Ce inseamna?
 

„Dacă vine cineva la mine și nu urăște pe tatăl său și pe mama sa, pe femeia sa și copiii săi, pe frații săi și surorile sale și chiar însuși sufletul său, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14,26)

Ce înseamnă să îți urăști copiii sau femeia?

Ce înseamnă să îți urăști sufletul? (în anumite traduceri ale evangheliei, „viața”)

Ce înseamnă să „îți pui sufletul pentru prietenii tăi”?

Ce înseamnă să „te faci ascultător Tatălui până la moarte”? Despre ce moarte e vorba?

Inseamna sa le neglijezi,sa nu te ingrijesti de ele,sa-l pui de primul loc pe Dumnezeu si doar El sa existe pt. tine. De exemplu sa-ti urasti trupul cand oboseste,cand simte nevoia de somn etc. Sa te urasti ca esti om si ca trebuie sa dormi,in timpul ala neputand sa te rogi si sa te doara asta. Nu stiu daca m-am exprimat chiar bine,insa asta e ideea. In niciun caz Domnul nu se refera la o ura negativa,bazata pe rautate si intuneric sufletesc.

Doamne-ajuta!

nici vorba!
Nicaieri Scriptura nu invata sa iti neglijezi familia, parintii, ocupatiile.
Sensul cuvantului era acela de a nu le pune mai presus de grija fata Dumnezeu si fata de cele sfinte.
Chiar apostolul Pavel sfatuia:"pe acestea(cele duhovnicesti) sa le faceti iar pe acelea sa nu le lasati nefacute".
Altfel spus sa nu-ti iubesti sotia/sotul, copiii, serviciul mai mult decat pe Dumnezeu.

e dur tradus prin a uri. Sensul este acela de a nu-i iubi si de a nu te ingriji de ei mai mult decat Dumnezeu.

Sensul e acela de a nu-ti trai viata dupa bunul plac, neingrijindu-te deloc de suflet. Adica sa te iubesti pe tine mai mult decat pe Dumnezeu.
Sa fi in stare sa te jertfesti pana la jerfa suprema, adica moartea, pentru fratele tau(atat trupesc=rude) cat si duhovnicesc(orice om, cu care ne infratim prin IIsus Hristos)
Aici nu stiu. Dar ma gandesc ca, pe de o parte e vorba de moartea fata de pacat. sa-l asculti pe Dumnezeu pana mori fata de pacat(bineinteles ca ascultarea nu se opreste aici, ci continua vesnic)., adica pana ajungi la despatimire.

Ma refeream la calugari,la cei care lasa tot pentru Hristos! Cum au fost si Sfintii Apostoli. Sa nu uitam ca nu le-a permis sa-si ingroape nici mortii! Asta nu a insemnat neglijare din partea lor??

Si am negat eu asta? Daca aveai bunavointa sa-mi citezi putin mai mult decat franturi de mesaj,ai fi vazut si tu si toata lumea ca sunt intru totul deacord cu tine. Uite:

Tu ai citat fara fraza subliniata. Imi poti spune de ce?

Versetul insusi face lumina. Filipeni 2:8

"S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. "

deci e vorba de moartea fizica. Parafrazand: Sa fii ascultator de Dumnezeu chiar daca aceasta ascultare iti va aduce moartea.

Acelasi raspuns mi l-a dat si primul meu duhovnic atunci cand l-am intrebat :)...imi amintesc ca am avut oarecum senzatia ca ar avea mai multe de spus dar ii este frica ca nu pot duce. Nici atunci nici acum nu am reusit sa imi gasesc implinire in talcuirea aceasta. Evident nu stiu o boaba de greaca veche dar din comentariile pe care le-am mai citit este tradus corect prin „a uri”. Ca atare ma gandesc ca sensul profund al cuvantului nu poate fi gasit in „a iubi mai putin” ori „a nu iubi mai mult” ci trebuie sa porneasca prin trimitere la o anumita respingere. In mod clar, asa cum sublinia si Raoul nu poate fi vorba de o respingere care sa aiba ceva de a face cu intunericul, dar cred ca Mantuitorul a folosit „a uri” pentru a desemna o respingere puternica. In ce conditii trebuie sa fie activata aceasta respingere, care este izvorul ei launtric, cum si cand se va dovedi ca e o expresie a dragostei catre care suntem chemati sa o avem fata de aproapele, asta nu stiu. De fapt nici celelalte lucruri nu le stiu, sunt doar expresii ale intelegerii mele actuale...sper sa „ne lamurim” mai bine aci...


acea comparatie pe care eu nu pot sa o asimilez: „intai Dumnezeu, abia pe urma propria-mi persoana”. Ierarhia e evident corecta dar nu presupune acea respingere violenta la care trimite cuvantul „ura”...cred ca trebuie sa mai fie ceva...


care moarte trupeasca sau sufleteasca?

edit: respingere e un termen mult prea vag. Incerc sa vorbesc despre o dispozitie de a renunta la comuniune, dispozitie care sa permita in caz de nevoie renuntarea totala la comuniune, renuntari(totale sau partiale) care daca ar fi cazul sa fie implinite, ar lua, prin contextul unilateralitatii lor, forma unei respingeri.

edit secund: după edit prim realizez ca s-ar putea sa vorbesc despre acelasi lucru, cu alte cuvinte „sa ma cert singur”.

Nu cred ca e obligatoriu ca prin cuvintele „moarte pe cruce”, apostolul sa se limiteze la moarte fizica. E vorba de jertfa suprema probabil, dar ce fel de moarte reprezinta ea, asta nu stiu...

In directia cuvintelor ingrosate cred ca poate fi gasit raspunsul. In ce masura trebuie sa ai o asezare interioara de asa natura incat sa poti oricand sa ii respingi(cu o fermitate pt care Mantuitorul foloseste metafora „ura”) pe cei la care tii, pentru ca apoi sa ii regasesti prin singurul care exista pentru tine, adica sa ii regasesti prin Dumnezeu, deci sa ai o iubire hristica(pana la a iti pune sufletul) pt cei pe care i-ai respins. In cazul in care raspunsul chiar este in acea directie, as vrea sa aflu felul cum trebuie sa „te asezi” ca sa poti intelege si trai acest cuvant.

Dupa tine cam ce fel de moarte ar mai putea insemna jertfa suprema? Cam ce moarte ne-ar mai putea cere Dumnezeu sa rabdam?