Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 14.06.2013 17:55:32

Slujbă de pomenire a poetului național Mihai Eminescu la cimitirul Bellu
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/7...p647uakeva.jpg


Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sâmbătă, 15 iunie 2013, de la orele 11.30, va fi oficiată o slujbă de pomenire a poetului național Mihai Eminescu la împlinirea a 124 de ani de la trecerea sa la cele veșnice (15 iunie 1889 – 15 iunie 2013) la mormântul său din cimitirul Bellu.

Slujba de pomenire va fi oficiată de părintele consilier patriarhal Florin Șerbănescu, părintele consilier eparhial David Pestroiu și părintele protopop Dinu Pompiliu.

În aceeași zi în București, între orele 9.00-11.30, va avea loc Marșul cultural Mihai Eminescu care se va desfășura pe traseul Piața Romană-Piața Universității-Piața Unirii-Cimitirul Bellu (organizat de domnul Laurian Stănchescu).

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 15.06.2013 22:38:01

Patriarhul României la Biserica Domnească Sfântul Anton - Curtea Veche
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/7...halj7d9o1a.jpg

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române se va afla, duminică, 16 iunie 2013, în mijlocul preoților și credincioșilor de la Biserica Domnească de la Curtea Veche, cu hramurile Buna Vestire și Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Cu această ocazie Preafericirea Sa va oficia slujba de sfințire a picturii restaurate în ultimii ani la această biserică și va binecuvânta lucrările realizate recent, atât în interiorul, cât și în exteriorul lăcașului de cult. Alături de Preafericirea Sa se va afla și Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

cristiboss56 16.06.2013 22:16:47

Admiterea la Facultatea de Teologie din București
 
În perioada 10-18 iulie se fac înscrieri la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, pentru toate specializările. Dintre noutățile din acest an fac parte o probă de evaluare a aptitudinilor socio-umane, pentru toți candidații de la toate secțiile, iar în cazul celor care optează pentru Teologie Pastorală, susținerea unei probe eliminatorii, informează TRINITAS TV.

Susținerea testului psihologic este programată pe 19 iulie, iar testul grilă va fi dat pe 23 iulie. Programul complet al admiterii, actele necesare și probele de examen sunt publicate pe site-ul instituției, ftoub.ro.

cristiboss56 17.06.2013 01:27:46

Părintele Justin Pârvu a plecat la Domnul
 
O flacără a ortodoxiei și a românismului s-a stins


http://jurnalul.ro/thumbs/article/20...s-18455151.jpg

Unul dintre cei mai mari duhovnici ai României s-a stins din viață. Părintele arhimandrit Justin Pârvu a murit în această seară, la orele 22.40.
"La ora 22:40, ora României, după o suferință de mai multe săptămîni și după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viața aceasta trecătoare și s-a mutat la cereștile cete, la Sfinții Mucenici și Mărturisitori pe care atît i-a iubit și după care atît a jinduit.
Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemnițat politic între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca viețuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamț), iar între 1975-1991 ca viețuitor al Mănăstirii Bistrița (jud. Neamț). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).
De la sfîrșitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîțiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicațiile medicale în urma cărora, după o suferință mucenicească pe deplin asumată și conștientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!", informează www.petruvodă.ro.

cristiboss56 17.06.2013 01:34:40

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 522955)
O flacără a ortodoxiei și a românismului s-a stins


http://jurnalul.ro/thumbs/article/20...s-18455151.jpg

Unul dintre cei mai mari duhovnici ai României s-a stins din viață. Părintele arhimandrit Justin Pârvu a murit în această seară, la orele 22.40.
"La ora 22:40, ora României, după o suferință de mai multe săptămîni și după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viața aceasta trecătoare și s-a mutat la cereștile cete, la Sfinții Mucenici și Mărturisitori pe care atît i-a iubit și după care atît a jinduit.
Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemnițat politic între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca viețuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamț), iar între 1975-1991 ca viețuitor al Mănăstirii Bistrița (jud. Neamț). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).
De la sfîrșitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîțiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicațiile medicale în urma cărora, după o suferință mucenicească pe deplin asumată și conștientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!", informează www.petruvodă.ro.

Parintele Iustin Parvu s-a nascut la 10 februarie 1919 in satul Petru Voda, com. Calugareni, jud. Neamt si a primit numele de botez Iosif, avand inca 4 frati mai mari. Intre 1926-1931 a facut scoala primara si a urmat mai bine de doi ani de scoala complementara. In 1936 a devenit frate la Manastirea Durau. In 1937 a fost trimis sa studieze la Seminarul Teologic de la Cernica si l-a continuat la seminarul de la Valcea si apoi la Roman. A fost tuns in monahism in 1940 iar in 1941 a fost hirotonit preot. In timpul razboiului, respectiv in perioada 1943-1944 a fost trimis preot misionar pe Frontul de Est, numai in zona Neamtului. In 1948 a fost condamnat la 12 ani de inchisoare pe motive politice si a trecut prin inchisorile comuniste de exterminare de la Aiud, Baia Sprie, Gherla si Periprava. In 1960, dupa ispasirea pedepsei de 12 ani, a mai urmat o prelungire a condamnarii – de 4 ani, la Aiud. A fost eliberat in 1964, prin decretul de eliberare a detinutilor politici. In perioada 1964-1966 a revenit in locurile natale, a locuit in casa parinteasca si a lucrat pe unde a gasit. Din 1966 pana in 1974 a fost preot monah la Manastirea Secu iar din 1974 in 1989 a fost preot monah la Manastirea Bistrita. In 1976 efectueaza calatoria (visata mereu, din copilarie) la Muntele Athos.] In 1989 a revenit ca preot monah la Secu, pana in 1991. In 1991 a sosit la Petru Voda, impreuna cu monahii Ignat si Calinic, unde a inceput punerea temeliei Manastirii Petru Voda (de calugari), unde a fost si este staret si preot monah, pana in ziua de azi. In 2000 a inceput construirea schitului de maici de la Petru Voda, a cladirilor cu chilii, a azilului de batrane, a centrului de plasament pentru copii si a spitalului. Incepand din 2002 a ctitorit mai multe asezaminte monahale, dintre care amintim doua foarte importante, legate de martirii inchisorilor comuniste, respectiv Schitul de la Aiud, si in prezent este in constructie Manastirea de la Poarta Alba (in amintirea celor pieriti la Canalul Dunare-Marea Neagra).

cristiboss56 17.06.2013 21:27:12

Biserica Sfânta Treime - Ghencea va fi resfințită
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/7...agpjvqqu6a.jpg Biserica „Sfânta Treime” - Ghencea din Capitală va fi resfințită chiar în ziua hramului, pe 24 iunie. Lăcașul de cult s-a aflat în ultimii 6 ani într-un amplu proces de renovare și restaurare, informează TRINITAS TV.

Lucrările de renovare au fost realizate cu sprijinul credincioșilor, al Primăriei Municipiului București și al Primăriei Sectorului 5.

Pentru credincioșii care vor participa la resfințirea lăcașului de cult vor fi pregătite aproximativ 5000 de porții de hrană.

cristiboss56 17.06.2013 21:29:31

Înmormîntarea Părintelui Justin Pârvu va avea loc Joi, 20 Iunie
 
Înalt Prea Sfințitului Teofan al Moldovei a venit la Mănăstirea Petru Vodă la prima oră a dimineții, astăzi, Luni, 17 Iunie, și a făcut un scurt parastas pentru Părintele Justin, de curînd mutat din lumea aceasta la cea veșnică.
După parastas, împreună cu obștea mănăstirii s-a hotărît ca înmormîntarea părintelui stareț să aibă loc Joi, 20 Iunie, în incinta Mănăstirii Petru Vodă. Pentru aceasta, s-a hotărît ca Sfînta Liturghie să înceapă la ora 9 dimineața (ora Bucureștiului), iar Slujba Înmormîntării la ora 12, în continuarea Sfintei Liturghii.
Fiii duhovnicești ai Părintelui Justin sînt chemați să vină să se închine începînd de astăzi, pentru a evita, pe cît va fi cu putință, aglomerația mulțimii de oameni la care ne așteptăm pentru ziua de Joi, 20 Iunie. Vă mulțumim pentru înțelegere.
http://petruvoda.ro/wp-content/uploa...17.06.2013.jpg

cristiboss56 18.06.2013 21:50:43

Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva la Pomezia - Italia
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/7...4g3th9rb1a.jpg


La Parohia „Sfântul Mucenic Sebastian” din Pomezia - Italia, a sosit, sâmbătă, 15 iunie 2013,veșmântul Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iași, dăruit de către Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la cererea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, informează episcopia-italiei.it.

În cinstea sosirii veșmântului Sfintei Cuvioase Parascheva s-a săvârșit Acatistul Cuvioasei și Slujba Vecerniei, alături de Părintele paroh Ignazio Blasi au participat Părintele Marius Dumbravă și Părintele Daniel Șurubaru.

cristiboss56 19.06.2013 23:23:56

Starețul Mănăstirii Petru Vodă va fi înmormântat mâine
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/7...in1rmhdvia.jpg


Mănăstirea Petru Vodă este locul spre care mii de credincioși din toată țara se îndreaptă în aceste zile. Oamenii vin să-și ia rămas-bun de la blândul părinte Justin Pârvu, care i-a povățuit vreme de câteva decenii. În lăcașul de închinăciune se săvârșește în fiecare zi rânduiala mănăstirească și se citește necontenit la Psaltire, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.


Amintim că slujba înmormântării părintelui Justin Pârvu va fi oficiată mâine, de la ora 12:00, și va fi precedată de Sfânta Liturghie. Cele două slujbe vor fi săvârșite de Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Părintele Justin Pârvu, un „om cuminte, sensibil, deschis la durerea celuilalt“

Starețul Mănăstirii Petru Vodă, părintele Justin Pârvu, „a fost monah până la ultima fibră a ființei sale“. Aceasta este una din virtuțile pe care Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a remarcat-o la părintele Justin. Părintele Mitropolit Teofan a răspuns părintelui Dumitru Păduraru, redactor-colaborator al postului Radio TRINITAS al Patriarhiei Române, despre modul cum l-a cunoscut pe părintele Justin.

Înalt Preasfinția Voastră, de câteva zile părintele Justin Pârvu a plecat la Domnul. Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre cum l-ați cunoscut pe marele duhovnic, ca preot și ca monah.

Părintele Justin Pârvu s-a mutat la Domnul. Preacuvioșia Sa „s-a născut în cer“, cum spuneau creștinii altădată, adică a intrat în adevărata viață. Părintele Justin a plecat în împărăția cerurilor, pe care a pregustat-o în viața de monah, de mărturisitor, încă din această viață, cum puțini au reușit să o trăiască atât de intens. A fost un om cu o biografie uimitoare, trăitor în două veacuri, binecuvântat de Dumnezeu cu o viață îndelungată. Și-a fixat ca țintă slujirea neamului și a lui Dumnezeu. De la această slujire nu a abdicat niciodată. Cuvioșia Sa a simțit că acestea sunt cele două bogății pe care le are românul. La aceste două bogății se mai adaugă o a treia, și anume familia proprie. A fost monah până la ultima fibră a ființei sale. Era conștient de importanța familiei în viața Bisericii. A slujit monahismul pe de o parte și familia creștină din țara lui, pe de altă parte. A fost văzut ca un om foarte categoric, ferm, necruțător în exprimarea anumitor gânduri, denunțător al anumitor derapaje. Dincolo de această fermitate, se ascundea un om cuminte, sensibil, foarte deschis la durerea celuilalt. Cred că a reușit de-a lungul întregii sale vieți să contribuie la un anumit echilibru, văzând extremele manifestate adesea în societatea românească în ceea ce privește libertinajul moral. Părintele Justin a venit uneori cu glas de trâmbiță și de tunet pentru a echilibra aceste derapaje. A plecat la Domnul, adică în locul pe care inima Precuvioșiei Sale l-a dorit de foarte multă vreme. În neîserata împărăție a cerurilor s-a întâlnit deja cu mărturisitorii pe care i-a cunoscut în multe închisori. Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții Săi!

cristiboss56 20.06.2013 20:51:13

20 de mii de oameni au lacrimat si s-au rugat pentru odihna vesnica . . .
 
20 de mii de oameni au lacrimat si s-au rugat pentru odihna vesnica la manastirea Petru Voda, din muntii Neamtului, unde a fost inmormantat, Parintele Iustin Parvu






Considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei, alaturi de Arsenie Papacioc, arhimandritul care a stat 16 ani in temnitele comuniste isi doarme somnul de veci, chiar langa altarul bisericii pe care a ctitorit-o.
O mare de credinciosi, intr-o ordine desavarsita, l-a condus pe ultimul drum pe parintele Iustin Parvu. Oamenii sunt pe deplin incredintati ca acest martir din inchisorile comuniste se numara de acum in ceata sfintilor.


Slujba impresionanta, de sase ore, a fost oficiata de mitropolitul Teofan si de peste o suta de preoti, veniti din toata Moldova. Printre oamenii smeriti, am intalnit un batrin de aceeasi varsta cu parintele Iustin Parvu: 94 de ani.
"Noi am fost prieteni de-o viata, am facut impreuna armata, am facut multi ani de puscarie impreuna si ne-am promis ca, cine moare primul- celalalt o sa-i vina la inmormintare. Asa ca am fost nevoit sa vin", spune Cornel Parvu.
In semn de respect, multi au imbracat straie populare, si au inconjurat biserica de flori. Chiar in momentul in care trupul parintelui a fost coborat in groapa sapata langa altar, un stol de porumbei albi si-a luat zborul spre cer, iar dintr-un avion de mici dimensiuni au fost aruncate in aer petale de trandafir, care au nins peste multime.
Lumea vorbeste despre parintele Iustin Parvu ca despre un sfant, si aproape fiecare are o poveste emotinanta de spus.
"La noi in sat n-a plouat de foarte mult timp si parintele nostru a vorbit cu parintele Iustin sa vina si ca prin minune a plouat a doua zi", povesteste o femeie.
Traficul din intreaga zona a fost paralizat de sutele de masini si de autocare. Toata ziua, maicutele de la Petru-Voda au avut grija sa imparta pelerinilor sucuri, apa si cafea, iar dorinta parintelui a fost ca fiecare crestin sa primeasca, drept pomana, cite cinci pachete cu mancare.
Alaturi de cele doua manastiri, de maici si de calugari, staretul a lasat in urma si centre pentru copii si batrani sarmani. A plecat din lumea noastra cu sufletul impacat, si a lasat cu limba de moarte - ca staret care sa-i continue lucrarea, pe Hariton, duhovnicul Manastirii Durau, un parinte de 46 de ani.


Ora este GMT +3. Ora este acum 13:11:58.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.