asa este!
 

m-a indemnat si fac asta. dar uneori ma aflu daramata. dar totul merge inspre bine. ma bucur ca incep sa ma linistesc. Voia Lui sa se faca nu a mea! va multumesc tuturor si va doresc multa iubire!

Postarea Adrianei-Simona mi s-a parut un balsam pentru suflet, asemenea si raspunsurile ce au urmat. Eu nu ma simt in masura sa scriu la acest topic, insa recent o prietena buna a ajuns intr-o situatie dificila avand o problema asemanatoare. Acest fapt m-a determinat sa scriu.

Totul a inceput cu nemultumirea pe care o avea fata de sotul ei. Era intemeiata si pe buna dreptate…cu toate ca era un om bun, era mult prea comod si nu o facea sa se simta iubita. Aceasta nemultumire fata de sot a devenit in timp o obsesie care se tot hranea cu linistea ei interioara. Usor, usor, incepuse sa nu il mai accepte asa cum era el si il voia asa cum si-l dorea ea sa fie. Au urmat discutii, a incercat sa-i spuna ce anume o deranjeaza la el, cum i-ar placea ei sa fie, dar fara rezultat; el nu s-a putut schimba iar ea nu l-a mai putut accepta asa cum era.

In timp a intervenit o instrainare care a dus la ruptura totala. Acum regreta mult situatia, si-a dat seama ca totul a pornit usor si subtil de la gandurile pe care ea le-a tot framantat si hranit in mintea ei. Cu toate ca sunt tentata sa-mi spun si parerea personala, ma opresc doar la o concluzie: Vrajmasul incearca sa destrame si sa fure pacea sufletului, sa-l distruga pe om in diferite feluri.

Din mica mea experienta, am inteles ca iubirea nu este doar acea iubire pasionala intalnita in filme romantice si in romane de dragoste, iubirea se afla si intr-o casnicie aparent normala, in special atunci cand incerci sa treci peste neajunsurile sotului.

Te indemn sa iubesti! Tu insuti pe el, acel om care e cum e. Iubirea nu are nici o legatura cu tot felul de lucruri omenesti, cu obiceiuri sau lucruri ieftine. Cand ii spui unui om te iubesc, e ca si cum i-ai spune, ma duc in iad pentru tine cu zambetul pe buze, numai sa te mantuiesti tu! Vei trai vesnic in iubirea mea, niciodata nu te parasi chiar daca nu voi fi langa tine mereu!
Ce spune Sfantul Apostol Pavel despre iubire? Dar Sfantul Maxim Marturisitorul? Dar Sfantul Ignatie Briancianinov, ca ar trebui sa iubim oamenii si in iad, caci acolo e Chipul Domnului Hristos!
Spui ca nu ai aceleasi placeri ca si sotul tau? Si ce? Doi monahi au mers in un sat sa cumpere ceva, unul ia spus celuilalt ca va veni inapoi dar apoi pleaca cu o femeie. Celalalt monah il asteapta sapte ani sa vina inapoi si acela chiar vine, pentru iubirea ce i-a purtat-o! Mama Sfantului Grigorie Teologul s-a rugat 40 de ani pentru ca sotul ei sa cunoasca adevarata credinta si cand s-a intors, mare sfant a devenit!
Nu ai iubirea de care am vorbit? Roaga-te si aruncate in iadul nevointelor mai presus de fire pentru cel pe care il iubesti! In Imparatie nu va mai fi lupta ci numai dragoste desavarsita in Hristos, dar aici pana la sanga si ultima picatura de viata trebuie sa ne luptam pe noi insine pentru cei ce ii iubim!

As putea sa scriu o carte intreaga cu framantarile, gandurile, dilemele, nelinistile pe care le am avut de cand m-am casatorit. Probabil ca oricine trece prin asa ceva..
In august voi implini 10 ani de casatorie si astfel de ganduri apar imediat, daca le fac loc in minte. Reciteste postarea Ekaterinei.

Cat despre iubire.. stiam ce este la 18-20 ani! Atunci le stiam pe toate fara gres!
Dar pe cat inaintez in varsta se inmultesc intrebarile, incat pana la urma intelegi ca nu trebuie sa cauti raspuns pentru orice, ci doar sa gasesti o singura certitudine care sa dea sens existentei.
Revenind la nedumerirea ta cred ca izvorul iubirii depline este Dumnezeu, la El cautam raspunsul intrebarii ce este iubirea.

La un moment ma plangeam si eu unei femei ca nu ma simt iubita si am primit un raspuns folositor. Mi-a zis ca de cate ori sotul ma neglijeaza, ignora, este preocupat excesiv de lucruri marunte (care lui i se par esentiale), sa-mi amintesc ca si eu fac acelasi lucru atunci cand gandurile mele nu se indreapta spre Hristos, ci Il ignor total, iubind,in schimb, cele trecatoare ale lumii (sau mai rau: iubind pacatul).

Apoi, am mai primit sfat bun de la preotul care ne-a casatorit. Ne-a avertizat sa nu ne preocupe ce face celalalt pentru mine in casnicie, ci doar ce ii ofer eu sotului. Ce ii ofer eu sotului? Pai daca analizez, stau prost la capitolul acesta. Evident ca incerc sa fiu o sotie buna, dar cum fiecare are alte idei despre sotia (sotul) ideala, pot sa ma straduiesc foarte mult intr-o directie gresita.
De ex. eu aveam o obsesie sa-i pregatesc masa cand ajunge acasa, in fiecare zi sa-i gatesc altceva, petreceam mult timp in bucatarie si mi se parea ca deh, asta face sotia perfecta, dar tocmai acest lucru il enerva cumplit. Cu cat ma straduiam mai mult cu gatitul, cu atat era mai iritat.. Dar nu puteam sa inteleg: cum sa nu mai gatesc? De fapt il enerva sa ma vada in postura de gospodina. Cine ar fi ghicit? Mi-a luat vreo doi ani pana am inteles..

Spui ca nu te simti iubita. Ar putea fi o stare de fapt, dar s-ar putea ca tu sa nu depistezi "dovezile de iubire".
Deoarece si eu sunt fff diferita de sotul meu, am avut probleme in a identifica lucruri marete pe care le facea pentru mine. Am facut uneori gafe grosolane.

Alt lucru pe care-l banuiesc: barbatii sunt foarte sensibili la aprecierile/critical femeilor. Nu am un esantion f larg, doar barbatii din familie.. Dar am invatat ca pe un barbat sa nu-l atingi cu nici o critica deoarece sufera exagerat.
De ex. nu are rost sa-i spui ca nu-ti place sa fumeze (este de domeniul evidentei), tot nu se lasa, dar devine nervos. La fel, aluzii gen: nu ma saruti, nu ma imbratisezi etc.. au efect invers (ca sunt percepute ca reprosuri). Mai bine spui ca ti-e frig.
Cred ca nevoia de afectiune a femeilor este implinita mai degraba prin copii. De aceea nu este realist sa astepti foarte mult de la celalalt. In nici un caz sa astepti "implinire", ca sa zic asa, te-ai casatorit si va completati reciproc perfect, nu lipseste nimic. Cred ca si casatoria a lasat-o Dumnezeu asa ca sa intelegi ca oricat ai, nu este de ajuns. Ca ceea ce lipseste, numai Dumnezeu poate completa, nu alt om.

Alt comentariu deosebit anna21,multumim!Cat de adevarat este finalul...