Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 15.04.2017 13:13:04

Lumina Sfânta
 
Lumina Sfântă este darul de pace și bucurie pe care Iisus Hristos îl dăruiește clericilor și credincioșilor ca dovadă a iubirii Lui – Patriarhul Daniel.

Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini constituie, până astăzi, un eveniment religios de maximă importanță pentru Biserica Ortodoxă.

Ceremonialul începe în dimineața Sâmbetei Mari și are anumite etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată. În jurul orei 12:00 în Biserică intră Patriarhul grec-ortodox și începe tradiționala procesiune, care constă în înconjurarea de trei ori a Sfân*tului Mormânt.

După Procesiune se despecetluiește Mormântul și schevofilaxul (cleric care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice, în principal, dar și toate celelalte obiecte prețioase sau sacre din tezaurul bisericii) duce înăuntrul lui candela „neadormită”[1] stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină.

În continuare, Patriarhul se dezbracă de veșmintele arhierești pentru a arăta smerenie și evlavie față de Iisus Hristos și rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb. După ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, intră în Mormânt. Împreună cu el intră și reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea de dinaintea încăperii cu Sfântul Mormânt, de unde îl urmărește pe patriarh.

Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citește în genunchi rugăciunea specială și îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare și sfințire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată și se răspândește în Biserică. În același timp aprinde și candela „neadormită” din lăuntrul Mormântului. Ceremonia se între*gește cu ieșirea Patriarhului și împărțirea flăcării sfinte credincioșilor.

Cu o mie de ani în urmă, ceremonia era, însă, diferită. Conform izvoarelor scrise, în primele secole, în care se menționează istoric minunea, din sec. al IX- lea până la sfârșitul sec. al XV-lea, în momentul pogorârii Sfintei Lumini din cer nu se afla nimeni în interiorul Mormântului. Intrarea în Mormânt era sigi*lată cu ceară de albine, în amintirea sigilării Mormântului de către garda ro*mană, și patriarhul rămânea în afara Mormântului, lângă intrare, de unde se adresa lui Hristos cu rugăciunile rânduite pentru pogorârea Sfintei Lumini.

Cea mai veche mărturie scri*să despre acest mod concret al săvârșirii ceremoniei este din jurul anului 920. Toate mărturiile urmă*toare până în anului 1480 ade*veresc exact același mod de ceremonie.

De-a lungul timpului există mai multe mărturii istorice care consemnează minunea de la Ierusalim.

Patruzeci și cinci de scriitori din lumea medievală, printre care zece cronicari francezi, cinci musul*mani arabi, cinci greci bizantini, cinci germani, patru englezi, trei ruși, trei musulmani perși, trei islandezi, doi armeni, un sirian, un elvețian, un moldovean și un istoric italian, descriu marea mi*nune a lumii creștine.

În cele ce urmează vom reda doar câteva dintre aceste relatări.

Istoricul Al-Biruni în lucrarea sa Cronologia vechilor neamuri, păstrată în manuscris, vorbește despre acest eveniment deosebit. Despre momentul pogorârii spune: creștinii au deja stinse opaițele și făcliile lor și așteaptă până ce zăresc o flacără albă curată care aprinde o candelă.

Tot acesta precizează faptul că unii sultani au pus în locul fitilului o sârmă de aramă ca să nu se aprindă și să nu se înăptuiască minunea. Însă atunci când venea flacăra se aprindea arama.

În cronica istoricului Hugues în care este relatată mărturisirea cronografului francez Richard cel Binecuvântat (970-1046) se precizează autenticitatea minunii.

Deodată, în jurul ceasului al nouălea, în timp ce toți se rugau, o can*delă s-a aprins cu Lumina Domnului, fără ajutorul vreunui muritor, se menționează în documentul istoric.

În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cronicilor bisericești ale Cetății Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis patriarhului grec și creștinilor ortodocși să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lu*mini.

Mulțimea credin*cioșilor a așteptat în curtea bisericii toată ziua, chiar și după apusul soarelui.

Patriarhul grec, Sofronie IV, era în primul an al patriarhatului său. Era pentru prima dată când și-a asumat săvârșirea celei mai însemnate ceremonii a anului, însă turcii l-au lipsit de acest drept legal.

Patriarhul stătea rugându-se în partea stângă a ușii bisericii, lângă o co*loană. Și deodată, în timp ce deja se făcuse noapte, coloana s-a despicat și Sfânta Lumină a izbucnit din interiorul ei. Patriarhul a aprins îndată lumânarea sa și a împărțit Sfânta Lumină credincioșilor. În câteva minute sfânta flacără s-a întins la toți cei care se aflau acolo și curtea bisericii s-a luminat. Uimiți, păzitorii turci au deschis atunci ușile bisericii și patriarhul împreună cu mulțimea ortodocșilor s-a îndreptat spre Sfântul Mormânt.

Evenimentele acelei zile sunt descrise în toate așa-numitele Proschinitare ale Ierusalimului, care sunt niște îndrumătoare pentru închinătorii Sfintelor Locuri. Cel mai vechi dintre aceste Proschinitare, în care se menționează de*spicarea coloanei, este cuprins într-un prețios manuscris care se află în Bib*lioteca din München.

Trebuie menționat că și măsurătorile științifice efectuate de către fizicianul rus, Andrei Volkov, la Mormântul lui Hristos, în Sâmbăta Mare a anului 2008, confirmă venirea Sfintei Lumini și dezvăluie fenomene pe care chiar el le caracterizează „de necrezut și complet inexplicabile”.

[1] Sfeșnicul sau candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, și de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineața Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puțin mai târziu cu Sfânta Lumină. Cea mai veche mărturie despre această candelă neadormită o întâlnim în Cronica Egeriei.

Informații extrase din volumul Sfânta Lumină – Minunea din Sâmbăta Mare de la mormântul lui Hristos semnat de Haralambie K. Skarlakidis.

cristiboss56 15.04.2017 17:09:51

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenți în 15 aprilie 2017 la mormântul Domnului. Focul Sfânt a coborât la ora 14:21.

Două evenimente neliturgice au precedat celebrarea ritului Luminii Sfinte. Primul, perchiziționarea Sfântului Mormânt a avut ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziția implică trei inspecții separate, care au început în această dimineață și a fost condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezența clericilor armeni, copți și iacobiți. Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea ușii Sfântului Mormânt, s-a petrecut ulterior. Garda musulmană a pus o bandă albă printre cele două mânere ale ușii, sigilând-o cu ceară.

În continuare, credincioșii, împreună cu Patriarhul Teofil al Ierusalimului și un sobor de ierarhi și preoți, au înconjurat de trei ori, în procesiune, Sfântul Mormânt

Patriarhul Ierusalimului și-a scos veșmintele și mitra și s-a supus percheziționării pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare.

Apoi, îmbrăcat numai în stihar, a intrat în Sfântul Mormânt. În interior, Preafericirea Sa a îngenuncheat înaintea dalei de marmură ce acoperă Mormântul și s-a rugat pentru pogorârea Sfintei Lumini.

Delegația Patriarhiei Române, prezentă la eveniment, va aduce în țara noastră Lumina de la Biserica Mormântului Domnului. Aceasta este condusă de PS Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Din delegație fac parte Pr. Ionuț Gabriel Corduneanu, Vicar administrativ patriarhal, Protosinghel Joachim Bejenariu, Consilier eparhial și Director al Serviciului Colportaj, Protosinghel Lucian Bujor, Inspector în cadrul Administrației Patriarhale și Arhidiacon Maxim Țifui, consilier eparhial și directorul fabricii de lumânări Făclia Sfinților Romani.

cristiboss56 15.04.2017 20:52:36

Imn al Învierii
Valeriu Gafencu
Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veșnicii,
Fortificați biserica creștină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Să crească-n inimile voastre
Un om născut din nou armonios,
Pe sufletele voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopții bate
Și Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile noastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii sfânt.

Veniți creștini, luați lumina
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniți flămânzi, gustați din cină,
E nunta Fiului de Împărat.

Hristos a înviat!

cristiboss56 15.04.2017 20:56:31

În ziua Învierii Domnului membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârși slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Craiova.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Paraclisul Mitropolitan Sfântul Ioan Teologul din Chișinău.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Paris, Franța.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Parohia românească din Hamburg, Germania.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Sfinții Împărați din Chicago, Statele Unite ale Americii.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu Vâlcea, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galați.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Arad.

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Huși.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Catedrala Episcopală din Caransebeș.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală din Baia Mare.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Slobozia.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji la Catedrala Episcopală din Alexandria.

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Catedrala Episcopală din Giurgiu.

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Catedrala Episcopală din Slatina.

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Catedrala Episcopală din Tulcea.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji la Catedrala Episcopală din Zalău.

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Catedrala Episcopală din Deva.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji în Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Centrului Eparhial din Roma, Italia.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Catedrala Episcopală din Madrid, Spania.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în comunitatea românească din Skjervøy, Norvegia.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Christchurch, Noua Zeelandă.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din Capitală.

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica Domnita Bălașa – Paraclis Patriarhal din Capitală.

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus din județul Brașov.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji la Mănăstirea Cebza din județul Timiș.

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Sfântul Iosif din Bordeaux, Franța.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji în Biserica parohială St. Johann Baptist din München – Haidhausen, Germania.

Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii ortodoxe române a Canadei, va sluji în Parohia românească Sfântul Gheorghe și St-Hubert din provincia canadiană Quebec.

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia românească Înălțarea Sfintei Cruci din Dublin, Irlanda.

cristiboss56 15.04.2017 21:02:10

Delegatia condusă de PS Timotei Prahoveanul a ajuns în 15 aprilie 2017 pe aeroportul Internațional Henri Coandă, puțin după ora 19.00, cu Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Ierarhul a rostit un scurt cuvânt în fața reprezentanților presei. Părintele Episcop a subliniat că în această noapte sfântă Patriarhul și ierarhii țării noastre se vor adresa credincioșilor cu îndemnul Veniți de luați lumină!. Această lumină reprezintă pe Hristos Care ne-a transmis: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții (Ioan 8, 12), a adăugat PS Timotei Prahoveanul.

În seara zilei de sâmbătă Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere, orele 24.00, de Patriarhul României clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală.

La Ierusalim Sfânta Lumină s-a pogorât astăzi la ora 14:21.

cristiboss56 16.04.2017 02:54:19

Pe Colina Patriarhiei au venit la miezul nopții mii de credincioși pentru a lua Sfânta Lumină de la Patriarhul României. La slujba de Înviere oficiată în fața Reședinței Patriarhale a conslujit și PS Timotei Prahoveanul.

După slujbă, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române le-a vorbit celor prezenți despre semificațiile celui mai mare praznic al creștinătății.

Pentru început, Patriarhul a explicat de ce slujba de Înviere nu se săvârșește înăuntrul Bisericii.

Nu doar pentru că nu ar fi spațiu pentru toată lumea. Proclamarea Învierii lui Iisus Hristos, ca și vestirea morții Sale după Denia din Sfânta și Marea Vineri, seara ne arată că atât moartea pe cruce a lui Hristos cât și Învierea Sa nu s-au făcut pentru Sine, ci pentru viața și pentru mântuirea întregii lumi. De aceea, înconjurăm biserica la sfârșitul Deniei Prohodului Domnului și ieșim în afara Bisericii în noaptea de Paști, a spus Preafericirea Sa.

Învierea Domnului se adresează tuturor oamenilor, a transmis Părintele Patriarh. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este începutul învierii tuturor oamenilor și privește pe toți oamenii din toate timpurile și din toate locurile. Și pe cei care cred și pe cei care nu cred în El. Învierea lui Hristos este începutul învierii universale. Învierea lui Hristos este pentru noi începutul viitorului ultim al nostru, pentru că omul nu a fost făcut pentru mormânt, ci pentru viață cerească veșnică.

Mai departe, Patriarhul Daniel a prezentat simbolismul troparului Sfintelor Paști: Această cântare este concentrarea întregii învățături a Bisericii privind Învierea lui Hristos și învierea noastră la sfârșitul veacurilor. Troparul cuprinde trei părți: este o mărturisire de credință, o tâlcuire și o profeție.

Tâlcuirea cu «moartea pe moarte călcând» ne arată că Învierea lui Hristos nu este reanimarea unui cadavru. Hristos cel înviat nu revine la viața pământească amestecată cu suferința și moartea. Învierea lui Hristos se deosebește de învierea lui Lazăr pentru că Hristos nu mai moare niciodată. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui.

Cu moartea pe moarte călcând, a adăugat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înseamnă că Hristos a biruit moartea nu fugind de ea, ci asumându-o, a biruit-o din interiorul ei, a transformat-o în paște, în trecere spre viața veșnică. De aceea, în noaptea de Paști noi cântăm Să se veselească cele cerești și să se bucure cele pământești că a făcut biruință cu brațul Său Domnul.

Prin purtarea în mâini a lumânărilor și candelelor credincioșii reprezintă pe creștinii din toate locurile și din toate timpurile care au crezut în Hristos și care au cântat «Hristos a înviat din morți» de două mii de ani. Lumânarea sau candela din mână este însăși viața noastră.

Noi suntem făclii de Înviere începând cu botezul nostru care s-a numit și luminare sau sfințire, și-a continuat omilia Patriarhul României. Suntem în fața lui Dumnezeu cel veșnic lumânări sau făclii de înviere. Și după cum o făclie de Înviere arde încetul cu încetul tot așa și viața noastră trece. Dar important este nu faptul că trecem prin lume, ci important este câtă lumină am adunat în sufletul nostru ca să devenim făclie de înviere.

În aceste zile sfinte și mari suntem chemați să răspândim lumină, pace și bucurie în familie și societate ca să ne bucurăm împreună cu sfinții din toate timpurile și din toate locurile, a îndemnat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului se continuă în Catedrala Patriarhală cu oficierea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur.

cristiboss56 16.04.2017 07:14:24

Sute de credincioși tulceni din Eparhie au participat la slujba Învierii. La Catedrala Episcopală, Sfânta Lumină a fost dăruită credincioșilor de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Ierarhul a oficiat pe un podium special amenajat slujba Utreniei Învierii, a precizat Alexandru Chituță.



În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a evidențiat semnificația duhovnicească a praznicului Învierii Domnului Hristos.

Învierea Domnului este praznicul credinței, al nădejdii și al dragostei, praznicul luminii celei neînserate, al bucuriei celei cerești negrăite. Prin Învierea Sa din morți, Hristos Domnul a biruit porțile morții și ale iadului și a deschis pentru toți cei care vor crede în numele Lui poarta veșniciei, a spus Preasfinția Sa.

***

Și în acest an, o delegație a Episcopiei Tulcii a adus lumină din Sfânta Lumină adusă în țară de la Ierusalim de reprezentanții Patriarhiei Române. Aceasta a fost împărțită apoi la parohiile din județul Tulcea.

cristiboss56 16.04.2017 19:38:24

În Duminica Sfintelor Paști, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat Vecernia specială în cadrul căreia s-a citit Evanghelia în 12 limbi.

Alături de Patriarhul Daniel au slujit în 16 aprilie 2017, de la ora 12:00, și Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

După citirea textului biblic în cele 12 limbi, Părintele Patriarh a rostit o omilie în care a evidențiat pentru început că bucuria și pacea sunt cele dintâi roade ale prezenței lui Hristos cel înviat în viața oamenilor.

Pacea pe care El o dă sfinților săi ucenici este pacea cerească. Nu este pacea care rezultă din acorduri sau convenție. Este pace din izvorul vieții, pentru că Hristos fiind plinătatea vieții numai El poate dărui pace ca plinătate de viață, de bucurie și de lumină pentru oameni, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Patriarhul a clarificat de ce Iisus păstrează pentru eternitate urmele Crucii pe trupul Său înviat și apoi înălțat întru slavă. Pentru a ne arăta că Sfânta Cruce sau Taina Crucii este nedespărțită de Înviere. În Cruce s-a arătat iubirea sa jertfelnică, smerită și ascultătoare de Dumnezeu până la moarte, iubire smerită și milostivă care a vindecat păcatul neascultării protopărinților Adam și Eva și în același timp a biruit pe diavolul cel mândru și rău, neascultător de Dumnezeu.

Legătura dintre Cruce, Înviere și iubire este tratată în fragmentul următor al predicii sale. Avem taina Crucii interiorizată în slava Învierii lui Hristos, a spus Patriarhul Daniel.

De aceea, în iconografia ortodoxă și coborârea Mântuitorului la iad este însoțită de o Cruce de lumină în fundal care înseamnă că iubirea lui jertfelnică, smerită și milostivă de pe Cruce a ajuns și în iad acolo unde este singurătate, izolare, tristețe și neputință de a iubi. Numai iubirea smerită creează comuniune. Numai iubirea jertfelnică dăruiește oamenilor bucuria comuniunii, bucuria dialogului și bucuria vieții celei adevărate.

Hristos Domnul după Învierea Sa din morți poartă în trupul său stigmatele crucii arătându-ne prin aceasta că nu trebuie să despărțim niciodată crucea de Înviere și Învierea de Cruce, deoarece puterea Învierii este ascunsă în Cruce, iar slava Crucii se vede în Înviere. Aceasta explică de ce în noaptea de Paști noi ridicăm crucea în văzul tuturor, o însoțim de lumânarea de Înviere și proclamăm Învierea lui Hristos cel înviat din morți, a insistat Întâistătătorul Bisericii noastre.

Evanghelia ne mai arată că Mântuitorul îi trimite pe ucenici la propovăduire: Această trimitere în misiune de binevestire a Învierii Sale, de chemare la pocăință a tuturor popoarelor este Apostolatul.

Astăzi, s-a citit pericopa în mai multe limbi. Aceasta arată că toate popoarele sunt chemate să asculte vestea cea bună a biruinței lui Hristos asupra morții, a iertării păcatelor și a luminii învierii celei de obște care a fost inaugurată prin Învierea Sa din morți, potrivit Preafericirii Sale.

Un alt dar pe care Mântuitorul Iisus Hristos îl oferă ucenicilor Săi este puterea iertării păcatelor.

Aceasta este o putere dumnezeiască, numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Însă Iisus Hristos cel înviat din morți împărtășește Bisericii Sale prin Sfinții Apostoli, apoi prin urmașii Lui, episcopii și preoții, acest mare dar al iertării păcatelor ca urmare a pocăinței oamenilor pe baza credinței în Iisus Hristos. Iertarea păcatelor este un mare dar, a întărit Patriarhul țării noastre, fiindcă fără iertarea păcatelor nimeni nu se poate mântui. Nimic necurat, nimic păcătos nu poate intra în Împărăția Cerurilor.

De aceea, pentru a intra în Împărăția Cerurilor trebuie să ne curățim de păcate prin pocăință și prin împărtășirea cu sfintele taine, iar Sfânta Euharistie se dăruiește spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Însă, este precedată de Taina Pocăinței prin care cerem și primim iertarea păcatelor, a învățat credincioșii Părintele Patriarh.

Alt aspect foarte important care decurge din textul biblic citit astăzi este că darul iertării păcatelor pe care Hristos Domnul l-a dat după Înviere completează instituirea Cinei celei de Taină a Sfintei Euharistii care se dăruiește spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.

Darul iertării păcatelor este o altă lucrare misionară. Când se provovăduiește Evanghelia lui Hristos oamenii sunt chemați la pocăință și prin pocăință își schimbă viața și primesc iertarea păcatelor și începutul unei vieți de sfințenie pentru a intra în Împărăția Preasfintei Treimi, a accentuat Părintele Patriarh.

La final, credioncioșii prezenți au primit din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române iconițe reprezentând Învierea Domnului.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale și Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române.

cristiboss56 17.04.2017 23:28:19

În a doua zi de Sfintele Paști, 17 aprilie 2017, Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și-a serbat hramul principal. Cu această ocazie, Patriarhul Daniel a binecuvântat clericii și credincioșii de la acest lăcaș de cult.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhim. Paisie Teodorescu, Vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Arhim. Dionisie Constantin, Consilier Patriarhal, Arhim. Ciprian Grădinaru, Pr. Ioan Dragomir, Consilier Patriarhal, Pr. Ștefan Ababei, Consilier Patriarhal, Pr. Nechita Liviu, Consilier Patriarhal.

În omilia sa, Patriarhul le-a vorbit celor prezenți despre arătările Mântuitorului după Înviere. Iisus Hristos S-a arătat celor doi ucenici, Luca și Cleopa, în drum spre Emaus și le-a tâlcuit Scripturile Vechiului Testament. A făcut și o călătorie la Locurile Sfinte din Scripturi încât le-a arătat în Scrierile lui Moise, în Psalmi și în Profeți locurile din Scriptură care vorbesc despre El.

Aceasta ne arată că El este autorul Sfintei Scripturi, Dumnezeu Cuvântul Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor. De aceea, legătura dintre Sfânta Scriptură ca formă tainică a prezenței lui Dumnezeu Cuvântul în cuvintele Scripturii și Sfânta Euharistie ca prezență tainică și sensibilă în pâinea și vinul care devin Trupul și Sângele Lui este exprimată în mod deosebit în întreg cultul Bisericii Ortodoxe, a spus Preafericirea Sa.

Mântuitorul Iisus Hristos Se arată de mai multe ori înainte de a Se înălța la Cer. El Se arată când și unde vrea și într-un mod pe care El îl alege. Se arată și ca un necunoscut, dar și ca un pelerin. Trece prin ușile încuiate, dar nu sparge ușile, continuă Patriarhul României. Trupul Lui nu este fantomă pentru că le arată ucenicilor coasta Sa străpunsă de suliță. Le-a arătat urmele cuielor din mâini și din picioare.

Ceva s-a schimbat: trupul Lui nu mai poate fi oprit de spațiu, nu mai poate fi un obiect de tortură, nici reținut de nimeni și nimic. Nici cu privirea nu mai poate fi reținut dacă El nu vrea. De aceea, după ce L-au recunoscut ucenicii la Emaus El a dispărut. Prin aceasta vedem că modul existenței lui Hristos cel răstignit și înviat din morți este altul decât cel al oamenilor de pe pământ. El Se arată de mai multe ori pe pământ doar pentru a dovedi că Învierea Sa din morți a fost reală, nu închipuită.

În Învierea lui Hristos prăznuim cu anticipație și Învierea noastră și judecata lumii. Însă cei care în timpul vieții s-au judecat pe ei înșiși când s-au spovedit în taina pocăinței nu vor mai merge la judecată, ci se vor muta de la moarte la viață, potrivit Preafericirii Sale.

Învierea lui Iisus Hristos dă sens vieții creștine, dă sens istoriei omenirii și universului întreg. Fără Înviere creștinismul ar rămâne o doctrină morală sau socială, istoria ar avea un nonsens pentru că nu are nicio direcție precisă și universul ar fi o necropolă rotativă de galaxii în care se învârtesc mii și milioane de aștri fără nicio direcție precisă. În Hristos, Cel Care a făcut cerul și pământul, toate au un sens, și de aceea el este numit alfa și omega. Fără Înviere nu există Biserică.

Referindu-se la Paraclisul Catedralei Naționale, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a apreciat că această bisericuță este o făclie de înviere în amintirea bisericilor care au fost translate sau demolate. Ea ne arată că Hristos Domnul biruiește asupra răutății din lume. Acest paraclis are o valoare simbol. El reprezintă bucuria biruinței lui Hristos asupra puterilor întunericului și a morții.

Cu prilejul hramului, Patriarhul Daniel a oferit pentru lăcașul de cult mai multe volume apărute recent la Editurile Patriarhiei Române. Credincioșii prezenți au primit din partea Părintelui Patriarh Pastorala de Sfintele Paști 2017 și iconițe reprezentând Învierea Domnului.

Din partea slujitorilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, Arhim. Paisie Teodorescu i-a dăruit Preafericirii Sale o candelă.

Împreună cu părinții slujitori, credincioși și închinătorii de la acest paraclis dorim să exprimăm bucuria și recunoștința pentru binecuvântare și pentru prezența în mijlocul nostru. Inspirați de lucrarea Preafericirii Voastre am ales să vă oferim în mod simbolic o candelă, având în vedere vocația Preafericirii Voastre de luminător.

Candela poate simboliza și preocuparea și grija constantă a Preafericirii Voastre de a pune în lumină oameni, evenimente și activități ale Bisericii astfel încât activitatea Preafericii Voastre poartă această amprentă a luminii pe care căutați să o întipăriți în jurul Preafericirii Voastre, a spus Vicarul patriarhal Paisie Teodorescu.

cristiboss56 18.04.2017 19:29:06

Patriarhul României despre Înviere. 15 cuvinte cu folos duhovnicesc


Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este, în același timp, biruință asupra păcatului neascultării lui Adam, asupra morții și asupra iadului.
Prin Răstignirea și Învierea lui Hristos se dezleagă blestemul care lega sau robea întreg neamul omenesc ca urmare a păcatului neascultării protopărinților Adam și Eva.
Învierea tuturor oamenilor este darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă fericirea sau nefericirea fiecărui om după învierea universală și după judecata finală depinde de credința, pocăința și faptele bune sau rele săvârșite de om în timpul vieții sale pe pământ.
Suntem în fața lui Dumnezeu cel veșnic lumânări sau făclii de înviere.
Învierea lui Hristos privește pe toți oamenii din toate timpurile și din toate locurile.
Fără Înviere nu există Biserică.
Învierea lui Hristos se deosebește de învierea lui Lazăr pentru că Hristos nu mai moare niciodată. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui.
Învierea lui Hristos este semnul biruinței iubirii Lui smerite asupra păcatului.
Învierea lui Hristos ne arată că orice faptă săvârșită în lumea aceasta, din iubire față de Dumnezeu și față de semeni, nu piere niciodată.
Învierea Domnului este începutul unui Cer Nou și al unui Pământ Nou.
Învierea în Ortodoxie începe în iad atunci când Hristos predică în iad Învierea celor care erau în locuința morților de la începutul lumii, de la căderea protopărinților Adam și Eva.
Hristos nu a Înviat pentru Sine, ci pentru a ridica din moarte, din însingurarea permanentă pe om și să-l ducă la comuniunea, la bucuria și Slava Împărăției lui Dumnezeu.
Învierea de obște sau universală este însoțită de evaluarea faptelor noastre săvârșite în istorie.
Învierea lui Iisus Hristos dă sens istoriei omenirii și universului întreg.
În Învierea lui Hristos prăznuim cu anticipație și Învierea noastră și judecata lumii.

cristiboss56 20.04.2017 20:41:15

La sărbătoarea Izvorul Tămăduirii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program transmis de Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie la Mănăstirea ilfoveană Samurcășești.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Mănăstirea Bistrița, județul Neamț.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Mănăstirea Sâmbăta de Sus din județul Brașov, împreună cu Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Salva, județul Bistrița-Năsăud.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Maglavit, județul Dolj.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Mănăstirea Izvorul Miron, județul Timiș.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji în Parohia Coșeni, raionul Ungheni, Republica Moldova.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor Două Americi, va sluji în Catedrala Sfinții Împărați din Chicago, Statele Unite ale Americii.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Nucet, județul Dâmbovița.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Mănăstirea Dervent, județul Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji în Parohia Sadău, protopopiatul Rădăuți.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dumitrie din Sighișoara.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji în Parohia Băile Olănești, Protopopiatul Râmnicu Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Bacău.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Mănăstirea Trotușanu, județul Vrancea.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Biserica Buna Vestire din Brăila.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va participa la Sfânta Liturghie în Parohia Arad-Centru, protopopiatul Arad.

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Mănăstirea Bujoreni, județul Vaslui.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Mănăstirea Vasiova, județul Caraș-Severin.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea Rohia, județul Maramureș.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Mănăstirea Gura Motrului, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Român Ortodox din Ungaria.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Cãlãrașilor, va sluji la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Mănăstirea Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Toplița, județul Harghita.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji la Mănăstirea Sfântul Trifon din localitatea Cernetu, județul Teleorman.

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Drugănescu, județul Giurgiu.

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji în Catedrala Episcopală din Slatina.

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, din Măcin, județul Tulcea.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohia Ciumărna, Protopopiatul Zalău.

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Mănăstirea Crișan din județul Hunedoara, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea prahoveană Ghighiu.

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji în Biserica bucureșteană Domnița Balașa – Paraclis patriarhal.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji în Catedrala Patriarhală.

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Sfântul Iosif din Bordeaux, Franța.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji în Capela Sfântul Siluan din München, Germania.

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei va sluji în Paraclisul Centrului Misionar Sfântul Ioan Botezatorul din Dublin, Irlanda.

cristiboss56 22.04.2017 00:33:46

În Innsbruck – Austria au fost turnate , cele cinci clopote destinate Catedralei Mântuirii Neamului. Turnarea clopotelor a fost efectuată de o echipă de ingineri metalurgiști din cadrul turnătoriei Grass*mayr. Aceasta reprezintă prima etapă dintr-un proces mai îndelungat.

Aliajul, încălzit la o temperatură de 1.150 de grade Celsius, a luat astăzi forma clopotelor. Urmează apoi răcirea controlată, într-o perioadă mai lungă de timp.

După răcire, clopotele destinate Catedralei Naționale vor fi acordate după cum urmează: DO#, MI#, SOL#, LA# (gama 1) DO# (gama 2). Greutatea acestora diferă, astfel, respectând ordinea prezentată mai sus, vor cântări: 3450 kg, 1700 kg, 1000 kg, 750 kg, 450 kg.



Tot astăzi vor fi turnate și alte 10 clopote pentru biserici din România și Croația, informează Diac. Nicolae Sevastre, Trinitas TV.

Primul dintre cele șase clopote ale Catedralei a fost turnat în data 11 noiembrie 2016. Măsurând 3,3 metri înălțime și 3,3 metri lățime, având o greutate de 25 tone, clopotul a fost acordat pe DO# (gama 0).

Sunetul generat de un clopot Grassmayr se compune din următoarele trepte muzicale: Fundamentala, Octava Inferioară, Qvinta, Terța și Octava Superioară, toate realizate de șaisprezecime de semiton.

În ceea ce privește calitatea sunetelor emise de clopotele realizat în atelierul Grassmayr, condiția principală pentru sonorizarea perfectă este puritatea aliajului din care viitoarele clopote vor fi turnate. Aliajul de bronz utilizat de turnătoria din Tirol este format din 78% cupru electrolitic, cu puritatea de 99,99%, și 22% staniu electrolitic, cu aceeași puritate.

Clopotele turnate la Innsbruck în Austria au o garanție de 15 ani și o viață apreciată la peste 400 de ani.

cristiboss56 22.04.2017 22:52:00

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program transmis de Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, stavropighie patriarhală.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Botoșani.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji în Parohia Armeni, Protopopiatul Săliște.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în parohia Oașa de Sus, județul Maramureș.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji în Biserica Izvorul Tămăduirii din Băilești, județul Dolj.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Catedrala Episcopală din Caransebeș împreună cu:

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului;
Preasfințitul Părinte Lucian, episcopul Caransebeșului;
Preasfințitul Părinte Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei;
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului;
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii;
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria;
Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei;
Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Paraclisul mitropolitan Sfântul Ioan Teologul din Chișinău.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Biserica Sfântul Nicolae din Zalău, împreună cu Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Leipzig, Germania.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor Două Americi, va sluji la Catedrala Sfinții Împărați din Chicago, Statele Unite ale Americii.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea suceveană Voroneț.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Cugir, Protopopiatul Sebeș.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Suiești, județul Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în Biserica militară Sfântul Gheorghe și Eroii Neamului din Bacău.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Paraclisul Unitații Militare 01042 din Curtea de Argeș.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji în Parohia Sfântul Gheorghe din Odobești, Protopopiatul Focșani 1.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Sfântul Gheorghe din Tecuci.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Mănăstirea Feredeu, județul Arad.

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Huși.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în Parohia Oradea-Vii, Protopopiatul Oradea.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji în Parohia Rozavlea, județul Maramureș.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei, va sluji în Parohia Sfântu Gheorghe, Protopopiatul Sfântu Gheorghe.

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji în noua Catedrală Episcopală Sfântul Gheorghe din Giurgiu.

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaților, va sluji în Parohia Gostavățu 2, județul Olt.

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Schitul Cucuiș, județul Hunedoara.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Centrul Eparhial din Roma, Italia.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Mănăstirea Ortodoxă Română Nașterea Domnului din Cenicientos, Spania.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia românească Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm, Suedia.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji în Parohia Sfântul Apostol Toma din Dandenong-Narre Warren, Victoria, Australia.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji în Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din București.

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji în Biserica bucureșteană Domnița Bălașa – paraclis patriarhal.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Catedrala Sfântul Spiridon – Nou – paraclis patriarhal din Capitală.

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Mănăstirea Sfântul Gheorghe din localitatea Bunești, județul Brașov.

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în comunitatea ortodoxă românească din St. Michel la Foret, Franța.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji în parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Weingarten, Germania.

Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, va sluji în Parohia Sfântul Gheorghe din Saint-Hubert, Canada.

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia Sfântul Apostol Toma și Sfântul Kevin din Waterford, Irlanda.

cristiboss56 23.04.2017 22:31:27

În ziua sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, stavropighie patriarhală.

Sărbătoarea din 23 aprilie 2017 a adus o bucurie sporită, a spus Părintele Patriarh, deoarece ziua cinstirii Sfântului Gheorghe a coincis cu Duminica Tomii, a doua după Paști.






În prima parte a predicii transmise de Radio Trinitas, Patriarhul Daniel a vorbit despre credință, ca dar al lui Dumnezeu care trebuie cultivat.

Învățăm din evanghelia de astăzi că Iisus fericește nu pe cei care L-au văzut înviat, ci pe cei care au crezut, deși nu L-au văzut, arătând prin aceasta că credința este o cunoaștere dincolo de vederea trupească, a evidențiat Preafericirea Sa.

Această cunoaștere mai presus de simțurile trupești este o relație vie cu Dumnezeu. Credința este o pregustare a ceea ce a fost făgăduit și o confirmare a realităților nevăzute, a explicat Patriarhul, redând cuvintele Sfântului Apostol Pavel: «cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice» (2 Corinteni 4, 18).

Dumnezeu, Cel nelimitat, nematerial și netrecător nu poate fi văzut cu ochii noștri trupești limitați. Dar adesea, El se adaptează capacității noastre reduse de cunoaștere și se descoperă sub diferite forme: trimite îngeri și proroci, care vestesc voia Lui în lume, iar în zilele de pe urmă a trimis pe Însuși Fiul Său cel veșnic, Care din iubire pentru noi S-a făcut om, a adăugat Părintele Patriarh.

În continuare, Patriarhul Daniel a explicat faptul că Mântuitorul după Înviere nu a revenit la viața pământească, asemenea lui Lazăr, de aceea s-a arătat când și când, timp de patruzeci de zile, spre a încredința pe Apostoli de Învierea Sa.

După Înălțare, a subliniat Patriarhul României, Duhul Sfânt ni-l face prezent pe Hristos nu în fața noastră, ci în noi și cu noi, devenind viața vieții noastre.

Precum Duhul Sfânt era prezent în Hristos cât era Om pe pământ, după pogorârea Duhului Sfânt, Hristos este prezent în Duhul Sfânt, în Biserica Sa, până la sfârșitul veacurilor.

Credința este această capacitate spirituală de a simți pe Dumnezeu prezent în viața Bisericii. Această prezență este simțită de cei care Îl iubesc pe Hristos, chiar dacă nu-l văd fizic. Iar cel ce are credință primește bucurie.

Pentru această credință, spune Patriarhul citându-l pe Sfântul Apostol Pavel, «dobândim ca răsplată mântuirea sufletelor noastre», adică unirea omului muritor cu Dumnezeu Cel Nemuritor.

În a doua parte a omiliei, Patriarhul României a dat exemplu de cultivare a credinței prin viața și martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Preafericirea Sa a amintit de cinstirea deosebită acordată acestui martir, în toate Bisericile dar mai ales în țara noastră, unde avem localități ce îi poartă numele: orașele Sfântul Gheorghe, Sângeorz și Giurgiu.

Totodată, după exemplul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, care purta chipul acestui mucenic pe steagurile sale de luptă, Forțele Terestre ale Armatei Române îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Gheorghe.

Patriarhul Daniel a precizat de asemenea, o altă dovadă a cinstirii Sfântului serbat. În prezent douăsprezece țări creștine îl consideră patron spiritual pe Marele Mucenic: Anglia, Etiopia, Georgia, Grecia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Palestina, Portugalia, Rusia și Serbia.

În final, Întâistătătorul Bisericii noastre a adresat urări de bine celor care își serbează onomastica:

Ne rugăm Sfântului Gheorghe să ocrotească pe toți cei care îi poartă numele, îi felicităm dorindu-le ani mulți cu sănătate, bucurie, ajutor de la Dumnezeu, credință multă și fapte bune!

cristiboss56 24.04.2017 11:41:19

În Duminica Tomii, care anul acesta a coincis cu sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit la Catedrala Sfântul Spiridon – Nou din Capitală.

În cuvântul rostit la slujba din 23 aprilie 2017, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre viața Sfântului Gheorghe, făcând referire și la suferințele muceniciei în rândul creștinilor de azi.

În diferite locuri ale lumii creștinii mor pentru faptul că se adună în biserici și participă la slujbe, într-o vreme în care se vorbește de atât de multă libertate, care de fapt doar îi amăgește pe oameni, a spus Preasfinția Sa, conform Radio Trinitas.







Sfântul Gheorghe, prăznuit în ziua martiriului său din anul 303, a crescut într-o familie de oameni bogați și foarte credincioși. Tatăl său, ofițer în armata romană a murit încă din vremea copilăriei sfântului.

Sfântul Gheorghe a ajuns la rândul său ofițer în garda imperială. Din această poziție a mărturisit credința sa în Hristos și a fost supus la foarte multe chinuri, iar în final a fost decapitat.

Ierarhul a subliniat faptul că în vremea împăratului Dioclețian nu doar Sfântul Gheorghe a pătimit. Au curs atunci, precum mărturisesc Sfinții Părinți, pâraie de sânge.

Noi ar trebui să ne rușinăm de tăcerea și atitudinea noastră față de adevărurile pe care Mântuitorul ni le-a lăsat, față de taina credinței noastre, față de această comoară pe care nu o prețuim, a adăugat PS Timotei.

Referitor la textul evanghelic citit, Preasfinția Sa evidențiat trei aspecte principale:

Credința este un mare dar al lui Dumnezeu, iar îndoiala trădează lipsa iubirii;
Nu trebuie să-l criticăm pe Sfântul Apostol Toma, numindu-l necredinciosul, pentru că și noi suntem asemenea lui, având umbre de îndoială.
Martirii au învățat pilda curajului de la Sfinții Apostoli, care au mărturisit pe Hristos în toată lumea.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Timotei Prahoveanul a premiat câștigătorii Concursului Icoana și Școala mărturisirii din Arhiepiscopia Bucureștilor.





Preasfinția Sa a apreciat interesul pentru Biserică al elevilor participanți.

Ce mult înseamnă când acești tineri încep să înțeleagă tainele credinței. Ei sunt nădejdea de mâine și bucuria Bisericii, a spus ierarhul în cadrul de festivității de premiere.

Elevii au primit daruri din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor constând în diplome, cărți și iconițe.

cristiboss56 24.04.2017 20:56:33

Moaștele Sfântului Ierarh Spiridon
 
În Duminica Mironosițelor, Mănăstirea Pantocrator din Eparhia Alexandriei și Teleromanului își sărbătorește hramul. Cu acest prilej, o delegație a Mitropoliei de Kerkyra va aduce spre închinare credincioșilor moaștele sfântului Ierarh Spiridon din Insula Corfu, informează arhid. Serafim Baciu, Consilier Mass Media al Eparhiei.

Programul acestui eveniment va debuta vineri, 28 aprilie 2017, începând cu ora 17:00.

Delegația care va însoți sfintele moaște va fi întâmpinată, la așezământul monahal din Teleorman, de Chiriarhul Eparhiei, Preasfințitul Părinte Galaction, și de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Roman al Ungariei. În continuare va fi oficiată slujba Privegherii.

Duminică, 30 aprilie, de la orele 09:00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în altarul de vara al Mănăstirii. Sfintele moaște vor rămâne spre închinare până în data de 1 Mai, orele 14:00.

În toată această perioadă, odoarele vor fi așezate spre cinstire, într-un baldachin special amenajat, alături de moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena.

Mănăstirea Pantocrator este situată în localitatea Drăgănesti Vlașca jud. Teleorman.

cristiboss56 26.04.2017 00:47:26

Institutul Cultural Român va găzdui miercuri, 26 aprilie 2017 conferința Între cer și pământ, ancorați în Dumnezeu (Viața și cultura monahilor români din Sfântul Munte Athos), informează site-ul oficial al instituției de cultură.

În cadrul evenimentului vor conferenția: părintele Constantin Necula, profesor la Universitatea din Sibiu, profesorul Pavel Chirilă de la Fundația Sfânta Irina și Valentin-Lucian Beloiu.

Vor mai participa la dezbatere: Laurențiu Tănase, secretar de stat CNSAS, Facultatea de Teologie și preotul Teofan, Starețul Mănăstirii Nera.

Muntele Athos este locul unde se păstrează cu fidelitate cultura și civilizația milenară a imperiului bizantin.

cristiboss56 26.04.2017 20:18:32

La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, mâna dreaptă a Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian va fi adusă sâmbăta aceasta la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.

Delegația patriarhală care însoțește sfintele moaște va fi întâmpinată de Arhiepiscopul Râmnicului sâmbătă, 29 aprilie, la ora 16.00, în parcul Teatrului municipal Anton Pann, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Moaștele vor fi purtate în Procesiunea intitulată Calea Sfinților, după care vor fi așezate spre închinare la Catedrala Arhiepiscopală.

Mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, care face parte din tezaurul Bisericii Zlătari din Capitală, vor rămâne în Râmnicu Vâlcea în zilele de 29, respectiv 30 aprilie.

Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian este prăznuit în Biserica Ortodoxă în data de 2 octombrie. Acesta era originar din Antiohia Pisidiei și a trăit în vremea împăratului Deciu (pe la anul 250), făcând parte dintr-o familie înstărită, devenind filosof și vrăjitor cumplit.

A fost convertit la credința în Hristos de o fecioară creștină, Iustina.

Încă din secolul al IV-lea, Sfântul Ciprian a fost cinstit în Biserică ca izbăvitor de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească.

cristiboss56 28.04.2017 17:03:31

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un cuvânt de binecuvântare și recunoștință tuturor femeilor creștine cu prilejul Duminicii Femeilor Purtătoare de Mir (30 aprilie 2017).

Hristos a înviat!

În Duminica a treia după Paști, numită și Duminica Mironosițelor, Biserica Ortodoxă le pomenește pe femeile purtătoare de miruri sau aromate, care, în dimineața Învierii lui Iisus Hristos, au mers primele la mormântul Domnului și au fost întâmpinate de Iisus Hristos Cel înviat. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat această zi de sărbătoare tuturor femeilor creștine dreptmăritoare, urmașe ale mironosițelor, care mărturisesc credința lor în Învierea Domnului Iisus Hristos în familie și în societate.

În momentele Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos „erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care era Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi, și mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 27, 55-56). Prin fidelitatea și evlavia lor, aceste femei s-au dovedit mai curajoase și mai devotate Domnului Iisus Hristos, decât Ucenicii Săi.

În Duminica Învierii lui Iisus, pe când răsărea soarele, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, Salomeea și Ioana au venit cu miruri, pentru a unge trupul Domnului Iisus, așezat în grabă în mormânt în Vinerea Răstignirii Sale, înfruntând teama de cei care L-au răstignit. Curajul și evlavia femeilor mironosițe au fost răsplătite de binevestirea îngerilor și de către Domnul Iisus Hristos Cel înviat, Care „le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat” (Matei 28, 9). Apoi, alergând „cu frică și cu bucurie mare” (Matei 28, 8) să vestească Ucenicilor lui Iisus Învierea Sa, femeile mironosițe au devenit „apostoli către Apostoli”, după cum le-a numit Sfântul Ioan Gură de Aur.

Vestirea Învierii Domnului Hristos de către femeile mironosițe a deschis în istorie drumul mărturisirii credinței în Hristos Cel răstignit și înviat de către mulțimi de femei mucenițe și cuvioase, mame și fiice, ostenitoare în gospodărie sau regine și împărătese creștine.

În acest sens, Sfânta Împărăteasă Elena a arătat iubire smerită și evlavie față de Hristos Cel răstignit și înviat, căutând, cu multă osteneală și cheltuială, și descoperind, cu bucurie, Sfânta Sa Cruce, cea dătătoare de viață, iar apoi a contribuit financiar la construirea bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, precum și la zidirea altor biserici din Țara Sfântă.

Astăzi, în contextul anului 2017, declarat în Patriarhia Română drept An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, amintim că, în Biserica Ortodoxă, cinstirea sfintelor icoane a fost restabilită de către două sfinte femei, și anume: Sfânta Împărăteasă Irina, care a convocat, în anul 787, Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea și Sfânta Împărăteasă Teodora, care a convocat, în anul 843, Sinodul din Constantinopol.

Duminica a treia după Paști ne pune în față icoana Sfintelor Femei Mironosițe, chip al iubirii jertfelnice și curajoase, al compasiunii, al credinței puternice și al dărniciei. Asemenea lor, femeile creștine evlavioase și harnice din România susțin construirea de lăcașuri sfinte și educația religioasă a copiilor în școlile publice, cultivă iubirea milostivă față de cei aflați în spitale și în instituții de asistență socială, ori excelează în alte domenii de activitate benefică pentru poporul român, dar mai ales, ca mame și soții, aduc pace și bucurie sfântă în familiile lor și în societate.

În această Duminică adresăm tuturor femeilor creștine cuvânt de binecuvântare și recunoștință pentru întreaga lor lucrare săvârșită cu multă dăruire de sine și ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, precum și Sfintelor Femei Mironosițe să umple sufletele lor de pace și bucurie, să le dăruiască sănătate și mult ajutor!

Întru mulți și binecuvântați ani!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

cristiboss56 29.04.2017 10:17:47

Biserica Ortodoxă Română îl pomenește marți, 2 mai 2017, pe Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea Patelarie, Patriarhul Constantinopolului. În ziua de cinstire a sfântului, două parohii din municipiul Galați își cinstesc ocrotitorul.

Proclamarea solemnă a trecerii în rândul sfinților a cinstitului ierarh a avut loc în data de 3 mai 2009. Evenimentul a avut loc în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Atanasie Patelarie

Sfântul Atanasie Patelarie s-a născut către sfârșitul veacului al XVI-lea, în orașul Rethimno, din insula Creta, primind la botez numele de Alexie. El a purtat crucea a nenumărate încercări, mărturisind dreapta credință într-o perioadă de mari tulburări pentru creștinătatea răsăriteană.

Încă din fragedă vârstă se străduia să împlinească poruncile Evangheliei. Râvnind la viața duhovnicească, se îndeletnicea cu citirea Vieților Sfinților, aprinzându-se adesea de dorul de a urma nevoințele acestora.

După moartea tatălui său s-a călugărit la metocul sinaitic din Iraclion, primind numele de Atanasie. Dorind însă o viață duhovnicească mai înaltă, după ce a viețuit o vreme într-o mănăstire din Tesalonic, unde a fost hirotonit ierodiacon, a plecat în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Esfigmenu, apoi la Xiropotamu, unde i s-a dat ascultarea de a sluji la trapeză.

Se hrănea doar cu pâine și apă, iar nopțile le petrecea în rugăciune, dormind câteva ore și având drept așternut, atât vara cât și iarna, pământul gol. După un pelerinaj în Țara Sfântă și la Muntele Sinai, Atanasie Patelarie a venit pe la anul 1626 în Țara Românească, ca dascăl. Aici a tradus Psaltirea în limba greacă populară.

Marele patriarh al Constantinopolului, Chiril Lucaris († 1638), l-a chemat pe Atanasie la Constantinopol, să sprijine credința ortodoxă atacată de necreștini și de eretici. În anul 1631 este ales mitropolit al Tesalonicului. De aici, el va trimite mai multe scrisori țarului Rusiei, cerându-i sprijin pentru mitropolia sa, care era asuprită de turci.

În anul 1634, când Patriarhul Chiril Lucaris este trimis în exil, la Constantinopol este așezat, pentru puțină vreme, Mitropolitul Atanasie al Tesalonicului. În cele din urmă, otomanii l-au silit să părăsească tronul patriarhal.

Nevoit să strângă milostenie pentru a plăti datoriile mitropoliei, a plecat spre Moldova, unde a găsit sprijin la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care l-a trimis la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din Galați.

Întorcându-se însă la Constantinopol, este reales patriarh în vara anului 1652. N-a păstorit însă decât puțină vreme, după care a fost nevoit să renunțe, din pricina potrivniciei turcilor otomani, și s-a întors la Galați.

Slujitorii bisericești și credincioșii din orașul de la Dunăre s-au bucurat mult de blânda și înțeleapta păstorire a patriarhului Atanasie, care s-a arătat statornic în credință, purtându-și crucea în chip neșovăielnic.

Sfântul Atanasie și-a exprimat dorința de a-și sfârși viața la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galați (pe care o numea „mănăstirea sa”), dar voia lui Dumnezeu a fost alta: astfel, el a continuat să strângă milostenie pentru creștinii celorlalte Biserici Ortodoxe căzute sub ocupație otomană.

Ajungând pentru aceasta în Rusia, fiind bătrân și bolnav, a primit însemnate daruri de la țar și de la patriarhul Nicon (1652-1666). La întoarcere a rămas în cetatea Lubnî (din Ucraina), unde s-a așezat la Mănăstirea Schimbarea la Față din Mgarsk.

Cunoscându-și mai dinainte vremea sfârșitului, Sfântul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărțit darurile primite de la țar mai multor mănăstiri și biserici din Moldova, din Sfântul Munte Athos și din Muntele Sinai.

A rânduit de asemenea a se aduce daruri și la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galați. Apoi s-a rugat pentru toți păstoriții săi, pentru cei ce i-au făcut bine și pentru cei care l-au prigonit ori nedreptățit în viață; și-a cerut iertare de la toți, iertându-i la rândul său pe toți.

Cu cugetul împăcat și încrezător în marea milostivire a lui Dumnezeu, având pe buze și în inimă rugăciunea, a adormit în Domnul la 5 aprilie 1654, a treia zi de Paști, în genunchi, cu Sfânta Evanghelie în mâini, rostind cu glas stins: „Doamne, primește sufletul meu!”.

A fost îmbrăcat în veșminte arhierești și așezat în jilț, ținând în mână cârja. Apoi a fost pus într-un mormânt săpat în lăuntrul bisericii Mănăstirii din Mgarsk.

Prin rânduială dumnezeiască, trupul ostenit de nenumărate nevoințe al cinstitului Ierarh a rămas neschimbat. Lucrul acesta s-a aflat după opt ani de la mutarea sa la locașurile cele veșnice, atunci când mitropolitul Paisie Ligaridis al Gazei, venind la Mănăstirea din Lubnî, a avut o vedenie.

Sfântul Atanasie i s-a arătat și i-a cerut să fie scos din mormânt. Când acesta a fost deschis, trupul Sfântului Atanasie era întreg și neputrezit, răspândind bună mireasmă.

Sfintele moaște au fost așezate cu mare cinste în partea dreaptă a bisericii, în ziua de 1 februarie 1662, iar pomenirea între Sfinți a Ierarhului Atanasie Patelarie s-a hotărât a fi la 2 mai, odată cu cea a ocrotitorului său, Sfântul Atanasie al Alexandriei. Cinstitele moaște au rămas neatinse de focul care a cuprins de două ori biserica, dar nu și pe viețuitorii mănăstirii, pe care i-a păzit Sfântul.

La începutul veacului al XX-lea, Sfintele sale moaște au fost duse la Harkov, iar din anul 1943 au fost puse spre închinare, în catedrala Buna Vestire din acel oraș.

În toamna anului 2004, când se împlineau 350 de ani de la mutarea sa la ceruri, a fost adusă de la Harkov, la Galați, un fragment din moaștele Sfântului Atanasie Patelarie.

cristiboss56 29.04.2017 23:26:04

În Duminica Mironosițelor membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pasărea din jud Ilfov.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil, din localitatea Șura Mică, Protopopiatul Sibiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Parohia Cetan, Protopopiatul Dej.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji în Parohia Timișoara Iosefin din Timișoara.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji în localitatea Soloveanca, Raionul Sîngerei, Republica Moldova.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și exarh patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii ortodoxe române a Canadei, la Catedrala Sfinții Împărați din Chicago, S.U.A.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji împreună cu

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești Vlașca, jud. Teleorman.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji în Parohia Dorna Candrenilor, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Parohia Sfintele Femei Mironosițe din Pitești.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji în Parohia Sfântul Antim și Sfintele Femei Mironosițe din Galați.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în localitatea Mănăștur, Protopopiatul Arad.

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Huși.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea Ieud, jud. Bistrița Năsăud.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Biserica Înălțarea Domnului din Parohia Jiana, județul Mehedinți.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în Parohia Albești, Protopopiatul Slobozia.

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Lovech, Bulgaria.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohia Badon, Protopopiatul Zalău.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, și cu Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, în Parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Dublin, Irlanda.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Biserica românească din Sölvesborg, Suedia.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji în Parohia Adormirea Maicii Domnului din Christchurch, Noua Zeelandă.

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica Domnița Bălașa – Paraclis Patriarhal.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji în Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Protopopiatul Ploiești Nord.

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Biserica Sfântul Nicolae din localitatea Vurpăr, Protopopiatul Sibiu.

Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji în Parohia Florițoaia Veche, Raionul Ungheni, Republica Moldova.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji în Filia Vechta, Germania.

cristiboss56 30.04.2017 21:38:29

Femeile Mironosițe sunt primele ființe umane care au binevestit Învierea Domnului, a transmis Duminica aceasta Patriarhul României. Credincioșii prezenți în 30 aprilie 2017 la Mănăstirea ilfoveană Pasărea au ascultat cuvântul Preafericirii Sale.

Pentru început, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că Femeile Mironosițe sunt mari dascăli ai Bisericii. Ele sunt învățătoare în ceea ce privește credința și curajul de a mărturisi Învierea lui Hristos cel răstignit și de a transmite această credință de-a lungul timpului.

Ne impresionează nu prin faptul că ar avea altă credință decât cea a Sfinților Apostoli, ci prin curajul, evlavia și dragostea lor față de Hristos. Această calitate a lor de mărturisitoare a Învierii lui Hristos a fost reținută de Biserică și de aceea Biserica în a treia Duminică după Sfintele Paști face pomenirea lor. Femeile Mironosițe sunt primele ființe umane care au binevestit Învierea Domnului pe care au aflat-o direct de la îngerul care le-a așteptat în mormântul Domnului, a spus Patriarhul.

Mai departe, în omilia sa, Părintele Patriarh a semnalat că piatra a fost răsturnată de la ușa mormântului nu pentru a învia Hristos, ci pentru ca femeile mironosițe să vadă mormântul gol, locul unde a fost așezat și de unde a înviat Iisus. Acest ajutor neașteptat și anume, faptul că piatra a fost dată deja la o parte arată că atunci când nu mai sunt oameni care să ajute pe cel credincios Dumnezeu uneori face minuni și trimite îngeri din Ceruri ca să-i ajute pe oamenii care-L iubesc pe El și împlinesc voia Lui în viața lor.

Aceste femei reprezintă modelul omului credincios care ascultă Evanghelia Învierii și crede în ceea ce se spune în Evanghelie așa după cum Femeile Mironosițe au crezut ceea ce le-a spus îngerul.

Ele ne învață că dacă avem credință puternică, smerenie multă și dragoste față de Dumnezeu ne învrednicim de însăși întâlnirea cu Iisus cel răstignit și înviat Care ne dăruiește pacea și bucuria Sa și devine viața vieții noastre, a mai explicat Preafericirea Sa.

Femeile Mironosițe reprezintă icoana tuturor femeilor credincioase care au iubit pe Hristos Cel răstignit și înviat și Biserica Lui.

După cum femeile Mironosițe au adus miruri de mare preț în dimineața Învierii Sale la mormânt tot așa aceste femei credincioase împodobesc Bisericile noastre cu podoabe de mare preț, ajută la construirea de Biserici, ajută la consolarea celor săraci, flămânzi, singuri, bătrâni. De asemenea, ele mărturisesc în familie, Biserică și societate prin evlavia și credința lor în Învierea lui Hristos și aduc pace, bucurie și multă lumină în sufletele învolburate din cauza greutăților vieții, a adăugat Patriarhul Bisericii noastre.

Aceste femei credincioase au devenit de-a lungul veacurilor mărturisitoare ale credinței până la moarte. De aceea, în calendarul nostru avem nu numai mucenici sau martiri, ci și femei mucenițe care și-au dat viața, uneori împreună cu întreaga familie, pentru Hristos.

La finalul predicii Sale, PF Daniel a menționat, în contextul Anului omagial 2017 în Patriarhia Română, că cinstirea icoanelor a fost apărată de două femei împărătese: Sfânta Teodora și Sfânta Irina.

Ele sunt trecute în rândul sfinților pentru că au prezidat Sinodul al VII-a lea Ecumenic din 787 de la Niceea și Sinodul din 843 de la Constantinopol. Aceste două femei și-au dat seama de importanța frumuseții liturgice a icoanelor, voind să arate că Dumnezeu nu este numai bun, ci și că slava Sa este de o frumusețe negrăită.

Pentru lăcașul de cult Părintele Patriarh a dăruit mai multe volume apărute la editurile Patriarhiei Române. Din partea obștii monahale stavrofora Mihaela Costache, stareța Mănăstirii Pasărea, a oferit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române un coș cu flori.

Credincioșilor și copiilor în mod special Patriarhul le-a dăruit iconițe reprezentând arătarea Mântuitorului de după Învierea Sa Femeilor Mironosițe.

cristiboss56 01.05.2017 22:32:16

Un grup de pelerini de la Parohia Sfântul Nectarie din Iași au fost prezenți astăzi pe Colina Bucuriei. După ce au vizitat Catedrala patriarhală, plerinii, conduși de pr. Petru Lehaci, au fost primiți în sala Europa Chirstiana a Palatului Patriarhiei de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Ierarhul le-a vorbit despre cele două edificii istorice și i-a binecuvântat.

Pelerinajul s-a desfășurat în perioada 29 aprilie – 1 mai și a avut ca obiective mai multe repere religioase din București și împrejurimi.

În Duminica Mironosițelor, pelerinii au fost prezenți la manifestările religioase de la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman. Aceștia s-au închinat la moaștele Sfintei Maria Magdalena și ale Sfântului Ierarh Spiridon, aduse din Corfu de o delegație a Mitropoliei de Kerkyra.

De asemenea, grupul de credincioși din Iași a vizitat șantierul și Paraclisul Catedralei Naționale.

Am rămas impresionați de șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, precum și de paraclisul aflat în imediata apropiere. Sperăm să devenim și noi ctitori la acest obiectiv național de o frumusețe rară, care reprezintă și o necesitate liturgică a Bisericii noastre, a precizat pr. Petru Lehaci.

Printre mănăstirile vizitate se numără: Căldărușani, Țigănești, Pasărea, Cernica, Antim, Radu Vodă.

cristiboss56 01.05.2017 22:36:32

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, împlinește 17 ani de arhierie în data de 1 mai 2017. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel a adresat Înaltpreasfinției Sale un mesaj de felicitare.

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului s-a născut în data de 29 martie 1954, la Stănița (Neamț). La vârsta de 14 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Neamț, iar între 1972-1980 a fost viețuitor în obștea Schitului Tarcău.

După ce a absolvit Seminarul Teologic din Neamț (1970-1975), a urmat stagiul militar, timp de 9 luni, la Plenița. Între 1976-1980, a absolvit Facultatea de Teologie din București.

În anul 1980 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistrița, naș de botez fiindu-i arhimandritul Ioanichie Bălan. A fost primul călugăr tuns la mănăstirea Bistrița după 40 de ani de regim comunist.

În anul 1985 a fost chemat de fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Sucevei, la Centrul Eparhial din Iași.

În 1990 a fost trimis la studii la Institutul „Saint Serge” din Paris, unde a început doctoratul în teologie, având ca îndrumători pe reputații teologi Olivier Clement și Boris Bobrinskoy.

După patru ani, în 1994, a susținut teza de doctorat în limba franceză, cu tema „Îndumnezeirea omului în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae”, prima lucrare de doctorat despre marele teolog român întocmită încă din timpul vieții acestuia.

La Paris a întemeiat și o mănăstire ortodoxă, la Rosiers, unde a activat ca duhovnic și îndrumător pentru creștinii din Occident și pentru tinerii sosiți la studiu în capitala Franței.

La 1 mai 2000 a fost hirotonit arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, după ce fusese propus de Preasfințitul Părinte Eftimie și ales în această funcție de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, încă din anul 1998.

În anul 2009, la 13 septembrie, a fost ridicat la rang de episcop-vicar, odată cu transformarea Episcopiei Romanului în Arhiepiscopie.

În data de 4 ianuarie 2015 a fost întronizat ca Arhiepiscop al Romanului și Bacăului.

cristiboss56 01.05.2017 22:40:05

Mii de credincioșii s-au închinat zilele acestea la Moaștele Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei adus de la Catedrala din Kerkira – Corfu la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești Vlașca.

Astăzi, în Duminica Mironosițelor, hramul paraclisului așezământului monahal, credincioșii au venit de la primele ore pentru a-l cinsti pe sfânt și pentru a participa la Liturghie, informează Radio Trinitas.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în 30 aprilie 2017 de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei.

Moaștele Sfântului Ierarh Spiridon vor rămâne până marți în Mănăstirea Pantocrator.

cristiboss56 02.05.2017 18:50:06

PS Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sf. Atanasie din Niculițel, cu prilejul hramului acesteia. La evenimentul din 2 mai 2017 au participat un număr mare de credincioși, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a subliniat virtuțile alese ale Sf. Ierarh Atanasie cel Mare. Sfântul a fost un far călăuzitor pentru vremurile grele ale secolului IV al erei creștine, mare apărător al doctrinei ortodoxe și mare povățuitor al doctrinei ortodoxe și mare povățuitor al credincioșilor.

Biserica Sf. Atanasie din Niculițel, monument istoric, este datată din secolul al XIII-lea, restaurată integral la sfârșitul secolului al XX-lea și împodobită cu o haină picturală executată de maestrul Grigorie Popescu.

cristiboss56 03.05.2017 03:11:22

Obștea mănăstirii Lainici se va ruga mâine, 3 mai 2017, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu. Mitropolitul Olteniei va oficia Sfânta Liturghie cu prilejul sărbătorii Sfântului Irodion, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal, informează pr. Gheorghe Cioiu de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

Sărbătoarea hramului va debuta încă din seara aceasta cu slujba Vecerniei, unită cu Litia.

În ziua sărbătorii, după Sfânta Liturghie, racla cu moaștele Sfântului Irodion va fi purtată în procesiune în jurul bisericii mari.

Sfântul Irodion s-a născut în București, în anul 1821, și a primit la botez numele de Ioan. La numai 20 de ani, tânărul cu viață de ascet își găsește adevărata menire închinoviindu-se ca frate în lavra Cernicăi.

Sfintele sale moaște au fost descoperite cu post și rugăciune, după 109 ani de la trecerea sa la Domnul, sub purtarea de grijă a Mitropolitului Olteniei.

În ziua de 1 mai 2011 a avut loc la Mănăstirea Lainici slujba de canonizare a Sfântului Irodion, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

cristiboss56 04.05.2017 08:47:29

Parohia Soborul Maicii Domnului, protoieria Sector 3 Capitală, organizează conferința intitulată Golgota neamului românesc.

Evenimentul va avea loc în incinta bisericii parohiale, în data de 7 mai 2017. Invitați speciali sunt: Galina Răduleanu și Nina Moică, foste deținute politic.

Biserica Soborul Maicii Domnului se află situată în cartierul bucureștean Baltă Albă, în zona Pieței Titan II – Minis.

cristiboss56 04.05.2017 19:47:24

La Centrul Social Pastoral Sfânta Maria – Techirghiol a fost sfințit astăzi corpul B de PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Evenimentul din 4 mai 2017 a avut loc în urma lucrărilor de restaurare începute în noiembrie 2016.

Participanți au fost membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc, întrucât ședința săptămânală de această dată s-a desfășurat la centrul amintit, Părintele Cleopa Nistor, Consilier patriarhal și administratorul Centrului, Protos. Ieronim Gheorghiță, duhovnicul Mănăstirii, și Pr. Viorel Pasmangiu, Paroh la Biserica Sf. Ilie – Techirghiol.

În cuvântul rostit după slujba de sfințire ierarhul a apreciat că a fost nevoie de un important efort financiar pentru finalizarea lucrărilor. De asemenea, printre scopurile întâlnirii de astăzi se numără și luarea la cunoștință a consilierilor de resort cu privire la lucrările de restaurare și modernizare aduse bazei de tratament situată la Mănăstirea din Techirghiol – stavropighie patriarhală.

În fiecare an un număr foarte mare de pensionari, oameni care au probleme sociale, reușesc să urmeze aici un tratament pentru refacerea sănătății, a subliniat Preasfinția Sa.

cristiboss56 05.05.2017 00:57:37

Mănăstirea teleormăneană Coșoteni își va cinsti ocrotitorul vineri, 5 mai 2017. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, în anul 2015, Mănăstirea a primit ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, făcătorul de minuni.

Programul liturgic va începe încă din această seară.

Sărbătoarea hramului va debuta joi seara cu slujba Privegherii. A doua zi, după Acatistul Sfântului Efrem, va urma Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a declarat arhid. Serafim Baciu, Consilier Mass Media al Eparhiei.

cristiboss56 05.05.2017 16:39:23

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou a fost cinstit astăzi în Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, locaș ce adăpostește un fragment din moaștele sale.

Slujba din 5 mai 2017 a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.






Ierarhul a subliniat faptul că Sfântul Mucenic Efrem este vindecător de boli și model de mărturisire a credinței.

Sfântul Efrem ne oferă exemplul unui creștin adevărat, al unui mărturisitor care sub povara crucii pe care o purta ar fi putut renunța pentru a fi grațiat, dar a preferat să sufere și să moară pentru a fi împreună cu Hristos mereu, în viața veșnică, a spus PS Timotei, conform Radio Trinitas.

În predica rostită, ierarhul a vorbit despre cinstirea sfinților prin urmarea pildei vieții lor.

Câți dintre noi ar vrea să fie martiri cum a fost Sfântul Efrem? Cei mai mulți ar renunța la propria lor credință după primele încercări. Foarte mulți dintre noi ne pierdem ușor credința, a atras atenția Preasfinția Sa.

În continuare PS Timotei Prahoveanul a făcut referire la mărturisirea credinței printre străini în contextul actual în care foarte mulți români se află în țări străine și în culturi diferite. De asemenea, a amintit și de mucenicia creștinilor din zilele noastre.

Biserica lovită de valuri dintr-o parte și din alta, acum și altădată în istorie, a fost întotdeauna susținută de astfel de mărturisiri. În vremea noastră în lume curge încă mult sânge de creștini.

Aceste exemple de mucenicie, a conchis ierarhul, trebuie să ne aducă mai multă credință pentru a înțelege Taina Evangheliei și frumusețea credinței noastre.

cristiboss56 05.05.2017 21:53:04

Biserica Buna Vestire Bellu va fi târnosită duminica aceasta. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, informează site-ul oficial al parohiei.

Programul liturgic va începe încă de sâmbătă, 6 mai, cu Slujba Privegherii. A doua zi, începând cu ora 08:45, va fi oficiată slujba târnosirii și Sfânta Liturghie.

În lăcașul de cult se păstrează fragmente din moaștele sfinților: Atanasie, Nectarie, Efrem cel Nou, Haralambie și Ioan Rusul.

cristiboss56 06.05.2017 23:34:15

În Duminica a patra după Paști, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program, transmis de Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în Parohia Buna Vestire – Bellu, Protopopiatul Sector 4, Capitală.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji în Parohia Crăcăoani, Protopopiatul Târgu Neamț.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji în Parohia Peștișul Mare, Protopopiatul Deva, Episcopia Devei și Hunedoarei.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Parohia Bonțida-Șador, Protopopiatul Gherla.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Parohia Livezi, Protoieria Craiova Sud, județul Dolj.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji în Capela Spitalului din Gătaia, județul Timiș.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, în Parohia Alba din Protopopiatul Niculițel.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Catedrala Mitropolitană din Nurenberg, Germania.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor Două Americi, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, și Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, în Parohia Sfântul Gheorghe, St-Hubert, Quebec, Canada.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji în Parohia Negru Vodă I din județul Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea Cămârzani, județul Suceava.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Mănăstirea Sfântul Ghelasie din Cergăul Mic, protopopiatul Blaj.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Parohia Piatra din Protopopiatul Câmpulung Muscel.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji în Parohia Bâsca Roziliei, Protopopiatul Pătârlagele.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în Parohia Pâncota, Protopopiatul Lipova.

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji în Catedrala Episcopală din Huși.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în Parohia Potoc, Protopopiatul Moldova Nouă.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în Parohia Margine, Protopopiatul Marghita.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Român Ortodox din Ungaria, la așezământul monahal românesc Sfântul Ioan Botezătorul din Budapesta, Ungaria.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji în Catedrala Episcopală cu hramurile Învierea Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din Drobeta Turnu Severin.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în Parohia Marsilieni, Protopopiatul Slobozia.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în Parohia Peștișu Mare, județul Hunedoara.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji în Parohia Valea Cireșului, Protopopiatul Videle.

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji în Parohia Clejani, Protopopiatul Mihăilești.

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji în Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Parohia Șuica, localitatea Scornicești, județul Olt.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohia Solona, Protopopiatul Jibou.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial Roma, Italia.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Mănăstirea Ortodoxă Română Nașterea Domnului din Cenicientos, Spania.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia românească din Ålesund, Norvegia.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji în Catedrala Patriarhală din București.

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji în Biserica Domnița Bălașa, Paraclis patriarhal.

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji în Biserica Sfântul Evanghelist Ioan din Făgăraș.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji în Parohia Timișoara-Mehala, protopopiatul Timișoara.

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia din Vernon (Eure), Franța.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji în Parohia românească din Cham, Germania.

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji în Biserica Sfinții Voievozi din Parohia Sâmnic, comuna Budești, județul Vâlcea.

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul din Cambridge, Marea Britanie.

cristiboss56 07.05.2017 22:15:29

În duminica a patra după Paști, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar Patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București.

În cuvântul rostit la slujba din 7 mai 2017 Preasfinția Sa a subliniat faptul că Mântuitorul și-a manifestat puterea vindecătoare atât asupra trupului cât și a sufletului celui care aștepta salvarea de treizeci și opt de ani la scăldătoarea Vitezda.




Ierarhul a amintit faptul că această paralizie era urmarea păcatelor săvârșite în tinerețe, iar boala o dobândise înainte de a se naște Mântuitorul. Cu toate acestea, Iisus Hristos cunoștea suferința lui.

De aceea a mers la scăldătoarea Vitezda, direct la cel care aștepta cu răbdare de fier ziua în care îngerul Domnului va tulbura apa și pentru el și în felul acesta va afla vindecare.

Vedem în omul acesta un mănunchi de virtuți, a adăugat ierarhul.

În ciuda suferinței îndelungate, el nu s-a răzvrătit nici împotriva lui Dumnezeu, nici împotriva oamenilor. De asemenea, nu a părăsit coridoarele acestei scăldători, pentru că avea credință că într-o bună zi Dumnezeu va face milă cu el.

PS Varlaam a explicat etimologia numelui scăldătorii Vitezda, care înseamnă Casă a milei sau Casă a îndurării.

Dumnezeu arăta mila Sa prin îngerul care tulbura apa și o făcea vindecătoare, dar oamenii care stăteau acolo nu au arătat nici milă și nici îndurare față de acest om suferind de atâta vreme, a continuat ierarhul.

Pe lângă suferința paraliziei, acest om, în mod paradoxal, suferea de singurătate într-un loc foarte aglomerat de oameni. Acest lucru îl întâlnim foarte des și în societatea modernă, în care singurătatea tinde să devină un adevărat flagel, a atras atenția Preasfinția Sa.




În continuare, Preasfinția Sa a evidențiat delicatețea și tactul duhovnicesc cu care Mântuitorul a vindecat pe slăbănog, dar nu i-a divulgat cauza suferinței – păcatul – decât în particular, atunci când s-a întâlnit cu el la templu.

Puterea de vindecare a bolilor, Mântuitorul înălțat la ceruri a lăsat-o Bisericii în Tainele Sale, mai ales în Taina Sfântului Maslu. Astfel, această minune pe care a săvârșit-o Mântuitorul la scăldătoarea Vitezda este posibilă în orice vreme și în orice loc, prin Tainele Bisericii, a concluzionat PS Varlaam.

La final, Preasfinția Sa a îndemnat pe cei prezenți să cinstească pe Sfinții Doctori și Tămăduitori din calendarul Orotodox, amintind și de Sfântul Nectarie de la Eghina, care este prețuit în Catedrala Patriarhală ce adăpostește un fragment din moaștele sale.

cristiboss56 08.05.2017 22:24:53

La Facultatea de Teologie din Arad se desfășoară în perioada 8-9 mai 2017 Simpozionul național studențesc cu tema Teologia icoanei în contextul mediatic actual. Modele de teologi ortodocși români din a doua jumătate a sec. XX.

Evenimentul are loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în contextul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești în Patriarhia Română.






La simpozion vor prezenta referate de specialitate studenți de la nouă facultăți de teologie din țară: București, Sibiu, Cluj, Iași, Oradea, Craiova, Târgoviște, Alba-Iulia și Arad, precum și de la două departamente de teologie ortodoxă din Timișoara și Caransebeș.

Lucrările Simpozionului au început în această dimineață prin slujba de Te Deum oficiată în capela Facultății de Teologie din Arad, în prezența IPS Timotei, informează Iustin Popovici, Consilier Mass-Media al Eparhiei.

În cuvântul rostit, ierarhul a subliniat importanța organizării unei astfel de manifestări teologice studențești la Arad și le-a urat bun venit studenților teologi veniți din toată țara.

Înaltpreasfinția Sa a amintit faptul că debutul lucrărilor acestui Simpozion în ziua prăznuirii Sfântului Evanghelist Ioan Teologul reprezintă un îndemn pentru studenți să urmeze pilda Sfântului Apostol.

De la ora 10:00, în Sala Festivă a Facultății de Teologie a avut loc deschiderea lucrărilor Simpozionului studențesc sub conducerea Prof. Dr. Ramona Lile, Rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, și a Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie.

Întrunirea a continuat cu susținerea lucrărilor pe secțiuni, moderate de cadrele didactice ale Facultății de Teologie Ilarion V. Felea din Arad: Pr. Conf. Caius Cuțaru, Arhid. Asist. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean și Lect. Univ. Adrian Murg.

Lucrările Simpozionului studențesc de la Arad se vor încheia marți, 9 mai 2017.

cristiboss56 09.05.2017 14:28:38

Mesaj de condoleanțe
 
Familiei Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor

Preasfințite Părinte Corneliu,

Îndurerată familie,

Hristos a înviat!

Am aflat cu multă durere de trecerea din această viață a mamei Preasfinției Voastre, doamna Ruxandra Onilă, fiică vrednică a Bisericii noastre.

Iubită de familia sa și de cei din jur, doamna Ruxandra Onilă reprezintă pentru cei care au cunoscut-o și prețuit-o un model luminos de părinte creștin, care și-a dedicat viața familiei sale, având o credință creștină profundă și statornică. Ea și-a crescut cei trei copii în dragoste față de Dumnezeu și de Biserică și, în mod deosebit s-a bucurat să știe că unul din fii săi, Preasfințitul Părinte Episcop Corneliu, a ales viața monahală, devenind ierarh al Bisericii noastre și arhipăstorul spiritual al românilor ortodocși din Episcopia Hușilor.

În aceste momente de întristare, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții și Domnul vieții, să așeze sufletul roabei Sale Ruxandra împreună cu drepții, în lumina și iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Veșnica ei pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndurerată,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

cristiboss56 09.05.2017 22:45:37

Cinstitul Brâu al Maicii Domnului și moaștele Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, au ajuns astăzi în orașul Voluntari. Odoarele de la mănăstirea Kato Xenia, Mitropolia Volos – Grecia, au fost așezate spre închinare în pridvorul catedralei Sfânta Cuvioasă Parascheva din oraș.




Delegația mănăstirii Kato Xenia a fost întâmpinată la ora 10:00 de către pr. Cristian Burcea, protopopul Protoieriei Ilfov Nord, împreună cu numeroși clerici și aproximativ 2000 de credincioși. La eveniment a fost prezent și dl Florentin Costel Pandele, primarul Orașului Voluntari, dar și membrii Consiliului local.

În omilia rostită cu acest prilej, pr. protoiereu a vorbit despre binecuvântarea primită de preoții și credincioșii Protoieriei Ilfov Nord prin prezența cinstitului Brâu al Maicii Domnului la catedrala din oraș și despre mijlocirea sfinților în viața pelerinilor care așteaptă cu smerenie și în stare de rugăciune, uneori ore în șir, pentru a aduce cinstire acestor odoare.

De asemenea, părintele protopop a menționat faptul că pelerinajul la catedrala din Voluntari începe să devină o tradiție, întrucât este al doilea an consecutiv în care Brâul Maicii Domnului ajunge la credincioșii din protopopiat.

Cu siguranță în acest an numărul pelerinilor va fi în creștere, întrucât foarte mulți credincioși care au aflat vindecare și răspuns rugăciunilor către Maica Domnului vor dori să vină pentru a aduce mulțumire, a evidențiat pr. Cristian Burcea.

Părintele protopop a adresat mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru binecuvântarea acordată ca aceste odoare să fie aduse în orașul Voluntari, precum și dlui primar Florentin Costel Pandele pentru implicarea în susținerea acestui eveniment cu deosebit impact misionar în rândul credincioșilor.

În încheiere, Florentin Costel Pandele a mulțumit delegației din Grecia care a însoțit cinstitul Brâu al Maicii Domnului și moaștele Sfântului Stelian, urând bun venit tuturor pelerinilor.

cristiboss56 10.05.2017 17:43:02

Mesaj de felicitare adresat Familiei Regale !
 
La sărbătoarea Zilei Naționale a Regalității, cu deosebită bucurie și stimă, adresăm întregii Familii Regale felicitări, binecuvântări și calde urări de sănătate.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele de vitejie și de înțelepciune ale Regilor României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoștință.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm și să promovăm valorile unității, libertății și identității naționale, moștenite de la înaintași, ca fiind simboluri ale demnității poporului român, spre binele României și bucuria românilor de pretutindeni.

Cu aleasă prețuire și binecuvântare,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

cristiboss56 11.05.2017 15:38:20

La Mănăstirea Putna va avea loc duminică, 14 mai 2017, proclamarea solemnă a canonizării sfinților putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan. Evenimentul se va desfășura în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Delegația Patriarhiei Române condusă de Întâistătătorul Bisericii noastre va ajunge sâmbătă, 13 mai, la Putna. A doua zi, Preafericirea Sa va oficia Sfânta Liturghie, după care va urma ceremonialul de proclamare a canonizării sfinților putneni.

Propunerile de canonizare au venit din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și au fost avizate favorabil de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în ședința de vineri, 20 mai 2016.

Trecerea în rândul sfinților a celor patru personalități reprezentative ale vieții bisericești românești din secolul al XVIII-lea a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședință de lucru la Reședința Patriarhală, în perioada 6-7 iunie 2016.

Programul detaliat al manifestărilor transmis de Mănăstirea Putna este următorul:

Sâmbătă – 13 mai

13.00 – Primirea delegației oficiale de ierarhi, condusă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

18.00 – Slujbă de pomenire a Mitropolitului Iacob Putneanul și a Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan (Ultimul parastas);

19.00 – Slujba Privegherii;

Duminică – 14 mai

9.30 – Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, și ierarhii prezenți, împreună de un sobor de preoți și diaconi.

Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților putneni: citirea tomosurilor de canonizare, prezentarea icoanelor, închinarea la sfintele moaște și cântarea troparelor.

La sfârșitul slujbei, toți credincioșii se vor putea închina la sfintele moaște ale sfinților putneni, care vor fi așezate pe o scenă special amenajată lângă Biserica Voievodală.

13.30 – Recital de poezie și muzică „La Putna Sfântului Ștefan și a Sfântului Iacob” al grupului de elevi Ai lui Ștefan, noi oșteni de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, condus de prof. Vasile Schipor;

16.00 – Vernisarea expoziției „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul. Părintele, ctitorul, cărturarul” în Muzeul Mănăstirii Putna;

19.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna;

Luni – 15 mai

9.30 – Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna;

17.00 – Pelerinajul Sfinților – În sunetul clopotelor:

Cele două racle cu sfinte moaște vor fi purtate în pelerinaj, pe jos, de la Mănăstirea Putna până la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Aici, ele vor fi așezate spre închinare pe o scenă amenajată lângă biserica Buna Vestire;

19.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, la Mănăstirea Sihăstria Putnei;

Marți – 16 mai

9.30 – Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, Mănăstirea Sihăstria Putnei;


Viața Sf. Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei

cristiboss56 11.05.2017 15:44:08

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia va fi adus în perioada 17-21 mai 2017 la Catedrala din Urziceni, ne-a transmis Preot Bogdan-Ionuț Stancu, Parohul Catedralei din Urziceni.

Astfel, miercuri, 17 mai 2017, ora 17.00, racla ce adăpostește odorul rămas de la Maica Domnului va fi primită de preoți și credincioși la intrarea în Municipiul Urziceni, în Centrul Vechi la Monument. Cu această ocazie, vor fi scoase în procesiune și moaștele Sfântului Ierarh Nectarie care se află din anul 2013, în permanență, la Catedrala din Urziceni.

Se va merge apoi, în procesiune, pe bulevardul principal către centrul orașului. Sfintele odoare vor fi așezate spre închinare pe un baldachin special amenajat în fața sfântului locaș.

Evenimentul marchează o dublă sărbătoare. Pe data de 21 mai 2017 Catedrala din Urziceni își serbează hramul, Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, și totodată aniversează 15 ani de la sfințirea bisericii.


Ora este GMT +3. Ora este acum 21:00:56.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.