Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

Yasmina 05.09.2011 09:16:17

Citat:

În prealabil postat de glykys (Post 395543)
Un om si cainele sau au murit deodata.
Ajungand in cer. Au mers pe drumul pietruit cu aur...
Va amintiti? Pe langa un gard de marmura fina.
Urcand spre deal au intalnit o poarta superba, construita din perle, ce straluceau sub razele soarelui.
Ajungand langa poarta, au vazut un om sezand in pragul ei.
" scuzati-ma" i s-a adresat stapanul cainelui, " unde ne aflam?"
" in rai " - a raspuns portarul.
" putem primi un pahar de apa? " a intrebat stapanul cainelui.
" desigur " a raspuns portarul, " intra si vei primi apa racoritoare".
" si prietenul meu poate intra?" a intrebat vizitatorul.
" regret " i-a raspuns portarul " nu permitem intrarea animalelor".
Omul a decis sa renunte la apa,
si-a chemat cainele si au plecat mai departe.
Drumul in continuare era anevoios si plin de praf.
Tot mergand au ajuns la o poarta simpla de lemn, fara gard prin prejur.
Portarul rezemat de poarta, citea dintr-o carte.
" pardon " i s-a adresat vizitatorul.
" putem primi putina apa?"
" desigur, cu placere, poftim intrati "
a raspuns amabil portarul.
Ei au trecut poarta si au baut apa rece
din fantana apropiata, cat au poftit.
" multumim, puteti sa ne spuneti unde ne aflam?"
" in rai " le-a raspuns portarul.
" sunt complet derutat si portarul precedent, mi-a spus, ca la poarta lui e intrarea in rai " a spus vizitatorul.
" aaa, te referi la strada aurita si poarta cu perle? Nu, acolo e iadul."
" si nu va pasa ca acolo se folosesc de numele vostru? "
s-a mirat stapanul cainelui.
" nu " i-a raspuns portarul.
" noi suntem bucurosi ca ei ii iau pe toti aceia care sunt de acord, sa-si paraseasca prietenii si sa-i lase afara."

sa tineti minte ...
Cu un prieten bun,
intotdeauna veti avea,
o " raza de lumina " la
capatul tunelului ...

Vai,glykys multumesc pt povestea asta !!!
Este superba,o sa o spun si mamei :)

glykys 05.09.2011 19:44:47

Citat:

În prealabil postat de Yasmina (Post 396795)
Vai,glykys multumesc pt povestea asta !!!
Este superba,o sa o spun si mamei :)

E culeasa de pe blogul lui Cristiboss. Mi-ar fi placut insa ca in loc de caine sa fi fost un om.

glykys 07.09.2011 15:07:10

Intr-o dupa-amiaza, cum statea Avraam la umbra cortului, pentru a se racori de caldura desertului, vede un batran inaintand pe cale. Avraam il pofteste in cortul sau, pentru a se odihni si a manca. Ii pune in fata o masa bogata si ii spune:
- Tata, o singura rugaminte am: inainte de a manca, sa ii multumim Domnului.
- Fiule, eu nu cred in zei.
Avraaam, bucuros: - Bine faci ca nu crezi in ei, ca nu exista.
Batranul, nedumerit: - Atunci cui vrei sa-i multumesti?
-Unului Dumnezeu.
-Unul Dumnezeu? Eu de nouazeci de ani de cand m-am trezit in pustiul asta si il tot bat, nici nu L-am vazut, nici nu am auzit de El.
Si ii spune Avraam cu insufletire cum i s-a aratat Lui Dumnezeu...
- Fiule,imi pare rau, dar de nouazeci de ani de cand sunt nu am auzit asa ceva.
Nu-i pot da slava Dumnezeului tau.
Avraam s-a infuriat, l-a inhatat si l-a dat afara din cort.
Seara, Dumnezeu i-a spus: Avraam, de ce L-ai alungat pe batranul acela?
-Doamne, cat i-am vorbit despre Tine si tot nu credea, spunea ca de nouazeci de ani nu a auzit asa ceva.
- Daca Eu l-am suportat timp de nouazeci de ani sa umble in starea aceasta sub cerul Meu, nu puteai si tu sa-l suporti asa cum era, o zi, in cortul tau? L-ai dat afara si l-ai trimis in desert, pe caldura, la moarte. Sa stii ca pentru asta neamul care se va trage din tine va rataci prin desert, in cautarea tarii fagaduintei.

glykys 11.09.2011 21:23:07

DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU

Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"

Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.

Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?

Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:

- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine, dar să nu te smintesti!

- Unde, fiule?

- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare.

Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântânită. Si lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns si să te uiti spre fântână. Si ce-i vedea acolo, ai să te folosesti mult.

Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tăscută frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal să pască. Si el a stat, a băut apă si a scos din tăscuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.

Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păstea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut si a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.

Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.

În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desagă si apă din fântână, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urmă s-a culcat oleacă.

În timpul acesta boierul si-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.

- Mosule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?

ăsta nu stia nimic:

- N-am găsit nimic.

- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?

- Cucoane, n-am găsit nici un galben!

- Ei! Scoate banii că te omor!

- Cucoane, nu stiu nimic!

Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui si n-a găsit banii.

Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si văitându-se că a omorât om nevinovat. Si s-a dus călare bătându-se.

Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat si celălalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".

Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.

- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!

A iesit părintele si îngerul l-a întrebat:

- Ce ai văzut si cum ti s-a părut?

- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăti a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si cine a fost omorât!

- Părinte, mata ai vrut să stii judecătile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăti a făcut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Si la acela săracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier să-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.

Si a venit săracul la el, zicând:

- Cucoane, dă-mi niste bani împrumut să în-grop pe mama si pe sotia, că ti-oi prăsi la vară, ti-oi cosi, voi secera pe lan.

Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"

- Dă-mi livada ta!

- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit si nu pot să ti-o dau!

- Cât să-ti dau pe livadă?

Dar acela a spus asa:

- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea.

Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.

- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur.

Si săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă dreptate".

Si acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie si 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".

Si iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.

- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?

- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si bătrânul nu stia nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut să treacă râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"

Si el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a băgat acolo". Si acela s-a mai luptat oleacă cu apa si s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost milă si a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sărac.

- Dar boierul?

- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomană, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Si după 40 de ani cât o să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se mărturiseste si face canon si se mântuieste.

Si tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte si bune. Că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească.

N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile Mele de judecătile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!

N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecătile Domnului sunt adânc mult?

Cum ai îndrăznit tu un om, să stii judecătile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ti arăt că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Si tu ai judecat ceva, dar judecătile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecătile Tale!

Dar, fiindcă esti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înteleptesc să nu mai îndrăznesti să iscodesti judecătile Lui, că judecătile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.

*

Asadar să tinem minte din această povestire, că tot ce ni se pare nouă în lumea asta că-i strâmb si rău, de multe ori ne înselăm! Că nu cunoastem jude-cătile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.

Nu cerca cele necercate si nu voi să ajungi cele neajunse! Amin.

cristiboss56 22.09.2011 20:44:17

Cu mulți ani în urmă, 3 soldați înfometați și obosiți de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Țăranii de aici abia supraviețuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace și a multor ani de război. S-au adunat repede în piața satului să-i întâmpine pe soldați însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic și că sunt muritori de foame.
Soldații au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului. Primul soldat le-a spus: “Pământul vostru sărăcit v-a lăsat fără nimic de oferit, dar vă vom împărtăși noi din puținul pe care îl avem: Secretul cu ajutorul căruia poți face supă din pietre.”
Bineînțeles că țăranii au fost intrigați de spusele soldatului. Au aprins focul și au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Soldații au aruncat în apă trei pietricele.
“Aceasta va fi o supă foarte bună”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunată”. În acel moment o țărancă s-a ridicat și a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva.” S-a întors repede și a mai adus și un șorț de bucătărie, un pătrunjel și o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert și altor țărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă și smântână. Până să fie gata supa, a mai apărut și o sticlă de vin.
Tot satul alături de cei trei soldați s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult.
Dimineața când cei trei soldați s-au trezit, toți sătenii stăteau în fața lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine și brânză. “Ne-ați împărtășit cel mai mare secret, acela de a face supă din pietre, a spus un țăran soldaților, și pentru aceasta nu vă vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors către mulțime și a spus:
“Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărțind poți face o mare sărbătoare.”

cristiboss56 24.09.2011 01:47:02

Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu și i-a spus:
“Doamne aș vrea să știu cum e Raiul și cum e Iadul.” Dumnezeu l-a condus pe om către două uși. A deschis una dintre uși iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă.
Oamenii care stăteau la masă erau slabi și bolnăvicioși. Păreau a fi înfometați… Țineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de brațe și deși puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…
Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinței lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul”
Au mers apoi către cealaltă cameră și au deschis ușa… Arăta la fel ca și prima. Se găsea acolo o masă mare și rotundă cu un vas mare de tocană care îți lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipați cu același gen de linguri dar aceștia păreau bine hrăniți și durdulii, râdeau și vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înțeleg”
“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Acești oameni sănătoși au învățat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalți se gândeau doar la ei înșiși”

cristiboss56 24.09.2011 01:48:49

Auzit-ai povestea celui mai mare idiot de pe pământ? Se spune că trăia odată într-un oraș, un om mare idiot. Indiferent ce făcea, indiferent ce spunea – oamenii râdeau mereu de el. Chiar de ar fi spus ceva adevărat, ceva frumos, ceva înțelept, lumea începea a râde chiar de la primele lui cuvinte… că doar era cunoscut ca fiind idiotul fără seamăn al orașului.
Ajuns în pragul deznădejdii, urmărit de gânduri sinucigașe, omul nostru a mers la un bătrân înțelept. Nu mai putea suporta. Ori îi spunea bătrânul o cale de rezolvare, ori își lua viața.
Bătrânul, zâmbind, l-a asigurat că nu e o problemă așa de grea. Nu trebuie decât să meargă înapoi și orice spuneau ceilalți, el să pună sub semnul întrebării. Dacă cineva ar fi spus “ce frumos e asfințitul”, el imediat să întrebe unde e acea frumusețe, ce este frumusețea, cum o poate dovedi, e o prostie să spui că există frumusețe pe lume, nu poate fi dovedită, nu poate fi atinsă. Dacă ar fi spus că muzica este “dătătoare de extaz” el să întrebe ce e extazul, cum îl definesc, să conteste existența muzicii, e doar zgomot. 7 zile de negativism, de contestat, de pus întrebări la care nu se pot da răspunsuri despre dragoste, extaz, viață, moarte, Dumnezeu, etc. după care să se întoarcă înapoi la el.
După cele 7 zile, prostul se întoarse la înțelept, urmat de multă lume. Avea o cunună pe cap și era frumos îmbrăcat. Fața lui radia fericire. Urmând povețele bătrânului a lăsat lumea cu gura căscată. Era privit acum ca un mare filosof, un mare gânditor. Orice ar fi spus ceilalți oameni, el transforma acel lucru într-o întrebare și devenea complet negativist. Iar trucul a funcționat atât de bine încât acum toți ceilalți doreau cu ardoare să îi devină discipol.
Oare de câte ori în viața noastră am ajuns, la fel ca omul din povestea noastră, să punem sub semnul întrebării lucruri importante ce nu pot fi înțelese cu mintea ci doar cu inima? Oare de câte ori am negat existența acestor lucruri pentru că mintea noastră ne spunea că nu există așa ceva? Oare de câte ori ne-am îndepărtat de adevăratul miracol al vieții doar pentru a face față traiului de zi cu zi după etaloanele și la standardele din zilele de azi?

cristiboss56 24.09.2011 01:51:25

Un copil de 4 anișori stătea în vecini de un bătrân a cărui soție murise de curând. Copilul, văzând bătrânul plângând în curtea casei, s-a apropiat și s-a așezat la pieptul lui. Când mama lui l-a întrebat ce a făcut la vecin, copilul a răspuns:
- Nimic, l-am ajutat numai să plângă.

Profesoara Debbie Moon studia cu grupul ei din clasa întâi un tablou cu o familie. În tablou era un copil, care avea părul de altă culoare decât restul membrilor familiei. Unul din copiii din grup sugeră că acel copil din tablou era adoptat.
Atunci, o fetiță din grup spuse:
- Eu știu totul despre adopții pentru că eu sunt adoptată.
- Ce înseamnă să fii adoptat? întrebă un alt copil.
- Înseamnă că tu crești în inima mamei tale, în loc să crești în burta ei, a spus fetița.

Jaime încerca să reușească să obțină un loc in echipa de fotbal a școlii. Mama lui știa că băiatul pusese suflet în asta și se temea că nu va fi ales. În ziua în care locurille au fost repartizate, Jaime ieși alergând cu ochii sclipind, mândru și emoționat.
- Ghicește mamă, strigă și apoi spuse cuvintele care au rămas ca o lecție pentru mama lui. Am fost ales să aplaud și să animez.

Un copil de 10 ani stătea în fața unei vitrine a unui magazin de pantofi pe stradă, desculț, privind prin fereastră și tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil și îi spuse:
- Micuțul meu prieten, la ce te uiți cu atâta interes prin fereastra asta?
- Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul.
Doamna l-a luat de mână și au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de șosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă și un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele și i le-a șters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului și îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de șosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap și i-a zis:
- Nu e nicio îndoială că acum te simți mai bine micuțule!
Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână și, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă:
- Dumneavoastră sunteți soția lui Dumnezeu?

Cu trecerea anilor ne pierdem inocența, care nu este altceva decât înțelepciunea pe care ne-a dat-o în dar Dumnezeu. Dacă privim viața cu ochi de copil, s-ar putea să înțelegem mai bine acest joc de a trăi și a evolua.


cristiboss56 24.09.2011 19:38:56

"Cuvinte pline de miez " ; " Porcii spinosi " : " Frumusete "
 
Cuvinte pline de miez
Povestea vorbește de: simțul datoriei, compasiune și iubire, iubirea de aproape, generozitate.
Undeva la munte, pe o cărare îngustă, am întâlnit un băiat slăbuț, care‑și purta în spate frățiorul. Se vedea cu ușurință, că micuțul era prea greu pentru puținele lui puteri. I‑am spus cu inima strânsă de milă:
–Băiete, ce grea povară duci în spate!
El mi‑a spus cu reproș în glas, prividu‑mă mirat:
–Nu este o povară, este fratele meu!
El a plecat mai departe.Am rămas mut și uluit. Tocmai primisem o lecție de viață. Când îmi pierd tot curajul și durerile oamenilor ori necazurile, mă copleșesc, cuvintele acelea pline de miez, îmi amintesc: Nu este povară, este fratele tău!
Spunem povestea: copilului, soțului, colaboratorului egoist,
celui care nu se gândește decât la propriul bine, omului fără simțul datoriei, aceluia ce nu cunoaște compasiunea, tinerilor, pentru a învăța iubirea de aproape.
Porcii spinoși
Povestea spune: împreună suntem puternici, trebuie respectată libertatea individului, calea de mijloc e mai bună.
O turmă de porci sălbatici păștea în tundra înghețată a Siberiei polare. Căutau licheni cruțați de ger, ca să‑și potolească foamea. Deodată s‑a stârnit o grozavă furtună și Crivățul s‑a pornit să sufle, tot mai dezlănțuit. Temperatura scădea vertiginos. Vântul înghețat pătrundea prin firele aspre, ca niște țepi, cu care sunt acoperiți porcii spinoși. Cu o mișcare instinctivă, turma se strânge, pentru a se feri de vânt și ger. Se înghesuie unul în altul. Tot mai aproape, strâns lipiți, trup lângă trup, pentru a scăpa de îngheț și pentru a găsi un stop de căldură, în trupul celuilalt…Dar cu cât se strâng mai tare, unul lângă altul, cu atât mai tare, țepii le intră în carne. Durerea îi face să se depărteze…Dar vârtejul de vânt și zăpadă îi învăluie iar, cu mantia sa înghețată. Și iar se apropie, ca să se încălzească.. și din nou se depărtează, ca să nu se mai înțepe unul pe altul…și astfel, încet, încet au găsit distanța potrivită.
Spunem povestea: unui om tiranic (șef, soț, prieten, colaborator), cui nu respectă libertatea celorlalți, cui nu știe lucra în echipă, unui părinte autoritar, cui crede că știe mai bine ce au de făcut ceilalți, celui predispus la exagerări, omului care se bagă în sufletul tău, liderului de grup, colectivului unei clase nedisciplinate.
Frumusețe
Povestea spune că: nu‑i bun ceea ce este prea mult, trebuie căutat echilibrul în toate.
Trăia odinioară, într‑o țară peste mări și țări, un prinț nespus de frumos. Era atât de frumos la chip, la trup și la suflet, încât însuși soarele se oprea din drumul lui zilnic, pentru a se bucura de neasemuita frumusețe. Apele se opreau din curgerea lor, iar păsările amuțeau. Oamenii din preajma lui, erau așa de copleșiți de atâta frumusețe, și nu mai puteau face nimic altceva, decât să‑l privească…Oamenii, natura, viața se opriseră, pentru a‑l privi…
De aceea prințul și‑a pus o mască urâtă…și oamenii au putut trăi, iar lumea și‑a urmat cursul…
Spunem povestea: cuiva care mizează numai pe frumusețea lui, celui predispus la excese, celor care nu înțeleg frumusețea, pentru a arăta că totul trebuie să aibe măsură, superficialului.

MariS_ 24.09.2011 20:35:16

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 402551)
Cu mulți ani în urmă, 3 soldați înfometați și obosiți de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Țăranii de aici abia supraviețuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace și a multor ani de război. S-au adunat repede în piața satului să-i întâmpine pe soldați însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic și că sunt muritori de foame.
Soldații au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului. Primul soldat le-a spus: “Pământul vostru sărăcit v-a lăsat fără nimic de oferit, dar vă vom împărtăși noi din puținul pe care îl avem: Secretul cu ajutorul căruia poți face supă din pietre.”
Bineînțeles că țăranii au fost intrigați de spusele soldatului. Au aprins focul și au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Soldații au aruncat în apă trei pietricele.
“Aceasta va fi o supă foarte bună”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunată”. În acel moment o țărancă s-a ridicat și a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva.” S-a întors repede și a mai adus și un șorț de bucătărie, un pătrunjel și o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert și altor țărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă și smântână. Până să fie gata supa, a mai apărut și o sticlă de vin.
Tot satul alături de cei trei soldați s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult.
Dimineața când cei trei soldați s-au trezit, toți sătenii stăteau în fața lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine și brânză. “Ne-ați împărtășit cel mai mare secret, acela de a face supă din pietre, a spus un țăran soldaților, și pentru aceasta nu vă vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors către mulțime și a spus:
“Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărțind poți face o mare sărbătoare.”

Frumoasa poveastea! Foarte frumoasa chiar. Talcul ei se leaga de scena inmultirii painilor si pestilor din evanghelii. Spune Evanghelia dupa Ioan, cap.6,
"9. Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâția?"
Multi talcuind acest episod au trecut cu vederea peste acest "amanunt", ca Iisus a adunat mai intai ceea ce au daruit chiar acei saraci care ascultau invataturile Sale. El a strans mai intai DARUL lor, "jertfa" lor, putinul lor si pe ACESTA l-a INMULTIT. Dar din dar se face har (sau Rai). Minunat si minune, in acelasi timp.
Asa trebuia sa facem si noi, asa au facut primii crestini, de-aia se si numeau sfinti.
Har, smerenie si jertfa de sine.


Ora este GMT +3. Ora este acum 04:53:10.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2022, Jelsoft Enterprises Ltd.