Despre Taina Sfântului Maslu

Taina Maslului, numita si taina "untdelemnului sfintit", este o taina destinata crestinilor bolnavi.

Întalnim aceasta Sfanta Taina in Evanghelii, numeroase vindecari facute de Sfintii Apostoli fiind legate de ea: "Ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau" (Mc. 6, 13). Apostolul Iacov vorbeste despre ea si indeamna la folosirea ei in Biserica, spunand: "Este cineva bolnav intre voi ? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, in numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica si de va fi facut pacate, se vor ierta lui" (Iac. 5, 14-15). Biserica a perpetuat aceasta practica apostolica, ungand cu untdelemn sfintit nu numai pe cei care stau sa moara, ci pe toti cei care doresc aceasta, chiar daca ei nu sunt grav bolnavi, iar aceasta ungere se poate face ori de cate ori este nevoie. Ea se adreseaza in primul rand celor care sufera de boli trupesti, dar are si menirea de a vindeca bolile sufletesti, si de aceea o prezentam aici, alaturi de celelalte mijloace de tamaduire a sufletului. Biserica Ortodoxa Rusa aplica ungerea cu untdelemn sfintit in cadrul Tainei Maslului tuturor credinciosilor in Joia Mare, iar in Biserica Ortodoxa Greaca se savarseste curent aceasta Sfanta Taina in casele crestinilor si este administrata chiar in lipsa oricarei boli trupesti; numeroase evhologhii vechi cer, de altfel, ca toti cei care participa la aceasta slujba sa fie unsi cu untdelemn sfintit.

In mod obisnuit, Maslul este savarsit de un sobor de sapte preoti, batranii (iipecrpwfepoi) Bisericii despre care vorbeste Apostolul lacov. Vom mentiona doar aspectele semnificative ale acestei slujbe, care cuprinde in trei mari parti.

Prima parte consta intr-o "slujba de mangaiere" pentru cel care va primi Sfanta Taina.

A doua parte are drept scop sfintirea untdelemnului care se foloseste pentru ungere. Dupa ce s-au rugat "ca sa se sfinteasca untdelemnul acesta prin lucrarea si venirea Sfantului Duh", cei sapte preoti, pe rand, rostesc urmatoarea rugaciune: "Doamne, care cu mila si indurarile Tale tamaduiesti zdrobirile sufletelor si ale trupurilor noastre, insuti Stapane, sfinteste untdelemnul acesta, ca sa fie celor ce se vor unge din el spre tamaduire si spre izbavirea de toata patima si intinaciunea trupului si a sufletului si de toata rautatea".

A treia parte a slujbei consta in ungerea celui bolnav de catre fiecare preot.

Fiecare dintre ungeri este precedata de citirea unor texte din Epistolele Sfintilor Apostoli si din Sfanta Evanghelie; pentru aceste paisprezece citiri, Biserica foloseste texte din Sfanta Scriptura care istorisesc vindecari minunate ale bolilor, care-l privesc deopotriva pe cel bolnav si pe cei din preajma lui.

Apoi fiecare dintre preotii care-l ung pe cel bolnav rosteste o rugaciune. Cele sapte rugaciuni, diferite, ocupa un loc esential in cadrul slujbei. Ele arata iubirea si milostivirea pe care Dumnezeu le-a aratat-o intotdeauna oamenilor, ii cer sa-l tina in viata pe cel bolnav, sa-i usureze suferintele, sa-l vindece si sa-l intareasca trupeste, dar mai ales si mai presus de orice I se cere lui Dumnezeu iertarea pacatelor lui, intarirea sufleteasca, mantuirea si sfintirea, innoirea intregii sale fiinte si a vietii in Hristos. Fiecare rugaciune insista in mod special pe una dintre aceste cereri, dar toate pun mangaierea sufleteasca alaturi de cea trupeasca si leaga vindecarea sufleteasca de cea trupeasca si, fara a o pune mai prejos pe cea din urma, toate o arata ca fundamentala si mai importanta pe cea dintai.

Urmeaza ungerea, insotita de aceasta rugaciune: "Parinte Sfinte, doctorul sufletelor si al trupurilor, care ai trimis pe Unul-Nascut Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, sa vindece toata boala si sa rascumpere din moarte, tamaduieste pe robul Tau acesta (N) de neputinta trupeasca si sufleteasca ce l-a cuprins si-l fa sa vieze prin harul Hristosului Tau (...) Ca Tu esti izvorul tamaduirilor, Dumnezeule, Dumnezeul nostru".

Apoi cei sapte preoti, impreuna, pun Sfanta Evanghelie deschisa pe capul celui bolnav, rostind o rugaciune de pocainta, prin care I se cere lui Dumnezeu iertarea pacatelor lui. intreaga slujba de altfel are un caracter penitential, care se explica prin faptul ca aceasta Sfanta Taina are drept scop nu numai vindecarea bolilor trupesti, ci si - asa cum am aratat - tamaduirea bolilor sufletesti si iertarea pacatelor, potrivit dublei semnificatii a verbului folosit de Sfantul Iacov: "Si rugaciunea credintei va mantui/va vindeca pe cel bolnav si Domnul il va ridica si de va fi facut pacate, se vor ierta lui".

Jean Claude Larchet

Zi-mi si mie un crestin sanatos ? :69:
De fapt este destinata crestinilor-ortodocsi, ca trebuie sa ai taina Sfantului Botez asupra ta.

Frumoasa idee: multe boli au drept cauza pacatele noastre. Numai ca nu e usor sa ne dam seama care anume e cauza unui lucru. Si cu atat mai greu e sa ne dam seama care din pacatele noastre e cauza unei boli pe care o avem. De altfel pentru a numi un lucru o cauza e nevoie ca mai intai sa stabilim care sunt efectele pe care acel lucru le produce. Numai dupa ce vedem ca lucrul respectiv produce intotdeauna acele efecte, doar atunci il putem considera cauza lor. Simpla coincidenta a doua fenomene nu implica neaparat o relatie cauza-efect intre ele. De exemplu daca ma imbrac cu o camasa albastra si ma calca masina nu inseamna neaparat ca acea camasa albastra reprezinta cauza accidentului. Daca insa de fiecare data cand imi iau camasa albastra sunt calcat de masina, ar trebui sa ma gandesc serios ca respectiva camasa are o legatura cauzala cu accidentele mele. Desigur, un asemenea lucru nu se intampla in realitate, insa a fost doar un exemplu despre cum gandim noi relatia dintre cauza si efect.

Iar acum legat de relatia dintre pacatele noastre si bolile de care suferim. Un lucru e clar: in fiecare zi facem cate o tampenie: mintim, fluieram in biserica, ne dam grozavi sau ii enervam pe celialti. De asemenea uneori ne imbolnavim. Daca de fiecare data cand am minti ne-am imbolnavi de gripa, daca de fiecare data cand am fluiera in biserica ne-am rupe piciorul si daca de fiecare data cand i-am enerva pe ceilalti am face tuberculoza, ar fi cazul sa ne gandim ca minciuna cauzeaza gripa, fluieratul unde nu trebuie cauzeaza fracturi, iar enervatul celorlalti cauzeaza tuberculoza. Insa lucrurile se pare ca nu stau asa. Sau macar daca de fiecare data cand facem o boacana ne-am imbolnavi de ceva, ar fi cazul sa ne gandim la legatura dintre pacat si boala. Sau fie si macar daca i-am vedea pe ticalosi stand prin spitale mai mult decat pe oamenii cinstiti, tot ar fi ceva. Insa ticalosii sunt la fel de bolnavi sau de sanatosi precum oamenii de treaba, mor la fel de des ca si acestia si nu dau deloc impresia ca o duc mai rau decat ceilalti.

Exista, nu e vorba, boli pe care ni le producem cu buna stiinta. Fumam si ne stricam plamanii. Mancam tot ce ne poate trece prin tractul digestiv si ne cauzam boli de inima, bem de ne stingem si ne miram mai apoi ca facem ciroza hepatica. Dar la o privire mai atenta, nu pacatul ca atare e cauza bolii noastre, nu placerea fumatului, nu lacomia mancatului si nu placerea betiei, ci substantele care ne intra in corp, adica: fumul de tigara, grasimile, colesterolul, zaharul in exces si nu in ultimul rand alcoolul. Lacomia de tot felul e doar un factor favorizant. Un om lacom de legume nu se va imbolnavi probabil niciodata decat daca mananca de-i crapa aparatul digestiv cu gandul precis de a se sinucide. Dar eu vorbesc aici despre oameni normali si nu despre cei dereglati mintal.

Citeam undeva o fraza care mi-a placut: o boala nu se vindeca, ci doar se trateaza. Lucrurile stau cam asa. Exista insa si cazuri in care nici tratamentul nu mai functioneaza si atunci oamenii apeleaza la leacuri magice, adica la leacuri despre care se spune ca vindeca, desi nimeni nu si-a pus problema cum se produce vindecarea. Maslul reprezinta un asemenea leac magic. La fel ca toate metodele magice de vindecare, el se foloseste de un panaceu universal, in cazul acesta uleiul sfintit. Uleiul e bun sa vindece de la boli de inima pana la reumatism, de la tumori maligne pana la depresii, adica toata paleta de boli incurabile pe care le poate avea un om. Si desigur, uneori se raporteaza cazuri de vindecare, reale sau fictive, nu conteaza, de altfel nimeni nu se va obosi sa verifice daca un caz de vindecare e intr-adevar real, mai ales ca va fi prezentat ca si ceva dincolo de orice indoiala de catre persoane care sustin ca au asistat personal la acea vindecare. Cu magia nu e de glumit. Daca te indoiesti cumva s-ar putea sa-i superi pe zei sau pe duhurile ori pe fortele vindecatoare. Si pentru ca vindecarile magice presupun nu numai folosirea unor anumite substante (uleiul, de exemplu), e nevoie si de repetarea unor formule magice, in cazul maslului lectura repetata a unor pasaje din Noul Testament, de un numar de ori egal cu o cifra magica, anume sapte. Desigur, ritualul maslului presupune si atingerea hainei preotului, iar aici avem un soi de magie prin contact.

Nu cu multa vreme in urma am citit o carte despre Egiptul antic in care intr-un capitol erau descrise practicile medicale de pe vremea faraonilor. Medicii egipteni tratau tot felul de afectiuni, de la fracturi pana la boli de plamani. Iar unele dintre remediile lor aveau chiar succes. Insa curatarea si pansarea, de exemplu, a unei rani era insotita de rostirea anumitor formule menite sa alunge infectia si febra. Chiar s-au pastrat papirusuri care contin asemenea tratamente.

Ramane sa tragem o singura concluzie: nimic nu s-a prea schimbat in ultimii 5000 de ani. Unui egiptean de pe vremea faraonului Khufu care ar participa la maslu i s-ar parea totul cat se poate de normal.

Romanii faceau operatii pe creier, s-au gasit oseminte ale unor fosti soldati care aveau bucati de argint implantate in teste, medicii lor nu uitau, dupa operatii, sa ceara schimbarea zilnica a pansamentelor si sa se faca o ofranda zeului apollo! ;) conform unuia pe nume varo.
Nihil nove sub sole, este?