Sute de clujeni au participat duminică, 25 decembrie 2016, în ziua sărbătorii Nașterii Domnului, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Radio Renașterea.
Mitropolitul Clujului a dat citire, cu acest prilej, Pastoralei de Crăciun intitulată „Nevinovăția Pruncilor”, în care explică rolul venirii pe lume al Pruncul Iisus, pentru a aduce pacea, comuniunea și împăcarea între neamuri, într-o lume tot mai învrăjbită: Pruncul Preanevinovat vine într-o lume dezbinată și fracturată de ură ca să aducă înfrățirea prin iubirea și pacea absolută pe care o prevestise proorocul: „Atunci lupul va locui împreună cu mielul și leopardul se va culca lângă căprioară; și vițelul și puiul de leu vor mânca împreună și un copil îi va paște” (Isaia 11,6). Dumnezeu se face Prunc Mititel, se face om, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască, să ne scape din păcat și din moarte. Iar noi, la rândul nostru, trebuie să ne facem buni cu semenii noștri. Nu zadarnic zice un alt colind: „Acum te las, fii sănătos,/Și vesel de Crăciun,/Dar nu uita când ești voios, /Creștine să fii bun” Înaltpreasfintitul Părinte Andrei și-a încheiat mesajul de Crăciun cu îndemnul adresat tuturor creștinilor de a fi nevinovați ca pruncii pentru a putea moșteni Împărăția Cerurilor: Cuvintele noastre de îndemn pentru a-i forma pe copii și pe tineri sunt slabe, dar este puternic cuvântul Pruncului Preanevinovat, ce s-a născut în ieslea din Betleem. Și astăzi, ca și atunci când era pe pământ, știm că El îi învață pe oameni „ca unul care are putere” (Matei 7,29). El ne îndeamnă să fim ca pruncii, în ce privește răutatea, ca să putem dobândi Împărăția Cerurilor. În învățătura Lui încercăm să-i creștem și să-i formăm pe toți, mici și mari. Așa ne sfătuiește și Sfântul Pavel: „Voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). Rugându-L pe Pruncul Mântuitor să ne ajute să ne creștem copiii după modelul Lui și să fim nevinovați ca pruncii, pentru ca să putem să moștenim „Raiul cel închis ce azi S-a deschis”, dorim ca praznicele Crăciunului, Anului Nou și Bobotezei să le petreceți cu bucuria pe care pruncii o au la sărbători. |
Citat:
Asta, așa, de dragul unei statistici oarecare. |
Citat:
Vreți sa vin pe threadurile deschise de dvs.? :) |
Si ca raspuns :
VIN FOARTE PUȚINI LA BISERICĂ! ASTA VA ÎNCÂNTA? |
La Timisoara au fost mii :)
În ziua sărbătorii Nașterii Domnului, 25 decembrie 2016, mii de credincioși bănățeni au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, informează Răzvan Fibișan de la Biroul de presa al Eparhiei. Pe lângă numărul mare de credincioși, la slujbă au participat și reprezentanți ai autorităților publice locale.
La final, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre noua cultură și civilizație hristică adusă în lume prin nașterea Fiului lui Dumnezeu. După Sfânta Liturghie, la reședința mitropolitană, a avut loc recepția oficială la care au participat reprezentanții cultelor religioase din Banat, reprezentanții autorităților locale și județene, personalități ale vieții culturale publice din Timișoara, academicieni, clerici, profesori universitari, scriitori, reprezentanți ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. Cu acest prilej, Corul Catedralei mitropolitane a interpretat mai multe colinde tradiționale românești. |
În ziua sărbătorii Nașterii Domnului, 25 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Radu Vodă. Starețul mănăstirii și Exarh Cultural al Arhepiscopiei Bucureștilor, arhim. Nectarie Șofelea, a făcut parte, de asemenea, din soborul slujitor.
În omilia sa, Ierarhul a explicat celor prezenți că sărbătoarea Nașterii Domnului este primită diferit acum, în vremea noastră, așa după cum a fost întâmpinată și atunci când „El, la plinirea vremii, S-a făcut om, Dumnezeu Unul din Treime coborând pe pământ pentru a restaura firea noastră cea căzută și a o reașeza la demnitatea pe care a vrut-o Dumnezeu dintru început”. Preasfinția Sa a mărturisit că fiii Bisericii întâmpină Crăciunul cu bucurie și „doresc cu adevărat să fie mai aproape de Mântuitorul Hristos care se naște iar și iar și care își caută loc în inimile noastre”. Aceștia au înțeles că „cel mai important lucru într-o zi de mare sărbătoare este Liturghia” și participă cu evlavie și credință la cultul divin public al Bisericii. Însă, există și unii oameni care au o atitudine, „asemenea lui Irod”, potrivnică Mântuitorului Iisus Hristos, Evangheliei și Bisericii. Aceștia nu scapă niciun prilej de a găsi „vreun cuvânt răutăcios” la adresa Lui și a Bisericii. O altă categorie, a mai afirmat Preasfinția Sa, este a celor care sunt indiferenți față de Dumnezeu și aproapele nostru. „La poarta mai multor oameni din Betleem a bătut Fecioara Maria, care se pregătea să nască, și ea nu a fost primită nici măcar în casa de oaspeți, adică la han, dar nici în casa altora pentru că oamenii, cum suntem și noi adeseori, indiferenți și comozi, nu se mai gândesc la alții. Indiferența de la de atunci de la Betleem este remarcată tot mai des în lumea noastră”, a explicat ierarhul. Prezența la Biserică este semnalul că noi suntem creștini cu adevărat și următori ai Mântuitorului Hristos, a subliniat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului trebuie să ne facă și pe noi să fim mai aproape de învățătura Mântuitorului și de Biserica pe care El a întemeiat-o. Este bine să spunem tuturor, chiar dacă unii nu vor accepta acest mesaj al nostru, că cel mai important lucru de Crăciun, de Paști, de Anul nou și de marile sărbători este să vină la Biserică și să participe la Sfânta Liturghie. Prezența la Biserică este semnalul că noi suntem creștini cu adevărat și următori ai Mântuitorului Hristos. Faptul că tot mai multe uși în casele creștinilor rămân ferecate atunci când vine preotul cu icoana sau cu aghiasma de Bobotează și când vin colindătorii să vestească Nașterea Mântuitorului este iarăși un semn că noi ne-am răcit și îndepărtat de învățătura mântuitoare pe care El, Fiul lui Dumnezeu, a adus-o în lume. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe teologul Drăgan Ioan Mihai pe seama Centrului Social Cultural Sf. Ier. Calinic de la Cernica. *** Sărbătoarea Nașterii Domnului (numită în popor Crăciunul), sărbătorită în fiecare an la 25 decembrie, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră. |
În ziua sărbătorii Nașterii Domnului, duminică, 25 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preacuviosul Părinte Arhimadrit Nestor Dinculeană, Eclesiarhul Catedralei Episcopale din Deva, a dat citire cuvântului pastoral al Preasfințitului Părinte Gurie cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cuvânt în care Preasfinția Sa a accentuat misiunea îngerilor în această lume și protecția pe care aceștia o oferă celor care își încredințează viața în mâinile lui Dumnezeu și devin lucrători harnici ai Tainelor Bisericii lui Hristos. Ca în fiecare an, la finalul slujbei, copii prezenți în Catedrala Episcopală au primit daruri. |
26 decembrie;+SOBORUL MAICII DOMNULUI
Traim bucuria Nasterii in ieslea din Betleem a Pruncului Iisus dar avem in noi si icoana celei care a fost aleasa de Dumnezeu sa fie vas si chivot sfant pentru Fiul Omului-PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU SI PURUREA FECIOARA MARIA. ''Sobor'' in limbajul bisericesc inseamna;adunare de oameni iar sarbatoarea de astazi ne cheama sa o cinstim cum se cuvine pe Maica Domnului aici,pe pamant si sa ne amintim ca nu numai noi o cinstim ci o cinstesc si ingerii si toti sfintii sus in cer. Sa ne unim vocile noastre cu ale ingerilor si ale sfintilor pentru o impreuna-praznuire a Maicii Domnului. ''BUCURA-TE,CEEA CE ESTI PLINA DE HAR,DOMNUL ESTE CU TINE.BINECUVANTATA ESTI TU INTRE FEMEI.'' |
Patriarhul României a explicat în cuvântul rostit la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din cadrul Reședinței patriarhale ce înseamnă Soborul Maicii Domnului.
Această sărbătoare este una dintre cele mai vechi sărbători și datează din secolul al V-lea. Soborul Maicii Domnului înseamnă adunarea celor care o cinstesc pe Maica Domnului în a doua zi de Crăciun după marele praznic al Nașterii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos. Când o sărbătoare poartă denumirea de sobor aceasta se referă în general la persoana sau persoanele prin care Dumnezeu a lucrat în chip minunat și a săvârșit lucrări deosebite din istoria mântuirii. Astfel avem: Soborul Maicii Domnului după Nașterea Domnului, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, în 7 ianuarie, după praznicul Botezului Domnului, Soborul Sfinților Părinți Ioachim și Ana după praznicul Nașterii Maicii Domnului. Avem aceste sărbători numite „sobor” ca o adunare de cinstire a persoanelor prin care Dumnezeu a lucrat în mod deosebit în istoria mântuirii noastre. Sărbătoarea aceasta ne arată în mod deosebit că Maica Domnului este ființa umană din care a luat trup, prin lucrarea Duhului Sfânt, Fiul cel Veșnic al lui Dumnezeu și care S-a zămislit din ea și S-a născut din ea ca Mântuitor al lumii, a mai precizat Patriarhul Daniel: Maica Domnului este „Biserică sfințită și rai cuvântător”, după cum o numește în cântările ei Biserica, pentru că din ea s-a zămislit umanitatea Fiului veșnic al lui Dumnezeu. Hristos Domnul, ca Fiu veșnic al lui Dumnezeu Tatăl, Se naște veșnic din Tată fără mamă, iar pe pământ S-a născut în timp, în istorie, din mamă fără tată. Deci, este o singură persoană și anume Fiul lui Dumnezeu cel veșnic care de bună voie S-a întrupat, a devenit om, pentru ca pe noi oamenii să ne ridice din păcat și din moarte și să ne dăruiască viață veșnică. Făcând referire la textul evanghelic citit astăzi la Sfânta Liturghie (vezi mai jos), Preafericirea Sa a explicat că Fuga în Egipt este o lucrare în planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Părintele Patriarh a precizat că prin „fuga în Egipt a pruncului Iisus, purtat de mama sa și de Dreptul Iosif, se arată voința lui Dumnezeu de a chema toate neamurile la mântuire, nu doar pe poporul evreu, ci și pe egipteni și pe toate semințiile care se aflau în jurul țării sfinte”. Biserica cinstește astăzi și pe Sfântul Nicodim de la Tismana. Sfântul Nicodim a trecut la Domnul în 26 decembrie 1406 și a fost înmormântat în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Tismana. Moaștele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au fost ascunse într-un loc necunoscut, din pricina vitregiei vremurilor. A rămas la Tismana doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă, alături de crucea sa de plumb, pe care o purta la piept. În omilia sa, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre viața și activitatea deosebită a cuviosului considerat și ocrotitor al Olteniei. Sfântul Nicodim a fost un sfânt nevoitor, organizator al isihasmului în părțile Olteniei. De aceea este considerat și ocrotitor al Olteniei. Ca isihast a fost înnoitor al monahismului românesc de obște. Ne rugăm Maicii Domnului, Sfântului Nicodim de la Tismana și tuturor sfinților să ne dăruiască dragoste multă pentru Hristos și Biserica Sa, râvnă în mărturisirea dreptei credințe și dărnicie pentru a ajuta Biserica lui Hristos și pe semenii noștri spre slava Preasfintei Treimi, a precizat Patriarhul nostru. *** Ev. Matei 2, 13-23 După ce s-au dus magii, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Sa și fugi în Egipt și stai acolo, până ce îți voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe mama Sa și s-a dus în Egipt: și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul, care zice: din Egipt am chemat pe Fiul Meu. Iar când Irod a văzut că a fost înșelat de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a omorât pe toți copii, care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai mici, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire și țipăt mult; Rahela plângea pe fiii săi și nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iar el sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și a venit și a locuit în orașul, care se numește Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema. |
SFÂNTUL ȘTEFAN este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Numele Ștefan înseamnă în greaca veche „cununa lui Dumnezeu”. 400 de mii de români își sărbătoresc onosmatica pe 27 decembrie. Îți oferim în acest articol informații despre tradițiile și obiceiurile de Sfântul Ștefan, dar și idei de emsaje pentru cei care își sărbătoresc ziua numelui azi. Potrivit tradiției iconografică, Sfântul Ștefan era tânăr, frumos, cu un suflet deosebit. Profund, bun orator și un remarcabil psiholog, Sfântul Ștefan era înzestrat cu un sentiment religios excepțional de cald și de puternic. Rar puteai întâlni un suflet atât de delicat pentru un om cu o personalitate atât de puternică. Consecvent, ceea ce rostea prin cuvân îndeplinea prin faptă.
Sfântul Ștefan l-a cunoscut bine pe Hristos, iar școala și-a făcut-o la picioarele Mântuitorului. Datorită credinței sale, Sfântul a putut săvârși minuni și semne mari. Sfântul Ștefan a predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, astfel că a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin. În fața Sinedriului și-a manifestat credința prin rugăciune, căci și sub loviturile primite el se ruga: „Doamne Iisuse primește duhul meu: și, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Împotriva acuzațiilor de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu, Sfântul Ștefan s-a apărat printr-un lung discurs la adresa celor care îi doreau moartea. „Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53). Privilegiu unic al Sfântului Ștefan, care a primit sfânta mucenicie, seamănă izbitor cu drama de pe Golgota. El stă în fruntea nenumăraților martiri care au mărturisit credința din Hristos ca fiu al lui Dumnezeu. Se spune că, în timp ce în el se aruncau pietre, ceva mai departe priveau, dându-i puterea de a suferi cu demnitate acest martiriu, Maica Domnului, însoțită de Sfântul Ioan. „O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre – căci privea la patimile lui din înălțimile cerești, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământești, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic”. Pe colina de la capătul Văii Iosafat, la biserica ridicată în cinstea Sfântului Ștefan, vin și se roagă creștini din toată lumea. Iar în apropierea bisericii se află una dintre cele șapte porți ale cetății, cu numele Sfântului, poarta prin care a fost scos din cetate și ucis cu pietre. Credincioșii bisericii noastre au un cult deosebit pentru Sfântul Ștefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ștefan, iar creștinii, atât bărbați, cât și femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului. Din anul 560, osemintele lui Sfântul Ștefan se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura”, din Roma. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 02:26:25. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.