![]() |
Catedrala Patriarhală – Ghid
La Editura Cuvântul vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul Catedrala Patriarhală – Ghid
Editat într-un format accesibil celor aflați în călătorie, atât pelerinilor, cât turiștilor, Ghidul Catedralei Patriarhale reprezintă un instrument informativ care sintetizează date despre istoria, etapele de restaurare și resfințire, arhitectura și pictura locașului de cult. De-a lungul a 40 de pagini, informațiile sunt grupate în cinci secțiuni principale sugestiv și generos ilustrate prin intermediul a 74 de fotografii. |
Franța ajută la repararea acoperișului Bisericii Sfântului Mormânt
Organizația pentru Eliberarea Palestinei și Franța au semnat un proiect comun pentru restaurarea acoperișului Sfântului Mormânt din orașul vechi Ierusalim.
Franța va ajuta cu 200 000 de euro pentru acest lucru. Semnarea s-a făcut de către președintele palestinian Mahmoud Abbas și de către oficialii francezi. Un comitet prezidențial s-a stabilit pentru restaurarea acoperișului celei mai sfinte Biserici din lume, cu acordul denominațiunilor care au drept de proprietate în această Biserică: ortodocșii, catolicii, armenii și copții. Autoritatea palestiniană a ajutat cu 1 milion de euro la acest proiect. Consulul general al Franței în Ierusalim, Frederic Desagneaux, a lăudat eforturile Autorității Palestiniene în restaurarea patrimoniului universal. |
Mănăstirea Radu Vodă are un nou centru
A fost sfințit și inaugurat Centrul cultural-social "Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina" al Mănăstirii Radu Vodă din Capitală.
Slujba a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu IPS Mitropolit Efrem de Ydra, Spetses și Eghina, la care au participat ierarhi, arhimandriți, monahi, preoți consilieri și profesori, precum și elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din București. De asemenea, a fost binecuvântată și noua raclă în care se vor păstra odoarele Sfântului Ierarh Nectarie ale Mănăstirii Radu Vodă. "Vă mulțumim tuturor și felicităm pe părintele stareț și pe toți cei care au contribuit ca această clădire veche să fie consolidată, renovată și dotată cu mobilier nou, cu tot ceea ce este necesar pentru a funcționa un centru. Această mănăstire este una voievodală și era nevoie să aibă și spații de cazare pentru cei care participă aici la pelerinaje și în special la unele simpozioane și conferințe. Vă felicităm și sperăm că aceasta reprezintă o etapă nouă în viața mănăstirii, și anume se vor întări aici evlavia, spiritualitatea față de Sfântul Nectarie și, în același timp, pe lângă un cult dezvoltat, va fi și o cultură creștină mai intensă. Trebuie să unim totdeauna cultul cu o deosebită cultură creștină", a arătat Preafericirea Sa. După slujba de sfințire au fost acordate distincția de vrednicie Ordinul "Sanctus Stephanus Magnus" starețului Mănăstirii Radu Vodă din București, arhimandritul Nectarie Șofelea, și Diploma "Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou" inginerului Dănilă Costică, "pentru bunăvoința arătată față de această mănăstire". Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit noului centru o icoană cu chipul Sfântului Nectarie și noile apariții editoriale cu viața și acatistul Sfântului Ierarh de la Eghina, iar celor prezenți câte o iconiță cu chipul ocrotitorului centrului. Tot centrului au fost dăruite de către IPS Mitropolit Efrem de Ydra, Spetses și Eghina icoana Sfântului Ierarh Nectarie, una dintre primele reprezentări ale sfântului, obiecte personale din camera ierarhului de la Eghina, o medalie ce a fost emisă cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea Sfântului Nectarie și reproduceri ale icoanelor din catapeteasma bisericii mari de la Eghina. În semn de mulțumire și prețuire, starețul Mănăstirii Radu Vodă a oferit câte un epitrahil și un omofor Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Înalt Preasfințitului Mitropolit Efrem de Ydra, Spetses și Eghina. Centru pentru simpozioane, expoziții și alte activități Centrul cuprinde o sală de recepție, o sală de conferințe, o sală de consiliu, 15 camere de cazare (12 camere duble și 3 single), o bibliotecă și o sală de mese. Clădirea centrului a fost ridicată între anii 1975 și 1977, din inițiativa patriarhului Justinian Marina, fiind terminată în 1978, în vremea păstoririi patriarhului Iustin Moisescu. Clădirea a adăpostit între 1978 și 1990 internatul studenților teologi din București, apoi din 1990 până în 2011 internatul elevilor seminariști. În acest an au fost executate ample lucrări de renovare și dotare a imobilului, înființându-se astfel noul centru cultural-social "Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina". |
Sfinții Constantin cel Mare și Elena
În 2013, Biserica Ortodoxă Română va omagia două dintre cele mai importante personalități ale Creștinismului, împărat roman și mamă care au fost numiți „întocmai cu Apostolii”: Sfinții Constantin cel Mare și Elena, potrivit TRINITAS TV.
Sfântul Sinod a ales să marcheze astfel împlinirea a 1700 de ani de la emiterea faimosului Edict de toleranță din 313, de la Mediolanum, prin care se garanta toleranța religioasă în Imperiul Roman, punându-se astfel capăt Marii Persecuții inițiate de Dioclețian. La Editura „Basilica” a Patriarhiei Române a fost publicată, ca prim eveniment cultural dedicat acestui an omagial, traducerea revizuită și adăugită a cunoscutei opere a lui Eusebiu de Cezareea, „Viața Împăratului Constantin”, pe scurt „Viața lui Constantin”, alături de care au fost tipărite și: „Discursul (Împăratului Constantin) adresat adunării sfinților”, „Discursul rostit de Eusebiu la aniversarea a 30 de ani de domnie a împăratului Constantin” și „Discursul rostit de Eusebiu cu prilejul sfinții Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim”. Volumul cu numărul 8 al noii serii Părinți și Scriitori Bisericești poate fi achiziționat de la magazinele de carte bisericească. |
Începutul anului nou în Biserica Coptă
Sărbătoarea coptică de Nayrouz, marcând începutul anul nou coptic, a fost sărbătorită peste tot în lume, dar și la biserica anglicană Sf. Margaret din Westminster, Marea Britanie.
La slujbă au participat membri ai Casei Lorzilor, Purtătorul de Cuvânt al Casei Comunelor și reprezentanți ai Bisericilor creștine din Anglia, precum și ai organizațiilor guvernamentale și culturale. Clericul Andrew Tremlett, rector al Bisericii Sf. Margaret, a salutat audiența în numele Decanului Catedralei Westminster Abbey, iar apoi a fost citit un mesaj al Arhiepiscopului de Canterbury, de către secretarul acestuia. Slujba s-a desfășurat în engleză și coptă, iar după aceasta Episcopul Angaelos, al Bisericii Copte din Anglia, a vorbit despre climatul general din Egipt, despre provocările din Orientul Mijlociu și despre comunitatea coptă de pretutindeni. Ierarhul a vorbit și despre viitoarele alegeri ale Primatului Bisericii Copte. Candidații din finală sunt: Episcopul Roufail, Episcopul Tawadrous și Pr. Rafael Ava-Mina. |
Hilary Clinton vizitează o Biserică ortodoxă în Kosovo
sursa: washingtonpost.com
Secretarul de Stat american, Hillary Rodham Clinton, a vizitat o biserică ortodoxă din Kosovo și a declarat că etnicii sârbi din statul auto-proclamat trebuie protejați și trebuie să accepte nou stat. La Biserica Sfântul Nicolae din Pristina, locul unde acum 8 ani albanezii extremiști au atacat pe sârbi și au ars biserica, Clinton a salutat membrii minorității sârbe care s-au întors în Kosovo după ani de dispute inter-etnice. Ea a vorbit despre șansele Serbiei și ale Kosovo de a intra în Uniunea Europeană. Kosovo este o provincie sârbă unde se află cele mai importante repere religioase și istorice ale sârbilor, însă având o populație majoritar albaneză, care și-a proclamat unilateral independența de Belgrad, deși statul sârb a declarat că nu va recunoaște niciodată noul stat. Statele Unite speră ca statul Kosovo să devină membru NATO și a spus că stabilitatea și pacea regiunii sunt foarte importante pentru americani. Există 60 000 de sârbi în partea de nord a Kosovo care nu recunosc autoritatea kosovară și doresc unirea cu Serbia. |
Patriarhul Bulgariei a împlinit 98 de ani
sursa: novinite.com
În 29 octombrie 2012, Preafericitul Părinte Maxim, Patriarhul Bulgariei a împlinit 98 de ani. Sărbătoarea întregii Biserici bulgare a avut aceeași discreție ca și personalitatea ierarhului ei primat, cu o Sfântă Liturghie săvârșită la Catedrala Sf. Alexandru Nevski din Sofia. Sărbătoarea patriarhului coincide cu aniversarea a 130 de ani de la construcția Catedralei Patriarhale Sf. Alexandru Nevski. Patriarhul s-a născut în 29 octombrie 1914 și a fost întronizat ca patriarh în 1971, fiind cel mai vârstnic patriarh în viață din întreaga ortodoxie. Medicii l-au sfătuit pe ierarh să nu ia parte la sărbătoare din cauza stării precare de sănătate. Au existat zvonuri că ierarhul se va retrage din tronul patriarhal datorită acestei stări de sănătate, însă acestea nu s-au confirmat până acum. |
Atac cu bombă asupra unei Biserici din Nigeria
sursa: persecution.org
Organizația internațională International Christian Concern (ICC) a raportat faptul că în ziua de 28 octombrie, un SUV plin cu explozibil a intrat în Biserica Catolică Sfânta Rita din Kaduna. 8 oameni au fost uciși și 145 au fost răniți. Chiar când preotul Bonni Bazah începea Liturghia, s-a produs deflagrația. Toată lumea prezentă la slujbă s-a umplut de sânge de la cei aflați în apropeirea zidului care s-a prăbușit. Kaduna se află pe brâul de mijloc al Nigeriei, între sudul predominant creștin și nordul majoritar musulman al țării. Atacul se crede că a fost provocat de organizația teroristă Boko Haram. |
Inaugurarea la Cluj-Napoca a Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...hn1rkl4oca.jpg
Centrul de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie" din Cluj-Napoca va fi inaugurat pe 9 noiembrie 2012. Clădirea ridicată de Arhiepiscopia Clujului va fi sfințită de Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania. Programul liturgic va începe la ora 7:30 cu oficierea, de către Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujbei de sfințire a Sfintei Mese din capela situată în incinta centrului, urmată de Sfânta Liturghie. De la ora 10:00, IPS Andrei va oficia slujba de sfințire a așezământului social. Centrul de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie" a fost construit în ultimii trei ani. Așezământul social dispune de o unitate hospice cu mai multe saloane de internare, un centru de zi pentru adulți și un ambulatoriu de specialitate. Aici, pacienții bolnavi de cancer în fază terminală vor primi sprijin atât medical, cât și spiritual, după cum a precizat PS Vasile Someșanul. "Centrul de îngrijiri paliative, care stă sub oblăduirea Sfântului Nectarie, își propune să aibă grijă nu numai de suferințele trupești, ci mai ales de cele sufletești, pe care în mare parte acești bolnavi le au. Tratamentul legat de terapia durerii, dar mai ales de partea duhovnicească, este deosebit de important, atât pentru cel care suferă, cât și pentru aparținători, pentru familie", a spus PS Vasile Someșanul. La acest centru de îngrijiri paliative, unic în regiunea de nord-vest a Transilvaniei, vor activa și tineri rezidenți ai Institutului Oncologic "Ion Chiricuță" din Cluj-Napoca. Eforturi conjugate pentru ridicarea centrului Clădirea are o suprafață construită de circa 400 de metri pătrați și o suprafață desfășurată de aproape 2.000 de metri pătrați. Instituția dispune de un ambulatoriu de specialitate, o unitate hospice, prevăzută cu 20 de paturi, precum și un centru de zi pentru adulți. Ridicarea clădirii a fost posibilă cu precădere datorită donațiilor venite de la credincioși și sponsori, care au înțeles importanța unei astfel de instituții pentru semenii lor aflați în suferință. Astfel, clădirea este rezultatul efortului conjugat al Centrului eparhial, al părinților protopopi din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, precum și al autorităților politice, administrative și medicale. |
În ultimii 5 ani numărul ortodocșilor din Irlanda s-a dublat
sursa: pravoslavie.ru
Ortodoxia este religia cu cea mai rapidă dezvoltare Irlanda. Potrivit ultimul recensământ, efectuat în 2011, în Irlanda sunt peste 45 de mii de creștini ortodocși, relatează agenția de știri Interfax - Religion. Cifra este de două ori mai mare decât era în 2006 și de patru ori mai mare decât cea din 2002. Ortodoxia este religia cu cea mai rapidă dezvoltare Irlanda. Cel mai mare centru ortodox din țară este Swords, orașul-reședință al departamentului Fingal, unde, conform recensământului din 2011, locuiesc 1168 de creștini ortodocși. Recensământul arată, de asemenea, că majoritatea creștinilor ortodocși sunt români (26%), urmați de irlandezi (20%) și letoni (12.5%). „Ortodoxia nu este ceva nou sau ciudat în Irlanda; a existat aici dintotdeauna. Este bine-cunoscut faptul că creștinătatea din Irlanda de dinaintea secolul de unsprezecelea era foarte similară cu a noastră de astăzi. Dar după ce Irlanda a fost cucerită de britanici această ritul ortodox a fost înlăturată dinadins de papalitate. Probabil de aceea foarte mulți irlandezi percep Ortodoxia ca pe ceva special și drag inimii lor”a spus Preotul Michael Nasonov, Rectorul Misiunii Patriarhale a Bisericii Ortodoxe Ruse în Dublin. Cea mai răspândită confesiune în Irlanda este romano-catolicismul (3.86 milioane de oameni, 84.2% din populație), urmată de protestantism (peste 134 de mii de oameni) și islamism (peste 49 de mii de adepți). |
Ora este GMT +3. Ora este acum 14:46:16. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.