Sensul suferintei
 

Doamne-ajuta! As vrea ,va rog ,sa ma ajutati cu pareri sau cu exemple de carti care m-ar putea ajuta in clarificarea subiectului care nu imi da pace si anume sensul suferintei.Si nu ma refer aici la boala,care este data ca o indreptare pentru om,pentru a-si vedea neputinta ci la prezenta suferintei in cazul persoanelor nevinovate care au de suferit din cauza actiunilor diabolesti ale altora .Ma refer aici la cei care au de suferit de pe urma pedofililor, a violatorilor,a criminalilor ,etc.Cum sa inteleg,dpdv crestin ,sensul suferintei in aceste cazuri ?

Sensul suferinţei? .... Adică la ce bun? La ce foloseşte?

Un prim gând, aşa cum mi-a venit când am citit postarea ta, este: Cartea lui Iov.
Din carte am găsit ceva folositor pentru mine: suferinţa prilejuieşte un salt către cunoaşterea (experierea) lui Dumnezeu, apropie pe om de Dumnezeu, îl sfinţeşte.
Iov cel dinainte de suferinţă nu e acelaşi cu Iov după traversarea suferinţei. El iese îmbogăţit şi înnobilat cu darul cel mai de preţ: cunoaşterea lui Dumnezeu, pe Care iniţial îl ştia "doar din auzite". Iar cunoaşterea lui Dumnezeu, ne învaţă Mântuitorul, este cea mai folositoare experienţă a omului.
Suferinţa (altoită cu credinţă) smereşte şi (fără credinţă) înrăieşte şi sluţeşte.
Suferinţa curăţeşte.
Suferinţa înţelepţeşte.
Suferinţa slăbeşte cerbicia inimii şi a minţii.

Suferinţa e un test: dacă o întâmpini ca un răzvrătit îţi dezvălui fără echivoc narcisismul şi centrarea pe sine. Te descoperi om trupesc, om căzut. Dar încă mai poţi alege...:)
Dacă o accepţi cu conştiinţa umilită înaintea Domnului, dacă ai încredere că leacul cel mai bun e cel ştiut de doctor nu de pacient, atunci ea lucrează minuni.

Unii se prăbuşesc sub suferinţă. Eu am păţit-o de multe ori şi era să pier definitiv.
Dar Domnul şi cei care se roagă pentru sufletul unui om îl ajută pe cel care suferă să descopere Cerul, Viaţa, Iubirea.

Prin suferinţă nu se cade să murim. În Biserică, minune: înviem.

Pai eu cred asa, cei care au suferit mult, invata sa fie mai smeriti, invata sa ierte, invata sa iubeasca cu adevarat, invata care sunt lucrurile cu adevarat pretioase, invata care este bucuria adevarata, in fine, hai sa-ti dau materiale

http://www.librariasophia.ro/carti-C...e-so-1088.html

http://www.librariasophia.ro/carti-D...e-so-3369.html

http://www.librariasophia.ro/carti-M...-so-10640.html

http://www.librariasophia.ro/carti-M...e-so-1449.html

http://www.librariasophia.ro/carti-M...e-so-3944.html

http://www.libris.ro/sufletul-meu-te...--p350117.html

http://www.libris.ro/taina-suferinte...--p316215.html

http://www.librariasophia.ro/carti-I...n-so-9514.html

http://www.librariasophia.ro/carti-I...l-so-8483.html

http://www.librariasophia.ro/carti-I...r-so-8618.html

si de pe site-ul asta citeste de unde vrei articole

http://www.sfintiiarhangheli.ro/

Suferinţa? Dar este singura cauză a conştiinţei Dostoievski

Suferinţa şi durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o conştiinţă largă şi o inimă profundă. După mine, oamenii cu adevărat mari încearcă o mare tristeţe pe pământ... Dostoievski

Ca tot am mentionat citeste si de Dostoievski: Crima si pedeapsa, Fratii Karamazov, Idiotul si restul cartilor care le mai are. Tipul e bun arata cum ajuta pe om suferinta :)

Citeste si articolul de mai jos

http://ortodoxiatinerilor.ro/analogi...rul-si-cescuta

Poate ca va vor ajuta urmatoarele:
http://www.ioanguradeaur.ro/551/desp...a-tristetii-i/

http://www.ioanguradeaur.ro/550/desp...-tristetii-ii/

Nu știu dacă în orice suferință se poate găsi sens. Pentru că cele pe care le descrii mai sus sunt distrugătoare de suflet. Chiar dacă este mântuitoare, suferința nu este un dar al lui Dumnezeu, ci o consecință a căderii omului, a neascultării de Tatăl său și a adoptării, în consecință ca tată pe însuși diavolul, cum spune Mântuitorul: „Voi îl aveți drept tată pe diavolul”.

Aceste suferințe de care scrii sunt provocate de cei aflați sub inspirația diavolului, care Îl urăște pe Dumnezeu și creația lui, vrând s-o distrugă sub aspect spiritual. Și reușește să distrugă suflete în acest fel. Unele victime poate se vindecă chiar și de astfel de suferințe, dacă reușesc, prin harul lui Dumnezeu, să ierte, dacă întâlnesc oameni care să le poată ajuta.

Când Hristos a fost între oameni i-a fost milă de ei și i-a vindecat. Nu i-a lăsat să-și poarte suferințele și bolile ca fiind mântuitoare. El este mântuitor și i-a mântuit de orice durere și boală.

Paradoxal, însă, nu i-a scutit de suferință pe cei care L-au cunoscut cel mai bine, pe ucenicii săi, precum și pe toți credincioșii ce I-au urmat ulterior, până în zilele noastre. Pe aceștia i-a lăsat să-L cunoască și prin Cruce.

Dar Crucea nu este orice suferință. E una în care nu ești singur, ci cu Cel răstignit pentru tine și care te înviază și pe tine după ce mori, prin acea durere, păcatului, egoismului, ție însuți. După ce, prin suferință, rămâi fără nimic, fără nicio putere, atârnând doar de Făcătorul tău.

Multumesc tuturor pentru indrumari si lamuriri!Voi incepe sa citesc cartile recomandate ,pentru a-mi face o imagine mai clara asupra problemei.Ma intereseaza acest subiect in special pentru ca nu stiu ce sa ii raspund unei persoane care ma intreaba unde este pronia divina in cazul copiilor ucisi cu bestialitate .

Dumnezeu poartă de grijă făpturii Sale, dar nu încalcă libertatea niciunui om. Inclusiv pe aceea de a face rău cu bestialitate. Dumnezeu nu este un guvernator al lumii. Prin pronie el îl cheamă pe om la conlucrarea cu Sine; să facă, adică, binele, să creeze. În orice lucru bun pe care omul și-l propune, Îl are dinainte partener pe Dumnezeu.

Atunci, însă, când alege să facă rău, este părăsit de Dumnezeu (sau el Îl părăsește, mai bine spus). Dumnezeu nu participă, evident, la răul pe care omul alege să-l facă. Lumea i-a fost dată omului. Dumnezeu îl asistă pe acesta dacă este rugat. Dacă nu, urmările sunt tragice. Dar asta este din cauză că fără El nu putem face nimic, după cum a spus Hristos.

Nu suntem noi autori ai binelui („Bun este Unul Dumnezeu”). Răul pe care-l facem este consecința despărțirii noastre de El. Și îl suportăm în solidar, nu individual, inclusiv copiii nevinovați. Pentru răul pe care cineva îl comite asupra unui semen suntem vinovați cu toții, prin înrâuririle felurite exercitate asupra celui ce comite fapta. Toată răutatea, nepăsarea, necredința noastră ajunge să se reverse asupra unui nevinovat, după cum s-a revărsat asupra lui Hristos

Draga Bianca, Hristos zice asa: RUGATI-VA ca sa nu cadeti in ispita.

Daca omul s-a departat de Hristos cu siguranta ca va cadea in MARI ispite in viata.

Tu vorbesti despre mari, mari greseli in care nu se cade chiar oricum; astea nu sunt "ispite" ingaduite de Dumnezeu spre inteleptirea noastra. Astea sunt mari ispite si gropi in care cadem din cauza diavolului.

De astfel de ispite ne ferim si ne pazim NUMAI daca stam prin rugaciune aproape de Dumnezeu si Biserica.


Toate exemplele din pateric arata clar ca DUmnezeu ajuta grabnic in astfel de situatii.

Suferinta este o suferinta grea, cauzata de caderea in ispita prin departarea de Dumnezeu.

Nu ai ce sa intelegi din suferinta asta. Nu este suferinta pentru indreptare, nu este suferinta pentru folos. Este suferinta venita datorita vietii departate de Dumnezeu.

S-a ajuns in situatia asta pentru ca oamenii au stat departe de Dumnezeu.


Si ca sa fiu putin mai clar o sa-ti dau 2 exemple din Vietile Sfintilor:
1. Sfanta Iustina a fost chinuita trupeste de diavol fantastic de mult. Din ingaduinta lui Dumnezeu, spre folosul ei, a comunitatii, spre folosul Sf. Ciprian.
A suferit cumplit de chinul acesta, dar PRIN RUGACIUNE SI POST a biruit diavolul.
In cazul asta lucrurile pe scurt sunt: diavol, ispita mare trupeste, rugaciune, biruinta.

2. In viata Sf. Nectarie este urmatorul exemplu: un tanar grec urma sa se casatoreasca. Era marinar si pe mare s-a imbolnavit grav rau de tot cu 2 luni inainte sa se casatoreasca. A paralizat de la mijloc in jos, a orbit, cumplit pe scurt.
S-a dus la Sf. Nectarie in Eghina (care era mort). Cand a ajuns in fata BIsericii, Sf. Nectarie il astepta in fata Bisericii, sus pe scarile. Doar omul bolnav l-a vazut, nu si cei care erau impreuna cu el.

Sf. Nectarie i-a spus clar atunci: "AI CAZUT IN ACEASTA BOALA DEOARECE TE-AI DEPARTAT DE BISERICA SI NU TE-AI RUGAT LUI DUMNEZEU SI MIE".

Punct si clar.

Dupa 40 de zile si rugaciuni si masluri, Sf. Nectarie s-a mai aratat de 2-3 ori si baiatul ala S-A FACUT COMPLET SANATOS.

Concluzie:
1. Daca traim dupa Dumnezeu, Dumnezeu este Tatal Nostru SI IN SUFERINTA.
El stie de ea, are grija de noi. Iar suferinta ARE UN ROST.
2. Daca NU traim dupa Dumnezeu atunci suferinta este o intamplare nefericita cu consecinte tragice si grave.

Îmi e greu să înţeleg cum puteţi afirma că există şi suferinţă fără folos.
Dimpotrivă, aşa cum dealtfel aţi arătat, folosul suferinţei care vine ca urmare a îndepărtării de Dumnezeu este ca omul să înţeleagă ce i s-a întâmplat de fapt şi de ce i s-a întâmplat. Şi să cadă la Hristos.
Cât suntem în trup avem prilejul, inclusiv prin suferinţă (sau mai bine spus în mod expres prin suferinţă) să ne întoarcem la Domnul, să ne căim şi să cerem har de pocăinţă.
Ce folos mai mare ca acesta poate aduce suferinţa?

P.S. Din experienţa personală/profesională cunosc faptul că oamenii înnebunesc, ucid sau se sinucid tocmai atunci când nu mai găsesc nici un sens suferinţei. Vă rog respectuos, frăţeşte, să reflectaţi cu atenţie la legătura dintre suferinţă şi sensul ei prin filtrul Iubirii lui Dumnezeu pentru oameni.

Poti sa-i recomanzi sa se uite la filmul Letters to God, e foarte bun e facut dupa un caz real :)

Film inspirat dupa fapte reale . Un tânar băiat (Tyler Doherty), care suferă de cancer, îi scrie scrisori lui Dumnezeu, zilnic . El este iubit de comunitatea in care traieşte şi de catre familia sa. Scrisorile sale ajung in mâna poştaşului Brady McDaniels care crede că scrisorile nu sunt o coincidenţa deşi la început era confuz şi nu ştia ce să facă cu ele . Brady se imprieteneşte cu familia băiatului si totul ia un efect miraculos, împotriva tuturor şanselor.