De la iubire la ura... doar un pas
 

oare cat de superficial trebuie sa se iubeasca un cuplu ca sa ajunga atat de repede la schimbarea radicala a sentimentului in ura...?
sa fie faptul ca nu pun bun inceput in relatia lor?
sentimentele sunt doar de suprafata si egoiste?
ispitele sa fie prea mari pentru ei?
de ce se distrug tot mai multe familii pe motive puerile uneori?
de ce nu au curaj sa lupte pentru a recupera macar ce au avut la inceput, atunci cand au spus la unison "da"?
ce se gaseste pe axa dintre iubire si ura?
de ce le e teama si de ce isi pierd atat de usor increderea, parca ferindu-se sa iubeasca sincer, deschis, neconditionat...?
cine dintre voi, fratiori si surioare, poate sa raspunda? poate ii ajutam cumva...

Din experinta mai multora, cuplurile nou formate au un prim an de casatorie destul de greu. Ma refer in special la cei care nu am mai trait impreuna zilnic sub acelasi acoperis inainte.

Oricata iubire este in cuplu, motivele de scandal sunt destule si contante. Ele vin ca ispite de la satana (=despartitorul in traducere libera). Eu nu cred ca exista vreun cuplu atat de minunat care sa nu se fi certat macar o data. Ideea este ca mandria fiecaruia sa nu triumfe si sa nu vina seara pana unul din soti nu va lasa de la el, cautand impacarea.

Daca insa certurile devin foarte dese, atunci pacatul degenereaza in patima si iubirea se transforma incet intr-un fel de ura, care poate sa-i desparta pe cei doi. Doamne fereste, dar se intampla. Si de ce se intampla? Din cauza ca fiecare nu invata sa-si controleze nervii sau nu vrea sa lase de la el (ea).

Dumnezeu poate sa ajute pe oricine Ii accepta ajutorul. Si au am trecut prin toate astea si va recomand cu caldura sa-L rugati pe Hristos sa nu va lase la greu.

Doamne ajuta.

shi pasul ala mic se numeshte mandrie, sau ingamfare sau ura razbunatoare a rautatzii ce se arata vrednica asha ca un injurash sau sulimenizarea interioara shi exterioara a intzelepciunii mucigaiului verde ca sa insheli, sau o mica aprindere din "responsabilitate" sau o credulizare crezand pe proorocul mincinos cu vorbe ascunse shi antichristice sau pentru marea unime shi marea credintza lipsita complet de dragoste deci este vorba de pasul dragostei fatzarnice adica a iubirii nebune de sine ce se arata mereu nemultzumita shi nedreptatzita ca s-o poata multzumii duhul razbunarii, adica al minciunii maririi de sine, deci tot mandria shi shtiintza shi gloria gLumii.

un pas mic pentru om, shi mare pentru omenire.

Vreau si eu ce fumezi.

Subscriu intru totul, cu aceleasi cuvinte.
Plus ca se stie, nimic nu uraste mai mult diavolul decat calugarii si familia. Ispitele care'i lupta pe calugari si pe cei casatoriti "in Hristos si in Biserica" sunt pe masura urii diavolului fata de ce e curat si bun.

Sentimentul de ura se naste dintr-o rana profunda pe care un sot i-a cauzat-o celuilalt sot; de ex. prin infidelitate, care e resimtita ca o mare tradare. Dintr-odata cei doi nu mai sunt unul, ci devin iar doi; multi nu rezita acestei dureri, care poate aduce omul la nebunie, in cazurile extreme, evident. Am subliniat acest lucru, pentru a vedea cat de grava este infidelitatea fata de sot/sotie si ca trebuie evitata.
Acest sentiment meschin poate lua nastere si din cauza succesului profesional al unuia dintre soti; sau pentru ca unul din soti sta in calea "fericirii" celuilat sot.
Acesta ura nu e decat lipsa dragostei, indiferent ce motive se invoca.
Asa cum dragostea dispare la un moment dat, la fel poate reaparea in cuplu, spre fericirea sotilor.

Exista si sentimentul de dragoste-ura.

Nu e vorba de ura neaparat. Ci poate ca avem asteptari neimplinite. Sau neintelegeri, lipsa de comunicare care degenereaza. Eu si prietenul meu ne certam fffffff mult, dar il iubesc din toata inima si stiu ca si el ma iubeste. E faza ca de multe ori ne simtim raniti de tot felul de lucruri si celalalt nu intelege. Un preot spunea ca "toti oamenii sunt foarte fragili". Cred ca numai nu putem intelege ca oamenii sunt fffff fragili si lucruri care pt noi sunt fix pix pe cel de langa noi il poate rani fff tare. Ne e greu sa percepem cum afecteaza o actiunea de-a noastra pe cel de langa noi, noi percepem numai ce ne raneste sau afecteaza pe noi. Iar aceste lucruri, daca raman nerezolvate si neiertate din inima se acumuleaza si creeaza o distanta uriasa intre oameni. Parca erai asa aproape si te tot indepartezi si te indepartezi si te indepartezi ca pana la urma nici nu-l mai vezi calumea pe celalalt, parca e pe alt continent... Si uneori aceste certuri functioneaza ca o mlastina, cu cat te zbati mai mult cu atat te cufunzi mai tare. Dar daca iubim cu adevarat gasim portita de impacare. Cel putin asa se intampla in cazul meu si ne certam tot mai putin, oricum e nevoie de dorinta sincera din partea amandurora de a nu se mai certa si a avea pace.
Si poate ca ti-ar folosi sa citesti si despre codepententa, vrei sa-ti dau link-ul?

...
 

nu e vorba de mine in post ci de ceea ce vad in jurul meu. si poti posta link-ul pentru ei. sigur sunt curiosi. sau poate cei care doresc sa-si inceapa viata de familie ar trebui sa citeasca...
Doamne ajuta!

E greu sa ajungi la o iubire autentica.

Dragostea fireasca e facila, accesibila, dar amara daca nu se cladeste pe ceva mai puternic..

Cred ca de la iubire la ura nu e nici macar un pas.. e o distanta f mica.
Dar cred ca asta e din cauza ca unul dintre ei (sau amandoi) se iubeste mai mult pe sine decat pe celalalt. O casatorie functioneaza, cred, daca il iubesti pe calalalt macar cat te iubesti pe tine.
Si asta este greu de realizat, pt. ca suntem invatati sa gandim economic (dau atat, primesc atat! neprofitabil).

Cred ca intrebarea cea mai dureroasa este cea legata de pierderea increderii. Daca pierzi increderea, pierzi tot, cred eu.