Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 21.07.2012 19:58:32

La Manastirea Agapia
 
La Mănăstirea Agapia, din județul Neamț, au avut loc, astăzi, 21 iulie 2012, începând cu ora 7:00, procesiunea închinată Sfinților Rafael și Partenie, care se va încheia la Schitul Agapia Veche. Sutele de credincioși care vor urca munții, lăudând ocrotitorii acestui vechi așezământ monahal, vor lua parte apoi la Sfânta Liturghie săvârșită de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Manifestările religioase, dar și culturale ce au precedat procesiunea închinată sfinților protectori ai meleagurilor nemțene au debutat joi, marcând prăznuirea a 370 de ani de la sfințirea temeliei bisericii Mănăstirii Agapia, 150 de ani de la sfințirea picturii acesteia, precum și pomenirea lui Nicolae Grigorescu, pictorul bisericii, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc astăzi, 21 iulie, 105 ani.

cristiboss56 21.07.2012 22:37:53

Steinhardt omagiat la Mănăstirea Rohia
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...0055936969.jpg


Pe 29 iulie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Monahului Nicolae Delarohia.

Fundația „Nicolae Steinhardt” și Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia organizează cu această ocazie o serie de evenimente, informează TRINITAS TV.

Luni, 30 iulie, la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare va fi lansat “Jurnalul fericirii” – Manuscrisul de la Rohia, o variantă inedită a capodoperei lui Steinhardt.

„Săptămâna viitoare, cu ocazia centenarului Steinhardt, va vedea lumina tiparului o variantă inedită a ‘Jurnalului Fericirii’. E vorba de o a treia variantă a operei rezultată din dorința lui Nicolae Steinhardt de a unifica primele două variante. În aceste variante există și texte absolut inedite față de varianta pe care o cunoaștem, apoi cea mai mare a diferențelor constă în altă asamblare a textelor într-o serie de permutări, de combinări, de dislocări, de reasamblări a fragmentelor existente”, a precizat Lect. Univ. Dr. George Ardeleanu de la Facultatea de Litere a Universității București.

Vor participa membrii Fundației “Steinhardt”, oameni de cultură din țară și străinătate, preoți, monahi și toți cei ce iubesc cultura și frumosul.

cristiboss56 22.07.2012 00:19:20

ULTIMA ORA : Incendiu la o biserică din Sf. Gheorghe: Turla s-a prăbușit
 
Biserica din localitatea Sfântu Gheorghe din județul Tulcea a fost cuprinsă de un incendiu puternic, sâmbătă, iar pompierii, ajutați de localnici, au reușit să stingă flăcările după de ore întregi, cinci localnici care ajutau la intervenție având nevoie de îngrijiri medicale.
http://media.rtv.net/image/201207/w5...e_98337500.jpg Incendiu la biserica din Sf. Gheorghe
Foto: România TV
http://media.rtv.net/image/201207/w1...e_98337500.jpg

http://vmedia.rtv.net/12/2012-07/82f...56a_medium.jpg
RomâniaTV relatează că a fost deschisă o anchetă pentru a afla care au fost cauzele incendiului, iar poliștii iau în calcul mai multe ipoteze, fie o lumânare aprinsă uitată, fie un scurtcircuit sau chiar o mână criminală.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea, Angela Tulceanu, incendiul a fost anunțat la 112 sâmbătă, în jurul orei 8.00, iar la fața locului au mers un echipaj al Serviciului voluntar pentru situații de urgență din localitate, cu o autospecială și cu o cisternă a Primăriei, precum și două echipeje de pompieri de la ISU Tulcea, care au ajuns în zonă cu o șalupă rapidă a Poliției de Frontieră, arată Mediafax.
Tulceanu a precizat că incendiul a cuprins cupola bisericii, acesta fiind localizat de pompieri, care au împiedicat extinderea focului la casele din apropiere.
Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, Dumitru Vâlcu, a declarat pentru Mediafax că în timpul intervenției de stingere a focului cinci localnici au avut nevoie de ajutorul cadrelor medicale după ce s-au intoxicat cu fum.
Potrivit acestuia, la fața locului a fost trimisă o șalupă medicalizată, una dintre persoane necesitând oxigen. Vâlcu a precizat că toate cele cinci persoane au fost stabilizate și nu au necesitat transportarea la spital.
Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea a mai spus că în urma incendiului cupola bisericii s-a prăbușit.
În luna septembrie a anului trecut, preotul paroh al bisericii din Sfântu Gheorghe a fost dat dispărut pe mare, împreună cu un alt localnic. Preotul a fost căutat timp de mai multe zile, însă fără rezultat.

Sursa :

http://www.rtv.net/

cristiboss56 23.07.2012 19:36:26

Forumul “Tinerețe și Speranță”
 
Optzeci de tineri din întreaga țară participă începând de astăzi, 23 iulie 2012, la Forumul “Tinerețe și Speranță” organizat de Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus din județul Brașov.

Până pe 29 iulie 2012 tinerii iau parte la ateliere creative, artistice, tematice și sportive, discuții și dezbateri cu diverse personalități. Mai multe informații a oferit pentru Radio TRINITAS dl. Nicușor Golișteanu Vicepreședintele Asociației Ortodoxe pentru o Lume Nouă: 'Această săptămână petrecută la Mănăstirea Sâmbăta de Sus se dorește a fi o săptămână a prieteniei și a inițiativei. Vom avea conferințe, iar printre invitați se vor număra Leon Mardan, Ana Maria Iuga, Răzvan Penescu, precum și alții. De asemenea, vom avea ateliere creative, sportive, precum și o zi în care vom urca pe munte la cabana Sâmbăta și la chilia părintelui Arsenie Boca'.

cristiboss56 23.07.2012 19:50:54

Mănăstirea 'Sf. Ana' din Orșova, își serbează hramul !
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...3079691455.jpg
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei va oficia, miercuri, 25 iulie 2012, slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea 'Sf. Ana' din Orșova, care își serbează hramul, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu, redactor știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Alături de Preasfințitul Părinte Nicodim va sluji un sobor de preoți și diaconi, în timp ce la strană vor fi date răspunsurile de către o parte din membrii corului Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Sfântul lăcaș a fost ctitorit de ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat, în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie, în primul Război Mondial.

Ceea ce l-a făcut să ridice o mănăstire este o întâmplare petrecută în anii războiului, întâmplare care l-a marcat profund. În toamna anului 1916, chiar pe Dealul Moșului, ziaristul a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul său de arme, Petre Găvănescu, de explozia unui obuz.

Amândoi au scăpat cu viață, iar Șeicaru a făgăduit să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilități materiale, o mănăstire, în semn de mulțumire lui Dumnezeu, dar și „în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare”, după cum nota el însuși în actul de donație a mănăstirii către Mitropolia Olteniei, document notificat la München la 24 martie 1975.

cristiboss56 23.07.2012 19:56:48

Protest al creștinilor împotriva concertelor Madonnei
 
Zeci de mii de creștini au semnat petiția împotriva concertului Madonnei în Polonia.
Cântăreața de muzică pop Madonna a stârnit recent un alt scandal în Polonia, unde urmează să susțină un spectacol la Varșovia, chiar în ziua de 1 august, ziua comemorării celor morți în cel de-al doilea război mondial.
O organizație creștină numită Cruciada Tinerilor a inițiat o petiție împotriva acestui concert. „1 august este o zi de pomenire în Polonia. Respectăm pe cei care au supraviețuit și pe cei ce au pierit în război. Nu vom permite blasfemierea simbolurilor noastre sfinte” a spus reprezentantul Cruciadei.
Concertul divei pop este programat pe Stadionul Național din Varșovia, care are o capacitate de 70000 de oameni.
Până acum 31 000 de oameni au semnat petiția.
200000 de polonezi au murit în rebeliunea împotriva Germaniei naziste în război și în fiecare an pe 1 august, sirenele vestesc la ora 5.00 p.m. o perioadă de tăcere și de reculegere pentru eroii națiunii.
Concertul Madonnei este un atac la simbolurile creștine pe care le profanează, arzând Cruci pe scenă, dar și împletind simboluri creștine cu lascivitatea și libido-ul erotic de prost gust, care promovează desfrânarea, homosexualitatea și perversiunea.
În același timp, concertele Madonnei conțin și simboluri naziste, svastici și alte imagini care amintesc de criminalii de război care au ucis milioane de oameni în ultima conflagrație mondială.


Sursa: www.christianpost.com

cristiboss56 23.07.2012 23:45:26

Metoc al Sfântului Munte în Kiev
 
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei în sesiunea sa de lucru din 20 iulie 2012, a decis redeschiderea Metocului din Kiev al Mănăstirii athonite Sfântul Pantelimon, închis în 1923.
În 28 martie 2012, Arhimandritul Ieremia, Starețul Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte Athos, a cerut Mitropolitului Kievului binecuvântarea pentru renașterea la Kiev a acestui metoc (dependințe).
Din punct de vedere juridic, economic și administrative, acest metic va depinde de Mitropolia de Kiev. În Biserica metocului se vor pomeni la slujbe numele Patriarhului Moscovei și al Mitropolitului de Kiev.
Clerul metocului va depinde de asemenea de Mitropolia Kievului și a întregii Ucraine.


Sursa: www.patriarchia.ru

cristiboss56 24.07.2012 20:28:45

Hotararea Sfantului Sinod privind practica necrestina a incinerarii mortilor !
 
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 5 iulie 2012, menținând în vigoare hotărârea din 15 iunie 1928, reconfirmată la 20 februarie 1933, a luat mai multe hotărâri față de practica necreștină a incinerării morților, după cum ne informează Cancelaria Sfântului Sinod:

Din mărturiile scripturistice, patristice, istorice și arheologice reiese că Biserica a practicat de la început până astăzi înhumarea (înmormântarea). Ea corespunde învățăturii Bisericii despre trup și datoriile față de el, trup care trebuie să fie redat pământului din care a fost luat.

Biserica Ortodoxă Română a avut și are o atitudine clară și ferm exprimată față de cei care s-au incinerat sau se vor incinera, consacrată prin hotărârea sinodală din anul 1928 și reconfirmată prin hotărârea sinodală din anul 1933, asupra cărora nu s-a mai revenit în nici un fel, întrucât acestea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre, fiind de datoria oricărui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române să respecte aceste hotărâri, iar din punct de vedere pastoral, să lămurească și să determine pe credincioși să respecte tradiția bimilenară a înhumării creștinilor.

Abuzând de lipsa de informare corectă a credincioșilor și de acceptarea facilă și fără discernământ de către aceștia a practicii incinerării morților, îngăduită de unele biserici creștine din Occident și din America, unii preoți caterisiți sau depuși din treaptă, doritori de câștig și în totală separare de Biserică, săvârșesc slujba de prohodire a celor decedați chiar în incinta crematoriului.


Există și situații în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinței celui decedat, din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea este obligatorie). În astfel de situații, chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunțite a fiecărui caz în parte, cu precizarea că, pentru astfel de cazuri, slujba ce se va săvârși la depunerea urnelor funerare în cripte ar putea fi doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală.

Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în ședința din 20 martie 2012, a hotărât elaborarea unei circulare în legătură cu practica necreștină a incinerării morților, în care să se prevadă îndatorirea fiecărui cleric de a se conforma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1928 și 1933, având obligația de a-i îndruma pe credincioși să respecte cu sfințenie practica ortodoxă a înhumării (înmormântării) celor adormiți și să nu accepte incinerarea (arderea trupului celui decedat).

Apreciind că problema incinerării morților este comună tuturor eparhiilor și că măsura adoptată de Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor trebuie extinsă printr-o hotărâre a Sfântului Sinod la nivelul tuturor centrelor eparhiale, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, potrivit cărora „Sfântul Sinod păstrează unitatea dogmatică liturgică și canonică, statutară și regulamentară în Biserica Ortodoxă Română, precum și comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă'; ca urmare a discuțiilor care au avut loc pe marginea propunerilor Comisiei pastorale, monahale și sociale, precum și a votului unanim exprimat, Sfântul Sinod a hotărât:

1. Menține în vigoare următoarea hotărâre a Sfântului Sinod din 15 iunie 1928, reconfirmată prin hotărârea Sfântului Sinod din 20 februarie 1933:

a. „Preoții să prevină din vreme pe enoriași, atrăgându-le atenția că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistență religioasă, fie la înmormântare, fie la pomenirea pentru morți după înmormântare.

b. Înainte de oficierea slujbei de înhumare (înmormântare) a unui creștin, preotul slujitor să se informeze de la familia defunctului, la care cimitir va fi înmormântat cel decedat.

c. Celor ce totuși au fost incinerați sau se vor incinera din proprie voință, să li se refuze orice serviciu religios, atât la înmormântare, cât și la pomenirile pentru morți.'


2. În situația în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinței celui decedat, din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea este obligatorie), chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunțite a fiecărui caz în parte, cu precizarea că, pentru astfel de cazuri, la depunerea urnelor funerare în cripte, se poate oficia doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală.

3. Preoții care se abat de la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind practica incinerării morților vor fi opriți de la lucrarea preoțească și trimiși în judecata Consistoriului eparhial, spre sancționare.

4. În cazul foștilor preoți, caterisiți sau depuși din treaptă, care săvârșesc slujba de prohodire chiar în incinta crematoriului, Înaltpreasfințiții și Preasfințiții Părinți Chiriarhi vor sesiza autoritățile competente pentru interzicerea accesului acestora în crematorii și cimitire și pentru sancționarea penală, întrucât folosesc calități mincinoase (de cleric al Bisericii Ortodoxe Române) pentru a obține un folos material injust, păgubind familiile îndoliate (art. 215 alin. (2) Cod penal, infracțiunea de înșelăciune).

5. Înaltpreasfințiții și Preasfințiții Părinți Chiriarhi vor adopta măsurile cuvenite pentru înștiințarea clerului din fiecare eparhie despre conținutul prezentei hotărâri și despre obligativitatea acesteia în cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române.

6. Centrele eparhiale vor lua măsurile necesare referitoare la îndatorirea pastoral-misionară de a catehiza credincioșii cu privire la învățătura de credință ortodoxă despre înhumare (înmormântare) și respingerea practicii incinerării precum și de a acorda atenția cuvenită pastorației individuale a persoanelor îndoliate.

7. Centrele eparhiale vor lua măsuri în legătură cu îndatorirea clerului de a promova, inclusiv prin forța exemplului ajutorarea familiilor îndoliate, pentru ca lipsa banilor să nu fie un motiv de a incinera pe cei decedați, considerând că înhumarea ar fi prea costisitoare.

cristiboss56 25.07.2012 20:47:35

De Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon !
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...9885873151.jpg
Biserica Ortodoxă îl sărbătorește, vineri, 27 iulie 2012, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ale cărui moaște se află la Catedrala arhiepiscopală 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel' din Constanța, informează Biroul de comunicare, citat de Ziarul Lumina.

Cu acest prilej, joi, 26 iulie, începând cu ora 17:00, Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei în Catedrala arhiepiscopală, urmată de procesiunea religioasă cu moaștele Sfântului Pantelimon și ale Sfinților Epictet și Astion, cu plecare de la catedrală, pe următorul traseu: Strada Revoluției - popas de rugăciune la Biserica Greacă, str. Mircea cel Bătrân, bd. Mamaia - Spitalul Militar (popas de rugăciune), str. Nicolae Iorga, bd. Tomis - Capela Militară, Piața Ovidiu, Catedrala arhiepiscopală 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel'. Vineri, 27 iulie, începând cu ora 8:30, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala arhiepiscopală 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel'.


Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost aduse din Orient la catedrala din Constanța de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931, în ziua de Florii. Sfântul Pantelimon este ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Originar din Nicomidia, născut dintr-un tată păgân și o mamă creștină. La naștere a primit numele de Pantoleon, adică 'cel întru toate puternic, ca un leu'. După moartea mamei a devenit ucenic al doctorului Eufrosin, deprinzând tainele medicinei. Preotul Ermolae i-a descoperit învățătura de credință, apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică 'cel cu totul milostiv'. Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile și sufletele multor bolnavi prin puterea credinței. După chinuri grele a fost decapitat în jurul anului 305, în vremea persecuțiilor declanșate de împăratul Dioclețian.

cristiboss56 26.07.2012 21:45:16

Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
 
Credincioși din întreaga Ortodoxie așteaptă cu nerăbdare sărbătoarea unuia dintre cei mai iubiți mucenici, Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, sărbătorit la 27 iulie, în fiecare an.

Mulți vin cu evlavie înaintea icoanelor și moaștelor sale, rugându-se cu credință pentru vindecarea de bolile trupești și sufletești. În București și în alte localități din țară, multe biserici poartă hramul acestui sfânt iubit.

Chiar la marginea Capitalei, în orașul Pantelimon, credincioșii din întreaga localitate sunt în sărbătoare. Cei mai mulți se adună în jurul Bisericii 'Sfântul Pantelimon', bucurându-se împreună la hramul lăcașului de cult.

'Sărbătoarea hramului nostru este strâns legată de moaștele Sfântului Pantelimon, care sunt pe teritoriul localității Pantelimon de aproape 250 de ani, aduse de domnitorul Grigore Ghika al II-lea, la anul 1750, când s-a târnosit biserica Mănăstirii 'Sfântul Pantelimon', care a fost demolată în perioada regimului comunist. Sfintele moaște au fost strămutate în biserica noastră, acum aproximativ 70 de ani, după ce a fost închis vechiul Spital 'Sfântul Pantelimon'. Foarte mulți credincioși vin de atunci, în ziua hramului, cu evlavie, căutând ajutorul sfântului doctor fără de arginți. Noi ne pregătim an de an pentru a-i întâmpina pe credincioși cu slujba cuvenită a Acatistului, după care vom săvârși Vecernia cu Priveghere, iar mâine, Sfânta Liturghie. Sfintele moaște vor fi scoase afară, în curtea bisericii, unde avem un foișor special amenajat, pentru ca pelerinii să poată ajunge mai ușor să se închine. După terminarea Sfintei Liturghii vom împărți și pachete pentru pelerini', a declarat pentru Ziarul Lumina părintele Nicolae Tănăsoiu, parohul Bisericii 'Sfântul Pantelimon'.

Mare sărbătoare este și la Biserica 'Sfântul Pantelimon' de la Foișorul de Foc, din București, unde preoții slujitori au pregătit un program liturgic special și daruri pentru pelerini. 'În această seară, la ora 18:00, vom organiza procesiunea, după care vom face slujba Acatistului și Vecernia cu Litie. Dimineața, de la ora 8:00, slujba Utreniei, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și parastasul pentru ctitori. Vom săvârși, de asemenea, și Taina Sfântului Maslu. Am pregătit pentru pelerini 2.000 de sticle pentru agheasmă, 6.000 de sarmale, 500 de litri de socată, fructe și alte daruri. La procesiune, vom ieși cu steaguri, cu clopot, cu toacă, cu icoana mare a Sfântului Pantelimon și cu racla cu moaștele Sfântului Pantelimon, ocolind lăcașul pe străzile adiacente, astfel încât să cuprindem și Așezământul 'Sfântul Nectarie' din apropiere. Vom face mai multe opriri, vom rosti rugăciuni și cântări, după care vom așeza racla afară, într-un loc special amenajat, unde va sta toată noaptea și a doua zi, până vor trece ultimii pelerini', ne-a spus părintele Marian Constantinescu, parohul Bisericii 'Sfântul Pantelimon' de la Foișorul de Foc.

cristiboss56 26.07.2012 21:48:26

Hramul Manastirii Oasa
 
În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, la 27 iulie 2012, Mănăstirea Oașa din Arhiepiscopia Alba Iulia își va sărbători cel de-al doilea hram. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iulia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.


Mănăstirea Oașa a fost înființată în 1990. A funcționat ca mănăstire de maici până în anul 1999, iar din anul 2000, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost transformată în mănăstire de călugări.

La mănăstirea Oașa, după cum ne informează reintregirea.ro, se află și o părticică din moaștele Sf. Pantelimon alături de alte sfinte moaște și o copie după icoana Maica Domnului Pantanasa primită de la mănăstirea Vatoped din Sfântul munte Athos.

cristiboss56 27.07.2012 21:50:52

Icoana „Axion Estin” din Sfântul Munte va fi adusă la Tesalonic
 
Tesalonicul va sărbători în acest an centenarul eliberării sale de sub jugul otoman și cu această ocazie, Comunitatea monastică din Sfântul Munte Athos a hotărât aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” (Vrednică este) în acest oraș.
Istoria icoanei spune că în fața ei, în 11 iunie 980, Sfântul Arhanghel Gavriil a apărut unui monah athonit, spunându-i să adauge la rugăciunea către Maica Domnului: „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii...”, cuvintele „Vrednică ești cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru”.
Așa cum a menționat comunicatul Kinotitei athonite, icoana făcătoare de minuni va fi expusă venerării credincioșilor din Tesalonic în luna octombrie, ca răspuns la cererea mitropolitului cetății și a unei mulțimi mari de credincioși.
Știrea a devenit un adevărat eveniment în Grecia. La ultima vizită a icoanei în Grecia, o mulțime imensă de credincioși a venit să venereze sfântul chip. De asemenea s-au anunțat înființarea unor chartere care să aducă pe credincioșii greci din Australia și din alte zone ale pământului.


Sursa: www.romfea.gr

cristiboss56 28.07.2012 22:56:19

Slujba Parastasului pentru vrednicul de amintire patriarh Teoctist Arăpașu
 
La Biserica 'Nașterea Maicii Domnului' din Parohia Victoria, Protopopiatul Botoșani, va avea loc mâine slujba Parastasului pentru vrednicul de amintire patriarh Teoctist Arăpașu, la cinci ani de la trecerea la cele veșnice. La această slujbă, care va fi precedată de Sfânta Liturghie, sunt așteptați să participe preoții din comuna Victoria, rudele fostului patriarh al României, autorități locale și credincioși, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Amintim că în luna februarie a anului 2009, în satul Victoria a fost dezvelit bustul (foto) vrednicului de pomenire patriarh Teoctist în prezența a trei ierarhi din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a numeroși preoți și credincioși.

cristiboss56 29.07.2012 15:39:53

70 de milioane de martiri creștini în istorie – Raliu în Roma pentru creștinii . . .
 
În vreme ce comunitatea internațională începe să se trezească înțelegând drama zecilor de milioane de creștini care trăiesc în persecuție religioasă, creștinii din Roma au organizat un raliu prin care cheamă guvernele să condamne explicit violența și să garanteze statut deplin de refugiat celor persecutați.
Raliul este numit „Salviamo i Cristiani” (Să salvăm creștinii) și a avut loc în 18 iulie, arătând că niciun grup din lume nu este mai persecutat decât creștinii.
Organizatorii au arătat studii care demonstrează că, de-a lungul istoriei peste 70 de milioane de creștini au fost martirizați, uciși pentru credința lor, și 40 de milioane numai în secolul 20. Studiile arată că în fiecare an, 105000 creștini mor ca martiri – un nou martir în fiecare minut, omorâți de teroriști islamici, hinduși extremiști sau comuniști în China, Coreea de Nord sau Vietnam.
Istoricul Magdi Cristiano Allam a spus că la sfârșitul secolului al 7-lea 95% din populația sud și est-mediteraneană erau creștini, astăzi doar 6% dintre ei mai sunt creștini. Se estimează că în 2020 vor fi doar 3% din populație. El a criticat liderii occidental și în special preșdintele american Obama pentru că „joacă un rol fundamental în legitimarea islamului radical”, arătând negocierea americanilor cu talibanii în Afghanistan, sau folosirea versetelor din Coran de către Obama pentru a arăta că islamul este o religie moderată în discursul său la Cairo în 2009.


Sursa: www.persecution.com

cristiboss56 30.07.2012 20:24:05

Arhidiaconul Arsenie Giurgea va fi înmormântat la Mănăstirea Crasna
 
 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...8727633786.jpg


Părintele arhidiacon Arsenie Giurgea, slujitor la catedrala Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, a trecut la Domnul vineri, 27 iulie. Trupul său neînsuflețit va fi adus marți la Mănăstirea Crasna din județul Prahova, lavra unde a fost închinoviat. Slujba prohodirii va fi săvârșită miercuri, după oficierea Sfintei Liturghii, potrivit rânduielii înmormântării monahilor. Arhidiaconul Arsenie Giurgea, pe numele de botez Adrian-Cătălin, s-a născut la 22 iunie 1978 în orașul Tulcea. În 1993 a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Crasna din Arhiepiscopia Bucureștilor, iar în 1997 a fost tuns în monahism de Episcopul Galaction al Alexandriei și Teleormanului, primind numele de călugărie Arsenie. A urmat cursurile Seminarului monahal de la Cernica și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În 1998 a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Crasna. Fiind un monah cu așezare lăuntrică exemplară și înzestrat cu o voce foarte bună, în vara lui 2007 a fost chemat ca diacon slujitor la Catedrala patriarhală din București și din 2008 a fost rânduit și la fabrica de lumânări a Arhiepiscopiei Bucureștilor, unde a avut funcția de inspector eparhial. În 2009 a plecat în Franța, unde a fost încadrat ca diacon slujitor la Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale. În 2011 a fost hirotesit arhidiacon.

'A fost un om de o aleasă ținută monahală, foarte evlavios, cu aleasă purtare de monah. A viețuit mai bune de un an la Muntele Athos, la Schitul românesc Lacu, perioadă în care a înregistrat Acatistul Bunei Vestiri cu părinții de acolo, precum și alte CD-uri în țară, împreună cu Grupul psaltic Tronos. Odată cu trecerea din această viață, numele său a fost inclus în pomelnicul slujitorilor Catedralei patriarhale trecuți la Domnul', a declarat pentru Ziarul Lumina părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

cristiboss56 31.07.2012 21:23:41

Un nou stareț la Mănăstirea Valea Mare, Covasna
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...1033363835.jpg

Mănăstirea 'Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul' din Valea Mare, Episcopia Covasnei și Harghitei, are de duminică, 29 iulie 2012, un nou stareț. Ieromonahul Ilie Bularca a fost numit în această funcție la un an după plecarea la Domnul a arhimandritului Gheorghe Avram, după cum ne informează Ziarul Lumina.

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei a oficiat duminica trecută slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea 'Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul' din județul Covasna. Cu acest prilej, Înalt Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârșit și slujba de pomenire a arhimandritului Gheorghe Avram, fostul stareț al mănăstirii, cu prilejul împlinirii unui an de la plecarea acestuia la Domnul.

Totodată, ierarhul locului l-a numit în funcția de stareț al sfântului așezământ pe ieromonahul Ilie Bularca, părintele care în tot acest interval de timp s-a ocupat de bunul mers al obștei, de rugăciune, ascultări și sfintele slujbe și care a continuat lucrările începute de părintele său, arhimandritul Gheorghe. Astfel, au fost finalizate pictura paraclisului și sfințirea acestuia, au continuat pictura bisericii mari, ridicarea clădirilor anexe ale mănăstirii începute de predecesorul său.

Evenimentul de la Mănăstirea 'Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul' a prilejuit participarea câtorva sute de credincioși, mulți dintre ei fii duhovnicești ai regretatului părinte Gheorghe, care s-au strâns din întreaga țară pentru a fi prezenți la comemorare.

Arhimandritul Gheorghe Avram, fost stareț al Mănăstirii Dervent, din Arhiepiscopia Tomisului, fiu al Covasnei, după încheierea ascultării sale în Dobrogea străbună, s-a întors pe meleagurile natale. Aici, cu sprijinul multor credincioși și cu purtarea de grijă și sfatul Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Ioan, a ridicat la Valea Mare una dintre cele mai frumoase mănăstiri ortodoxe din inima țării, pe care flutură tricolorul românesc, cinstind în acest fel jertfa miilor de oșteni care și-au dat viața în zonă pentru apărarea pământului strămoșesc și a credinței milenare a neamului nostru

cristiboss56 31.07.2012 22:55:47

Biserică transformată în staul în Turcia
 
În Turcia, continuă sub o mască de democrație și egalitarism persecuția acerbă împotriva creștinilor.
De la permanentele obstacole puse în calea Patriarhiei Ecumenice până la asasinarea frecventă a creștinilor în Turcia, guvernul dar și opinia publică cultivă o atmosferă de presiune și inospitalitate față de creștinii aflați aici dintotdauna.
Monumentele cultural-religioase din Turcia sunt – multe dintre ele – amenințate cu dispariția. Astfel, agenția Armenpress a raportat că Biserica Armeană din Azizie, districtul Erzrum este folosită de turci ca un staul de vite.
Biserica – de o valoare istorică inestimabilă – este ignorată sistematic de către Ministrul Culturii și Turismului din Turcia și a suferit multe stricăciuni din cauza căutătorilor de comori, dar și din partea localnicilor care fură material de construcție.
Zidurile interioare ale bisericii au fost construite în secolul al 17-lea și sunt acoperite cu fresce.
În 1914, în estul Turciei (Armenia de Vest) existau 4000 de mănăstiri armene. Mai rămân doar 100 astăzi, multe dintre ele amenințate cu dispariția.
Una dintre strategiile cele mai reușite pentru uciderea bisericilor creștine în țările persecutoare de creștini este asasinarea patrimoniului lor cultural și religios. Atacuri ale extremiștilor, incendii inopinate sau nu, profanări și furturi de obiecte liturgice, amenințări, lipsa oricărei posibilități de restaurare, interzisă de stat, decizii judecătorești previzibile și absurde de deposedare a creștinilor, alungarea monahilor din mănăstiri, tăierea accesului la educație religioasă, restricționarea editurilor cu profil teologic și religios, sunt doar câteva aspecte ale acestei strategii prin care se urmărește eradicarea creștinior din locurile unde ei au trăit de aproape 2000 de ani.

cristiboss56 01.08.2012 20:48:26

A inceput Postul Adormirii Maicii Domnului ! Post binecuvantat tuturir forumistilor !
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2668496743.jpg
Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Marii începe în fiecare an la 1 august și are o durată de două săptămâni, până în ziua praznicului. Această perioadă specială de pregătire a fost rânduită pentru cinstirea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, dar și pentru praznicul Schimbării la Față, care este sărbătorit pe 6 august.

Postul Sfintei Marii aduce aminte de virtuțile Maicii Domnului, dar și de postul pe care Născătoarea de Dumnezeu l-a ținut înainte de mutarea ei din această viață. Postul începe din seara zilei de 31 iulie, când se lasă sec, și se încheie pe 15 august. Când lăsatul secului cade într-o zi de miercuri și vineri, acesta se mută cu o zi înainte. Dacă sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este prăznuită miercurea, așa cum se întâmplă anul acesta, sau vinerea, atunci în ziua praznicului este dezlegare la pește, vin și ulei. Postul Sfintei Marii este un post aspru, care se ține după rânduielile Postului Mare sau al Paștilor. Tipicul Mare bisericesc arată că în zilele de luni, miercuri și vineri se ajunează complet, adică nu se mănâncă nimic până la Ceasul IX, care se săvârșește după-amiaza. După Ceasul IX se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte fără ulei, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la ulei și vin. De sărbătoarea Schimbării la Față (6 august) este dezlegare la pește, vin și ulei în orice zi ar fi prăznuită. În Pravila Mare, pentru a se face totuși o diferență față de Postul Mare, se arată că și în zilele de marți și joi se face totuși dezlegare la vin și ulei. Această tradiție este adoptată și în rânduielile mănăstirilor noastre. În timpul acestui post, la mănăstiri se citesc în fiecare zi cele două Paraclise ale Maicii Domnului din Ceaslov. Originea Postului Sfintei Marii trebuie pusă în legătură cu al III-lea Sinod Ecumenic din 431 ținut la Efes, când a fost restabilit titlul Maicii Domnului de Theotokos, adică 'Născătoare de Dumnezeu'. La început durata acestui post era diferită în rândurile comunităților creștine. În Antiohia, creștinii posteau o zi pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului. În Ierusalim, Postul Sfintei Marii ținea 8 zile, iar în alte zone creștinii posteau în-treaga lună august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie, pentru că pe 8 septembrie este prăznuită Nașterea Maicii Domnului. Uniformizarea datei sărbătorii Adormirii Maicii Domnului și a duratei postului de două săptămâni a avut loc în secolul al XII-lea la Sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysovergis. Atunci s-a stabilit ca acest post să fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august.

cristiboss56 01.08.2012 20:49:35

A inceput Postul Adormirii Maicii Domnului ! Post binecuvantat tuturor forumistilor !
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2668496743.jpg
Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Marii începe în fiecare an la 1 august și are o durată de două săptămâni, până în ziua praznicului. Această perioadă specială de pregătire a fost rânduită pentru cinstirea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, dar și pentru praznicul Schimbării la Față, care este sărbătorit pe 6 august.

Postul Sfintei Marii aduce aminte de virtuțile Maicii Domnului, dar și de postul pe care Născătoarea de Dumnezeu l-a ținut înainte de mutarea ei din această viață. Postul începe din seara zilei de 31 iulie, când se lasă sec, și se încheie pe 15 august. Când lăsatul secului cade într-o zi de miercuri și vineri, acesta se mută cu o zi înainte. Dacă sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este prăznuită miercurea, așa cum se întâmplă anul acesta, sau vinerea, atunci în ziua praznicului este dezlegare la pește, vin și ulei. Postul Sfintei Marii este un post aspru, care se ține după rânduielile Postului Mare sau al Paștilor. Tipicul Mare bisericesc arată că în zilele de luni, miercuri și vineri se ajunează complet, adică nu se mănâncă nimic până la Ceasul IX, care se săvârșește după-amiaza. După Ceasul IX se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte fără ulei, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la ulei și vin. De sărbătoarea Schimbării la Față (6 august) este dezlegare la pește, vin și ulei în orice zi ar fi prăznuită. În Pravila Mare, pentru a se face totuși o diferență față de Postul Mare, se arată că și în zilele de marți și joi se face totuși dezlegare la vin și ulei. Această tradiție este adoptată și în rânduielile mănăstirilor noastre. În timpul acestui post, la mănăstiri se citesc în fiecare zi cele două Paraclise ale Maicii Domnului din Ceaslov. Originea Postului Sfintei Marii trebuie pusă în legătură cu al III-lea Sinod Ecumenic din 431 ținut la Efes, când a fost restabilit titlul Maicii Domnului de Theotokos, adică 'Născătoare de Dumnezeu'. La început durata acestui post era diferită în rândurile comunităților creștine. În Antiohia, creștinii posteau o zi pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului. În Ierusalim, Postul Sfintei Marii ținea 8 zile, iar în alte zone creștinii posteau în-treaga lună august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie, pentru că pe 8 septembrie este prăznuită Nașterea Maicii Domnului. Uniformizarea datei sărbătorii Adormirii Maicii Domnului și a duratei postului de două săptămâni a avut loc în secolul al XII-lea la Sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysovergis. Atunci s-a stabilit ca acest post să fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august.

cristiboss56 02.08.2012 21:21:20

Mănăstirea 'Schimbarea la Față' de pe Muntele Ceahlău îi așteaptă pe credincioși
 
Mănăstirea 'Schimbarea la Față' de pe Muntele Ceahlău îi așteaptă pe credincioși să participe pe 6 august la hramul acestei așezări monahale. Pentru primirea pelerinilor care vor urca pe culmile Ceahlăului este pregătită și Direcția de Administrare a Parcului Național Ceahlău. Personalul administrației Parcului va fi prezent atât la porțile de acces în aria naturală protejată din Durău, Izvorul Muntelui și Bicazu Ardelean, cât și pe traseele turistice, oferind informații și îndrumând participanții la evenimentul religios.

'În această activitate vom fi sprijiniți de către jandarmii montani ai posturilor din Bicaz și Ceahlău, precum și de polițiștii din cadrul Poliției Bicaz. Pelerinii sunt rugați să respecte instrucțiunile privind regulile de vizitare din Parcul Național Ceahlău, pentru a evita incidentele neplăcute. Cei care vor urca pe Masivul Ceahlău trebuie să fie echipați cu bocanci de munte sau ghete tip adidas, să transporte proviziile în rucsaci, să aibă haine de schimb și pelerine de ploaie. Deplasarea se va face numai pe traseele indicate la porțile de intrare. Traseele vor fi parcurse în liniște și nu se vor colecta exemplare din flora și fauna parcului. Pe trasee nu vor fi abandonate ambalaje sau resturi alimentare, pentru colectarea și transportul acestora spre punctele de colectare din afara parcului fiind puși la dispoziție saci purtând sigla Parcului Național Ceahlău. În caz de necesitate vor fi apelați membrii Serviciului Public Salvamont Neamț, sunând la numărul de urgență 112', a declarat pentru Ziarul Lumina Cătălin Gavrilescu, directorul Direcției de Administrare a Parcului Național Ceahlău.

Direcția de Administrare a Parcului Național Ceahlău poate oferi informații suplimentare la numerele de telefon: 0233.256.600 sau 0726.100.690. 'Direcția de Administrare a Parcului Național Ceahlău dorește ca toți pelerinii să se bucure de sărbătoarea Muntelui Ceahlău, singurul munte cu hram din România și al doilea din lumea ortodoxă, după Muntele Athos', s-a exprimat Cătălin Gavrilescu.

Din inițiativa Consiliului Județean Neamț, începând cu anul 2009, ziua de 6 august a fost declarată Ziua Porților Deschise. Astfel, cei care intră în Parcul Național Ceahlău în această zi sunt scutiți de taxa de intrare.

cristiboss56 02.08.2012 21:23:24

Paraclisului Maicii Domnului în fiecare seară, după Vecernie !
 
În timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, la Catedrala patriarhală din București se săvârșește slujba Paraclisului Maicii Domnului în fiecare seară, după Vecernie. Această rânduială a început ieri seară, în prima zi de post, și se va încheia în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Această rânduială specifică mănăstirilor este preluată și la unele catedrale chiriarhale din țară, precum și la unele parohii unde evlavia credincioșilor către Maica Domnului este mai mare.

Miercuri, 01 august 2012, în prima zi din post, la Catedrala patriarhală, la slujba Paraclisului a fost prezent și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Ziarul Lumina Preafericirea Sa a binecuvântat pe credincioșii prezenți și a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificația Postului Adormirii Maicii Domnului și despre praznicul împărătesc care încheie această perioadă de pregătire.

Paraclisul este o slujbă specială de invocare a ajutorului Născătoarei de Dumnezeu, așa cum ne arată și etimologia cuvântului grecesc 'paraklisis', care înseamnă 'invocare' sau 'chemare', dar și 'mângâiere'. Slujba Paraclisului se aseamănă cu cea a Utreniei, cuprinzând tropare, condace, canonul complet, Evanghelia și ectenii. În tradiția românească cele mai cunoscute sunt Paraclisul Mic al Maicii Domnului, primul din Ceaslov, și Paraclisul Mare al Maicii Domnului care poate fi găsit și la finalul Psaltirii. Slujba Paraclisului Mic a fost alcătuită de Sfântul Teostrict Mărturisitorul, starețul Mănăstirii Pelekete, de lângă Constantinopol, care a pătimit în timpul disputei iconoclaste din secolul al VIII-lea. Slujba Paraclisului Mare a fost alcătuită de Teodor II Dukas Laskaris, împăratul bizantin al Niceei, care a domnit în exil între anii 1254-1258, după cucerirea Constantinopolului de cruciați în 1204.

cristiboss56 03.08.2012 21:28:02

Mănăstirea Săraca din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei își va sărbători hramul
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...0213520258.jpg
Cu prilejul praznicului „Schimbării la Față”, luni, 6 august 2012, Mănăstirea Săraca din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei își va sărbători hramul, informează site-ul mitropolia-banatului.ro.

Mănăstirea Săraca, din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei, este așezată în localitatea Șemlacul Mic, la o distanță de 67 de kilometri sud de Timișoara.

Originea acesteia nu se cunoaște cu certitudine. După unii istorici, ar data din secolele XIII-XIV; alți cercetători, pornind de la vechiul strat de pictură, susțin că mănăstirea a fost zidită în secolele XVI-XVII. Din analiza documentelor istorice, reiese că între anii 1270-1271 mănăstirea desfășura o bogată activitate. Informații suplimentare datează de la începutul secolului al XV-lea, când superiorul călugărilor franciscani raporta că mănăstirea este o apărătoare a “schismaticilor”.
În 1865, mănăstirea se găsea în paragină. În 1934 ajunge sub oblăduirea Episcopiei Caransebeșului, iar mai târziu sub aceea a Arhiepiscopiei Timișoarei. Din 1948 și până în 1987 a fost utilizată de parohia Șemlacu Mic.

În anul 1987, la stăruința Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae Corneanu așezământul și-a redobândit statutul de mănăstire, fiind complet restaurat și așezat cu bună stare de funcționare.

cristiboss56 03.08.2012 21:34:17

Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” Piatra Craiului in sarbatoare !
 
Singurul așezământ monahal aflat sub ocrotirea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Mănăstirea de la Piatra Craiului, își va sărbători patronul spiritual pe data de 5 august 2012, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care din ajunul sărbătorii va participa și la slujba de priveghere oficiată aici de la ora 18:00 Vecernia cu Litie, Utrenia cu Ceasul I, după cum a precizat corespondentul TRINITAS TV, Moldovan Cristian Dumitru. Părintele Mitropolit va sluji Sfânta Liturghie arhierească, de la ora 9:30 înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” Piatra Craiului este situată pe raza localității Bucea, comuna Negreni, județul Cluj, la 90 km de Cluj și 60 km de Oradea, la 3 km de șoseaua E60. Ideea înființării acestei mănăstiri a avut-o o credincioasă din Parohia Bucea, donând terenul și o casă de vacanță în mijlocul pădurii, la interferența a trei județe: Cluj, Bihor și Sălaj. Acestea se întâmplau prin anii 1993-1994. Primii doi monahi s-au instalat în primăvara anului 1995, în căsuța formată din două camere și un hol, începând să facă planuri pentru viitoarea biserică.

În 1995 s-a ridicat biserica din lemn, care a fost prima biserică, după care s-a ridicat un corp de chilii, iar din 2006 s-au început lucrările la biserica din zid care se continuă și în prezent, în 2009-2010, s-a început ridicarea unui corp de chilii pentru primirea pelerinilor”, 320 locuri de cazare iar în 2011 s-a ridicat și o trapeză a declarat starețul Mănăstirii Piatra Craiului, Protos. Antonie Flore, în prezent sunt 4 viețuitori.

Credincioșii din Mitropolia Clujului și nu numai, se vor putea închina și la moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. Sfintele moaște vor fi aduse spre cinstire și închinare în data de 4 august 2012 de către Arhim. Vartolomeu, Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului și starețul Mănăstirii Cozia alături de Stavrofora Mihaela Tamaș stareța Mănăstirii Bistrița și un sobor de opt maici, cu binecuvântarea ÎPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, cu ocazia prăznuirii hramului acestei vetre monahale. Delegația de la Mănăstirea Bistrița, va sosi cu racla cu sfintele moaște sâmbătă după-masă, în jurul orei 16.30. Aceasta va fi întâmpinată în curtea mănăstirii de monahii așezământului, preoți și credincioși.

Sfintele moaște vor fi așezate spre închinare într-un baldachin special amenajat în incinta mănăstirii.

Duminică, la ora 13:00, vor fi și la Mănăstirea Voievodeni din județul Sălaj, unde vor sta spre cinstire și închinare toată ziua de luni cu ocazia hramului acestei mănăstiri Schimbarea la Față a Domnului. Cu acest prilej se va oficia la acest așezământ monahal slujba vecerniei și privegherii, duminica seara, iar luni Sfânta Liturghie.

cristiboss56 03.08.2012 21:37:50

Mănăstirea Lainici din județul Gorj in sarbatoare !
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...1597817625.jpg
Numeroși credincioși sunt așteptați la Mănăstirea Lainici din județul Gorj luni, 6 august, de praznicul “Schimbarea la Față a Domnului”. Cu acest prilej, după cum ne informează Gabriela Popescu – Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Mănăstirea Lainici este așezată în Defileul Jiului și este considerată de sute de ani liantul credincioșilor din Oltenia cu cei din Ardeal, datorită așezării ei geografice. Aflat într-o poiană, la o altitudine de aproape 800 de metri, așezământul monahal a luat ființă între anii 1850 - 1852. În biserica nou-construită în curtea Mănăstirii Lainici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare“, unicat în țara noastră, adusă de la Muntele Athos. Este pictată pe lemn de santal și acoperită cu o mantie grea de argint aurit.

cristiboss56 03.08.2012 23:07:23

Colapsul marilor biserici protestante: apusul creștinismului liberal?
 
Începând cu anii 2000, Biserica Episcopală și-a pierdut aproximativ 23% din membri. În ritmul acesta în 26 de ani nu va mai avea membri.
În 2006, liderul Bisericii Episcopale (o ramură a bisericii protestante americane), Katherine Jefferts Schori, a declarat pentru ziarul New York Times că membrii bisericii „nu doresc sa înmulțească numărul lor aducând pe lume mai mulți copii decât o fac deja“. Mai mult decât atât, Biserica „i-a sfătuit pe oameni să fie atenți la gestionarea planetei și să nu o exploateze mai mult decât este posibil.“
„Gestionarea planetei“ și nașterea de copii nu sunt două idei total incompatibile. Însă, dacă prin păstrarea acestor principii Schori a dorit stingerea Bisericii Episcopale, atunci aceasta este pe cale să se întâmple. Biserica Episcopala se află, conform statisticilor, în declin.
Începând cu anii 2000, Biserica Episcopală și-a pierdut aproximativ 23% din membri. În ritmul acesta în 26 de ani nu va mai avea membri.
Ziariștii publicației New York Times, printre care și Ross Douthat, au observat că acest colaps a luat naștere atunci când Biserica Episcopală începuse să devină „una din cele mai conștiente Biserici creștine de sine stătătoare din Statele Unite.“
Paradoxul constă în faptul că transformarea era concepută pentru a face Biserica „relevantă și vitală“. Oamenii însă, au încetat să mai meargă la biserică pentru că nu le oferea nimic din ceea ce „[nu] ar fi putut deja obține dintr-un liberalism secular pur".
Ceea ce este valabil pentru Biserica Episcopală este valabil în mare măsură și pentru majoritatea Bisericilor protestante. Întrucât aceste biserici s-au îndreptat spre stânga pentru a câștiga „relevanță“ și „vitalitate“, numărul lor a scăzut rapid și considerabil.
Această situație nu este una nouă. Cu patruzeci de ani în urmă, Dean Kelly vorbea în cartea sa "Why Conservative Churches are Growing“ despre o poveste asemănătoare. Kelly sublinia faptul că „Bisericile conservatoare, respectând principii teologice aparent demodate și impunând enoriașilor reguli stricte, au egalat sau chiar depășit procentajele timpurii ce indicau creșterea populației.
Noutatea constă în faptul că astăzi, unele din aceste biserici conservatoare, nu mai reușesc să se extindă. De exemplu, în ultimii patru ani numărul de membri ai Convenției Baptiste de Sud se află într-o continuă scădere. Mai grav este faptul că numărul oamenilor botezați a scăzut în ultimul deceniu, atingând numărul minim înregistrat în perioada anilor 1950.
Acesta nu este singurul motiv pentru care creștinii adepți ai conservatorismului teologic ar trebui să se gândească de două ori înainte să se bucure pentru declinul Bisericii liberale. Potrivit lui Douthat „ideea definitorie a creștinismului liberal spune că credința ar trebui să încurajeze reforma socială precum și transformarea personală, fiind o forță pozitivă în viața noastră națională“.
Conform lui Gary Dorrien, la școala teologică Union Theological Seminary din America, generațiile timpurii de creștini cu convingeri liberale erau conduse, de oameni care aveau „un fundament solid în studiul Bibliei, devotamentului familial, rugăciunii și slujirii“. Cererile lor pentru reformă au fost făcute în contextul unei credințe "în propriul Dumnezeu transcendent ... în dumnezeirea lui Hristos, în nevoia de mântuire personală și în importanța misiunii creștine“.
Acel tip de Creștinism liberal a ajutat de exemplu la formarea mișcării pentru drepturile civile. "Avem o datorie către această tradiție“.
Astfel, cine suntem noi, predicatorii misionari, pentru a ne da cu părerea despre declinul bisericilor protestante? Dr. Timothy George, Președinte al Consiliului de la Centrul Colson și Decan la Beeson Divinity School, a scris un articol excelent despre acest lucru. El emite un apel puternic la vitalitate spirituală, integritate din punct de vedere teologic, smerenie și mai presus de toate la rugăciune. (Eric Metaxas, corespondent al ziarului Christian Post)
sursa:http://christianpost.com

cristiboss56 04.08.2012 14:36:44

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 5 august pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...4104655111.jpg
Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 5 august pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, unul dintre cei mai iubiți sfinți români, cunoscut printre credincioși mai ales pentru versurile sale pline de sensibilitate și duhovnicie. Peste tot în țară, oamenii se adună în jurul bisericilor închinate lui pentru a înălța rugăciuni acestui sfânt din secolul XX.

Sute de pelerini sunt așteptați la Seminarul Teologic Ortodox 'Veniamin Costachi' de la Mănăstirea Neamț, unde se află un deget al Sfântului Ioan Iacob, împreună cu o parte a lucrurilor sale personale: metaniile, camilafca și ceaslovul. Odoarele se găsesc într-o raclă aflată în Biserica 'Sfântul Ioan Iacob Hozevitul' din curtea seminarului, a cărei ridicare a început în 1994, când s-a dorit inițial construirea unui paraclis pentru elevii seminarului. În anul 1997 a fost sfințit altarul sfântului lăcaș care a fost construit în așa fel încât să fie o casă nouă pentru Sfântul Ioan Iacob. Slujbele dedicate hramului încep din această seară, de la ora 18:00. 'În cadrul slujbei de Priveghere, credincioșii își găsesc liniștea sufletească, pentru că Sfântul Ioan Iacob a fost un mare rugător, trăind retras de lume, iar rugăciunea plină de pace și de bucurie este una din laturile Sfântului Ioan Iacob. Ea se transmite celor care participă la privegherea închinată Sfântului Ioan Iacob. În ultimii ani am văzut cum credincioșii caută să se adape din atmosfera aceasta duhovnicească', a spus părintele Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț. Duminică, 5 august, de la ora 6:00, se va săvârși slujba Aghesmei mici, care va fi urmată de Taina Sfântului Maslu și de Acatistul Sfântului Ioan Iacob, după care Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, înconjurați de mulți preoți și diaconi.

Pelerinaj la casa natală a sfântului

Manifestări deosebite dedicate sfântului român vor fi organizate și la Seminarul Teologic din Dorohoi, județul Botoșani, care îi poartă numele și unde elevii au pregătit o sesiune de comunicări și s-au închinat, alături de credincioși, la racla ce adăpostește moaștele mai multor sfinți români, adusă la seminar din Arhiepiscopia Tomisului. De asemenea, astăzi se organizează un pelerinaj la casa Sfântului Ioan Iacob din localitatea Horodiștea, iar duminică, 5 august, vor fi săvârșite aici Utrenia, Acatistul și Sfânta Liturghie. La final, Corul 'Haris' al seminarului va susține un concert de cântări religioase. Și în satul natal al Sfântului Ioan Iacob, Crăiniceni, credincioșii vor participa la procesiuni și slujbe care se vor încheia cu o agapă frățească.

Credincioșii din București pot participa în ziua prăznuirii la slujbe la Biserica 'Sfântul Ioan Iacob' din Protoieria III Capitală, unde s-au pregătit și câteva daruri pentru credincioși, precum și la Biserica Boteanu din Protoieria II Capitală, unde se află o raclă cu părticele din sfintele sale moaște, potrivit Ziarul Lumina.

cristiboss56 04.08.2012 22:44:18

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
 
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din parohia Trifești, Protopopiatul Roman, va ajunge luni, 6 august, la Biserica 'Adormirea Maicii Domnului' - Lazaret din Bacău. Pelerinajul va avea loc cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. În fiecare dimineață se va săvârși Sfânta Liturghie, iar în zilele de luni, 6 august, și marți, 7 august, la ora 18:00, se va oficia Taina Sfântului Maslu. De asemenea, vor fi citite rugăciuni la vreme de secetă. Băcăuanii se vor putea închina icoanei Maicii Domnului de la Trifești până miercuri, 8 august. 'Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifești o întruchipează pe Maica Domnului împreună cu Pruncul Iisus. Aceasta are o istorie aparte ce se transmite din generație în generație. Potrivit acesteia, în urmă cu sute de ani, un cioban, care își avea stâna pe malul drept al râului Moldova, a găsit în albia râului o bucată de lemn, adusă de ape. A luat lemnul din apă și a încercat să facă un foc cu el. În momentul în care a încercat să taie cu un topor acea bucată de lemn, ciobanul a observat că din acesta a început să curgă sânge. Speriat și mirat, el a mers cu bucata de lemn la preotul satului. Din acel lemn a fost facută sfânta icoană, care s-a dovedit a fi făcătoare de minuni. Aceasta este cunoscută de către credincioși sub numele 'Sfânta' sau 'Sfânta de la Trifești'. În fiecare an, icoana ajunge în mai multe parohii din Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru ca un număr cât mai mare de credincioși să se poată închina', a declarat pentru Ziarul Lumina Ed. Moldova, pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

cristiboss56 04.08.2012 22:46:35

Cluj !
 
Moaștele Sfântului Nectarie de la Biserica 'Sfântul Nectarie' din Iași ajung la Mănăstirea Petreștii de Sus, județul Cluj.

Racla cu moaștele Sfântului Nectarie a ajuns azi, la ora 10:00, în incinta mănăstirii clujene din Petreștii de Sus, unde a fost întâmpinată de monahi și credincioși. Cu acest prilej la mănăstire se va oficia un program liturgic special. Astăzi, de la ora 12:00 s-a citit Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie, s-a continuat de la ora 15:00 cu Taina Sfântului Maslu și de la ora 17:00 cu slujba Privegherii, după cum a declarat starețul mănăstirii, protosinghelul Teofil Popescu. În ziua de hram, la sărbătoarea Schimbarea la Față va fi prezent la Mănăstirea Cheile Turzii din Petreștii de Sus Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care va oficia Sfânta Liturghie de la ora 10:00.

De asemenea, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, de la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, va fi adusă azi la Mănăstirea 'Sfântul Ioan Iacob Hozevitul' de la Piatra Craiului, județul Cluj, cu prilejul hramului.

Racla ajunge la mănăstire astăzi la ora 16:30, când va fi întâmpinată de monahii acestui așezământ și de credincioșii din regiune. Soborul de preoți și călugări va rosti cu acest prilej o rugăciune de mulțumire. Programul liturgic va continua seara, de la ora 18:00, cu slujba Privegherii oficiată de Înalt Preasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, după cum ne informează Ziarul Lumina.

cristiboss56 04.08.2012 22:49:19

Biserica „Cuțitul de Argint” de pe Dealul Filaret din Capitală in sarbatoare !
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...1953585695.jpg
Printre numeroasele lăcașuri de cult din Patriarhia Română care își vor serba luni, 6 august 2012, hramul se află și Biserica „Cuțitul de Argint” de pe Dealul Filaret din Capitală.

Ridicat între anii 1906-1910, cu ocazia Expoziției Naționale Jubiliare, lăcașul de cult a avut ca model biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași, fiind placată cu cărămidă roșie și cărămidă smălțuită.

Este o construcție pe plan triconc (22,65 x 10,6 m), cu ziduri groase de 1,5 m, de tip biserică moldovenească. Nu are pridvor. Peste naos este ridicată o turlă octogonală sprijinită pe arce moldovenești, având acoperiș piramidal învelit cu țiglă. Fațadele sunt împărțite în două registre: cel inferior placat cu piatră naturală, cel superior este placat cu cărămidă roșie aparentă, cu rânduri de firide pictate și ocnițe, alternate cu șiruri de discuri din ceramică smălțuită, colorate.

cristiboss56 06.08.2012 21:54:11

Descoperirea unei basilici creștine romane în Tesalonic
 
O nouă descoperire arheologică a uimit lumea academică a Europei. Cu ocazia lucrărilor de construcție a metroului din Tesalonic, s-a descoperit o Biserică paleo-creștină, care va fi transferată aproape de clădirea Bibliotecii Aristotel din oraș.
Biserica, distrusă în secolul al VII-lea, este o basilică de mici dimensiuni, cu o capelă funerară. Ea a fost construită nu departe de „Poarta de Aur”, la extremitatea vechiului cimitir occidental al orașului.
Astăzi ea se găsește aproape de strada Monastiriou, pe amplasamentul viitoarei stații de metrou: „Piața Democrației”. În momentul săpăturilor, arheologii au găsit resturi de mozaic reprezentând un câmp alb cu clematite (plante cățărătoare), o pasăre phoenix cu un halou (simbol creștin al lui Hristos) în treisprezece raze. De fiecare parte a păsării phoenix erau reprezentate 6 păsări. Cercetătorii au presupus că pasărea Phoenix este Hristos iar cele 12 păsări sunt Sfinții Apostoli. Construcția noii rute de metrou din Tesalonic, pe ruta principală a drumului antic și bizantin, numit Via Egnatia, este însoțită de numeroase descoperiri arheologice.


Sursa: www.orthodoxie.com

cristiboss56 06.08.2012 21:59:25

Descoperire: o pecete cu Samson luptând cu un leu
 
Recent o nouă descoperire arheologică din Țara Sfântă vine să confirme istoria biblică. Este vorba din nou despre Samson, cel care a învins de unul singur tabăra inamicilor filisteni.
Acum arheologii au găsit o pecete care ilustrează lupta dintre Samson și un leu, așa cum este istorisit în Sfânta Scriptură.
Săpând în regiunea din Beit Shemesh, în regiunea dealurilor iudaice de lângă Ierusalim, istoricii au descoperit multe alte artefacte de mare valoare arheologică.
Pecetea a fost datată în secolul al 11-lea B.C. atunci când israeliții s-au mutat în Iudeea, după cucerirea Canaanului de către Iosua Navi.
Locația descoperirii este aproape de râul Sorek, linia de demarcație dintre triburile filistene și israeliți, relateată The Daily Telegraph.


Sursa: http://www.dailymail.co.uk

cristiboss56 06.08.2012 22:03:16

Codexul Aleppo – cea mai veche Biblie din lume
 
Unul dintre cele mai importante manuscrise ale istoriei este Codexul Aleppo, un pergament vechi de o mie de ani, cea mai veche și cea mai clară copie a întregii Biblii ebraice.
Codexul Aleppo este una din cele mai importante cărți de pe pământ. Pentru a pregăti acest codex, oamenii au tăiat animale, le-au scos pielea și au pregătit-o anume, iar apoi un scrib, Shlomo Ben-Buya'a, din orașul Tiberias de lângă Marea Galileii, a folosit cerneală din rugină, pentru a scrie cele mai mult de 300 000 de cuvinte, unul după altul. A terminat să scrie în 930 A.D, după ani de muncă, reprezentând condensarea finală a istoriilor biblice.
Codexul a încoronat secole de cercetare și era menit să fie versiunea perfectă a celor 24 de cărți care au compus Biblia veche, într-un singur manuscris.
O carte electronic există într-un număr infinit de copii și nu există original. Codexul Aleppo a existat doar în manuscrisul original de 500 de pagini. Nu a existat nicio copie. În 1099a fost ținut în Sinagoga din Ierusalim, când a venit Cruciada I, condusă de Ducele Godfrey of Bouillon și de Raymond, Conte de Toulouse. Cruciații au cucerit orașul și l-au prădat, au masacrat toți locuitorii lui și au confiscat totul. După căderea Ierusalimului, comunitatea iudaică din Fustat, de lângă Cairo, a strâns bani și a trimis 123 dinari și emisari pentru a găsi manuscrisele Torei.
În 1947, codexul a fost găsit în Marea Sinagogă din Alep, Siria, unde a stat 600 de ani. Pentru iudeii din Alep era mai mult un talisman decât o resursă academică imensă. Tradițiile vechi spuneau că dacă vor pierde acest manuscris, comunitatea va fi distrusă.
În același an, după ce Națiunile Unite au votat să împartă Palestina în două state, uul evreiesc și unul arab, o mulțime înfuriată a năvălit în Alep, a ars case, magazine și sinagoga în care se afla Codexul, care a dispărut. Mai târziu a apărut, însă s-a arătat că o carte fără copii dacă e pierdută, s-ar putea pierde toată cunoașterea revelată din ea.


Sursa: http://www.huffingtonpost.com/religion/

cristiboss56 07.08.2012 19:41:46

Arabia Saudită eliberează 35 de creștini acuzați de rugăciune în comun
 
35 de creștini etiopieni din Arabia Saudită, care au fost întemnițați și erau în pericol de a fi trimiși cu forța în țara lor, au fost eliberați după luni de detenție.
Creștinii au fost închiși în 17 decembrie pentru organizarea unei rugăciuni într-o casă privată. Actul a fost socotit infracțiune de autoritățile musulmane din Arabia Saudită.
„Am înțeles că saudiții i-au amenințat, abuzat și au pus presiune pe creștini să se convertească la islam în timpul încarcerării” a spus purtătorul de cuvânt al organizației International Christian Concern Jonathan Racho. În special femeile au fost tratate cu violență și umilite.
După ce organizația a lansat o campanie internațională pentru a elibera pe creștini, autoritățile saudite și-au schimbat mesajul de câteva ori, declarând că etiopienii erau imorali și făceau trafic cu ființe umane.
Purtătorul de cuvânt al organizației creștine a spus: „Autoritățile au înșelat comunitatea internațională spunând că promovează toleranța între musulmani, creștini, iudei etc., dar de fapt, saudiții sunt printre țările din lume cele mai persecutoare de creștini. Mai mult, saudiții exportă o formă radicală de islam și astfel alimentează persecuția creștinilor în alte părți”.
International Christian Concern a salutat decizia oficialilor din Arabia Saudită însă au spus că în această țară rămâne o totală intoleranță pentru alte credințe.


Sursa: http://theorthodoxchurch.info

cristiboss56 07.08.2012 19:46:01

Ierarh copt denunță persecuția creștinilor în Egipt
 
Liderul actual al creștinilor copți din Egipt, Arhiepiscopul Pachomius, a criticat noul guvern egiptean spunând că reprezentarea creștinilor este „necinstită”și că guvernul ignoră drepturile creștinilor ca și cetățeni.
Cairo:
Arhiepiscopul reprezintă creștinii copți, care reprezintă 10% din populația de 82 de milioane de oameni a Egiptului, relatază cotidianul Al-Shorouk.
El a amintit de promisiunea președintelui Morsi de a coopta creștini și femei în noul guvern, care însă acum este dominat de islamiști, neexistând decât un ministru creștin, cel al cercetării științifice, din cele 35 de portofolii.
Însă comunitatea coptă se aștepta la 4 portofolii deținute de creștine în noul guvern care dorește susținerea populației. Ierarhul copt a spus că ministerul cercetării științifice este de fapt jumătate de minister, spunând: „Noi respingem noul cabinet”.
Chiar în ziua în care Morsi a preluat președinția, o violență sectară salafită a erupt într-un sat de lângă Cairo, forțând comunitatea creștină să fugă.
Mulțimea a obligat pe creștini să-și părăsească locuințele, după ce un musulman s-a plâns că la un centru de spălat și călcat rufe, un creștin i-a ars o haină. În satul Dashour existau 100 de familii de creștini, ale căror proprietăți au fost distruse. Autoritățile n-au pedepsit pe nimeni. Morsi a făcut apel la creștini să se întoarcă în sat.


Sursa: http://theorthodoxchurch.info

cristiboss56 07.08.2012 22:12:15

Raportul despre libertate religioasă al Statelor Unite
 
Raportul include principalele tendințe ale mapamondului însă în cheie americană adică într-o manieră critică față de inamicii sau comepetitorii Statelor Unite și mai degrabă superficial față de prieteni.
Raportul despre Libertatea Religioasă a Departamentului de Stat al Statelor Unite pentru anul 2011 are mai mult tentă politică decât academică.
Secretarul de Stat al Americii, Hilary Clinton, a spus: „În administrația Obama am ridicat libertatea religioasă la nivel de prioritate diplomatică” la o reuniune la Centrul Carnegie pentru Pace Internațională. „Statele Unite vor lupta pentru valorile și principiile pe care le reprezintă libertatea religioasă, nu numai pentru noi, ci pentru oamenii de pretutindeni”.
Raportul include principalele tendințe ale mapamondului însă în cheie americană adică într-o manieră critică față de inamicii sau comepetitorii Statelor Unite și mai degrabă superficial față de prieteni. Astfel, Rusia este criticată pentru legile sale care include între grupări extremiste Martorii lui Yehova, scientologiștii, neo-penticostalii și mormonii.
Proto-diaconul și profesorul Andrei Kuraev din partea Patriarhiei Rusiei a spus: „Am văzut acest fel de criticism și după 1990, și după câte îmi amintesc, toate sectele religioase au fost extrem de confortabile în țara noastră. Departamentul de Stat ar putea la fel de bine să ne spună cu cât finanțează operațiunile de peste ocean ale acestor secte americane, precum Biserica Scientologică, și apoi vom putea să ne facem o imagine”. Într-adevăr toate sectele religioase despre care vorbește raportul provin din Statele Unite.
Printre cei mai răi protagoniști a fost inclusă și China, care este de fapt marele rival al Statelor Unite pe plan mondial, alături de Eritrea și Iran, Coreea de Nord, Arabia Saudită, Sudan și Uzbekistan.
China a dezmințit imediat raportul ca fiind o practică notorie de interferență grosolană în afacerile interne ale altor țări, în numele religiei. „Practica Statelor Unite este plină de prejudecăți, aroganță și ignoranță, este inimaginabilă și chiar contra-productivă” a spus guvernul chinez. „Nu este altceva decât o unealtă politică folosită de guvernul USA pentru a pune presiune pe alte țări, mai ales cele văzute ca rivali”.
Foarte curios, raportul deși pretinde că este internațional, nu analizează situația din Statele Unite, unde există discriminări religioase masive, precum arderea Coranului. Papa Benedict a spus în acest an că America experiază o mare amenințare la libertatea religioasă, care nu este doar opusă învățăturile tradiției iudeo-creștine, ci este tot mai ostilă creștinismului.
„Vom judeca după acțiuni, nu după cuvinte”, a spus Hillary Clinton, ca și cum Statele Unite ar fi jandarmul mondial și judecătorul tuturor. „Raportul trimite un semnal infractorilor că lumea privește”. Așa este.


Sursa: http://theorthodoxchurch.info

cristiboss56 08.08.2012 22:04:05

Eveniment la Targoviste !
 
În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, vor avea loc sâmbătă, 11 august 2012, la Târgoviște, ceremoniile legate de sărbătorirea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești,. La Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană, unde se află moaștele Sfântului Ierarh, va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească.

Adevărat reper spiritual, moral și cultural, Sf. Ier. Nifon este primul sfânt canonizat pe teritoriul patriei noastre, dar și cel care a inaugurat o amplă schimbare în viața noastră duhovnicească și socială, deoarece a reorganizat din temelii viața bisericească și morală, punând bazele deosebitei înfloriri religioase de mai târziu. Lui i se datorează, în mare parte, dezvoltarea vieții spirituale, culturale și social-politice din secolele următoare, precum și debutul tiparului la strămoșii noștri, căci el a îndemnat la tipărirea de carte, pentru optima și fidela promovare a Evangheliei lui Hristos. Astfel, prin neobosita muncă a Ieromonahului Macarie, au fost dăruite istoriei noastre naționale: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) și Tetraevangheliarul (1512), afirmându-se, în același timp, rolul cultural proeminent al Bisericii noastre strămoșești. Cel mai cunoscut ucenic al său a fost Sf. Voievod Neagoe Basarab, personalitate spirituală și culturală marcantă a vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești.

Și anul acesta sărbătorirea Sf. Ier. Nifon va fi deschisă de Pelerinajul Tinerilor din Municipiul Târgoviște, care va avea loc în ajunul praznicului, în ziua de vineri, 10 august. Acest moment spiritual va debuta în fața Catedralei Mitropolitane, la ora 18.00 și se va încheia, tot în fața Catedralei, cu oficierea “Acatistului Sf. Ier. Nifon” și închinarea la racla cu sfintele moaște, după cum ne informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

cristiboss56 09.08.2012 22:57:09

Procesiune cu Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dălhăuți
 
 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...6377919343.jpg


Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dălhăuți a fost dusă în procesiune, prin mai multe localități afectate de secetă din județele Vrancea și Buzău.

Ea a fost purtată de credincioșii care au participat la slujbele pentru ploaie, a declarat pentru Radio TRINITAS purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Părintele Adrian Ionescu.

Ultima dată, icoana a fost scoasă în procesiune pentru aducerea ploii acum mai bine de un deceniu.

Și în bisericile din tot județul se fac în aceste zile rugăciuni pentru aducerea ploii. În Vrancea nu a mai plouat de peste 40 de zile, iar seceta a pârjolit toate culturile.

cristiboss56 10.08.2012 22:42:11

Hramul Manastirii Nicula !
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2949141457.jpg

Ca în fiecare an, în perioada premergătoare sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Nicula se pregătește să își întâmpine pelerinii, aici desfășurându-se, în perioada 12-15 august, poate cel mai mare pelerinaj din țară, la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

După cum aflăm de pe site-ul mitropolia-clujului.ro, programul liturgic din această perioadă va fi următorul:

Duminică, 12 august

08:30 Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
Ceasurile III, VI
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
18:00 Ceasul IX și Vecernia, Utrenia și Ceasul I

Luni, 13 august

07:00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III și VI
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
15:00 Taina Sfântului Maslu
18:00 Ceasul IX, Vecernia și Acatistul Adormirii Maicii Domnului
21:00 Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I

Marți, 14 august

7:00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III, VI
10:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur Predică
12:00 Taina Sfântului Maslu
14:00 Pelerinaj de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla spre Mănăstirea Nicula, condus de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
15:00 Taina Sfântului Maslu
18:00 Vecernia cu Litie. Cuvântul de învățătură va fi rostit de PS Ignatie Mureșanul, Episcop vicar al Spaniei
21:30 Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului
22:30 Utrenia și Prohodul Maicii Domnului
Înconjurarea bisericii cu Icoana (în jurul orei 02:00)
Cuvântul de învățătură va fi rostit de către PS Siluan, Episcopul Ortodox Româna al Ungariei

Miercuri15 august – „Adormirea Maicii Domnului”

05:00 Sfânta Liturghie în biserică
08:00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului
09:00 Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoți și diaconi
Cuvântul de învățătură va fi rostit de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț
Din soborul slujitor mai fac parte: PS Episcop Siluan al românilor ortodocși din Ungaria,
PS Ignatie Mureseanul, Arhiereu vicar al Spaniei si Portugaliei

Mănăstirea Nicula este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale nu doar din spațiul transilvănean, ci din întreg spațiul românesc. Începuturile unei așezări monahale aici se leagă de viețuirea unui pustnic (1326), Nicolae, care a dat numele atât mănăstirii, cât și satului în care se găsește. Prima mărturie istorică ce atestă existența mănăstirii face trimitere la o biserică din lemn datată 1552, cu hramul „Sfânta Treime”, locaș ce a fost renovat între anii 1712-1714, dar a fost mistuit după aproximativ un secol și jumătate într-un incendiu.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Pictată în anul 1681, de preotul Luca din Iclod, Icoana Maicii Domnului face ca, din 1699, Nicula să devină un sat consacrat în toată lumea, Preasfânta Fecioară lăcrimând timp de 26 de zile, plângerea Fecioarei având să prevestească tristele evenimente din anul 1700. Icoana a ajuns aici prin mâna nobilului român Ioan Cupșa, care a cumpărat-o de la preotul Luca, donând-o mănăstirii.

Din momentul plângerii, Maica Domnului și-a arătat milostivirea față de mulțime de credincioși care veneau, se închinau și erau izbăviți de bolile și nevoile lor. Există până astăzi foarte multe mărturii venite de la oameni tămăduiți de boli declarate de medici incurabile, venind la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Câteva dintre acestea au fost cuprinse într-o carte apărută în acest an sub îngrijirea starețului Mănăstirii Nicula, pr. arhim. Andrei Coroian, intitulată Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula și minunile ei.

Datorită pericolului străin, între anii 1714-1782, icoana a fost îngropată în pământ, fiind ascunsă din nou între 1948-1962, fiind găsită de starețul de atunci, arhimandritul Serafim Măciucă. A fost zidită în geamul casei lui Vasile Chezan, tatăl unuia dintre călugării uniți. După găsire, a stat în mănăstire doar câteva ore, fiind dusă ulterior de organele comuniste la Cluj, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe. Aici a rămas până în 24 martie 1992, când a fost readusă la mănăstire, printr-o procesiune impresionantă. De atunci a părăsit mănăstirea de puține ori și numai la evenimente deosebite din viața Bisericii noastre. Icoana este adăpostită în prezent de biserica din zid, unde se slujesc și sfintele slujbe.

Ridicarea bisericii din zid

Biserica din zid a fost construită în perioada 1875-1879, procesul continuând în 1905, la inițiativa profesorului de teologie Mihai Ivașco. Ridicarea acestui locaș s-a impus datorită numărului mare de credincioși ce frecventau mănăstirea, dincolo de piedicile ivite în decursul istoriei. După moartea profesorului Ivașco, a fost realizat iconostasul aurit, care a fost înlocuit, în anul 1938, cu unul realizat din lemn de tei, acesta având în centru un gol care descoperă Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Pictura bisericii a fost executată în tehnica tempera, în 1961. Biserica a funcționat fără cele două turle timp de 30 de ani, acestea fiind ridicate în 1905.

Atunci când nu se oficiază slujbe, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului este coborâtă în fața altarului spre închinarea credincioșilor. O dată pe an, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, icoana este scoasă din biserică, în timpul slujbei Prohodului Maicii Domnului și se face înconjurul bisericii cu această icoană.

Școala de la Nicula

Alături de așezămintele monahale din Transilvania, ca de altfel de pe întreg teritoriul țării noastre, într-o anumită perioadă a funcționat o școală și la Mănăstirea Nicula. Așa se face că în jurul anului 1659, Nicula era nu doar chinovie monahală, ci și școală „împărătească”, unde învățau copiii din satele învecinate, avându-i dascăli pe câțiva călugări. Tinerii care au studiat aici au deprins nu doar învățăturile de carte, ci și pictarea icoanelor, ceea ce a făcut ca vreme de aproape două veacuri Nicula să dea Ardealului mulțime de icoane.

Desființată în anul 1859, școala bisericească și-a continuat activitatea în spațiul liturgic, prin propovăduirea Sfintei Evanghelii și arta pictării icoanelor.

Valorificarea obiectelor vechi

În timpul stăreției arhimandritului Cleopa Nanu, după incendiul din 1973, a început colecționarea unor obiecte de cult, constituindu-se astfel muzeul mănăstirii, care oferă astăzi o perspectivă autentică asupra artei populare. Deschis în 1997, în vremea protosinghelului Visarion Pașca, muzeul include cărți vechi, icoane pe sticlă și lemn, precum și obiecte sau cărți de cult, între care Biblia de la 1795 a lui Ioan Bob, Evanghelia lui Constantin Voievod, un Liturghier de la Mănăstirea Hurez din anul 1711, alături de care se găsesc icoane din secolele XVI-XVIII.

Evoluție în duhovnicie, artă și știință

Anul 2001 a marchat istoric Mânăstirea Nicula, prin intervenția vrednicului de pomenire Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, care a rectitorit așezământul monahal, reorganizându-l urbanistic și, împreună cu obștea călugărească, demarând construcția de noi edificii: biserică, o casă de creație, centrul de studii patristice, un corp administrativ, Arhondaric și Clopotniță. S-a reușit, până în prezent, edificarea Casei de creație, ce cuprinde reședința arhiepiscopului, biblioteca și atelierul de pictură.

cristiboss56 10.08.2012 22:44:12

Hramul Manastirii Tismana
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2517718554.jpg
Pe 15 august, Biserica noastră dreptslăvitoare serbează unul dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, Adormirea Maicii Domnului. În Mitropolia Olteniei, una dintre cele mai însemnate mănăstiri care poartă hramul Adormirii Maicii Domnului este așezământul de la Tismana, ctitorit de către Cuviosul Nicodim.

Obștea mănăstirii a făcut pregătirile necesare pentru a întâmpina miile de credincioși care se vor perinda în zilele de 14 și 15 august într-un pelerinaj al credinței și al închinării în duh și adevăr. Sărbătoarea duhovnicească va începe de marți, 14 august, prin săvârșirea Slujbei Privegherii de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează episcopiaseverinului.ro. Miercuri, în ziua marelui praznic, credincioșii sunt invitați la un popas liturgic, ceremonia religioasă fiind oficiată la altarul de vară al mănăstirii de către ierarhul mehedințean.

Cântarea religioasă ce însoțește cultul divin va fi asigurată de către Grupul Psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Mănăstirea Tismana, bogat tezaur de istorie artă și sfințenie, a apărut pe teritoriul țării noastre cam în același timp cu întemeierea Principatelor Române. Ea este ctitorie a primilor domnitori români Basarabi, după îndemnul și străduința Cuviosului Nicodim. Dându-și seama de pericolul prozelitismului catolic și a mahomedalismului, ei au hotărât întărirea granițelor prin înființarea de mănăstiri, ca centre cultural-ortodoxe, unde flacăra răzvrătirii împotriva asupritorilor să fie menținută permanent.

Cuviosul Nicodim, cu călugării săi și ajutorul material al domnitorului Radu Negru Vodă (1377-1383) a ridicat biserica mare a Mănăstirii Tismana, care va fi sfințită la 15 august 1377,cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”

Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani. Ea reprezintă un monument de reculegere și închinăciune, de cinstire a credinței noastre strămoșești, un edificiu de prea frumoasă artă străveche, dar și de apărare a Olteniei, de înalt patriotism.

cristiboss56 11.08.2012 14:25:50

Liturghie arhierească la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian
 
 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...0357865189.jpg


Duminică, 12 august, începând cu ora 8:00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea 'Sfântul Ioan Casian', informează Biroul de comunicare al eparhiei. Mănăstirea 'Sfântul Ioan Casian' s-a ridicat în anul 2001, fiind situată la 11 kilometri de localitatea Mihail Kogălniceanu.

Biserica cu hramurile 'Sfântul Ioan Casian' și 'Sfinții Mucenici Brâncoveni' este construită din piatră albă, calcaroasă, specifică zonei. Alături de biserică, complexul monahal mai deține și două corpuri administrative. Așezământul monahal este situat în apropierea peșterii în care au sihăstrit, în secolul al IV-lea, Sfântul Ioan Casian și Sfântul Gherman, peșteră care mai păstrează urmele trecerii a nenumărați monahi care s-au rugat între stâncile Dobrogei.


Ora este GMT +3. Ora este acum 22:46:21.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.