Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Intamplari adevarate (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5035)
-   -   Sfantul Nicodim de la Tismana (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=2400)

Laurentiu 26.09.2007 16:13:48

Prima minune: Trecerea peste Dunare

Nicodim a ajuns pana in satul Tachia, pe malul sudic al Dunarii, in fata Orsovei, dupa doua zile de mers. S-a odihnit o noapte, iar in zorii celei de a treia zile a cautat vreun pescar care ar fi putut sa il treaca cu luntrea. Legenda spune ca, neafland pe nimeni in preajma, dupa indelungata vreme, sfantul a ingenuncheat pe malul fluviului, ridicand mainile catre cer si aducand slava lui Dumnezeu. Pentru ca, in smerenia lui fara de margini, nici nu indraznea sa creada ca ar putea calca pe apa, aidoma Mantuitorului, el si-a dezbracat rasa calugareasca si a rostit cu voce tare cuvintele lui Hristos din Evanghelie: "Trebuie sa fac pana este ziua lucrurile Celui Ce M-a trimis pe Mine, ca vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze. Faca-se voia Ta, Doamne!" Dupa care s-a inchinat, a aruncat rasa calugareasca pe suprafata apei, a pasit pe ea, cu bocceaua in spinare si toiagul in mana, si a plutit astfel pe valurile marunte ale Dunarii pana la malul celalalt!... In partile Orsovei si Ieselnitei se pastreaza, pana astazi, traditia puternica a acestei minuni a sfantului. Legat de venirea Cuviosului Nicodim cel Sfintit in Tara Romaneasca, se mai pastreaza, prin partile Mehedintiului, o alta traditie, numita Ciumarnita. In a doua jumatate a secolului al XIV-lea, in acele locuri a fost o epidemie de ciuma neagra, adusa din Europa apuseana. Dupa sosirea sa, vazand nenorocirea si jalea, sfantul a calatorit din sat in sat si a facut vindecari in masa, prin rugaciuni rostite in aer liber, asezat in genunchi, in mijlocul bolnavilor. Atat de mare a fost credinta pe care a starnit-o oamenilor in acest fel, incat unii dintre ei l-au urmat, devenindu-i primii ucenici romani. Sarbatoarea Ciumarnitei, care se praznuieste numai in zilele de post si are data schimbatoare de la o asezare la alta, dupa cum s-a nimerit trecerea sfantului pe acolo, se tine pana in ziua de azi in Mehedinti si se datoreaza marilor minuni vindecatoare ale cuviosului, savarsite acum mai bine de sase sute de ani!
In calatoria pe care o incepuse, Nicodim se oprea la cate un loc ce i se parea prielnic pentru manastirea poruncita in vis. Facea popas si tabara, adunand din ce in ce mai multi fii duhovnicesti in jurul sau, carora le tinea predici sub cerul liber, deschizandu-le sufletul si mintea pentru credinta in Hristos. In fiecare din aceste locuri se ridicau altare din lemn sau piatra, unde ramaneau cativa ucenici sa continue viata de obste a viitoarelor manastiri, ce urmau sa fie zidite pe cheltuiala si cu eforturile localnicilor. Acest fenomen de o amploare istorica nebanuita a umplut tot Mehedintiul si Gorjul cu lacasuri monahale sau biserici, ducand vestea sfantului misionar pana la scaunul domnesc al lui Vlaicu Voda. Fapt fara precedent in istoria crestinismului romanesc: in loc sa trimita dupa cuvios, pentru a fi adus la curtea domneasca, voievodul a plecat el insusi in cautarea pelerinului, insotit de o suita de osteni. Traditia marturiseste ca Nicodim cel Sfintit a devenit duhovnicul lui Vlaicu Voda si acela care l-a sfatuit sa zideasca manastirea Vodita, ale carei ruine exista si astazi pe malul Dunarii. Biserica manastirii, unul dintre cele mai vechi lacasuri de piatra din Tara Romaneasca, a avut hramul Sfantului Antonie cel Mare, evlaviosul intemeietor al monahismului rasaritean, a carui pravila monahala o urma si o predica ucenicilor sai insusi Cuviosul Nicodim. Influenta duhovniceasca a sfantului s-a intins pana in Moldova, unde trei dintre ucenicii sai au ajuns la manastirea Neamt, introducand acolo randuielile athonite aduse de la invatatorul lor, cu doua veacuri inaintea celuilalt mare ctitor de viata monahala, Paisie Velicikovski. Dar sfantul nu si-a incetat calatoriile, trecand muntii prin "Portile de Fier ale Transilvaniei" si intemeind Manastirea Prislop din Tara Hategului, unde peste veacuri avea sa-si implineasca destinul duhovnicesc un alt sfant, Arsenie Boca. Istoria bisericeasca sustine ca Nicodim cel Sfintit a fost duhovnicul de taina al primilor patru domnitori Basarabi, Vlaicu Voda, Radu I, Dan I si Mircea cel Batran, pana la inceputul secolului al XV-lea. Dar anii treceau si crucea de plumb atarna tot mai greu de gatul sfantului, care continua sa caute un loc pentru manastirea din vis.

Ultimele minuni

Cat a staretit la Tismana, in cei din urma ani de viata, sfantul a facut multe si mari minuni. Zi si noapte veneau la el bolnavi si se tamaduiau. Unii dintre ei doar se atingeau de vesmintele sale, altii se vindecau prin binecuvantarea lui, dar cei mai multi se izbaveau doar chemand numele sfantului! Auzind de minunile Cuviosului Nicodim, insusi imparatul Sigismund al Ungariei, care avea o fata chinuita de un duh necurat inca din copilarie, se hotaraste sa viziteze Tismana, impreuna cu fiica bolnava si insotit de o mare suita. Avand incuviintarea lui Mircea cel Batran, Sigismund intra in tara pe la Orsova. In drum spre manastire, duhul cel necurat din fata se tulbura de apropierea de un loc sfant. Fata cade la pamant, in nesimtire, in clipa cand demonul nevazut o paraseste, apoi isi revine, definitiv insanatosita... Intreaga suita catolica a imparatului a incercat sa-l convinga pe Sigismund ca ar fi fost o minune venita de la Dumnezeu, fara nici un merit din partea Cuviosului Nicodim. Atunci monarhul a dat porunca tuturor sa nu spuna sfantului nimic din cele intamplate, cand vor ajunge la manastire, pentru a se lamuri in ce fel s-a tamaduit fiica sa. Fiind "inainte-vazator-cu-duhul", parintele Nicodim s-a imbracat cu sfintele odajdii, a luat in maini crucea si Sfanta Evanghelie si a iesit in fata manastirii, inconjurat de tot soborul, in intampinarea craiului maghiar. Cand Sigismund a ajuns inaintea sa, sfantul l-a binecuvantat si i-a spus: "Da slava lui Dumnezeu si Preacuratei Sale Maici, pentru mila ce au facut-o astazi cu tine, tamaduind pe fiica ta!". Sigismund s-a cutremurat la auzul acestor cuvinte si, in vazul tuturor, cu lacrimi in ochi, a sarutat dreapta sfantului, aducand multumire Celui de Sus. A doua zi a sosit la Tismana si Mircea cel Batran, intampinat cu aceeasi cinste de parintele staret si intreg soborul. Cei doi monarhi au participat, impreuna cu suitele lor si alaturi de miile de credinciosi care venisera la manastire, la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, ce era chiar hramul asezamantului, asa cum i se ceruse parintelui Nicodim in vis. Reactia de mare emotie crestina pe care a avut-o imparatul fata de intreaga manifestare i-a facut pe clericii catolici din suita sa sa se teama ca nu cumva Sigismund sa ia hotararea de a trece la ortodoxie. Drept urmare, l-au sfatuit cu viclenie pe craiul maghiar sa mai puna la cale o ispitire inca si mai grea pentru Sfantul Nicodim. Desi era coplesit de tot ceea ce vazuse si auzise, imparatul i-a spus, in cele din urma, sfantului: "Parinte, suntem in zi de mare sarbatoare. Am citit in Sfintele Scripturi ca Dumnezeu, pe aceia pe care ii iubeste, ii scoate nevatamati si din foc si din apa. Te rog, parinte, arata-ne noua, astazi, puterea lui Dumnezeu asupra ta, intrand in foc, iar de vei iesi nevatamat, atat eu, cat si toti cei ce se afla cu mine, impreuna cu fiica mea vindecata, vom trece la legea ortodoxa!...". Atunci a poruncit sfantul Nicodim sa fie aprins un foc mare din busteni in fata bisericii. Cuviosul a intrat in biserica si s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu ca sa-Si arate puterea Sa prin foc, spre folosul sufletesc al celor care au cerut lucrul acesta. Apoi s-a imbracat cu toate odajdiile preotesti, a luat in mana crucea de plumb pe care o purtase la gat douazeci de ani si s-a apropiat de foc, urmat de diaconul Antonie, tanarul care il calauzise pana la locul manastirii. Au inconjurat focul de trei ori, diaconul cadelnitandu-l, apoi au facut semnul sfintei cruci, binecuvantand valvataia. Sfantul s-a intors spre tanar, intrebandu-l: "Crezi cu adevarat in puterea lui Hristos?" Antonie a incuviintat, tacut. Cuviosul l-a mai intrebat: "Ai curajul sa intri cu mine in foc, pentru credinta ta?". Tanarul a raspuns: "Da, parinte!". Atunci, spre uluirea generala, in ziua de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, Nicodim cel Sfintit a intrat in foc, urmat de diaconul Antonie, ramanand o vreme in mijlocul valvataiei, ca sa vada toti minunea si sa creada... "Si au facut aceasta de trei ori - scrie Patericul - in numele Sfintei Treimi!" La iesirea din foc, a luat sfantul un carbune si l-a pus pe marginea sfantului epitrahil, ca sa dovedeasca tuturor celor de fata ca ar fi putut sa arda, iar locul unde a fost atins de carbune s-a parjolit. In aceeasi zi, imparatul maghiar, impreuna cu fiica sa si intreaga suita s-au botezat in religia ortodoxa. La botez, Sigismund a primit numele de Matei, avandu-l nas pe insusi Mircea cel Batran. El a ramas in istorie drept singurul imparat al Ungariei de confesiune ortodoxa! In muzeul Manastirii Tismana se pastreaza, pana in ziua de azi, epitrahilul ars de carbune, ca o marturie a acestei minuni adevarate, dupa sase veacuri

Laurentiu 26.09.2007 16:17:12

Pe cand pastorea intr-una din cele trei ctitorii ridicate la sud de Dunare, Sfantul Nicodim a avut o noua vedenie, in care i se dezvaluiau navalirile turcilor ce aveau sa urmeze in Tarile Romane. In vedenie, aparea si Maica Domnului, care ii cerea sa treaca apa Dunarii si sa ii ajute pe indoitii sai frati de neam si de credinta, in fata primejdiei ce se apropia amenintator. Mai mult decat atat, traditia spune ca, intr-o zi de mare sarbatoare, spre seara, sfantul a adormit cateva clipe, asezat intr-un jilt, si i s-a aratat in vis Sf. Antonie cel Mare, care i-a repetat porunca Maicii Domnului, adaugand indemnul de a cauta un loc numit "La Cascade", unde sa ridice o mare manastire, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Trezindu-se din somn, cu bucuria unei asemenea minunate adeveriri, cuviosul Nicodim s-a hotarat sa dea ascultare noii porunci. El a cerut unui fierar sa-i toarne o cruce din plumb, in greutate de sapte ocale, inchipuind numarul zilelor din Saptamana Patimilor Mantuitorului, pe care si-a atarnat-o de gat, jurandu-se sa nu o mai scoata decat in ziua cand va vedea cu ochii lui ridicata manastirea din vis. Apoi si-a facut o boccea, in care a asezat o Biblie copiata de mana lui la Muntele Athos, a imbracat rasa calugareasca, s-a incaltat cu opinci din piele de porc, si-a luat un toiag si, facandu-si semnul sfintei cruci, a pornit-o la drum. Sfantul avea sa poarte la gat crucea de plumb vreme de douazeci de ani, pana cand i se va fi implinit visul.

icamilin 26.09.2007 23:16:09

Laurentiu, multe din cele postate de tine despre Sfantul Nicodim cel Sfintit, le-am citit , am vizitat manastirea Vodita si pe cea de la Prislop, dar despre craiul maghiar Sigismund si fiica sa nu am stiut. Multumim frumos pentru tot ce ne-ai relatat, este bine sa spunem ce stim despre un anumit Sfant, tuturor . Mi-a facut o deosebita placere sa citesc si sa retin cele relatate. DOAMNE AJUTA ! cu mult drag,icamilin

Ekaterina 08.01.2014 21:36:05

http://www.youtube.com/watch?v=ShsG2j8s4TI


Ora este GMT +3. Ora este acum 18:24:03.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.