Exista pericolul ca tinerii sa vada un fel de stand-up comedy cu teme religioase
si doar atat. Adica mai exact tinerii sa priveasca aceste intalniri doar in scop
recreativ si doar atat."Hai sa mai radem cu parintele" dupa care ne intoarcem iarasi la pacatele noastre.

E adevarat ca o astfel de apropriere atrage tineretul si pe cei care au ca activitate numai televizorul insa
pe o perioada scurta.
Parintele spune adevaruri in gluma insa trendul este sa se rada
la gluma si sa se ignore adevarul, si astfel se risca ca astfel de intalniri sa fie
doar stand-up comedy.Iar aici este si vina parintelui Necula.Pentru ca de multe
ori vorbeste profesorul Necula peste preotul Necula.

PS:deja presa eticheteaza drept un "stand-up spiritual" adica un show

E acea parte a presei anticrestine si mai ales antiortodoxe , indiferent de "tema" dezbătută!

E fortul constant de a sta alături de Hristos, de a nu te rușina de El și de Evanghelia Lui (Marcu 8, 28), te învață care este prețul sufletului tău. Că
nemuririi pe care Dumnezeu i-a dăruit-o sufletului nu-i putem adăuga nimic din ceea ce ne formează idealurile, prea ades sub-umane, în care ne zbatem astăzi.
A-ți mântui viața înseamnă a o pune în slujba Evangheliei lui Iisus Hristos (Mc 8, 35), nelimitat nici măcar de teama morții , darămite a pierderii vreunei punctuale afirmări sociale ori latitudini de guvernare.
De aceea, orice om așezat în valorile Evangheliei devine, mai devreme sau mai târziu, insuportabil acelora care nu sunt dispuși să trăiască în Evanghelie, pentru a nu mai muri niciodată.
(Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula ,
Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?... , Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 13-14)

"Dăruind, iubeşti! Iubind, dăruieşti! Eşti atât de important pentru mine ,
* încât nu-mi pot explica lumea fără prezenţa ta în ea, dar dacă prezenţa mea în lumea ta nu mai dă sens lumii tale, îngăduie-mi să te las să ieşi din lumea mea, ca să devii sens lumii în care iubeşti." (Pr. Constantin Necula)

" De ce nu mă iubește cel pe care îl iubesc eu? De ce? Pentru că nimeni nu răspunde la o pretenție. Dacă pretinzi cuiva să te iubească pentru că tu îl iubești, e un abuz și omul se apără cum poate. Iubirea nu se pretinde, ci se dăruiește. Iar ceea ce ai numit adineauri iubire poate fi doar o pretenție de a ți se răspunde la dorințele tale. Suntem cu toții bolnavi de nevoia de iubire. Vom învăța-o numai în clipa în care vom învăța să respectăm creația lui Dumnezeu, să vedem prezența lui Dumnezeu în toate făpturile, să vedem în cel din fața noastră taina lui Dumnezeu. Până nu vom vedea că acolo e o taină, o minune, nu avem cum să iubim [...] Nu poți să iubești un om dacă nu știi ce fel de unghii are, ce fel de gene, cum merge, cum calcă, cum se uită la flori, cum se uită la icoane, cum răsfoiește o carte. [...] Iar cu iubirea întreabă așa: Doamne, eu acum ce pretind? Să mă iubească? Ce drept am eu? Noi n-avem dreptul oameni buni să pretindem nimic. [...] Să avem curajul să ne asumăm, să nu pretindem. " (Maica Siluana Vlad)

Părintele Calistrat :
 

Ce-i cu voi oameni buni?
Asta vă întreb şi eu!
Aveţi Învierea!
"Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! "
Noi am vazut-o!
Apostolii au fugit de frică până ce au văzut Învierea!
Au stat ca speriaţi!
Prorocii şi profeţii Vechiului Testament, au rămas doar cu gândul că va fi Învierea!
Şi au murit acolo în adâncimea de 5508 ani, aşteptând învierea lui Hristos!
"Lumină spre descoperirea nemurilor.".. aşa cum spunea Dreptul Simion.
Dar noi, avem Învierea şi avem şi Mărturia lui Hristos!
Avem Lumina de la Ierusalim care vine în fiecare an!
Avem cele 7 Taine ale Bisericii!
Avem arătările, avem vinecările pe care le-a facut!
Iar Hristos nu a înviat singur! Drepţii care stăteau în străfundurile iadului, care erau morţi de multă vreme, au fost văzuţi prin Cetatea Ierusalimului, înviaţi!
Hristos i-a adus la viaţă! De ce? Pentru a confirma Învierea!
Este foarte important să ştim că începutul văzut al Bisericii şi al propovăduirii Evangheliei stă sub influenţa arătărilor Domnului Înviat după cum ne spune şi Sfântul Evanghelist Luca: „Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu“ (Fapte 1, 3).
https://www.youtube.com/watch?v=b-u-z2AEbOA

"Speranţa" este un cuvânt Ateu!
"Credinţa" este un cuvânt divin!
Să nu mai folosim în ortodoxie termenul de "speranţă"!
Credinţa este atotîmplinitoare, pe când speranţa este ceva hazardist! Poţi să aştepţi să se împlinească sau să nu se împlinească!
Pentru cei puternici, care nu neagă dărnicia lui Dumnezeu nici în momentele dificile, drumul în viaţă nu se îngustează. Pentru aceştia, Dumnezeu este o "stâncă", iar credinţa nu se clinteşte din sufletele lor. Aşa cum spun psalmii, şi atunci când suntem întristaţi, trebuie să ne aducem aminte de Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu îi spune lui Iacov să nu se teamă, îi aminteşte că îi va oferi mereu sprijin şi că nu îl va părăsi, indiferent de situaţie. Să avem deci, într-un colţ al minţii, săpate aceste cuvinte:"Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. Iată, înfruntaţi, şi acoperiţi de ruşine, vor fi toţi cei ce sunt mâniati pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri, cei ce ţi se împotrivesc. Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi, pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: "Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!" (Isaia 41:10-13)
https://youtu.be/uDR0zA75kz4

Da...
Alternativa la "sper ca/sa..." ar fi
"nadajduiesc (in Domnul) ca/sa".
Dar ce ne facem cu expresia atat de raspandita pe la noi: "speranta moare ultima"?!...:)

Cine trăieşte cu speranţa, moare cu deznădejdea.

Eu cred că fiecare dintre noi a văzut măcar o dată în viaţă o familie în care soţii se înţeleg unul pe celălalt din priviri, din „jumătate de vorbă”. Aceştia au trăit împreună mulţi ani, se cunosc bine unul pe celălalt, au ajuns la unirea de cuget. Uneori, exprimându-şi părerea cu privire la o anumită temă, folosesc aceleaşi cuvinte (adeseori, soţii care au trăit mult timp în dragoste şi înţelegere încep să semene şi fizic).

Ei n-au de ce să se certe, n-au nimic de împărţit, nu simt nevoia să-si dovedească unul altuia ceva, fiindcă știu şi aşa ce crede jumătatea lor cu privire la o problemă sau alta - şi asta nu din cauză că s-au „topit” cu totul unul în celălalt şi au încetat să mai existe ca personalităţi distincte, ci deoarece, pur şi simplu, au ajuns în căsnicie la armonia dorită şi ştiu că în problemele principale au aceeaşi perspectivă, pe când în cele secundare, sub călăuzirea dragostei, se pot face concesii.

(Pr. Pavel Gumerov )