intrebare
 

De ce exista doar anumite perioade dedicate postului?De ce credinciosii nu isi dedica intreaga viata lui Dumnezeu?

Te retine/obliga cineva sa nu postesti intreaga viata? Sunt si oameni (in special monahi) care au ales sa traiasca asa.

Ceea ce intreb este de ce nu toti credinciosii, constienti de existenta Judecatii de Apoi si de efemeritatea vietii, aleg sa traiasca asa.

Perioadele de timp din afara postului reprezinta exceptia si nu invers. Totusi, Biserica le-a randuit pentru slabiciunea noastra. Cu toate acestea, fie in post, fie in afara sa, suntem chemati la a avea inima "veghetoare". Reusim acest lucru fiecare intr-o masura mai mica sau mai mare.

Perioadele "de dulce" nu echivaleaza cu perioade de "dezlegare la pacat". Starea noastra de zi cu zi, o aflam in Psalmul 33: "Binecuvanta-voi pe Domnul in toata vremea, pururea, lauda Lui in gura mea".

dar eu tot nu inteleg dc trebuie sa postim, adica nu poti face bune, nu poti fi om bun , nu poti fi credincios daca nu postesti?

Esti inger pazitor sau ce esti? Daca esti, nu vad sensul intrebarii. Doar, ingerii sunt postitori desavarsiti.

Postul o sa reprezinte - ca si in cazul ingerilor - starea noastra fireasca in vesnicie. Prin urmare, trebuie sa ne obisnuim inca de acum cu infranarea, cu exercitiul stapanirii trupului de catre suflet si nu invers. Altfel, patimile si poftele salasluite in suflet, ne vor fi dincolo, "viermi neadormiti".

Nu toti pot! Iar pentru ca Dumnezeu nu este un tiran a lasat si celor mai slabi posibilitate de mantuire, dar nu fara un minim efort.

Modelul nostru este Cristos. El nu a postit în toate perioadele, ci numai în unele. La fel au postit mari sfinţi ai Vechiului Testament, a căror viaţă este şi ea un model pentru noi.
Pe de altă parte, aşa cum cu ascuţime observa un antevorbitor, nu este interzis să postiţi în perioadele care nu sunt expres menţionate ca fiind de post. Biserica stabileşte reguli minimale, ceea ce nu înseamnă că cei care cred că aceste nevoinţe sunt prea simple nu pot să îşi stabilească şi alte reguli, preferabil cu avizul duhovnicului lor.

Exact asta ar trebui să facă credincioşii. Pentru laici, slujirea lui Dumnezeu nu înseamnă numai post şi rugăciune, ci şi îndeplinirea misiunilor specifice demnităţii de laic al Bisericii. Crescându-şi copiii cum trebuie, mamele credincioase Îl cresc pe Dumnezeu. Aprovizionând familiile lor cu tot ceea ce este necesar material şi spiritual, taţii credincioşi Îl hrănesc pe Dumnezeu. Răspunzând în mod corect şi cu solicitudine contribuabililor, funcţionarii credincioşi Îl servesc pe Dumnezeu. Şi aşa mai departe, fiecare este chemat să răspundă într-un mod specific stării şi locului lui la întrebarea: "ce anume aşteaptă de la mine Dumnezeu, ce anume L-ar bucura dacă aş face ?"

Intrebarea cred ca a fost mai adanca.Daca am crede si am sti ca exista Dumnezeu,ne-am inchina fiecare clipa a vietii Lui,fara sa mai avem nevoie de mancare sau de altceva din lumea aceasta .Multi sfinti au si ajuns la aceasta stare. Dar noi,datorita indoielii ce ne macina in permanenta,postul nu e o inchinare de slava catre Dumnezeu,ci o sfortare de a ne mai aduce aminte de El.

Aceste perioade reprezinta un minim necesar, care sa nu impovareze prea mult pe cei care sunt pe drumul de inceput al credintei.

Cine simte mai tarziu nevoia de mai mult, poate tine si mai mult, in urma consultarii cu duhovnicul.