sigur ca pacatosii vor primi pedeapsa focului alaturi de draci, deoarece pe ei i-au ales! vor merge alaturi de satana, pentru ca pe el l-au ales cat au fost in viata.

Cum poate crește pomul vieții de o parte și de alta a râului?

Cetatea este trupul femeii, mijlocul pieții este abdomenul, pomul vieții(din al cărui rod a gustat Adam) este aparatul reproductiv al femeii care face rod de 12 ori pe an(lunar), ale cărui trompe uterine sunt de-o parte și alta a râului vieții; acest râu este energia primordială(aici, atracție trupească), ”șarpele” care a răscolit-o pe Eva, Eva fiind coasta lui Adam(trup din trupul lui).

niciun pacatos nu l-a ales pe satana, cu exceptia satanistilor, ocultistilor, majoritatea celor care comit pacate o fac prin natura lor pacatoasa, imperfecta, insa nu se inchina efectiv demonilor.

ce interpretare "originala" ai dat acestor versete! Si acesta femeie-cetate coboara din cer asa cum scrie in Apocalipsa?

Teologia patristica explica destul de simplu iadul:
Setea de iubire a omului nu poate fi potolita decat de harului lui Dumnezeu.
Pacatele, patimile "intuneca" capacitatea omului de a fi receptor al iubirii Sfintei Treimi.

Astfel, prin analogie, asa cum un om isi pierde simtul vazului si devine orb si nu su e poate bucura de lumina zilei asa si omul nepocait (care nu vrea sa renunte la patimi si la pacate) isi pierde vazul duhovnicesc si nu mai poate primi iubirea lui Dumnezeu.

Judecata omului nu este un act juridic cu care suntem noi obisnuiti, ci este ceva de felul urmator: fiecare persoana umana este pusa in fata prototipului uman (omul perfect: Iisus Hristos) si cu cat este mai mare asemanarea duhovniceasca cu Hristos cu atat persoana este capabila sa fie salas al Duhului Sfant si sa conlucreze cu harul divin.

Pacatele omului intuneca persoana si chipul lui Hristos in om si desigur exista o limita minima de asemanare duhovniceasca cu Hristos pentru a intra in rai, adica a fi impreuna cu Hristos Iisus si salas al Duhlui Sfant, continuand astfel viata in Hristos inceputa la Sfantul Botez. Multi Sfinti spun: sa nu va amagiti ca o sa mergeti in rai daca nu aveti experienta comuniunii cu Hristos si cu harul Duhului Sfant inca din viata aceasta.


De ce anumiti oameni nu vor putea intra in rai?

1. Putem face urmatoarea analogie. Daca o persoana umana manaca foarte mult si se ingrasa nu poate trece printr-o usa ingusta. Asemenea si omul impatimit si pacatos care nu vrea sa se pocaiasca este "ingrosat" de multitudinea de patimi si pacate si nu poate trece din cauza lui (si nu ca l-ar opri cineva) pe cararea stramta spre rai.

2.O alta analogie ar fi cu un avion. Cu cat avionul este mai usor cu atat el zboara mai usor si decoleaza si aterizeaza mai usor. Daca avionul este incarcat prea mult peste greautatea limita atunci el nu mai poate zbura. Asa si cu omul care nu doreste sa se pocaiasca. Patimile si pacatele ii ingreuneaza sufletul si nu poate "zbura" impreuna cu harului Duhului Sfant si cu Hristos Iisus in vesnicia si dragostea Sfintei Treimi.

Cum sunt vesnice chinurile iadului?

Revenind la analogia de mai sus cu omul care orbeste. Un om care a orbit va tanji toata viata lui dupa "lumina ochilor sai". Asa si oamenii care vor alege sa nu se pocaiasca de pacatele si patimile lor (prin Sfintele Taine ale Bisericii, mai ales: Sfanta Spovedanie, Sfantul Maslu, Sfanta Euharistie) vor orbi duhovniceste si toata viata lor atat aceasta (chiar daca nu este atat de evident) cat si cea viitoare vor suferi cumplit ca nu mai pot primi dragostea Sfintei Treimi, nu mai pot conlucra cu harul Duhului Sfant. Desigur ca si ingerii cazuti (demonii) au aceeasi suferinta cumplita ("focul si scrasnirea dintilor".)

Pacatul si iadul se raporteaza la Dumnezeu nu la diavol. Raul nu e neaparat opusul binelui, lipsa lui e suficienta. Daca omul nu l-a ales pe Dumnezeu va primi pentru acesta iadul, adica indepartarea de Dumnezeu.

Ori intelegem acele versete biblice literal si atunci exista un Iaz de foc si pucioasa in care pacatosii sunt chinuiti in sulf si foc (in alte contexte, sunt mancati si de viermi care nu mor), ori le intelegem simbolic si atunci consideram figuri de stil ce desemneaza distrugerea eterna. Nu putem sa intelegem doar o parte ca fiind literala si ceea ce ni se pare scandalos (adica arderea in sulf) sa eliminam, schimband cu insigurare, cu departare de Dumnezeu (deci chestii...mai soft).

Dupa cum a spus si in postarea anterioara, iadul are si o parte fizica, iar aceasta include si suferinta trupului in focul cel nestins, dar accentul (desi acum pare mai greu de imaginat sigur e departe de a fi soft) se va pune pe suferinta sufleteasca. Normal ca exista si una fizica, altfel ar fi fost inutila invierea si transformarea trupurilor. In schimb nicaieri nu se vorbeste de distrugerea, suprimarea existentei pacatosilor.

Un loc fara nici un fel de licarire a dragostei lui Dumnezeu,intunecat si trist pentru o eternitate,ai carui pereti plin de tenebrele ticalosiei noastre sunt luminati doar de flacarile patimilor din care s-au nascut,cu o intensitate a disperarii egala cu vesnicia singuratatii in care se afla si unde fiecare suflet ce sufera traieste in tacere fata de restul umbelor din jur si urland doar launtrul sau fata-n fata cu imaginea la ceea ce a fost in acesta lume.Un urlet interior al durerii,disperarii si intelegerii raului facut dar fara a putea fi exteriorizat sau vindecat.Sa traiesti pt o eternitate cu demonii care te-au consumat fara a putea decat sa vezi cum in fiecare clipa rautatea din tine prinde exact acele contururi schimonosite care ti-au imprejmuit viata.Un loc fara Dumnezeu si fara lumina Sa,singur doar cu raul si durerea din el,pierdut undeva de unde nimeni nu se mai intoarce niciodata.

Suferinta iadului, ne spune Safntul Ioan Damaschin consta in lipsa celui dorit- dorinta de a realiza pacatul si ne putinta de a-l infaptui. De aceea Biserica ne indeamna la purificarea de patimi printr-o asceza continua ptr ca dincolo nu vom mai avea posibilitatea de a da satisfactie placerilor noastre.