Psihologia ereziilor
 

Gândirea Sfinților Părinți reprezintă apogeul filozofiei și înțelepciunii omenești. Felul cum abordau ei problemele constituie un echilibru perfect între rațiune și intuiție, o dovadă aproape desăvârșită de evitare a ideilor și aparențelor false, pe baza inspirației divine și a analizei obiective.


Învățătura ortodoxă este rezultatul conlucrării dintre Dumnezeu și om și ea se oferă oamenilor fără a le aliena libertatea. Ea este rațională și minunată totodată.



În mod opus, ereziile sunt produsul unor spirite mărunte, superficiale, părtinitoare, înșelate de aparențe.

Să discutăm despre cum au ajuns adepții diverselor erezii la ideile lor. În caz că nu vor exista participanți, voi încerca eu o analiză a unor erezii mai active în prezent: islamul, ateismul, credința în reîncarnare, catolicismul, protestantismul.

ereziile au aparut pentru ca unii au vrut sa fie sefi si au inventat alte doctrine.

Posibil ca ereziile să apară din ambițiile josnice ale oamenilor și că cei ce aderă la le să fie animați animați de ambiții asemănătoare.


Să luăm de pildă cazul ateismului. Un om supus, înclinat spre smerenie eu cred că este luminat și călăuzit de Dumnezeu și nu poate cădea în capcana necredinței. Dar un om mândru (mândria e boala diavolului, din pricina căreia a căzut din har devenind demon din înger) va căuta mereu să domine, nu va suporta să aibă stăpân, nu va accepta că alții sunt mai înțelepți ca ei și e bine să asculte și astfel se va închide într-o lume proprie imaginară, unde el e stăpânul și mintea lui e Dumnezeu. Sfântul Ioan Scărarul spune cu greu pot înțelege cei mândri rătăcirea lor tocmai din pricină că nu cred decât în ei înșiși. Vorba sfântului Efrem Sirul era "cei fără călăuză cad ca frunzele".

Ateii si pragmatismul lor sunt esentiali unui crestin.
Oare stii de ce?

Cred că nu știi ce înseamnă pragmatism. Poate vrei să spui obiectivitate.

Și nu, nici pragmatismul nici obiectivitatea nu sunt esențiale, în domeniul căutărilor personale ele sunt o capcană a mândriei (încrederii în sine), o pistă falsă, niște idoli mintali. Esențială este bună-voirea, supunerea, smerenia. Încearcă să înțelegi taina smereniei. Prin smerenie găsim pe Dumnezeu și primim călăuzirea Lui neînșelătoare. Orice altceva e rătăcire, de aceea nici ateii nici alții nu vor găsi adevărul vreodată atât timp cât se bazează pe ei înșiși.

Sunteţi prea categoric. Catolicismul şi protestantismul, chiar dacă ar avea dogme neconforme cu învăţătura lui Hristos, nu pot numite în totalitate culte eretice.

Tot ce este fals și dăunător trebuie numit erezie. Catolicismul și protestantismul sunt puternic dăunătoare, primul prin îndoctrinarea cu tot felul de lucruri bolnave (cum e credința în aparițiile Maicii Domnului sau în papa) și prin practica distructivă a meditației, celălalt prin negarea Sfintelor Taine și a necesității înfrânării pentru mântuire. Ambele sunt scorneli omenești care duc la pierderea mântuirii.

Însă ceea ce analizăm aici este felul cum raționamentele îi fac pe oameni să adere la diverse învățături false și cum trebuie să raționăm pentru a ne poziționa corect față de realitate. În fond, orice credință, inclusiv cea corectă, este un fenomen psihologic și în felul cum ne călăuzim sunt multe pericole, multe capcane ale cunoașterii, ale gândirii subiective, după cum puteți vedea pe această pagină:
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_cognitive_biases

Ce bine ar fi daca lucrurile ar fi atat de simple pe cat par la prima vedere!

De ce n-ar fi?

Înclinația luciferică spre stăpânirea altora este un principiu care animă pe mulți, poate pe cei mai mulți dintre oameni. Puțini au înțelepciunea să aleagă opusul, să aleagă smerenia/iubirea și Domnul Hristos a fost Cel care a vorbit prima dată în istorie despre aceasta. Iar această înclinație spre dominare își găsește motivații în subiectivismul cognitiv, în diversele raționamente înșelătoare și astfel omul devine adeptul unor minciuni.

În structura complexă care este personalitatea umană principiul dominării joacă rolul inițial în alegerea căii în viață și în timp, intoxicarea cu idei false devine un obstacol în calea regăsirii de sine și a celorlalți iar omul se condamnă singur la pustietatea ucigătoare născută din ura de oameni și Dumnezeu, care va deveni progresiv tot mai evidentă în veșnicie, fiind una din cauzele suferinței păcătoșilor.

...............

Și referitor la ideea că aderarea la Ortodoxie ar fi și ea un fapt subiectiv, pentru că e cultura în care ne-am născut, trebuie spus că există o probabilitate ca această cultură nativă să reprezinte adevărul. Așa cum spune Mântuitorul, sunt unele semne care vorbesc despre adevărata natură a lucrurilor. Ortodoxia, vorbind despre personalismul existenței umane și divine, despre cunoașterea Ființei personale a lui Dumnezeu și despre multe altele reprezintă singura învățătură sănătoasă, care nu alienează omul și care îi oferă calea spre fericire veșnică. Iar cine nu crede nu are decât să accepte ceea ce alte doctrine susțin.

Exemplu concret - Cerularie.

Aş zice că şi impulsul care-i mână pe unii şi pe alţii să "analizeze" - a se citi "să-i judece" pe cei care nu cred ca ei, din dorinţa nemărturisită de a-şi reconfirma superioritatea, tot ambiţie josnică poate fi numit.

Dumneavoastră sunteţi sigur că sunteţi fără pată înaintea Domnului, astfel încât să aveţi căderea să iniţiaţi asemenea "discuţii" ?