am nevoie de sfat
 

Bună ziua tuturor!
Am nevoie de un sfat.Sa vă povestesc întâi despre problema mea.
M am căsătorit acum 11 ani cu bărbatul iubit.
Acum 9 ani am născut un copil, lumina ochilor mei.
Totul a decurs bine pana acum câțiva ani cand am simțit o răceală din partea sotului.Am făcut greșeală sa ma răcesc și eu o perioada, a fost probabil un mod de a ma apara.
Apoi a plecat în străinătate, în ciuda insistentelor mele de a nu pleca. (motivând ca acolo câștiga mai mulți bani, ca trebuie sa ne gândim la viitorul copilului nostru- deși copilul e afectat de faptul ca nu are tatăl lângă el)
De doi ani ne vedem de 2 ori pe an și petrecem concediul impreuna.
Ma rog bunului Dumnezeu sa îmi întoarcă bărbatul acasa.
În acești doi ani nu l am înșelat ( și niciodată de altfel, nu l am inselat), mi am văzut de servici și de copil.
Din iarna trecuta a rărit telefoanele acasă, motivând ca nu are internet bun, ca are multe probleme de servici de rezolvat.
Simțind răceală lui l am presat, rugat..sa se întoarcă, sau sa vedem ce e de făcut, sa ne facem planuri impreuna.Am plâns mult și numai Dumnezeu m a întărit sa nu înnebunesc, la cata zbatere sufleteasca am avut.
Acum, când ne am revăzut ultima oara, mi a spus ca nu se mai întoarce și ca nu ma mai iubește, ca de când a plecat nu ma mai iubea dar ca m a mințit pentru ca mie "îmi place sa fiu mintita frumos"
Nu știu ce sa fac.As vrea sa păstrez relații civilizate cu el, pentru ca sa nu sufere copilul.
Ma rog în continuare la Dumnezeu sa îmi lumineze bărbatul și ma cuprinde deznădejdea de multe ori, când realizez ca....toate visele mele s au spulberat.Imi iubesc familia și simt ca ma apasă atât de tare toată situația ca nu vad nici o luminita.ce sa fac?
Încă continui sa sper și sa ma rog, și mi am impus ca măcar încă 2-3 ani sa ii dau spațiu și sa sper..într o minune.Doar ca..e atât de greu.

Adica nu mai e indragostit ca de iubit...putin probabil sa fi fost vorba vreodata.

Realizez asta.doar ca am un copil cu el, eu îl iubesc și l am iubit mereu și nu ma vad luând viata în piept și făcându mi alta relație. ( și din câte știu Biblia zice ca femeia părăsită sa nu se recăsătorească, poate greșesc eu)
Ma vad în situația sa aleg..ce e mai bine.dar trebuie sa vad și binele copilului meu.
Intre a cauta alta relație (exista și matrimoniale, pana la urma..in caz de necesitate), a aștepta să o facă el primul, a lupta..de dragul copilului( și al meu..ca sa fiu sincera)..insa lupta asta ar cam fi dusa împotriva soțului, pe care l ar leza presiunea mea.
Sunt conștientă ca bărbații au alte valori decât noi, ca sunt mai practici, contează ambientul..echilibrul..etc.
Iubirea e altceva, iubirea vine de la Dumnezeu, nu e egoista, poți iubi și ca prieten.

Nu știu care e cea mai buna decizie de luat..si nu vreau s o iau cu inima.Vreau când ma uit în urma sa nu regret. :((

Este dificil de oferit un sfat in astfel de probleme; fiecare isi expune opinia prin prisma vietii, a sentimentelor si a gandurilor personale care pot fi in dezacord cu ceea ce traiti dvs. Si trebuie subliniat faptul ca pacat nu este numai atunci cand cineva isi distruge fara motiv casnicia, ci este pacat si de a instiga pe cineva sa divorteze. Oamenii trebuie indemnati sa isi mentina casniciile.

Trebuie in primul rand sa va ganditi ca cea mai neplacuta consecinta este trauma provocata in sufletul copiilor a caror parinti nu sunt impreuna. Cel mai mare rau pe care pot sa il faca parintii copiilor lor este sa traiasca despartiti unul de celalalt. Traumele psihologice pe care le dobandesc copiii sunt de nenumarate feluri si sunt cu atat mai mari cu cat copiii au varste mai mici. Aceste traume se manifesta in diverse moduri, de la nervozitate mare, la sentimente de inferioritate, refuz de a asculta de adulti, graba de a parasi caminul parintesc in adolesenta, dependente de narcotice de la varstae fragede, dependenta de parteneri nepotriviti de care se agata cersind afectiunea de care au fost lipsiti in copilarie, etc.
Amandoi, si dvs si sotul dvs trebuie sa va ganditi la consecintele asupra copilului si sa va luati raspunderea fata de unele ca acestea. Ar trebui sa stiti ca amandoi veti fi raspunzatori in mare masura pentru tulburarile comportamentale si pentru caderile copilului, daca Doamne fereste vor apare; si doar stand asa separati, cu dumnealui in strainatate. Iar ispite vor fi pt copil in adolescenta deoarece presiunea grupului e mare si va dori sa se integreze, si va cantari mult in deciziile si alegerile sale adolescentine si ce se intampla acasa, atmosfera, afectiunea, autoritatea-tot.
Despre asta ar trebui sa discutati cu sotul; despre lipsa lui de zi cu zi din viata copilului si consecintele ce le veti vedea in pre-adolescenta si adolescenta.

Cea mai buna decizie nu o veti lua decat impreuna cu sotul purtand o discutie onesta si matura in care sa reevaluati absolut tot ce va leaga, ce va separa, ce puteti si cum puteti repara sau schimba. Ideal ar fi sa mergeti impreuna la un parinte duhovnicesc.

Mulțumesc mult pentru sfat.
Din păcate el e ateu..
O sa încerc o discuție cu el cât de curand.

Erori peste erori. Bine ar fi fost sa nu va raciti. Bine ar fi fost sa nu plece in strainatate. Dar, daca a plecat, de ce nu l-ati urmat ? Asta a fost cea mai mare eroare. Nu stiti, oare, ca sotii sunt doua jumatati ? Daca stau departe, cum sa formeze o roata ? Bine ar fi fost sa va urmati sotul. Pana la urma, aici este un aspect al ascultarii. Chiar si paganii romani, cand se casatoreau, foloseau urmatoarea formula: "Acolo unde vei fi tu, Caius, voi fi si eu, Caia!".

Acuma, cand raul e deja facut, avem in fata intrebarea daca si in ce fel se mai poate indrepta. Mai intai, incercati sa aflati mai multe informatii. Imi dati impresia ca nu stiti, de fapt, prea multe. Trebuie sa aflati mai multe lucruri despre viata lui acum. Folositi terti (rude, cunostinte comune, colegi care l-au vizitat sau cu care el a tinut legatura, etc). Una este daca e implicat intr-o relatie serioasa, alta e daca a schimbat vreo trei ibovnice pana acum. Daca e implicat intr-o relatie serioasa, una e daca s-a mutat la ibovnica (sau ea la el), alta e daca stau separat etc.

Multe lucruri le puteti afla chiar de la el. Nu-i scoateti ochii ( de tip "mi-ai nenorocit viata!), in schimb puteti si e chiar indicat sa va plangeti si sa plangeti. Chestia cu "stiam ca-ti place sa fii mintita frumos" suna prea cinic ca sa fie autentica: mai degraba se temea de "o scena cu lacrimi".

Dati-i de inteles ca se poate intoarce la dv, ca ati vrea sa fiti, din nou, impreuna. Un baiat de 4 ani e OK numai cu mama, un baiat de 9 ani are multa nevoie si de mama, si de tata.

In mod normal, nu au alte valori. Au un Dumnezeu in Cer si o femeie pe pamant. Din pacate, dv spuneti ca v-ati casatorit cu un ateu. Asta e fost prima eroare: v-ati inhamat la jug nepotrivit. Cea mai mare calitate a unui barbat este exact aceeasi cu cea mai mare calitate a unei femei: credinta. Daca eu nu cred ca am un Dumnezeu in Cer, atunci de ce sa am o femeie pe pamant ? De ce n-as avea doua ? Sau mai multe ? Dimpotriva, daca un barbat are credinta, restul vine pe parcurs. O casa va fi bine cladita daca are fundatie de piatra. Dimpotriva, o casa oricat de frumoasa, calda, bine plasata etc, se va darama repede daca e cladita pe nisip.

Casatorindu-te cu un ateu, ti-ai luat o cruce foarte mare. Scopul casatoriei este mantuirea. Din momentul casatoriei, nu te mai gandesti doar la mantuirea ta, ci si la mantuirea lui si a copilului. Mergi la biserica, indeamna-ti copilul sa se spovedeasca si sa se roage. Rugati-va impreuna. Prin credinta deznadejdea poate fi alungata.

Dumnezeu a ingaduit aceasta separare pentru ca tu sa-ti intaresti credinta astfel incat sa fii capabila sa te rogi si pentru el. Trebuie sa incerci sa nu-l urasti si sa nu-i cultivi sentimente negative nici copilului. Ia legatura cu un duhovnic bun pentru a te sfatui pas cu pas. Spoveedeste-te si te roaga permanent sa-ti ierte Dumnezeu pacatele, atatea cate ai. Astfel de rugaciuni te vor feri de mandrie. Roaga-te sa faca voia lui Dumnezeu in viata ta. Spune ,,Tatal nostru'' de cate ori poti. Si accepta voia lui Dumnezeu.

Nu am avut cum sa l urmez pentru ca mi a spus ca nu are cum sa ma ia.mi a zis ca nu am ca ce sa ma angajez acolo, tara este subdezvoltata, copilul nu ar avea parte de educație și ca din cât câștigă nu poate sa ne întrețină acolo.
As fi plecat fără sa stau pe gânduri oriunde alături de el dar nu a vrut sa ma ia. :(
Am discutat serios cu el azi despre situatie.a zis ca o sa ma ajute financiar.
Mai mult nu i pot cere, di n moment ce mi a zis clar ca intre noi nu mai e nimic.
De rugat ma rog, sper sa ajung luna asta la Prislop. Copilul îl duc la biserica, mai mergem duminica la slujba sau cu alte ocazii..sotului nu prea am ce sa i fac pentru ca a fost vehement în aceasta privinta.
De dragul meu, acum ani, m a lăsat sa sfințesc casa (deși a cam mârâit ca i dădea preotul cu aghiazma pe calculator) , am făcut cununia în biserica..dar cam atat.
O sa sper mereu într o schimbare și o sa ma rog pentru asta dar cred ca în momentul asta trebuie sa mi găsesc eu liniștea, situația ma termina..

Ah..si a zis ca momentan nu vrea sa divorteze.
Sunt sigura ca are pe alta acolo..dar ce sa fac? Ma rog ca sa se plictisească de ea sau ea de el..o sa accept orice va fi.
Și o sa l rog din inima sa nu ma mai atingă dacă tot nu mai e nimic intre noi.macar sa nu ma simt umilita.
Sincer...e greu.Dar o sa duc suferinta pana la capăt, altfel probabil..m as simți eu "murdara" (sunt de acord cu ce ziceți ca nu i păcat sa îmi refac viata, dacă el e cel care m a părăsit dar....eu asa simt.si prefer sa rămân curata)

Pai zii ca momentan poate vrei tu daca asa stau lucrurile.
O femeie dependenta parca incurajeaza un anumit gen de barbati sa faca anumite chestii.

De unde atata certitudine?

Nu era mai bine sa te rogi sa te casatoresti cu un barbat credincios?

Sau o data ce te-ai casatorit cu unul necredincios sa vina la credinta (slabe sanse dar poate trebuia sa incerci inainte sa o ia lucrurile razna).

Si asa crezi tu ca ai sa-l pastrezi, presupunand ca se intoarce la tine, tinandu-l departe asa cum ai facut si atunci cand ai sesizat o oarecare "raceala" din partea lui?
Ti se pare ca a functionat?
Sau ca dupa una (daca exista) nu poate sa vina si a doua si etc.?

Tehnic, nu te-a parasit, deocamdata, deci..

mda.
ultima bomba.
copilul e la el acum, se va intoarce in tara saptamana viitoare.
l a luat ca sa ii arate noua mamica urmand ca eu sa fiu informata la intoarcere.
am inceput psihoterapia.e necesara.cum bine a intuit alinb, a fost o relatie intre un narcisit si o dependenta emotional, care pe mine una m a secat de toate puterile, simtirile...
e timpul sa fac ceva pentru mine..

Buna, mergi la un parinte duvohnic si cere-i si lui parerea, poate iti poate da sfaturi mai utile decat cele de mai sus, cine stie...

Întrebare
 

Bună ziua! Aș dori să-mi spuneți dacă nașei i-a decedat tatăl recent, ne mai poate cununa / boteza fetița în mai?! Vă mulțumesc și aștept răspunsul dvs.!

Sigur că da! Dar cu condiţia să nu încingeţi chef straşnic după botez! Cred că naşa chiar va fi mângâiată în durerea perderii tatălui, asumându-şi responsabilitatea de mărturisitoare în locul fetiţei dumneavoastră şi mamă duhovnicească pentru ea tot restul vieţii!

Eu n-as fi asa sigura. Depinde daca persoana in cauza este si va fi atunci in doliu. Depinde mult de ea si de starea ei sufleteasca si situatia ei si ar trebui s-o respectati.

Nu stiu si nici nu cred ca e vreun impediment canonic.
Apoi, bucuria duhovniceasca a cununiei si nasitului este ea insasi, pentru un autentic crestin, tamaduitoare.
Doliul prelungit e semn atat al imaturitatii psihologice cat si al precaritatii duhovnicesti.
Dar daca omul nu poate face fata situatiei, deh, e de inteles. Nu merge bucurie cu forta, si nici dragoste... Poate ca mai intai are nevoie de ajutor. Din partea preotului si a comunitatii, mai intai.

A cununa si a boteza sunt fapte crestinesti care au loc in biserica. La petrecere, se poate imbraca intr-o tinuta mai sobra si sa evite dansul. Si apoi n-ar fi rau sa fie o petrecere mai putin galagioasa... Esenta o constituie evenimentul religios, nu petrecerea, cum ne place sa credem...

Interesant e ca inainte hora era ceva normal . . .

În ce sens "normal"? La ce raportezi când defineşti normalitatea? Şi mersul cu capra este ceva "normal" pentru unii oameni. De ce hora nu ar mai fi ceva normal?

P.S. Hora are ceva frumos în esenţa ei...:)

Problema s-a pus la modul dacă se poate, adică dacă există vreo regulă (canon) care ar putea opri botezul ţinând cont de împrejurări (un deces în familia naşei).

Sunt Sfinte Taine! Nu numai ceea ce ce întâmplă în biserică sunt "fapte creştineşti". Şi o masă după botez poate fi considerată tot o faptă creştinească, un mod de a-ţi împărtăşi bucuria cu cei dragi.

A petrece nu înseamnă neapărat chef, dans, horă. A petrece poate înseamna şi ocuparea/petrecerea timpului într-un anumit fel alături de cineva.

Esenţa o constituie convieţuirea în pace şi bucurie, atât în biserică cât şi în afară, a şti cum să trăieşti în armonie chiar şi la o petrecere cu dans şi multă gălăgie. Esenţa poate fi modul cum mă raportez faţă de Dumnezeu şi faţă de apropele ţinând cont de poruncile evanghelice care sunt cuprinse în porunca iubirii.

Numai cea care a pus intrebarea stie ce a vrut sa afle.
Tu ai dreptate, se poate sa fie asa pusa problema.
Eu nu stiu daca doliul interzice unei persoane a participa la o alta actiune in biserica. Totusi trebuie sa respectam si mortii.
Dar sunt situatii in care starea omului conteaza mai mult decat regula bisericeasca. In sensul ca si daca nu este interzis un lucru, daca persoana nu poate, nu poti s-o fortezi.

Si daca voi spuneti ca ai voie sa faci fapte crestinesti in biserica cand ti-a murit cineva, mai ales daca era o persoana apropiata (mama, tata, sot, copil), mie nu mi se pare corect. Adica nu stiu, inseamna ca nu ne pasa de cel decedat. Nu avem durere, nimic.
Eu n-as putea si nici n-as cere altuia sa faca asta.

Si sa spunem ca cei in cauza vor sa serbeze totusi cumva evenimentul, macar cu o masa la restaurant. Ei sunt in voie buna si trebuie totusi sa respecte nasii care sunt tristi. Cumva nu este in regula.

Stiu un caz cand o persoana in doliu a fost invitata la o nunta si a fost aiurea. Ea in negru, cu tristetile ei nu s-a simtit bine, lumea din jur putin deranjata in veselia lor.

@ofemeie, poate e putin tarziu sfatul, tinand cont de postul initial

Eu as privi putin lucrurile putin altfel, poate dintr-o perspectiva mai optimista, putin altfel decat tine.

Ti-as recomanda sa faci cateva lucruri importante pentru tine si pentru viata ta.


1. Trebuie sa te apropii de Dumnezeu. Sa stii ca Dumnezeu este fundamentul, temelia vietii noastre.
Toti vor pleca de langa noi, Dumnezeu ramane langa noi intreaga viata. Nimic fara Dumnezeu in viata asta, altfel cadem in gropi mari din care nu mai iesim deloc.
Sa te duci sa te inchini in fiecare saptamana la o Biserica e suficient, dar sa incepi sa faci asta in fiecare saptamana. Si usor usor aduna cate putin la asta.


2. Fa rugaciune catre Dumnezeu si cere ajutor pentru tine si pentru copilul tau.
Draga mea, ai o viata in fata, o viata frumoasa.
Legat de sotul tau, sa stii ca toti oamenii suntem slabi, eu unul nu l-as judeca prea mult. Barbatii sunt extrem de slabi, asta e firea lor. Daca a fost si departe de tine...

Eu ti-as zice sa te rogi 40 de zile unui sfant drag tie, eu ti-as zice sfantului Spiridon, citeste Acatistul lui, si roaga-l daca se poate face ceva sa te ajute, daca nu sa te ajute sa-ti refaci viata. Si du-te la biserica in timpul asta. Si Dumnezeu o sa te ajute.

3. Ai o viata frumoasa in fata. Daca omul acela a decis lucrul asta pentru el, trebuie sa poti continua fara el.
Eu iti zic ca poti sa gasesti oameni deosebit de frumosi, poate mai seriosi, cu care sa ai o viata cum nu poti sa crezi.

O sa fie toate bine, ridica-te putin si tu, si cere si de la Dumnezeu sa te ajute, si lucrurile vor fi frumoase.

Cununia este o taina a Bisericii, dar se refera la binecuvantarea unei legaturi lumesti(trupesti), pe cand botezul este o taina dumnezeiasca fereritoare la intrarea unui suflet in imparatia lui Dumnezeu.
Prin urmare, cununia s-ar putea sa aduca atingere doliului, dar botezul nicidecum, deoarece botezul are toate prioritatile si derogarile posibile.

@Ovidiu.B Ma raportez la istorie si la stramosii nostrii care aveau o credinta de 1000 de ori mai mare ca noi.
Normal in sensul ca era ceva obisnuit ptr. romanii din trecut sa aibe hore; iar Biserica nu era impotriva acestui obicei, din contra. De exemplu, la hore se cunosteau viitorii miri - supravegheati de parinti. Nu erau spectacol, cum sunt astazi; erau parte din viata fiecarui roman. Asa cum majoritatea romanilor (aici ma refer la barbati) stiau un instrument muzical, deobicei fluierul/naiul; sau stiau sa sculpteze in lemn.

Dacă e taină, cum poate să aibă de-a face doar cu trupul? Mirii care se unesc „în Hristos și în Biserică” o fac doar trupește/lumește? Sufletele unde și le lasă? În duh nu participă?

Nu. Ca n-auzi ca s-a dat drumul, ura!!!, la desfranare?

Deci, dintre cele sapte Taine (sapte: am zis bine ?) unele sunt ale Bisericii, iar altele sunt dumnezeiesti ? Pe ce criterii le putem deosebi ?

Bucuria duhovniceasca a nasitului e diferita de bucuria lumeasca. Cu atat mai mult e diferita de tristetea lumeasca.
Si inca, bucuria duhovniceasca e leac bun pentru nefericirea lumeasca.


P.S. Sophia, poate iti va suna un pic straniu: simtamintele lumesti si cele duhovnicesti nu sunt de aceeasi natura, nici nu au "loc" in aceleasi camari ale mintii.
Casa sufletului e mai mare decat credem, desi incaperile ei comunica prin coridoare secrete, mai mult sau mai putin intortocheate.
Ce-ai zice daca ti-as spune ca, la propriu, locul unde se petrec intamplarile duhovnicesti (de pilda bucuria Botezului) e pe fundul unui mare ocean, intr-un castel nemaivazut pe pamant dar asemanator cu acelea desenate in cartile de povesti pentru copii? E un castel pazit de un capcaun si de mama lui si, ca sa scapi de acolo, musai tre sa tai din picior cate o halca de carne pe care sa o pui in cioc, la rastimpuri, gheonoaiei...

Poate ca ai dreptate.
Dar nu inteleg notiunile. Eu sunt doar un om.
Ce inseamna pentru tine bucurie sau tristete duhovniceasca?
Cum le percepi adica si cum se diferentiaza de cele lumesti?

Eu nu inteleg asta.
Eu stiu ca daca mi-ar muri cineva drag mi-ar trebui un pic de timp. N-as putea sa ma duc o vreme sa ma bucur, sa petrec, sa ma bucur (indiferent de cel fel).
Mi-ar trebui timpul asta si respectul fata de fiinta pierduta.
Si asta ar in acelasi timp si respect pentru fiinta draga pe care o botez/cunun. Sa ma duc acolo cu sufletul usor si cu gandul numai la ceea ce fac atunci.

Da, inteleg. Si e firesc ce spui. Doliul, ca fapt psihologic, are legile, constrangerile, solicitarile lui.
Numai ca tocmai in fata doliului putem sa meditam mai cu folos la cele duhovnicesti si putem lucra talantul credintei.
Avem Scriptura, avem Parintii, avem fratii crestini, avem preotul, avem de voim toata Cultura Duhului gata sa ni se ofere. Avem, adica, Biserica tocmai pentru a face fata intalnirii cu moartea.
Una e suferinta omului firesc fata de o pierdere semnificativa, alta e trairea duhovniceasca inaintea mortii. Alte intelesuri, alte repere, alte sensuri, alte trairi.

Despre bucuria duhovniceasca au scris multi oameni imbunatatiti. Ma astept sa ai la indemana literatura crestina pe tema asta. De exemplu "Bucuriile credintei", autor Teofil Paraianu.
Eu nu am de spus prea multe, cand vreau sa inteleg mai bine cum e cu cele duhovnicesti citesc cartile potrivite. Poti face si tu asta si cred ca ai avea mult de castigat.

Sunt carti scrise de oameni tot pentru oameni. Asa ca argumentul "eu sunt doar om" nu prea inseamna nimic in fata altor oameni. Cu atat mai putin inaintea lui Dumnezeu. Si sfintii sunt oameni, si eu sunt om, si tu esti om. Nu aici e problema...

S-a vorbit despre un botez, respectiv despre bucuria ce îl însoțește.
Dacă te gândești că cel botezat se naște din nou și se îmbracă în Hristos, cum spune Biserica, primind adică viața Lui, dacă te gândești că prin asta el scapă de consecințele păcatului primordial – care este moartea veșnică – și devine făptură nouă, fiu al Tatălui ceresc, atunci te bucuri duhovnicește. E o bucurie a credinței, iar credința este dar al Duhului Sfânt, de aceea bucuria este duhovnicească.

Dacă te bucuri că împlinești o tradiție folositoare, ca pruncului să-i meargă bine și să fie ferit de rele în viață, că, iată, cu ocazia asta s-a strâns toată familia și ne bucurăm cu toții că ne vedem și petrecem cu mâncare, băutură, muzică, zgomot și dans – atunci te bucuri sufletește; și trupește.

Tocmai aici e taina, ca atractia este trupeasca, dar cununia crestina pregateste "rodul conjugal" sa se nasca intr-o familie care promite sa-i ofere invatatura lui Hristos, incepand cu botezul, spre mantuirea sa; iar conform invataturii promise si el(ca aproape toti)... se va casatori.

Dupa scopul lor.

Recunosc ca toate sunt ale Bisericii, dar dintre toate sapte(cum bine ati zis), prima, botezul, pe fondul puritatii sufletesti inca de dinainte de botez, mi se pare o primire evidenta in imparatia lui Dumnezeu si de aceea am numit-o dumnezeiasca.

Pai, daca e pur sufleteste inca dinainte de botez, de ce mai trebuie botezat? De ce nu-l poate primi Dumnezeu in imparatia Lui asa pur cum e, dar nebotezat?

Pentru ca Dumnezeu vrea ca angajamentul Lui definitiv intru mantuirea oamenilor sa se reflecte in raspunsul voluntar al oamenilor, iar botezul este primul act al unei astfel de atitudini.

Hristos a fost Dumnezeu intrupat, a fost om asemeni noua, afara de pacat si totusi s-a botezat

13. În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.
14. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
15. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.

Spunea cu umor Parintele Calistrat de la manastirea Vladiceni ,ca acum traim niste vremuri cand i-am fi dat sfaturi si l-am fi corectat pe insusi Iisus Hristos!
Chiar asa!

Da, stiu, Stefan-Florin. Mersi oricum.

Poate n-ai prins dedesubtul intrebarii mele catre Demetrius in contextul afirmatiei lui de pe acest topic, cum ca un nou nascut ar fi pur sufleteste, dar totusi trebuie botezat.
In afirmatia asta se ascund 2 erori: 1. Omul nu se naste cu pacatul stramosesc si 2. Botezul nu sterge, nu curata omul de vreo vina, de vreun pacat stramosesc

Pe langa afirmatia lui de aici, am si alta nedumerire legata de afirmatiile lui de pe alt topic. Casatoria, spune el, e rea in sine (chiar si cea binecuvantata de Hristos) fiindca trupul ar fi rau in sine, ba mai mult, afirma pe acelasi topic ca in Eden, diavolul se afla in trupul Evei.

Intrebarea mea era ca sa-mi dau seama ce crede despre efectele concrete ale Botezului asupra fapturii umane, luata ca intreg, trup si suflet. Sau despre Taina Cununiei, ca el sustine ca nu exista cununie spre mantuire.

De ce crede ca trebuie botezat un om? De ce acest ritual vazut si nevazut, si asupra trupului si asupra sufletului? Mai exact, efectul asupra trupului, in conceptia lui.

Imi lasa impresia ca, dupa Demetrius, trupul e rau in sine, fiind doar un adaos stricat de care omul trebuie sa scape, nu sa fie transfigurat prin har si el odata cu sufletul. Ceea ce e erezie. Da'€™ poate n-am inteles eu bine afirmatiile lui.


****

Despre Botezul lui Hristos e alta discutie.
Motivul pentru care a fost Hristos botezat nu e acelasi cu motivul pentru care noi trebuie sa ne botezam.

Hristos nu avea nevoie sa fie botezat, fiindca e fara de pacat. Nici un alt om insa nu se naste in afara pacatului, fiindca toti ne tragem din Adam. Or, asa cum sustine mai sus Demetrius, un nou-nascut ar fi pur sufleteste. N-are ce pacat stramosesc sa i se stearga.
Noi ne botezam ca sa ne mai nastem o data. De data asta, nu din primul Adam, ci din al doilea Adam.

***
De ce totusi S-a botezat Hristos? Pentru a se arata Treimea. Nu asta zice troparul Bobotezei? "In Iordan Botezandu-Te... inchinarea Treimii S-a aratat... Botezul Lui e o Teofanie intai de toate.
Si desigur, Botezul Lui e nasterea din nou a umanitatii.
S-a coborat in conditia umana, marcata de moarte, S-a facut deci purtatorul conditiei umane, subiectul unei vieti amestecate cu moarte.

Cand S-a botezat El, Duhul Sfant S-a coborat peste umanitatea noastra pe care si-o luase si El pentru a o vindeca de moarte, din interior.

E deci nastere din nou a umanitatii in general. De-acolo incolo, urmeaza, nasterea fiecarei fapturi umane, in particular.

Si cand zic, nasterea fiecarei fapturi nu ma refer la nastere ca faptura biologica, ci nastere ca faptura teologica, asa cum l-a intentionat Dumnezeu pe om inca de la facerea lumii ca " zoon theologikon".

Sau, poate, tocmai aici ar putea sa fie!
Anume, cum de-o fi devenit conditia omeneasca ... o scuza! Cum si de ce? Si la ce ajuta asta pe om.