Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

florin.oltean75 07.01.2013 23:15:10

Cine nu se teme, nu se pocaieste.
Cine nu crede, nu se teme.
Cine nu stie, nu crede.

Deci cunoasterea este temelia pocaintei.

cristiboss56 07.01.2013 23:37:09

Citat:

În prealabil postat de florin.oltean75 (Post 493863)
Cine nu se teme, nu se pocaieste.
Cine nu crede, nu se teme.
Cine nu stie, nu crede.

Deci cunoasterea este temelia pocaintei.

Da , dar nu orice "cunoastere " si nu orice "adevar " !

cristiboss56 08.01.2013 13:06:39

Adevaratul prieten
Sfantul Grigore cel Mare atata de smerit era, ca intotdeauna zicea:
- Prieten imi este cel ce-mi arata greselile si dusman cel ce ma lauda.
Si aceste vorbe erau ale unui sfant...
"Spune-mi de cele rele ale mele..."
Daca mergea cineva la Sfantul Macarie si-i spunea ca e om mare si sfant, el nici nu voia sa-i raspunda.
Dar daca venea cineva si-i spunea: "Tii minte, parinte, cand erai in lume si furai silitra ca s-o vinzi?", cu acela Macarie statea de vorba bucuros, raspunzandu-i la tot ce-l intreba.


Cu ce-l biruim pe Diavol
Sfantul Macarie, cel traitor in pustie, se intalni intr-o zi cu Diavolul.
Si i-a spus acesta:
- Multe rabd eu, Macarie, de la tine si nu pot sa te birui. Toate cate faci tu, fac si eu. Postesti tu, postesc si eu; priveghezi, nici eu nu dorm deloc. Dar una este cu care tu ma biruiesti pe mine...
Si Macarie l-a intrebat:
- Ce este aceea?
Diavolul i-a raspuns:
- Smerenia ta.

cristiboss56 14.01.2013 20:50:51

Cum ne ierarhizăm prioritățile
 
Un tată venind de la muncă târziu, obosit și nervos, a fost întâmpinat încă de la ușă, de fiul său în vârstă de cinci ani care a început să-i pună mai multe întrebări legate de veniturile sale.
- Tati, pot să te întreb ceva?
- Întreabă-mă, i-a răspuns tatăl.
- Tati, câți bani câști pe oră?
- Dar, lucrul acesta nu e treaba ta! De ce mă întrebi astfel de lucruri, s-a revoltat tatăl?
- Doar voiam să știu… Te rog, spune-mi, cât câștigi pe oră?
- Dacă trebuie să știi, câștig zece lei pe oră.
- Aha, a răspuns micuțul cu capul plecat.
Apoi a continuat:
- Tati, te rog, îmi poți împrumuta cinci lei?
Tatăl s-a înfuriat.
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat aceasta este ca să-mi ceri niște bani ca să îți cumperi o jucărie prostească sau alte nimicuri, atunci du-te direct în camera ta la culcare.
Micuțul a plecat în camera sa și a închis ușa.
Omul s-a enervat și mai tare de întrebările fiului său cugetând întru sine: ,,Dar cum a putut să mă întrebe așa ceva, numai pentru a-mi cere niște bani?!”
După o vreme însă, calmându-se, omul a început a cugeta: ,,Poate chiar era ceva de care avea nevoie, și nici nu mi-a cerut bani prea des…”, apoi s-a dus la copil să vadă dacă a adormit.
Intrând în cameră, tatăl l-a întrebat:
- Dormi?
- Nu tati, sunt treaz, i-a răspuns copilul.
- M-am gândit - spuse tatăl - că poate am fost prea dur mai devreme. Am avut o zi lungă și grea, și m-am descărcat pe tine. Uite aici, ai cinci lei.
Micuțul a sărit, zâmbind.
- Mulțumesc, tati!
Apoi a scos un pumn de mărunțiș, și omul iar s-a enervat văzând că fiul său avea deja o sumă de bani.
Micuțul și-a numărat încet toți banii, apoi s-a uitat către tatăl său.
- De ce mi-ai mai cerut bani dacă deja aveai?
- Deoarece nu aveam suficienți. Tati, acum am zece lei, pot să cumpăr o oră cu tine??? Adică îți plătesc eu o oră de muncă, numai să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc împreună cu tine, să mă joc cu tine, să vorbesc cu tine…
Tatăl și-a plecat capul întristat, și-a luat copilul în brațe și l-a rugat să-l ierte.

ACEASTA ESTE O ATENȚIONARE PENTRU TOȚI CEI CE LUCREAZĂ DIN GREU ÎN VIAȚĂ. NU AR TREBUI SĂ LĂSĂM TIMPUL SĂ NE TREACĂ PRINTRE DEGETE, FĂRĂ SĂ ÎL OFERIM CELOR CARE CHIAR CONTEAZĂ PENTRU NOI, ACELORA APROPIAȚI INIMILOR NOASTRE!... SĂ NE AMINTIM SĂ ÎMPĂRȚIM CEI ZECE LEI DIN TIMPUL NOSTRU CU CINEVA PE CARE ÎL IUBIM.

DACĂ MÂINE AM MURI, FIRMA LA CARE LUCRĂM, FOARTE UȘOR NE VA ÎNLOCUI CU ALTCINEVA, ÎN CÂTEVA ORE CHIAR… ÎNSĂ FAMILIA ȘI PRIETENII PE CARE ÎI LĂSĂM ÎN URMĂ, NE VOR SIMȚI LIPSA PENTRU TOTDEAUNA!...

DIN NEFERICIRE, ÎN ZIUA DE ASTĂZI, PUȚINI SUNT ACEIA CARE AU ÎNȚELES SENSUL ȘI SCOPUL VIEȚII. IMPORTANȚA IERARHIZĂRII PRIORITĂȚILOR ȚINE DE CONȘTIENTIZAREA MÂNTUIRII SUFLETULUI! ACELA CARE ÎȘI DOREȘTE MÂNTUIREA SUFLETULUI SĂU ȘI SE VA ÎNGRIJI DE ACEASTA, VA GĂSI ȘI MIJLOACELE NECESARE ȘI AJUTOR DE LA DUMNEZEU PENTRU A PUTEA IZBÂNDI PE ACEASTĂ CALE! DE FIECARE DATĂ ÎȘI VA PUNE PROBLEMA RELAȚIEI SALE CU APROAPELE ȘI CU DUMNEZEU, ÎȘI VA DA SEAMA CU UȘURINȚĂ ATUNCI CÂND VA GREȘI ȘI-ȘI VA ÎNDREPTA VIAȚA DEVENIND UN OM PLĂCUT TUTUROR. VA GĂSI TIMP PENTRU TOT CEEA CE ESTE IMPORTANT ÎN DETRIMENTUL LUCRURILOR EFEMERE ȘI PREA PUȚIN IMPORTANTE.

AȘA SE FACE CĂ OAMENII SE ÎNDEPĂRTEAZĂ DE LUCRURILE CELE MARI, IMPORTANTE, PENTRU LUCRURI MICI, NEÎNSEMNATE.

cristiboss56 16.01.2013 23:27:46

PENTRU AVVA ANTONIE ce maine il praznuim !
 
1. Sfantul avva Antonie, sezand odata in pustie, a venit in lenevie si in multa intunecare de ganduri si zicea catre Dumnezeu: Doamne, voi sa ma mantuiesc si nu ma lasa gandurile. Ce voi face in scarba mea? Cum ma voi mantui?
Si, sculandu-se putin, a iesit afara si a vazut odata pe cineva ca pe sine sezand si impletind o funie, apoi sculandu-se de la lucru si rugandu-se, si iarasi sezand si impletind funia; apoi iarasi sculandu-se la rugaciune. Acesta era ingerul Domnului, trimis spre indreptarea si intarirea lui Antonie.
Si a auzit pe inger zicand: asa fa si te mantuieste. Iar el auzind aceasta, a luat multa bucurie si indrazneala si facand asa se mantuia.


2. Zisu-ne-a noua Sfantul Antonie in invatatura sa, spre folosul nostru: un an am savarsit, rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi descopere locul dreptilor si al pacatosilor.
Iar intr-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicandu-mi: Antonie, scoala si vino!
Si stiind eu pe cine mi se cade sa ascult, am iesit si uitandu-ma, am vazut pe cineva ca pe un urias, lung, negru, urat si infricosat stand si ajungand pana la nori, avand mainile intinse in vazduh, sub care era un iezer ca o mare. Si am vazut suflete zburand ca niste pasari zburand si cate treceau de la mainile lungului aceluia, se mantuiau si trecand de acolo, mergeau cealalta cale fara de grija; iar cate erau lovite de mainile lui, se opreau si cadeau in iezerul cel de foc. Si pentru cei ce zburau, scrasnea cu dintii sai, iar pentru cei ce cadeau jos, se bucura.
Si a fost glas catre mine, zicandu-mi: intelege ceea ce vezi! Acestia, pe care-i vezi ca zboara in sus, sunt sufletele dreptilor care nu s-au supus lungului aceluia si merg in Rai. Iar cel lung ce sta, este vrajmasul, care apucandu-i pe cei vinovati, ii opreste si nu-i lasa sa treaca, surpandu-i in iad, caci au urmat voii lui si au fost stapaniti de tinerea de minte de rau.

3. Zis-a avva Antonie: parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand: Doctore, vindeca-te mai intai pe tine

cristiboss56 17.01.2013 23:50:05

Avva Antonie: „Dacă aia nu puteți, aia nu vreți, ce să vă fac?”
 
Au venit frați la avva Antonie zicând: spune-ne un cuvânt prin care să ne mântuim.
- Ați auzit Scriptura, vă ajunge. Iar ei: și de la tine vrem să auzim, părinte.
- Spune Evanghelia, „Dacă te lovește cineva peste obrazul drept, întinde-i-l și pe celălalt”.
- Nu putem face așa.
- Dacă nu-l puteți întinde și pe celălalt, atunci răbdați măcar unul.
- Nici asta nu putem.
- Dacă nu puteți nici asta, atunci măcar nu răspundeți cu rău pentru rău.
- Nici asta nu putem.
Atunci îi spuse bătrânul ucenicului său: fă-le puțină fiertură, căci sunt neputincioși. Și lor le zise: dacă aia nu puteți, aia nu vreți, ce să vă fac? Trebuiesc rugăciuni

(Fragment din Patericul sau apoftegmele părinților noștri din pustia Egiptului, apoftegma 19 la Avva Antonie, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, Timișoara 2002.

cristiboss56 18.01.2013 00:09:34

Un frate din Libia a venit la Avva Siluan în Muntele Panepho și i-a spus:
„Avva, am un dușman care mi-a făcut mult rău. Mi-a călcat pământurile, pe când eram în lume de multe ori a încercat să mă rănească. Acum, mai mult decât atât, mi-a pus otravă ca să mă omoare. De asta vreau să-l dau în mâinile stăpânitorului. Cu siguranță, părinte, dacă va fi pedepsit, sufletului său îi va fi de folos.”
„Fă cum crezi fiule!” a spus bătrânul.
„Atunci să ne ridicăm părinte, să ne rugăm ca să pot pleca la stăpânitor,” a spus fratele. Așa că s-au ridicat și au început să se roage. Însă de-ndată ce au ajuns la „iartă-ne nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri (Mt. 6, 12) bătrânul a spus: „și nu ne ierta nouă greșelile noastre precum nici noi nu iertăm greșiților noștri…”
„Nu așa părinte!” l-a întrerupt fratele pe bătrân.
„Da fiule, așa!” a răspuns bătrânul. „Dacă chiar vrei să mergi la stăpânitor să-ți îndeplinești răzbunarea, Siluan nu se va mai ruga pentru tine.”
Atunci fratele s-a deșteptat și și-a iertat dușmanul.

cristiboss56 21.01.2013 18:55:52

Povestea lui Hristoforus

Povestea arată că: nimic nu este ceea ce pare, speranța moare ultima, strădania este totdeauna răsplătită, există iubire adevărată.

A fost odată un om numit Hristoforus. Omul acesta era foarte bătrân. Încă din copilărie nutrea o dorință arzătoare să-l întâlnească pe Dumnezeu și iată, că într-o seară Dumnezeu i-a spus:

- Hristofor, te aștept mâine înainte de asfințit de cealaltă parte a văii, pe culmea muntelui.

Omul nostru a pornit la drum cu noaptea în cap, ca să ajungă la timp, la întâlnire. A străbătut pădurea de brazi, cea de arțari, cea de stejari falnici. Soarele se ridica de amiază, când Hristofor a ajuns în fundul văii. Acolo a văzut un căruțaș, care asuda și gâfâia, tot îndemnându-și caii și împingând căruța. L-a strigat pe Hristoforus:

- Hei, om bun, dă-mi rogu-te o mână de ajutor, nu pot să-mi scot căruța din râu...

După multe ore, au reușit s-o urneacă. Lui Hristoforus nu-i mai rămăsese decât un ceas, ca să ajungă la întâlnire. A luat-o la fugă și a fugit, cât îl țineau picioarele, urcând muntele. Când, la capătul puterilor, a ajuns pe culme, soarele asfințise de mai bine de zece minute... Hristoforus a căzut în genunchi și a început să plângă amar:" Așadar, n-avea să-L mai vadă, pe Dumnezeu înaite de moarte."

Trist și abătut a făcut cale întoarsă. Ajungănd la râul, unde îl ajutase pe căruțaș, iată, că-l cheamă un copil.

- Hei, om bun, vrei să mă iei pe umăr și să mă treci apa? Sunt mic și nu știu să înot. M-aș putea îneca, dacă nu mă ajuți!

Fără să spună un cuvănt, Hristoforus l-a urcat pe umeri și a intrat în apă. În mijlocul vadului copilul devenise foarte greu și apele porniseră a se umfla. Cu ultimile puteri, Hristoforus ajunge la mal. Atunci copilul i-a spus:

- Eu sunt Hristos, fiul căruțașului, pe care l-ai ajutat...

Căruțașul! Așadar Dumnezeu ajunsese înaintea lui la întâlnire... luase chipul unui căruțaș...

(din tradiția catolică)

Spunem povestea: cuiva gata să abandoneze un proiect
celui ce își pierde speranța
omului care nu crede în propriile forțe
aceluia ce nu vede că are o mare oportunitate



Ușa inimii

Povestea spune că ușa sufletului doar noi o putem deschide

Pictorul terminase tabloul, care îl reprezenta pe Iisus în fața unei uși. Și-a chemat prietenii pentru a le auzi părerea. Toți au admirat tabloul, frumusețea și blândețea chipului lui Iisus, atitudinea lui solemnă în fața ușii întunecate. Toți erau încântați și aveau numai cuvinte de laudă, când unul a spus:

–Maestre, mi se pare că lipsește ceva ușii. Ea n-are clanță, cum se poate intra?
Pictorul a răspuns:
–Ușa, la care bate Isus, se deschide numai dinăuntru...

Spunem povestea: misoginilor, șefilor, părinților prea aspri, egoiștilor, celor ce nu-și deschid inima



O fărâmă din inima ta

Povestea ne spune că: deși nu știm , avem ceva de dăruit fiecărui om, că totdeauna mai este o speranță, că iubirea vindecă orice, că schimbarea începe cu noi înșine.

Un tânăr monah a întrebat un pustnic înțelept:
–Care este taina înțelegerii cu toți oamenii?

Bătrânul pustnic l-a privit îndelung, s-a gândit o vreme în tăcere și i-a răspuns:
–Să dăruiești ceva, fiecărui om întâlnit în cale...

–Să dau de pomană?

–Să dăruiești un zâmbet, o vorbă bună, o pâine...iubire, compasiune, înțelegere...adică o fărâmă din inima ta!

Spunem povestea: unui egoist, unui șef, părinte prea aspru,
cuiva care caută înțelegerea cu cei din jur,
cui vrea să facă bine și nu știe cum,

cristiboss56 24.01.2013 00:50:01

Povestea lumanarii



Cine vrea să împrăștie lumină trebuie să reziste arderii.

M-ati aprins si vă uitați gânditori la lumina mea. Simțiți bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică.

De fapt eu am doar două posibilități:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă și atunci nu mă micșorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină și căldură și prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece și fără rost.

Și voi, oamenii, sunteți la fel. Când trăiți numai pentru voi, sunteți lumânarea neaprinsă, care nu și-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiți lumină și căldură, atunci aveți un sens. Pentru asta trebuie să dați ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea și dorurile pe care le purtați în inimă. Să nu vă temeți că deveniți mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină.

Gândiți-vă, cu pace în suflet, că sunteți ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puțin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina și căldura sunt mai puternice. Și la voi oamenii e tot așa, “împreună luminați mai mult”.

cristiboss56 27.01.2013 20:51:09

Fie voia Ta...
 
Un părinte spunea: ,,De multe ori nu ni se răspunde la rugăciuni din cauza noastră. Noi trebuie să avem încredere în Dumnezeu; noi trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce vrea El. Iar, dacă ne rugăm cu smerenie, El va depărta de la noi ispita.

Și, trebuie să știm, că ori de câte ori Dumnezeu ne lasă să trecem printr-o ispită, o face spre folosul nostru, și noi nu ar trebui să nu Îi cerem lui Dumnezeu să ne elibereze de acea greutate, ci doar să Îi cerem ajutor să le putem birui. Iar El îndată ne va trimite al Său ajutor, căci de cele mai multe ori, nouă, voia lui Dumnezeu ne este cu totul necunoscută.


Ora este GMT +3. Ora este acum 16:49:22.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.