Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

Annyta 16.10.2013 11:42:49

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 536662)
sursa: Extras din cartea Despre Dumnezeu. Rațiunea simțirii, Indiktos, Atena, 2004

Arhimandrit Emilianos Sionopetritul - Relatiile cu aproapele

Să spunem acum un cuvânt și despre vizitele pe care le facem pe la case sau între noi monahii? Luați aminte la trei lucruri. Sunt foarte simple. Cuviosul Nil, care era mare ascet și teolog, zice că atunci când te întâlnești cu cineva sau când te duci într-o casă „nu așteptați să fiți voi salutați primii”, nu aștepta să-ți spună celălalt „bună ziua”. Tu să spui cel dintâi, tu să te smerești, nu aștepta să se smerească celălalt. „Noi cei dintâi trebuie să salutăm, fie pe prieten, fie pe dușman”. Chiar dacă este dușman, chiar dacă este prieten, noi ne vom comporta în același fel.
Un alt ascet, avva Isaia, zice: „Dacă te duci ca musafir în casa cuiva”, dacă te duci acasă la un cunoscut sau la o cunoscută și iese afară și te lasă singur și gazda este nevoită să te lase singur, să nu-ți ridici fața și ochii și să începi să cercetezi cu curiozitate toate. Nici să nu deschizi sertarul să vezi ce are în el, nici „vreo ușiță”, nici vreo fereastră, ca să vezi dacă nu cumva se deschide altfel, „nici vreun sipet, nici vreo carte”, pentru că se poate ca în acea carte să aibă vreo scrisoare personală. Poate să aibă în sipet ceva pe care nu vrea ca tu să-l vezi. Spune celui ce iese. Și pentru ca gazda să fie și mai lipsită de bănuieli, când să plece, spune-i: „Te rog, ai ceva să-mi dai să fac până te întorci?” Ca să simtă ea că nu rămâi singur, ci că o consideri prezentă.
Sfântul Nil ascetul, zice că, atunci când te afli cu cineva, să fii atât de serios, atât de plin de har, să te comporți atât de frumos, încât să fii cuvios, vrednic de tot respectul. Umbletul să aibă cuviință bărbătească, chiar dacă ești femeie. În împărtășirea de hrană, fii cu înfrânare. Când te întâlnești cu cineva și îți pune să mănânci, oricum îți va pune înainte din toată inima cele mai bune mâncăruri. Să nu începi să mănânci cu lăcomie, fiindcă vei crea o impresie proastă. Nu te defăima singur. Chiar dacă ți-e foame, mănâncă puțin. Mănâncă puțin din toate și e de ajuns. Fiindcă trebuie să fii învățat să mănânci puțin, ca să poți să te înfrânezi. Dacă ești învățat să mănânci mult, nu vei putea mânca puțin. La somn, cu măsură. Dacă e nevoie să te găzduiască peste noapte, să nu fii tu primul care merge la culcare și ceilalți să nu știe ce să facă prin casă. Să dormi mai puțin decât dormi acasă la tine, pentru că trebuie să ții companie oamenilor care te găzduiesc, să discuți cu ei, să le arăți dragostea ta, să le dai darurile pe care li le-ai adus și, pe lângă acestea, să-ți arăți „buna voire și acordul în toate”. Adică să-i faci să simtă că a intrat în casa lor un adevărat înger.
Și un ultim lucru pe care îl menționează Avva Isaia. Cu toate că era un ascet, un pustnic, cuvintele lui erau foarte sociabile și în același timp duhovnicești și teologice. Zice, așadar, că, dacă cineva, fratele tău sau mama ta sau soția ta ți-a gătit o mâncare și nu a reușit-o, nu-i spune că ai gătit prost, nu-i spune că nu este cum te așteptai. Moarte este pentru sufletul tău. Este mare păcat să spui că mâncarea nu este bună, fiindcă femeia este și ea un om neputincios. Poate că a avut o problemă , vreo dificultate. Poate că fratele, monahul, să fi fost bolnav, obosit, poate să se fi gândit la ceva și să fi ars puțin mâncarea. Nu a pierit lumea. Așa binecuvintează Dumnezeu mănăstirea, așa binecuvintează și casele noastre, fiindcă și casa noastră este tot o mănăstire. Se rănește celălalt. De aceea zice: cercetează-te pe tine cum te-ai întrista pentru ceea ce auzi de la altul și așa odihnește-l pe celălalt. Nu știi că dacă ți-ar fi spus ție cineva același lucru, te-ai fi supărat? Pentru ce atunci tu o mâhnești pe soția ta sau pe fratele tău?
Și continuă avva Isaia: „Dacă veți cânta împreună, și unul greșește la un cuvânt, nu-i spune îndată și nu-l tulbura pe el, nu-i spune „taci, ai greșit”, fiindcă acest lucru îl va tulbura și când va vrea să cânte iar, va face neîncetat greșeli. Așa se creează problemele în sufletele oamenilor. Desigur, acestea sunt valabile pentru monahi, este totuși un exemplu și pentru familie.

Mă întorc la acest mesaj pentru că mi-a atras atenția în mod deosebit... De obicei eu sunt mai directă și pe motivul respectării adevărului mai spun dacă mâncarea nu e chiar pe placul meu (persoanelor mai apropiate)... Prefer relațiile în care pot să mă exprim liber, chiar dacă feedback-ul meu nu e mereu pozitiv. Se pare că sunt prea pretențioasă, poate prea critică...

cristiboss56 18.10.2013 16:05:18

Sfințenia este reală, vie, naturală, accesibilă
 
Dacă unii neagă sfințenia, alții îi exagerează caracterul. Sfințenia este reală, vie, naturală, accesibilă. Putința sfințeniei este un dat al condiției umane. Sfințenia nu este o exagerare, ci dimpotrivă, este starea de echilibru și armonie care aduce o viață plină de bucurie. Sfinții sunt oameni adevărați și nimic din ce e omenesc nu le lipsește, doar că în ei binele a învins răul. Adesea trăim lângă sfinți și nu-i recunoaștem.
Pentru a ajunge la o viață desăvârșită, omului i s-a dăruit har dumnezeiesc - energie necreată - și de aceea mântuirea nu este posibilă fără har. Oamenii în care ajunge să împărățească harul sunt sfinți, căci harul așează omul în ordinea divină prin sfințenie. Toți oamenii - ne spune știința - emană lumină și energie, dar sfinții răspândesc lumină necreată, dumnezeiască. Mulți împărați, ostași, gânditori, creatori și mari organizatori au fost sfinți și deschid calea sfințeniei pentru toți oamenii, indiferent de profesiune, națiune, sex ori vârstă.
(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, p. 467)

cristiboss56 19.10.2013 15:50:34

Rugăciunea leagă sufletul de suflet
 
Rugăciunea leagă sufletul de suflet; îl face simțitor la suferință și durere. De nu e rugăciune ori de-i puțină, n-ajungi la inima celui de lângă tine și nu i-o știi. Că numai rugăciunea te face în chip minunat văzător ai tainei lui. Departe de ai săi, Sfântul Serafim de Sarov în toată viața sa cu rugăciune primea înștiințare de la ei.
Iubește-i încă și te roagă și pentru cei plecați de aici, la Domnul. E un chip înalt al iubirii, ce n-așteaptă răsplată. Așa, întotdeauna și mult s-a rugat Părintele Serghie, ca toți ceilalți mari bărbați duhovnicești.
Cât privește pe cei vii, după cum am mai spus, numai prin rugăciune putem ajunge la iubirea lor, lipsită de orice egoism, sădită în Dumnezeu, lucrând prin El și pentru El, iar nu prin noi și pentru noi.
Pe scurt, Părintele Serghie spune că "rugăciunea e maică născătoare de multe odrasle ale iubirii".
(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învătătura Părintelui Serghie, Editura Sophia, pp. 99-100)

cristiboss56 20.10.2013 16:31:51

„Demonul tatălui meu”- Pr. Stephen Freeman
 
sursa: http://glory2godforallthings.com

Strămoșii mei au ajutat la crearea unei lumi crude, iar consecințele ei continuă să apară în viața mea și a câtorva oameni din jurul meu. Trebuie să înțelegem că atât pământul, cât și fiecare persoană din jurul nostru sunt salvarea noastră. Hristos a înfruntat demonii tatălui meu și i-a distrus. Victoria mea este legătura mea cu Hristos.
Înainte de a scrie titlul „Demonul tatălui meu”, am ezitat, deoarece nu am vrut să aduc tatălui lipsă de respect. Dar articolul are ca referință propria-mi viață, pentru că de când am crescut, am descoperit că lucrurile cu care mă lupt nu sunt diferite de cele cu care s-a luptat și tatăl meu. Poate și bunicul meu s-a luptat cu ele la rândul său.
Am scris recent că „noi suntem cu toții conectați”. Această afirmație este adevărată pentru oameni în general, dar cu atât mai mult pentru Biserică și pentru familii. Acum câțiva ani am auzit o serie de lecturi ale părintelui Thomas Hopko despre păcatul primordial, genetic și personal. Lecturile alcătuiau o privire de ansamblu asupra noțiunii de păcat și chiar mai mult, asupra conexiunii adânci pe care acesta o are în viețile oamenilor. Ortodoxia nu a vorbit deseori despre „păcatul originar” - ideea moștenirii sentimentului de vinovăție de la păcatul lui Adam și al Evei, dar nici nu a ignorat faptul că păcatul și zdrobirea au o profundă legătură moștenită. Este aproape cazul unui abuzor sexual care a fost la rândul său abuzat sexual. Păcatul și zdrobirea au un caracter foarte adânc conectat. Noi suntem rareori „originali” în alegerea păcatului. Cineva a trebuit să ne învețe mai întâi!
Profetul Iezechiel mustră copiii lui Israel cu însăși cuvintele Domnului, spunând: „Părinții au mâncat aguridă și copiilor li s-au strepezit dinții?” (Iezechiel 18, 2) Dumnezeu spune lui Israel că problemele lor nu sunt moștenite, ci ei înșiși și le-au făcut.
Eu trăiesc într-o cultură care se confruntă cu probleme în ceea ce privește relațiile dintre oameni. Aceste probleme nu sunt ceva ce am creat eu, ci reprezintă ceva ce am moștenit. Bunicul mamei mele a fost stăpân de sclavi așa cum a fost și tatăl său înainte. Mi s-a spus că era „îngăduitor” și asta face totuși puțină diferență. Strămoșii mei au ajutat la crearea unei lumi crude, iar consecințele ei continuă să apară în viața mea și a câtorva oameni din jurul meu. Și e bine că au făcut asta strămoșii mei și nu eu. Eu sunt în poziția mea și alții în pozițiile lor rezultate în mare parte de la strămoși. Nu noi am creat lumea, dar încă mai avem de trăit în ea.
Câteva lucruri în existența umană ilustrează cel mai bine conexiunea vieților noastre decât relațiile cu familia. Noi suntem moștenitorii fizici ai strămoșilor noștri - infarctul pe care l-am avut recent are mai mult legătură cu existența moștenită decât cu mediul înconjurător. Inima mea nu este mai puțin moștenită decât umbra nasului meu. Dar moștenirea noastră se extinde cu mult peste inimi și nasuri, ea se extinde către caracter, înclinații (către bine sau rău) și către o serie de alte probleme „psihologice”.
O zicală ortodoxă spune: „Un călugăr salvează prin rugăciune șapte generații din familia sa”. M-am întrebat adesea dacă aceste șapte generații sunt în viitor sau în trecut (sau împărțite în mod egal). În viața mea m-am luptat cu probleme care se pare că nu au fost în întregime noi. „Demonii” mei sunt mai mult sau mai puțin „demonii” tatălui meu. Este cred cazul ca ghilimelele să nu fie puse.
Cultura seculară, cu noțiunea de psihologie a persoanei ar putea ține cont de genetică și mediul înconjurător - pentru că aceasta refuză să recunoască că pot exista legături care merg dincolo de aceste influențe.
Eu am trăit prea mulți ani în comunitate - comunitatea parohiei în general. Legăturile dintre oameni, cele dintre preot și oameni, dintre enoriași și închinători din alte locuri, dintre sfinți și păcătoși și chiar dintre bărbați și îngeri, toate acestea sunt caracteristice vieții de parohie. Aceste legături sunt deseori ignorate, nu pentru că sunt greu de observat, ci pentru că noi avem personalități diferite care le fac greu de perceput.
Întreaga viață este un sacrament, ceea ce înseamnă că lucrurile co-există. Noi facem parte din viețile celor din jurul nostru. Boala și sănătatea sunt deopotrivă împărțite. Vindecarea și iertarea nu sunt niciodată individuale.
În romanul „Crimă și Pedeapsă” al lui Dostoevsky, criminalul Raskolnikov este consolat de prostituata Sonya:
„Mergi în acest minut, stai la răscruce, îngenunchiază, sărută mai întâi pământul pe care l-ai pângărit și apoi îngenunchiază în fața lumii întregi și spune tuturor oamenilor cu voce tare: „Sunt un criminal!” Apoi Dumnezeu îți va da viața înapoi. Vei merge? Vei merge?” (Capitolul 30)
Trebuie să înțelegem că atât pământul, cât și fiecare persoană din jurul nostru sunt salvarea noastră. Hristos a înfruntat demonii tatălui meu (și apoi ai mei) și i-a distrus.
Victoria mea este legătura mea cu Hristos.
(Pr. Stephen Freeman)
sursa: http://glory2godforallthings.com

antoniap 20.10.2013 20:47:48

Lucruri pe care trebuie sa le pazesti cu sfintenie

Dacă ai posibilitate și voință, obișnuiește să te trezești la rugăciune în miez de noapte. Rugăciunea din timpul zilei este de argint și este dusă la Dumnezeu de către sfinții îngeri, însă cea mai puternică rugăciune este cea din timpul nopții. Ea se numește de aur fiindcă atunci cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge la Dumnezeu direct, fără nici o mijlocire. Căci așa cum vrăjile și farmecele au cea mai mare putere în timpul nopții, tot așa și rugăciunea are o putere foarte mare și este o jertfă bine plăcută înaintea lui Dumnezeu, tocmai pentru faptul că faci o osteneală foarte mare să te trezești în miez de noapte. Noaptea, mintea este limpede și detașată de orice grijă lumească din timpul zilei, iar rugăciunea ta va fi curată și rostită cu atenție și înflăcărare. Roagă-te pentru iertarea păcatelor, roagă-te pentru întreaga lume, fă metanii cât poți, plângi, căci diavolii sunt îngroziți de oamenii care-și plâng păcatele și pun hotărâre temeinică de a nu mai păcătui. Metaniile sunt ca o sabie care taie și scot păcatele, lacrimile le spală, iar rugăciunea umple de virtuți.


Ferește-te să lucrezi Duminica, pentru că banii câștigați în aceste zile sfinte de sărbătoare, ți se vor fura pentru că și tu ai furat întâi Ziua Domnului. Sau îi vei pierde singur, sau îi vei da pe medicamente și pe la doctori.


Ferește-te să judeci pe cel ce l-ai văzut greșind, căci vei ajunge să cazi exact în aceleași păcate. Nu iubi somnul, desfătarea, mândria, îmbuibarea cu mâncăruri și băuturi, căci acestea sunt cauzele care pornesc în tine războiul curviei.


Cât ești în viață, fă-ți cu mâna ta ce ar trebui să-ți dea alții de pomană după ce vei muri, căci la moarte s-ar putea să n-ai parte nici măcar de o groapă, cu atât mai puțin de pomeni, milostenii.


Dacă vei ajunge vremurile grele și ți se va lua pâinea de pe masă, să nu faci revoltă, căci nu se cade să ieși în stradă pentru stomac.
Încearcă să faci cel puțin o bucurie pe zi unei persoane, fie că-i dai de pomană haine, mâncare sau bani, fie că-i spui o vorbă bună, un cuvânt de încurajare și mângâiere, pentru că foarte mult contează înaintea lui Dumnezeu să bucuri un suflet.


Silește-te să faci fapte mari, dar ia aminte că Dumnezeu se uită la intenția cu care faci, nu la mărimea faptei.
Să nu treacă ziua și să fii certat cu cineva, căci nicio rugăciune nu-ți va mai fi primită până nu te împaci și-ți ceri iertare acelora cărora le-ai greșit sau ți-au greșit.


Nu lega prietenii cu oamenii vicioși, căci vei ajunge să înoți în aceeași mocirlă în care înoată și ei. Ferește-te de prietenia cu lumea necredincioasă, care este vrăjmășie cu Dumnezeu.
Nu ai voie să iei parte la înmormântarea sinucigașilor și nici să mănânci din pomana acestora. Cei care merg la astfel de înmormântări se însoțesc cu demonii iadului care conduc prin văzduh la groapă trupul sinucigașului și presară deasupra cenușa iadului, zicând: „Și voi, și voi veți fi ai noștri.”


Diavolul nu-ți cunoaște gândul, însă te ispitește acolo unde știe că ai slăbiciune. El pune în undiță exact râma cu care știe că te ademenește. De exemplu, nu te ispitește cu patima beției, dacă știe că nu-ți place băutura și că nu te poate doborî, ci cu patima de care știe că ești tu stăpânit.


Fii model în lume, astfel încât oamenii să aibă ce învăța de la tine și să te pomenească în rugăciunile lor. Cu tine, Dumnezeu poate judeca lumea. La Judecată, când Dumnezeu îi va întreba pe ceilalți care au trăit lângă tine, de ce nu au făcut și ei fapte bune, de ce nu au mers la Biserică, nu s-au spovedit, împărtășit, te va pune pe tine ca martor și le va spune acelora: „Dar el cum a putut, el cum a știut?” Alminteri, și alții pot fi de mărturie pentru tine la Judecata de Apoi.
din învățăturile și îndemnurile părintelui Visarion Iugulescu
Sursa:

http://luminapentrucandeladinsuflet....-cu-sfintenie/

cristiboss56 21.10.2013 21:23:13

Iubirea nu cere mari isprăvi și planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, o mică rugăciune...

Ea cată la frate, gata mereu să-i sară în ajutor. Fii blând și bun cu toți, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toți sunt în nevoi, bolnavi cu toții. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deși ne pare că le merge bine, de stai să cugeți ce i-a fost hărăzit omului să fie, și ce-a ajuns, nu poți decât să plângi de mila lor, și-a ta. Pe lânga asta, sunt necazurile vieții: citește numai ziarul, și-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin și suferință. N-au, oare, toți acești oameni nefericiți nevoie de mila și bunătatea ta?

Fiecare om pe care Domnul ți l-a scos în cale să simtă că ți-e drag, că-i vrei binele și ai dorința vie de a-l ajuta. Să simtă, adică, toți iubirea ta.

Și cum să nu-i iubești pe toți, când sunt cu toții de mare preț în ochii lui Dumnezeu! Când fiecare, cum spune Dostoievski, mărunt și neînsemnat cum e, are o soartă măreață și zguduitoare, vrednic de luat în seamă și de plâns. Că pentru toți, până la unul, S-a întrupat și S-a jert*fit Hristos. Părintele Serghie spune sus și tare că niciodată nu-i prețuim pe oameni așa cum se cuvine, și de aceea pe cei ce par că sunt mai de necinste, pe aceia cu mai multă cinste să-i întâmpinăm (cf. 1 Cor. 12, 23).

Să-ți pese de fiecare om, ajută-l, dorește-i mântuirea. Cu gingășie însă să-l ajuți. Nu-i ține predici, că nu-i sunt de folos nici lui, nici ție. Nici sfat nu da de nu ți s-a cerut. De faci vreun bine, fă-l cu duh smerit. Să-ți fie pildă adânca smerenie cu care Sfântul Serafim de Sarov îi întâmpina pe cei ce veneau la el, mic ori mare. (…)

Mai înainte de a le vorbi oamenilor de Dumnezeu, roagă-l, pe Duhul Stant să te lumineze cum și ce să spui. Și întotdeauna, cu rugăciune pentru cel de lângă tine, caută și află cuvântul potrivit.

Că rugăciunea uneltește iubirea de oameni, o ține vie, o sporește și o arată.

Rugăciunea iți deschide ochii, ca să-l vezi pe cel de lângă tine și să-i cunoști nevoia.

Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila.

Îndoit folos ai pururea din rugăciunea pentru frate; pe tine te blagoslovește cu sporul de iubire, pe celălalt, cu mângâierea celor cerute pentru el. Și nu-i mai mare dar ca darul rugăciunii. Dă-l mai întâi celui ce-i știi nevoia și necazul. Dar ține minte că nu e om să n-aibă trebuință de rugăciunea și de iubirea ta.

Iar nevoia pe care o are fiecare, ți-o arată rugăciunea. Ea iți șoptește și de-i bine să-i vorbești și cum, ori de-i mai bine să păstrezi tăcerea și să stai deoparte.

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura Părintelui Serghie, Editura Sophia, pp. 97-99)

cristiboss56 22.10.2013 20:49:13

Smerenia
 
SMERENIA ESTE UNEALTA MEA!

https://lh6.googleusercontent.com/-2...nopetritis.gif

Vei afla ușor într-un om lucrările parțiale ale multor altor virtuți, dar căutând în el mireasma smereniei, abia dacă o vei găsi. De aceea, este nevoie de multă smerenie pentru a dobândi acest lucru.”
Dacă-i analizezi pe oameni, la toți vei găsi cu ușurință unele virtuți sau unele nevoințe duhovnicești. Dacă vei căuta însă mireasma smereniei, abia de o vei găsi. Câte fapte bune avem fiecare dintre noi! Dar smerenie, câti avem?
De aceea este nevoie de multă smerenie. Varianta corectă este “silință” în loc de smerenie. Ca să dobândești smerenia, e nevoie să-ți zdrobești sinele, sa-l jertfești. Să te smerești înaintea oamenilor. E nevoie să-ti pui în acțiune existența ta cu silire, să o iei în serios și să spui: “Gata, smerenia este unealta mea!” Când vei face aceasta, smerenia va deveni proprietatea ta.
(Arhim. Emilianos Simonopetritul – Cuvânt despre trezvie. Tâlcuire la Sfântul Isihie)



Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredințează că suntem mai păcătoși decât toți oamenii și nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimăm pe noi înșine nu avem smerenie, ci atunci cand altul ne ocarăște și ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam și zicem: «Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele», aceasta este smerenia adevarată. De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spala păcatele și biruiesc diavolul”.

Smerenia în fața Domnului și a omului este taina tainelor, cu care poți străbate calea până la Tatăl nostru Cel din ceruri. Smerenia este floarea cea mai gingașă, dar și greu de atins. Prin ea Îl putem cunoaște pe Iisus. Sufletul meu aleargă după Iisus, dar mai întâi va trebui să ajungă la cunoașterea adevăratei smerenii.
Calea cea bună a smereniei este calea pe care ne-ai arătat-o Tu, Iisuse, și sufletul meu dorește să Te urmeze, fiindcă așa știu că voi împlini voia Ta! Fără ajutorul Tău însă, știu că nu voi putea. Dar eu mă rog Ție, Iisuse, ajută-mă să ajung și eu așa cum ai zis: „învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima”.
După Sfântul Isaac Sirul smerenia este haina lui Dumnezeu care S-a smerit, îmbrăcându-Se în trupul nostru muritor. Iar ce este ea anume, auzim pe același mare sfânt al liniștii, zicând: Smerenia este o putere tainică pe care o primesc sfinții desăvârșiți, după desăvârșirea întregii lor viețuiri. Această putere nu se va da decât numai celor desăvârșiți în virtute, prin puterea harului, atât cât încape în hotarul firii.”

Leoaica 23.10.2013 15:54:33

Iarăși milostenia
 
"Odată, cum mergeam cu sfântul prin piața orașului, văd la dreapta mea un om care aștepta ceva. Veneau după el mulți săraci cerându-i ajutor. Iar el, facându-se că-i alungă, le punea repede în mână milostenia sa. Așa se ascundea de oameni. Cum l-am văzut, l-am tras de mână pe cuviosul și i-am spus despre virtutea acestui om. Iar el, mi-a zis: „Este mare înaintea lui Dumnezeu. Îl cunosc, pentru că de mai multe ori m-am întâlnit cu el”. Apoi, după câteva zile iarăși l-am întrebat despre această virtute și el mi-a povestit această străină minune:
Eram copil cam de 12 ani, mi-a zis el, și m-am dus la biserica Sfântului Apostol Toma să mă rog. Aici am găsit un preot învățând poporul și, între altele, a vorbit și despre milostenie. Zicea că cel ce dă milostenie la săraci este ca și cum ar pune în mâna Domnului ceea ce dăruiește. Când am auzit acest cuvânt m-am minunat și am judecat pe omul lui Dumnezeu, zicând că este mincinos. Pentru că, gândeam, de vreme ce Domnul este în ceruri de-a dreapta Tatălui, cum poate să fie pe pământ ca să ia ceea ce dăm la săraci.
Deci, pe când mergeam și mă gândeam la cele auzite, văd din întâmplare un sărac zdrențăros, care avea deasupra capului lui, o, minune, chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Și cum mergea săracul, s-a întâlnit cu un om milostiv, care i-a dat o bucată de pâine. Dar când acel iubitor de săraci a întins mâna sa către cerșetor, a întins și Domnul din icoană mâna Sa, a luat pâinea și a mulțumit, apoi a dat-o săracului. Însă nici acesta, nici cel milostiv nu au văzut ceva. M-am minunat și am crezut. De aici știu că cel ce dăruiește fraților celor nevoiași, pune darul său cu adevărat în mâinile lui Hristos. Această icoană a lui Hristos o văd deasupra tuturor săracilor și de aceea mă străduiesc să fac cât pot milostenie, care atât de mult îi place Domnului."

(Un episcop ascet, Viața și învâțâturile Sfântului Ierarh Nifon, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 79)

www.doxologia.ro

Leoaica 23.10.2013 15:57:09

Sfaturi pentru sporirea duhovnicească
 
1. Să ai un canon zilnic de rugăciune; nu însă foarte mare, ca să-l săvârșești, în pofida tuturor treburilor tale;
2. În timpul liber, să te adâncești în sensurile rugăciunilor canonului tău, înțelegând fiecare cuvânt, trăind fiecare frază și pregătindu-ți inima pe măsură, încât la vremea rugăciunii să le înțelegi lesne;
3. Fără îndoială, la ceasul rugăciunii mintea ta va zburda și se va încurca cu alte treburi. De fiecare dată când îți dai seama că se întâmplă aceasta, să readuci gândirea ta la obiectul rugăciunii. Să repeți citirea iară și iară, până când o vei face cu atenție și simțire. În acest fel vei constrânge mintea să se concentreze la rugăciune, până când, cu timpul și cu nevoința continuă, se va izbăvi de rătăcire și lâncezeală;
4. Dacă vreun cuvânt sau vreo frază a rugăciunii mișcă puternic sufletul tău, să nu înaintezi mai jos. Rămâi acolo, cu atenția gândului și cu trezvia inimii! Hrănește sufletul tău cu gândurile bune și cu sentimentele sfinte pe care le produce acest cuvânt sau frază. Nu te sili să lepezi o asemenea stare binecuvântată. Ține-o până când va pleca ea singură! Este semnul că duhul rugăciunii s-a arătat lucrător în tine. Și, în același timp, este mijlocul cel mai eficient pentru statornicia acestui duh în inima ta.

(Sf. Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, editura Egumenița, p. 45)

www.doxologia.ro

cristiboss56 24.10.2013 19:24:15

Pocăința este cea mai importantă și mai urgentă necesitate a vieții noastre, iar amânarea ei este o uneltire a diavolului, cu care ușor ne poate înșela. Uităm faptul că numai prezentul ne aparține și că pentru viitor nu putem fi siguri, noi nu știm ceasul morții și de aceea trebuie să luăm acum hotărârea de a pune început de pocăință.
Unul din multele mijloace pe care diavolul le folosește, pentru a ne împiedica de la Taina Mărturisirii este neîncrederea în discreția duhovnicului. Multora le creează teama că duhovnicul le va vădi păcatele. Dar aceasta este înșelare, deoarece duhovnicii sunt legați cu legăminte înfricoșătoare înaintea lui Dumnezeu. Chiar și atunci când sunt amenințați cu moartea, nu au dreptul să arate, și nici nu arată, niciodată nimic din cele pe care le spovedesc înaintea lor cei care se apropie de Taina Mărturisirii. Mai ales femeile obișnuiesc adeseori să-și spună păcatele, „în mod confidențial” prietenelor și rudelor lor, iar atunci când cele destăinuite de ele sunt divulgate și altora, ele presupun că au fost divulgate de către duhovnic.
Ultima și cea mai puternică armă a diavolului, pe care acesta o folosește mai ales împotriva celor care au săvârșit păcate mari, este deznădejdea. Ascunde în chip viclean, nemăsurata milostivire a lui Dumnezeu și nesfârșita Lui dragoste pentru noi, arătându-ni-L numai Drept Judecător.
Diavolul vrea încă să ascundă de noi faptul că patimile noastre se pot preschimba în virtuți cu harul lui Dumnezeu, pe care Acesta îl dăruiește fiecărui om care se smerește și se pocăiește cu adevărat. Deznădejdea este hulă împotriva lui Dumnezeu, deoarece tăgăduiește dragostea Lui, iubirea Lui de oameni și mila Lui; ea tăgăduiește încă și făgăduințele Lui. Dacă ar fi fost posibilă curățirea sufletului nostru numai prin propriile noastre puteri, atunci, pe dreptate, ar fi trebuit ca toți să fim cuprinși de deznădejde.
Acum, însă, când Dumnezeu cere de la noi numai hotărârea și străduința de a trăi în acord cu voia Lui, nici un gând de deznădejde nu trebuie să ne tulbure. Trebuie să spunem și aceasta că, este un mare păcat, ce are nevoie de spovedanie, faptul de a nu chema pe duhovnic atunci când avem rude care sunt pe moarte, îndreptățindu-ne pe noi înșine și spunând că nu facem aceasta pentru a nu-i înfricoșa. Și astfel îi lăsăm în timpul ieșirii sufletului lor pradă fricii pricinuită de prezența demonilor, de vreme ce pleacă din această viață nepregătiți.
(Arhim. Atanasie Anastasiu, Povățuire către pocăință, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 109-111)


Ora este GMT +3. Ora este acum 17:37:10.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.