Frica de moarte
 

Bună,
Mi e frica de moartea celor dragi. Nu știți unde găsesc niște citate care sa mă încurajeze? Multumesc

In inima. In adancul inimii.
Acolo sunt toate citatele de care avem nevoie cand ne apuca frica de moarte, de a noastra ori de a celorlalti.
Doamne ajuta!

Legat de cautarea in adancul inimii, tocmai am dat peste o postare mai veche (pe topicul "Minunile Sfantului Nectarie") de-a colegei noastre, Clementia. M-a surprins placut semnatura colegei si imi place sa o reproduc aici:

"Pe scara sufletului meu, M-am intalnit cu bunul Dumnezeu-
Eu coboram mahnit din constiinta mea, Iar El urca surazator spre ea...
Si ne-am oprit la jumatatea scarii, Incrucisandu-ne in clipa-ntampinarii
Sagetile perechilor de ochi ,ca de-obicei, Ah ! Ochii Lui cum semanau cu ochii mei!
Pe scara sufletului meu , M-am intalnit din nou cu Dumnezeu-
El cobora solemn din constiinta mea, Iar eu urcam surazator spre ea."(Minulescu)

E o pacaleala aceasta frica.A diavolului...Ii iubesti tu mai mult decat Dumnezeu pe ai tai?Stii tu mai bine decat Dumnezeu cat sa-i lase in aceasta lume trecatoare? Tu iubeste-i neconditionat...dar nu mai mult decat pe Dumnezeu.Atat.

Nu exista retete asa simple, in orice caz, daca lucrul asta se intampla si te consideri o persoana credincioasa, poti sa-ti pui intrebarea cum stai de fapt cu credinta si de ce se intampla lucrul asta.

Generic, lucrurile se rezuma la atasamente nepotrivite si necredinta iar astea nu se trateaza (doar) cu citate.

Mai degraba cu "citite": Noul Testament in special si altele + viata duhovniceasca aferenta.

Mai degraba ti-ai face griji pentru mantuirea lor.

Ai pe cineva bolnav? Sau ti-e frica in general de moartea celor dragi?

Nu stiu ce sa-ti spun decat roaga-te pentru ei.

Mi e frica în general de moartea celor dragi. Va mulțumesc mult!

Nu te mai gandi la lucruri asa de macabre. Adica ai grija sa nu devii obsedata de chestia asta. Incearca sa iti pui credinta in Hristos, sa te rogi Lui sa ii protejeze pe cei dragi si orice s-ar intampla roaga-te lui Dumnezeu sa-ti dea putere sa te ridici si sa mergi mai departe.

Poate ca e bine pe de o parte sa ne gandim la moartea celor dragi, in felul asta ne comportam mai frumos cu ei si ii pretuim mai mult.

Parintele Calistrat zice ca nu exista boli, exista păcate și ca singura soluție e apropierea de Dumnezeu. Frica tot e o boala...

Imi amintesc de-o zisa (de fapt o scrisa) a lui Mircea Eliade care suna cam asa: "Incepusem sa ma gandesc la moartea ei, semn ca abia acum o iubeam cu adevarat"...
Poate ca se temea sa nu ramana fara ea (dependenta? egoism? firescul dragostei pentru o femeie care il reintregeste pe barbat?) sau poate ca adevarata viata, care merita de pe acum sa fie ingrijita, e cea de dupa moarte...
In ce ma priveste si mie imi e frica ca nu cumva sa pierd pe unul dintre cei dragi, dar in cazul meu e vorba in totalitate despre slabiciune si dependenta. Nu imi imaginez cum as trai fara ei, vai mie...
Singurul lucru care ma ajuta sa fac fata infantilismului meu, maladiei mele spirituale care ma tine in raspar cu Dumnezeu, cazut, este rugaciunea. Cu acest anxiolitic desavarsit ma mai linistesc un pic, mai capat nadejde si un fir de ata, mai departe...
Mie mi-au murit toti oamenii pe care ii iubeam in modul obisnuit, lumesc. Mi-au ramas doar o sora, copiii si nevasta. Si ma gandesc ca ma voi desparti si de ei, curind, si ca nu sunt deloc pregatit pentru asta si pentru viata de dupa moarte. Iar frica mea ca voi avea de intalnit pe Dumnezeu si pe ai Lui, in starea mea de pacatosenie, ma paralizeaza. Imi paralizeaza insasi frica de moarte si imi da zvac sa imi vad de treaba si sa nu ma mai gandesc la moarte, cata vreme am treaba in viata, asa cum a randuit Bunul Dumnezeu.
Cu adevarat sfatul Batranilor de a cugeta la moarte, la propria moarte si la Judecata, ma lecuieste, impreuna cu rugaciunea, de toate angoasele...
Doamne ajuta!