Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Impartasania (Taina Euharistiei) (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5020)
-   -   Moduri de a ne impartasi de Hristos (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=12779)

N.Priceputu 03.05.2011 17:22:35

Moduri de a ne impartasi de Hristos
 
Știm cu toții despre faptul că Hristos ne dăruiește Trupul și Sângele Său în Taina Sfintei Euharistii. Neavând suficiente cunoștințe de teologie, lansez următoarea întrebare: Este acesta singurul mod în care Hristos ni Se împărtășește? Am înțeles de la teologi ca Părintele Stăniloae că ne împărtășim de El și în celelalte momente ale Sfintei Liturghii, cum ar fi citirea din Sfânta Evanghelie, dar și prin citirile particulare și prin rugăciunile de acasă.
Aș dori să înțeleg mai bine acest aspect. Mă preocupă mai ales dacă de Hristos se pot împărtăși, în felurite moduri, și cei care au părăsit Biserica sau cei care nu au făcut niciodată parte din ea.

blackswan 03.05.2011 17:55:43

Cumva se împărtășesc și păgânii de Hristos, căci au și ei virtuți morale în firea lor și capacitatea de a fi fericiți, iar omul fără Dumnezeu nu poate fi fericit. Dacă le este de ajuns pentru a se mântui, nu mă bag să interpretez.

glykys 03.05.2011 20:31:23

Cele cinci feluri de impartasiri, dupa par. Cleopa:
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...iri-81189.html

N.Priceputu 03.05.2011 21:25:36

Citat:

În prealabil postat de glykys (Post 358415)
Cele cinci feluri de impartasiri, dupa par. Cleopa:
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...iri-81189.html

Mulțumesc. Într-adevăr, un răspuns foarte clar. Din care eu înțeleg că există speranță de mântuire și pentru ne-ortodocși. E adevărat, Părintele Cleopa spune categoric nu. Însă părerile diferă și la nivelul marilor teologi.

Mihnea Dragomir 03.05.2011 21:58:44

Nu cred că este bine să relativizăm Împărtășirea. Desigur, din punct de vedere spiritual, Cristos este prezent în multe feluri. În Evanghelie. În preotul celebrant. Cristos este și în aproapele, în cel umil, în sărac, în călător, în bolnav și în ocnaș, după cum ne învață El.

Dar, din punct de vedere substanțial, numai Pâinea și Vinul, după ce au fost valid consacrate, sunt Cristos. Numai împărtășindu-ne cu El în acest mod, supranatural, câștigă Grația Sfințitoare din noi, fără de care mântuirea nu este cu putință. Altfel, ascultând ori citind Evanghelia, stând de vorbă cu preotul oricât de mult, cărând hectolitri de apă călătorilor și cercetându-i pe toți ocnașii și bolnavii, vom avea fix tot atâta Grație Sfințitoare câtă aveam și înainte.

De aceea, îi rog pe iubiții mei preoți, de am să fiu căzut pe vreun pat de spital, să nu se ostenească să îmi aducă portocale, și nici chiar Evanghelia sau Psaltirea. Pentru toate acestea mă bazez pe prietenii mei și pe mine însumi. Să îmi aducă Pâinea Cerească de care am nevoie și Apa cea vie după care sufletul meu însetează, fiindcă medicamente mai de preț decât acestea nu mi-a dat Domnul meu și Dumnezeul meu.

MariS_ 03.05.2011 22:05:04

Citat:

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 358367)
Știm cu toții despre faptul că Hristos ne dăruiește Trupul și Sângele Său în Taina Sfintei Euharistii. Neavând suficiente cunoștințe de teologie, lansez următoarea întrebare: Este acesta singurul mod în care Hristos ni Se împărtășește? Am înțeles de la teologi ca Părintele Stăniloae că ne împărtășim de El și în celelalte momente ale Sfintei Liturghii, cum ar fi citirea din Sfânta Evanghelie, dar și prin citirile particulare și prin rugăciunile de acasă.
Aș dori să înțeleg mai bine acest aspect. Mă preocupă mai ales dacă de Hristos se pot împărtăși, în felurite moduri, și cei care au părăsit Biserica sau cei care nu au făcut niciodată parte din ea.

Mantuitorul nostru sta la usa fiecarei inimi si bate sfios. Daca i se deschide cu caldura si sinceritate, El intra. Nu stiu cum e in inimile unde bate vantul rece. Posibil sa intre si acolo. Dar in cele nesincere sau pline de ele ma indoiesc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

N.Priceputu 03.05.2011 22:20:55

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 358448)
Nu cred că este bine să relativizăm Împărtășirea. Desigur, din punct de vedere spiritual, Cristos este prezent în multe feluri. În Evanghelie. În preotul celebrant. Cristos este și în aproapele, în cel umil, în sărac, în călător, în bolnav și în ocnaș, după cum ne învață El.

Cu adevărat, și eu cred că în nimic nu este atât de prezent Hristos ca în Sfânta Euharistie. Nu vreau să o relativizez. Am vrut, însă, să înțeleg dacă și cei care nu fac parte din Biserică și care, prin urmare, nu se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului, se împărtășesc, totuși, într-o măsură mai mică, de harul Său. Și cred că da, în modurile arătate în link-ul dat de glyks

Florin-Ionut 06.08.2012 09:26:38

Citat:

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 358367)
Moduri de a ne impartasi de Hristos

Împărtășind copiii mici, se întîmplă deseori din nefericire ca Sîngele Lui Hristos să ajungă pe haine sau pe mîna noastră. Știm că la contactul cu pielea orice substanță, la nivel microscopic, intră în piele în cantități foarte mici. Putem deci considera acesta un mod involuntar de împărtășanie?

Florin-Ionut 21.09.2012 10:00:12

Am văzut odată cum preotul i-a dat unei mămici acasă o bucată de pîine înmuiată în Sfîntul Sînge, deoarece copilul ei refuzase Împărtășania. Preotul i-a spus de mai multe ori să nu cumva să mănînce și ea din acea bucată de pîine.

Menționez că acea tanti era îmbrăcată nepotrivit pentru prezența în Biserică și pe stradă la urma urmei. Eu unul nu i-aș fi dat acasă Sfîntul Sînge...

Voi ați mai întîlnit așa ceva?

kikyo_ea 21.09.2012 12:46:16

Baietelului mei i.a curs putin pe bluzita - o mica picatura. Parintele mi.a spus sa spal urgent bluzita cu apa curata de mai multe ori si da pun apa intr.un ghiveci cu flori sau la radacina unui copac. Nu am auzit de asa ceva....sa dea acasa copilului Sfanta Impartasanie si mai ales prin altcineva... Stiu ca daca se intampla sa curga pe jos vre.o picatura din Sfanta Impartasanie, preotul poate fi oprit sa mai slujeasca in biserica.


Ora este GMT +3. Ora este acum 01:38:08.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.