Spovedania
 

Adeseori am auzit/vazut inclusiv aici pe forum sfaturi generice date unor oameni deznadajduiti si foarte ispititi.
Printre ele cel mai des este: du-te si te spovesdeste.
Dar apoi am aflat cazuri destul de grave.
O fetita din gimnaziu la sfatul acesta dat de profa de religie, dupa ce s-a spovedit s-a sinucis la scurt timp. Stiam cu totii ca are probleme in familie si ca ducea o viata dupa cum dictau revistele pentru fete, si ca era foarte frustrata. Dar ce i-ar fi putut spune parintele (caci era un parinte bun) sa o determine sa faca astfel de gest?
Altii dupa o spovedanie nu au mai calcat pragul bisericii toata viata lor, si unii dintre ei au trecut la alte religii mai permisive, iar altii desi se spovedesc in continuare nu spun tot, ci doar ce le convine, apoi se lauda altora, ca au facut si aia dar la parintele nu i-au spus ca sa nu se supere pe ei.

Ma gandeam: oare nu de multe ori spovedania prea in graba, fara a cunoaste realmente omul?
Si nu tot de atatea ori omului i se dau verdicte aspre, fara sa i se arate, fara sa i se explice de ce nu e bine ce face, fara sa i se aminteasca ca Dumnezeu il iubeste cu adevarat si il iarta.
Nu ar trebui acordat mai mult timp cunoasterii omului inainte de spovedanie?
Nu ar trebui sa i se faca o scurta cateheza a iubirii inainte de a-l lua la rost? (mai ales daca pana in acel moment nu a avut contact cu Dumnezeu si cu Biserica)

Avem libertatea de a ne alege duhovnicul.Eu am dat peste astfel de oameni(asa cum ii descrii tu si cum ar si trebui sa fie de fapt) si cred ca multi credinciosi sunt f deschisi in fata duhovnicului.Cine nu poate fi ,cred ca isi cauta unul care il asculta si il indeamna cu blandete.

Ia incearca sa rescrii, nu pe forum ci doar pentru tine, postul de mai sus inlocuind exemplele negative (pe care le legi in mod "oarecum posibil" de spovedanie), cu exemple pozitive. Rezultatul, la nivelul perceptiei ce o realizezi asupra spovedaniei, va fi cu totul altul. Nu ar trebui sa-ti fie greu, fiindca chiar si pe internet gasesti o multime de marturii despre cat de mult bine aduce in viata omului spovedania.

Un crestin de biserica stie ce este spovedania adevarata! Un crestin de site, sau de blog, sau de revista de moda, sau de TV, etc., va crede in acea spovedanie ce ii este prezentata pe acele canale. Virtualizarea sacrului este de fapt desacralizare, pierdere a sacrului; Spovedania fara Sacru (Duhul Sfant) nu exista!

Chiar crezi ca acea fata a fost oripilata de ce a trait la spovedanie incat s-a sinucis? A fost doar un caz nefericit care nu a reusit sa faca fata atacurilor materiale sau spirituale. Poate spovedania ar fi ajutat-o, poate nu! Greutatea ei era insa alta; pentru a scapa de aceasta greutate s-a apropiat de duhovnic. De ce nu a putut sa se libereze, nu cred ca mai poti afla, dar e greu de inteles cum spovedania "a pus capac"!

In ceea ce priveste modul cum trebuie sa faca preotul duhovnic spovedania, nu se poate institui un sablon general valabil; peste toate, fie rautate (a preotului sau a penitentului), fie nestiinta, fie neputinta, diferenta este data mereu de credinta ca Dumnezeu este cel care lucreaza in mod real in cadrul Tainei. Iar credinta in lucrarea lui Dumnezeu trebuie sa existe apriori spovedaniei.

Ajuns in acest punct, pot spune ca de fapt nu spovedania se doreste a fi reparata prin afirmatiile facute de domnia ta ci doar partea de consiliere psiho-afectiva a persoanei tulburate. Iar aceasta consiliere nu are legatura cu spovedania! Spovedania este ceva, iar mangaierea sufleteasca, mila fata de aproapele ce este tulburat, consilierea psihologica sau psiho-duhovniceasca a celui ce plange, este cu totul altceva.

Deci, spun eu, trebuie sa refaci topicul si sa specifici clar daca modul in care se face spovedania te sminteste sau doar felul cum se raporteaza Biserica sau doar preotul Bisericii la opera de compasiune si de intrajutorare a celor tulburati psiho-duhovniceste?

Oricum ar fi, te rog sa fii cu luare aminte si sa nu te smintesti prea usor, ci gandeste-te ca Biserica este de doua mii de ani singura institutie care nu a tradat aceasta tara si pe oamenii ei! Biserica insa, de foarte multe ori a fost tratata ca "cenusareasa" tarii!

Domnul sa te ocroteasca!

În mod normal, oamenii ar trebui să se spovedească abia după o minimă cateheză. În biserica mea se fac 10-12 lecţii numite "pregătire pentru Sf Împărtăşanie solemnă / pentru prima Sf Împărtăşanie. În cadrul acestor lecţii, se pune accent pe Taina Spovezii şi pe Taina Împărtăşaniei, care formează, împreună cu Taina Sf Mir, ceea ce numim "Sacramentele iniţierii creştine". În cadrul acestor lecţii, copiii sunt învăţaţi cum se face o spovadă bună şi li se spune că, spre exemplu, ascunderea unui păcat face ca spovada să nu fie bună. În acest caz, trebuie să se spovedească din nou, amintind toate păcatele mărturisite deja, plus acela ascuns, plus faptul că s-au spovedit ascunzând păcate. De asemenea, sunt învăţaţi că nu numai preotul este legat să nu spună nimic din ce aude, dar ei înşişi sunt legaţi să nu spună canonul primit, nici să se laude cu spovada, sau cu postul, sau cu alte fapte bune, aceasta ducând la pierderea meritului.
Adulţii care nu s-au spovedit de mult timp, ar trebui să planifice o întrevedere cu preotul, spunându-i de la început că e vorba de o spovadă generală. Altfel, preotul poate să creadă că e vorba de o spovadă curentă a cuiva familiar deja cu spovada: se aşteaptă să termine în trei minute în loc de treizeci de minute, cât ar putea dura de fapt.

Adriana-Simona, nu ne-ai spus daca esti ortodoxa sau catolica, caci se pare ca procedura difera de la catolici la ortodocsi.
Daca in BC se spun toate pacatele in mod repetat, precum ne invata Dl. Mihnea Dragomir mai sus, in Biserica Ortodoxa nu se spovedesc pacatele odata spovedite si iertate, ci se spovedesc doar pacatele, de care ne aducem aminte ulterior.

Poate ar fi bine ca colegii de forum sa mentioneze apartenenta religioasa ca sa stim cu cine vorbim.
Dealtfel cele mai bune sfaturi tot de la un duhovnic le primim.

Ati inteles gresit, dl Mihnea Dragomir nu a spus ceea ce sustineti.

Da, dar păcatele ce se repetă , vor fi din nou mărturisite până la înlăturarea lor . Doamne ajută !

Eu când m-am spovedit de nişte păcate mai grave (şi de cele mai uşoare) m-am simţit uşoară ca un fulg. Când am mărturisit un păcat mai urât, am simţit cel mai intens acest lucru. Totuşi, o singură dată, după ce m-am spovedit pentru un păcat tot din topul cele mai grave pe care le-am făcut, m-am simţit ruşinată şi foarte tulburată.

Nu e obligatoriu sa nimeresti din prima un duhovnic care ti se potriveste. Pentru ce sa-ti schimbi religia daca poti sa gasesti un alt preot ortodox caruia sa i te spovedesti? In momentul in care ai gasit omul care te face sa te simti in largul tau, duhovniceste vorbind, ramai la el si mantuiti-va impreuna.

E foarte greu pentru cineva care merge pentru prima oara la spovedit, sa nu treaca printr-o confuzie nu tocmai placuta. Cand constiinta e incarcata cu pacate grele, trebuie timp si smerenie, trebuie rugaciune si mai ales vointa de a te indrepta si de a nu mai repeta ceea pana nu demult erai atat de obisnuit sa faci. Ba mai mult: pana sa fii eliberat de intregul lest, se vor napusti asupra ta mai multe tentatii ca niciodata, pe orice cale, inclusiv in vis. Daca esti slab, cazi din nou, poate mai adanc decat inainte, daca constientizezi ca esti in fata unei lumi nevazute pe care n-o poti invinge decat cu ajutorul smereniei si credintei, iti spui ca meriti tot raul ce ti se intampla, si te rogi , te rogi, te rogi pana cand, tot ce era rau si te tenta odata, te lasa rece si indiferent. Atunci stii ca Dumnezeu te-a iertat, si iti va fi mai usor in tot ce intreprinzi, daca nu cumva ajungi sa te mandresti cu "iertarea" primita...