Citat:
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la biserica ICOANEI din București va avea loc, în zilele de 3 și 4 martie 2012, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei , a V-a ediție a manifestării religios-culturale intitulată ,,LUMINA ORTODOXIEI; ICOANA - FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU”, organizată de Arhiepiscopia Bucureștilor și Protoieria 2 Capitală în colaborare cu Primăria Sectorului II. Manifestarea a început astăzi, de la ora 9:30 cu întâmpinarea la intrarea în comuna Afumați (județul Ilfov) a icoanei Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa) adusă de la Manastirea Neamț de către Preacuviosul părinte stareț Benedict Sauciuc. În continuare, icoana Maicii Domnului (Trihirusa) a fost dusă în procesiune și așezată spre închinare, într-un baldachin special amenajat, la biserica ICOANEI. De asemenea, spre închinare a fost așezată și Icoana făcătoare de minuni de la Biserica Icoanei Pe drum au fost făcute opriri la bisericile Parc Plumbuita, Sfântul Dumitru-Colentina, Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc și Olari. „Icoana făcătoare de minuni Trihirusa a sosit la 9:00 dimineața în București, ea a fost adusă de către o delegație formată din părinți de la mănăstirea Neamț, condusă de către părintele stareț Benedict Sauciuc; a fost întâmpinată în afara orașului de către părintele protoiereu Ion Rădulescu, de la Protoieria II Capitală, dl. primar Neculai Onțanu și un grup de preoți și ieromonahi de la mănăstirile din Protoieria II Capitală”, a spus părintele paroh Ioan Popescu pentru Radio TRINITAS. În această seară și mâine vor avea loc amplele procesiuni din parcul aflat în vecinătatea bisericii, desfășurate sub genericul „Lumina ortodoxiei; Icoana - fereastră spre Dumnezeu”. „La ora 17:00 va fi Vecernie la Biserica Icoanei, după aceea procesiune cu lumânări aprinse în jurul parcului Grădinii Icoanei. Mâine, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Varsanufie și după Sfânta Liturghie vom face procesiune cu icoana Trihirusa, cu icoana noastră făcătoare de minuni, cu mai multe icoane împărătești, cu toți preoții din protoieria noastră, pe străzile din jurul Parcului Icoanei, iar credincioșii vor purta icoane în mâini care vor fi sfințite”, a mai spus părintele Ioan Popescu. Credincioșii bucureșteni se pot închina la Icoana Maici Domnului Trihirusa până marți, 6 martie 2012.la centrul de presa Basilica: |
18 icoane facatoare de minuni la Roman !
Una dintre cele mai impresionante procesiuni cu sfintele icoane din Eparhia Romanului și Bacăului va avea loc duminică, 4 martie, la ora 16:00. Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, 18 icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, din mănăstirile moldave și muntene, toate menționate de episcopul Melchisedec Ștefănescu în opera sa închinată cinstirii sfintelor icoane, vor fi purtate în procesiune la Roman, informează Ziarul Lumina.
Pelerinajul va începe la Biserica 'Sfinții Voievozi' și se va încheia la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Sărbătoarea de la Roman, ce deschide seria manifestărilor prilejuite de împlinirea a 120 de ani de la trecerea la cele veșnice a episcopului Melchisedec Ștefănescu, va continua la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Aici, PS Ioachim va rosti un cuvânt de învățătură, după care, alături de soborul de preoți, va oficia Taina Sfântului Maslu, prima din seria celor șapte ce vor fi oficiate în sfântul lăcaș de cult mușatin. |
Manuscrisele de la Marea Moarta confirmate de Telescopul Hubble !
Manuscrisele de la Marea Moartă au fost multă vreme considerate un izvor de minuni și revelație pentru credincioși, iar acum un autor, J. Paul Hutchins, afirmă că Telescopul Hubble validează un vechi pasaj despre univers găsit într-unul dintre manuscrise.
Galaxia Sombrero Telescopul Hubble, numit după astronomul Edwin Hubble, observă universul cu instrumente ultraviolete, vizuale și infraroșii. Hubble a fost lansat pe orbita Terrei în 1990 și rămâne în funcțiune, capturând imagini uluitoare de stele, constelații și galaxii îndepărtate. Într-un articol recent, jurnalul The Business Insider a menționat 10 lucruri estențiale despre univers pe care știința nu le cunoștea înaintea lui Hubble. Pe de altă parte, Manuscrisele de la Marea Moartă, care au fost găsite în peșterile de pe malul Mării Moarte între 1947 și 1956, reprezintă 870 de manuscrise scrise pe piele de animal. Ele sunt scrise în ebraică, aramaică și greacă și sunt împărțite în două categorii: biblice și nebiblice. Ele conțin profeții ale lui Iezechiel, Ieremia și Daniel, care nu se găsesc în Biblie. Între scrierile nebiblice menționăm comentarii la Vechiul Testament, parafraze ale Torei, cărți de reguli pentru comunitate, tratate de război, psalmi de mulțumire, compoziții imnice, binecuvântări, texte liturgice și scrieri sapiențiale. Manuscrisul Isaia, spre deosebire de alte manuscrise, a fost găsit intact și este cu 1000 de ani mai vechi decât copia precedentă a profețiilor. De fapt, manuscrisele de la Qumran sunt cele mai vechi manuscrise ale Vechiului Testament găsite pe pământ. Conform autorului cărții: „Hubble descoperă creația lumii de către o Putere Înfricoșătoare”. Cartea a fost expusă la Târgul Internațional BookExpo din New York. În ea, autorul afirmă că proorocul Isaia își amintește de ceea ce apare a fi o „invitație a lui Dumnezeu ca oamenii să exploreze întrebările divine prin stele”. Cartea lui Hutchins analizează istoria telescopului Hubble și descoperirile sale din ultimele două decenii și le numește „cea mai mare dramă cinematică din istoria umanității”. El spune că aceste descoperiri sunt legate de cuvintele lui Dumnezeu, scrise de Isaia în jurul anului 732 BC despre energia inimaginabilă din sânul universului. În Isaia 40, 25-26 citim: „Cu cine Mă veți compara? Cine este egalul Meu?” întreabă Dumnezeu. „Priviți cerurile. Cine a creat toate stelele? El le-a adus toate ca pe armată, una după alta, chemându-le pe nume. Din cauza marii sale puteri și tăriei incomparabile, nu lipsește niciuna”. Hutchins afirmă că Isaia a vorbit despre energia din spatele universului, cu toate că nu avea un telescop atât de puternic ca Hubble. El dă exemplu de Galaxia Sombrero, descoperită recent, care luminează cu o energie inimaginabilă. Lumina ei este făcută din 800 de miliarde de stele ca soarele nostru, care îi dă înfățișarea de pălărie mexicană, Sombrero. Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati Sursa: http://global.christianpost.com |
Doi ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui prof. academician Dumitru Popescu
La doi ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui profesor academician Dumitru Popescu, Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București îl comemorează prin organizarea unui concurs și a unui parastas.
Concursul care are ca premiu Bursa 'Preot Profesor Doctor Dumitru Popescu' s-a desfășurat la 5 martie 2012, fiind adresat tuturor studenților Facultății de Teologie din București înscriși la studiile universitare de licență. Organizat de Departamentul de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră, concursul are rolul 'de a sensibiliza și trezi interesul studenților noștri în direcția cercetării operei și de a cunoaște contribuția în teologia românească a părintelui academician Dumitru Popescu, cel care a fost mulți ani profesorul și decanul facultății noastre', spune pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie. Studenții înscriși la concurs au avut de studiat mai multe teme din lucrările părintelui academician: 'Teologie culturală', 'Ortodoxie și contemporaneitate', 'Hristos, Biserică, Societate', 'Ortodoxie și catolicism', 'Omul fără rădăcini', 'Misiunea Bisericii într-o lume secularizată' și 'Apologetica rațional-duhovnicească a Ortodoxiei'. Câștigătorul va primi o bursă de 2.000 de lei, locurile doi și trei, 600, respectiv 400 lei, iar ceilalți o diplomă de participare. 'Diploma de câștigător reprezintă un fel de certificat al cunoașterii operei pr. acad. Dumitru Popescu', mai spune pr. prof. Ștefan Buchiu. Concursul, care este la a doua ediție, se înscrie în tradiția mai veche a facultății din București de a-și comemora foștii profesori. Astfel, studenții pot participa la alte patru burse dedicate prof. dr. Ioan G. Coman, prof. dr. Teodor M. Popescu, pr. prof. acad. dr. Dumitru Stăniloae și pr. prof. dr. Constantin Galeriu. Cel de-al doilea moment comemorativ, slujba Parastasului, se va oficia joi, 8 martie, cu două zile mai devreme de împlinirea a doi ani de la plecarea dintre noi a părintelui Dumitru Popescu (10 martie 2010), la Parohia 'Manu-Cavafu' din Capitală, unde părintele profesor a slujit în ultimii ani din viață. După slujba Parastasului, stabilită pentru ora 10:00, se va oficia și o slujbă de pomenire la mormântul părintelui din Cimitirul Belu, informează Ziarul Lumina. Comemorarea părintelui academician se va încheia cu desfășurarea festivității de premiere a câștigătorilor Bursei 'Preot Profesor Doctor Dumitru Popescu', începând cu ora 12:00, în Amfiteatrul 'Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae' al Facultății de Teologie din București. |
Congresul Fraternitatii Ortodoxe - Strasbourg , mai 2012 !
Între 25 și 28 mai va avea loc Congresul al XIV-lea al Fraternității Ortodoxe în Europa Occidentală.
Congresul va avea ca locație orașul Strasbourg și va avea ca temă „Adevărul vă va face liberi”. Manifestarea se va desfășura sub patronajul Dlui Thorbjon Jagland, Secretarul General al Consiliului Europei. Cele patru conferințe majore ale congresului vor fi ținute de Arhimandritul Simeon din Franța, Georges Nahas din Liban, Noel Ruffieux din Elveția și Christos Yannaras din Grecia. De asemenea vor fi ateliere de discuții despre problemele contemporane, iconografie, căsătorie, Sfintele Taine, ecclesiologie, asceză, viață liturgică, naștere și moarte, bioetică, familie, dragoste și sexualitate, Orientul Mijlociu, duhovnic, Biblia și Liturghia, parohia, sfințenie, boală și moarte etc. Data limită de înscriere este 15 aprilie 2012. De asemenea în 27 mai va fi organizată o serată în memoria Doamnei teologiei ortodoxe Elisabeth Behr Siegel. Informațiile pentru înscriere pot fi găsite se site-ul Fraternității Ortodoxe: http://fraternite-orthodoxe.eu. Toate zilele vor fi încununate de Dumnezeiasca Liturghie și de slujbele zilnice. Sursa: http://fraternite-orthodoxe.eu |
Congres International de teologie despre Sfantul Grigorie Palama
Săptămâna aceasta a avut loc la Tesalonic, Grecia, un congres internațional de teologie despre Sfântul Grigorie Palama. Conferința a fost organizată de Universitatea 'Aristotelis' din Tesalonic și Universitatea Cambridge, Anglia, după cum informează „Ziarul Lumina”.
La conferință au participat ierarhi din Grecia și din Europa, teologi și filosofi. O prezență importantă a fost cea a Mitropolitului Kalistos Ware de Diokleia, care a prezentat un referat despre personalitatea și învățăturile Sfântului Grigorie Palama. Cinstirea a continuat și în orașul Veria, unde participanții la congres au vizitat mănăstirea închinată sfântului isihast. |
A doua Duminica a Postului Mare - inchinata Sfantului Grigorie Palama
Biserica Ortodoxă se va afla mâine în a doua duminică a Postului Mare, închinată Sfântului Grigorie Palama. Acesta s-a născut în anul 1296. Spre jumătatea secolului al XIV-lea devine cea mai importantă voce în disputele isihaste, polemizând cu învățatul calabrez Varlaam și cu ucenicul acestuia Achindin. În urma acestor dispute care au marcat Bizanțul s-a cristalizat învățătura despre mistica Ortodoxă și s-a dovedit că practica athonită a rugăciunii inimii era conformă atât cu Scriptura, cât și cu învățătura Sfinților Părinți.
|
Schitul Soveja afectat de incendiu !
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...5784782426.jpg
În noaptea de joi spre vineri, un corp de chilii al Schitului Soveja din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a fost grav afectat în urma unui incendiu care a pornit de la un coș de evacuare a fumului de la centrala termică. 'Joi noaptea, în jurul orei 22:00, de la scântei provenite din coșul de evacuare al centralei termice, un corp de chilii al Schitului Soveja a fost cuprins de flăcări. Intervenția pompierilor a împiedicat ca flăcările să ajungă la biserică și la celelalte corpuri de chilii, dar incinta respectivă a ars în întregime. Credincioșii au dat dovadă de reală solidaritate și în jur de 30 de oameni au ajutat la stingerea incendiului și la curățarea zonei', a declarat pentru „Ziarul Lumina” părintele protopop Daniel Merloiu de la Protoieria Panciu. Ieri dimineață, Înalt Preasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a ajuns la Schitul Soveja pentru a evalua pagubele și a vedea cum poate fi ajutată obștea. |
Cursurile de încondeiat ouă !
Parohia Toma Cozma din Iași, în parteneriat cu Asociația 'Communio' din Iași și cu alte asociații ieșene, a început sâmbătă, 10 martie 2012, cursurile de încondeiat ouă, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. La aceste cursuri au participat copii, tineri și studenți, interesați de învățarea tradiției încondeierii ouălor.
După cum a relatat Vasilica Onofrei, consilier relații publice la Parohia Toma Cozma din Iași, la curs au fost prezente două studente din Polonia, venite să studieze la Facultatea de Litere a Universității 'Al. I. Cuza' (UAIC) din Iași (prin burse Erasmus) și trei tinere din Letonia, venite să studieze la Facultatea de Filosofie/Comunicare Socială și Relații Publice a UAIC. În deschiderea cursului, dr. Eugenia Burdea, președinta Asociației 'Communio', a oferit participanților câteva detalii referitoare la campania 'Vin Paștile', după care a vorbit despre importanța sărbătorilor pascale și cum pot fi marcate într-un mod autentic. 'Paștile nu e o simplă zi în care mâncăm cozonac și ouă roșii, ci e o stare care durează începând cu Postul Mare. Pe fondul acesta încercăm să aducem tradiția strămoșească care a dispărut. Și în acest post facem inițierea formatorilor pentru alți copii care doresc să învețe tehnica încondeierii ouălor. Tot în postul acesta vom învăța colinde de Florii, iar în după-amiaza din Sâmbăta lui Lazăr vom putea participa la pelerinaj. Ne-am propus ca în fiecare zi din Săptămâna Patimilor, înainte de Denie, să venim să încondeiem ouă la biserică. Am dorit ca toate acțiunile să treacă prin biserică, pentru ca acestea să-și recapete caracterul sacru', a spus dr. Eugenia Burdea. În continuare, Ion și Maria Gorban din Ulma-Măgura, județul Suceava, au prezentat etapele încondeierii ouălor. |
Comunicat de Presa !
În legătură cu accidentul de muncă petrecut în ziua de 14 martie 2012 pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, Biroul de presă al Patriarhiei Române precizează:
În jurul orelor 10.30, armătura aferentă unei grinzi din radierul Catedralei a căzut și a prins sub ea patru muncitori ai Societății BOGART SRL. Doi dintre muncitori au ieșit singuri de sub armătura căzută și au avut nevoie doar de îngrijiri medicale la fața locului din partea unui echipaj SMURD. Ceilalți doi muncitori au fost scoși imediat de sub armătură de către colegii de muncă și transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, iar în prezent sunt în afara oricărui pericol. Precizăm faptul că în momentul producerii nefericitului eveniment, muncitorii purtau echipamentul obligatoriu de protecție, iar responsabilii cu protecția, securitatea și sănătatea muncii ai Patriarhiei Române și ai Societății BOGART SRL erau prezenți pe șantier . Patriarhia Română se roagă pentru sănătatea muncitorilor implicați în acest accident și va continua să supravegheze constructorul în asigurarea standardelor de protecție a muncii, obligație care îi revine prin contractul de execuție a lucrărilor încheiat. |
Ajutoare pentru schitul Soveja !
Citat:
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...3245218412.jpg La sfârșitul săptămânii trecute, Schitul Soveja din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a fost afectat de un incendiu puternic care a mistuit corpul de chilii. Centrul eparhial, mănăstiri, autorități locale, dar și credincioși au ajutat comunitatea monahală pentru a-și relua viața în schit, informează Ziarul Lumina. În noaptea de joi, 8 martie 2012, un incendiu a cuprins corpul de chilii al Schitului vrâncean Soveja. Focul a pornit de la coșul de evacuare al unei centrale termice și s-a extins rapid la întreaga construcție din lemn. A existat pericolul ca incendiul să cuprindă și biserica aflată la 20 de metri, dar intervenția sătenilor și ulterior a pompierilor a limitat pagubele doar la corpul de chilii. Au ars în întregime chiliile măicuțelor, sala de mese și cămăruța în care se afla centrala termică. Nu s-a putut salva nimic din ce era în chilii. 'La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu violență, pe 250 de metri pătrați. Pompierii au acționat atât pentru stingerea incendiului, cât și pentru ca flăcările să nu se extindă la construcțiile învecinate, casa monahală și biserica', a declarat reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Vrancea. Călugărițele au rămas fără haine de schimb, fără obiecte personale și fără acte de identitate. Părintele Adrian Ionescu, consilier al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, ne-a spus că cele șase maici împreună cu stareța Irina Nuță sunt găzduite la o secție a Ocolului Silvic, unde au primit hrană și îmbrăcăminte. Vineri dimineață, schitul a fost vizitat de Înalt Preasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a evaluat situația și a acordat din partea Centrului eparhial ajutoare materiale și bani pentru obște. Mănăstirea vrânceană Lepșa a acordat de asemenea ajutoare, precum și familia Nistoroiu, care s-a îngrijit de înălțarea acestui schit din anul 2001. Primăria comunei Soveja a trimis o cerere de ajutoare la Consiliul Județean Vrancea. Maicile au fost ajutate de numeroși săteni din localitățile învecinate, care au curățat locul incendiului și au adus ajutoare, după posibilitățile fiecăruia. În fața acestor multe gesturi de ajutor, obștea mănăstirii nădăjduiește că situația va fi depășită, dorind să înceapă cât mai repede reconstruirea unui nou corp de chilii din zid. Schitul Soveja a fost înființat în anul 2001 de către Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Epifanie, pentru a continua tradiția monahală a Mănăstirii Soveja ctitorită de domnitorul Matei Basarab și a Schitului Babele, care au dispărut în urma secularizării averilor mănăstirești din 1864. |
Emisiunea „Pagini de Istorie” de la TRINITAS TV are de curând un nou format
Emisiunea „Pagini de Istorie” de la TRINITAS TV are de curând un nou format. În edițiile acesteia vor fi tratate, ca de obicei, evenimente din trecutul Bisericii, însă emisiunea va prezenta în special evenimente și personalități, contexte și situații pe care le-am uitat sau pe care abia acum le cunoaștem la adevărata lor amploare.
„Formatul cuprinde în esență o prezentare în prealabil a fiecărei ediții la începutul zilei respective cu detalierea discuțiilor și a interviurilor care sunt prezentate în cadrul emisiunii, dar și cu noi date concrete referitoare atât la descoperiri istorice recente cât și cele care au în vedere noile păreri ale istoricilor cu privire la subiectul respectiv. De asemenea, ca o notă de noutate putem spune că vom folosi și imagini de arhivă, în special cele din Fototeca ortodoxiei românești, atunci când este vorba de subiecte care au în vedere istoria mai recentă a Bisericii Ortodoxe Române, dar și alte materiale care cred că se vor bucura de aprecierea privitorilor noștri”, a declarat realizatorul emisiunii, Petru Mihalea. Emisiunea „Pagini de istorie” nu își schimbă locul în grila de programe a televiziunii TRINITAS TV. „Emisiunea își păstrează același loc în grila de programe TRINITAS TV, adică se difuzează zilnic la ora 20:30 și în reluare a doua zi de la ora 14:00”, a mai adăugat Petru Mihalea. Cei care doresc să vizioneze emisiunea pe internet pot accesa site-ul www.trinitastv.ro |
Energie electrica produsa cu ajutorul panourilor fotovoltaice !
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2171315203.jpg
Biserica Parohiei Meletie din Protoieria Giurgiu a fost dotată recent cu o instalație de producere a energiei electrice din panouri fotovoltaice, înscriindu-se astfel în eforturile societăților europene de salvare a naturii prin promovarea obținerii de energie neconvențională, informează episcopiagiurgiului.ro. Pe lângă protejarea naturii înconjurătoare, instalațiile de acest tip mai prezintă și avantaje precum independența energetică și siguranța funcționării, indiferent de condițiile meteo. În comuna Băneasa, acest lucru este un pionierat care a fost urmărit cu atenție de mulți enoriași din parohie, unii chiar având deja curajul să urmeze exemplul părintelui paroh Mihail Balaban, iar alții probabil că-l vor urma. La realizarea acestei lucrări, tinerii din Parohia Meletie au fost alături de păstorul lor, ajutându-l la construirea sistemelor de susținere a panourilor și a montării lor la înălțime. În continuare, părintele Mihail Balaban lucrează la ridicarea randamentului acestui sistem prin realizarea unui mecanism de orientare automată a panourilor către soare, productivitatea energetică putând crește cu circa 20-25%. |
Biserica Sfantul Alexie in sarbatoare !
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...3783110106.jpg
Credincioșii bucureșteni îl cinstesc an de an pe Sfântul Alexie, ocrotitorul parohiei bucureștene de pe Calea Șerban Vodă. Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu, nu este doar ocrotitorul acestei parohii bucureștene, ci și al tuturor credincioșilor care se nevoiesc să ajungă și ei asemenea Sfântului Alexie, 'oameni ai lui Dumnezeu', informează Ziarul Lumina. În tradiția populară, Sfântul Alexie este numit și 'cel cald', fiindcă din această zi se dezgheață pământul și începe anotimpul cald, de aceea și existența colindului, 'Alexiile'. Biserica 'Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu' este singura cu acest hram în Arhiepiscopia Bucureștilor. Actuala biserică a fost ridicată pe locul unei mai vechi biserici din lemn și este ctitoria jupânului Alexie Arnăutu și a soției sale, Maria, care în anul 1799 au construit sfântul lăcaș prin cheltuiala proprie. |
Un articol de mare interes publicat in ZIARUL LUMINA
Despre cum stam in Biserica si alte randuieli !
Iata articolul : Liturghia și celelalte slujbe săvârșite în Biserica Ortodoxă sunt împreună-lucrări între slujitorii altarelor și credincioși. Credincioșii nu vin să asiste la ceva, ci participă la rugăciune și la lucrare. În Tipicul Sfântului Sava cel Sfințit sunt câteva precizări despre cum trebuie să stea credincioșii la slujbe și cum trebuie să fie cântarea. Mitropolitul Kalistos Ware de Diokleia spunea că specificul unei biserici ortodoxe este dat și de lipsa băncilor. Credincioșii stau în picioare pentru că nu sunt simpli spectatori, ci participanți la lucrarea care se săvârșește în altar. În bisericile ortodoxe nu sunt bănci, ci doar strănile așezate pe margine. Strănile nu sunt neapărat locuri unde se stă jos, ci locuri unde monahii stăteau în picioare și își sprijineau mâinile în timpul slujbelor de priveghere care uneori se întindeau pe durata unei nopți. Părintele Ilie Cleopa spunea că în strană se pot așeza numai credincioșii în vârstă care din slăbiciunea trupului nu pot sta în picioare, dar cei care pot, să nu stea jos în nici un chip în timpul slujbelor. Strana și toiagul monahilor În bisericile mai vechi, scăunelul din strană nu era făcut niciodată pentru confort. El nu era mai lat de o palmă și se putea ridica. Brațele strănii, la fel, nu erau făcute pentru a te sprijini atunci când stăteai jos, ci erau făcute mai înalte pentru ca monahii să-și susțină mâinile în care aveau șiragul de metanii. Strănile erau făcute după modelul toiagelor monahilor. În Sfântul Munte Athos și în alte lavre monahale ortodoxe din Răsărit, călugării nu se rugau la chilii în genunchi, ci în picioare, sprijiniți în niște toiage înalte care erau la capăt în forma literei T pentru sprijinirea mâinilor. Tipicul Sfântului Sava spune că dacă în timpul unei privegheri de toată noaptea monahul simte că este biruit de oboseală se poate odihni puțin, stând jos în strană. Tipicul adaugă însă că nu se cuvine în nici un chip fraților să stea jos în timpul citirii psalmilor, în timpul Polieleului și când se cântă Mărimurile sărbătorii la Utrenie, la citirea Evangheliei, la Axionul Născătoarei de Dumnezeu și la arătarea Sfintelor Taine, adică de la Vohodul cel Mare după Heruvic și așezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masă până după împărtășirea credincioșilor. Tipicul Sfântului Sava arată că în perioada Postului Mare la slujbă era un 'deșteptător', adică un monah rânduit de stareț care veghea ca frații să nu adoarmă la rugăciune în strană. 'Pe oricare dintre frați dacă îl află dormind îl trezește pe el în liniște, iar el trezindu-se merge în mijloc și face trei metanii cu genunchii până la pământ și apoi către străni câte o metanie.' Toate aceste gesturi, statul în picioare, metania, au rolul de a crea o anumită stare duhovnicească în care rugăciunea să lucreze în sufletul credinciosului. Strigarea este interzisă în cântarea bisericească Același Tipic al Sfântului Sava spune cum trebuie să fie și cântarea la sfintele slujbe și mustră foarte aspru pe cei care țipă. La capitolul 30, numit 'Despre modul cum nu trebuie să se țipe la cântare', se spune: 'Strigarea cea fără orânduială a celor ce cântă nu se cade să fie primită în cântarea Bisericii. De asemenea și cel care o cântă la biserică nu trebuie să fie primit. Să fie scos din dregătoria sa și să nu mai cânte în biserică. Pentru că se cuvine să cântăm cu bună cucernicie și frumoasă glăsuire și să înălțăm Slavă Stăpânului tuturor și Domnului ca și din gurile inimii sale. Iar cei ce nu ascultă acestea, muncii celei veșnice sunt vinovați, ca unii ce nu se supun învățăturilor Sfinților Părinți și ale Pravilelor'. Bărbații în dreapta, iar femeile în stânga Părintele Ilie Cleopa spune că în biserică bărbații stau în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă. Nu este cuviincios să se amestece locurile bărbaților și ale femeilor în lăcașul de rugăciune. 'În ordinea aceasta trebuie să stea în biserică: bărbații bătrâni în frunte, cei mai puțin cărunți la spate, cei mai tineri în spatele lor, flăcăii și băieții tot așa. La fel și femeile. Iar între bărbați și femei, să lăsați o cărare în biserică, ca să meargă cine vine să se închine și să aducă darul la Sfântul Altar.' Tipicul Sfântului Sava oprește vorbirea în biserică în timpul sfintelor slujbe, iar atunci când este o cântare la strană să se aștepte până se săvârșește cântarea, apoi credinciosul să meargă la locul său sau cu darul și pomelnicul la Sfântul Altar. 'De reținut, să nu se facă vorbe când stau frații în strane că și aceasta este cu totul oprită de Sfinții Părinți. Și nici nu trebuie să iasă cineva sau să intre până se va spune citirea psalmilor și să nu mai intre cineva la locul său când strana cântă, ci numai atunci când începe să cânte cealaltă strană, făcând metanie fraților.' Tipicul Sfântului Sava arată că la începutul fiecărei slujbe trebuie să fie măcar trei lumânări aprinse în sfântul lăcaș, înaintea icoanei Mântuitorului Iisus Hristos, la icoana Maicii Domnului și înaintea icoanei hramului lăcașului de rugăciune, în afară de cele aprinse în Sfântul Altar, de care se îngrijesc slujitorii. 'Se cade vouă să dați celorlalți care n-au putut veni învățăturile' Sfântul Nicodim Aghioritul spunea că timpul rugăciunii în Biserică nu este foarte lung, de aceea trebuie să ne străduim ca măcar pentru un ceas să stăm în evlavie și liniște. 'Pentru aceasta, frații mei, vă rog, în numele Domnului, să stați în Biserica lui Hristos cu toată luarea aminte, cu buna rânduială, cu evlavie, cu pace, cu liniște și toată smerenia trupului și a sufletului, împăcați-vă unii cu alții și îmbrăcați cuviincios, și așa să aduceți rugăciunile voastre lui Dumnezeu. Că auzi ce spune Domnul prin gura proorocului Isaia: Spre cine voi căuta, decât spre cel smerit și blând, care se cutremură de cuvintele Mele? (Isaia 66, 2). Dimpotrivă, cel care nu stă la biserică cu evlavie și bună rânduială, nimic nu se folosește, ci mai degrabă se întoarce acasă osândit. Căci cum va căuta Dumnezeu la cel fără rânduială și certat cu fratele său? Cum va asculta Domnul rugăciunea celui neiertat cu fratele său și stăpânit de mândrie? Sau cum va asculta pe cei ce vin îmbrăcați necuviincios și se roagă cu mintea risipită și fără umilință? Cu adevărat, la aceștia se împlinește cuvântul proorocului David: Rugăciunea lui să se prefacă în păcat (Psalm 108, 6). Precum cei ce intră într-o grădină frumoasă și adună flori mirositoare, când ies de acolo răspândesc în jurul lor bună mireasmă, la fel și voi, creștinilor, când ieșiți din această grădină duhovnicească, care este Biserica lui Hristos, să nu ieșiți deșerți, ci să aveți în mintea și inima voastră cuvintele sfinte ce le-ați avut în biserică pe care să le mirosiți ca pe niște flori, să le cugetați, să le sădiți în sufletul vostru și să le spuneți și celorlalți din casele voastre. Căci se cade vouă, creștinilor, când veniți de la biserică să dați celorlalți care n-au putut veni învățăturile, cuvintele de folos și sfaturile pe care le-ați primit în biserică.' (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 19 martie 2012) |
Scandal la Vatican !
Scandalul „Vatileaks” face prima pagină a multor ziare din lume și se referă la anumite scurgeri de informație din interiorul administrației romane, care se referă la suspiciuni de corupție, management defectuos și conflicte interne.
Ca răspuns, Vaticanul a inițiat o urmărire penală împotriva celor vinovați de deconspirarea unor documente confidențiale. Cotidianul catolic L`Osservatore Romano a făcut acest anunț, menționând faptul că au existat „acte grave de lipsă de loialitate”. Scandalul Vatileaks domină astăzi prima pagină a multor reviste și cotidiene. Este vorba de documente strict secrete ale Vaticanului care au ajuns în presă, mai ales de la Secretariatul de Stat, inclusiv scrisori personale ale Papei Benedict. Papa a transmis că este „senin, dar trist” cu privire la aceste acte, însă media a arătat că scurgerile de informații provin de la membrii Curiei romane, aparatul administrativ al Bisericii. Înafară de investigația penală, papa a ordonat o cercetare administrativă a tuturor sectoarelor administrației vaticane. Una dintre scrisorile cele mai celebre făcute publice este cea a papei către ambasadorul Vaticanului la Washington, în care se vorbește de acuzații de nepotism, clientelism și corupție între membrii aparatului administrativ al Vaticanului. Statul Vatican încearcă din răsputeri să demonstreze transparența activităților sale financiare și respectarea tuturor dispozițiilor Consiliului Europei privind combaterea spălării banilor și legislația referentă. Sursa: http://www.catholic.org |
A fost condus pe ultimul drum vrednicul de pomenire PreotDaniel Valentin Chirica
Un sobor de aproape 50 de preoți, sute de credincioși, familia, rudele și prietenii l-au condus pe ultimul drum pe vrednicul de pomenire preot Daniel Valentin Chirica, fost paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi“ - Holt, Protopopiatul Bacău. Părintele Daniel Valentin a plecat în lumea veșniciei pe 13 martie, la vârsta de 34 de ani.
În localitatea Holt, comuna Letea Veche, județul Bacău, a avut loc, în urmă cu două zile, înmormântarea părintelui Daniel Valentin Chirica. Slujba a fost oficiată de pr. Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău, alături de un sobor de 45 de preoți din toată Eparhia Romanului și Bacăului. În jurul sicriului fostului paroh de la Holt, Protopopiatul Bacău, au stat pe lângă membrii familiei rude, prieteni, apropiați, fii duhovnicești, enoriași și cunoscuți. Înmormântarea părintelui Daniel Valentin a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți în lăcașul de închinăciune în care părintele Daniel Valentin a slujit timp de șase ani. Rând pe rând, cei care l-au cunoscut pe părintele Daniel Valentin au trecut prin dreptul sicriului pentru a-și lua rămas-bun. Predica de la finalul slujbei a fost ținută de pr. protopop Constantin Tomozei, care a făcut o incursiune biblică referitoare la căderea oamenilor în păcat, amintind motivul venirii Mântuitorului în lume și trimiterea ucenicilor la propovăduire. „Am transmis condoleanțe soției părintelui Daniel Valentin (Nadia) și copiilor (Evelina Ioana și Matei Ioan). În sunetul clopotelor, după slujba înmormântării, trupul părintelui Daniel Valentin a fost purtat în jurul Bisericii „Sfinții Voievozi“. Sicriul a fost depus într-o criptă aflată în apropierea lăcașului de închinăciune din Holt“, a relatat pr. protopop Constantin Tomozei. Aproape 1.000 de persoane s-au rugat pentru odihna sufletului părintelui Daniel Valentin, cel care a fost chemat din această lume trecătoare să slujească cerul pe veșnicie. „Liturghie cerească alături de Marele Arhiereu“ Încă din ziua mutării la cele veșnice, rugăciunile pentru sufletul adormitului lui Dumnezeu preotul Daniel Valentin nu au contenit. Miercuri, 14 martie, și joi, 15 martie, slujba stâlpilor a fost oficiată de pr. protopop Constantin Tomozei, alături de un sobor de preoți. Vineri, 16 martie, la lângă sicriul fostului paroh de la Holt s-a rugat Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. „PS Ioachim Băcăuanul, în cuvântul adresat, și-a exprimat nădejdea că, după plecarea din această viață, părintele Daniel Valentin va participa la Liturghia cerească alături de Marele Arhiereu“, a spus pr. protopop Constantin Tomozei. Amintim că părintele Daniel Valentin Chirica s-a născut pe 27 august 1977 în Roman. A absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Roman și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea (Licență și Master). A slujit în parohiile Mâlosu, Protopopiatul Bacău, Hociungi II, Protopopiatul Buhuși (1999-2006), și Holt (2006-2012), Protopopiatul Bacău. În toate parohiile în care a slujit a desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară și social-administrativă, fiind apreciat și iubit de enoriașii pe care i-a avut în păstorire. În anii de păstorire la parohia Holt, pr. Daniel Valentin, cu sprijinul enoriașilor, a construit un lumânărar, o clopotniță, un monument al eroilor și a efectuat lucrări de extindere a bisericii parohiale. *Sursa : doxologia |
Conducătorul Bisericii Copte din Egipt, Papa și Patriarhul Shenouda a murit
Conducătorul Bisericii Copte din Egipt, Papa și Patriarhul Shenouda a murit, sâmbătă, 17 martie 2012, la vârsta de 89 de ani.
El suferea de diferite probleme de sănătate în ultimii ani, totuși a continuat să lucreze și să participe la slujbele și la întâlnirile Bisericii, anunță reporterul Al Jazeera, Sherine Tadros. El a devenit Papă și Patriarh al Copților în 1971, și a fost o personalitate marcantă a Bisericii Copte, dezvoltând relațiile cu Biserica Ortodoxă. A fost sprijinitorul misiunilor creștine în Africa, în care a pus episcopi născuți în acele locuri, răspândind credința creștină în multe țări africane. Biserica Coptă Egipteană este o Biserică necalcedoniană, cu relații foarte strânse cu Biserica Ortodoxă. Înmormântarea Papei Shenouda va avea loc în următoarele zile și sunt așteptate câteva milioane de oameni. Biserica Coptă cuprinde aprox. 10% dintre egipteni, adică 8 milioane de membri. Surse neoficiale susțin că Episcopul Pahomie de Beheira are cele mai multe șanse să devină conducătorul spiritual al copților în Egipt. Sursa: www.aljazeera.com |
Descoperire !
Cercetătorii au descoperit mormântul unei tinere de 16 ani, îmbrăcată în veșminte de preț, odihnindu-se pe un pat ornamental.
Se crede astfel că era o nobilă. Este un mister deocamdată cum a murit tânăra nobilă creștină, însă la deshumare, arheologii au găsit-o purtând la gât o cruce de aur, ceea ce confirmă religia ei creștină. Mormântul vechi de 1400 de ani este bine păstrat și a fost descoperit de oamenii de știință de la Universitatea Cambridge, care l-au descris ca fiind “uimitor”. Situl funerar este la Trumpington Meadows, un sat de lângă Cambridge, și arată rădăcinile creștine ale anglo-saxonilor din veacul al 7-lea. Mormântul datează din perioada imediat următoare a trimiterii unui călugăr roman, Sf. Augustin, de către Papa Grigorie cel Mare, să convertească pe englezi (595). Începând cu regiunea Kent, echipa de 40 de misionari s-au răspândit în tot pământul britanic, Augustin devenind primul Arhiepiscop de Canterbury 2 ani mai târziu. Creștinătatea a coexistat cu religia păgână a pământului încă o perioadă de timp. Cercetătorii sugerează posibilitatea unei perioade de tranziție între păgânism și creștinism, căci fata a fost îngropată și cu un cuțit și cu șiraguri de mărgele de sticlă, pentru a fi folosite în viața de apoi. Acest lucru este considerat o tradiție păgână, acela de a pune bunuri pământești pentru viața de apoi, și contrar credinței creștine. Dr. Sam Lewsey, expert în cimitirele anglo-saxon, a spus: „Aceasta este o descoperire foarte rară. Este cel mai uimitor lucru pe care l-am întâlnit”. „Creștinismul a început la vârful societății și s-a transmis mai departe. A fi îngropat în acest fel, cu un asemenea obiect valoros, înseamnă că fata e de familie nobilă sau chiar regală. Acestă cruce este dintr-un material care era în circulație în cea mai înaltă sferă a societății” a adăugat el. Mormântul este unul din cele 13 „morminte – pat” anglo-saxone. El este rezervat femeilor nobile și conține un pat din lemn sau metal și o saltea de paie. Acest fel de morminte au dispărut după secolul al 7-lea. Crucea de aur de la gât a fost datată între 650 și 680 A.D. Cercetătorii vor analiza trupul pentru a vedea cauza morții și alte aspecte ale vieții și morții sale. Alison Dickens, care a condus situl arheologic, a spus că e o “uriașă descoperire”. Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati Sursa: http://www.dailymail.co.uk |
Mitropolitul Emmanuel al Franței condamnă masacrul de la Toulouse
„Violența fără nume care a erupt în această dimineață de o manieră oarbă în fata unui colegiu al comunității iudaice din Toulouse ne trezește o vie indignare și cele mai profunde emoții. În numele fraților mei ortodocși din Franța, condamn cu cea mai mare fermitate acest act barbar care vizează persoane fără apărare. Noi suntem alături în marea durere a familiilor victimelor, rănite în inima lor. Totodată prezentăm condoleanțe familiilor victimelor și ne exprimăm solidaritatea cu comunitatea iudaică din Franța, cutremurată de această dramă”.
Cotidianul Liberation raportează că un asasin pentru un scuter a deschis focul asupra unui profesor de religie iudaică și a celor din jurul lui, ucigând 4 persoane, în fața Colegiului Ozar-Hatorahdin Toulouse. Se crede că același criminal a executat trei militari la Montauban. Președintele Franței, Nicholas Sarkozy a decretat nivel maxim de securitate anti-teroristă în regiunea Pirineilor. Experți psihologi sugerează că atacatorul în serie poate fi un neo-nazist, care nutrește sentimente de ură pe comunitatea iudaică, dar și pe armata franceză. Atacul a suscitat reacții internaționale de condamnare a extremismului antisemit și a radicalismelor care există latent în societatea franceză. Sursa: www.orthodoxie.com și www.liberation.fr |
La Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu
La Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu a început la 20 martie 2012 cea de-a XIX-a ediție a serilor „Filocalia”. Manifestarea religioasă a fost deschisă de părintele Calist de la Mănăstirea Lainici, care susține prelegea „Monahismul o provocare pentru lumea de astăzi.”
Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, de către Protoieriile Târgu Jiu Nord și Sud, ASCOR Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj, a declarat pentru Radio TRINITAS Gheorghe Cioiu. Serile duhovnicești se vor încheia cu scurte recitaluri de muzică religioasă oferite de Corala Bisericii 'Sfinții Apostoli' din Târgu Jiu și Ansamblul de datini și obiceiuri 'Tisa', din Tismana. |
S-au deschis arhivele secrete ale Vaticanului !
Cu ocazia împlinirii a 400 de ani de existență, Arhivele Secrete ale Vaticanului s-au deschis publicului interesat prin intermediul unei expoziții cu titlul: 'Lux in arcana'. Acesta este un eveniment științific și mediatic fără precedent, deoarece scoate la lumină o parte din documentele păstrate, printre care se numără, spre exemplu, excomunicarea lui Martin Luther, procesul lui Giordano Bruno sau prima imprimare a calendarului gregorian din anul 1582.
Expoziția cu titlul 'Lux in arcana' a fost vernisată pe 29 februarie și va rămâne deschisă publicului larg până în luna septembrie a acestui an, informează „Ziarul Lumina”. Expoziția își propune în primul rând să explice modul în care funcționează Arhiva papilor și în același timp să scoată la lumină 'invizibilul', permițând accesul publicului la o parte din documentele adăpostite. Titlul expoziției ('Lux in arcana') comunică și primul obiectiv al acesteia: de a aduce lumină în misterele bibliotecii, mai ales prin contactul direct și concret al cititorului cu izvoarele arhivei, deschizând porțile descoperirii istoriei, uneori inedite. Documentele expuse în expoziție sunt însoțite de aprofundări multimediale - proiecții, grafică dinamică, video pe monitoare plate -, toate concepute pentru a ajuta vizitatorul să încadreze documentul în contextul istoric, să aprofundeze istoria diferitelor personaje și să creeze legături între diferitele planuri de lectură. Expunerea expozitivă începe în 'Sala degli Orazi e Curiazi', care adăpostește secțiunea 'Apărătorul memoriei', unde este prezentat conținutul Arhivei Secrete a Vaticanului. Aici sunt prezentate diferitele tipologii de documente conservate în arhivă: diplome și edicte, bule papale și scrisori, breviarii și registre papale, codici, documente contabile și acte de proces, formulare etc. Documentele expuse provin de pe mai multe continente: Asia, Africa, America și Europa. Printre documentele expuse în această secțiune se află bula 'Inter cetera' a papei Alexandru al VI-lea despre descoperirea Lumii Noi, actele procesului lui Giordano Bruno, edictul de la Worms al lui Carol al V-lea, scrisoarea țarului Alexei I etc. Expoziția continuă în Palatul Conservatorilor cu șapte aprofundări tematice, intitulate: 'Tiara și coroana', 'Secretul Conclavului', 'Sfinte, regine și curtezane', 'Reflexie și dialog', 'Eretici, cruciați și cavaleri', 'Oameni de știință, filozofi și inventatori' și 'Aurul și cerneala'. La secțiunea 'Tiara și coroana' sunt expuse 12 documente referitoare la lupta dintre puterea spirituală și cea seculară, între care se numără: falsa donație a lui Constantin, Privilegiul ottonian, 'Dictatus papae' al lui Grigorie al VII-lea, dar și bula 'Una sanctam' din anul 1302 a papei Bonifaciu al VIII-lea. Cu siguranță, o atenție deosebită va trezi secțiunea 'Eretici, cruciați și cavaleri', unde printre altele sunt expuse documente din procesul Templierilor în Franța (pe un sul de pergament lung de 60 de metri), cel al excomunicării lui Martin Luther, procesul sumar făcut lui Giordano Bruno sau Statutul împotriva ereticilor al papei Grigorie al IX-lea. Nu mai puțin interesantă va fi secțiunea 'Oameni de știință, filozofi și inventatori', unde, printre altele, este prezentat un exemplar tipărit al calendarului gregorian din 1582. Pentru ca vizitatorul să poată vedea cum sunt păstrate aceste bunuri culturale, acesta poate trece în Palatul Clementino Caffarelli, unde se află Laboratorul de Restaurare și Conservare a Sigiliilor. Tot aici este ilustrată și activitatea Laboratorului de Conservare și Restaurare, dar și a Legătoriei sau a Laboratorului de Reproducere Foto. Cei interesați pot afla mai multe vizitând site-ul www.luxinarcana.org. Un important centru de studii istorice Arhiva Secretă a Vaticanului, înființată oficial în 1612 de către papa Paul al V-lea, este arhiva centrală a Sfântului Scaun și conservă toate actele și documentele Bisericii Catolice. Păstrarea și valorificarea patrimoniului arhivistic reprezintă scopul activității acestei arhive, care, atât prin bogăția, cât și prin varietatea documentelor, se numără printre cele mai importante centre pentru studii istorice din întreaga lume. Patrimoniul Arhivei, care conservă peste 600 de fonduri arhivistice pe o suprafață de 85 de kilometri lineari de rafturi, acoperă o arie cronologică de nu mai puțin de douăsprezece secole (VIII-XX). |
Pelerinaj cu icoana Maicii Domnului de la Trifești
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...5718174562.jpg
Credincioșii din zona Bacăului au ocazia, în aceste zile din perioada Postului Mare, să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Trifești, informează „Ziarul Lumina”. Marți, 20 martie, a fost adusă la Biserica Lazaret din Bacău. Pelerinajul are loc cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Vineri, 23 martie, icoana Maicii Domnului va ajunge la Mănăstirea Tisa Silvestri din județul Bacău. Aici se va oficia Taina Sfântului Maslu pentru pelerinii care vor veni de Buna Vestire la hramul așezării monahale. Duminică, la ora 16:00, icoana Maicii Domnului de la Trifești va fi adusă la Biserica 'Intrarea Domnului în Ierusalim' din Bacău, unde va rămâne până marți, 27 martie. |
Sărbătoarea Bunei Vestiri
Sărbătoarea Bunei Vestiri este hramul istoric al Bisericii Sf. Anton de la Curtea Veche - Paraclis Patriarhal. În anul 1559, luna septembrie, când a fost construită Biserica Domnească de la Curtea Veche de către ctitorul Mircea Ciobanul, a primit ca hram Buna Vestire.
După incendiul din 23 martie 1847 când mare parte din orașul București a ars, fiind distrusă de foc biserica Sf. Anton Pușcărie, din imediata apropiere a Bisericii Domnești, biserica Buna Vestire de la Curtea Veche a primit ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Antonie cel Mare folosindu-se de atunci prescurtarea numelui marelui avă egiptean, Sf. Anton. Datorită evlaviei credincioșilor la una dintre icoane salvate din incendiul de la 1847 și adusă de la Biserica Sf. Anton Pușcărie la Biserica Domnească, în timp numele bisericii, în actele oficiale și în conștința populară, a devenit biserica Sf. Anton - Curtea Veche. Sărbătoarea hramului istoric de anul acesta va începe cu Slujba Vecerniei unită cu Litia din seara zilei de 24 martie de la orele 17:00, la finalul căreia credincioșii prezenți se vor bucura de binecuvântarea și cuvântul de învățătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Duminică 25 martie , începând cu orele 08:00 se va săvârși Acatistul Bunei Vestiri și Slujba Utreniei, iar de la ora 10:00 slujba Sfintei Liturghii, urmată de Parastasul pentru voievozii ctitori ai Bisericii Domnești de la Curtea Veche. |
Moaștele Sf. M. Mc. Ecaterina !
Cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 29 martie - 1 aprilie 2012, vor poposi la Urziceni moaștele Sf. M. Mc. Ecaterina, din Episcopia Giurgiului, de la Mănăstirea Comana, după cum ne-a mărturisit Părintele Bogdan Ionuț Stancu, Protopopul Urzicenilor.
Este al patrulea an când sunt sfinte moaște la Urziceni. A devenit deja o tradiție ca în perioada Postului Mare credincioșii să se închine la sfinte relicve ale 'casnicilor lui Dumnezeu'. Dreptmăritorii creștini sunt așteptați pentru a întâmpina sfintele moaște joi, 29 martie, ora 17:00, la intrarea în oraș dinspre Slobozia (zona stadion). Se va purta apoi racla si icoana sfintei pe 'calea sfinților' spre Catedrală, cântând și mulțumind lui Dumnezeu. Timp de trei zile și trei nopți sfintele odoare vor rămâne în oraș și se vor înălța rugăciuni neîncetat. Pe toată durata pelerinajului biserica va fi deschisă. Duminică 01 aprilie 2012, în ultima zi de pelerinaj, se va primi vizita Întâistătătorului Eparhiei, Preasfințitul Vincențiu, care va oficia Sf. Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. |
Pelerinii sunt așteptați de sărbătoarea Bunei Vestiri la Mănăstirea Durău
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...6494918586.jpg
Pelerinii sunt așteptați de sărbătoarea Bunei Vestiri la Mănăstirea Durău din județul Neamț. Așezarea monahală de la baza Muntelui Ceahlău, izvor de odihnă sufletească pentru credincioșii de toate vârstele, își serbează hramul. Biserica 'Buna Vestire' a Mănăstirii Durău din județul Neamț își va serba duminică, 25 martie, hramul. După cum ne informează Ziarul Lumina, Slujba Privegherii va fi oficiată mâine seară de pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, alături de un sobor de preoți apropiați Mănăstirii Durău. La hram sunt așteptați să vină pelerini care păstrează o legătură strânsă cu așezarea monahală de la poalele Muntelui Ceahlău. În ziua de prăznuire a Bunei Vestiri, Sfânta Liturghie va fi oficiată de arhim. Luca Diaconu, exarh al zonei Neamț, ca delegat din partea Înalt Preasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți. Preoții din Protopopiatul Ceahlău, după ce slujesc în parohiile pe care le păstoresc, sunt așteptați în această zi să participe la pomenirea ctitorilor mănăstirii. 'În cadrul mănăstirii noastre avem în vedere praznicul Bunei Vestiri prin pregătirile duhovnicești și administrative care se fac. Credincioșii care se vor ruga de Buna Vestire în mănăstirea noastră vor fi numeroși, așa cum este obiceiul de mai mulți ani', a declarat protos. Hariton Negrea, duhovnicul Mănăstirii Durău. Popasuri duhovnicești de peste două secole Sărbătoarea hramului Mănăstirii Durău este foarte importantă pentru viețuitorii acestei obști monahale, întrucât aici au existat de-a lungul timpului 'vești bune', după cum a mărturisit protos. Hariton Negrea. Obștea de aici, în decursul veacurilor, a putut aduce vești bune pentru oamenii care au locuit în zonă. 'O veste bună care privește viața duhovnicească și spirituală a fost oferită în anul 1800, când un grup de credincioși a făcut primul popas de odihnă în străvechea așezare monahală. Ei au primit atunci cuvânt de învățătură de la cei care au sihăstrit și au locuit prin peșterile din Munții Ceahlău. Pentru noi este semnificativ faptul că Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț a avut în zona aceasta mulți călugări. Viețuitorii din mănăstire de atunci se foloseau duhovnicește de Sfântul Paisie la care se spovedeau pentru a primi Sfânta Împărtășanie. O veste bună au adus părinții din această mănăstire care atât în Primul Război Mondial, cât și în al Doilea Război Mondial au avut activități de slujire liturgică. O parte dintre ei erau buni medici, sanitari și buni intendenți, ocupându-se de aprovizionarea soldaților care erau pe front. Acești militari, călugări fiind, când s-au întors de pe front, au adus vești bune oamenilor din zonă', a amintit protos. Hariton Negrea. O veste bună s-a oferit Mănăstirii Durău în momentul în care Mitropolia Moldovei și Bucovinei, alături de Patriarhia Română, a început derularea taberelor școlare 'Floare de colț' și 'Alege școala'. 'Toți copii care vin la Centrul cultural-pastoral Durău primesc din partea obștii de maici, păstorită de stavrofora Raisia Lungu, atât îngrijirea de hrană și odihnă, cât și folosul duhovnicesc care poate fi luat din exemplul personal al maicilor din obște, harnice, cuminți și silitoare pentru mântuirea sufletului', a adăugat protos. Hariton Negrea. |
Procesiune religioasă la Năvodari
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...4303122170.jpg
Sâmbătă, 24 martie, începând cu ora 17.00, la biserica „Buna Vestire” din centrul orașului Năvodari va fi oficiată slujba Vecerniei, la care va participa și Înaltpreasfințitul Teodosie, urmată de procesiunea cu moaștele sfinților Epictet și Astion, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, după cum informează Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Sfintele moaște vor rămâne la biserica „Buna Vestire” din Năvodari până luni, 26 martie. Procesiunea se va desfășura pe următorul traseu: biserică – strada Constanței - str. Albinelor - str. Tașaul - biserică. |
O noua Manastire Ortodoxa in Spania !
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei va înființa o mănăstire ortodoxă română la Vilaller în Spania pe o proprietate cedată spre folosință de Biserica Catolică, informează „Ziarul Lumina”. Viitoarea mănăstire va găzdui tabere de vară, simpozioane, activități ale preoților parohi și familiilor lor, reuniuni ale tinerilor, conferințe pastorale și alte manifestări religioase, culturale, social-educative sau recreative.
|
94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...7271395680.jpg
La 27 martie 2012 se împlinesc 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Unirea Basarabiei cu România a fost posibilă datorită personalităților istorice care la 1918 au avut curajul să realizeze actul pe care și-l doreau toți românii. Membrii Sfatului Țării merită un omagiu deosebit pentru lupta pe care au dus-o pentru valorile fundamentale ale neamului românesc. |
Comunicat de presa :
În legătură cu articolul intitulat Bisericile capitalismului s-au lepădat de Fisc, apărut sub semnătura doamnei ȘTEFANIA ENACHE în săptămânalul Finanțiștii din 26 martie – 1 aprilie 2012, pentru corecta informare a publicului cititor, Patriarhia Română reia următoarele precizări:
1. Datorită statutului juridic al cultelor ca unități de drept privat, dar de utilitate publică, acestea dezvoltă numeroase activități social-filantropice și cultural-misionare în beneficiul populației, astfel încât scutirea de impozite este o necesitate. Această scutire este clar condiționată de folosirea fondurilor obținute din donațiile credincioșilor și din activități economice (producerea și vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin cultic și alte obiecte bisericești) în scopuri bine definite, și anume întreținerea și funcționarea unităților de cult (plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea în nume propriu și/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități non-profit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (conform Art. 15 alin.1 lit. f din Codul Fiscal). Pentru celelalte activități economice desfășurate, Biserica plătește taxe și impozite, inclusiv TVA, asemenea tuturor societăților comerciale. 2. Sprijinul pentru culte acordat de Guvern de la bugetul public este o consecință a secularizării de către stat a averilor bisericești în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1863). De atunci, unele din cheltuielile Bisericii (salarii, reparații, construcții) au fost preluate de către statul român ca o compensație materială pentru proprietățile preluate, aproximativ 25% din suprafața agricolă și forestieră a Țării Românești și a Moldovei. Acest sprijin a continuat să fie acordat inclusiv în perioada regimului comunist tocmai datorită obligației asumate de către stat în 1863. O eventuală încetare a sprijinului statului față de Biserica Ortodoxă Română și alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericești confiscate, care, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietărirea succesivă a populației sărace. Contribuția la salariu de la bugetul de stat pentru preoți (cca. 65% din salariul unui profesor de liceu, restul salariului fiind completat din fondurile proprii ale parohiei) nu se face din milă, ci reprezintă o recunoaștere a contribuției cultelor la viața societății românești. Potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, “statul român recunoaște cultelor rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, statutul lor de factori ai păcii sociale, precum, și rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte Biserici și culte recunoscute în istoria națională a României și în viața societății românești” (art. 7, alin. 1 și 2). Sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical și neclerical al cultelor religioase. În Biserica Ortodoxă Română sunt foarte multe salarii plătite din fondurile proprii ale eparhiilor. De exemplu, în Administrația Patriarhală doar o treime dintre salariați beneficiază de sprijin la salariu de la bugetul de stat, iar două treimi sunt plătiți integral din fondurile proprii ale Bisericii. Salariații Patriarhiei primesc un sprijin de la bugetul de Stat lunar de peste 500.000 lei, iar impozitul pe salarii plătit de Patriarhie către Statul Român este de aproximativ 900.000 lei lunar. La aceste cheltuieli salariale ale unităților bisericești se adaugă și cheltuielile pentru întreținerea clădirilor și plata utilităților (curent electric, apă, gaze, căldură, telefoane etc.), care sunt asigurate, cu mari eforturi, numai din veniturile proprii obținute din producerea și comercializarea de lumânări, calendare, cărți și obiecte religioase, vin liturgic, unele chirii și din activitățile economice menționate în articol. La toate aceste cheltuieli legate de salarizarea personalului clerical și neclerical și de întreținere a lăcașurilor de cult și celorlalte instituții bisericești, se adaugă opera social-filantropică a Patriarhiei Române desfășurată în contextul crizei economice din anul 2011 prin 706 așezăminte social-filantropice (iar nu 279, cum greșit se menționează în cuprinsul articolului !), dintre care: 171 cantine sociale și brutării, 58 instituții ce oferă servicii medicale și farmacii, 80 centre de zi pentru copii, 11 centre educaționale, 46 centre de zi pentru vârstnici și 22 de servicii de îngrijire vârstnici, 40 centre comunitare, 35 centre de tip familial, 39 grădinițe sociale, afterschool și școli speciale, 22 locuințe protejate, 130 centre de informare, de consiliere și centre de resurse, 6 instituții de învățământ pentru adulți, 33 centre de urgență (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice, pentru victime ale traficului de persoane), 13 campusuri de tabără. Pentru toată această activitate social-filantropică desfășurată, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 54.000.000 lei. 3. În ceea ce privește scutirea de impozit pentru clădirile și terenurile aflate în proprietatea Bisericii, menționăm că situația din România este asemănătoare cu statutul cultelor din alte țări europene, ca de exemplu Germania, Spania, Italia, Franța etc., unde de asemenea cultele religioase nu plătesc impozitul pe clădiri. În același timp, activitatea Cultelor din unele țări europene este sprijinită prin direcționarea unui procent din impozitul pe salarii sau pe venit spre cultele oficial recunoscute. De menționat faptul că, din cauza crizei economice, în bugetul de stat din ultimii ani au fost alocate fonduri doar pentru sprijinul salarial al personalului deservent,iar nu și pentru celelalte activități ale acestora. În concluzie, autorul articolului dovedește lipsă de informare în legătură cu destinația veniturilor unităților bisericești și ignoranță în ceea ce privește modul de organizare și funcționare a acestora, pe care îl confundă cu cel al societăților comerciale. Doamna Ștefania Enache se cuvenea să coreleze veniturile obținute cu cheltuielile reale ale unităților bisericești și cu datoriile neachitate. Din păcate, jurnalistul săptămânalului Finanțiștii a ratat acest demers jurnalist de interes pentru publicul cititor, preocupat doar de a crea falsa impresie că unitățile bisericești sunt societăți comerciale profitabile. |
Procesiune de Florii in Arhiepiscopia Ramnicului
În Sâmbăta lui Lazăr sâmbătă, 7 aprilie 2012, Arhiepiscopia Râmnicului organizează în cele trei protopopiate vâlcene: Drăgășani, Horezu și Râmnicu Vâlcea, procesiunea de Florii intitulată „Pelerinajul și rugăciunea, mijloace pentru însănătoșirea ființei umane”, prin care noi, creștinii ortodocși, cinstim jertfa Mântuitorului Hristos în lume, prin intrarea Sa în Cetatea Ierusalimului.
În Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, după cum ne informează arhiram.ro, procesiunea pornește de la Biserica „Toți Sfinții”, la orele 15.00, și se va desfășura pe un traseu care va include Biserica „Cuvioasa Parascheva”, Paraclisul arhiepiscopal „Buna Vestire” – Terasă, Biserica „Sfântul Dumitru” și se va încheia la Catedrala Arhiepiscopală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Itinerarul pelerinajului este: b-dul. Calea lui Traian (cu oprire la Biserica „Cuvioasa Parascheva”), str. Mihai Bravu (cu oprire la Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire”), str. General Praporgescu (cu oprire la Biserica „Sfântul Dumitru”), b-dul. Nicolae Bălcescu și str. Episcopiei. Manifestarea se va desfășura după următorul program: - Ora 15.00 – Vecernia Floriilor săvârșită la Biserica „Toți Sfinții” din Râmnicu Vâlcea. După oficierea Vecerniei, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va citi rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor (ramurile de salcie) care vor fi împărțite credincioșilor. - Ora 16.30 – plecarea în procesiune de la Biserica „Toți Sfinții”. – la Biserica „Cuvioasa Parascheva” procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii din această parohie. – la Biserica Paraclis arhiepiscopal „Buna Vestire” – Terasă procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii din această parohie. – la Biserica „Sfântul Dumitru” procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii din această parohie. – la Catedrala Arhiepiscopală procesiunea va fi întâmpinată de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care va rosti un cuvânt de învățătură. Aici se va oficia Litia, sfințirea icoanelor și binecuvântarea pelerinilor. La Procesiune sunt invitați să ia parte binecredincioșii creștini din municipiul Râmnicu Vâlcea și din împrejurimi, împreună cu preoții din Protoieria Râmnicu Vâlcea. Celelalte două Protoierii din județul Vâlcea (Drăgășani și Horezu) vor organiza pelerinaje pe plan local. |
Comunicat de Presa !
Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, analizând multele solicitări de dispensă pentru oficierea Tainei Sfintei Cununii în zilele de post sau în alte zile când canoanele Bisericii Ortodoxe Române interzic acest lucru, a hotărât ca în prima duminică din fiecare lună, preoții parohi să susțină cateheze despre pregătirea duhovnicească pentru Taina Cununiei, informează Ziarul Lumina. În cadrul catehezelor vor fi anunțate zilele în care nu se fac nunți și va fi explicată tinerilor importanța păstrării rânduielilor bisericești pentru o viață de familie ordonată.
În calendarul bisericesc pe anul 2012, la capitolul Rânduieli bisericești este prezentată lista cu zilele în care nu se fac cununii, după cum urmează: nu se fac nunți în toate zilele de post de peste an; în ajunul și în zilele praznicelor împărătești, în săptămâna lăsatului sec de brânză (20 februarie - 26 februarie), în Postul Sfintelor Paști (27 februarie - 14 aprilie), în Săptămâna Luminată (15 aprilie - 21 aprilie), în ajunul și în ziua de Rusalii (2 și 3 iunie), în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (11 iunie - 28 iunie), în Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), în Postul Nașterii Domnului (14 noiembrie - 24 decembrie), în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie). În anul 2013 nu se fac nunți în următoarele zile: în toate zilele de post de peste an, în ajunul și în zilele praznicelor împărătești, în săptămâna lăsatului sec de brânză (11 martie - 17 martie), în Postul Sfintelor Paști (18 martie - 4 mai), în Săptămâna Luminată (5 mai - 12 mai), în ajunul și în ziua de Rusalii (22 și 23 iunie); în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (26-29 iunie), în Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie - 24 decembrie), în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie). |
Prima Bierica Ortodoxa din Rwanda !
Patriarhia Alexandriei și a întregii Africi în colaborare cu 'Frăția misiunii ortodoxe' din Tesalonic, Grecia, au început acum două săptămâni lucrările de construcție a primei biserici ortodoxe din Rwanda, biserică închinată Preasfintei Treimi, informează romfea.gr, citat de „Ziarul Lumina”.
Terenul pe care se construiește biserica a fost cumpărat în urma donațiilor 'Frăției misionare ortodoxe' din Tesalonic și ale altor oameni de bine, acesta fiind situat în zona Nyamata, la 2 kilometri de aeroportul internațional, nou construit în țară. În Rwanda, credința ortodoxă a fost primită cu interes de la început, nu numai de către oamenii simpli, ci și de către conducători. |
Seminarul Teologic Liceal Ortodox 'Sfântul Simion Ștefan' din Alba Iulia
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox 'Sfântul Simion Ștefan' din Alba Iulia au început înscrierile pentru clasa a V-a, prevăzută în planul de școlarizare pentru anul 2012-2013, cu 30 de locuri, informează „Ziarul Lumina”. Clasa este înființată cu acordul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din 2010. Admiterea se organizează pentru clasa a IX-a filieră vocațională, profilul Teologie ortodoxă, și filieră teoretică, profilul Filologie. Pentru profilul Teologie se organizează examen de aptitudini în perioada 31 mai - 2 iunie 2012.
La profilul Filologie se pot înscrie atât fete, cât și băieți, repartizarea făcându-se computerizat. Dosarele de înscriere pentru clasa a V-a se depun la secretariatul școlii, iar informații suplimentare pot fi obținute la secretariatul seminarului teologic. |
Noi stareti la Manastirea Pangarati si Horatia
După săvârșirea slujbei de pomenire a părintelui Teofil Lefter, IPS Teofan l-a instalat ca stareț pe seama Mănăstirii Pângărați pe arhim. Petroniu Marin. «După trecerea la cele veșnice a părintelui Teofil, părintele Petroniu, cu autoritatea și experiența sa de mai bine de 14 ani ca stareț al Mănăstirii Horaița, a fost cel care a asigurat interimatul de patru zeci de zile la Mănăstirea Pângărați, unde a fost cunoscut și primit cu pace de obște. El însuși a primit această cruce, de a se rupe de obștea lui, pentru a putea duce mai departe ctitoria de suflet a părintelui Teofil. În locul său, la Mănăstirea Horaița a fost instalat stareț părintele Vasile Rubin, care a fost dintru început fiu al acestei obști și pe care nădăjduim ca Sfântul Nicolae, ocrotitorul mănăstirii, să îl întărească pentru a continua lucrarea părintelui Petroniu în această obște frumoasă și pentru a menține acel duh de frățietate pe care l-a cunoscut el însuși ca viețuitor al mănăstirii“, ne-a relatat arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor. Părintele Teofil Lefter a condus obștea de la Pângărați timp de 16 ani
Mănăstirea Pângărați este una dintre vetrele de spiritualitate și cultură creștin-ortodoxă din județul Neamț. Biserica veche a acestei obști monahale a fost ridicată în timpul păstoririi sihastrului Amfilohie, iar în sec. al XVI-lea s-a dezvoltat aici o școală de iconari. După perioada grea din timpul regimului comunist, când, timp de câteva decenii, biserica și celelalte imobile ale mănăstirii au fost predate Stațiunii de Cercetări Biologice, Geografice - „Stejaru“, mănăstirea a fost reînființată în luna mai a anului 1991, prin hotărârea Sfântului Sinod. Din anul 1996, stareț a fost numit părintele Teofil Lefter, care a condus această veche mănăstire timp de 16 ani, până la 2 februarie 2012, când a trecut la cele veșnice. Singura biserică din Mitropolia Moldovei și Bucovinei închinată Botezului Domnului Mănăstirea Horaița, așezată într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, continuă tradiția vrednicilor înaintași, împletind armonios ascultarea, isihasmul, rugăciunea și munca. Așezată nu departe de poalele Muntelui Horăiciorul, Mănăstirea Horaița a luat ființă în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Biserica actuală a mănăstirii, singura din Mitropolia Moldovei și Bucovinei închinată Botezului Domnului, a fost ridicată în timpul stăreției cuviosului părinte Ermoghen Buhuș, între anii 1848-1867, fiind sfințită la 20 octombrie de către mitropolitul de atunci al Moldovei, Calinic Miclescu. Biserica sfântului lăcaș impresionează și prin elementele de arhitectură romano-bizantină, precum și prin influențele rusești în numărul și configurația celor opt turle. Catapeteasma, de asemenea, este unică în țară, probabil și în lume, în primul rând datorită așezării amvonului deasupra ușilor împărătești. La Mănăstirea Horaița se organizează în fiecare an, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Horaița la Horăicioara. |
Pelerinaj ortodox de Florii în București
Birourile de Presă ale Patriarhiei Române și Arhiepiscopiei Bucureștilor ne informează :
Sâmbătă, 7 aprilie 2012, în ajunul praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor vor organiza în București pelerinajul de Florii la care vor participa ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși din Capitală și din județul Ilfov. Evenimentul religios-misionar este organizat cu sprijinul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Pelerinajul va începe de la mănăstirea Radu Vodă la orele 16:15 și se va desfășura pe următorul traseu: strada Radu Vodă, bulevardul Mărășești, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Șerban Vodă (cu oprire la biserica „Sfântul Spiridon” Nou, paraclis patriarhal), strada Principatele Unite, strada Ienăchiță Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” a Universității din București), strada Bibescu Vodă, Aleea Dealul Mitropoliei și se va încheia în jurul orelor 18:00 la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Programul pelerinajului este următorul: • Ora 16:10 – la mănăstirea Radu Vodă, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor va sfinți ramurile de salcie care vor fi împărțite credincioșilor. • Ora 16:15 – plecare de la mănăstirea Radu Vodă. • Ora 17:00 – la biserica „Sfântul Spiridon” Nou, procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii din parohiile „Sfântul Spiridon”, „Sfântul Mare Mucenic Dumitru' – Slobozia și „Sfântul Alexe” din Protoieria III Capitală. • Ora 17:30 – la biserica „Sfânta Ecaterina” procesiunea va fi întâmpinată de preoții profesori și studenții teologi de la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian” din București. • Ora 18:00 – la Catedrala patriarhală pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va rosti un cuvânt de învățătură. Protoieriile Arhiepiscopiei Bucureștilor din județul Prahova (Ploiești, Vălenii de Munte, Câmpina și Urlați) vor organiza pelerinaje de Florii pe plan local. |
Sfântul Cuvios Irodion ocrotitorul bolnavilor !
Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici este, începând din această lună, ocrotitorul Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare. Ziua de prăznuire a sfântului, 3 mai, va deveni în mod oficial zi de sărbătoare pentru instituție, după cum informează „Ziarul Lumina”.
Conducerea unității medicale a explicat că decizia a fost luată după un pelerinaj făcut anul trecut la Mănăstirea Lainici de către o parte din angajați. 'Printr-o hotărâre a comitetului director, s-a stabilit ca data de 3 mai să devină zi-simbol a Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare. Această hotărâre este urmarea unui pelerinaj pe care personal l-am făcut împreună cu un grup de salariați la Mănăstirea Lainici, unde ne-am închinat cu toții sfintelor moaște ale Sfântului Irodion. În acel moment, am avut un sentiment că relația dintre mine și Dumnezeu este o relație între mine și tatăl meu. După ce m-am întors în unitate, am discutat cu colegii din comitetul director și le-am spus că mi-aș dori să simtă și ei același lucru pe care l-am simțit eu în acel moment, în acea minunată mănăstire, și anume ca Sfântul Irodion să devină ocrotitorul unității în care ne desfășurăm activitatea și unde trăiesc alături de noi 500 de pacienți', a declarat Virginia Dianu, managerul Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare. Aceasta a precizat că, în fiecare an, la data de 3 mai, se vor desfășura, pe lângă slujbele religioase, activități culturale și sportive pentru a marca această zi de sărbătoare. Biserică din lemn, ridicată în cinstea Sfântului Irodion Sfântul Irodion este și protectorul bisericuței din lemn care se află în construcție, în curtea spitalului. Preotul Tinel Dudău, care slujește în această unitate spitalicească, a precizat că ridicarea bisericii va fi finalizată anul acesta, urmând ca anul viitor să fie realizate lucrările de interior. 'Anul trecut a fost pusă piatra de temelie pentru o bisericuță aflată în incinta spitalului, acesta fiind primul lăcaș din țară ce și-a pus piatra de temelie în cinstea Sfântului Irodion. Nădăjduim ca, din acest an, ziua de 3 mai să devină zi sfântă pentru acest spital, pentru conducere, personal și bolnavi', a adăugat preotul Tinel Dudău. Cuviosul Irodion Ionescu, duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica, a fost unul dintre marii stareți ai monahismului românesc. S-a născut în 1821, în București. A intrat în monahism în anul 1846, la Mănăstirea Cernica, fiind hirotonit diacon și apoi preot în anul 1853 de către Sfântul Calinic. Odată cu numirea Sfântului Calinic ca Episcop de Râmnic, cuviosul părinte l-a însoțit pe meleagurile Olteniei, ajungând să se nevoiască în lavra Mănăstirii Lainici, pe Defileul Jiului. În scurt timp a devenit stareț al cinstitului așezământ monahal, reușind să pună rânduială în cadrul obștii. S-a mutat la cele veșnice în primăvara anului 1900. Anul trecut, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proclamarea canonizării Cuviosului Irodion, slujba având loc în sobor de arhierei, la data de 1 mai. Ziua de prăznuire a sfântului a fost fixată pe data de 3 mai. |
Scrisoarea Patriarhului Ecumenic către Arhiepiscopul Greciei
Într-o scrisoare adresată Preafericitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului a exprimat îngrijorarea și tristețea Bisericii Mamă urmare a unei serii de declarații și manifestări, în sânul Bisericii Greciei, de natură să pună în pericol unitatea sa intrinsecă și a Ortodoxiei întregi.
Aceste declarații și manifestări au ca obiectiv să pună la îndoială și să critice deciziile de la nivel pan-ortodox, și în special ale Bisericii Greciei, cu privire la participarea Bisericii ortodoxe întregi la dialogurile teologice bilaterale și multilaterale cu eterodocșii, la întâlnirile inter-creștine din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, al Consiliului Bisericilor Europene și a altor instituții similare. La început cu impact limitat, aceste manifestări au luat recent proporții inacceptabile: astfel, un Mitropolit al Bisericii Ortodoxe a Greciei a pronunțat, în timpul Dumnezeieștii Liturghii din Duminica Ortodoxiei, „anateme” împotriva eterodocșilor și a credincioșilor altor religii, dar și împotriva tuturor participanților la mișcarea ecumenică. Astfel de manifestări exprimă poziții contrare Bisericilor Ortodoxe și Patriarhiei Ecumenice care este păzitoarea credinței și a mărturiei ortodoxe și a ordinului canonic în Biserica Ortodoxă. Sursa: www.orthodoxie.com |
Pelerinaj de Florii la Sibiu !
La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, sâmbătă 7 aprilie 2012, începând cu ora 16:30, la Sibiu va avea loc tradiționalul pelerinaj de Florii.
Evenimentul este organizat de Mitropolia Ardealului și Arhiepiscopia Sibiului și va avea loc atât la Sibiu, cât și la Brașov. La Sibiu, grupurile de pelerini vor parcurge un traseu care include mai multe biserici din oraș și care are ca punct final Catedrala mitropolitană Sfânta Treime. Primul punct al traseului îl constituie Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (str. G. Dima), unde pelerinii, însoțiți de preoții parohi, se vor strânge în frunte cu Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Grupul astfel format va pleca în procesiune spre Biserica Înălțarea Domnului (B-dul Mihai Viteazul), pe traseul P-ța Prahova – Str. Anton Pann – Str. Nicolae Iorga. Procesiunea se va îndrepta apoi spre Biserica Sf. Antonie cel Mare (str. Nicolae Iorga). De aici, pelerinii se vor îndrepta spre Biserica Sf Arhangheli Mihail și Gavriil (str. Ștefan cel Mare), pe traseul Str. Nicolae Iorga – Str. Cernei – Str. Luptei – Str. Paltinul – Str. Călțun – Str. Ștefan cel Mare. Următorul punct al procesiunii este Biserica Nașterea Domnului (str. Constituției), la care se va ajunge pe traseul: Str. Ștefan cel Mare – Str. Bâlea – Str. H. Oberth - Str. Constituției. De aici, procesiunea își va continua traseul pe str. Constituției – str. Gen Magheru – str. Avram Iancu – P-ța Mare – str. Nicolae Bălcescu – str. I. Lupaș– str. Mitropoliei, până la Catedrala Mitropolitană. La Catedrala mitropolitană pelerinii vor fi întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de preoți și credincioși. După cum ne informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sibiului și Mitropoliei Ardealului, în Catedrală va avea loc, după binecuvântarea icoanelor și a pelerinilor, Slujba Litiei. |
Părintele Protosinghel Damaschin Ștefan a fost condus ieri , pe ultimul drum !
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...1223598620.jpg
Obștea Mănăstirii Căldărușani l-a condus ieri , 4 aprilie 2012, pe ultimul drum pe Părintele Protosinghel Damaschin Ștefan. Slujba înmormântării a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează TRINITAS TV. Preasfinția Sa a dat citire și mesajului de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, întitulat „Un monah cărturar și un duhovnic înțelept”. La final, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a spus: ”Acum când îl petrecem pe părintele Damaschin în cimitirul acestei mănăstiri, cu puține zile înainte de sărbătoarea Floriilor. La o zi de Florii a intrat în obștea acestei mănăstiri, acum 25 de ani, iar acum, în apropierea zilei Floriilor, îl așezăm printre părinții acestei obști care asteaptă învierea cea de obște în cimitirul mănăstirii cu convingerea că nimeni de acum înainte, nici inspitele, nici vreun decret al vreunei puteri lumești nu-i mai poate smulge iubirea acestei obști cu care s-a indentificat în cei 25 de ani de trăire monahală”. Au participat la slujba prohodirii și membrii ai administrației Arhiepiscopiei Bucureștilor, care l-au cunoscut pe Protosinghelul Damaschin. ”Părintele Damaschin a fost un model de slujire, atât al obștii din care a făcut parte, această mănăstire care îi datorează mult pentru stăruința, statornicia și râvna pe care le-a avut permanent, dar și pentru foarte mulți credincioși. Am rămas impresionat de numărul foarte mare de credincioși, unii dintre ei fiind oameni veniți de departe care l-au avut pe părintele duhovnic, rugător, stăruitor. Cât de mult face un om al lui Dumnezeu care le arată și altora calea care duce la El!”, a spus părintele arhim. Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Părintele Protosinghel Damaschin Ștefan a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii în care s-a nevoit timp de 25 de ani și de care era legat spiritual de la vârsta de 3 ani, atunci când participa la slujbe alături de bunica lui. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 02:05:11. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.