sotul vs familia de origine
 

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei. Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori. Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Va multumesc!

Irina, asculta-ma cu atentie!
Sub nici o forma sa nu renunti la familia ta si sa nu o neglijezi pentru el, mai ales in conditiile in care sunteti proaspat casatoriti.

DACA EL DE PE ACUM face aceste scene imagineaza-ti ce se va intimpla mai tirziu!!!

Daca nu-i place si nu poti sa-l dai pe "brazda" da-i URGENT papucii!! cit inca nu este prea tirziu!

NU EZITA! ...Fa-ti un mare serviciu..nu ai sa regreti ..iar barbatii nu au intrat in pamint, vei gasi altul, respectuos.
Pasiunea nebuna trece si ramine DOAR RESPECTUL RECIPROC...care la voi lipseste de pe-acum!

numai bine

"Sangele apa nu se face", spune o vorba din batrani. Sotul tau trebuie sa inteleaga ca este necesar sa nu te rupi de familie, ca trebuie sa existe respect reciproc.Insista! Daca te iubeste, iti va accepta si familia.

Dupa casatorie,femeia va lasa pe ai sai si se va lipi de sotul ei si vor deveni un trup.
Sfatul meu este sa asculti de barbatul tau,si in timp,lucrurile se vor rezolva si cu ai tai.
Te vei ruga la Dumnezeu ca sotul sa se impace cu ai tai,si dupa un timp totul va fi ca inainte.
Dar indiferent ce se va intampla,de. acum inainte trebuie sa formezi cu sotul tau o familie unita.

Astea Daniel, vin de pe vremea cind femeia avea o valoare de jumatate de om, si una doua era azvirlita cit colo daca nu se conforma.
Daca sotul/sotia nu este respectuos/oasa cu familia ei/lui, ESTE UN MARE SEMNAL DE ALARMA! si trebuie facut ceva rapid!

Din puctul meu de vedere ar fi doua cauze:fie sotul tau este o fire extrem de posesiva, cand te intorci de la ai tai banuiesc ca ii povestesti ce ai facut acolo si ce ai mai vorbit,iar el se simte teribil de neglijat;fie inca nu a putut trece peste faptul ca nu a fost acceptat la inceput.E o chestiune de orgoliu de care trebuie sa tii seama,si care ii va trece in timp,cu siguranta.

Multumiti-i lui Dumnezeu. Sunt o multime de familii in care lucrurile scartaie rau. Daca problema cea mai mare este cea pe care o relatati mai jos sunteti una din putinele femei cu maaari sanse la fericire in casnicie :)

Ii este frica.

Familia dumneavoastra s-a opus casatoriei voastre.
Rana lui nu s-a vindecat.
In mintea lui el este un ginere respins de socri.

Cheia vindecarii acestei relatii intre sotul si parintii dumneavoastra este chiar in mana dumneavoastra.

El trebuie sa simta ca il iubiti pe el mai mult decat va iubiti parintii. Pentru ca asa ar si trebui sa fie.
Inainte de a se casatori cei doi ar trebui sa stie ca exista niste conditii pe care trebuie sa le indeplineasca si abia apoi sa intemeieze o familie.

Una dintre conditii este aceasta: sa fie in stare „sa lase” familiile din care vin.
Sa fie gata sa le lase emotional, sa le lase financiar sa le lase din orice punct de vedere.

Isi intemeiaza o familie daca sunt in stare sa isi lase familiile din care vin, pentru a intemeia o noua familie.
Daca nu, sa nu se castoreasca. Sa stea langa mami si langa tati. Ma refer si la baieti si la fete.

Nu ma intelegeti gresit: nu spun ca trebuie „sa-i lase” de izbeliste, in mod special daca sunt in varsta sau bolnavi. Trebuie sa-i respecte si sa-i iubeasca in continuare dar prioritar este partenerul de viata.

Si aceasta nu este o lege moderna. Nici din Evul Mediu. Nici din antichitate. De la creeatie, Dumnezeu a hotarat asa:
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Geneza 2:24

In concluzie:
1. Daca il vei face pe sotul tau sa simta ca il iubesti pe el mai mult decat pe parintii tai vei putea sta cu zilele la ei in casa. Nu se va mai simti amenintat. In mod special daca parintii tai ii vor transmite in timp ca si ei si-au schimbat pozitia si il doresc cu adevarat.
2. Daca sotul tau nu va ajunge sa simta si sa creada ca il iubesti pe el mai mult decat pe mama ta, toata viata veti fi in conflict pe aceasta tema.

P.S. Dupa cum se poate vedea in ID-ul meu, eu nu sunt ortodox.
Ti-am spus ceea ce as fi sugerat oricarei credincioase (sau credincios) din biserica mea daca ar fi prezentat problema ta.

Fii binecuvantata...

Irinelu, voi sunteti casatoriti in fata lui Dumnezeu, la biserica? daca sunteti casatoriti, atunci e valabil pasajul din Geneza. Daca nu...

Cred ca este o persoana teribil de nesigura pe ea si posesiva,numai ca tu nu esti o posesie,ci un OM!
Este inuman sa ii ceri celui de langa tine sa taie legatura cu familia de origine si daca acum la inceputul casniciei nu vei reglementa situatia asta,mai tarziu iti va fi aproape imposibil sa mai ajungi la un acord cu el.
Viata de cuplu presupune sa il iubesti pe celalalt asa cum este el si sa ii dai libertate,nu sa ajungi sa ii interzici sa se vada cu familia,prietenii,sa mai socializeze,eventual sa nici nu mai iasa din casa prea mult daca se poate si sa il inchizi intr-o colivie.
Faptul ca are astfel de simtaminte fata de un copil e ceva patologic si te rog sa ai grija cu el:nu uita ca iubirea si casnicia au un cu totul alt scop,nicidecum sclavia si desfiintarea personalitatii noastre.
Incurajandu-i acest comportament prin acceptarea situatiei,nu vei reusi decat sa strangi latul si mai mult in jurul tau pana nu vei mai sti cum sa iesi din acest cerc vicios.
Da,asteapta-te cand vei refuza sa ii faci pe plac,sa se dezlantuie si sa provoace un adevarat iures,sa incerce sa te manipuleze in fel si chip,insa nu ceda daca vrei sa iti duci familia pe calea echilibrului.
Comunica cu el in acelasi timp si determina-l sa te faca sa intelegi ce temeri are si asigura-l ca sunt nefondate,eventual iti poti implica si parintii in acest demers.
Mai presus de barbatul tau trebuie sa conteze Dumnezeu,iar El nu vrea ca noi sa punem un om mai presus de toti si de El,iar cand ajungem sa uitam de noi insine,de oamenii dragi,de misiunea pe care o da Dumnezeu fiecaruia in aceasta lume exact asta facem.

Din ceea ce am observat, ceea ce vă îngrijorează şi vă duce în asemenea situaţie de conflict interior este de cele mai multe ori rezultatul unei diferenţe culturale. "Familiile extinse" sunt expresia unei culturi pe care Alvin Toffler o numea "de priml val", pe când "familiile nucleare", adică cei doi şi eventualii copii, sunt expresia "celui de al doilea val". Primele sunt mai des întâlnite în societăţi mai rurale, bazate mai mult pe agricultură, iar celelalte în cele bazate mai mult pe industrie şi servicii, citadine. Din cauza faptului că românii nu au avut o civilizaţie a urbei (până foarte recent în istorie am avut oraşe mici, puţine, cosmopolite şi având caracter de "sate mai mari"), mai mult sau mai puţin suntem cu toţii "ţărani veniţi la oraş" ca să zic aşa. Dar diferim prin a câta generaţie la oraş suntem. Cu cât citadinizarea unei familii s-a petrecut mai de mult, cu atât descendentul unei asemenea familii evoluează spre o mentalitate căreia îi e proprie familia nucleară. Şi invers, în cazul în care venirea la oraş s-a petrecut mai recent (pe vremea părinţilor sau bunicilor), încă este viu modelul unei familii extinse. Între conştiinţa socială şi realitatea socială e mereu un decalaj. Întâlnim des probleme ca cea semnalată de dv când există inegalitate a "numărului de generaţii la oraş".

Ceea ce am dat aici este o posibilă explicaţie, dar nu o justificare a unei pretenţii care sună un pic tiranic. Desigur că prima noastră îndatorire este faţă de soţ (şi de copii, când există), dar asta nu înseamnă să ne tăiem rădăcinile şi să nu ne mai vizităm părinţii, fraţii, rudele. Cu 2000 de ani în urmă, o femeie plină de har a rămas însărcinată în chip minunat. Avea multe griji şi situaţia ei materală şi socială nu era prea strălucită. Totuşi a găsit resurse să meargă să o ajute timp de trei luni pe verişoara sa, care locuia în cu totul alt sat, destul de departe pe vremea acea. Verişoara ei îmbătrânise tot rugându-se să aibă şi ea un copil, iar acum minunea se întâmplase. Din cauza vârstei era de aşteptat ca sarcina să meargă cu probleme. Totuşi, Iosif a acceptat ca Maria să meargă să o ajute până ce Elisabeta a născut, şi asta timp de 3 luni ! Dacă Iosif a acceptat asta, oare soţul dv de ce nu ar accepta să plecaţi nu timp de trei luni, ci timp de o jumătate de zi şi ca să vă vedeţi nu verişoara, ci părinţii ?
De aceea, trebuie să discutaţi cu soţul astfel de lucruri. La urma urmei, modelul de familie al creştinilor nu este nici Primul Val, nici al Doilea Val, ci Sfânta Familie. Rugaţi-vă împreună. Spuneţi-I lui Dumnezeu că dv aţi dori să fiţi asemenea Mariei, iar el asemenea lui Iosif, cereţi-i întărire şi haruri lucrătoare pentru aceasta. Nu uitaţi că nu există "familii în doi", ci că, glumind un pic, orice familie este un "menage a trois": el, ea şi, între ei, Dumnezeu care i-a unit.

Cu fraternitate în Cristos,
M.D.