Ce se intampla cu animalele dupa moarte?
 

Multe lucruri zic eu ca le pot intelege din dogmatica ortodoxa iar la altele imi pot inchipui un raspuns, dar aici intalnesc o dificultate.

Ce se intampla cu animalutele dupa moarte?
Dispar cu totul? Este si pt ele o viata dupa?
Sper sa fie.

Multi oameni nu dau 2 bani pe ele.
Nu ma intereseaza raspunsul si argumentatia lor, ii rog sa se abtina din a posta aici despre cum le-ar otravi pe toate.

De ce intreb asta!?
Pentru ca inteleg ca omul e format din 2 parti: trup si suflet.
Din punct de vedere al trupului, al corpului, omul nu e cel mai complex organism de pe pamant.
Inteleg ca rechinii nu prea se imbolnavesc, etc.

Din punct de vedere al sufletului exista oameni care iarasi nu sunt foarte dezvoltati: vezi gravidele care-si ucid pruncii.

Animalele in schimb din punct de vedere al instinctului matern, nu pot face ce fac unii oameni.
Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa zic ca noi suntem inferiori, sau le pun pe picior de egalitate cu noi.

Insa am vazut o catelusa, la tara, care si-a dorit atat de mult pui, incat i-a crescut pe cei ai surorii ei mai mici. A stat ca o mama langa ei.
Apoi cand a fatat ea, (nu ma blamati pe mine ca nu am avut ce face) i-au fost luati puii.
Ea sa suferit atat de mult dupa puii ei incat s-a traumatizat.
3 zile a facut numai gauri, gauri sa-i caute.
Apoi a stat zile intregi uitandu-se in gol fara sa manance.
Nici acum nu mai e ca mai-nainte.
Ca omu care-si pierde familia.

Deci simt durere, se citeste pe fata lor durere ca si la oameni. Si durerea asta nu e ca ii doare o labuta, ci e o durere dincolo de corp.


Voi ce ziceti, ce se intampla cu animalutele dupa moarte? Ajung ca o ridichie din materie organica in tarana?

Inainte de a intreba pe forumuri, am intrebat duhovnicul meu.
Raspunsul lui a fost ca nu stie sa se zica niciunde despre ce se intampla cu ele.

Voi stiti ceva?

Da si eu mi-am pus aceste intrebari, si chiar nu imi plac raspunsurile peiorative legate de ceea ce reprezinta ele pe pamant!

Exista oameni care sunt buni in general, dar care trag cu piciorul in animale de parca ar fi mingi :13:...si nu inteleg pe unde apare si de ce apare aceasta delimitare in trairea si compasiunea pentru aproapele si unde se opreste!

Eu de exemplu cand m-am dus cu Tasha mea ( catelusa parintilor mai exact dar de care m-am ocupat cu mult devotament pana sa plec din tara) la veterinar cu o otita...cand am auzit-o cum schelalaia pe acolo de durere, mi s-a facut rau la stomac si a inceput sa ma ia cu lesin si a trebuit sa plec de la fata locului, de mi-a spus doctorul "Vai, dar ce veti face cand veti avea copii daca asa reactionati in cazul unui animal?"

Ce voi face nu stiu, eu atata stiu insa...ca animalele sunt fiinte, au suflet, se ataseaza, sunt recunoascatoare si fidele...reactioneaza la frica, durere, deci pentru mine ele au suflet si mi se face rau realmente cand stiu ca orice fiinta sufera de durere!

Nu voi putea intelege niciodata oamenii care privesc animalele ca pe pietre si nu simt ca si ele simt atat de multe....:46:

Nu stim ce se intampla cu ele.Insa un lucru foarte interesant, parintele Teofil Paraian , Dumnezeu sa-l ierte zicea ca cuvantul "animal" inseamna suflet , iar de la animal sau invers avem cuvantul "animare" care inseamna insufletire, entuziasmare, veselie, bucurie.Si Solomon si-a pus o intrebare "Cine stie daca sufletul animalelor merge in sus sau in pamant".

Nu.Nu au viata dupa moarte.Animalele au fost facute pentru acest pamant,nu pentru cer.Daca observi...insasi cautatura lor este spre pamant,nu spre cer,cum este la om.Animalele nu au suflet rational,iar cand moare corpul,dispare si suflarea de viata pe care o au.Acelasi lucru se intampla si la plante si la orice organism viu,in afara de om.

Dar in Isaia cap 11 se zice:
Se refera la acest pamant?

Sice ca:
Ci va judeca pe cei saraci intru dreptate si dupa lege va mustra pe sarmanii din tara. Pe cel aprig il va bate cu toiagul gurii Lui si cu suflarea buzelor Lui va omori pe cel fara de lege.

Si apoi:
Atunci lupul va locui laolalta cu mielul si leopardul se va culca langa caprioara;

Nu am inteles de ce ai dat aceste citate,insa iti pot spune(dupa Sfintii Parinti) ca da,se refera la cest pamant dupa ce va fi innoit.
Totodata,aceste versete nu trebuiesc intelese ad-literam,ci mai degraba alegoric.Ceea ce trebuie sa intelegem noi din aceste versete este faptul ca atunci va fi mereu pace,armonie si fericire,si ca nu va mai exista niciun conflict de nicio natura,nici macar intre animale. :)

Nu inteleg pe ce va bazati cand afirmati atat de vehement ca animalele nu au suflet.
Eu v-as putea spune ca au cu siguranta si ca el supravietuieste dupa moarte si se intoarce in sanurile Tatalui ceresc,dupa cum o face fiecare din noi.
Afirmatia este facuta nu pe subiectivism,ci pe simtire.

Deci, dupa ce pamantul va fi innoit.
Nu vor mai exista conflicte nici macar intre animale.

Dupa intelegerea mea pamantul va fi innoit dupa judecata de apoi atunci cand nu mai exista moarte.

Citez din apocalipsa:
Conform cu logica mea, dupa judecata, cand moartea fizica nu mai exista totusi vor mai exista animale.

Dau aceste citate pentru ca cei ce vor sa verifice si pentru a-mi sustine intelegerea pe baza a ceva.
De altfel m-ar ajuta daca ai putea sa-mi dai si mie trimiteri la sfintii parinti care zic ca animalele nu au suflet rational,iar cand moare corpul,dispare si suflarea de viata pe care o au.

Atentie, cand zicem ca nu au suflet rational, nu inseamna ca nu au suflet deloc.
Ratiunea e altceva si nu cred ca animalutzele isi fac planuri rationale pe termen scurt mediu si lung.
Desi daca ne uitam la greierele si furnica... :)


Singurul loc unde am auzit asa ceva a fost la Cuviosul Paisie Aghioritul, nu mai tine minte exact in ce carte unde spunea (citez total aiurea din memorie) ceva de genul:
<< Vezi pisica asta? Ea e cea mai biata ca nu are nici rai nici iad >>

Dar asta nu inseamna ca cuvintele Cuviosului Paisie sunt cuvintele evangheliei.

Am vazut odata o scena cutremuratoare: Se umflase Trotusul foarte mult si luase in cale tot ce gasise. Atunci, am vazut, pe o buturuga, iepure si caine, inspaimantati de moarte, in mijlocul apei. Disperarea si frica de moarte estompeaza orice instinct animalic.
Cat despre "perfectiunea" animalelor intr-ale dragostei materne, nu stiu ce sa spun!... Stiu ca iepuroaicele sau scroafele isi cam mananca puii din cand in cand!...
Ce nu inteleg eu: de ce se da la capu' mortului in cimitir (in anumite locuri din tara) cate o gaina? De ce se obisnuieste ca pentru noaptea de inviere sa se duca un cocos la biserica? Ce se intampla cu vietatile astea pentru care se spune "bogdaproste!"?
In alta ordine de idei pot spune ca imi plac cam toate animalele pamantului, dar nu mai putin decat iubesc omul. Doar ca am vazut "oameni" chinuind ingrozitor cai sau vite, batand pisici sau caini pana la desfigurare, ca sa nu mai spun de faptul ca impusca fara jena si cu mult alai in preajma, animale (in general mistreti sau capriori) pe care-i cara cu jeep-urile la cabanele lor, iar dupa ce zac abandonate prin beciuri, arunca fleici intrate in putrefactie la caini, care nici ei nu prea se inghesuie sa le manance!!! Aici mi se pare ca e vorba despre o intelegere complet eronata a notiunii de stapan peste toate vietatile pamantului!!

cred ca animalele sufera din cauza oamenilor,Dumnezeu ne-a lasat pe noi sa le stapanim si noi ce facem le omoram pt capricii culinare sau pur si simplu din placere.....e groaznic ce se intampla in Romania cu animalele sau ce se intampla cu balenele,focile,etc

am citit ca nu e bine sa omori nicio vietate

Nu cred ca animalele vor fi readuse la viata. Ele nu poarta in ele chipul lui Dumnezeu, asa ca nu au menirea de a fi asemanatoare cu Dumnezeu, deci sa petreaca in vesnicie.

Eu sunt convins ca exista si pentru ele ceva mai mult decat suferinta pamanteasca.
Si sunt convins nu din motive rationale cum ar fi ca Dumnezeu e bun si nu da viata nici unei fapturi sa traiasca in chinuri si sa moara degeaba ca o leguma.

Dar asa cum credinta nu vine dupa ce analizam dovezile rationale, ci simtim din alta parte, tot asa simt si eu ca Dumnezeu iubeste toate fapturile sale, s-ar bucura sa le iubim si noi, le poarta de grija, uneori prin noi oamenii, si cu siguranta va fi ceva si cu ele.

O fiinta care sta singura si trista, care plange, care se bucura si careia ii e foarte frica uneori, care se jertfeste si pentru pui si pentru stapan, chiar daca nu e suflet, nu va pieri ca o frunza. Desi ma intristeaza ca unii crestini gandesc asa.

Nu stim absolut nimic despre ce inseamna cu adevarat "Cer nou si Pamant nou". Putem face multe presupuneri dar nu stiu la ce ne foloseste.

Mantuitorul ne spune: "Adevarat, adevarat va spun voua, Cerul si Pamantul vor trece, dar cuvintele mele nu."

Tot cuvinte ale lui Dumnezeu sunt si cele rostite in zilele facerii: "Sa fie... , Sa facem..." prin care, dupa cum ne spun Sfintii Parinti, Dumnezeu a intiparit in creatie ratiunile divine. Ori Dumnezeu, nu a rostit si zidit nimic in zadar. De aceea, inclin sa cred ca tot ceea ce a creat Dumnezeu, poarta pecetea vesniciei.

Cum se va impartasi intreaga creatie de Dumnezeu in vesnicie, si in ce masura, potrivit ierarhiei lucrurilor, depaseste puterea noastra de intelegere.

Nu "animal", ci "anima" inseamna "suflet, insufletire"

Omul este singura fiinta pamanteana peste care Dumnezeu a suflat "suflare de viata". Animalele au suflet, dar nu au duh - acea suflare de viata. Iar noi ne rugam la inmormantare: "Cu duhurile dreptilor, celor ce s-au savarsit...".

Eu cred ca in viata viitoare pot fi animale, dar asa cum erau la inceput, ascultatoare de om si parte a creatiei, in acelasi rand cu restul naturii.

hmm
 

Noua la scoala ne-a zis proful ca pentru animale nu mai exista viata dupa moarte. S-a bazat si pe o situatie pe care ne-a povestit-o, cred ca era o pilda, nu imi mai amintesc bine. Era vorba de niste porci pe care Iisus i-ar fi izgonit sa cada in mare sau intr-o apa. Sa nu radeti dar asta imi mai amintesc de ce ne-a spus acum 3 ani.

Vita de vie exista in rai? As crede ca da.

Daca exista plante, atunci exista si animale.

ce te face sa crezi asta? Daca exista vie, exista vin deci exista alcool, si nu stiu daca sunt alcoolici acolo :))

Da, universul intreg este destinat transfigurarii. Dar faptul ca vor exista plante si animale in pamantul nou nu inseamna deloc ca animalele persista dupa moarte. Ba chiar din contra, presupunerea ca animalele ar persista in vreun fel dupa moarte duce la un nonsens teologic.

Doamne ajuta!

Pe blogul meu am scris un articol in urma unui comentariu primit. Bineinteles ca animalele NU au suflet vesnic si nemuritor!

Ca sa nu repet articolul, va invit sa cititi aici DE CE ANIMALELE NU AU SUFLET VESNIC SI ELE SUNT INFERIOARE OMULUI!

http://florina.megablog.ro/2009/10/0...ta-de-animale/

PS: Va rog sa cititi si comentariile articolului de pe blog!

Intrebarea era ce se intampla cu animalutele dupa moarte.
Postarea ta pe blog arata ca animalutele nu au suflet.

Nu am sustinut niciodata ca animalutele au suflet.
A sustine ca animalele au suflet, asa cum este sufletul in conceptia ortodoxa, este o incalcare a dogmelor. Ca sa nu zic si o incalcare a definitiei din DEX.

Dar a trage concluzia ca deoarece ele nu au suflet sunt decat trup, mi se pare o inferenta total gresita ca si cea: <<pentru ca autobuzul nu are picioare si nici corp e tot numai un suflet>>

Trup si suflet este omul.
Dar si ele au suflare de viata care anima materia lor organica.
Si ele au sentimente care nu vin nici din pipota si nici din artan.

Si tot in blog zici:
Nelamurirea mea era "unde merg", iar "unde nu merg" nu ma lamureste. Pentru ca daca nu merg nici la judecata, nici in iad asta nu inseama ca raman blocate aici.

Apoi cineva ma sfatuia ca nu trebuie sa ma preocupe daca au sau nu animalele suflet. Cum am zis, nu sufletul lor ma preocupa.
Toata ideia pentru care incepusem threadul asta a fost ca am vazut animalute care au murit si nu stiam, sa zic ca domnu' Streinu Cercel, vaccinator sef, ca <<s-au prapadit>> sau sa zic ca s-au dus la Doamne-Doamne?

Acum stiu, se duc si ele la Doamne-Doamne.

Wow, nu stiam de pasajul asta!!! Deci clar, si animalele vor avea parte de viata vesnica! Iupiii :69:
Ce bine ca nu oamenii hotarasc ce si cine are dreptul sa traiasca :18:

Daca veti citi comentariile Sfintilor Parinti veti vedea ca se refera la tipurile de oameni, nicidecum pasajul nu trebuie inteles literal. Aici este alegorie.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos, in cartea "Sufletul dupa moarte", spune clar, citand din Sfintii Parinti, ca animalele au suflet biologic care dispare odata cu moartea trupului.

Nu vreau sa fiu Gica-Contra si sa nu accept nici un argument. Indruma-ma tu catre textele din Sf. Parinti.
Dar asta nu mi se pare alegorie:
<<Ca tot pamantul este plin de cunostinta si de temerea de Dumnezeu, precum marea este umpluta de ape!>> Ti se pare alegorie?
Si daca cauzala nu este o alegorie, cum ar fi propozitia regenta una? O sa-mi zici ca regenta este <<Nu va fi nici o nenorocire si nici un prapad in tot muntele Meu cel sfant!>>, dar ea este un rezumat si o intarire la ce e deasupra. Dupa ce a dat exemplele mai sus, ca sa nu continue si cu altele, s-a zis: si nici o alta nenorocire.

Trebuie avut grija cu alegoria asta, ca am auzit multe voci care vad alegorii peste tot. (Biblia: alegorie sau adevar istoric?)

Iar despre Mitropolitul Hierotheos Vlachos, sa ma ierte Dumnezeu, n-am auzit, nu stiu de ce zice el asta...

Si totusi moartea a intrat in lume prin neascultarea si pacatul omului...altfel si animalele ar fi fost nemuritoare precum Adam si Eva.Si ceea ce a mai fost,cred ca va mai si fi...in sensul ca este posibil...probabil dupa judecata universala.

Din Filocalia vol 1 din Sfantul Antonie cel Mare
 

"166. Stihul acesta l-am scris pentru cei mai simpli spre dreapta stiinta , pentru ca unii au avut indrasneala sa spuna cu necredinta ca ierburile si legumele ar fi insufletite. Le spun acestora : Ierburile au viata firii , suflet insa n'au. Iar omul se numeste animal rational pentruca are minte si este capabil de stiinta. Celelalte dobitoace pamantesti si din aer au glas in ele fiindca au duh si suflet. Si toate cele cari cresc si scad sunt vietuitoare, fiindca vietuiesc si cresc, dar pentru aceea nu au si suflet. Iar deosebirile vietuitoarelor sunt patru : Unele sunt nemuritoare si insufletite ca ingerii, altele au minte, suflet si duh, ca oamenii, altele au numai duh si suflet ca dobitoacele, iar altele numai viata ca ierburile. In ierburi dainuieste viata fara suflet, fara duh si fara minte. Iar toate celelalte fara viata nu pot sa fie. Si tot sufletul omenesc este intr'o miscare necontenita de la un loc la altul."

ce bine ca mai exista si oameni care iubesc animalele ! eu cand ma rog ma rog pt toti cei pe care ii iubesc ,pentru toti oamenii amarati,pentru toate animalutzele fara casa si flamande ,si bineinteles pentru baietii nostri! Cred ca D-zeu cand ne vede cum aberam pe site-uri ,rade in sinea lui de noi ! cat de insensibili si mandri suntem ! adica de ce ar avea animalele suflet !? doar noi oamenii il meritam ! si ma gandesc cu groaza ca sunt atatia "oameni" pe care din fericire (pentru animalutze) nici animale nu ii putem numi !

Bun, ca am avut de-a lungul vietii pisici care spre supararea mea au disparut fara urma, poate or fi pe lumea cealalta. Plus ca am omorat o serie de gaze la viata mea, acum nu, le dau pe geam afara, plus ca o data parca am calcat o broasca cu bicicleta, dar n-am vrut, pur si simplu n-am vazut-o la timp. Deci spui ca or sa fie toate pasnice pe lumea cealalta. Foarte bine, fiindca bunica mea spunea ca daca iti bati joc de un animal ai sa-l lingi pe lumea cealalta. :16:

Cred ca citatele alea pe care le dai tu bmadalin se refera la cu totul altceva decat la raiul animalelor.

Ce dragutza ai fost! :) Cu siguranta bunul Dumnezeu hotaraste,nu noi oamenii care avem o gandire limitata.
Eu ma ocup de mult timp de animale,ani de zile si pot spune ca am ajuns sa simt mult mai multe in privinta atat a oamenilor,cat si a intregii creatii care ne inconjoara in timp.
Nu e ceva ce sa pot explica,ci pur si simplu s-a intamplat.
Sunt sigura ca ele au suflet,nu am nici cel mai mic dubiu in aceasta privinta si cred ca el supravietuieste mortii ca si sufletele omenesti.
Pentru cei care cred ca poate exista un astfel de loc,dar si pentru cei care nu,dar iubesc animalele ...o legenda frumoasa despre un loc numit "Podul Curcubeului-Rainbow bridge":

http://i302.photobucket.com/albums/n...nbowBridge.jpg

Inainte de caderea in pacat, nu era nicio lupta intre Adam si animale. El nu se ferea si nici nu se lupta cu ele. Acest lucru ne este descoperit si la cei care s-au unit cu Hristos. Sa ne aducem aminte ca Maria Magdalena este ingropata intr-un loc sapat de un leu, Parintele Pahomie din Muntele Athos (trecut la cele vesnice in 1967) aduna serpii din chilie si scorpionii cu mana si-i ducea afara. Se spune ca odata a gasit un sarpe mare si, fiindca avea o alta treaba, l-a pus la brau, sa-l scoata mai tarziu. Se mira cand vedea ca oamenii se tem de ei... si exemplele pot continua.

Insa, starea de dinainte de caderea in pacat nu era o stare finala, ci una spre desavarsire. Nu stiu daca in planul Sau, Dumnezeu a gandit ca animalele sa fie prezente si in starea desavarsita si nu doar spre cea care duce catre desavarsire. Sa nu fiu inteles gresit, nu sunt impotriva prezentei animalelor in lumea de dincolo, dar nu le vad rostul.

Daca face parte din iubire, si cum iubirea trece dincolo...
 

Doamne-ajuta!

Sa incercam sa vedem aceasta intrebare si din celalalt sens.

Este destul de jenant, dar trebuie sa recunoastem ca animalele, toate animalele recunosc chipul lui Hristos in oamenii care s-au unit cu Fiul inca din aceasta lume. Sunt nenumarate relatarile din viata sfintilor despre ascultarea deplina a animalelor fata de ei. Spun ca este stanjenitor sa remarcam asta pentru ca, fiinte care sunt mult sub nivelul nostru de intelegere, fac dovada unui atasament mult mai curat fata de Creator decat noi, oamenii. Deci o prima idee este ca animalele recunosc Dumnezeirea si, cel putin acolo unde o percep, fac ascultare de ea.

Multa vreme am incercat sa inteleg de ce Dumnezeu a lasat langa noi lumea animalelor salbatice, o continua varsare de sange. Care este rostul acestei revarsari de ferocitate intr-o viata ce vrea a armoniza totul in iubire? Apoi, am aflat ca animalele au cazut in aceasta lume odata cu Adam si Eva. Nu numai noi ne-am schimbat, ci si animalele. Deci, o a doua idee este ca am cazut impreuna si traversam aceasta vreme impreuna.

Cine a avut animale stie ca ele sunt oglinda perfecta a nostra. Transmiti rau catre animal, primesti rau inapoi. Transmiti bine, primesti dragoste si atasament pana la sacrificiu. Si aici sunt nenumarate exemple de oameni omorati de proprii cai, sau de oameni salvati de cainii lor, ca sa ma opresc doar la cele mai reprezentative. De unde as trage a treia concluzie si anume ca recunoastem binele si raul atat noi cat si animalele. Ba chiar si plantele. Ceea ce este firesc daca tinem cont de izvorul nostru de viata unic.

Acum, daca incercam sa construim un arc de intelegere dincolo de aceasta vreme, avand in vedere ca peste pragul mortii pacea si iubirea ne petrec, iar restul de balast pacatos intra in pamant odata cu trupul, atunci indraznesc sa am nadejde ca tot ceea ce a facut parte din iubirea si pacea noastra pe acest pamant va trece cu noi odata si in cealalta lume si cei care vor sta de-a dreapta Lui nu vor fi lipsiti de toate cele ce le-au hranit dragostea in aceasta viata. Mie tare greu sa-mi inchipui ca un astfel de sufletel de animal, care a intregit profilul de iubire al celor ce se vor mantui, ar putea fi decupat si aruncat, sau separat. Rostul lor aici si dincolo tine de randuieli care nu ne sunt accesibile deplin, dar eu nadajduiesc ca toti cei care se vor mantui sa se intoarca Acasa deplini in iubire si sa se reintalneasca acolo cu tot ceea ce a fost bun si frumos in viata de aici.

Doamne-ajuta!

Da, si mie imi vine greu sa gasesc un sens in faptul ca Dumnezeu ar putea renunta, la o buna parte a creatiei Sale, pastrand in vesnicie doar existentele personale. Nu ar mai avea sens, atunci, menirea omului, in viata de aici, de "preot al creatiei". In acest caz, cred ca am putea abuza in voie de cele create, fara a se mai ivi vreo problema morala.

Ce frumos ca te rogi si pentru altii... eu de abia ce imi amintesc de mine, daramite de altii !
http://www.youtube.com/watch?v=zJkhSn1-WJI

Traducere :D

You are my sunshine, my only sunshine
You make me happy when skies are gray
You'll never know dear, how much I love you
Please don't take my sunshine away

http://www.youtube.com/watch?v=rc2jsjnt-HY
Dedicatie pentru iubitorii de animale :3:

Frumoasa povestioara :) Mie cand mi-a murit motanelul, m-am rugat la Dumnezeu sa-i faca un rai special pentru el. :29:
Si eu sunt foarte atasata de animalute si sufar odata cu ele atunci cand sunt chinuite. Nu inteleg de ce unii oameni sunt atat de cruzi si n-au macar un pic de noblete sufleteasca. Asa cum Dumnezeu stapaneste peste noi cu blandete si intelegere, asa si noi oamenii ar trebui sa avem grija de ele. Rusine celor care chinuie aceste biete sufletele lipsite de aparare. :47:

pentru zoridezi
eu prefer sa ma rog pentru toti cei pe care ii iubesc oameni si animalutze ,si pentru ceilalti oameni si animalutze ,decat sa ma rog pentru mine .Acum doua seri l-am intrebat pe sotul meu daca s-a rugat oentru mine ,caci am niste pb e sanatate ,si mi-a zis : pai tu nu te rogi pt tine ? i-am raspuns : eu ma rog pentru cei pe care ii iubesc si nu numai ,pentru mine te las pe tine sa te rogi ! ma rog pentru toate animalutzele amarate din lume ,pentru catelusii de la firma,pentru chucho(un catelus caruia ii facusem cotet la bloc,ii pusesem funditza rosie ,si intr-o zi a disparut nu mai stiu de el ....),pentru piticot (un catelus ce sufera de nanism si l-am salvat de la moarte) ,pentru negrutza (pe care nu am putut sa o salvez ...si mi-a ramas ultima imagine a ei in cap ...dureros) si lista poate continua... cred ca asta e scopul meu in viata sa ajut animalutzele si sa ma rog pentru ele ,si bineinteles pentru oameni

ce tare-i Boozle. :))) ti-ai luat alt motanel?

SUFLETUL animalelor dupa moarte..
 

Buna tuturor!Sunt foarte suparata pot spune chiar intr-o stare depresiva pentru ca ''puiul''meu(catelul) de 14 ani numai este langa mine de 3 luni.Eu am 22 ani iar el avea 14 ,va dati seama ..am crescut langa el,dureros chiar si acum cand scriu plang.Am sa spun doar niste chestii uimitor de crezut.
Inainte sa moara,doar un ochi mai avea deschis iar celalalt ii trepida...eu m-am dus inaintea lui ,cu lacrimi in ochi si foarte mare durere iar el..ce credeti?pentru o secunda mi-a clipit normal iar in coltul ochiului era umed,nu eram singura ,deci nu fabulez.
Un alt fenomen foarte foarte uimitor;dupa ce si-a dat sufletelul ,iubitul meu nu m-a lasat sa stau chiar in fata lui pentru ca ii faceam mai mult rau...il priveam de la distanta.Dupa ce nu ii mai batea inima de minute bune cand am pus capul pe corpul lui si plangeam am crezut ca inebunesc simteam ca numai stiam ce se intampla...deodata a inceput inima din nou sa ii bata cateva secunde,ca si cum ar fi batut doar pentru mine si sa imi arate cat de mult ma iubeste.
Foarte greu,mi-e tare greu sa trec peste asta,il visez mai mereu si chiar cand imi este cel mai greu imi apare in vis.Cred cu tarie ca de undeva de acolo are grija de mine si ma voi vedea cu el dincolo de moarte

Oare papagalul meu si hamsterul meu nu au suflet?Cum sa nu aiba suflet daca se bucura?cum sa nu aibe suflet daca plange?Cum sa nu aiba suflet daca iubesc si sunt iubite?Cum CUM CUM?:12:

Au,stai linistit...nu iti mai bate capul cu prejudecatile omenesti si bucura-te alaturi de Creatia Tatalui in toate formele Sale!:1:

-Fratele meu voia să plece într-o excursie şi avea un câine pe care voia să mi-l lase mie. Eu i-am spus părintelui, iar părintele [Lavrentie Sovre] mi-a spus: “Ce vrei, să-ţi iei câine ca să te apere de draci? Fiule, ţi-ai luat câine, ţi-ai luat idol! Mâncarea pe care o dai la un câine mai bine o dai la un cerşetor.

Am fost surprins la auzul acestor cuvinte, dar dupa un timp de gandire mi-am dat seama ca parintele are dreptate. Nu se inchina nimeni cainelui (dintre crestini) facand metanii in fata lui, dar se inchina atunci cand cheltuie milioane ca sa-l duca la un coafor sa-l aranjeze, cand il duce la inot, cand il rasfata cu mancare speciala pentru caini, cand il iubeste precum un om. De altfel, ultima parte este si cea mai mare greseala pe care un om o poate face in raport cu un animal (din ea izvorasc toate celelalte). Daca iubesc un caine, il iubesc pentru ca Dumnezeu l-a creat, nu pentru ca exista. Si omul e creatie a lui Dumnezeu, dar e special, deci i se cuvine un sentiment la fel de special, iar despre el pot spune ca-l iubesc pentru ca exista si mi se pare nepotrivit sa impartasesc aceasta dragoste unui animal, punand semn de egalitate intre el si om. Nu stiu daca un caine nutreste vreun sentiment , dar sunt sigur ca daca o face nu e la fel de profund ca cel din inima omului. Si tocmai aceasta nestiinta ne conduce catre pacat, caci nestiind ne imaginam, dar empatia se bazeaza doar pe sentimentele cunoscute de om si atunci ne imaginam ca pisica sau catelul ne iubeste cu aceeasi dragostea de care noi suntem in stare. Dar dragostea de care noi suntem in stare nu cunoaste limite, trecand dincolo de ratiune pentru ca Dumnezeu e dragoste si noi am fost facuti dupa chipul si asemanarea Sa. Si asa ajungem sa ne iubim animalele, crezand ca si ele ne iubesc la fel de mult. Insa sentimentele lor nu trec dincolo de instict (nici macar ratiune). Daca un leopard isi apara puiul, il apara din instinct. Dovada o reprezinta faptul ca dupa trei ani (nu stiu exact) puiul e nevoit sa plece. Chiar mama il alunga. Deci "dragostea" a disparut.

Sunt convins ca daca as face un sondaj de opinie cu intrebarea: "Ce animal iubiti cel mai mult?" locul intai l-ar ocupa cainele, iar al doilea, pisica. De ce nu iubim calul la fel de mult? Sau o testoasa sau o soparla? Din cauza comportamentului primei specii foarte simpatic (ochii mari, urechile date peste cap, guduratul, limbile date peste fata) despre care consideram ca e manifestare a iubirii animalului fata de noi. Dar toate aceste fapte stau inscrise in codul lor genetic si nu sunt decat niste atitudini fixe pe care le manifesta ori de cate ori e nevoie si in haita, in salbaticie. Cainele cu un rang inferior, la intoarcerea masculului alfa va pleca capul si urechile (facand ochii sa para mai mari), se va guduri pe langa el, ii va linge botul etc. Mai spunem despre ei ca sunt simpatici cand se aseaza pe spate cu burta la noi si credem ca cer scarpinati. De fapt asta este unul dintre cele mai mari gesturi de supunere pentru ca ei nu-si arata burta, ci organele genitale. Cu alte cuvinte pentru cainele nostru noi suntem masculul alfa, nu omul care-l iubeste. Daca sta langa noi, o face pentru ca in afara haitei nu poate supravietui si ne e devotat pentru ca masculul alfa oricand il poate alunga. Nu pentru ca ne iubeste. Un comportament frumos, insa inselator.

Iar in intamplarile in care cainele isi salveaza stapanul poate fi mai mult decat "dragostea" lui:
A doua zi s-a sculat Valaam, şi-a pus samarul pe asina sa şi s-a dus cu căpeteniile Moabului.
Dar se aprinsese mânia lui Dumnezeu pentru că s-a dus, iar îngerul Domnului s-a sculat, ca să-l mustre pe cale.
Cum şedea el pe asina sa, însoţit de două slugi ale sale, a văzut asina pe îngerul Domnului, care stătea în drum cu sabia ridicată în mână, şi s-a abătut din drum pe câmp; iar Valaam a bătut asina cu toiagul său, ca să o întoarcă la drum.
Dar îngerul Domnului a stat în drumul îngust între vii, unde de o parte şi de alta era zid;
Şi asina, văzând îngerul Domnului, s-a tras către zid şi a strâns piciorul lui Valaam în zid, şi acesta iar a început s-o bată.
Îngerul Domnului însă a trecut iar şi a stat la loc strâmt, unde nu era chip să te abaţi nici la dreapta, nici la stânga.
Iar asina, văzând pe îngerul Domnului, s-a culcat sub Valaam. Atunci s-a mâniat Valaam şi a început să bată asina cu toiagul.
Dar Domnul a deschis gura asinei şi aceasta a zis către Valaam: „Ce ţi-am făcut eu, de mă baţi acum pentru a treia oară?”
Şi Valaam a zis către asină: „Pentru că ţi-ai râs de mine; de aş fi avut în mână o sabie, te-aş fi ucis aici pe loc”.
Răspuns-a asina lui Valaam: „Au nu sunt eu asina ta, pe care ai umblat din tinereţile tale şi până în ziua aceasta? Avut-am oare deprinderea de a mă purta aşa cu tine?” Şi el a zis: „Nu!”
Atunci a deschis Domnul ochii lui Valaam şi acesta a văzut pe îngerul Domnului, care stătea în mijlocul drumului cu sabia ridicată în mână, şi s-a închinat şi a căzut cu faţa la pământ.
Iar îngerul Domnului i-a zis: „De ce ai bătut asina ta de trei ori? Eu am ieşit să te împiedic, deoarece calea ta nu este dreaptă înaintea mea;
Şi asina, văzându-mă pe mine, s-a întors de la mine de trei ori până acum; dacă ea nu s-ar fi întors de Ia mine, eu te-aş fi ucis pe tine, iar pe ea aş fi lăsat-o vie”.

La fel si cu calul care isi omoara stapanul: de unde stim ca nu este vorba despre un duh necurat? In porci au putut intra atatea duhuri necurate.

Si iar ii dau dreptate parintelui care spunea ca ne construim idoli din caine cand imi amintesc de o vedeta care a murit si i-a lasat testament cainelui ei averea de 11 milioane de dolari. Multi ar putea crede ca fac o fapta buna ca au grija de o faptura a lui Dumnezeu, dar cine le-a cerut asta? Cati nu au refuzat niciodata sa ii dea un ban vreunui cersetor si au trecut fara sa se uite la el? S-ar putea ca la Judecata sa nu fie considerat pacat, dar nici fapta buna, pentru ca cainele trebuie sa-i slujeasca omului si nu invers. Imi iau caine ca sa-mi apere casa, nu ca sa-mi tina companie, pisica sa manance soarecii din porumbar, nu s-o hranesc cu Wyskas. Si dragostea noastra ar trebui sa fie pe masura: ca de la stapan la sluga credincioasa, nu ca de la mama la copil. Hristos pentru om s-a rastignit, nu pentru animale. Deci de oameni sa ne ingrijim si noi, nu daca animalele ajung in rai sau dispar cu totul dupa moarte. Daca ajung, totusi, in rai si tu nu, ce te faci atunci?

Extremele nu trebuie luate drept etalon.Aici este vorba de echilibrul interior al persoanei respective si te asigur ca in cazurile mentionate mai sus nu este vorba de o iubire reala de animale,ci acestea ajung sa fie un refugiu pentru persoana in cauza.
Asa,oameni de acest fel isi gasesc idoli pretutindeni si in orice pentru ca asa inteleg ei sa fuga de viata decat sa o infrunte.
Este real ca animalul se supune unor reguli foarte bine definite,asa cum l-a lasat Tatal,insa te asigur ca nu se opreste totul la instinct.Nu stiu ce relatie ai tu cu animalele,insa eu ma ocup de ele de peste 10 ani si am interactionat inclusiv cu cele salbatice,iar lumea lor este fascinanta pentru cei care ajung sa le inteleaga.
Noi discutam despre o relatie frumoasa,armonioasa cu Creatia Tatalui Ceresc si nu gresesc cand spun ca omul are de invatat de aici daca stie sa simta si sa isi deschida ochii sufletului.

Ba totul se reduce la instinct. Sa ajungi sa vezi in caine mai mult decat un paznic, sa-l cocolosesti precum un mic copil e deja o extrema. Baga mana in mancarea unui caine pe care l-ai crescut 10 ani, dar nu l-ai dresat corespunzator in privinta asta sa vezi atunci cata dragoste se va aprinde intre voi doi. Animalul nu vede in tine omul care-l iubeste, ci masculul alfa care-l hraneste. Toate speciile care traiesc in haita au un comportament standard in raport cu fiecare membru al acesteia. Daca iei si cresti 3 lei, la maturitate cand te vor vedea se vor comporta precum se comporta orice leu cand apare "regele", pentru a-ti arata ca iti este subordonat, nu ca te iubeste. Si daca ai lucrat 10 ani cu tot soiul de animale stii foarte bine ca asa e. O alta dovada ca "dragostea" lor nu trece de instinct o reprezinta un documentar vazut pe NatGeo Wild cu ceva vreme in urma, Omul Lup parca, in care un barbat a trait cativa ani printre lupi. Avea trei pui pe care-i crescuse, se comporta ca un lup, le aducea mancare, deci era liderul haitei. Cand puii ajung la maturitate se izoleaza de ei cateva luni, timp in care membrul cel mai agresiv al haitei se lupta cu ceilalti doi pentru suprematie. Inainte sa se intoarca, barbatul isi face griji ca s-ar putea sa nu-l mai recunoasca si ca ar putea sa-l atace, asa ca se imbraca cu hainele care deja ii miroseau a lup si cand ajunge in preajma lor isi da seama de ce s-a intamplat din privirile ostile ale doi dintre lupi (noul alfa si beta - cel care se ingrijeste de bunastarea grupului si aparatorul acestuia) si ca sa fie primit trebuie sa adopte o atitudine submisiva: sa schelalaie precum un caine ranit, sa stea culcat la pamant cu burta la ei. Unde a disparut dragostea? Sau nici n-a existat?

Nu avem nimic de invatat din lumea animalelor in ceea ce priveste strict sentimentele si viata sociala, in primul rand pentru ca le suntem superiori, in al doilea rand pentru ca in lumea salbaticiunilor totul este o lupta pentru supravietuire si pentru suprematie. Aceasta idee, cum ca am avea ceva de invatat, a dat nastere panteismului. Hristos e calea, nu comportamentul de haita al leilor sau cainilor. Leii omoara de placere, isi omoara si semenii mai mici daca nu-s puii lor, iepurii si scroafele isi mananca puii din cand in cand si toate animalele se lupta intre ele cand vine vorba de mancare. Nu vad ce-am avea de invatat din asta. Ca unii oameni sunt mai rai ca animalele e adevarat, dar sa nu ridicam animalul la un statut care nu i se cuvine. Si mie imi plac cainii foarte mult (si ceva mai putin pisicile) in primul rand pentru ca sunt fiinte vii pe care daca le tai, le doare, dar mereu sunt constient ca comportamentul lor este unul standard prin care isi exprima pozitia lor in raport cu mine pentru a intari legaturile dintre noi, ca asa au fost invatat cainii sa traiasca, in grup. Si pentru ca totul sa mearga bine trebuia sa existe un lider si niste supusi si era nevoie de un limbaj. Comportamentul cainelui e doar un cod prin care-mi spune: "esti stapanul meu", nu "te iubesc".