Ce inseamna zdrobirea de sine?
 

Ipoteza mea: Să fii pregătit, permanent, ca aşteptările tale să fie complet spulberate.
Şi să mulţumeşti Domnului pentru aceasta!

Iar când nu reuşeşti mulţumita, înaintea Bunului Dumnezeu, încă rămâne
să îţi deplângi
copilăreasca ataşare de perdelele
simţirilor şi gândirilor pătimaşe
dincolo de care, altminteri,
ai trăi împlinirea. AMIN+

Sa zdrobim clevetirea , pizma , falsitatea din noi , judecarea aproapelui , mandria , ura , marirea de sine , si toate patimile uracioase si spurcate : desfranarea , patima betiei , patima fumatului , si toate celelalte adiacente lor , caci ortodoxia nu-i literatura , filozofie , ci practica 100% in toate cele bune si placute lui Dumnezeu !

Sunt asteptari si "asteptari" , depinde daca asteptarile noastre coincid cu "asteptarile" LUi !
Unii , asteapta un loc de munca , un salariu mai bun , o reusita in viata , o implinire , ceva trecator , dar atat de dureros pentru noi !
Atata timp cat nu suntem capabili in a intelege ca lumea asta cu toate ale ei , trebuie lasata , indepartata de gandurile noastre , ne istovim aiurea , disperam , ne revoltam si inlacrimam fara rost . E trist , dar extrem de adevarat . . . !

Cate odata chiar ma intreb daca mai avem ce zdrobi , noi insine find zdrobiti de patimi si pacate neandreptate , in realitate , nu in teorii !:106:
Doamne ajuta !

Ce este zdrobirea sinelui?

Formal, este scoaterea lui de urechi din spatele tuturor actiunilor noastre unde sta bine tupilat - demascarea apucaturilor lui prin observatie atenta (apucare, frica irationala, invidie, pofta fara limita....).

Sinele este papusarul siret care trage sforile karmei. Trebuie scos la vedere in lumina mintii.

Fundamental. Odata demascat se poate sesiza bine ca acest 'papusar' nu are o existenta prin sine insusi. Este un fenomen compus, manifestat - dependent, ca de altfel toate celelalte fenomene, fara o esenta substantiala ultima. Apare doar prin interactiune. Este 'zdrobit' cognitiv - spulberat ca o amagire, iluzie mincinoasa - cand mintea cunoaste 'fatarnicia lui' - pretentia ca exista independent, prin propria sa natura.

Numai atunci mintea devine din nou intreaga si fara greseala, asa cum a fost mintea lui Adam inainte de cadere.

Nesupunîndu-ne cu inima împăcată
faţă de ceea ce a hotărât Dumnezeu pentru noi,
conjuncturile în care ne aflăm îşi pot pierde puterea lor mântuitoare
şi astfel ne păgubim pentru totdeauna.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul - "Viaţa lăuntrică")


"Supunerea cu inima împăcată" îmi pare o ipostază, anume una blândă, a zdrobirii de sine.
(Păpuşarul, însă, caută să recupereze terenul pierdut, cu prima ocazie.)

Ortodoxia este literatură şi filosofie! (desigur, nu-i numai atât, însă cel puţin ca reper dinamic neîncetat al activismului minţii)
Fără o literatură şi o filosofie bună, practica nu poate fi decât proastă.
"Noi muncim, noi nu gândim" nu este o declaraţie ortodoxă. Ci un strigăt din viscerele pământului...

Și totuși au fost părinți îmbunătățiți duhovnicește care nu știau prea multă carte. Pustnici care nu știau să citească...dar care îți spuneau cuvântul Domnului.

Ovidiu, părinţii aveau deja în minte, din lumea în care au trăit şi în mod special de la preoti, părţi importante din literatura şi filosofia creştină. În definitiv, Biblia este o carte: literatură şi filosofie. Mă poţi contrazice?
Apoi, problema ridicată de mine nu este "prea multă carte" (am spus asta? oare discutăm acelaşi subiect?) ci pur şi simplu de carte: literatură şi filosofie. Şi nici măcar de carte, întrucât filosofia se face şi discutînd, reflectînd...

Aş mai adăuga că nu de părinţii aceia vorbim, ci despre majoritatea lumii de azi, care e bombardată de literatură şi filosofie de orice gen numai creştină nu. Ortodoxă, cu atât mai puţin. Sugerezi oare, că avalanşa maculaturii de pe piaţa informaţională rămâne fără impact asupra oamenilor ortodocşi? Şi că nu e nevoie să avem o alternativă la aceste bombardamente permanente cu subcultură şi păgînism?......

Pustnicul este o raritate în masa credincioşilor ortodocşi. Nu condiţia lui e durerea lumii acesteia, ci condiţia celor 99% dintre oamenii creştini.
Dar dacă pentru tine e mai relevantă condiţia pustnicului şi nu îţi pasă de literatura şi filosofia celor 99% dintre semeni, deh... acum înţeleg...

Crezul ortodox este literatură. Un text constituit istoric, în Istoria Bisericii, pe care omul creştin îl citeşte, îl aude, îl memorează şi pe care şi-l face, meditînd şi practicînd credinţa, o comoară personală deschisă spre Comoara Ortodoxiei.

Tu ce înţelegi, de fapt, prin literatură? ... Dar prin filosofie?
E posibil să avem universuri semantice foarte diferite, nu fără consecinţe în planul dialogului nostru...

P.S. Ce consideri că a făcut Părintele Arsenie Boca? Nu ŞI literatură? Nu ne hrănim noi din / cu mesajele din cărţile sale? Speri că nu reduci literatura la povestirile pentru copii sau la romanele poliţiste... Cărţile duhovniceşti (de pildă cele la care se nevoieşte Părintele Rafail Noica) nu sunt un gen de literatură? Şi nu este aceasta o literatură şi o filosofie bună pentru sufletul omului creştin?
Asta spuneam, frate Ovidiu...

Ți-am adus un simplu exemplu care poate într-adevăr nu e concludent. Pot foarte bine să trăiec creștinește fără ca eu să fi citit vreo carte ortodoxă. Cum? Foarte simplu....mă nasc într-o familie ortodoxă practicantă. Adică pot munci fără să gândesc...dar să trăiesc. :1:

Nu prea este normal ca ortodoxia să o descoperi din cărți într-o țară ortodoxă. Normal ar fi să o descoperi în viața ta de zi cu zi, trăind-o, practicând-o... Bineînțeles că nu sunt împotriva studiului...eu sunt de părere că sunt destule cărți duhovnicești de cate să ne putem folosi.