Cand vom muri?
 

Viata noastra incepe printr-o afirmatie, cand Dumnezeu zice: DA, SA FIE! Asa ajungem la existenta. Dar problema se pune: cat traieste omul pe pamant, cand vine momentul trecerii la cele vesnice?

Din cate stiu, Dumnezeu ne da timp vremelnic pentru a ne hotari in ce fel ne vom incepe existenta vesnica. El va decide cand va fi momentul mortii. Deci, cand va fi? Exista un posibil raspuns...

Dumnezeu ne arunca in lume, in lumea asta rea si nebuna, dar mereu este cu noi, ajutandu-ne sa ne implinim destinul de a ramane in bine. Cu toate acestea, unii prefera sa se sincronizeze cu voia divina, pe cand altii sa se impotriveasca Lui. Asa ca avem doua variante generale:

a) Omul are mintea corupta, dar Dumnezeu il asteapta. Lucreaza la mantuirea lui, vrea sa-l scape de rau, dar se loveste mereu de vointa lui - pe care i-o respecta pana la sfarsit. Daca omul persista in pacate, ba mai mult, decade in continuu, agonisindu-si osanda, atunci Dumnezeu vede ca nu mai are cum sa-l recupereze si iata ca omul pleaca in lumea care i se potriveste: imparatia intunericului. Acest moment trist se poate intampla si in tinerete, totusi spre folosul sarmanului inselat, daca nu mai este nici o raza de speranta pentru salvarea lui. Caci daca ar mai fi trait, mai mult rau ar fi facut in jur.

b) Omul vrea sa se curete de rau, sa traiasca o viata exemplara, sa se pocaiasca. Sa fie bun, bland, pasnic, iubitor. Adica sa se mantuiasca de orice rau, inca de pe acum. Pe masura ce trece timpul, este ajutat sa lupte impotriva vrajmasilor, este sustinut de harul divin. Atunci, cand intervine moartea in cazul asta? Cand omul nu poate sa dea mai mult, mai exact nu vrea mai mult. Caci noi suntem chemati la desavarsire, dar multi chemati, putini alesi... Asa ca Dumnezeu vede cand inima omului s-a stabilizat intr-o stare de bine, nemaivoind sa progreseze, sa evolueze aici si acum spre asemanarea cu El, si ii muta in locasul potrivit pentru care s-a pregatit, in casa Tatalui. Pe cand altii, "alesii" Sai, desi sunt mantuiti inca de pe acum, raman si 90 de ani stralucind in lumea innegrita de pacate, spre a fi exemplu multora, de mare ajutor si luminati povatuitori, adica sarea lumii de care avem atata nevoie.

Deci viata noastra dureaza atat cat sa ne stabilizam intr-o stare pe care o alegem dupa mintea si vointa noastra. In acel moment vom muri sau vom fi vii pentru eternitate.

Atat zamislirea cat si moartea, extremele vietii noastre pamantesti, sunt invaluite in taina. Ori, taina, tocmai acest lucru il exprima: lucrarea lui Dumnezeu, care se petrece in mod discret, nepatruns de mintea omeneasca.

Oricat de mult am incerca, sa deslusim aceste taine, viata noastra se desfasoara tot intre, "Trimite-vei duhul Tau si se vor zidi" si "lua-vei duhul lor si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce".

Nu intamplator ne numim robi ai lui Dumnezeu, caci El este Stapanul vietii noastre. In ceea ce priveste momentul mortii fiecaruia dintre noi, cred ca cea mai evocatoare este pilda celor zece fecioare.

"Iata, Mirele vine la miezul noptii si fericita este sluga, pe care o va afla priveghind... "

"Stapâne, Iubitorule de oameni, au doara nu-mi va fi mie acest pat groapa? Sau înca vei mai lumina cu ziua ticalosul meu suflet? Iata groapa îmi zace înainte si iata moartea îmi sta înainte. De judecata Ta, Doamne, ma tem, si de munca cea fara de sfârsit; iar a face rau nu mai contenesc"

Rugaciunea Sfântului Ioan Damaschin

Viaţă-moarte-veşnicie. . .
 

cand o vrea Dumnezeu...
 

Cand vom muri? Cand o da/vrea Dumnezeu...

Nu trebuie privit atât de simplist , ci gândul sfârşitului să ne macine în permanenţă, conştientizând nimicimea noastră , căindu-ne pentru toate cele săvârşite , făcând cât mai des cu putinţă o retrospectivă a anilor ce au trecut , văzând ce mai putem îndrepta, mărturisindu-ne păcatele . . . ! Ferească Dumnezeu ca moartea să ne găsească precum porcul din coteţ, in nesimţire şi cu inma înpietrită. "Când ochii mei întunecaţi şi tulburi din pricina morţii ce se apropie vor căuta stăruitor spre Tine, Multmilostive Iisuse , fie-ţi milă de mine. Când mâinile meld tremurătoare şi amorţite nu vor mai putea strânge Crucea Ta şi fără de voie o voi lăsa să cadă pe patul durerii , Multmilostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine " .

Frumos cuvant, Marius22.
Da, nasterea si moartea (cea de'a doua nastere) nu pot fi despartite de izvorul Vietii.

Cu toate acestea insa, omul nu trebuie sa uite si cuvantul care circula in popor... "omul, cum isi asterne, asa doarme".
Avem mare putere asupra vietii si mortii noastre. Cu cat ne ingrijim mai bine de suflet si de trup, cu atat Domnul va cauta spre rugaciunile noastre si nu ne va lua "inaintea sfarsitului zilelor noastre".

Lungimea zilelor sunt o taină de nepătruns, pe când gestionarea acestor zile , câte sunt, ne aparţine în totalitate !

Noua ni se pare ca moartea va veni... candva, mai incolo. Si ca pana atunci avem posibilitatea sa mai tragem de timp, sa mai stam un pic la caldut. Dar nu ne gandim ca s-ar putea ca aceasta stare de baltire intre bine si rau s-ar putea sa se stabilizeze pentru totdeauna! Asta e problema: trebuie sa evitam stagnarea si sa evoluam mereu, "pana la" sfarsit (sau noul inceput). Sa nu ne riscam, sa nu pierdem vremea. Sa iesim din comoditate, pe este cat posibil in aceasta lume sinsistra in care ne este dat sa vietuim. Daca si Sfintii considerau cele mai mici greseli drept grave abateri si mereu puneau un nou "inceput bun", atunci noi ce vom mai zice? Ca suntem pe linia de plutire?! Oare?...

Iata cat vom trai in posibilitatea de a alege: pana ce vom raspunde sincer si clar cu iubire Celui care ne iubeste, respectiv pana ce vom refuza hotarat iubirea Celui care ne va iubi oricum, intotdeauna. Sa luam aminte, sa nu ne amagim: ziua de maine s-ar putea sa devina urmatorul Eon, Ziua a opta. Zi de tristete sau de veselie.

Dragă Florin Ionuţ Haisan, bine şi drept ai scris ! "Nu te nădăjdui , suflete al meu , în bogăţia cea trecătoare sau în adunarea cea nedrdaptă , că toate acestea nu ştii cui le vei lăsa , ci strigă : Miluieşte-mă, Hristoase Dumnezeule pe mine păcătosul . . . Nu nădăjdui ,suflete al meu , în sănătatea trupească degrab trecătoare, că vezi cum şi cei puternici şi cei tindri mor ; ci strigă : Miluieşte-mă , Hristoase Dumnezeule, pe mine nevrednicul ".