Doisprezece preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor au primit ieri, 13 februarie, hirotesia întru duhovnic în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reședința Patriarhală. Slujba de hirotesie întru duhovnic a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit la final un cuvânt de învățătură despre slujirea de duhovnic în Biserica Ortodoxă.
În Arhiepiscopia Bucureștilor își desfășoară de ieri activitatea doisprezece noi preoți duhovnici. Aceștia au primit hirotesia întru duhovnic de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. După slujbă au primit certificatul de hirotesie întru duhovnic, un molitfelnic și o cruce de binecuvântare. De asemenea, preoții au primit în dar din partea Patriarhului României cartea „Despre preoție“ a Sfântului Ioan Gură de Aur, reeditată în limba română de curând la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură despre slujirea de duhovnic. „Slujirea de părinte duhovnicesc presupune în primul rând o dragoste deosebită pentru mântuirea semenilor, pentru păstorirea pe calea mântuirii a credincioșilor încredințați preotului, care conduce o comunitate, sau care slujește în comunitatea respectivă. Această responsabilitate de părinte duhovnicesc se bazează în primul rând pe lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, care iartă păcatele, primește pocăința celor păcătoși, ridică pe cei căzuți, recuperează pe cei pierduți și rătăciți. Această lucrare constă nu numai în acordarea unei dezlegări, ci și într-o îndrumare duhovnicească a celor care se pocăiesc și doresc să își înnoiască duhovnicește viața, precum și într-o rugăciune personală permanentă pentru cei care se spovedesc la duhovnic. De aceea, nu contează numărul mare de fii duhovnicești, ci modul în care sunt ajutați și îndrumați prin cuvânt și rugăciune ca ei să se mântuiască“, a explicat Preafericirea Sa. Preoții care și-au început de ieri slujirea de duhovnic sunt: pr. Cosmin Daniel Pricop; pr. Florin Marica; pr. Constantin Horia Mălușanu; pr. Ciprian Ailioaei; pr. Adrian Argintariu; pr. Gabriel Laurențiu Băzăvan; pr. Răzvan Cătălin Benzal; pr. Constantin Valentin Cârstea; pr. Alexandru-Marius Gheorghiu; pr. Constantin Daniel Pintilie; pr. Andrei Liviu Sârb; pr. Claudiu Vrabie. |
În 13 și 14 februarie 2015, la Reședința Episcopală din Giula, sub conducerea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul românilor din Ungaria, au avut loc ședințele anuale de lucru ale Consiliului și Adunării eparhiale ale Episcopiei, informează Biroul de presă al Episcopiei.
Ambele ședințe au fost precedate de săvârșirea Sfintei Liturghii și a îndătinatei slujbe de Te Deum, în Catedrala Episcopală din Giula, unde au fost aduse mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru tot ajutorul Său și binefacerile revărsate asupra clericilor și credincioșilor Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria în anul trecut. În cadrul ședințelor au fost prezentate rapoartele de activitate pentru anul 2014, la cele trei sectoare de activitate ale Episcopiei: administrativ-bisericesc, cultural și economic-financiar, fiind înregistrate mai multe realizări deosebite. Dintre acestea menționăm ducerea la bun sfârșit a unui proiect european transfrontalier pe tema dezvoltării turismului religios în zona județelor Arad și Békés, care s-a concretizat prin resfințirea Catedralei Episcopale din Giula și inaugurarea parcului amenajat în apropierea catedralei, printr-un Altar de vară în stil maramureșean și două porți masive din lemn, dar și inaUgurarea unui centru parohial, comunitar și muzeal la Otlaca Pustă și a unui centru ecumenic. De asemenea, au fost inițiate alte două proiecte europene transfrontaliere în care sunt implicate trei biserici din Ungaria și alte trei biserici din România. O altă realizare este expoziția muzeală „Vestigii Ortodoxe din colecția Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria“ și restaurarea capelei românești din Crâstor (Sarkadkeresztúr), cu sprijin din partea Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, dar și a Primăriei locale din Crâstor și a celei din Cefa, localitate înfrățită din România. Totodată, s-a adus cunoștință preoților și aleșilor credincioșilor de hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și au fost stabilite locurile de desfășurare și temele celor două conferințe preoțești, de primăvară și de toamnă, care se circumscriu temelor Anului comemorativ și omagial 2015, din Patriarhia Română, iar la final au fost discutate și alte subiecte importante legate de activitatea misionar-pastorală care va avea loc în Episcopie în acest an. |
Credincioșii din Parohia „Nașterea Domnului“, Cluj-Napoca, s-au bucurat de spectacolul de forme și culori oferit de mărțișoarele expuse la biserica parohială, ieri, după oficierea Sfintei Liturghii. Copiii de la Cercul de pictură al parohiei, alături de coordonatorii lor, au organizat o expoziție cu vânzare în scop caritabil, o parte a fondurilor obținute urmând să fie donate Așezământului de copii „Sfântul Onufrie“ de la Mănăstirea Florești, județul Cluj.
La începutul perioadei de post, Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului“ din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, oferă copiilor de la Cercul de pictură posibilitatea de a fi generoși și de a-și pune în valoare abilitățile manuale și artistice prin munca migăloasă desfășurată în atelierul de confecționare a mărțișoarelor. Cei mai mulți dintre participanții la acest cerc sunt elevi la Școala „Constantin Brâncuși“ din Cluj-Napoca, condusă de directoarea prof. Eugenia Marcu. Ca în fiecare sfârșit de februarie, cei mici se străduiesc să aducă un strop de soare și mai multă lumină prin micile simboluri ale primăverii, mărțișoarele, care au fost reunite, începând de duminică, 15 februarie, până în martie, într-o expoziție cu vânzare. Ajutor pentru copiii de la Florești Prin intermediul „Târgului de mărțișoare“, copiii se pregătesc pentru o activitate caritabilă: o parte din fondurile bănești care se vor obține, vor fi îndreptate spre Așezământul de copii „Sfântul Onufrie“ de la Mănăstirea Florești. Ei confecționează mărțișoare din ceramică din diferite materiale naturale, textile, plastice și neopren, îndrumați de coordonatoarele cercului (Georgeta Plăcintar, Sorina Haranguș, Ionela Szabo, Doina Mureșan și Marilena Asănică), care vor aduce bucurie prin culoare și gingășie pe fețele celor care le vor admira, dar și celor care le vor primi în dar. Cea mai mare însemnătate a activității copiilor este cea educativă, pentru că vor învăța să dăruiască din munca lor celor lipsiți de un cămin și puținul acesta pe care ei îl vor da, va fi poate acel mult pe care l-a văzut Mântuitorul în „bănuțul văduvei“, pentru că este dat din toată inima și este muncit. Începtutul postului Tot în această perioadă, când credincioșii se pregătesc să intre în Marele Post al Sfintelor Paști, elevii claselor a IV-a A, a II-a B de la Școala „Constantin Brâncuși“, alături de cadrele didactice ale școlii, învățătoarea Elenea Țilea, învățătoarea Cecilia Pașca și profesoara de religie Daniela Necula, au participat, în cursul săptămânii trecute, la o activitate care a avut ca temă postul, susținută de preoții din cadrul parohiei. Părintele Dorel Man i-a primit pe micii oaspeți, apoi s-au rugat împreună și apoi le-a povestit ce importantă este această ascultare de Biserică, la fel ca și ascultarea de părinți și de învățătorii lor. Apoi, elevii au dăruit celor prezenți un scurt program artistic cu cântece religioase și folclorice patriotice, primind în dar iconițe. A urmat „masa prieteniei“, la care cei mici au făcut și exercițiu despre ceea ce înseamnă postul în Biserica Ortodoxă, primind bucatele de post pregătite pentru ei de comunitatea Parohiei „Nașterea Domnului“ din Cluj-Napoca. |
Credincioșii bucureșteni se vor putea închina, la finalul acestei luni, la moaștele SF. GRIGORIE DECAPOLITUL. Sfintele moaște sosesc în Capitală, pe 26 februarie, fiind duse la Biserica „Icoanei”, în jurul orei 13.00, unde vor rămâne până pe 2 martie.
Cu prilejul sărbătorii Dreptei Credințe din prima duminică a Postului Mare, atunci când cinstim restabilirea cultului icoanelor, și de hramul Bisericii „Icoanei”, credincioșii bucureșteni se vor putea închina, la finalul acestei luni, la moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul. Sfintele moaște sosesc în Capitală, pe 26 februarie, fiind duse la Biserica „Icoanei”, în jurul orei 13.00, unde vor rămâne până pe 2 martie. Sfintele odoare sunt aduse din Mănăstirea Bistrița, aflată în Arhiepiscopia Râmnicului – judetul Valcea. Cuviosul Grigorie a fost unul dintre apărătorii cinstirii icoanelor și a relicvelor sfinte. Sfântul s-a născut la sfârșitul secolului al VIII-lea, în jurul anului 790. A dus o viață monahală exemplară și a rămas renumit pentru dârzenia cu care a apărat cultul icoanelor. A murit într-o mănăstire din Constantinopol, în ziua de 20 noiembrie 842. În anul 1950, Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română. Programul manifestărilor, conform informațiilor postate pe site-ul Bisericii „Icoanei”, va fi următorul: Joi, 26 februarie 13.00 Sosirea Moaștelor Sf. Grigorie Decapolitul și depunerea lor pe un baldachin special amenajat, în fața Bisericii Icoanei. Sfintele Moaște vor râmane spre închinare până luni, 2 martie, la ora 20.00 SÂMBĂTĂ, 28 FEBRUARIE 2015 17.00 -18.30 Vecernia la Biserica Icoanei, săvîrșită de către Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau delegatul Preafericirii Sale. 18.30 - 19.30 Procesiunea “Lumina Ortodoxiei”. Se pleacă cu lumânări aprinse, din curtea Bisericii Icoanei spre Parcul Grădina Icoanei. Traseul va fi în jurul Parcului. 19.30 - 20.30 Citirea unei rugăciuni și interpretarea unor cântări bisericești de către corala Bisericii Icoanei. Alocuțiuni despre Lumina Ortodoxiei, cuvântări bisericești (pe scena amenajată în interiorul Parcului Icoanei). Întoarcerea celor prezenți in curtea Bisericii Icoanei. DUMINICĂ, 1 MARTIE 2015 10.00 – 12.00 Sfânta Liturghie în Biserica Icoanei sau pe un podium amenajat în fața Bisericii, săvîrșită de către Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau delegatul Preafericirii Sale. 12.00 – 13.30 Deplasarea credincioșilor spre Parcul Grădina Icoanei, unde se vor uni cu credincioșii tuturor parohiilor care participa la procesiune. 13.30 – 14.15 Pelerinajul „Icoana-fereastră spre Dumnezeu” se va desfășura în jurul parcului Grădina Icoanei. Se înconjoară Parcul Icoanei ca și la procesiunea din seara precedentă, cu opriri și rostiri de ectenii. 14.15 – 15.00 Slujbă de sfințire a icoanelor purtate de credincioși, săvîrșită de către Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau delegatul Preafericirii Sale. - Rostirea Mărturisirii de Credință (Crezul) - Alocuțiunea rostită de dl. Primar Neculai Onțanu - Cuvânt de folos rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. 15.00- 15.15 Revenirea credincioșilor în curtea Bisericii Icoanei și încheierea manifestării. |
Constituită la finalul anului trecut la nivel central, Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) a început înființarea de filiale și la nivel județean, pentru a-i sprijini pe părinții care își doresc o educație complexă, completă și de calitate pentru copiii lor. Primele filiale au fost constituite, în zilele de 13 și 14 februarie, în județele Dâmbovița și Argeș.
Peste 200 de persoane, părinți preocupați de viitorul educațional al copiilor lor, s-au întrunit vineri, 13 februarie, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia din Târgoviște, în cadrul ședinței de constituire a Asociației Părinți pentru Ora de Religie - filiala Dâmbovița, (APORD). „În cadrul întrunirii au luat cuvântul părinți din diferite localități ale județului nostru care au ținut să-și afirme sprijinul pentru ora de religie, ca materie de studiu absolut necesară unei formări educaționale integrale, care creează conștiința propriei identități spirituale și naționale, oferind un suport axiologic absolut necesar edificării unei personalități fundamentate pe virtute, bine, adevăr și frumos. S-a luat hotărârea de a se coopta în cadrul asociației cât mai mulți părinți care doresc sprijinirea orei de religie, din toate școlile, urmând a se înființa filiale în toate localitățile județului, și au avut loc dezbateri cu privire la modalitățile concrete de sprijinire a orei de religie, mulți din părinții prezenți dorind să își exprime punctul de vedere și să aprecieze utilitatea și necesitatea orei de religie“, ne-a declarat pr. Marian Puiescu, consilier media al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Tot în cadrul ședinței, a fost ales consiliul director, format din Adriana Cuciureanu - președinte, Eva Izabela - vicepreședinte, Ancuța Olteanu - secretar, Dumitru Cătălin Constantin - cenzor, Simona Mihai - membru, și Bogdan Hrestic - membru. Părinții din județul Dâmbovița care vor să se înscrie în APOR pot obține mai multe detalii la numărul de telefon: 0737.572.449. Cea de-a doua filială locală a APOR s-a constituit sâmbătă, 14 februarie, la Protoieria Pitești, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. „Cei prezenți: profesori, medici, avocați, notari, directori de unități de învățământ, părinți, au ridicat diverse probleme cu privire la necesitatea funcționării orei de religie în învățământul de stat. Înaltpreasfinția Sa a subliniat că vatra familiei este centrul de promovare a faptelor bune și că profesorii de religie nu trebuie să uite că predau ceva foarte important, care formează noile generații“, a precizat într-un comunicat Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. În urma discuțiilor, au fost aleși membrii Consiliului director al Asociației Părinți pentru Ora de Religie – filiala Argeș: președinte – Ion Daniel Serafimescu, profesor la Liceul Teoretic „Ion Mihalache“ din Topoloveni; pr. Vasile Dumitrescu, profesor la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab“ din Curtea de Argeș - vicepreședinte; avocat Tiberiu Tarnok - vicepreședinte; medic Rodica Roșescu - vicepreședinte; economist Nicolae Constantin Tănăsescu - cenzor; notar Denis Toma – secretar. Detalii despre posibilitatea înscrierii în APOR – filiala Argeș pot fi obținute la numărul de telefon: 0762.234.516 sau pe adresa de e-mail: apor.arges@yahoo.com. În curând, vor fi înființate filiale APOR pentru fiecare sector al Capitalei, precum și în orașele reședință de județ din întreaga țară. |
Persoanele defavorizate din sectorul 2 al Capitalei vor beneficia de serviciile unei noi cantine sociale, aflată în vecinătatea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Pantelimon. Acest așezământ social-filantropic a fost inaugurat și binecuvântat ieri, 17 februarie, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cantina socială „Sfânta Ana“ este primul program filantropic al Asociației Diaconia - filiala sector 2.
Inaugurarea noului așezământ social-filantropic a fost precedată de slujba de binecuvântare, săvârșită de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în prezența primarului sectorului 2 Capitală, Neculai Onțanu, a Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și ostenitorilor din cadrul protopopiatului și primăriei din sectorul 2. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a apreciat lucrările care s-au realizat la noul așezământ social-filantropic al Protopopiatului Sector 2 Capitală, care a fost realizat cu sprijinul material al Primăriei Sectorului 2 Capitală, și a subliniat că împreuna-responsabilitate față de cei săraci a celor două instituții constituie un model pentru celelalte protoierii și primării bucureștene: „Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca această lucrare misionară, care este Evanghelia trăită în iubire milostivă, să fie un prilej de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru faptul că putem să răspundem nevoilor celor care sunt neajutorați. În același timp, această lucrare trebuie să fie una educațională. Cei ajutați material sunt chemați să ajute pe alții spiritual. Bătrânii, bolnavii și săracii care sunt ajutați trebuie și ei, la rândul lor, să se roage pentru cei care îi ajută, pentru binefăcători, sponsori, pentru părinții care organizează și personalul care susține prin lucrarea sa o astfel de cantină“. Patriarhul României a mai arătat că există două feluri de milostenie - milostenia materială și milostenia spirituală: „Există o milostenie materială, când oferim hrană celui flămând, haine celui care nu le are și medicamente celui bolnav. Dar dacă nu ai nimic material, nici un bănuț, nici un aliment pentru a-l dărui, totuși poți dărui spiritual o rugăciune, un cuvânt bun, o prezență prietenoasă lângă un om suferind sau singur, încât nimeni nu ar putea spune că nu are posibilitatea să fie darnic și să ajute. Sunt oameni care au cele materiale, dar suferă de foarte multă singurătate și nu au găsit un sens plenar vieții; atunci, un sfat bun, o rugăciune, un îndemn bun în vreme de descurajare, un cuvânt de mângâiere în timp de întristare, este o hrană pentru suflet și o înveșmântare în speranță și încredere“. Pr. protoiereu Ioan Popescu a afirmat că noua cantină socială „Sfânta Ana“ a Asociației Diaconia - filiala sector 2 este o prelungire a dimensiunii sociale a misiunii parohiei azi și a subliniat că atât timp cât creștinul va avea conștiința că prin fapta sa de milostenie dăruiește Mântuitorului Iisus Hristos „misiunea creștină de azi nu va fi un simplu activism social“. Prezent la inaugurare, primarul sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onțanu, a apreciat buna colaborare cu Protopopiatul Sector 2 Capitală, ale cărei roade s-au materializat în numeroasele așezăminte social-filantropice și educaționale de la parohiile bucureștene din cuprinsul sectorului 2. De asemenea, primarul sectorului 2 a vorbit și despre așezămintele care sunt în curs de finalizare: Centrul social-parohial „Sfântul Ierarh Nicolae“ de la Parohia Iancu Nou-Bălăneanu, Complexul social de la Parohia „Sfântul Dumitru“-Colentina și Așezământul social de la Parohia Parcul Călărași. „Am dorit să evidențiez doar câteva dintre aceste investiții, pentru a arăta cât de benefică este conlucrarea cu Biserica, care are o misiune extrem de importantă și în ceea ce privește protecția persoanelor defavorizate, dar și pentru a preciza că această misiune ne-o vom asuma cu toată responsabilitatea“, a spus primarul sectorului 2 Capitală. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit Centrului social „Sfânta Ana“ o icoană cu Cina cea de Taină. Pr. protoiereu Ioan Popescu a dăruit Patriarhului României și primarului sectorului 2 Capitală câte o icoană a Sfintei Ana. Cantina socială „Sfânta Ana“ este primul program filantropic al Asociației Diaconia, filiala sector 2, din cadrul Protopopiatului Sector 2 Capitală, realizat cu sprijinul financiar al Primăriei Sector 2 Capitală. Aceasta se află în curtea parohială a Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“-Pantelimon. „Începem activitatea cu 50 de beneficiari, adică persoane în vârstă, singuri, văduvi, orfani, copii aflați în risc de excluziune socială și pe care o să-i ajutăm cu o masă caldă, iar persoanele nedeplasabile, cu ajutorul voluntarilor din cadrul Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși Români din sectorul 2, vor primi hrana caldă la domiciliu. Aici nu va fi doar simplă cantină socială, ci noi vrem ca, pe lângă hrănirea oamenilor, să zidim și sufletele lor, așa cum ne învață Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, vom desfășura aici o lucrare duhovnicească prin rugăciuni, cateheze prin filme cu teme religioase, dar și o lucrare social-filantropică prin intermediul cabinetului medical, unde beneficiarii vor putea primi consultații gratuite“, a spus pr. Marcel Cornel Stavără, președintele Asociației Diaconia - filiala sector 2. Pentru început, activitatea cantinei a fost susținută de Arhiepiscopia Bucureștilor, care a dăruit 30.000 lei, iar în continuare s-au alăturat parohiile: Mărcuța, Andronache, „Sfântul Gheorghe“-Capră, Doamna Ghica-Tei și Dichiu, care vor ajuta cu câte o sumă lunară. Întrucât preotul Vasile-Cristinel Nistor, trecut la Domnul în iulie 2014, a sprijinit lucrările de construcție a sediului în care se află cantina, fiicele sale minore vor primi lunar o bursă socială. |
Grupuri Pro Vita în parohii
http://ziarullumina.ro/sites/default...pro-vita_0.jpg
Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei desfășoară, pentru al doilea an consecutiv, proiectul „Grupuri Pro Vita“ în parohii, inițiativă ce se adresează în mod special parohiilor din Iași, dar și celor din întreaga Patriarhie Română. Aceste grupuri se doresc a fi mici, dar puternice motoare de acțiune în slujba vieții umane. Ele reprezintă entități formate din oameni care iubesc viața și semenii; care doresc să transmită către alții mesajul pozitiv al iubirii și al speranței; care sunt motivați să salveze, în comunitatea lor, copiii de la avort; care au dorința de a ajuta mamele să înțeleagă consecințele negative ale avortului; care sunt deschiși să ofere sprijin și informare pentru orice femeie și familie cuprinse de nedumeriri cu privire la păstrarea sarcinilor și nu numai. Obiectivele principale ale acestor grupuri sunt, pe de o parte, diseminarea informațiilor cu caracter pro vita în cadrul parohiei, astfel încât oamenii să fie foarte bine documentați. Pe de altă parte, se urmărește întărirea capacității de reacție atunci când societatea civilă se confruntă cu probleme majore care privesc copiii și familia tradițională. De asemenea, aceste grupuri au rolul de a exprima împreună o poziție fermă atunci când societatea civilă este consultată de organele legislative și executive ale Statului în problemele mai sus menționate. Este adevărat că preotul are o misiune complexă și dificilă, de multe ori. El trebuie să se ocupe de slujbe și rânduieli liturgice, de propovăduirea mesajului evanghelic, de păstorirea tinerilor, a bătrânilor sau a săracilor. Însă, parohia nu este reprezentată doar de preot, ci și de restul credincioșilor. De aceea, Pro Vita Iași a lansat această inițiativă, a grupurilor pro vita la nivel de parohie, cu scopul de a mobiliza în primul rând partea laică a enoriei. Cum ia naștere un astfel de grup? Primul pas este ca orice persoană care simte că dorește să se implice într-o astfel de activitate să ia legătura cu preotul paroh sau cu reprezentanții Departamentului Pro Vita. Ulterior, se va elabora de comun acord un plan de activități și de dezvoltare a echipei locale. Până acum s-au înființat astfel de grupuri în zece comunități parohiale ieșene. Vă punem la dispoziție lista cu parohiile active. În cazul în care regăsiți parohia din care faceți parte și doriți să vă implicați în activități specifice pro vita, ne puteți contacta și vă vom face legătura cu responsabilul local. Parohiile sunt: „Sfântul Vasile cel Mare“ - cartier Tătărași; „Sfântul Nicolae“ - cartier Copou; „Sfântul Apostol Toma“ - cartier Alexandru cel Bun; „Acoperământul Maicii Domnului“ - cartier Bejan; „Sfântul Vasile cel Mare“ - cartier Nicolina; „Sfântul Pantelimon“ - cartier Podul de Fier; „Sfânta Mahramă și Sfinții Martiri Brâncoveni“ - cartier Cantemir; „Nașterea Maicii Domnului“ - Talpalari; „Intrarea Domnului în Ierusalim“ - cartier Tătărași - Flora; „Sfântul Haralambie“ - cartier Țicău - Sărărie. Dacă deocamdată nu există activități de acest fel în parohia dumneavoastră, puteți propune preotului paroh sau Departamentului nostru înființarea unei astfel de inițiative în comunitatea dumneavoastră. Mai multe informații veți găsi dacă veți vizita pagina noastră de facebook - Pro Vita Iași. De asemenea, îl puteți contacta direct pe coordonatorul acestui proiect, Dragoș Bălinișteanu, la adresa de e-mail: dragos.balinisteanu@ gmail.com sau la numărul de telefon: 0753 427 368. |
|
Cerere pentru înscrierea la ora de Religie
Completează, pentru copilul tău, cererea de înscriere la ora de Religie până la 6 martie 2015! Descarcă Cererea - tip (format PDF) |
Programul Duminica Ortodoxiei
PROGRAM PELERINAJ ICOANA - FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU
Joi 26 februarie 13.00 Sosirea Moaștelor Sf. Grigorie Decapolitul și depunerea lor pe un baldachin special amenajat, în fața Bisericii Icoanei. Sfintele Moaște rvor râmane spre închinare până luni 2 martie, la ora 20.00 SÂMBĂTĂ 28 FEBRUARIE 2015 17.00 -18.30 Vecernia la Biserica Icoanei, săvîrsită de către Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau delegatul Preafericirii Sale. 18.30 - 19.30 Procesiunea Lumina Ortodoxiei. Se pleacă cu lumânări aprinse, din curtea Bisericii Icoanei spre Parcul Grădina Icoanei. Traseul va fi în jurul Parcului. 19.30 - 20.30 Citirea unei rugăciuni si interpretarea unor cântări bisericesti de către corala Bisericii Icoanei. Alocuțiuni despre Lumina Ortodoxiei, cuvântări bisericești (pe scena amenajată în interiorul Parcului Icoanei). Întoarcerea celor prezenti in curtea Bisericii Icoanei. DUMINICA 1 MARTIE 2015 10.00 12.00 Sfânta Liturghie în Biserica Icoanei sau pe un podium amenajat în fata Bisericii, săvîrsită de către Preafericitul Părinte Daniel â Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau delegatul Preafericirii Sale. 12.00 13.30 Deplasarea credinciosilor spre Parcul Grădina Icoanei, unde se vor uni cu credinciosii tuturor parohiilor care participa la procesiune. 13.30 14.15 Pelerinajul Icoana-fereastră spre Dumnezeuâ se va desfăura în jurul parcului Grădina Icoanei. Se înconjoară Parcul Icoanei ca si la procesiunea din seara precedentă, cu opriri si rostiri de ectenii. 14.15â 15.00 Slujbă de sfintire a icoanelor purtate de credinciosi, săvîrsită de către Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau delegatul Preafericirii Sale. - Rostirea Mărturisirii de Credintă (Crezul) -- Alocutiunea rostită de dl. Primar Neculai Ontanu - Cuvânt de folos rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. 15.00- 15.15 Revenirea credinciosilor în curtea Bisericii Icoanei si încheierea manifestării. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 21:12:19. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.