Editorialul saptamanii :"Holocaustul creștin" pr. Ioan Valentin Istrati
"O dată cu zorii veacului 21, un nou holocaust își ascute colții. Este vorba de o mișcare criminală care urmărește eradicarea creștinismului din țările în care aceștia sunt minoritari, deși au trăit acolo de două milenii.
Am auzit de multe ori în societatea occidentală despre holocaustul iudaic din timpul celui de-al doilea război mondial, când milioane de evrei au fost uciși în lagăre de concentrare și ghetto-uri monstruoase pentru etnia și credința lor. Cultura Europei de Vest și a Americii au asimilat această tragedie a umanității și încearcă pe cât posibil să evite condițiile și pretextele unui asemenea genocid, urmărind și pedepsind extremiștii de dreapta, examinând atent grupările rasiste skin head și celebrând memoria celor uciși fără de vină în lagărele morții. Însă aproape nimeni nu vorbește despre holocaustul comunist, acolo unde zeci de milioane de oameni au fost uciși sistematic de mașinăria terorii staliniste. Comunismul este privit ca o curiozitate în vest, mulți italieni care au experiat extrema dreaptă a lui Mussolini chiar admiră idealurile comuniste, francezii au cochetat întotdeauna cu iluziile egalitariste. Toți cei care în timpul jumătății de veac de întuneric și teroare comunistă s-au dezvoltat relaxați tind să minimalizeze orbrobriul socialist și să uite în mod vinovat tragediile și morțile datorate comuniștilor. La sfârșitul veacului 20, comunismul și-a dat obșescul sfârșit în Europa. În înțelepciunea paradoxală a lui Dumnezeu, ciuma roșie a stigmatizat umanitatea, dar a umplut cerurile cu milioane de martiri. După exploziile sociale din anii 90, comunismul mai supraviețuiește rezidual și embrionar în subsolul mental colectiv, împovărat cu prea multă responsabilitate în democrație. Însă o dată cu zorii veacului 21, un nou holocaust își ascute colții. Este vorba de o mișcare criminală care urmărește eradicarea creștinismului din țările în care aceștia sunt minoritari, deși au trăit acolo de două milenii. Există planuri vaste de purificare religioasă a Africii, care să devină un continent musulman, așa cum Europa este unul creștin (sic). Asia geme de plânsul creștinillor uciși pentru credința lor. Unele țări musulmane în special au instaurat un regim insuportabil de persecuție religioasă anti-creștină, uneori pe față, alteori pe ascuns. În alte țări, mișcări extremiste, finanțate generos din fonduri oculte, întrețin o atmosferă de frică, teroare și moarte printre creștini. La fiecare 5 minute, un creștin moare pentru vina de a crede în Dumnezeul Treime. Legi strâmbe, precum legea blasfemiei, sunt folosite viclean pentru a intimida, expulza și ucide pe urmașii lui Hristos. În unele țări civilizate din Asia, a purta o Cruce la gât echivalează cu linșarea sau cu bătaia cruntă pe stradă. Bisericile creștine din Betania au sârmă ghimpată și geamuri cu plasă de fier. La Wadi el Natroun, în Egipt, creștinii mărturisitori sunt uciși de salafiți pe drumul către apă. În China, câteva zeci de milioane de creștini se roagă pe ascuns, de frica regimului comunist care și-a „hirotonit” o Biserică muncitorească de tip sindical, singura aprobată de tăvălugul morții roșii. 10 milioane de creștini copți nu au dreptul ca cea mai frumoasă mănăstire a lor să aibă indicatoare de drum. În Nigeria, în fiecare duminică, unul sau mai mulți teroriști Boko Haram detonează câte o bombă în fața Bisericilor. Irakul și-a pierdut jumătate din creștini de la începutul invaziei americane. SMS-urile cu Hristos sunt interzise în Pakistan. Și lista poate continua la nesfârșit. Ceea ce este îngrozitor este faptul că occidentul se face că nu aude gemetele a sute de milioane de creștini prigoniți pentru credința lor. Regimuri ateiste sau potrivnice lui Dumnezeu, o societate civilă debilitată de bunăstare, de silă și de păcat, interese economice uriașe bazate de transferul oceanului de petrol de sub nisipul arab în cerurile occidentale prin eșapamente și furnale, strategii politice de cucerire a rezervelor naturale, o poluare imensă imensă din partea Statelor Unite, și până la urmă lipsa de vocație jertfelnică a creștinilor majoritari din Europa, toate acestea contribuie la perpetuarea acestei tragedii uriașe. Avertizările palide ale Departamentului de Stat al Americii sunt invalidate de salutarea alegerilor „libere” din Egipt de către administrația Obama și de stimularea revoluțiilor Facebook în lumea arabă. Zeul banului a devenit mai puternic decât zecile de mii de morți al căror sânge strigă din pământ ca sângele lui Abel. Interesele financiare sunt mai de preț decât sutele de Biserici patrimoniu universal dărâmate de buldozerele extremiștilor. Liniștea prosperă, consumismul agresiv, labilitatea lăuntrică, secularizarea masivă, atomizarea de tip protestant, gustul croissant-ului proaspăt la all inclusive, sunt noile direcții ale umanității de tip post-modern. Holocaustul creștin poate fi oprit. Statele persecutoare de creștini pot fi avertizate sau chiar izolate de restul celorlalte. Un cuvânt rostit de un președinte inept într-o discuție amicală despre bani, mulți bani, poate salva viața a sute sau mii de oameni. În tot acest timp, occidentul se decreștinează din interior, obosit de plăcerile trupului, iar creștinii orientali se mută cu tot cu bisericile lor în ceruri. Activarea conștiinței publice a creștinilor și trezirea din somnolența majorității care anesteziasză simțul jertfei și al învierii sunt necesare astăzi mai mult decât oricând. Criza economică a occidentului derivă clar din degenerarea și decadența morală a oamenilor lui. Omul fără Dumnezeu și-a zidit raiul pe pământ și este neputincios să-l întrețină cu tot mai multe bunătăți, de vreme ce iadul interior al răutății sapă la rădăcinile umanității lui. Occidentalul e tot mai bogat și tot mai singur. Și pentru că bunăstarea creează dependență și cere mereu tot mai mult, omul s-a văzut lovit de o indigestie a valorilor materiale. Criza economică nu e altceva decât o supradoză cu materie după care urmează șocul durerii și al lipsei drogului." |
Biblia tradusă în limba cecenă
Sfânta Scriptură a fost tradusă în sute de limbi de pe tot cuprinsul pământului. În octombrie, anul acesta, va fi tipărită prima Biblie integrală în limba cecenă.
Traducerea nu s-a făcut după versiunile ruse sau slavone, ci după originalul ebraic și grec, în colaborare cu Academia Rusă de Științe. 15 ani au fost necesari pentru o astfel de inițiativă laborioasă, care va fi imprimată în 2000 de exemplare. Este pentru prima oară când cecenii pot citi Biblia pe limba lor maternă și integrală. Pentru poporul cecen, este o sărbătoare a credinței și a culturii și semnul unei identități religioase și naționale. |
Un nou magazin al Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va sfinți sâmbătă, 29 septembrie 2012, un nou magazin al Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Galeriile Cuvântul Vieții”. Magazinul este situat la parterul Palatului Nifon din strada Calea Victoriei Nr. 28 colț cu Strada Doamnei nr. 1-3.
Amenajarea magazinului s-a făcut în ultimele trei luni, după cum ne informează TRINITAS TV. Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor va avea astfel 12 magazine, pe lângă cele două depozite de aprovizionare și desfacere, din București și Ploiești. |
Parastas pentru istoricul Eudoxiu Hurmuzachi, în Ucraina
Prin grija profesorilor Alexandrina Cernov și Ilie Luceac din Cernăuți, cu ajutorul Mănăstirii Putna, în data de 22 septembrie s-a slujit la Cernauca - Ucraina, fostă moșie a familiei Hurmuzachi, slujba Parastasului pentru Eudoxiu Hurmuzachi și familia sa. S-a marcat astfel deschiderea colocviului „Personalități bucovinene: Eudoxiu Hurmuzachi și epoca sa. Bicentenar Eudoxiu Hurmuzachi“. Au participat personalități ale vieții culturale din România și Cernăuți.
Eudoxiu Hurmuzachi, istoric și om politic român, alături familia sa au fost pomeniți sâmbătă, 22 septembrie 2012, printr-o slujbă de pomenire oficiată de arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, împreună cu alți trei preoți români și ucraineni. S-a marcat astfel deschiderea unui colocviu organizat de mai multe instituții: Editura „Alexandru cel Bun“ și Catedra de Filologie Română și Clasică de la Universitatea din Cernăuți, Consulatul General al României la Cernăuți, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi“, Universitatea București, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. Prin grija organizatorilor, la crucile de la mormintele membrilor familiei Hurmuzachi au fost montate plăci noi, de marmură, purtând textul inscripțiilor originale, astăzi deteriorate. După rugăciune, părintele Melchisedec Velnic și domnul profesor Ilie Luceac au rostit câte un cuvânt de aducere-aminte. Cei prezenți, atât invitați, cât și credincioși ortodocși din satul Cernauca, au servit bucate tradiționale, pentru odihna sufletelor răposaților membri ai familiei Hurmuzachi. În continuare s-a vizitat Hotinul, vechea cetate moldovenească și fostul Palat mitropolitan din Cernăuți. În zilele de 23 și 24 septembrie, la Cernăuți, s-au desfășurat activitățile colocviului amintit. „Aici odihnește Eudoxiu Hurmuzachi. Liberatorul Bucovinei și marele istoric român“, aceste cuvinte au fost așezate în 1934, de către conducerea Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Rădăuți, pe o cruce monumentală de la mormântul lui Eudoxiu Hurmuzachi, sintetizând cele două direcții în care el a adus o contribuție cu totul excepțională. Într-un frumos gest de continuitate și nepieritoare aducere-aminte, conducerea liceului a schimbat în anul 2006 vechea cruce de lemn, afectată de trecerea timpului, cu o alta asemănătoare care străjuiește mormintele astăzi, dar având aceeași inscripție plină de recunoștință. Eudoxiu Hurmuzachi a trăit, a muncit și s-a afirmat în perioada în care Bucovina s-a aflat sub stăpânire austriacă, fiind cea mai importantă personalitate a românilor de aici. În frământata luptă națională și confesională a românilor de aici, familia lui a jucat un rol de seamă. Astăzi se împlinesc 200 de ani de când s-a născut această personalitate marcantă a neamului românesc. Familia Hurmuzachi, exemplu de viețuire creștină și românească Eudoxiu Hurmuzachi se trăgea dintr-o veche familie de boieri având diverse dregătorii, slujitori credincioși ai Țării Moldovei. Familia a trecut în Bucovina în anul 1804, stabilindu-se la moșia Cernauca, la 15 km distanță de Cernăuți. Această vrednică familie a avut 12 copii, dintre care șapte au ajuns la maturitate. Atmosfera din sânul familiei se regăsește în memoriile oaspeților de la Cernauca. Petru Rușindilar a scris: „Astfel, Bucovina din leagănul întemeierii Principatului românesc Moldova, devine și locul de pregătire a unității național-statale a românilor. Planul unirii tuturor românilor era subiectul de predilecție al discuțiilor de la Cernauca și Cernăuți“. George Barițiu a consemnat următoarele: „Casa lui Doxachi Hurmuzachi era altarul naționalității și limbii noastre“. Toți cei cinci băieți și cele două fete ale familiei au fost crescuți în spirit creștin și național, virtuțile fiind așezate la temelia educației copiilor. Vorbind despre ei, Nicolae Iorga spunea: „Feciorii bunului boier Doxachi, atât de moldovean, de creștin, de gospodar“. În Testamentul publicat în ziarul „Telegraful Român“, bătrânul tată indică trei datorii pe care cei șapte frați trebuie să le aibă permanent în vedere, având să răspundă pentru ele în fața lui Dumnezeu, înaintea oamenilor și a urmașilor. Acestea erau iubirea de patrie, iubirea de limbă și iubirea de Dumnezeu. Pentru a nu se pierde în valul înstrăinării, românul trebuie să iubească patria, limba și Biserica. „Românească este țara aceasta în care trăim, câștigată și păstrată cu sângele străbunilor și înzestrată cu drepturi românești care n-au putut să apună, pentru că sunt o proprietate nepieritoare a ei. Limba română, sufletul naționalității noastre, pe care ne-au păstrat-o străbunii în timpul barbariei, chiar cu răpunerea vieții, a fost totdeauna și este adevărata limbă a acestei țări, nici un drept nu s-a aflat în puterea ca să o desființeze. Biserica țării noastre este Biserica Ortodoxă, odorul cel mai scump al sufletului nostru, care, cu toate că are drepturile cele mai frumoase, se află totuși în împrejurările de față amenințată de niște împrejurări nefavorabile și cere ajutorul fiilor săi ca să o apere“. Frații Hurmuzachi au scos primul ziar în limba română din teritoriul aflat sub stăpânire austriacă, intitulat „Bucovina“. Tot ei au determinat înființarea catedrei de limba română la Liceul german de stat din Cernăuți și l-au adus aici pe Aron Pumnul, ilustrul dascăl al lui Mihai Eminescu. Alături de viitorul mitropolit Silvestru Morariu Andrievici și de arhimandritul Miron Călinescu (care i-a predat religia la școală lui Mihai Eminescu), ei au făcut parte dintre membrii fondatori ai Societății pentru literatura și cultura română în Bucovina. (Monahul Timotei Tiron) Eudoxiu Hurmuzachi, repere biografice Eudoxiu Hurmuzachi s-a născut la 29 septembrie 1812, ca al doilea fiu al vornicului Doxachi și al soției sale, Ilinca, care i-au insuflat din copilărie credința ortodoxă și iubirea statornică de neam. După studiile gimnaziale la Cernăuți, pleacă împreună cu fratele său Constantin la Viena, unde studiază istoria și dreptul, dobândind și cunoștințe în domeniul politic. În activitatea sa, ajunge în capitala Imperiului Otoman, unde cercetează arhive și se familiarizează cu situația creștinilor de acolo. Întors la Viena, se înscrie la doctorat. În anul 1848, Eudoxiu se implică în mișcările revoluționare ale românilor. El face parte din alcătuitorii Memoriului românilor din Austria (Transilvania, Banat, Ungaria și Bucovina) în care se cerea înființarea în zonele locuite de români a unui Mare Ducat românesc asemenea altor părți ale Imperiului. Efortul românilor este răsplătit în 1849 prin stabilirea Ducatului Bucovinei, care însemna mai multă autonomie a românilor în cadrul Imperiului Austriac, prin dezlipirea de Galiția și limitarea eforturilor de deznaționalizare de după 1775, când Bucovina a fost alipită Austriei. În 1852 Eudoxiu Hurmuzachi se întoarce la Viena și lucrează în arhive, căutând informații privitoare la români. Cunoscător, pe lângă limba maternă, al limbilor germană, franceză, italiană, engleză, latină, polonă și greacă, el începe o călătorie de studii în diverse orașe europene, fiind sprijinit material de fratele său Constantin. În această călătorie va aduna circa 6.000 de documente istorice privitoare la români. În urma acestei munci asidue, sunt publicate 12 volume de documente. După o viață intensă, la 28 ianuarie/10 februarie 1874, în vârstă de 61 de ani, Eudoxiu Hurmuzachi trece la cele veșnice. El rămâne în memoria românilor ca un mare iubitor al poporului său, care n-a avut odihnă luptând pentru libertatea lui, pentru întărirea credinței și a limbii strămoșești. Curentul pe care l-a trezit în românii din Bucovina a pregătit conștiințele pentru Unirea din 1918, câștigându-și supranumele binemeritat de „liberatorul Bucovinei“. Sursa informatiei : doxologia |
Australia respinge „căsătoriile homosexuale”
Legislativul australian a votat în mod covârșitor pentru păstrarea definiției tradiționale a căsătoriei ca unirea între un bărbat și o femeie, votând împotriva unei inițaitive legislative care lărgea definiția și pentru cuplurile homosexuale.
Casa Reprezentanților a votat cu 98 de voturi față de 42 împotriva legalizării căsătoriilor homosexuale, a raportat Associated Press. „Ca și lideri creștini reprezentând diferite tradiții și biserici, ne unim pentru a afirma angajamentul nostru comun pentru a promova și proteja căsătoria” a spus Cardinalul George Pell de Sydney. Declarația liderilor creștini din Australia afirmă:„Onorăm iubirea unică între soț și soție, rolul vital al tatălui și mamei în viața copiilor și idealul tuturor copiilor de a cunoaște iubirea și rolul modelator al tatălui și al mamei”. sursa: christianpost.com |
Președintele iranian vorbește despre a doua venire a lui Hristos
Președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad s-a adresat Adunării Generale a Națiunilor Unite, spunând că venirea a doua a lui Iisus Hristos este aproape. In învățătura musulmană, Mântuitorul Iisus Hristos va veni la sfârșitul lumii, dogmă preluată din religia creștină. Președintele iranian a spus: „Dumnezeu Atotputernicul ne-a promis un om al bunătății, un om care iubește oamenii și dreptatea absolută, un om care este ființa umană perfectă, numit Imamul Al Mahdi, care va veni împreună cu Iisus Hristos – Pacea să fie cu El”.
Conform credinței musulmanilor șiiți, urmată de Ahmadinejad, Iisus din Nazaret va veni din nou pe pământ, împreună cu imamul mai sus menționat, pentru a aduce dreptate pe pământ. El a adăugat: „Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat încă o șansă să particip la această întâlnire. Ne-am adunat aici să lucrăm împreună, să creăm o viață mai bună pentru întreaga comunitatea umană și pentru națiunile noastre”. El a spus că creștinii, musulmanii, iudeii și budiștii nu au nicio problemă în a trăi împreună: „Ei trăiesc împreună în mod confortabil și într-o atmosferă de pace și unitate”. Ahmadinejad a spus însă că problemele curente și incidentele amare ale istoriei sunt datorate „managementului greșit” și „centrelor auto-proclamate de putere care s-au încredințat diavolului”. El a chemat liderii lumii să își pună încrederea în Dumnezeu și să apere drepturilor omului. Președintele a spus că opresiunea, imoralitatea, sărăcia și discriminarea se vor sfârși, pe când dreptatea, iubirea și compasiunea vor birui. sursa: http://www.christianpost.com |
Muzeul Creației și al Istoriei Lumii - California
Muzeul Creației și al Istoriei Lumii din San Diego California este o locație fascinantă pentru vizitatori. Este un loc unde oamenii de știință susțin, cu probe, că pământul și întregul univers au fost create de Dumnezeu.
În acest loc, evoluționismul, ca teorie susținută de Drawin, și care este un conglomerat de aserțiuni aproximative și de falsuri, a fost înlocuit cu creaționismul. În 29 septembrie, două noi expoziții s-au organizat în acest muzeu. Cu această ocazie, o grupare ateistă a anunțat că va protesta vehement împotriva activităților muzeului, spunând că pentru americani, credința în creaționism este periculoasă. Una dintre expoziții, intitulată „Tabernacolul” este o prezentare a Chivotului legii din Vechiul Testament, cu Sfânta și cu Sfânta Sfintelor. Cea de-a doua expoziție este numită „Vârsta Peșterii Pământului” prezintă minerale rare care dovedesc faptul că pământul este mult mai tânăr decât afirmă evoluționiștii. Studiile sociologice arată că 46% dintre americani cred ferm în creaționism. sursa: christianpost.com |
Taxa bisericească pentru catolicii germani este obligatorie
Conferința Episcopilor Catolici din Germania a apărat o hotărâre controversată care spune că toți creștinii catolici care nu plătesc taxa bisericească nu pot primi Tainele Bisericii.
„Trebuie să fie consecințe pentru oamenii care se distanțează de biserică printr-un act public” a spus Arhiepiscopul Robert Zollitsch de Freiburg, președintele conferinței. El a adăugat: „Este clar, oricine se retrage din biserică, nu mai poate să aibă avantajele unui sistem ca unul care rămâne membru” a spus într-o conferință de presă același cleric catolic. Arhiepiscopul a spus că „plecarea este dureroasă pentru biserică, însă nu există membri pe jumătate ai bisericii, sau membri parțiali ai bisericii. Ori ești membru, ori nu” Catolicii din Germania numără 30% din populația de 82,3 milioane de persoane a țării. Interesul pentru Biserica Romano-Catolică a crescut în Germania după alegerea Papei Benedict, de origine german, însă botezurile și căsătoriile sunt în declin. Statisticile spun că 13% dintre germani merg la Mesă în fiecare săptămână, în comparație cu 22% în 1989. 126,488 de catolici au încetat să plătească taxa eclesiastică în 2011 și 180 000 în 2010, mai ales după scandalul abuzurilor clericilor catolici. Hotărârea conferinței a fost însă criticată în Germania, unde s-a spus că „Biserica Romano-Catolică este un SRL, unde plătești ca să te rogi”. Chiar și unii episcopi și-au exprimat dezaprobarea față de această hotărâre. Amenințarea cu excluderea este de fapt excomunicarea. Și acest lucru este în contradicție cu înțelegerea sacramentală a Botezului, care este intrarea indelebilă în Biserică, a spus unul dintre ei. Abordarea instituțională a Bisericii ca grup social uman este opusă naturii sale divino-umane, care cheamă pe toți oamenii la mântuire. Ziarele din Germania au spus că majoritatea celor care au renunțat să plătească taxa eclesială sunt foarte săraci și nu și-o pot permite. sursa: ncronline.org |
Citat:
De când au ajuns musulmanii să preia dogmele Bisericii lui Hristos? |
Citat:
Doamne ajuta ! P. S: stirea o poti gasi aici :http://www.christianpost.com dar a fost preluata si difuzata si de ai nostri pe Realitatea ; Doxologia . . . |
Citat:
|
Citat:
|
Muzeul Crucilor, inaugurat în Măceșul Gorjului
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2421645640.jpg
Localitatea gorjeană Măceșu, de lângă Târgu-Cărbunești, și-a împlinit un vis care nu părea să mai devină realitate. În prezența oficialităților locale a fost inaugurat 'Muzeul Crucilor', unic în România și chiar în Europa, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia. Cruce de 130 de ani Cea mai veche cruce din cadrul muzeului este o troiță adusă din localitatea gorjeană Vladimir. 'Are 130 de ani și ne-a fost dăruită prin mijlocirea părintelui Cărăvan de la Vladimir. De asemenea, troița de la intrarea în Muzeul Crucilor are peste 80 de ani. Avem aici foarte multe cruci valoroase, vechi de ani de zile, obiecte de cult foarte valoroase. Vom mai aduce și alte asemenea minunății, încă nu am terminat de scanat județul! Oricum, muzeul este unic în România și chiar și în Europa', a afirmat Pompiliu Ciolacu, inițiatorul proiectului de la Măceșu. |
Întâlnirea Asociației de Dialog dintre ortodocși și ortodocșii orientali
La Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge” din Paris, va avea loc reuniunea anuală a Asociației de Dialog între ortodocși și ortodocșii orientali, în 3 octombrie 2012.
Vor lua cuvântul Dna Senaït Menda Weremienko, care va vorbi despre marele sfânt național etiopian Tekle Haymanot, și Dl Mekertitch Mekertitch, care-l va evoca pe marele sfânt armean Grigorie de Narek. Tot cu această ocazie, va fi lansat și un CD cu cântările Sfântului Grigorie de Narek, iar apoi va urma un mini-recital cu cântece din repertoriul marelui sfânt. Intrarea este liberă. sursa: orthodoxie.com |
Moaștele Sfântului Cuvios Teofil din Ucraina
De sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, la Iași, va fi adus un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Teofil din Ucraina. Ele vor veni de la Mănăstirea Kitaev, vineri, 12 octombrie.
După pelerinajul Calea Sfinților, din seara aceleași zile, odoarele sfinte vor fi depuse spre închinare credincioșilor în baldachinul amenajat pe esplanada catedralei mitropolitane. Despre contextul aducerii la Iași a moaștelor Sfântului Teofil din Ucraina, a vorbit pentru Radio TRINITAS Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan: „Prezența în Moldova a Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos ne amintește despre darul binecuvântat pe care pământul ucrainean l-a făcut Moldovei prin persoana Sfântului Paisie Velicicovski de la Neamț. De asemenea, Sfintele Moaște ale Sfântului Teofil ne amintesc despre darul pe care Moldova l-a făcut Ucrainei în persoana Sfântului Petru Movilă, Mitropolitul Kievului și ctitorul unei școli de teologie care durează până astăzi”. |
Săptămâni de teroare pentru creștinii din Bauchi - Nigeria
Creștinii din Bauchi, Nigeria, trăiesc săptămâni de teroare. Ultimele două duminici, atacurile militanților islamiști s-au concentrat pe oamenii care ieșeau de la Biserică.
În 16 septembrie, 9 creștini au fost uciși prin împușcare de către teroriști dintr-o mașină. În 23 septembrie Biserica Sfântul Ioan (catolică) a fost atacată de către un sinucigaș care a detonat o bombă înafara Bisericii. 3 oameni au murit și 48 au fost răniți. Boko Haram este suspectată că se află în spatele acestor atacuri împotriva creștinilor din Bauchi. Arhiepiscopul Ignatius Kaigama al Diocezei de Jos, a spus că numărul celor uciși ar fi fost mult mai mare, dacă nu s-ar fi luat precauții severe împotriva teroriștilor, precum baricadele de la porțile Bisericilor și plecarea pe grupuri a sutelor de creștini care participă la slujba de duminică. În acest an s-au numărat peste 1400 de creștini uciși de atacurile islamiștilor. sursa: persecution.org |
Copii atacați cu grenade la o școală de duminică din Kenya
Copiii de la Școala de duminică din Eastliegh, Kenya, au fost atacați cu o grenadă de asalt de către un militant islamist în Biserica unde învățau.
Un copil a murit și alți 12 au fost răniți de către schijele grenadei. În spatele atacului se crede că se află organizația terorsită al-Shabab, afiliată al-Qaeda. Acest atac este ultimul făcut de grupul islamist, însă de o cruzime fără precedent, atacând copii nevinovați în Biserică. Poliția kenyană investighează atacul. Jackson Mwangi se ruga în Biserică atunci când s-a întâmplat tragedia. „Am auzit zgomotul exploziei pe partea școlii de duminică și apoi strigătele de durere ale copiilor răniți”. Copiii au fost duși la spital. sursa: persecution.org |
Programul Sărbătorii Sfintei Parascheva 2012
07-15 octombrie 2012
Duminică, 07 octombrie 2012: Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Orele 16.00-18.00– Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Maicii Domnului (în Catedrala Mitropolitană). Orele18.00-19.30– Concursul coral Lăudați peDomnul, ediția a IX-a – etapă din concursul organizat de Patriarhia Română (în Catedrala Mitropolitană). Luni, 08 octombrie 2012: Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Orele 16.00-18.00– Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană). Marți, 09 octombrie 2012: Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Orele 13.00 – Vernisajul expoziției de fotografii Călător în țara dorului (în Turnul Mănăstirii Golia). Expoziția se va desfășura în perioada 07-15 octombrie 2012 și va fi organizată în colaborare cu Asociația Centrul de Promovare Turistică. Vor fi prezentate fotografii ale domnului Irinel Cîrlănarul. Orele 16.00-18.00– Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană). Miercuri, 10 octombrie 2012 : Orele 07.00-11.30– Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Orele 16.00-18.00– Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană). Joi, 11 octombrie 2012: Orele 06.30– Procesiune cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ștefan cel Mare și Sfânt” și depunerea lor pe platoul din fața Catedralei pentru închinare. Orele 08.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană. Orele 17.00 – Lansare în format e-book a două lucrări:Sfânta Parascheva de la Iași (album) și Viața Părintelui Cleopa și lansarea oficială a lucrăriiCuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria și evlavia poporului român(autori: Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan și Pr. Cătălin Adumitroaiei) –la Mănăstirea ”Sf. Trei Ierarhi”, în Sala Gotică. Vineri, 12 octombrie 2012: Orele 07.00-11.30– Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană. Orele 11.30 –Sfințirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu în curtea Catedralei Mitropolitane, lângă Biblioteca „D. Stăniloae”. Orele 19.00-21.00 –Pelerinajul Calea Sfinților– Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sf. Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev – Ucraina. Se va desfășura pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul „Ștefan cel Mare și Sfânt” și se va încheia cu depunerea sfintelor moaște pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane, pentru închinare. Orele 22.20–Întâmpinarea, pe Aeroportul din Iași, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga și Mitropolit al ținuturilor cehe și al Slovaciei. Orele 21.00-01.00 –Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaștelor Sf. Ap. Andrei la Iași în anul 1996 (Vecernia, Litia și Utrenia – în Catedrala Mitropolitană). Sâmbătă, 13 octombrie 2012: Orele 07.00-11.30– Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Orele 09.00– Întâmpinarea, la Catedrala Mitropolitană, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga și Mitropolit al ținuturilor cehe și al Slovaciei. Orele 10.00 –Sfințirea și inaugurarea noului sediu al Policlinicii Centrului Medical Providența, situat pe Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 10. Orele 10.45 – Sfințirea lucrărilor de modernizare la Casa Diaconia – Centrul Multifuncțional de Asistență Socială și Educație (se împlinesc 10 ani de la înființarea Fundației Solidaritate și Speranță). Orele 11.30 –Sfințirea Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Flora, Iași. Orele 17.00 – Inaugurarea expoziției de carte dedicată Sinodului de la Iași din anul 1642 și Mărturisirii de Credință a Mitropolitului Petru Movilă (la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”, în Sala Gotică). Orele 19.00 –Concert de muzică ortodoxă corală românească și rusească al Operei Naționale Române din Iași – în Catedrala Mitropolitană. Orele 21.00-03.00 –Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie- în Catedrala Mitropolitană). Duminică, 14 octombrie 2012: Orele 07.00– Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva și Ceasurile(în Catedrala Mitropolitană). Orele 09.30-13.00– Sfânta Liturghie (pe podiumul din fața CatedraleiMitropolitane). Orele 17.00 – Concert de muzică religioasă al Corului Sanctus al Catedralei Mitropolitane din Iași și lansarea cărții „Creație și interpretare corală la Catedrala Mitropolitană din Iași”. Orele 20.00 –Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia). Luni, 15 octombrie 2012: Orele 10.00 – Deschiderea Simpozionului Mărturisirea de credință – Locul și rolul ei în Tradiția Bisericii Ortodoxe (Sala „Dr. Iustin Moisescu”). |
Mali: copii antrenați să ucidă pe creștini
Grupările militante islamiste din Mali antrenează copii-soldați pentru a lupta în „războiul sfânt” împotriva creștinilor.
Copiii, care trăiesc într-o lume de extremă sărăcie și foame, nu au altă șansă să supraviețuiască decât înrolarea în grupările para-militare. Odată ce au ajuns aici, copiii sunt antrenați să ucidă în numele islamului. În ultimii ani, peste 200 000 de creștini au fugit din Mali datorită persecuției și atrocităților săvârșite de islamiști. Salif Haidara stă și bea ceai pe marginea drumului când mai mulți tineri însoțiți de un bărbat cu barba lungă se apropie. Vrei să devii luptător sfânt? I se promite că va câștiga 15 000 de franci (30 $) pentru sine pe zi și 400$ pentru familia lui pe lună dacă va lupta în războiul sfânt. E o sumă enormă pentru un copil de 16 ani care mănâncă o dată pe zi. „O dată ce ai luat banii și ai mâncat, asta e. Rămâi în campus-ul acela până mori” a spus Salif. Peste 1000 de copii au fost recrutați din satele deșertice ale țării pentru a învăța să ucidă pe creștini. sursa: persecution.org |
China forțează zeci de preoți să participe la ore de reeducare socialistă
Într-un specatacol de forță fără precedent, oficialii comuniști chinezi au obligat 80 de preoți catolici și 80 de călugărițe să participe la un curs de 12 ore de socialism la Institutul din Shanghai.
Cursul a fost instituit după demisia Episcopului Ma din iulie, un episcop care a fost aprobat de Vatican dar și se Asociația Patriotică Catolică (Biserica comunistă impusă de guvern). Episcopul Ma a fost arestat imediat după demisie. Astfel, toți preoții catolici trebuie să participe la clasele de socialism, contrare învățăturilor creștine. Temele predate sunt relația dintre Biserică și Stat, conceptele religioase ale Partidului Comunist, regulile comuniste și politicile oficiale, precum și sistemul de valori socialist și dezvoltarea economică a Chinei. Apoi preoții, unii dintre ei cu vârste venerabile, au fost obligați să dea un examen de socialism. sursa: persecution.org |
Biserica din incinta Palatului Cotroceni se pregătește de sărbătoare
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...9182914593.jpg
Biserica din incinta Palatului Cotroceni se pregătește de sărbătoare. Duminică, în ziua de pomenire a Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, lăcașul de cult își va sărbători cel de-al doilea hram. Ctitorie din secolul al XVIII-lea a Domnitorului Șerban Cantacuzino, biserica a fost demolată în anul 1984, fiind reconstruită după căderea regimului comunist. „Ca orice comunitate și comunitatea de la Cotroceni se pregătește pentru a sărbători al doilea hram al bisericii Palatului Cotroceni, primul hram fiind la 15 august. Anul acesta este pentru a treia oară când sărbătorim hramul închinat Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, după ce în 2009 pe 11 octombrie biserica a fost redată nu numai culturii, dar și cultului prin sfințirea pe care a săvârșit-o Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. De atunci slujbele continuă la Cotroceni în fiecare zi de duminică și zi de sărbătoare, dar în zilele de hram bucuria noastră este mult mai mare pentru că este hramul bisericii în care slujim, în care ne rugăm și în care ne închinăm”, a precizat pentru TRINITAS TV Arhim. Irineu Dogaru. Biserica de la Cotroceni adăpostește și un fragment din moaștele Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah. Accesul în incinta Palatului Cotroceni se face pe baza cărții de identitate. |
Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah
Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah vor fi sărbătoriți în mod deosebit la Catedrala mitropolitană 'Sfântul Mare Mucenic Dimitrie' din Craiova, unde se află spre cinstire și închinare Sfintele lor Moaște. Astfel, în această seară, după săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu litia care va începe la ora 18.00, racla în care se află moaștele Sfinților Serghie și Vah va fi purtată în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane, așa cum se obișnuiește în fiecare an, în ajunul praznicului celor doi sfinți. Momentele liturgice se vor încheia cu Acatistul Sfinților Mucenici Serghie și Vah, după cum ne-a menționat Gheorghe Cioiu.
Mâine, 7 octombrie, în ziua prăznuirii celor doi sfinți mucenici, va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii de un sobor de preoți și diaconi. Părticele din moaștele Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah au fost aduse în țara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab și depuse la Mânăstirea Curtea de Argeș. În anul 1949, la 25 octombrie, din porunca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfintele Moaște au fost aduse la Catedrala mitropolitană “Sfântul Dimitrie” din Craiova, în timpul mitropolitului Firmilian al Olteniei. |
Veșmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva
n urma demersurilor Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, un veșmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva a fost dus spre cinstire sâmbătă la unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din județul Bacău ce poartă hramul Cuvioasei de la Iași, biserica din Blăgești. Alături de veșmântului Cuvioasei s-a adus spre închinare și o părticică din moaștele Sfântului Antipa de la Calapodești, ce se află în patrimoniul Catedralei Arhiepiscopale din Roman, informează TRINITAS TV.
Tot cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul a sfințit și pictura exterioară a bisericii, după care a fost săvârșită slujba Acatistului pentru cei doi sfinți. Conform tradiției locului, în biserica Parohiei Blăgești s-a oficiat apoi slujba Vecerniei, închinată Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. |
Părintele Stăniloae comemorat la Cernica
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...6135460274.jpg
Mănăstirea Cernica, de lângă București, a fost sâmbătă, 6 octombrie 2012, loc de pelerinaj pentru membrii filialei bucureștene a Asociației Studenților Creștin-Ortodocși (ASCOR) care au venit cu icoane și flori la mormântul părintelui Dumitru Stăniloae și al soției sale Maria pentru a le cinsti memoria. Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit o slujbă de pomenire și a rostit un cuvânt de învățătură studenților despre personalitatea și contribuția părintelui Dumitru Stăniloae la viața Bisericii Ortodoxe Române. Anca Efimov, de la ASCOR, a declarat pentru Ziarul Lumina că în cadrul acestui pelerinaj de o zi, studenții creștin-ortodocși s-au rugat și Sfântului Calinic de la Cernica, citindu-i paraclisul, iar după slujba de pomenire au avut loc o agapă frățească și o discuție în cadrul căreia fiecare student a spus câteva cuvinte despre întâlnirea lui cu personalitatea și gândirea părintelui Dumitru Stăniloae. Este o tradiție de foarte mulți ani ca în cea mai apropiată sâmbătă de data trecerii la cele veșnice a părintelui Dumitru Stăniloae, ASCOR să organizeze un pelerinaj la mormântul său de la Cernica. |
Slujbă de pomenire la șapte ani
In satul Stolniceni din raionul Hâncești, Republica Moldova, a avut loc o slujbă de pomenire la șapte ani de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală, fiu al satului basarabean. Slujba a fost săvârșită de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a evocat personalitatea mitropolitului cărturar în biserica în care acesta a primit Sfânta Taină a Botezului
|
Coreea de Nord – creștinii de la frontiera morții
Riscul acestor oameni este imens, pentru că ei ajută pe refugiați și trimit periodic Biblii către țara comunistă, acolo unde a avea o Scriptură poate echivala cu închisoarea pe viață sau chiar cu moartea.
Mai multe grupări creștine lucrează pentru ajutorarea refugiaților din Coreea de Nord, la granița cu China, relatează persecution.org. Riscul acestor oameni este imens, pentru că ei ajută pe refugiați și trimit periodic Biblii către țara comunistă, acolo unde a avea o Scriptură poate echivala cu închisoarea pe viață sau chiar moartea. Dacă guvernul chinez ar descoperi activitatea lor, ei ar fi arestați sau deportați. De cealaltă parte, cotidianul Los Angeles Times a relatat despre faptul că agenți de securitate nord coreeni s-au infiltrat la graniță și au asasinat mai mulți clerici și misionari creștini care ajută pe refugiații coreeni. Regimul lui Kim menține controlul dictatorial al țării și interzicerea strictă a misiunii creștine. Zeci de mii de oameni mor de foame. Și totuși, câteva sute de oameni își riscă viața lor și a familiilor lor și încearcă să scape spre China. În ultimele luni, fuga în China este mult mai grea pentru că tânărul dictator a întărit securitatea la granițe. Cei văzuți sau prinși sunt împușcați pe loc, fără somație sau proces. Cunoscuta jurnalistă Melanie Kirkpatrick, care are o carieră lungă la „The Wall Street Journal”, a prezentat într-o serie de articole tragedia refugiaților din Coreea de Nord. Creștinii își riscă viața pentru a ajuta pe acești oameni în suferință. Un prim lucru despre acești oameni este că ei lucrează complet în anonimat, fără nicio răsplată din partea media, orice deconspirare a lor fiind sinonimă cu arestarea imediată. Refugiații ajung în China după zile întregi de fugă, înfometați, slăbiți, bolnavi sau chiar răniți, iar creștinii sunt cei care îi ajută să se refacă. Mulți dintre ei povestesc ororile prin care au trecut, ei și familiile lor. În Coreea de Nord se practică la scară largă arestul colectiv, dacă un membru al familiei fuge din țară sau săvârșește vreo faptă ilegală, toată familia este arestată și dusă în imense lagăre de concentrare, acolo unde numărul morților întrece cu mult pe cei care supraviețuiesc. Dictatura groazei include tortură, bătăi, mutilare, lovituri, înecare, înfometare, regim de detenție închis (ca într-un sicriu) și tot ceea ce mintea malefică a oamenilor a putut imagina ca avanpremieră la iad. Comunitatea internațională se mărginește să condamne verbal regimul mostruos de la Phenian sau să instituie embargouri, care afectează grav tot milioanele de coreeni care mor de foame închiși în țarcuri ale terorii de către un dictator inuman. sursa: persecution.org |
Preot ortodox nominalizat la Premiul Nobel pentru pace
Printre personalitățile din întreaga lume nominalizate în anul 2012 la Premiul Nobel pentru Pace se află și un preot ortodox supranumit și „sfântul“ prizonierilor.
Părintele Ghervasie Raptopoulos din Tesalonic și-a dedicat viața pentru a oferi ajutor deținuților nevoiași. În ultimii 35 de ani a ajutat la eliberarea a 15,200 de prizonieri, din 90 de țări, adunând pentru demersurile sale suma de aproape 4 milioane de euro. Foarte mulți oameni de cultură și de știință din întreaga lume au sugerat ca Arhimandritul Ghervasie Raptopoulos să fie unul dintre nominalizații Academiei Norvegiene la Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2012. Arhimandritul Ghervasie și cei dimpreună cu el au ajutat, în ultimii 35 de ani, oamenii aflați în detenție pentru infracțiuni minore și care nu-și puteau permite cauțiunea. Dar nu numai atât. Ei oferă, constant, deținuților îmbrăcăminte, încălțăminte și îngrijire sanitară. De asemenea și ajutor pentru tratamente medicale, precum cele dentare și ortopedice. Variate sunt ajutoarele și pentru familiile deținuților. Copiii ce au familiile în închisorile de peste hotare primesc lunar suma de 300 de euro pentru a-și continua studiile. „Părintele Ghervasie contribuie la curățarea dezordinii și la aerisirea închisorilor“, a declarat minstrul de interne. Banii pentru eliberarea miilor de deținuți sunt strânși prin contribuțiile voluntare ale miilor de greci filantropi dar și de la cei de peste hotare. |
Petiție în Franța pentru apărarea familiei
Mai multe organizații creștine de apărare a valorilor familiei din Franța au inițiat pe internet o petiție numită „Toți pentru căsătorie”.
8 octombrie 2012 Petiția are ca scop apărarea și păstrarea modelului natural al căsătoriei ca unire între un bărbat și o femeie, în fața atacurilor tot mai furibunde ale celor care doresc ridicarea la nivel de căsătorie a relațiilor nefirești și păcătoase de tip homosexual. Petiția a fost deja semnată de mulți episcopi ortodocși și catolici, de profesori universitari, deputați, preoți din Franța, dar și de un imam musulman și de un președinte de moschee, precum și de fostul Ministru al Justiției. Petiția este în deplin acord cu ultimul comunicat al Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța, în care se arată poziția Bisericii ortodoxe împotriva oricăror uniuni nefirești homosexuale și necesitatea apărării instituției fundamentale a societății care este familia. Petiția dorește conștientizarea societății franceze dar și a întregii lumii asupra pericolelor uniunii homosexuale și vrea să arate guvernanților de stânga din Franța despre poziția creștinilor împotriva acestor anomalii ale păcatului. |
Bisericile creștine din Anglia se opun folosirii dronelor
Mai multe comunități creștine din Marea Britanie au criticat folosirea de către Statele Unite a dronelor asupra celor care se crede că sunt implicați în terorism, și a chemat guvernul britanic să respingă o asemenea practică. Implicațiile morale ale folosirii acestor proiectile sunt complexe, ele contravin legilor internaționale și incită la radicalism și violență.
Operațiunea condusă de CIA în Pakistan a dus la mii de morți, mulți dintre ei fiind civili fără legătură cu războiul sau cu terorismul. Unul dintre argumentele folosite împotriva acestor arme este faptul că întregi comunități trăiesc în frică de aceste proiectile zburătoare. Administrația americană trebuie să rescrie legile internaționale pentru a justifica asemenea acțiuni. „Acest lucru ne pune în pericol pe toți. El creează un precendent pentru orice guvern să declare război unui grup de indivizi, care este perceput ca fiind o amenințare. Toate guvernele din lume au obligația să respecte legile internaționale” a spus purtătorul de cuvânt al Bisericii Metodiste. Un protest de amploare va avea loc în zilele următoare în Shenstone – Shropshire, în fața uzinei unde se asamblează dronele în Anglia. Apoi el va continua la mai multe facilități industriale de armament și la campusuri ale armatei britanice. |
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase joi dimineață la ora 6:30
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase joi dimineață la ora 6:30 în procesiune din Catedrala mitropolitană din Iași. După cum a relatat pentru Ziarul Lumina arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, mai întâi se va citi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva. Alături de moaștele Cuvioasei, va fi purtată racla în care se află fragmente din moaștele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev - Ucraina.
'Procesiunea va fi condusă de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. După citirea acatistului se va intona Troparul Sfintei Parascheva și al Sfântului Cuvios Teofil. Vom ieși din Catedrala mitropolitană și vom face patru opriri în dreptul celor patru colțuri ale lăcașului de închinăciune. Vom ieși pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe poarta Sfânta Parascheva și vom intra în curtea Catedralei pe poarta Sfântul Apostol Andrei. Apoi, sfintele moaște vor fi așezate în baldachinul din fața căminului preoțesc, care va fi mai înainte frumos împodobit cu flori', a spus arhim. Dosoftei Șcheul. |
Cairo: un an de la masacrul de la Maspero
sursa: persecution.org
Mii de protestatari creștini din Egipt au mărșăluit marți prin capitala Cairo, pentru a comemora un an de la masacrul creștinilor, în care 30 de creștini copți au fost uciși în timpul unei manifestații înecată în sânge de către forțele de securitate. Demonstranții au purtat postere cu cei uciși în timpul violențelor prin principalele bulevarde din Cairo până la Maspero, acolo unde au murit majoritatea victimelor. Alții au purtat steaguri arătând angajamentul lor patriotic față de Egipt și dorința lor de armonie și de conviețuire pașnică. Alții au scandat împotriva Mareșalului Hussein Tantawi, militarul care a ordonat înecarea în sânge a manifestației. Creștinii au strigat: „Ori primim dreptate, ori murim împreună cu ei”. Marșul a fost organizat de către Sindicatul tinerilor de la Maspero, un grup de activiști creștini copți. Cererea creștinilor a fost ca cei vinovați de crime să fie aduși în fața justiției. În 9 octombrie 2011, mii de demonstanți au mărșăluit de la Shubra până la Maspero pentru a denunța incendierea unei biserici creștine într-o provincie sudică numită Aswan. Armata a reacționat violent față de demonstranți, deschizând focul și accelerând mașinilor blindate în mulțime, provocând moartea a 30 de oameni. |
Biblioteca tezaur de la Halki - Patriarhia Ecumenică
sursa: orthodoxie.com
Biblioteca Institutului de Teologie Ortodoxă de la Halki, situată pe insula Heybeliada, în largul orașului Istanbul conține unele cărți de o vechime remarcabilă. Este vorba despre unele dintre cele mai vechi lucrări de teologie din lume, raportează Agenția de presă Anatolia. Voluntarii sunt în curs de inventariere a cărților, peste 80 000 de lucrări de teologie, filosofie sau literatură de o valoare inestimabilă, în toate limbile pământului, însă majoritatea în engleză, franceză, greacă și latină. Seminarul de la Halki este închis în mod samavolnic de autoritățile politice turcești din 1971, și există presiuni din partea comunității internaționale ca el să fie redeschis, deoarece este singura școală superioară de teologie ortodoxă de pe cuprinsul Turciei și pepiniera preoților și ierarhilor ortodocși din Turcia. |
Îndemn la rugăciune pentru ploaie
După cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, adresează către preoții din parohii și din mănăstiri îndemnul de a adăuga la fiecare Liturghie ce se săvârșește, în perioada următoare, rugăciuni speciale pentru ploaie.
Acest lucru este extrem de necesar în condițiile în care pământul are mare nevoie de precipitații, seceta prelungită fiind de natură a afecta atât recolta de anul viitor, cât și nivelul la care se află apa în fântâni. De asemenea, acolo unde este cu putință, mai ales în mediul rural, preoții și credincioșii sunt îndemnați să ridice, după slujba de sfințire a apei, chiar în mijlocul câmpurilor, rugăciuni pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie binecuvântată pe pământ. |
Citat:
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...5333757702.jpg Mii de credincioși sunt prezenți în această perioadă la Iași, de sărbătoarea Sfintei Cuv. Parascheva. În această dimineață, la 11 octombrie 2012, în jurul orei 06:30, după săvârșirea Acatistului Sf. Cuvioase Parascheva, racla cu sfintele sale moaște împreună cu moaștele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev – Ucraina, au fost purtate în pelerinaj înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ștefan cel Mare și Sfânt” și apoi au fost așezate în baldachinul special amenajat din fața Catedralei, pentru închinare. Procesiunea a fost condusă de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor care a oficiat apoi, începând cu ora 09:00, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența miilor de pelerini prezenți la Iași. Sărbătoarea Ocrotitoarei Moldovei va continua astăzi, începând cu ora 17:00, la Mănăstirea ”Sf. Trei Ierarhi”, în Sala Gotică, cu lansare în format e-book a două lucrări: Sfânta Parascheva de la Iași (album) și Viața Părintelui Cleopa. De asemenea, va avea loc și lansarea oficială a lucrării Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria și evlavia poporului român (autori: Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan și Pr. Cătălin Adumitroaiei). |
Aplicația “Mănăstirea Curtea de Argeș” pentru iPhone și iPad
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a lansat, ieri, 11 octombrie 2012, aplicația “Mănăstirea Curtea de Argeș” pentru iPhone și iPad, oferind credincioșilor posibilitatea de a purta cu ei, oriunde s-ar afla o colecție numeroasă de rugăciuni și acatiste, dar și un planificator cu alarmă, care amintește ce rugăciune și-a propus, la ora și data setată de credincios, informează eparhiaargesului.ro.
Evenimentul s-a desfășurat în sala Manole din incinta Palatului Arhiepiscopal în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Lansarea acestei noi aplicații a adunat în municipiul Curtea de Argeș preoți din cele șapte protopopiate ale Eparhiei, oameni de cultură și în mod deosebit pe cei interesați de această nouă tehnologie. 'Mănăstirea Curtea de Argeș' conține fotografii dar și un ghid turistic al acestei frumoase biserici construită de Sf. Neagoe Vodă Basarab la începutul secolului al XVI-lea. Se adresează în mod deosebit celor care au o viață foarte agitată, cu multe responsabilități. Cei care fac parte din această categorie socială ajung din ce în ce mai rar la biserică. Aplicația îndeamnă să ne păstrăm credința care nu trebuie să dispară în absența unui cadru religios. În viitor Arhiepiscopia Argeșului intenționează să perfecționeze această aplicație prin introducerea unui volum mai mare de rugăciuni, materiale video care să prezinte frumusețea spirituală a spațiului argeșean și alte noutăți menite să păstreze permanent contactul între viața religioasă a Eparhiei și cei care folosesc acest sistem de telefonie mobilă. |
Citat:
|
Biserica românească din Ierusalim atacată cu pietre
Cotidianul francez „Le Figaro” relatează că mai mulți necunoscuți au aruncat cu pietre, sticle și gunoaie către Biserica ortodoxă română din Ierusalim.
Este un nou act de vandalism de o gravitate excepțională, un gest de profanare și de violență față de creștinii din Țara Sfântă și față de românii trăitori acolo, a declarat poliția israeliană. Atacul împotriva Bisericii românești Sfântul Gheorghe, situate în cartierul evreilor ultra-ortodocși Méa Sharim, nu a făcut nicio victimă, a declarat pentru France Press un purtător de cuvânt al poliției pe numele său Louba Samri. Poarta de intrare a Bisericii a fost distrusă. Poliția a deschis o anchetă. Acest incident face parte dintr-o suită de profanări ale mănăstirilor ortodoxe și catolice în ultimele săptămâni, care au suscitat proteste din partea clericilor creștini din Israel. Săptămâna trecută, un graffiti ebraic Îl insulta pe Hristos la poarta de intrare a Mănăstirii franciscane de pe Muntele Sion din Ierusalim, aproape de Cenaclul Cinei celei de Taină. În 4 septembrie, extremiștii iudei au incendiat poarta mănăstirii din Latroun, aproape de Ierusalim și au scris insulte la adresa Mântuitorului. Cei vinovați până acum nu au fost aduși în fața justiției. |
Citat:
Cel care a ales să cumpere acolo locul respectiv nu cred că a fost prea inspirat, sau n-a avut de ales... în fine, preoții noștri și măicuțele de acolo de la mănăstire sunt foarte răbdători la rele și iubitori de vrăjmași, altminteri nu-i de înteles cum îi întărește Dumnezeu să trăiască acolo. Doamne ajută! |
Citat:
Doamne ajuta ! |
Ora este GMT +3. Ora este acum 05:16:46. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.