https://lh6.googleusercontent.com/-4...agia_06418.jpg

Niciodată să nu-ţi pui nădejdea în oameni şi să nu te tulburi dacă nu găseşti compătimire la ei şi să nu-i judeci, la aminte la tine însuţi.

(Cuviosul Nicon)

Să ţii minte, iubite frate, adevărul acesta totdeauna, că ceea ce va semăna omul în veacul acesta, aceea va şi secera în veacul viitor şi în lumina acestui adevăr să te cercetezi pe tine zi de zi şi să vezi ce ai semănat pentru veacul viitor - grâu sau neghină? Cercetându-te astfel, să-ţi propui o mai bună îndreptare pentru ziua următoare şi aşa să-ţi petreci toată viaţă ta. Dacă ziua această ai petrecut-o rău, astfel încât nici rugăciunea nu ai adus-o corect înaintea lui Dumnezeu şi nici măcar o dată nu ţi-ai zdrobit inima, nici în cuget nu te-ai smerit, nici milă sau milostenie nu ai dat nimănui şi nici pe cel vinovat nu l-ai iertat, nici jignirile nu le-ai răbdat şi de la manie nu te-ai înfrânat, nici de la vorbe, mâncare şi băutură, iar mintea ţi-ai cufundat-o în gânduri necurate: toate acestea să le judeci potrivit conştiinţei şi să te osândeşti pe ţine însuţi, propunându-ţi că în ziua următoare să fii mai atent faţă de cele bune şi mai prudent faţă de cele rele.
Aşa să cercetezi, iubite frate, tot timpul ceea ce ai semănat şi să cureţi de neghină şi să ai grijă, că un adevărat creştin, să faci nu numai o recolta care se trece, ci una care va rămâne în viaţă veşnică.

(Cuviosul Moise)

m-am sfârșit..

Prin îndreptăţire, omul orbeşte sufleteşte!
 

Prin îndreptăţire omul orbeşte sufleteşte. Chiar de ar omorî şi un om, diavolul îi dă dreptate. „Cum de l-ai suferit atâta timp?”, îi spune. „Trebuia să-l omori mai devreme”. Şi se poate să vrea să mai ia şi plată de la Hristos pentru puținii ani în care l-a suferit pe acela! Ai înţeles? Acolo ajunge.


(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III-Nevointa duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 102)

Cuviosul Siluan Athonitul, Fragmente din scrieri
 

Sursa







I. Despre dorul dupa Dumnezeu

Harul lui Dumnezeu da putere de a iubi pe Cel iubit; sufletul e neincetat atras spre rugaciune si nu poate uita pe Domnul, nici macar o singura clipa.

Doamne, iubitorule de oameni, cum n-ai uitat pe sluga Ta in pacatul ei ? Ci din inaltul Slavei Tale, Ti-ai aruncat in milostivirea Ta privirea asupra mea si - lucru ce intrece intelegerea mea - mi Te-ai aratat. Te-am ranit si Te-am intristat naincetat, dar Tu, Doamne, indata ce Te-am chemat, mi-ai dat sa cunosc marea Ta milostivire si uriasa Ta dragoste.

Privirea Ta pasnica si blanda a atras sufletul meu.
Ce sa-Ti dau in schimb, Doamne, sai ce lauda sa-Ti cant ?
Tu dai harul Tau, ca sufletul sa se aprinda neincetat de iubire si sa nu cunoasca odihna, nici zi, nici noapte, in iubirea pentru Dumnezeu.

*

Cel ce prin Duhul Sfant ramane aici pe pamant in iubirea lui Dumnezeu va fi si acolo sus cu Domnul, caci iubirea nu poate sa se topeasca.Dar ca sa nu cadem cu gandul, sa ne smerim dupa cuvantul Domnului : "Fiti ca si copiii, caci a lor este Imparatia lui Dumnezeu"(Mt.18, 3)

III. Despre smerenie

Sufletul celui smerit e ca marea daca arunci o piatra in mare, ea tulbura o clipa fata apelor, apoi se scufunda in adancuri.
Asa sunt inghitite si necazurile in inima celui smerit caci taria Domnului este cu el.

*

Unde locuiesti tu suflet smerit ? Cine locuieste in tine ? Si cu ce te-as putea asemana ?

Tu stralucesti limpede ca soarele dar arzand nu te mistuiesti si incalzesti pe toti cu caldura ta.
Al tau este pamantul celor blanzi, dupa cuvantul Domnului.
Esti asemenea unei gradini in floare in mijlocul careia se gaseste o casa mareata in care ii place Domnului sa lociasca.
Pe tine te iubesc Cerul si Pamantul.
Pe tine te iubesc Sfintii Apostoli, Proorocii, Sfintii Ierarhi si Fericitii Parinti.
Pe tine te iubesc ingerii, Serafimii si Heruvimii.
Pe tine te iubeste, in smerenia ta, Prea Curata Maica a Domnului.
Pe tine te iubeste si in tine se bucura Domnul.

*

Cand traiam in lume, ma gandeam la Tine, dar nu in continuu.Acum duhul meu arde pana la lacrimi de dorinta de a Te vedea, Lumina mea.Tu m-ai povatuit prin milostivirea Ta.Te-ai ascuns de la mine ca sufletul meu sa invete smerenia; caci fara smerenie, harul nu poate fi pastrat si o grea intristare si descurajare cuprinde atunci sufletul.Dar cand a devenit smerit, atunci nici descurajarea, nici tristetea nu se apropie de el, caci Duhul lui Dumnezeu il umple de bucurie si veselie.

V. Despre har

*

Era odata un suflet pacatos pe care Domnul l-a chemat la pocainta si acest suflet s-a intors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire si i S-a aratat lui.Domnul e atat de milostiv, smerit si bland.Pentru nesfarsita Lui bunatate, El nu si-a adus aminte de pacatele lui, si acesta L-a iubit si se avanta spre El cum zboara pasarea din colivia ei stramta spre tufisurile inverzite.
Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu - Dumnezeu milostiv, iubitor si bland - si L-a iubit pana la sfarsit.Iubirea lui arzatoare il atrage fara satiu spre El, caci harul Domnului e nesfarsit de dulce si el incalzeste mintea, inima si intreg trupul lui istovit.

*

De ce te tangui, suflete al meu, si versi lacrimi ?
Ai uitat ce a facut Domnul pentru tine, cel vrednic de toata osanda ?
Nu, n-am uitat ce nesfarsita iubire a revarsat asupra mea Domnuyl, si-mi aduc aminte de dulceata Duhului Sfant.
Cunosc iubirea Domnului si cat de dulce este El sufletului si trupului.
De ce plangi, suflete al meu, daca cunosti pe Domnul tau si negraita Lui bunatate fata de tine ?
Ce mai vrei de la Stapanul Care ti-a aratat o asemenea iubire ?
Sufletul meu doreste sa nu mai piarda nicicand harul Domnului, caci dulceata Lui atrage sufletul meu, sa iubeasca pe Ziditorul lui.


XVI. Despre lupta duhovniceasca pentru castigarea smereniei

*

Multa vreme nu am fost in stare sa inteleg ce mi se intampla.Imi spuneam: nu judec pe nimeni, nu primesc ganduri rele, imi fac constiinciosascultarea, ma restrang la hrana, ma rog neincetat, si atunci de ce si-au luat demonii acest obicei de a veni la mine ?Vad ca sunt in greseala, dar nu-mi pot da seama de ce.Cand ma rog, ei dispar pentru o vreme, dar apoi vin din nou.Mult timp sufletul meu a fost in aceasta lupta.Am destainuit aceasta unor Batrani.Ei au tacut.Eram tulburat si incurcat.
Intr-o noapte, sedeam in chilia mea si deodata s-a umplut de demoni.Am inceput sa ma rog fierbinte si Domnul i-a alungat, dar ei au venit din nou.Atunci m-am ridicat sa fac metanii inaintea icoanelor, dar eram inconjurat de demoni iar unul din ei statea in fata mea in asa fel incat nu ma puteam inchina icoanelor fara sa ma inchin inaintea lui.Atunci m-am asezat din nou jos si am zis :
"Doamne, Tu vezi ca vreau sa ma rog Tie cu mintea curata dar demonii nu ma lasa.Spune-mi ce trebuie sa fac ca sa se departeze de mine"?
Si atunci am primit in sufletul meu acest raspuns de la Domnul :"Cei mandri patimesc pururea aceasta din partea demonilor".
"Doamne,, - am zis atunci - Tu esti milostiv.Sufletul meu Te cunoaste.Spune-mi ce trebuie sa fac ca sufletul meu sa devina smerit?"
Si atunci Domnul mi-a raspuns in sufletul meu :"Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui".

*

Am inceput sa lucrez asa cum m-a invatat Domnul meu si sufletul meu a cunoscut odihna in Dumnezeu si acum, ziua si noaptea, cer de la Dumnezeu smerenia lui Hristos ! O cunosc, dar nu ajung s-o dobandesc.O cunosc prin harul Dumnezeu dar nu o pot talcui in cuvinte.O caut ca pe un margaritar scump si scanteietor.E mai placut sufletului si mai dulce decat lumea intreaga.Am cunoscut-o din experienta.Si nu va mirati de aceasta.Duhul Sfant este pe pamant, locuieste in noi si ne lumineaza.El ne da sa cunoastem pe Dumnezeu.El ne da sa ne gandim la Dumnezeu.El ne da sa iubim pe Domnul.El ne da harul cuvantului.El ne da sa preamarim pe Domnul.El ne da bucuria si veselia.

*

Daca vrei sa ai in mod simtit harul Duhului Sfant, atunci smereste-te, ca si Sfintii Parinti.Avva Pimen a zis ucenicilor lui :"Credeti-ma copiii mei, unde e satana acolo voi fi azvarlit si eu".Un curelar care traia in Al;exandria gandea :"Toti se vor mantui, eu singur voi pieri" si Domnul a descoperit Sfantului Antonie cel Mare ca n-a ajuns inca la masura curelarului.Parintii au adus o lupta incrancenata impotriva demonilor si s-au obisnuit sa aiba o parere smerita despre ei insisi si pentru aceasta i-a iubit Domnul.
Domnul mi-a dat sa inteleg puterea acestor cuvinte si cand tin mintea in iad, sufletul meu are pace, dar cand uit aceasta, atunci vin ganduri care nu plac lui Dumnezeu.

XVIII.Tanguirea lui Adam

*
Dumnezeu este Iubire nesfarsita, Iubire cu neputinta de talcuit.
Adam mergea pe pamant plangand din inima din pricina relelor sale fara de numar, dar gandurile mintii lui erau la Dumnezeu.
Si cand trupul lui era slabit si la capatul puterilor si nu mai putea varsa lacrimi, chiar si atunci mintea lui ardea de dorul dupa Dumnezeu, caci nu putea uita Raiul si frumusetea lui;
Dar, mai mult decat toate, Adam era iubit de Dumnezeu, si aceasta iubire ii dadea puterea de a se avanta spre El.
.................................................. .................................................. .................................................. .................................................. .............................

XIX. Relatari ale unor experiente, intalniri si convorbiri cu alti nevoitori

Din clipa in care am cunoscut pe Domnul, sufletul meu nazuieste spre El, si nimic nu ma mai bucura pe pamant.Dumnezeu este singura mea bucurie.El e fericirea mea, taria mea, intelepciunea mea, bogatia mea.
*
Cand sufletul meu a pierdut smerenia, atunci am devenit irascibil - stiu asta din experienta - dar sufletul meu si-a adus aminte de smerenia lui Hristos si a insetat dupa ea.Am inceput sa-L rog pe Dumnezeu sa ma ierte, sa curete mintea mea de mandrie si sa-mi dea pacea.Iar cand sufletul meu a inceput sa urasca pacatul, Duhul Sfant m-a invatat rugaciunea neincetata si iubirea.In fiecare noapte varsam lacrimi rugandu-ma pentru poporul lui Dumnezeu, mai cu seama pentru cei morti.Sunt mahnit ca oamenii se lipsesc pe ei insisi de un Domn atat de milostiv.Intr-o zi am spus duhovnicului meu: "Mi-e mila de oamenii care sufera in iad: in fiecare zi plang chiar si pentru demoni".Si duhovnicul mi-a raspuns ca aceasta rugaciune e insuflata de harul lui Dumnezeu.
*

Am vorbit despre aceasta cu un alt pustnic care avea darul lacrimilor.Ii placea sa se gandeasca la Patimile Domnului, cum Domnul, Imparatul Slavei, a suferit atata pentru noi, si in fiecare zi varsa lacrimi din belsug.Suspina si zicea : "daca ar fi cu putinta, as scoate pe toti oamenii din iad si numai atunci sufletul meu si-ar gasi pacea si s-ar putea bucura".
In acelasi timp a facut o miscare cu bratele ca si cum ar aduna snopi pe camp si lacrimi au inceput sa picure din ochii lui.
Dupa aceea n-am mai parasit rugaciunile pentru cei morti; lacrimile mi-au revenit si suspinam cand ma rugam pentru ei.

Frate Cristian, ca de obicei, esti pe metereze. Iar cand vorbesti despre Sf. Siluan, cel putin in ce ma priveste, am o bucurie aparte.
Astazi, iata, am ascultat (pentru a nu-stiu-cat-a oara) epistola a doua a sf Pavel, intocmai cu apostolii. Aparent, nimic nou sub spare. Si totusi, astazi a fost altfel. Citez un mic fragment, care mi-a dat mult de gandit si care mi-a intarit odata in plus convingerea pe care, cu niste ani in urma incercam s-o scot in evidenta: "pacatul in lucrarea lui Dumnezeu". Atunci m-am retras incurcat, fiindca inca nu puteam exprima exact ceea ce gandesc, iar cand asociezi pacatul cu... Dumnezeu, prima reactie este aceea de a fi abandonat in urmatoarele 3 secunde. Astazi, ascultand deci din nou si din nou, epistola a II- a a sf Pavel, mi-au revenit iarasi gandurile de odinioara. Citez un mic fragment din epistola:
1. Daca trebuie sa ma laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totusi la vedenii si la descoperiri de la Domnul.
2. Cunosc un om in Hristos, care acum paisprezece ani - fie in trup, nu stiu; fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie - a fost rapit unul ca acesta pana la al treilea cer.
3. Si-l stiu pe un astfel de om - fie in trup, fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie
4. Ca a fost rapit in rai si a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca.
5. Pentru unul ca acesta ma voi lauda; iar pentru mine insumi nu ma voi lauda decat numai in slabiciunile mele.
6. Caci chiar daca as vrea sa ma laud, nu voi fi fara minte, caci voi spune adevarul; dar ma feresc de aceasta, ca sa nu ma socoteasca nimeni mai presus decat ceea ce vede sau aude de la mine.
7. Si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc.
8. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l indeparteze de la mine;
9. Si mi-a zis: Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune. Deci, foarte bucuros, ma voi lauda mai ales intru slabiciunile mele, ca sa locuiasca in mine puterea lui Hristos.
10. De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos, caci, cand sunt slab, atunci sunt tare.

"Puterea Mea, se desavarseste in slabiciune!"
Greu intelege omul Cuvantul lui Dumnezeu. El se tot roaga sa nu fie dus in ispita, se tot roaga sa NU fie pus la incercare si sa fie scutit pe cat se poate de tentatii si capcane, dar unde este desavarsirea? Cum ne mai "slefuim"? Citeam cu ceva timp in urma tot pe forum despre vulturita care, ca sa-si determine puiul sa zboare, i-a dezgolit culcusul captusit cu muschi moale, pentru ca tepii sa-i faca incomoda lenea si inutilitatrea... Noi ne rugam mereu sa fim "cocolositi", dar unde mai este lupta noastra, din moment ce ne lipseste razboiul cu patima din noi, cu pacatul de care indrazneam sa vorbesc cu ani in urma? "E rau cu rau, dar mai rau fara rau!" Cand simti ca esti slab, iti amintesti repede de Dumnezeu si te smeresti. Cand crezi ca prin ceea ce esti, te inchipui deja un invingator, judecand pe cei ce cad sau sunt la limita caderii, probabil este un gen de amagire precum aceea de a mitui un examinator, pentru o nota pe care... nu o meriti!!! Omul se desavarseste prin propria lupta in fata slabiciunii. Dumnezeu poate sa i-o ridice, dar n u vrea, fiindca atunci nu s-ar mai ingriji de suflet, la fel de mult, nu si-ar mai recunoaste propriile limite, si s-ar mandri cu ceea ce de fapt... nu-i apartine lui, ci bunatatii lui Dumnezeu.
Pacatul gata facut, ar trebui sa omoare in noi germenele mandriei si sa rasara rod curat, rezistent la "daunartori" si "intemperii"...

Sa şti ca m-am gandit la tine cand am reprodus aceste scrieri , mai ales ca ştiu ca eşti un mare admirator al Sfântului Siluan !
Doamne ajută , frate Culai !:1:

Nu stiu daca "admirator", e chiar cuvantul potrivit. Stiu ca il pretuiesc mult, pentru ca pe nesimtite, si-a facut loc in viata mea, desi n-am inteles niciodata de ce. Era perioada cand ascultam "Perelinul rus", iar fragmentul despre el ajunsese sa se repete de zeci si zeci de ori, si m-am intrebat daca nu cumva, aceste aparente intamplari nu sunt tocmai... intamplatoare. Astfel mi-a starnit o altfel de curiozitate, iar ce-am descoperit a fost mai mult decat meritam. Apoi, Dumnezeu a oranduit sa ajung la mormantul celui care i-a fost ucenic (Parintele Sofronie, el insusi cu trecere la mila si dragostea Mantuitorului Hristos) si care i-a facut cunoscuta viata si harul Sfantului Siluan.
Toata viata noastra este presarata cu ganduri si intamplari. Nu stiu daca eu sunt un visator sau nu, dar uneori e de-ajuns sa visez "in gluma" ca mi-as dori sa ajung intr-un anumit loc, iar intr-o zi, acel lucru sa se intample. De nenumarate ori mi s-a intamplat asa, si astfel am cunoscut oameni si locuri care au insemnat si inseamna enorm pentru mine si familie. Evident, pot visa sa ajung in Las Vegas, sau in Tenerife, dar la ce mi-ar folosi? Mi-am dorit sa fiu sanatos, sa muncesc suficient incat sa-L multumesc in fiecare zi pe Dumnezeu, sa fiu rasplatit CORECT, pentru efortul pe care il depun si sa nu uit niciodata cine sunt si de unde am plecat: un om simplu, cu frica si nadejde in Dumnezeu. Si iata, El mi-a dat exact dupa gand si dorinta... Cum as putea sa-I multumesc, oare? Am pace si respect la munca si motivatie sa fac cu drag si pasiune ceea ce fac, am o familie buna care imi ofera ceea ce si eu le ofer, nu cred ca e putin lucru. Necazuri sunt mereu, dar probabil nici nu trebuie sa le mai numim necazuri, ci "sarea si piperul", condimentul vietii, pentru a nu ne trufi si pentru a nu uita ca totul se castiga prin rabdare si efort, inclusiv mantuirea!

Sa iubim Ortodoxia si sa-i ramanem fii credinciosi pana la moarte...Staretul Efrem
 

SURSA

* Trebuie sa pastram Ortodoxia noastra cu precizie duhovniceasca, pentru a avea cu noi harul Sfantului Duh Sa nu ne lasam tarati de diferite doctrine si sa ne nu clatinam de anumite intamplari;


* Biserica Ortodoxa este ascetica, este preafrumoasa, are podoaba harului lui Dumnezeu...Biserica Ortodoxa are smerenie si pocainta.Daca nu ne smerim nu mergem pe calea stramta si nu trecem prin poarta ingusta.Ci pe calea stramta si pe poarta ingusta vor intra cati or sa primeasca pocainta si smerenia lui Hristos...De aceea numai prin smerenie si prin pocainta ne vom indrepta cu siguranta intrarii in Imparatia lui Dumnezeu.

* Sa fim cu luare-aminte la viata noastra, sa fie ortodoxa.Daca vietuirea noastra este cu luare-aminte, pe temelia poruncilor lui Dumnezeu, vom simti in noi usurare sufleteasca, pentru ca nimic nu ne va invinui.

* Credinta Ortodoxa este singura religie care exprima adevarul in toata dimensiunea, in toata inaltimea, adancimea si largimea lui.Biserica ne vesteste despre toate prin adevarul ei.Noi vom ramane fii credinciosi ai Bisericii Ortodoxe, Biserica mucenicilor.Mucenicia lui Hristos va continua pana la mucenicii si marturisitorii din vremea lui antihrist...
Sa iubim Ortodoxia noastra si sa-i ramanem fii credinciosi pana la moarte, ca sa ne asemanam cu Mantuitorul nostru Hristos.

* Trebuie sa avem viata ortodoxa, ca sa avem si credinta adevarata, statornica si neclintita.

* Credinta Ortodoxa se numeste adevarata pentru ca nu are inselaciune in ea, nu are minciuna, nu este desarta, ci este adevarul vadit pe deplin al Evangheliei.
Biserica Ortodoxa binecuvantata ne ajuta in chip minunat.Avem Sfanta Liturghie, pomenirile, milostenia, faptele bune, rugaciunea.Avem atatea prin care Biserica noastra ii ajuta pe cei adormiti.Ne trebuie credinta si viata ortodoxa.Sa le tinem pe acestea in Biserica noastra Ortodoxa pe care a intemeiat-o Hristos si pe care a stropit-o sangele mucenicilor si eforturile , lacrimile si nevointele ascetilor si ale Sfintilor Ierarhi ai Bisericii noastre.

* Sufletul nostru are privilegiul nemuririi.Va lasa lumea aceasta si va pleca catre Dumnezeu.Patria lui este in ceruri, caci este nestricacios.

* Cand noi cugetam la viata cealalta si credem cu desavarsire in ea, vom primi neindoielnic dorinta nevointei .

* Invierea lui Hristos este prevestirea si preinstiintarea ca oamenii vor invia la a Doua Venire, in nestricaciune si duhovnicie.
(sursa:Manastirea Pantocratos)
SURSA

https://lh5.googleusercontent.com/-u...h587-no/a1.jpg

"Eu sunt prietenul tau, capul tau, sunt fratele tau, sora , mama, toate , si nu voiesc alta decat sa fii si tu prietenul Meu.

Eu am fost sarac pentru tine, cersetor pentru tine, am fost rastignit pentru tine, am fost pus in mormant pentru tine, in Cer ma rog Tatalui pentru tine si am venit pe pamant mijlocitor pentru tine la Tatal. Tu esti Mie totul, frate impreuna mostenitor, prieten, membru.
Ce doresti mai mult ?
Pentru ce tragi indarat de la Acel ce atat de mult te iubeste? Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta?
Pentru ce torni tu apa intr-un vas fara fund? Caci aceea face pentru cel ce lucreaza pentru lumea cea de acum.
Pentru ce voiesti tu sa apuci focul si sa abati aerul?
Pentru ce alergi in zadar?
Toate au sfarsitul lor; arata-mi, deci, si sfarsitul ravnei tale pentru lume.
Dar tu nu poti acestea.
Toate sunt desertaciune.
Sa mergem la morminte; arata-mi pe tatal tau, arata-mi pe nevasta ta cea moarta. Unde este cel ce purta haine impletite cu aur, cel ce sedea in trasura pompoasa , cel ce avea putere pe viata si pe moarte ?
Eu nu vad nimc alta decat oase si viermi. Toate acele sunt pulberi si vis si umbra, un chip sec, ba nici macar un chip. Si dea Dumnezeu ca la sfarsit numai acesta sa fie raul.
Cinstea, traiul bun si bogatia sunt, negresit, aici o umbra, dar cele ce au fost legate cu ele, cele ce au urmat din ele : zgarcenia, desfranarea, acestea nu sunt umbre, ci sunt scrise in cer, fie cuvinte , fie fapte.
Cu ce ochi vom privi noi la Hristos in Ziua Judecatii? "
(Sfantul Ioan Gura de Aur -" Cuvinte pentru vremurile din urma")

https://lh5.googleusercontent.com/-s...587-no/a22.jpg

„Doamne, Tu vezi că am nevoie de lucrul cutare sau că trec prin cutare necaz. Ajută-mă, după cum știi și după cum vrei! Facă-se voia Ta…”.Cu această stare lăuntrică să te rogi mult. Nu o dată, chiar și îndelungată de ar fi rugăciunea, nu doar o zi, ci săptămâni întregi, luni, ani… Să tot ceri fierbinte, să strigi: „Doamne, ajută-mă! Doamne, scapă-mă! Să nu fie, însă, după cum vreau eu, ci după cum Tu vrei”. Întocmai aceasta spunea și Hristos în Ghetsimani, când se ruga către Tatăl Său. Și văduva din pilda Evangheliei și-a aflat în cele din urmă dreptatea, numai și numai pentru faptul că nu a obosit să o ceară timp îndelungat. Un înțelept a spus acest cuvânt: „Trebuie să le devii sâcâitor lui Dumnezeu și Sfinților Săi!”.( Sfantul Teofan Zavoratul)