Intrebari
 

Buna ziua! Ma macina niste intrebari...De curand, o cunostinta a murit. Este vorba despre o fosta colega de facultate. Avea 27 de ani si a facut infarct. Doar ce se casatorise. Am petrecut 5 ani cu ea. Nu eram foarte apropiati, dar eram colegi...Din punctul meu de vedere era o fata linistita, parea o persoana cumsecade, la locul ei, era foarte frumoasa. Nu stiu nimic despre viata ei spirituala, nu stiu cat de cuminte era...nu eram atat de apropiati. Ce concluzii as putea sa trag? Sa inteleg ca ea si-a terminat "treaba" aici printre noi? Sa inteleg ca era un om minunat si Dumnezeu a luat-o la el? A reusit sa-si indeplineasca datoriile pe care le avea aici pe pamant? Sau ce altceva pot intelege?


Va multumesc!
Dumnezeu sa va ajute!

Întrebările tale nu au cum să aibă răspunsuri simple, clare şi la obiect.
Tot ce pot să spun din cele citite, gândite, înţelese de mine este că de cele mai multe ori moartea trupului printr-o suferinţă este spre salvarea sufletului.

Dumnezeu s-o ierte!
 

Sunt si copii care mor, nu doar tineri...dar in afara durerii nu cred sa mai fie alceva,cum ar fi concluzii... Se spune ca pe cei mai curati ii ia Dumnezeu mai repede,celorlalti le mai lasa timp...sa se curateasca.Dar nu stiu unde am auzit asta...

Probabil că respectiva a ajuns la un maxim de bunătate şi de iubire, moment în care Dumnezeu a luat-o la El.

Mă gîndesc că noi sîntem lăsaţi să trăim în continuare pentru că Domnul vede posibilitatea de a ne întoarce spre El, în caz că nu ne-am pocăit deja. Sau ne ia la El atunci cînd prinde un moment mîntuitor, de graţie, în care omul murind ajunge în Rai. Sau, în cazul unui ticălos, îl opreşte prin moarte să nu-şi mai facă rău lui şi în jurul său... Aici vorbim tot de un maxim de iubire la care acel păcătos a ajuns, un maxim undeva la un nivel sub linia critică, atît cît l-a îndrumat pe el raţiunea.

Dar, nu ştim noi judecăţile Domnului. Doar ni le imaginăm. Un lucru e cert: Dumnezeu face tot posibilul pentru ca omul să se mantuiască dacă şi omul vrea asta. Dacă nu vrea, măcar să prindă un loc mai puţin deranjant în Iad, undeva aproape de ieşire...

Dumnezeu să o mîntuiască, pentru rugăciunile Preasfintei şi ale Sfinţilor.

Cam asa ma gandesc si eu, mai putin la partea cu momentul prielnic...cred ca totusi El vrea sa ne ia total pregatiti daca pot sa ma exprim asa...nu doar intr-un moment cand suntem noi mai buni...Iar cu locul mai bun in iad...nu cred ca exista asa ceva...e iad peste tot.

Doamne ajuta!

Intrebarile nu-si au rostul acum si noi nu suntem in masura sa-ti dam un raspuns in privinta asta. Poti sa te rogi pentru sufletul ei pentru ca altceva nu mai ai ce face.
Am avut o colega care a murit la 30 de ani , dar, in accident....ea a fost foarte credincioasa. Mama ei dupa ce a murit a inceput sa-l renege pe Dumnezeu si mai mult decat atat a umblat pe la diferite vrajitoare ca sa -i ghiceasca din ce cauza a murit fata ei.
Povestea e lunga si nu are rost sa continui, oricum, ce pot sa-ti spun este ca mama ei nu s-a linistit nici acum si au trecut cativa ani de zile.
Sunt constienta ca cel mai dureros lucru pe lumea asta este sa-ti ingropi copilul, Doamne fereste! insa sa-l renegi pe Dumnezeu si sa te departezi de el este cumplit nu ai nici o scuza pentru asta.
Bunica mea Dumnezeu sa o ierte imi spunea :La necaz mare iti trebuie si minte multa!
Ea a ramas vaduva de la 28 de ani a crescut singura 3 copii din care 2 au murit unul la 24 ani si celalalt la 18 ani dar NICIODATA nu l-a indepartat pe Dumnezeu.
Doamne ajuta!

Nu se pune problema de asa ceva...Sa-L reneg ar insemna sa-mi pierd sufletul...adica totul. Doar ma fascineaza gandul ca unii oameni reusesc mai repede ca altii sa rezolve ceea ce toti trebuie sa rezolvam...Altii nu reusesc nici intr-o viata intreaga. in jur de 80 de ani ne trebuie multora sa ne ia la El. Si asta daca ne ia...La urma urmei asta ar trebui sa fie scopul nostru in viata, restul sunt menite sa ne ajute.
Atata tot. Ma fascineaza ideea ca ea poate s-a mantuit la 27 de ani! Asa sper sa fie! Dumnezeu s-o odihneasca!

eu cred ca totusi suntem in masura pentru ca suntem oameni si avem un scop in viata...sa ne mantuim! restul ne ajuta...sau nu...

Doamne ajuta!

Părintele Stăniloae spunea că probabil Dumnezeu ar pune capăt vieţii noastre în punctul în care devenirea noastră nu ar mai înainta în bine. Pe de o parte, ne lasă timp pentru pocăinţă. Şi ne ia fie pentru că ştie că nu ne pocăim, fie pentru că ne-am pocăit şi ştie că mai buni nu o să devenim. Oricum, implicaţiile vieţii noastre în lume, în vieţile celorlalţi sunt atât de complexe, inclusiv urmările vieţii noastre, ale fiecărei fapte sau cuvânt spus, încât nu ne putem noi da seama de ele, cât de bune sau cât de rele sunt. Numai Dumnezeu ştie.
Pe de altă parte, însă, e o taină şi felul în care ni se încheie viaţa. Deşi nimic nu e întâmplător, totul e proniator (cum spunea Părintele Galeriu), e greu de înţeles cum uneori noi înşine putem fi răspunzători de moartea cuiva. N-am putea spune că Dumnezeu ne-a dat gândul să omorâm sau incompetenţa de a vindeca, sau indiferenţa la nevoile altuia. Prin urmare, poate că suntem şi noi răspunzători, în parte, de încetarea vieţii cuiva. Făcându-ne părtaşi la creaţia Sa, se pare că Dumnezeu ne lasă să participăm şi la destinul semenilor noştri.
Oricum, în faţa tainelor lui Dumnezeu poate e normal să avem mai multe întrebări decât răspunsuri. Avem răspunsuri doar atât cât ne-a dat El şi câtă putere a dat minţii noastre să priceapă.