Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Postul (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5059)
-   -   Postul meu ? (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=12378)

Mihnea Dragomir 05.03.2011 16:56:26

Postul meu ?
 
Postul este comandament al Bisericii pentru cei care pot posti. Așa e omul: pe jumătate asemenea animalului, pe jumătate asemenea îngerului. Dar noi am vrea să ne asemănăm mai mult îngerului. De aceea suntem chemați să facem anumite mortificări, spre oțelirea voinței și spre înclinarea balanței către cele ale duhului. Urmându-l pe Moise, pe alți drepți ai lumii vechi, pe sfinți și, mai ales, pe Însuși Domnul nostru, suntem chemați fiecare să recapitulăm că suntem plămădiți din tina pământului, dar că avem în noi suflarea lui Dumnezeu către care tindem și fără de care nu putem trăi.
Dar "a ține post" nu înseamnă numai a dărui Domnului înfrânarea noastră în cele ale burții, ci mai poate înseamna să renunțăm, de dragul Lui, și la altceva care ne place. Ceva care ne place așa de multă că, la un moment dat, poate deveni idol al nostru. A ține post, așadar, înseamnă a dărâma Baalii și Astarteele cărora ne-am robit, trecând în robia cea dulce a adevăratului nostru Părinte și Stăpân. Fiindcă a fi liber, aceasta înseamnă: să nu depinzi de nimeni, decât de Dumnezeu. Puține lucruri ajută așa de mult ca postul eliberării noastre. De aceea, cel care este rob fumatului, ar face bine să iasă din robia lui, nefumând. Cel care este rob cazinourilor, ar face bine să iasă din robia lui nepariind. Vinul este de post, dar nu și pentru cel care își face din rodul viei închisoare sufletului. Dacă cineva are bucuria vorbitului la telefon și face asta mai mult decât prudența o cere, acela este bine să postească limitându-și vizitele cu telefonul.

Iată, în cazul meu, văd, îngrozit, că am acumulat peste 2400 de postări. Oare așa de mult am avut de spus ? Eu cred că am ajuns la robie. Sunt rob forumului. Dacă aș fi spus 2400 de rugăciuni în acest timp ! Dacă aș fi ajutat, fără bani, 2400 de bolnavi ! Dacă aș fi citit 2400 de capitole din Biblie și din scrierile sfinților ! Dar nu ! În loc să fac asemenea lucruri, eu am postat 2400 de mesaje. Oare când Domnul mă va chema și mă va cerceta spunându-mi: "arată-mi, fiule, ce ai făcut cu viața ta !" eu am să-i spun: "Doamne, am scris pe forumul ortodox" ?

Iată de ce, iubiților, postul meu, pe lângă cel care mi-l cere Biserica mea, nu poate fi decât cel al tăcerii. Dacă atâția călugări reușesc să nu deschidă gura perioade lungi ale vieții lor, voi putea și eu să nu intru pe forum 40 de zile, sperând ca Domnului nostru să-i placă asta. Că e ca și când violonistul ar renunța la vioara lui, ori mai degrabă calul, la ovăzul lui. Despărțindu-ne, așadar, pentru vremea Sfântului și Marelui Post, vă rog să mă iertați și să mă pomeniți în rugăciunile voastre, rugându-L pe Domnul nostru să primească postul meu spre îndreptarea sufletului și viața de veci.

Noesisaa 05.03.2011 17:03:41

Da, este o idee foarte buna. Anul trecut nu am mai postat pe forum in Postul Mare. Da, am mai citit din cand in cand, dar m-am abtinut de la a scrie ceva, chiar si cand aveam impresia trebuie, trebuie, trebuie neaparat sa-mi dau cu parerea. Forumul a continuat si inflorit si fara contributia mea, iar eu am capatat un pic mai multa liniste sufleteasca. Probabil ca am sa fac la fel si postul acesta.

Adevarul este ca ajutor spiritual pot primi fie de la un preot, fie de prin vreo carte buna. De ajutat, nu cred ca ajut mult pe nimeni...deci...:D

Mihnea Dragomir 26.02.2012 15:05:57

Iată că, apropiindu-se lăsarea serii, se apropie postul și peste...postările mele. De acum, eu intru într-o perioadă în care bine ar fi fost să fi intrat mai demult, că nu sunt vrednic decât să port sac de cânepă în chip de haină și claie de cenușă drept căciulă. Văzut-a-ți, iubiților, sac de cenușă să scrie mesaje pe forum? Ei bine, nici acum nu veți vedea. Și ce folos mi-ar fi să scad din plăcerile vintrelor, dacă mă voi înfrupta în continuare cu desertul supraabundent al preadeselor mele vizitări ale forumului?

Așternând, așadar, tăcere peste neroziile scriiturilor mele, sper din toată inima ca pe voi pe toți, sănătoși la suflet și la trup, trăgând folos din Sfântul și Marele Post, să vă reîntâlnesc cu pace și bine la ceasul Penticostarului.

fallen 05.03.2012 10:04:12

un sfat
 
Ma intreb cum as putea sa fac sa nu mai intru pe forum pana cand nu imi gasesc de munca. Am fost acuzata ca datorita acestor preocupari nu ma concentrez sufiecient pe gasirea unui loc de munca, devenind astfel o povara pentru cei apropiati. Dificultatea consta si in aceea ca sunt in curs de reorientare profesionala, dupa un esec profesional, si inca nu pot sa imi dau seama ce as vrea sa fac sau ce pot sa fac, nu e nimic care sa ma atraga. De asemeni nu reusesc inca sa trec peste esec si sa ma prezint in fata eventualului angajator drept o persoana puternica, hotarata, ambitioasa, etc. De asemeni cred ca gresesc asteptand sa ma ajute "Dumnezeu" sa trec peste asta, atata timp cat eu nu stiu ce sa fac efectiv, concret, ce masuri sa iau (chiar am visat intr-o duminica noapte ca cineva ma mustra ca am indraznit sa vin in casa Domnului in conditiile in care eu nu lucrez nimic). Poate ar trebui sa caut solutii in alta parte.
Nu stiu daca nu cumva ar fi indicat sa cer stergerea contului.
As vrea sa fac ceva macar sa nu se mai vada in calculator ca am accesat forumul...
In concluzie "postul meu" ar trebui sa fie unul in care sa imi concetrez toate eforturile (...) pe gasirea unui loc de munca.

Florin-Ionut 05.03.2012 11:06:21

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 345081)
voi putea și eu să nu intru pe forum 40 de zile

Subscriu și eu.

Mosh-Neagu 05.03.2012 11:29:10

Citat:

În prealabil postat de fallen (Post 433150)
Am fost acuzata ca datorita acestor preocupari nu ma concentrez sufiecient pe gasirea unui loc de munca, devenind astfel o povara pentru cei apropiati.

Iata pe cineva care pune punctul pe "I". Sunt incredintat ca in situatia ta sunt foarte multi, nu neaparat care frecventeaza acest forum, ci doar un astfel de mod de... socializare, sub diverse pretexte si motivatii. Putini sunt cei care constientizeaza ca de fapt acesta este glasul sirenei care ne cheama mereu, chiar daca noi incercam sa cautam altceva, o idee, o nisha in lumea celor care au reusit. Ce trist... Nu reusim nimic: nici sa aflam ce dorim, nici sa ne rugam cum trebuie, cat despre relatiile cu cei din jur ce sa mai vorbim? Ne invartim asadar intr-un cerc vicios, in ciuda faptului ca noi ne consideram oleaca vrednici macar pentru faptul ca dam celorlalti "sfaturi bune"...

Citat:

În prealabil postat de fallen (Post 433150)
De asemeni cred ca gresesc asteptand sa ma ajute "Dumnezeu" sa trec peste asta, atata timp cat eu nu stiu ce sa fac efectiv, concret, ce masuri sa iau

Fara Dumnezeu, nimic nu putem face, dar intratul pe forum sau pe alte retele de socializare, nu e voia Lui. Sau cel putin NU ASA. Dumnezeu este singurul care ne poate ajuta, mai ales prin Preasfanta Fecioara sau Sfintii mijlocitori. Este Postul Mare. Ce poate fi mai folositor decat sa te rogi cu lacrimi pentru ceea ce vrei (daca intr-adevar vrei). Fara post si rugaciune, e greu de crezut ca vei gasi ceva pe masura gandurilor tale. Fa asta si raspunsul nu va intarzia, dar ia seama dupa aceea sa nu-ti fie tie mai rau, daca uiti sau eviti sa faci ceea ce trebuie. Vorbesc din experienta.

Citat:

În prealabil postat de fallen (Post 433150)
Nu stiu daca nu cumva ar fi indicat sa cer stergerea contului.

Cunosc useri care au procedat asa (sau au renuntat sa mai intre, dar e mai greu fiindca tentatia este uriasa) si "le-a reusit". Nu e obligatoriu. Tot Dumnezeu e cel ce vede si oranduieste. Totusi puterea, chiar daca vine de la Dumnezeu, TU esti forta motrice. Vointa pe care o dai se va intoarce insutit. Deocamdata se pare ca NU AI INCREDERE. In tine si deci in Dumnezeu. Nu-ti cere nimeni sa minti, ci sa crezi ca ceea ce iti doresti, Dumnezeu desavarseste, nu fiindca meriti sau ca esti capabila, ci fiindca isi face mila de tine.

Citat:

În prealabil postat de fallen (Post 433150)
As vrea sa fac ceva macar sa nu se mai vada in calculator ca am accesat forumul...
In concluzie "postul meu" ar trebui sa fie unul in care sa imi concetrez toate eforturile (...) pe gasirea unui loc de munca.

Daca ar fi sa poti sterge, poate ar trebui sa stergi alte posturi si nu asta. Acesta este un strigat disperat dupa ajutor si iata, il vei avea (multi ne vom ruga pentru tine, doar ca nu-ti stim numele de botez). Nu trebuie sa-ti fie rusine si repet: nu esti singura in situatia asta. Mi se pare ca si fratele Ioan Cezar e intr-o situatie oarecum similara si inca multi, doar ca le este rusine sa spuna, poate si din mandrie... Mergand uneori pe la Sfinte Masluri sau pe la manastiri, am auzit de multe ori facandu-se rugaciuni pentru aflarea unui loc de munca. Dar inainte de toate, rugaciunile preotilor sau a oricarui alt rugator, nu aduce nimic nou daca noi insine suntem cu mintea imprastiata si nu stim ce vrem. Dumnezeu ne da, dar macar de traista sa ne ingrijim si noi... De vei face voia Lui, vei fi cu adevarat... binecuvantata. Doamne ajuta.

anamaria simleu 05.03.2012 11:35:53

Citat:

În prealabil postat de fallen (Post 433150)
Ma intreb cum as putea sa fac sa nu mai intru pe forum pana cand nu imi gasesc de munca. Am fost acuzata ca datorita acestor preocupari nu ma concentrez sufiecient pe gasirea unui loc de munca, devenind astfel o povara pentru cei apropiati. Dificultatea consta si in aceea ca sunt in curs de reorientare profesionala, dupa un esec profesional, si inca nu pot sa imi dau seama ce as vrea sa fac sau ce pot sa fac, nu e nimic care sa ma atraga. De asemeni nu reusesc inca sa trec peste esec si sa ma prezint in fata eventualului angajator drept o persoana puternica, hotarata, ambitioasa, etc. De asemeni cred ca gresesc asteptand sa ma ajute "Dumnezeu" sa trec peste asta, atata timp cat eu nu stiu ce sa fac efectiv, concret, ce masuri sa iau (chiar am visat intr-o duminica noapte ca cineva ma mustra ca am indraznit sa vin in casa Domnului in conditiile in care eu nu lucrez nimic). Poate ar trebui sa caut solutii in alta parte.
Nu stiu daca nu cumva ar fi indicat sa cer stergerea contului.
As vrea sa fac ceva macar sa nu se mai vada in calculator ca am accesat forumul...
In concluzie "postul meu" ar trebui sa fie unul in care sa imi concetrez toate eforturile (...) pe gasirea unui loc de munca.

fa voluntariat in spitale....ti se va schimba optica asupra vietii....

ucenic 05.03.2012 11:44:49

Citat:

În prealabil postat de fallen (Post 433150)
imi concetrez toate eforturile (...) pe gasirea unui loc de munca.

Ce sa spun "fallen"? In loc de multe cuvinte de la mine, uite un gand din Sf.Scriptura:

"Domnul sa-ti fie desfatarea, si El iti va da tot ce-ti doreste inima. Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El, si El va lucra." (Ps.37:5)

------------------------

totusi, de la mine o mica sugestie: incepe prin a-ti schimba username-ul. ;-)

tabitha 05.03.2012 18:31:02

trebuie să mai și muncim
 
Citat:

În prealabil postat de Mosh-Neagu (Post 433165)
Iata pe cineva care pune punctul pe "I". Sunt incredintat ca in situatia ta sunt foarte multi, nu neaparat care frecventeaza acest forum, ci doar un astfel de mod de... socializare, sub diverse pretexte si motivatii.
Citat:

În prealabil postat de fallen (Post 433150)
In concluzie "postul meu" ar trebui sa fie unul in care sa imi concetrez toate eforturile (...) pe gasirea unui loc de munca.


Nu trebuie sa-ti fie rusine si repet: nu esti singura in situatia asta. Mi se pare ca si fratele Ioan Cezar e intr-o situatie oarecum similara si inca multi, doar ca le este rusine sa spuna, poate si din mandrie... Mergand uneori pe la Sfinte Masluri sau pe la manastiri, am auzit de multe ori facandu-se rugaciuni pentru aflarea unui loc de munca. Dar inainte de toate, rugaciunile preotilor sau a oricarui alt rugator, nu aduce nimic nou daca noi insine suntem cu mintea imprastiata si nu stim ce vrem. Dumnezeu ne da, dar macar de traista sa ne ingrijim si noi... De vei face voia Lui, vei fi cu adevarat... binecuvantata. Doamne ajuta.

Da, și mie îmi trebuie un job nou... dar nu acum, ci peste vreo două luni. :63: Rugați-vă și pentru mine!

TunsDiana 05.03.2012 20:46:10

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 345081)
Postul este comandament al Bisericii pentru cei care pot posti. Așa e omul: pe jumătate asemenea animalului, pe jumătate asemenea îngerului. Dar noi am vrea să ne asemănăm mai mult îngerului. De aceea suntem chemați să facem anumite mortificări, spre oțelirea voinței și spre înclinarea balanței către cele ale duhului. Urmându-l pe Moise, pe alți drepți ai lumii vechi, pe sfinți și, mai ales, pe Însuși Domnul nostru, suntem chemați fiecare să recapitulăm că suntem plămădiți din tina pământului, dar că avem în noi suflarea lui Dumnezeu către care tindem și fără de care nu putem trăi.
Dar "a ține post" nu înseamnă numai a dărui Domnului înfrânarea noastră în cele ale burții, ci mai poate înseamna să renunțăm, de dragul Lui, și la altceva care ne place. Ceva care ne place așa de multă că, la un moment dat, poate deveni idol al nostru. A ține post, așadar, înseamnă a dărâma Baalii și Astarteele cărora ne-am robit, trecând în robia cea dulce a adevăratului nostru Părinte și Stăpân. Fiindcă a fi liber, aceasta înseamnă: să nu depinzi de nimeni, decât de Dumnezeu. Puține lucruri ajută așa de mult ca postul eliberării noastre. De aceea, cel care este rob fumatului, ar face bine să iasă din robia lui, nefumând. Cel care este rob cazinourilor, ar face bine să iasă din robia lui nepariind. Vinul este de post, dar nu și pentru cel care își face din rodul viei închisoare sufletului. Dacă cineva are bucuria vorbitului la telefon și face asta mai mult decât prudența o cere, acela este bine să postească limitându-și vizitele cu telefonul.

Iată, în cazul meu, văd, îngrozit, că am acumulat peste 2400 de postări. Oare așa de mult am avut de spus ? Eu cred că am ajuns la robie. Sunt rob forumului. Dacă aș fi spus 2400 de rugăciuni în acest timp ! Dacă aș fi ajutat, fără bani, 2400 de bolnavi ! Dacă aș fi citit 2400 de capitole din Biblie și din scrierile sfinților ! Dar nu ! În loc să fac asemenea lucruri, eu am postat 2400 de mesaje. Oare când Domnul mă va chema și mă va cerceta spunându-mi: "arată-mi, fiule, ce ai făcut cu viața ta !" eu am să-i spun: "Doamne, am scris pe forumul ortodox" ?

Iată de ce, iubiților, postul meu, pe lângă cel care mi-l cere Biserica mea, nu poate fi decât cel al tăcerii. Dacă atâția călugări reușesc să nu deschidă gura perioade lungi ale vieții lor, voi putea și eu să nu intru pe forum 40 de zile, sperând ca Domnului nostru să-i placă asta. Că e ca și când violonistul ar renunța la vioara lui, ori mai degrabă calul, la ovăzul lui. Despărțindu-ne, așadar, pentru vremea Sfântului și Marelui Post, vă rog să mă iertați și să mă pomeniți în rugăciunile voastre, rugându-L pe Domnul nostru să primească postul meu spre îndreptarea sufletului și viața de veci.

Subscriu. Orice lucru in exces, de care devenim dependenti ne transforma in robi. Si eu ma gandesc de multe ori ca sunt anumite lucruri de care trebuie sa ma eliberez pentru ca am devenit dependenta, printre care si acest forum. Timpul pe care il folosesc scriind aici poate fi folosit mult mai cu folos in rugaciune, citit sau fapte bune.

Ati luat o decizie buna, dar sa stiti ca nu a fost totusi o pierdere de vreme asa de mare daca postarile d-voastra au folosit cuiva si sunt sigura ca a fost asa!

Doamne ajuta!


Ora este GMT +3. Ora este acum 01:40:13.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.