Ispita Vechiului Testament
 

Un fragment dintr-o scrisoare trimisa de Nicolae Steinhardt lui Virgil Ierunca (1967-1983), publicata alaturi de altele, in volumul “Dumnezeu in care spui ca nu crezi…”,Humanitas, 2000.

Dragul meu,

Crestinismul este greu pentru ca are la temelia lui paradoxul si absurdul. Invataturile lui Hristos sunt surprinzatoare si neasteptate.Ceea ce se cere crestinului este foarte asemanator cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristica periculoasa la inaltime ametitoare, fara plasa; nu-i de mirare ca multi se prabusesc ori, pur si simplu, refuza sa se urce. Oamenii, in general, sunt ostili crestinismului si tind — din toata inima — inspre Vechiul Testament.

Intr-o recenta predica la biserica unde merg de obicei, preotul ne arata de ce indeobste crestinii se feresc de Evanghelie si se simt mai in siguranta, mai acasa in Vechiul Testament.Pentru ca aci Dumnezeu e drept, necrutator, razbunator, sever; omul mijlociu, de isprava, e si el drept, cinstit, aspru, neiertator, razbunator, rece.

Hristos, insa, e cu totul altfel si nu poate decit sa-l uluiasca pe omul mijlociu.Hristos e gata sa ierte, sa stearga totul cu buretele pentru o vorbulita rostita cu drag(si omul mijlociu - pentru care contabilitatea e culmea sfinteniei - tresare indignat in fata acestui fapt), iubeste mai ales pe pacatosi(nu pacatul in sine, dar pe pacatosi da), e oricind dispus sa inmulteasca bautura si bucatele (ceea ce e un scandal pentru omul mijlociu, foarte lacom, dar pornit sa confunde religia cu ascetismul sever) si toata vremea ii da numai cu dragostea, in inteles de charity, of course\ dar care, nu-i mai putin adevarat, ramine un cuvint suspect.

[...]

Coplesit, acrit, chinuit si eu adeseori de uritele mele ginduri, ajung sa ma urasc din tot sufletul. Imi dau insa acum seama cit de putin crestineasca e purtarea mea, cit sunt inca — vai! — de stapinit de moralismul protestant, de iudaismul contabil. Trebuie sa ajung, trebuie sa ajungem sa pricepem ca desi este bine sa fim severi cu noi insine si ingaduitori cu altii, intr-un anume fel si cu noi insine trebuie sa fim — cum imi spunea un preot catolic pe cind ma aflam in provincie — oarecum ingaduitori, adica increzatori in scandaloasa, paradoxala, incredibila putere de iertare si dragoste a lui Hristos. Poate ca problema nu s-a schimbat in esentele ei dupa doua mii de ani si ca si azi, ca si atunci, lucrul cel mai greu este sa-l ucidem pe fariseul din noi. Poate ca distanta cea mai anevoie de strabatut este mica distanta de la Ierusalim la Betania.

Bucuresti, 30. XI. 1970

Si daca credinciosul nu echilibreaza corect balanta incet dar sigur se va ajunge si la alt tip de concluzii.Si uite asa o posibila demonizare a VT,de neimaginat pentru cineva precum Apostolul Pavel, devine o posibilitate extrem de reala.Sa nu va mire daca nu peste multi ani NT,ramas singur si stingher, va deveni o platforma budhista de integrare in absolut.Ispitirea,cand Hristos a raspuns satanei direct din VT,va fi reconsiderata pt ca acele cuvinte apartin acelei scrieri depasite, inspirata de un Dumnezeu necrutator.Nu de lorzi intelectuali precum Steinhardt imi este teama,la el nu exista posibilitatea unei intelegeri fractionate sau lipsita de cunostiinte biblice elementare,comentariul sau fiind unul de finete si nu de anulare,ci de urmasii din prezent si viitor care,intr-o zi,s-ar putea sa considere pana si Crucea un episod mult prea sangeros si violent.Drumul este deja deschis desi multi ma vor considera un nebun cand spun asta.Dieu! Dieu d'Israel...

Dar eu nu sunt de acord să rămână întregul NT ! Nu este relevant pentru ADEVĂRATUL creştinism. Trebuie eliminată, mai întâi, Revelaţia: ar putea să-i înspăimânte pe creştini, făcându-i să creadă că majoritatea oamenilor apucă pe calea iadului. De asemenea, vorbeşte despre iad fără accroche la metafizică, denumindu-l, vulgar, "iezer de foc", când de fapt, iadul este o stare intrapsihică de solitudine.

EVangheliile trebuie purgate. Ipostaze ale lui Isus precum biciuirea din templu, ori blestemul smochinului neroditor ar putea genera o mentalitate medievală de creştinism inchizitorial. Noi, abia astăzi, am realizat că Dumnezeu este iubire, iar Biserica a trăit în ignoranţă secol după secol.

Faptele pot rămâne. Dar numai faptele bune. Fapte precum chestia cu Anania şi Safira nu au ce căuta în era noastră edulcorată, în Era Creştinismului Iubirist.

Scrisorile, pe alocuri, ar fi acceptabile cu condiţia să existe un aparat critic atent elaborat. Spre exemplu, atunci când persistă unele mentalităţi tributare mentalităţilor vetuste, precum aceea că femeia ar trebui să asculte de soţul ei, ar trebui pus asterisc şi explicat creştinilor că în fiecare epocă predicatorii se adresează unui public exponent al vremii lui.

Glumesc ? Cred că se lucrează deja.

Cand mana cu cutit a lui Avraam a fost oprita iar sufletul lui de tata a fost crutat poate de drama teribila a jertfei copilului,Dumnezeu stia ca nu se va cruta pe Sine cand Fiul Sau isi va deschide bratele,pe Cruce,in fata mortii.Acel Dumnezeu,caruia ingerii ii servesc cu laude si cantari,nu cu vaiete,a hotarat ca nici un izvor nu ofera apa atat de limpede ca fantana lui Dumnezeu,sapat de sulita soldatului.Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.

Pentru a nu ajunge la astfel de concluzii, credinciosul nu trebuie sa citeasca si sa interpreteze Vechiul Testament luand drept normativa propria intelegere, ci sa apeleze la Traditia Bisericii, la modul in care au talcuit Parintii Bisericii aceste locuri "anevoie de inteles". Mai mult, actul intelegerii duhovnicesti, pentru noi ortodocsii, este unul legat direct de prezenta Duhului Sfant, Duhul intelepciunii si al intelegerii. Prin urmare, "balanta" se echilibreaza mai ales prin rugaciune si viata curata.

Dar, asa cum ati amintit, scopul lui Steinhardt nu este demonizarea Vechiului Testament, ci a faptului ca noi crestinii suntem inca tributari moralei vechi-testamentare, cu toate ca aceasta a fost implinita, desavarsita, de Mantuitorul Hristos.

Încă ar fi foarte bine să fim tributari legii talionului, aceea cu "dinte pentru dinte". Dar noi suntem tributari legii anterioare. Legii lui Lameh. Mi-ai scos un dinte ? Nu mă las până nu-ţi smulg toţi dinţii. Şi o ţinem aşa.