Credința catolică nu îngăduie mirenilor să citească Biblia şi Evanghelia
 

Mirenilor nu li se dă preacuratul Sânge al lui Hristos, căci se socoate că nu trag nici un folos primindu-l şi pe acesta; în locul primatului lui Hristos e propovăduit prosteşte papa ca locţiitor al Lui, şi Hristos este cu totul lăsat în umbră.


În credinţa catolică, ce pretinde că are adevărul şi infailibilitatea, au apărut nepotriviri şi abateri de la adevăr strigătoare la cer: mirenilor nu li se dă preacuratul Sânge al lui Hristos, căci se socoate că nu trag nici un folos primindu-l şi pe acesta; în locul primatului lui Hristos e propovăduit prosteşte papa ca locţiitor al Lui, şi Hristos este cu totul lăsat în umbră; Proscomidia în liturghie au desfiinţat-o, în locul pâinii dospite dau azime spre arătarea vrajbei lor catolice faţă de Ortodoxie, care e credincioasă poruncilor Mântuitorului; mirenilor nu le îngăduie să citească Biblia şi Evanghelia, de teamă că mirenii îi vor vădi de eretici pe papa şi pe episcopii lui; recunosc aşa-zisele „merite suprarogatorii" ale sfinţilor, pe care papa poate pasămite să le transfere catolicilor săraci în fapte bune; cred pe nedrept în purgatoriu, care nu este recunoscut de Biserica Universală. Cât priveşte faptul că protestantismul este neîndestulător pentru mântuire şi mincinos, nici nu merită să mai pierdem timpul vorbind: în el totul este strâmbat, toată rânduiala credinţei şi a slujirii lui Dumnezeu. Ce să mai zicem de mahomedanism, de iudaism şi de păgânism? Acestea nu-s credinţe, ci superstiţii, nu adevăr, ci minciună satanică pierzătoare. O, cât suntem de datori noi, ortodocşii, să preţuim credinţa noastră şi să trăim fără abatere după dreptarul ei şi să ne mântuim, primind sfârşitul credinţei — mântuirea sufletelor (I Pt. 1, 9), după cuvântul apostolului Petru.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, p. 56)

Nu știu dar pare că se cam amestecă adevăru cu minciuna p-aci și ecumenismu e pus într-o lumină ca și cum ar fi ortodoxie.

Poate ne spui si noua ce ai incercat sa aduci nou cu acest tipic. Exista suficiente topicuri pe care s-au dezbatut inovatiile si ereziile catolice. Te-ai "obosit" sa cauti? Sau care a fost scopul postarii.
Ca sa nu spun ca sunt si prostii (indiferent de persoana care a emis ideea). Catolicismul nu mai interzice de mult citirea Sf Scripturi. Daca vorbim de interpretarea ei este alt ceva. Si nici BO nu lasa la latitudinea oricui interpretarea acesteia.

Gasesc ca un asemenea text, scris in sec. al 19-lea, inainte de a incepe dialogul intre biserici, nu isi are locul aici, mai ales in saptamana rugaciunii pentru unitatea dintre crestini.

Ce isi propune aceasta saptamana a rugaciunii pentru unitatea dintre biserici? Este aceasta unitate realizabila?

Ne rugam pentru ca Dumnezeu sa o faca posibila.
Ca Dumnezeu nu vrea sa fim despartiti, asta este clar. Desi bineinteles nu ar vrea sa fim uniti oricum, renuntand la adevaruri de credinta.
Numai Dumnezeu poate uni ceea ce omul a despartit. Deci pe El il rugam sa ne uneasca.

Cum se pot schimba ideile materialist-progresiste (stict referitoare la canon şi liturghisire) ale tuturor celor ieşiţi din Adevăr? Prin Dumnezeu, adevărat. Dar fără o căutare a Adevărului şi o bătaie-n porţile Sale, cum să-L afle şi cine să le deschidă? Că toţi vor schimbare, dar, culmea, schimbarea ortodoxului.

Din cate stiu eu toti crestinii sunt uniti si se afla intr-o singura Biserica. O sa gasesti texte mult mai aspre referitoare la catolici la sfintii din secolul XX. Nu-i putem cenzura pe sfinti pentru ca se supara cei ce nu sunt in Biserica. Nu exista mai multe biserici, acesta conceptie infiltrata si in ortodoxie, la unii credinciosi, este exclusiv protestanta. Nici BO nici BC nu au sustinut pana la aparitia ecumenismului ca ar fi mai mult de o Biserica.
De 100 de ani sunt dialoguri, ai auzit sa se fi unit vreun cult, cat de mic ar fi el? Dimpotriva, au aparut si mai multe culte, iar cele existente s-au impartit in mai multe. Singurul efect al ecumenismului a fost propagarea dogmelor protestante, chiar si printre ortodocsi. Scriam pe un blog baptist ca pentru ortodoxie si ortodocsi ecumensimul e un fel de lucrare de doctorat a ingerilor cazuti. Vazand ca de aproape 1000 de ani nu au mai aparut erezii si dezbinari din aceasta cauza in Biserica, au conceput o invatatura in care sa nu mai conteze adevarul, erezia, la ce se inchina omul, etc. Astfel au gasit o forma sa propage ideile lui Luther si printre credinciosii din Biserica, celor ce nu voiau sa paraseasca Biserica.
Din fericire dupa Sinodul BOR din 2008 s-a interzis participarea la slujbe comune a preotilor, iar participarea ortodoxa a devenit in tara mai mult simbolica la sptamana de confuzie spirituala. Nimic nu-i opreste pe cei ce nu sunt ortodocsi sa se uneasca si sa vina in Biserica, daca vor. Noi stim ca adevarul e in ortodoxie nu doar pentur ca ne-am nascut intr-o tara ortodoxa, ci pentur ca am si cercetat. Ecumenismul ortodox insemana sa ii ajutam si pe cei ce sunt in afara Bisericii sa afle adevarul, si astfel sa vina in Biserica. Evident ca unii nu vor vrea, dar macar stiu care e adevarul, daca nu s-au obosit sa il caute pana atunci.

Şi de această dată, sunt întru totul de acord cu Fani71.
Îmi pare rău că, fiind în sesiune, am extrem de puţin timp la dispoziţie, dar, oricum, mi-am mai argumentat poziţia de foarte multe ori, aşa că interlocutorii îmi cunosc opiniile.
Săptămâna aceasta este consacrată rugăciunii pentru reunificarea Bisericii lui Dumnezeu, astăzi împărţită, în mod artificial, în mai multe confesiuni şi denominaţiuni distincte.
Nu ecumenismul este o "erezie" apărută pentru a renega adevărul Ortodoxiei, ci dezbinarea Bisericii a fost o dramă a creştinătăţii, care astăzi, după mai bine de un mileniu, începe, treptat, să fie conştientizată, iar conştientizarea bolii e - nu-i aşa? - primul pas către vindecare.
Aşa să ne ajute Domnul: "să ne vindecăm iertând" şi să evităm, de asemenea, căderea în relativism!
P. S. În zilele noastre, aproape orice persoană are acces la Sfânta Scriptură, indiferent de confesiunea din care face parte. Autorităţile eclesiale BC nu ar putea, chiar dacă ar avea această intenţie, să le blocheze credincioşilor accesul la Biblie, în afara cazului în care ar ţine sub control tot internetul, toate editurile şi librăriile religioase etc etc. Să fim serioşi!... :)
Cu bucurie,
Laura

Hmm... Cred că îngerii căzuţi şi-au luat demult doctoratul... din data de 16 iulie 1054.
:(
Acum, însă, din fericire, mişcarea ecumenică a început să le conteste din ce în ce mai puternic validitatea tezei de doctorat. :)

Acum, în timpul nostru, când cer cătunelor convertiri in corpore în schimbul a două vedre de vin şi a câtorva poale de mălai, e "conştientizare"? De ce nu-i ajută fără să-i transforme-n neofiţi?

Conştientizarea asta nu-i altceva decât... "ci ne izbăveşte de cel viclean".

"O sa gasesti texte mult mai aspre referitoare la catolici la sfintii din secolul XX. Nu-i putem cenzura pe sfinti..."
Desigur că nu-i putem cenzura pe Sfinţi, ei fiind, prin excelenţă, modelul persoanelor libere spiritual, libere în conştiinţă, gândire, vorbire şi trăire.
Tocmai din acest motiv, unii Sfinţi au avut, de-a lungul timpului, inclusiv opinii diferite şi polemici între ei, ba chiar învăţături care, ulterior, nu au mai fost receptate de către Biserică, sau chiar au fost combătute sinodal.
Exemple (care-mi vin acum în minte):
Polemica publică dintre Sf. Petru şi Pavel (Gal2);
anumite învăţături dogmatice problematice... ale Sf. Justin Martirul şi Filosoful (ştiţi de ce nu-i considerat Părinte al Bisericii, ci doar scriitor bisericesc?);
3. Sf. Grigorie al Nyssei şi apocatastaza şi reticenţa faţă de icoane (ca să nu-i spun "iconoclasm", ar fi anacronic);
Sf. Isaac Sirul;
Fer. Augustin (de fapt, Sfânt în calendar şi, oricum, în BO nu avem o distincţie clară între "Sfinţi" şi "Fericiţi", aşa că e tot sfânt) şi anumite învăţături dogmatice neortodoxe (nu vi le spun, "antiecumeniştii" să cerceteze...).
Exemplele pot continua.
Vedeţi şi diferenţele de raportare la ecumenism dintre anumiţi duhovnici îndrăgiţi contemporani: N. Steinhardt, pr. Stăniloae ş. a. pe de o parte, pr. Cleopa, Arsenie Papacioc etc pe de altă parte.
Sfinţii erau liberi şi originali în gândire, iar nu înregimentaţi ideologic şi instituţional.
Ei îşi foloseau raţiunea, nu se sfiau să polemizeze între ei (evident, în mod constructiv şi în duhul iubirii) şi, de multe ori, "contraria sunt complementaria", nu-i aşa?
Pe Sfinţi îi unea, însă, dragostea şi încrederea necondiţionată în dulcele lor Mântuitor şi Domn! În privinţa asta... n-au intrat în polemici. :)

Dacă există astfel de cazuri, atunci este foarte trist... :(
Acei creştini eterodocşi ar fi bine să fie învăţaţi, povăţuiţi să aibă o atitudine cu adevărat creştină şi să-şi ajute semenii creştini ortodocşi în mod necondiţionat, iar nu să pună o asemenea presiune asupra lor, condiţionând ajutorul de un act de conştiinţă care TREBUIE să rămână prin excelenţă liber.
Dar ce legătură are acest aspect cu ecumenismul?
Atitudinea pe care aţi descris-o este, tocmai, neecumenică.
Şi sper că nu aveţi intenţia de a sugera generalizări nejustificate, în sensul că toţi creştinii dintr-o anumită denominaţiune ar avea aceeaşi atitudine.
Fiindcă dacă-i aşa, vă pot menţiona şi eu cazurile creştinilor din toate confesiunile posibile, care îndură moarte martirică pentru Hristos în statele islamice.
Doamne ajută!

"Din toate confesiunile posibile" ar trebui să înlături destule pentru a ajunge la cifra corectă. Iar dacă tu nu vezi diferenţa dintre a-ţi da viaţa pentru Adevăr şi "a ascunde Adevărul pentru a nu tulbura pacea"***, mno, de unde "conştientizarea" mai sus-pomenită?


*** "să nu ascunzi adevărul credinţei de dragul păcii"

Ok, reformulez: din toate cele 3 confesiuni creştine (mă furase valul retoricii...). :)
Da, acei creştini chiar îşi dau viaţa pentru Adevăr (nu doar pentru adevăr).
Şi, revenind la ecumenism, cine "ascunde adevărul credinţei" în cadrul discuţiilor ecumenice, de vreme ce aceia sunt teologi şi cunosc exact diferenţele interconfesionale? Ce-şi ascund unii altora???
Citatul Sf. Maxim poate fi înţeles foarte bine în contextul istoric în care a trăit Părintele, de vreme ce atunci, din motive politice, se interzisese clar, printr-un document oficial, discuţia despre una sau două voinţe în Hristos. Atunci da, era un "ecumenism" instrumentalizat politic.
Revin, acum chiar nu mai am timp.
Doamne ajută!

Spor la învăţat!

Păi, bine, măi Laura :), taman ce-ai afirmat că unii sfinţi (sfinţi, da?) au mai avut reveniri asupra literelor emise (ştim că aşa e, nimic de cârcotit aici) şi acum vii cu argumentul că cei de necontestat şi necontrazis într-ale sporovăielilor ecumeniste(!) "sunt profesori universitari teologi"? :)) Simpatică foc!

Citatele astea din Vechii Sfinţi nu-s de folosit o oră şi atât, că le expiră timpul, se strică şi devin neplăcute gustului teologilor contemporani. Unele mai merg, nu-s încă perimate, în ciuda ţarcului de neogânditori care ţin studentul cu "na la mama informaţie nouă, ia stai binişor să te tund de cea veche".

Din pacate aici catalin2 are dreptate si cei care gandesc asa gresesc teribil.

Crestinii sunt uniti intr-o singura Biserica.

Se poate sa fie crestini aspiranti in afara Bisericii, dar in cazul asta sa ne rugam pentru ca ei sa vina LA Biserica, nu ca Biserica sa fie unita cu ratacirea lor.

Faptul ca li se recunoaste celor care, desi au o anumita simpatie pentru calea crestina se afla in stare de despartire de Biserica, statutul de crestin, nu este de natura sa-i faca sa vina spre o credinta desavarsita ci dimpotriva, sa persiste in eroarea lor.

Practic asta e miza acestui pseudo-ecumenism promovat ca mare virtute si care din pacate castiga multe suflete nevinovate, tineri naivi in special ca Laura, a caror naivitate, ignoranta, aspiratie si complexe sunt manipulate de asa natura incat sunt pusi pe un drum gresit dpdv duhofnicesc.

Dar oricum, se pare ca functioneaza si cu cei mai maturi in varsta dar la fel, imaturi in cele duhovnicesti.

Nu fii atat de naiva, nu exista nici o miscare ecumenica de proportii in sensul sanatos al cuvantului.

Desi am cunoscut oameni implicati in ea, oameni care evident aveau un statut duhovnicesc si care in mod sigur nu ajung la astfel de afirmatii care s-au facut pe aici, afirmatii care relativizeaza importanta adevarului de credinta.

Cred ca singura miscare cu adevarat ecumenica este ca eu sa ma inteleg cu fratele meu, indiferent de convingerile lui si fara sa trebuiasca ca pentru asta sa-i aprob expres convingerile.

Insa e o chestiune rara pentru ca multi nu rezista tentatiei de a provoca pe celalat la o discutie care de multe ori poate sa nu se termine intr-un mod fericit pentru relatia in sine.

Vedem diferentele, problema este ca sunt destul de mari ca sa admitem ca toti aveau dreptate.

De curiozitate, cati dintre d-voastra ati participat la saptamana de rugaciune comuna cu celelalte culte la d-voastra la biserica? Dintre ortodocsi?

Eu nu am participat si recunosc ca nu voi participa niciodata si nu sunt de acord cu ea, parintele ne-a chemat dar eu nu m-am dus, am protestat prin absenta.

Am vrut sa deschid un topic nou cu aceasta intrebare, profit ca ati deschis subiectul, sunt foarte interesata ce parere au ortodocsii de aici.

1) Nu am spus ca ar trebui sa ne unim renuntand la adevaruri de credinta.
Sigur, fiecare isi inchipuie acea unire altfel, in momentul de fata. Dupa mintea si posibilitatile omenesti, pare imposibil sa se ajunga din nou la unirea de credinta dinainte de schisma (ca sa nu mai vorbim si de celelalte schisme).
Tocmai de asta este important sa ne rugam. La Dumnezeu ne rugam si pentru cauzele disperate: mantuirea unui mare pacatos, vindecarea unui bolnav declarat incurabil sau facut bucati de o masina, schimbarea unui om cu inima impietrita - si unitatea in credinta, intru credinta soborniceasca si apostoleasca.
Chiar ati putea spune, cu mana pe inima, ca Dumnezeu nu doreste unitatea in credinta adevarata, apostoloca, a tuturor crestinilor - deci ca este un lucru care contravine dorintei Lui si nu ar trebui sa ne rugam pentru el?

2) Este o problema teologica intr-adevar a spune ca 'Biserica este dezunita' sau despartita. Corect este intr-adevar sa spunem ca Biserica este Biserica ortodoxa, dar ce statut au cei care nu sunt in ea este o tema care se dezbate inca intre teologi (problema 'limitelor Bisericii'). Nu este asa usor de tratat.

3) Asta nu inseamna ca ceilalti nu pot fi numiti crestini. Refuz asa ceva. Nu este crestin Francisc din Assisi, sau ca sa ajungem mai aproape de noi, teologi ca Jean Daniélou, Yves Congar, Henri Lubac sau, ca sa revin la cei care ma preocupa pe mine in mod special, Chesterton (catolic) sau C. S. Lewis (anglican)? Ca sa numim doar cativa.

4) Faptul, Alin, ca 'duhovnicii indragiti contemporani' (duhovnic folosit in sens larg) nu sunt de acord intre ei in ceea ce priveste ecumenismul, sigur ca nu demonstreza cine ar avea dreptate, ci arata ca problema nu este transata. Eu, personal, prefer sa il urmez pe Steinhardt in aceasta privinta si sunt de)-a dreptul socata de unele afirmatii ale parintelui Cleopa sau ale parintelui Staniloaie inainte de moarte (dar cred ca contrazice cam tot ce spusese inainte; am citat candva pe forum pasaje din cartile lui in care spunea fix contrariul frazei binecunoscute contra ecumenismului, banuiesc, sa-mi fie cu iertare, ori ca e o contrafacere, ori ca isi pierduse o parte din minte).

Sfintii nu sunt nici ei infailibili. Nu cred ca sfantul Ioan de Kronstadt a fost prea inspirat cand a scris randurile de mai sus, asa cum n-au fost neaparat inspirati nici sfintii care s-au mai inselat, in priviintele in care s-au inselat. Asta nu le da la o parte sfintenia. Desavarsirea ii apartine doar lui Dumnezeu.

5) Ca raspuns la ultima intrebare, eu nu am participat, a participat sotul meu (pentru ca trebuie in general sa ne impartim la astfel de activitati, altfel nu au cu cine sta copiii), dar numai la o conferinta care a avut loc la parohia noastra, care se pare ca a fost foarte interesanta. Rugaciune speciala nu a fost, a fost doar rugaciunea lui Iisus ca in fiecare miercuri (care se face la noi dupa traditia manastirii parintelui Sofronie) si banuiesc ca a fost si pentru unitate.

Una este sa ne rugam pentru unitatea credinte si alta este sa ne ugam impreuna cu cei de alte confesiuni.

Nu exista nici o dezbatere. Hristos a spus: "Cine nu este cu Mine este impotriva Mea".


In traducere: nu imi place nu cred. Eu cred doar in ce imi place.


Ia arata-ne tu noua unde parintele Steinhardt este ecumenist si unde parintele Staniloaie se contrazice in afirmatii.

1) Nu am discutat inca de diferenta de a ne ruga impreuna si de a ne ruga pentru. (chiar nu am chef sa mai discut si asta iarasi) Eu acum vorbeam despre a ne ruga pentru.

2) A zis si 'Cine nu este impotriva noastra este pentru noi' (in evanghelia dupa Marcu)

3) Nu in traducere, in interpretarea ta!
Dar tu, concret, ce crezi, au fost acestia crestini sau nu? As vrea un raspuns clar.

4) Pai am aratat cu citate acum vreo trei ani, daca nu ma insel. Am sa caut din nou. P. Steinhardt in Jurnalul fericirii, iar p. Staniloae, am gasit citate pe care le-am publicat pe forum, si care se contraziceau cu cele din interviul dinaintea mortii.

Nu am pretentia de a fi un expert in Sf Scriptura, dar nu tin minte asta. Voi cauta totusi,inclusiv contextul, dar acum ma grabesc. [/quote]

Raspuns clar: NU. Crestini sunt doar in Biserica lui Hristos. Iar Biserica lui Hristos este una, nu poate avea invataturi gresite.
Si nu este interpretarea mea. Cand cineva spune refuz sa cred asa ceva inseamna ca alea crede doar ce vrea si omul nu vrea decat ceea ce ii place.


Da-mi te rog un link. Oricum accentul cade pe locul unde se contrazice parintele Staniloaie.

Raspuns clar: NU. Crestini sunt doar in Biserica lui Hristos. Iar Biserica lui Hristos este una, nu poate avea invataturi gresite.
Si nu este interpretarea mea. Cand cineva spune refuz sa cred asa ceva inseamna ca alea crede doar ce vrea si omul nu vrea decat ceea ce ii place.



Da-mi te rog un link. Oricum accentul cade pe locul unde se contrazice parintele Staniloaie.[/quote]


Marcu 9, 40
Hristos a facut si afirmatii care par sa se contrazica. Sunt mai degraba antinomice.
Mi-a placut atitudinea ta de a recunoaste ca nu stiai.
Si eu recunosc ca nu stiu si nu inteleg tot.
Insa mi se pare, iarta-ma si nu o lua personal, o forma de orgoliu de a nu recunoaste la ceilalti ce este bun si de valoare, si de a pretinde ca Dumnezeu nu poate fi prezent, intr-un mod pe care noi nu il stim, si la ceilalti.
Poate la unii mai mult decat la unii crestini ortodocsi. Am toata admiratia pentru unii de alte confesiuni pe care ii cunosc, si care traiesc evanghelia mai profund decat mine. Iar cineva care in cauta pe Hristos, care crede in El si in Sfanta Treime, care incearca sa il urmeze, poate depasi si invataturile gresite prezente altfel in biserica in care se afla.

'Refuz sa cred' inseamna in limba romana, daca nu m-am instrainat eu, 'refuz sa accept', 'nu accept'. Intotdeauna facem asta, alegem ceea ce credem, inclusiv tu, cand ai ales sa crezi ca oricine nu este ortodox nu poate fi numit crestin, caci nu este un consens in Orthdoxie in aceasta privinta.
Deci refuz sa accept ca unii ca cei pe care i-am numit - si lista ar putea
continua, Bach, Händel, Péguy, Graham Greene, cei care au pictat in bisericile romane si gotice (de ex. Chartres is Vezeley) si care le-au construit, Heinrich Schütz, Zelenka, Julien Green, Tolkien - atatia si atatia, a caror arta a dat atat si pentru ca erau crestini.

Am cautat un pic dar cum am postat mult la un moment dat, acum cativa ani, nu este usor de gasit locul unde am postat citatele din Steinhardt si din p. Staniloae in favoarea miscarii ecumenice. O sa le mai caut.

botezul lui Nicolae Steinhardt
 

Iata doar cateva fragmente din Jurnalul fericirii, unde Steinhardt povesteste cum a fost botezat in inchisoare.


10-15 Martie, 1960

Lectiile de catehizare merg foarte repede; parintele Mina e ingaduitor si nepretentios, si e drept ca si eu ma dovedesc a cunoaste destul de multe. Cei trei preoti se sfatuiesc intre ei, apoi vin sa ma intrebe, ce vreau sa fiu, catholic sau ortodox. Le respund fara sovaiala ca ortodox. Foarte bine. Ma va boteza calugarul . Dar cei doi Greco-catolici vor asista la botez si ca un omagiu pentru credinta lor si, ca o dovada ca intelegem cu totii a da viata ecumenismului intr-o vreme in care Ioan al XXIII-le e pe tronul pontifical, voi rosti crezul in fata preotilor catolici. Toti trei imi cer sa ma consider botezat in numele ecumenicitatii s sa fagaduiesc a lupta – daca-mi va fi dat sa ies din inchisoare – pentru cauza ecumenismului, mereu. Ceea ce fagaduiesc din toata inima." 84-89

'15 martie 1969

Catehizarea a luat sfarsit. Botezul, hotarit pentru ziua de cincisprezece, are loc asa cum stabilisem. Parintele Mina alege momentul pe care-l socoteste cel mai potrivit: la intoarcerea 'de la aer' cand caralii sunt mai ocupati, cand agitatia e maxima. Trebuie sa lucram repede si sa actionam clandestin in vazul tuturor. Conspiratia in plina zi a lui Wells. (...)
Cand puhoiul de oameni se intoarce cu zgomot mare, ducand in rand de cate doi balia, ciubarul, tineta si un rezervor cu apa, parintele Mina, fara a-si scoate mantaua, da buzna la singura canita din camera - e o canita rosie, cu slmaltul sarit, naclaita si respingatoare - si o umple cu apa viermanoasa proaspat adusa in 'rezervorul' purtat de el si de un alt detinut. Vin la patul meu si cei doi preoti greco-catolici si nasul. (...).
Doi dintre detinuti, complici, trec in dretul vizetei, s-o astupe, dar acum cand celulele, pe rand, sunt scoase la plimbare ori aduse inapoi, e putin probabil. La repezeala - dar cu acea iscusinta preoteasca unde iuteala nu stanjeneste dictia deslusita - parintele Mina rosteste cuvintele trebunicioase, ma inseamna cu semnul crucii, imib toarna pe cap si pe umeri tot continutul ibricului (canita e un fel de ibric bont) si ma boteaza in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul sterge toate pacatele. Ma nasc din nou, din apa viermanoasa si din duh rapid.
Trecem apoi, oarecum linistiti, orecum usurati - hotul care nu e prins in fapt e om cinstit - la patul unuia din preotii greco-catolici: e langa tineta si balie (am coborit cu totii de la cucurigu), si acolo recit crezul (ortodox), dupa cum fusese stabilit. Reinnoiesc fagaduinta de a nu uita ca am fost botezat sub pecetea ecumenismului. Gata. Botezul, in asemenea imprejurari, e perfect valabil si fara cuundare si fara mirungere. (...)'

Adevărat, însă tot el spune în "Dăruind vei dobândi" aşa:

"Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!

Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!

Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!

Pe ea, care-i poate tot una cu afirmaţia – dorinţă a lui Dostoievski: ca doi plus doi să facă uneori şi cinci. Pe femeia cu broboada din piesa lui Diego Fabri (Procesul lui Iisus) care nu şovăie să acopere cu mahrama ei de femeie simplă până şi capul ticălosului care nesilit şi netorturat – şi-a vândut prietenii şi camarazii de luptă.

Pe aceea care neîncetat se roagă pentru dreptate (cum crede Sfântul Isaac Sirul), pe apărătoarea cazurilor disperate, pe neîncetata rugătoare pentru toţi păcătoşii, vinovaţii, greşiţii, marginalii!

Pentru desconsideraţi, ocărâţi, pentru cei de tot singuri, pentru cei care nu au cine să-i iubească, să-i miluiască, să le surâdă (oricât de fugar), să se roage pentru ei!

Cum de-am alunga de la noi (sau am trata-o cu politicoasă indiferenţă) pe aceea care mereu se află în preajma oropsiţilor, ca în cântecul lui Georges Brassens; lângă femeia nevinovată, crunt bătută de un soţ beţiv, lângă copilul alungat din casa părinţilor, lângă schilodul lovit şi ocărât pe stradă de o ceată de derbedei, lângă infirmul nevindecabil pe care nu are cine-l îngriji, lângă torturatul care tocmai nu mai rabdă şi e gata să cedeze…

Nu subtilităţile teologice interesează şi frământă pe oamenii de rând care cred în Maica Domnului şi nădăjduiesc în ajutorul ei suprafiresc. Nu dacă a fost imaculată din clipa zămislirii ei (dogma imaculatei concepţiuni sau neprihănitei zămisliri, 1854) ori numai din clipa când a răspuns îngerului vestitor “Fie!” şi S-a sălăşluit într-însa Necuprinsul. Nu dacă s-a înălţat cu trupul la cer prin propria ei putere (dogma Ascensio corporae Beatae Virginis Mariae ad caelum, 1950) ori a fost înălţată prin puterea Fiului ei. Aceste subtilităţi teologice trebuie lăsate în grija cărturarilor competenţi.

Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori.

Căci – zice textul – mult poate rugăciunea mamei pentru îmblânzirea Stăpânului.

Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita apărătoare (avocată), neruşinata (fără de ruşine, de sfială) şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte.

Reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă.

Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei: ateii nu sunt păcătoşi, sunt nenorociţi.

Nu-mi este ruşine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este ruşine a mi-o închipui copilăreşte – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână şi cu mahrama pe braţ ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sângele cu mahrama ei cea sfântă.

Tare trebuie să se simtă siguri de fariseica lor virtute-dreptate şi tare trebuie să-şi facă râs de milă şi de îndurare, să se prezinte cu fruntea semeaţă la porţile raiului cei care din Maica Domnului fac o „simplă femeie credincioasă”. Bravo lor.

Noi cei de jos, păcătoşii, noi nesigurii de soarta ce ne aşteaptă, noi temătorii de Judecata de Apoi (şi de ispitele şi primejdiile ce ne înconjoară, pe acest pământ bogat în capcane), cum de nu ne-am simţi fericiţi peste măsură că ne putem număra printre cei care cred în milostivirea pururea Fecioarei Maria bucuria tuturor celor necăjiţi?

De aceea bună socotim rugăciunea creştinească dinainte de culcare, cea care uneşte cele două evlavii: „O, preacinstită şi de viată făcătoare crucea Domnului! Ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii în veci, Amin”."

Deci sunt "două evlavii ce nu se cuvine a fi părăsite: cinstirea Crucii şi a Maicii Domnului" (Steinhardt). N-am timp să caut şi pasajul despre cinstirea Sfintei Cruci.

"Scoaterea lemnului crucii din locaşurile de cult creştin, evitarea facerii semnului sfintei cruci, tăcerea în jurul jertfei supreme sunt tot atâtea dovezi de nerecunoştinţa flagrantă, de ipocrizie istorică şi de complexă (psiho*patologică) voinţă de a uita finalitatea vieţii pământeşti a lui Hristos, Care neîncetat şi în cele mai diverse prilejuri S-a referit la moartea de care avea să aibă parte.

Un creştinism fără cruce este identic celui propus într-una din cele mai teribile povestiri ale Martorilor Patimilor de Giovanni Papini. (Marele rabin oferă Papei convertirea tuturor evreilor cerând în schimb ştergerea din Evanghelii a episodului Răstignirii.) Prin jertfa Sa pe cruce S-a dovedit Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al Omului. Pentru aceasta I S-a dat puterea de a judeca lumea, fiindcă a cunoscut-o cum nu se poate mai temeinic, mai nemijlocit: prin suferinţă, prin suferinţa rezervată celor mai netrebnici dintre oameni. Socrate, omul, a murit înconjurat de discipoli fideli, tratat cu deferentă, sorbind din cupa cu otravă nedureroasă, filosofând, senin şi demn: ca un zeu. Hristos-Dumnezeu şi-a ales partea cu tâlharii şi netrebnicii (dte Geacbtcteri). A murit părăsit de ai săi, expus gol, plin de răni, de vânătăi şi de sânge, pe un dâmb spurcat, luat în derâdere, provocat, aparent de-a pururi biruit şi compromis, exemplificând - vertical şi exasperat - condiţia umană.

Care nu e numai a Sa. E a noastră a tuturor. Acoperind-o, ne minţim pe noi înşine, ne trădăm, ne lipsim de lucrul acela prin care s-a înfăptuit mântuirea noastră. Măreţia lui Hristos, spre deosebire de mult onorabilul sfârşit al lui Socrate, este de a fi consimţit să moară ca ultima dintre făpturile Sale, nemân*gâiat, cunoscător al deznădejdii (şi ce ar fi suferinţa omenească lipsită de simţământul deznădejdii altceva decât o pseudosuferinţă?), zdreanţă omenească prinsă în cuie spre dispreţul, ocara şi distracţia adversarilor Săi (sau a numeroşilor amatori de spectacole tari). Socrate moare ca un zeu, imperturbabil şi distins, Hristos, ca răufăcătorul cel mai vulgar. Aceasta e dovada divinităţii Sale, a integralităţii şi integrităţii întrupării Sale. Fără de cruce şi răstignire, Hristos ar fi fost un mare şi nobil propovăduitor. Numai prin ele Se mărturiseşte Fiu al lui Dumnezeu, Fiul al Omului şi Izbăvitor. A ne lepăda de cruce - chiar fără intenţii rele şi hulitoare - înseamnă a nu înţelege misiunea pământească a lui Hristos, voinţa Sa de a se identifica soartei omeneşti, de a o cunoaşte în forma sa cea mai neprefăcută. Ecce homo, vorba aceasta a lui Pilat, îl identifică pe Fiul lui Dumnezeu cu omul şi destăinuie omului cât de mare a fost dragostea Ziditorului

pentru făptura Sa. Pe cruce s-au unit dumnezeirea şi omenirea - indisolubil - şi s-a pecetluit îndumnezeirea făpturii. Aşezând crucea la loc de cinste în biserică şi în casă, purtând-o sub chip de cruciuliţă pe trupul sau veşmintele noastre, ne afirmăm de fapt con-dumnezeirea, aducem prinos de cunoaş*tere condiţiei omeneşti care nu-i decât vrerea de teandrie."

Cine trebuie să se unească aşadar? Noi suntem deja uniţi cu Maica Domnului, cu sfinţii, cu rugăciunea ortodoxă. Cine doreşte unitate, să deschidă porţile Bisericii şi sub legământul Sfântului Botez să lepede amăgirile şi eresul.

Parintele abia aflase cate ceva despre crestinism, e evident ca nu avea de unde sa stie adevarul, neavand nici surse de informare. Ce am mai putea spune atunci de sfantul Nicolae Velimirovici, care cand era tanar a scris o carte in care spunea ca zeii din religiile pagane sunt sfinti. Sau Sfantul Pavel, care ii prigonea pe crestini. Si eu cand am devenit credincios cateva luni ma rugam inca pentru vietile anterioare. Apoi credeam ca toate cultele sunt al fel. Chiar si un sfant trebuie mai intai sa citeasca adevarul, nu primeste totul prin revelatie.
Invatatura ortodoxa este aceeasi de la inceput, sfintii doar au lamurit unele invataturi. In zilele noastre se gaseste rezumata in catehisme, la ea se raporteaza toti, inclusiv sfintii.

Cum, numai în Biserica Ortodoxă este mântuire? Ceilalți toți se prăpădesc?
 

Răspundem că precum în vremea potopului: ”a murit tot trupul ce se mișca pe pământ și s-a stins toată ființa care se afla pe fața a tot pământul... și a rămas Noe și ce era cu el în corabie” (Facerea 7, 14-23), tot așa la capătul veacului.


În zilele noastre câte unii cârtesc de pe margini, întrebând cumplit: Cum, numai în Biserica Ortodoxă este mântuire? Ceilalți toți se prăpădesc?

Răspundem că precum în vremea potopului: ”a murit tot trupul ce se mișca pe pământ și s-a stins toată ființa care se afla pe fața a tot pământul... și a rămas Noe și ce era cu el în corabie” (Facerea 7, 14-23), tot așa la capătul veacului. Atunci, în ceasul ispitei ce va să vie peste toată lumea ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ, în strâmtorarea cea mare (Apocalipsa 7, 14), care va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața a tot pământul, e limpede că numai în Corabia lui Dumnezeu mai este scăpare, în Biserica cea adevărată, unde este un Domn, o credință, un Botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor (Efeseni 4, 5-6). Sau va întreba: oare S-a împărțit Hristos? (I Corinteni 1, 13).

(Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, p. 60)

Cum precizam in alt mesaj, invatatura ecumensita este aproape in totalitate protestanta.
Cea mai importanta dogma, pe care a enuntat-o chiar Luther, este Sola Fide, numai credinta. Aceasta este si invatatura pe care se bazeaza conceptiile ecumeniste. E o invatatura gresita, opusa celei ortodoxe. Protestantii, si mai ales neoprotestantii, cred ca doar sa creada cineva in Iisus e important, botezul e considerat doar un legamant, la fel ca taierea imprejur la evrei. La fel Sfanta Impartasanie, e o aducere aminte a evenimentului de acum 2000 de ani.
Dimpotriva, in ortodoxie doar credinta nu are niciun efect pentru mantuire, importante sunt Botezul si Impartasania, adica Sfintele Taine. Credinta exista si in Vechiul Testament, sunt chiar primele trei puncte din decalog. In Sfanta Scriptura scrie ca prin har suntem mantuiti, nu prin fapte, adica botezul si celelalte Sfinte Taine. Luther si protestantii, fiind exclusi din BC, probabil au vazut ca nu mai au succesiunea apostolica, asa ca au spus ca nu mai are importanta acest lucru, conteaza doar sa creada cineva in Iisus.
Aceasta invatatura este transferata si in ecumensim, adica negarea sau minimalizarea importantei Sfintelor Taine. Si, implicit, a Bisericii. Pentru ca Biserica nu e daor o comunitate de credinciosi, cum cred protestantii, rolul ei principal este transmiterea harului credinciosilor, prin Sfintele Taine.
De aceea toti sfintii si catehismul spun ca nu exista mantuire in afara Bisericii, pentru ca nu exista Sfintele Taine si nu este transmis harul, vital pentru mantuire. Pentru ca Iisus a spus ca cine nu se boteaza si nu se impartaseste nu se poate mantui.

Nu pare si nu doar dupa mintea omeneasca ci si dupa cum Dumnezeu invata ca lumina sa se amestece cu intunericul, ratacirea sa se uneasca cu dreapta credinta.

NU EXISTA unire in sensul in care fiecare sa-si pastreze setul lui de convingeri dar sa se afle in unitate.

Cineva care cred ca Luther a facut ceva bun pentru credinta crestina, nu se poate afla in comuniune cu un ortodox.

De fapt se merge pe ideea persuasiunii ca ortodocsii de exemplu ar trebui sa renunte la o buna parte din convingerile care sunt definitorii pentru ei in numele conceptului de unitate care inteles astfel devine un fel de monstruoasa struto-camila.

Sigur ca ne rugam, dar ne rugam pentru cea ce este bun, folositor, real, posibil.
Nu ne rugam de exemplu ca Dumnezeu sa produca un animal care e o combinatie intre un strut si o camila, pentru ca peste noapte ne-am gandit noi ca ar fi simpatic sa avem in curte asa ceva, daca ma intelegi.

Pot sa spun, cu mana pe inima, ca ai un defect major de intelegere in ceea ce priveste definitia crestinului.

Mi-e greu sa cred ca un adventist sau un martor a lui Iehova sau un penticostal sau un episcop anglican homosexual sunt crestini dupa intelesul ortodox al termenului.
Aspiranti catre acest statut, pentru cei mai sinceri dintre ei, poate ca da.

Dar din pacate tu nu te raportezi la intelesul ortodox al notiunii de crestin ci la cel ecumenist, reductionist, in care folosirea Bibliei si a notiunii de Iisus Hrisost automat il transforma pe acel individ intr-un crestin.

O data ce ai facut aceasta greseala teribila, automat accepti si restul rationamentelor inselatoare care vin la pachet.

Se dezbate pentru ca unii nu pot accepta punctul de vedere ortodox, dar eu cred ca pentru un ortodox lucrurile sunt destul de clare.

Cum ziceam mai sus, e dificil poate sa gasim un termn adecvat pentru statutul lor, nu le putem nega contributia sau simpatia lor pentru o parte din filosofia si morala crestina insa pe de alta parte cred ca nu putem accepta nici pe deplin, ca ortodocsi, notiunea de crestini pentru ei, cel putin daca o intelegem in sens deplin, ortodox.

Mai ales in aceste vremuri in care se pare, ca datorita acestei caderi la nivel de limbaj urmeaza si altele mult mai grave la un nivel mult mai inalt.

E ca si cand ai spune ca datorita faptului ca exista credinciosi care spun ca exista Dumnezeu si atei care spun ca nu exista, noi ca si credinciosi ar trebui sa acceptam ca problema nu este transata, eventual, Dumnezeu ar putea sa nu existe sau exista dar nu chiar asa cum credem noi, eventual ca un fel de forta vitala, impersonala, etc.

Poate postezi un link, oricum ca sa punem verdicte daca greseste Steinhardt sau Staniloaie sau Cleopa, trebuie sa vorbim la concret si la context.

Nu o fi, dar cred ca putem vedea ca, care e consensul intr-o anumita problema.
Consensul ortodox intr-o chestiune de asta, nu prea pare sa favorizeze ecumenismul asa cum este promovat si inteles din pacate chiar si de unii ortodocsi.

Cum abia aflase cate ceva? Tu ai citit Jurnalul fericirii? Nu abia aflase, cauta si citea si frecventa preoti de multi, multi ani (chiar din copilarie), dar inca nu avusese curajul s afaca pasul hotaritor. Abia in inchisoare il face.
Inainte sa se boteze, citise de exemplu Filocalia, citise multi parinti ai Bisericii, citise multi teologi moderni.
Iar deschiderea catre alti crestini i-a ramas si pe urma. Fara bineinteles sa accepte orice spun ceilalti.
Chiar in textele pe care le citati, in care critica citeaza autori catolici si texte liturgice catolice in latina!!

Cred ca realizezi cat de speciale au fost acele circumstante, nu?
Si oare de ce a ales sa fie ortodox si nu "crestin ecumenic" sau ceva de genul?
A fost oare o alegere intamplatoare?

In cazul lor, naivitatea era de inteles, erau uniti omeneste in primul rand, prin amenintarea comuna.
Din cate imi aduc aminte insa, asta nu le anula constiinta identitatii confesionale, aveau loc din cand in cand dispute in acest sens.

Este destul de greu insa sa intelegi si mai ales sa accepti ca exista astfel de bariere care vin parca intr-o contradictie flagranta cu latura umana a relatiei ce exprima dimpotriva, o unitate cvasi-desavarsita (inca o data, avand in vedere circumstantele si amenintarea comuna).

La fel cum invatatura ortodoxa este aceeasi pentru cei ce cred in ea, conceptiile ecumeniste sunt aceleasi. Toti cei ce au aceste conceptii cred in aceleasi lucruri si gandesc la fel, deci e normal sa impartaseasca aceleasi puncte de vedere. Difera doar gradul de implicare, cei mai moderati spun ca ortodoxia e cea mai buna, iar celelalte culte sunt putin mai jos, iar ecumensimul radical sustine ca toate cultele sunt la fel de bune, fara diferentieri.
Scriam in alt mesaj ca intrand pe un forum baptist am avut discutii in contradictoriu mai mult cu un ortodox cu astfel de conceptii ecumeniste. Facuse si facultatea de teologie, preda religia sau a predat. Spunea ca fratele sau e preot greco-catolic, iar prietenul cel mai bun e baptist. M-a surprins cand a spus ca i-ar parea rau ca prietenul sa renunte la baptism si sa devina ortodox, cam la asta se ajunge cu ecumensimul.
Asta scriam in mesajul anterior celui scris de tine, cred ca nu l-ai citit. Ce rezultate a avut in cei 100 de ani miscarea ecumenista? S-a unit vreun cult cu altul? Sau au venit din alte culte la ortodoxie? Eu stiu un efect, chiar de la inceputul ei, schisma stilistilor. S-a datorat eforturilor Patriarhiei ecumenice de a merge pe calea ecumenismului. In 1920 au vrut sa faca unele concesii pentru apropierea de celelelalte culte. Au propus mai multe, printre altele schimbarea calendarului, a posturilor, etc. S-a aprobat doar schimbarea calendarului, singura care nu avea legatura cu dogma sau canoanele. Si asa s-a produs o schisma.

Eu nu am spus - de ce tot se revine la asta? - aunirea ar fi unire buna daca ortodocsii ar trebui sa renunte la o parte din credinta lor. Nu, ar fi un 'nivellement par le bas'.

Ce inseamna 'se merge'? Unii poate gandesc asa. Altii nu.
Nu poti generaliza. Exista multe lucruri de criticat in miscarea ecumenica actuiuala, dar un lucru ramane bun, dupa parerea mea: Ca ne intalnim, ca discutam, ca incercam sa vedem si ce ne uneste.
In fata unei lumi unde Dumnezeu pare din ce in ce mai absent, esete foarte important sa strangem randurile si sa pornim de la ce ne uneste, nu de la ce ne desparte.
In ceea ce-l priveste pe Luther, sau pe altii, cred ca nu este gresit sa spunem ca au avut si contributii bune. In cazul lui, ideea ca Biblia si slujbele ar trebui tinute intr-o limba inteligibila. Idee promovata si de ortodocsi (dar nerespectata astazi de ei, in general - caci foarte putini inteleg slavona sau greaca veche).

Nu am zis sa ne rugam pentru o unire gresita.
De asta zic ca pare imposibil.
Numai Dumnezeu ne-ar putea face sa revenim la Biserica din primul mileniu.

Nu cred ca este cazul sa inventam alt cuvant sau sa ne incurcam in formulari dificile.
Crestin inseamna cel ce crede in Stanta Treime si crede ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
Se accepta, in majoritatea bisericilor locale ortodoxe, botezul facut in numele sfintei Treimi, deci se accepta statutul acestora de crestini, daca se convertesc la ortodoxie.

Participarea ala Biserica poate fi si graduala, si oricum este o Taina a Sfantului Duh. Nu tine numai de apartenenta propruzisa. Este parerea unor teologi ortodocsi ca de ex. Michel Stavrou, daca nu ma insel.

Nu, nu este de loc acelasi lucru, pentru ca vorbeam de ortodocsi care au scris despre asta, nu despre atei. Problema nu este transata deoarece nu sunt toti de aceeasi parere in aceasta privinta. Ce au ateii de-a face cu asta?

Am citat deja ceva din Steinhardt, pasajele cu p. Staniloae nu le-am regasit inca. Poate iti amintesti tu unde le postasem acum 4 ani.

Nu prea. Daca ar fi asa, nu ar participa aproape toate bisericile ortodoxe locae la dialogul ecumenic.
Exista in mediul calugaresc actual, si de acolo pornind intr-un anumit mediu laic, o opozitie, care este departe de a fi majoritara.

Daca cineva citeste despre zebra nu inseamna ca stie din aceasta cauza si despre camila. Trebuie citite invataturile care tin de aceste lucruri, pentru ca invatatura ortodoxa e vasta.
De exemplu, in catehism aceste invataturi sunt la cele despre Biserica:
"47. Ce este Biserica?
Biserica este asezamantul sfant intemeiat de Donmul nostru Iisus Hristos, pentru mantuirea oamenilor.
In Biserica, iar nu in afara de ea, Domnul nostru Iisus Hristos impartaseste harul Sau mantuitor, prin Duhul Sfant in Sfintele Taine. De aceea numai in Biserica este sigura mantuirea. Caci daca "Hristos este capul Bisericii, trupul sau, al carui mantuitor este" (Efeseni. 5, 23), cum zice cuvantul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi, atunci nimeni nu poate sa se impartaseasca de mantuire, daca nu este madular al trupului lui Hristos, adica al Bisericii.
Adevarul mantuirii in Biserica este mare si taina lui este adanca; de primirea si urmarea lui atarna insasi mantuirea noastra. Pentru a apropia acest adevar de intelegerea noastra, Mantuitorul face asemanarea cu vita si mladitele: "Ramaneti intru mine si eu intru voi. Precum mladita nu poate sa aduca roade de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti inru mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane intru mine si eu intru el, acela aduce roada multa, caci fara mine nu puteti face nimic. Daca unul nu ramane intru mine, este lepadat ca o mladita ce s-a uscat" (Ioan 15, 4-6). Precum mladita se usuca daca este rupta de vita, de la care primeste hrana prin seva, tot asa si sufletul moare duhovniceste, adica isi pierde mantuirea, daca se rupe de Biserica, trupul tainic al lui Hristos, care il hraneste duhovniceste prin harul dumnezeiesc. Harul din Biserica este ca sangele cald din trupul omenesc viu, sange care hraneste toate madularele trupului. Daca un madular se desprinde de trup, atunci de indata se lipseste de viata, caci nu mai curge in el sangele trupului, si asa este de lepadat. Tot asa si credinciosul care se desprinde de Biserica, in care este harul, moare sufleteste, pentru ca nu mai are viata duhovniceasca din trupul tainic al lui Hristos. "

Daca, de exemplu, cineva citeste tot catehismul fara capitolul asta isi va da seama mai greu ce sa creada in aceasta privinta.

Posibilităţile lui Nicu Steinhardt erau cel puţin trei, în acel moment al alegerii confesiunii. Cochetase în trecut cu mediile protestante, în închisoare a întâlnit greco-catolici, ştia despre fiecare cult în parte atât cât avea nevoie pentru a renunţa la toate în favoarea ortodoxiei. Când a fost întrebat care îi va fi botezul, el n-a răspuns penticostalo-adventisto-greco-catolico-romano-catolico-martor-iehovisto-de-rit-vechi, a zis simplu ORTODOX. Ecumenismul pentru el însemna dragoste de oameni, iubire faţă de orice seamăn, dar nu unirea-n eres. După cum el însuşi spune, nu unire fără cinstirea Crucii şi a Maicii Domnului.*

Îmi pare rău că nu se vede viclenia. Cei care acum dau mâna şi zâmbesc sub masca tovărăşiei sunt aceiaşi care în mediul virtual o spurcă pe Maica Domnului. Cine poate suporta asta? Iubim oamenii, dar nu găsesc nimerită şi iubirea credinţelor eronate.


* " Cum de ne-am înfrăţi cu toţi acei care treceau clătinându-şi bărbile şi rânjind sarcastic pe dealul Căpăţânii?" - este vorba despre cei care se arată necinstitori ai Sfintei Cruci, dar sensul poate fi şi altul, şi anume, unirea cu ocărâtorii Crucii este similară cu întovărăşirea noastră cu batjocoritorii lui Iisus Hristos Dumnezeu.

Ecumenismul actual nu mai pretinde acest lucru, ci acceptarea si a altor credinte, invataturi, ca fiind la fel de bune. Sau la trecerea in plan secund a invataturii de credinta, adica "sa ne uitam la ce ne uneste, nu la ce ne desparte". Ortodoxia nu numai ca nu poate schimba ceva, dar nu poate nici accepta alte invataturi ca adevarate. Toate invataturile gresite sunt considerate erezii, deci doar de aici se poate porni. Ii place unui eterodox sau unui cult sa i se spuna ca invatatura lui este erezie? Cam cat ii placea si lui Arie sau altui eretic sa auda asta. Cu atat mai mult BC sa auda ca dupa Schisma nu a mai fost Biserica, au pierdut harul, invatatura a fost gresita, iar infailibilitatea papei a fost de fapt 1000 de ani de eroare.
Asta era doar pentru catolici, ei aveau doar in latina. In ortodoxie se tinea in limba poporului, din cate stiu chiar si in primul mileniu era aceasta norma in rasarit. Luther a avut treaba doar cu catolicismul, nu cunostea BO. Chiar pe site-uri protestante am citit ca avea perioade de deprimare, a schimbat toata invatatura crestina.
Crestin este cel ce s-a botezat, sa ne amintim cum se spune la botez, am luat un pagan si am adus un crestin.
Cred ca am mai scris de o sute de ori pe forum despre iconomie. Biserica ortodoxa nu recunoaste tainele din afara ei, deci nici botezul oricarui cult. Celelalte culte nici macar nu au aceeasi conceptie despre har, ca sa avem macar un punct comun. La protestanti harul e un fel de binecuvantare, ei nu inteleg nimic din aceasta invatatura.
Din iconomie nu s emai repeta uneori botezul ce a fost facut corect, dar doar ca forma exterioara, fara har. Doar prin convertire capata si fond, adica har.
Ecumenic este diferit de ecumensim. Ecumenismul este o miscare initiata de protestanti, pe model protestant, ecumenic este un termne ortodox. BO participa la dialoguri cu scopul de a face cunoscuta invatatura ortodoxa. Dupa parerea mea se face mai mult rau decat bine, eterodocsii nu vin din aceasta cauza la ortodoxie, in schimb ortodocsii devin confuzi, crezand ca si alte culte sunt bune.