Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

cristiboss56 21.02.2018 02:15:49

Asa cum atunci când vrei să privești un tablou trebuie să te îndepărtezi puțin ca să poți vedea imaginea de ansamblu a acestuia, spre a-i putea surprinde plinătatea frumuseții, la fel și pe cei dragi nouă ajungem să îi cunoaștem mult mai bine atunci când nu-i mai avem aproape, deoarece când se află în preajma noastră, destramă din frumusețea și taina persoanei.
Aidoma s-a întâmplat și cu Sfinții Apostoli care, deși au trăit lângă Mântuitorul și au luat parte la toate minunile Sale, nu și-au dat seama cu adevărat pe cine au avut lângă ei, decât numai după Învierea, Înălțarea Sa la cer și primirea harului: „Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut”.
(Ieromonah Luca Mirea, Crâmpeie de gând și cuvânt, Editura Predania, București, p. 21)

cristiboss56 21.02.2018 13:11:24

Să vă rugați pentru rudeniile voastre fără să vă neliniștiți pentru mântuirea lor, căci altfel pierdeți comunicarea voastră cu Hrisos și dovediți puținătate de credință. Să le încredințați pe toate iubirii și proniei lui Dumnezeu, și să vă rupeți de lume, de rudenii, de părinți și de frați. Toate acestea pe care le trăiesc asceții sunt scrise în canonul tunderii în Schima Mare: „Cei ce voiți – zice Domnul – în urma Mea a veni, cu osârdie lepădați-vă de patimile cele lumești, de părinții care v-au născut și de soții și de frați și de prieteni și de rudenii, de averi și de case, și primiți vrednicia apostolilor Mei”.
Ascultați ce s-a întâmplat cu un ascet în Pateric: Singurul născut al unei familii foarte bogate a mers în pustia Nitriei. Aici a sporit mult. Au trecut anii. Părinții lui au murit. Nu exista moștenitor și au venit să-l caute câțiva oameni din acea cetate. Averea era foarte mare. I-au zis:
- Am venit să-ți spunem să vii, dacă vrei, să iei avuția părinților tăi care au murit. Atunci acela și-a plecat capul și a zis:
- Eu mai înainte de ei am murit lumii, și cum este cu putință ca mort pe mort să moștenească?
Dacă nu ucidem omul cel vechi, nimic nu se face. Să-L iubim pe Hristos și ne va iubi și El. Toate durerile vor trece, vor fi biruite, se vor preschimba. Printre alții, și Sfântul Simeon Noul Teolog a spus ceva foarte frumos: „…fii ai luminii… copii ai lui Dumnezeu, precum este scris, dumnezei prin har… câți tăgăduiesc lumea cea deșartă și care duce la rătăcire, câți urăsc fără ură părinți și frați…”.
Ce lucru frumos e acesta! Marea taină este „ieșirea”. Există un filtru matern, unul patern, iar dacă monahul nu este atent, „ieșirea” se face prin acestea. Dacă într-un fel, ai înlăuntrul tău cinci trepte ale iubirii și cheltuiești două pentru părinți, două pentru frați, ce rămâne pentru Dumnezeu? În vreme ce în Dumnezeu viază toate iubirile lumii. Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, le iubești pe toate, căci înlăuntrul lui Dumnezeu există toate și Dumnezeu așa voiește să-L iubești. El Însuși spune: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta (Marcu 12, 30). Aceasta este „matematica superioară” a religiei creștine. Nici o altă religie n-a deslușit aceste noime, pentru că ele nu sunt născociri omenești. Dumnezeu ni le-a descoperit.
Părintele Porfirie

cristiboss56 21.02.2018 13:20:42

Să nu lăsăm vreodată inima să se răcească !
Să nu lăsăm vreodată inima să se răcească sau să se atrofieze, să nu lăsăm ca teama să distrugă generozitatea. „Nu te teme, turmă mică”, spune Hristos, „Eu am biruit lumea...” (Luca 12, 32; Ioan 16, 33). Noi aparținem neamului celor biruitori sau mai curând celor pentru care Hristos a trăit, a murit, părând că suferă o înfrângere, în timp ce în realitate El a repurtat o victorie pentru totdeauna. Suntem deja cetățeni ai cerului.
Dacă măcar am lua aceste lucruri în serios, întru deplinătatea cunoștinței, dacă ne-am reprezenta, nu numai în capul nostru sau într-un ungher al sufletului, ci în toată ființa noastră, ceea ce știm deja despre veșnicie, din cuvântul lui Dumnezeu și din cuvântul Sfinților, din scrierile Sfinților Părinți, din vocea tainică a lui Dumnezeu care răsună în sufletul nostru, în conștiința noastră sau în murmurul blând al brizei de seară de care vorbește Isaia!... Poate că prin Sfintele Taine ne împărtășim, înainte de toate, cu veșnicia cu care luăm cunoștință. Milioane de oameni și-ar da viața pentru a afla cele pe care le cunoaștem, dar noi suntem obișnuiți până într-atât, încât lucrurile cele mai prețioase ne par a fi banale, trecând pe lângă ele.
Dacă măcar am putea să înțelegem valoarea bogățiilor pe care le avem, atât în vremelnicie, cât și în veșnicie, să înțelegem că rădăcinile noastre se găsesc acolo unde nu este moarte, nici înfrângere, acolo unde nu e întuneric, despărțire sau dezbinare, unde totul este împlinit, atingând desăvârșirea, strălucind de slava veșniciei, de slava lui Dumnezeu, atunci ne-ar fi dat să trăim cu vigoare, cu îndrăzneală, fără temeri și am putea ajunge să nu ne fie frică să iubim, chiar dacă această iubire ne sfâșie sufletul, chiar dacă pare să ne distrugă viața... această scurtă viață pământească la apusul căreia se ridică zorii vieții veșnice. De acest revărsat de zori ar trebui să ne aducem aminte.
Mitropolit Antonie de Suroj

cristiboss56 24.02.2018 17:56:46

Dragostea are trei ipostasuri: curăție, cunoștință și lumină !

Dragostea mă face Dumnezeu, și Tu, o, Dumnezeule te faci om. Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniți există doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniți, există dragoste. Numele Tău este iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate.
Dacă Tu ai fi fost singuratic, Tu n-ai mai fi dragoste, ci ură. Dacă Tu ai fi doime, ai fi o alternare de dragoste și ură. Dar Tu ești o treime și, de aceea, Tu ești iubire și întru Tine nu există nici întuneric și nici alternare. Dragostea nu cunoaște nici timp și nici spațiu. Ea este în afara timpului și a spațiului. Pentru iubire, o zi este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi.
Când sunt unit cu Tine în iubire, nu există nici cer și nici pământ – doar Dumnezeu există. Nu există nici „eu”, nici „tu” – doar Dumnezeu există. Dragostea are trei ipostasuri: curăție, cunoștință și lumină. Fără curăție, dragostea nu este afecțiune, ci egoism și patimă. Fără cunoștință dragostea nu este înțelepciune, ci prostie. Fără lumină, dragostea nu e putere, ci slăbiciune. Când patima, prostia și slăbiciunea se împletesc, ele devin iad, ceea ce satanei îi place să numească „iubire”.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici

cristiboss56 26.02.2018 01:12:25

*** Editat***

cristiboss56 26.02.2018 01:18:26

Sfântul și Marele Post este stadion duhovnicesc al virtuților, timp de pocăință și rugăciune, de trezvie și de umilință, perioadă de post, de curățire sufletească și de iertare. Toată această binecuvântată perioadă este o călătorie sfântă, ce ne-o pune înainte Sfânta noastră Biserică în fiecare an, pentru fiecare creștin ce râvnește să pășească împreună cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să învie și să se facă părtaș al veșnicei Sale Împărății.
Biseria noastră, ca o mamă iubitoare, prin Tainele ei mântuitoare, prin dumnezeieștile Liturghii mai înainte sfințite, cu Vecerniile umilincioase, cu iubitul de popor Imn Acatist al Născătoarei de Dumnezeu, cu Pavecernițele Mari, cu Marele Canon al pocăinței, vine să ne trezească și ne invită la nevoința înfrânării, a rugăciunii, a binefacerii și la un drum al pocăinței de suflet mântuitoare.
Acest scop îl are Sfântul și Marele Post și ni-l reamintește în fiecare zi, prin sfințitele cântări ale Triodului: „Începutul umilinței și al pocăinței, înstrăinarea de cele rele, înfrânarea patimilor spre care să ne grăbim, tăind toată lucrarea cea vicleană”. Lupta împotriva răului cere pocăință, lepădarea răutăților, înfrânarea patimilor și tăierea răutăților. Și în această luptă se aruncă cei care râvnesc după Dumnezeu și astfel devin părtași și ai biruinței finale.
Necesitatea de „a ne curăți pe noi de toată boala trupească și sufletească” este o dorință fundamentală a fiecărui creștin adevărat, iar acest lucru ni-l dăruiește Sfântul Duh:
când facem roade vrednice de pocăință,când dăruim iertare fraților noștri,când ne stăpânim gândurile noastre neastâmpărate prin puterea rugăciunii,când evităm judecarea și osândirea aproapelui nostru,când miluim pe săraci și îi ajutăm pe cei în suferință,când participăm la Sfintele Taine șicând ne rugăm pentru toți oamenii.
În acest fel vine pacea lui Dumnezeu și răsplătește inima și mintea noastră, cu harul și prezența dumnezeiască.
Mai ales în aceste zile ne înalță și imnologia Bisericii noastre, care este împodobită cu imne minunate și insuflate de Dumnezeu, pe care de Dumnezeu purtătorii Părinți, cu credință și evlavie, le-au scris și le-au predat Bisericii spre slava Dumnezeului în Treime lăudat și spre cinstea și lauda Sfinților noștri.
Un loc aparte în cântările de laudă ale Bisericii noastre îl dețin imnele care sunt închinate Doamnei și Stăpânei lumii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Maria. Cântările închinate Maicii Domnului, cântările de la Slujbele Praznicelor Maicii Domnului, toate aceste rugăciuni ale Sfinților noștri Părinți iubitori și ale imnografilor exprimă bogăția mângâierii Maicii lui Dumnezeu față de neamul omenesc, dar și evlavia profundă, credința și dragostea creștinilor către Preacântata Maica a lui Dumnezeu și a întregii lumi.
Este cunoscut faptul că un loc deosebit în sufletele creștinilor ortodocși îl ocupă cântarea de mulțumire Acatistul Bunei Vestiri (Imnul Acatist al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu), care constituie o rugăciune alcătuită de poporul lui Dumnezeu, ce exprimă nesfârșita recunoștință și mulțumirile noastre calde către Pricinuitoarea mântuirii, a bucuriei, a nădejdii, dar și a păcii lumii, care este Mireasa nenuntită și cea pururea fericită și prea nevinovată Ocrotitoare și Ajutătoare a neamului nostru. Cu vrednicie și cu dreptate se cuvine să o lăudăm și să o slăvim pentru nemărginitele ei binefaceri către noi.
Starețul meu ne îndemna să spunem în fiecare ziAcatisul Bunei Vestiri, spre slava și cinstea sfântului nume al Maicii Domnului și pentru folosul și mângâierea sufletului nostru.
Trezvia și invocarea numelui lui Dumnezeu și al Preasfintei Maicii Sale sunt virtuți dătătoare de lumină, care nasc lumina și bucuria în viața noastră. Și cu cât mai mult se împletește existența noastră cu asceza duhovnicească și cu rugăciunea, cu atât ne pregătim pe noi înșine să suportăm încercările îngăduite de Dumnezeu; cu cât conștientizăm păcatele noastre, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu vine și locuiește înlăuntrul nostru, curățind mintea și inima noastră de conștiința vicleană.
Toată această nevoință binecuvântată este încununată de bucuria Învierii, care nu este doar o bucurie pascală, ci și o împărtășire de bunătățile cerești încă din această viață.
Mă rog ca greutățile vremii de astăzi să se schimbe în binecuvântări pentru locul nostru și pentru întreaga lume. În aceste zile sfinte ale Postului Mare, să intensificați rugăciunile către Înduratul Dumnezeu și către Maica noastră, așa cum facem și noi aici, în Sfântul Munte. Să trăiască fiecare propria sa schimbare prin pocăință, pentru a prisosi mila lui Dumnezeu care se dă, după cum spune Domnul nostru, celor smeriți, simpli și supuși credincioși și să ne învrednicim și de bucuria Învierii Domnului.
Post binecuvântat!
Arhimandrit Alexie, egumenul Sfintei Mare Mănăstiri Xenofont, Sfântul Munte Athos

cristiboss56 27.02.2018 07:36:16

Si desigur că o femeie serioasă, cu principii, cu o filozofie proprie, știe să-l respecte, să-l aprecieze pe bărbatul ei, să-i împartă cu bucurie și mândrie cuvenita cinstire și cuvenitul respect. „O femeie respectabilă și cuviincioasă nu este cea care stăpânește peste bărbați, ci cea care îi respectă. Dacă te supăr prin acestea pe care le spun, las să grăiască cuvântul ieșit din gura lui Dumnezeu, care spune: «atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni» (Facerea 3, 16). (Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre poruncile de a nu stăpâni peste bărbați).
„După Dumnezeu, să-l cinstești pe bărbatul tău”, scria Sfântul Grigorie Teologul tinerei căsătorite Olimpiada, ca și cum i-ar fi spus: deasupra bărbatului tău să nu-l pui nici pe tatăl, nici pe mama, nici pe bunicul, nici pe bunica, nici chiar pe copii. Bărbatul este deasupra tuturor acestor oameni, pentru că este capul tău, și nu poți să-ți schimbi capul.
(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Căsătoria, Editura Tabor, București, 2010, p. 57)

cristiboss56 28.02.2018 02:15:41

Lacrimile din timpul rugăciunii :
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XXVIII, 2, Cap. XXIX, 1-4, Cap. XXX, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 57, pp. 469-470
„Ghermanus: (...) Uneori însă, deși doresc din toate puterile să vărs lacrimi, aducându-mi eu însumi în fața ochilor greșelile și păcatele mele, nu-mi pot provoca acel plâns din belșug, și așa ochii mei se întăresc ca o piatră foarte dură, încât nu iese din ei nici o lacrimă. De aceea pe cât mă bucur de belșugul lacrimilor, pe atât mă doare faptul că nu le pot avea când vreau.
Isaac: Vărsarea de lacrimi nu este pricinuită numai de un sentiment, sau de o virtute. Uneori plângem când spinii păcatelor ne înțeapă inima și ne fac să spunem: «Am suferit în suspinurile mele, voi spăla în fiecare noapte patul meu cu lacrimi și cu ele voi uda așternutul meu». Și de asemenea: «Varsă zi și noapte șuvoaie de lacrimi. Să nu-ți îngădui odihnă și să nu se usuce pupilele ochilor tăi». Alteori plânsul apare din contemplarea bunurilor veșnice și din dorul de acea lumină viitoare, pentru care izbucnesc izvoare bogate de lacrimi din nestăpânirea bucuriei și din mare entuziasm. Când sufletul nostru însetează după Dumnezeul Cel viu, spune: «Când voi veni și voi apărea în fața lui Dumnezeu? lacrimile mele mi-au fost pâine ziua și noaptea». Cu suspinuri și plânset strigă zilnic: «Vai mie, că pribegia mea s-a prelungit» și: «Mult a fost pribeagă inima mea». Altfel se varsă lacrimile care, fără vreo conștiință a crimelor ucigașe, pornesc totuși din teama de gheenă și din gândul la acea judecată viitoare, de groaza căreia profetul spune cu inima străpunsă: «Să nu intri, Doamne, la judecată cu robul Tău; căci nimeni viu nu se va găsi drept în fața Ta». Sunt și altfel de lacrimi, pe care le produce nu conștiința păcatelor proprii, ci a păcatelor și a răutății altora. Așa a plâns în trecut, precum este scris, Samuel pentru Saul, sau Domnul pentru acea cetate a Ierusalimului, sau Ieremia, care zice: «Cine va da capului meu apă și ochilor mei izvor de lacrimi? Voi plânge ziua și noaptea pe cei uciși ai fiicei poporului meu». Sau cum sunt, de bună seamă, acele lacrimi despre care cântă psalmul 101: «Că am mâncat cenușă în loc de pâine și amestecam cu plâns paharul meu». Acestea, desigur, că nu izvorăsc din acel sentiment din care ies în psalmul 6 din gura celui ce se pocăiește, ci datorită neliniștilor produse de greutățile și necazurile vieții, care-i apasă pe drepții acestei lumi. Aceasta o arată nu numai textul psalmului, ci chiar titlul formulat astfel: «Rugăciunea săracului, când a fost îndurerat și și-a revărsat rugăciunea sa în fața lui Dumnezeu». Despre acest sărac se spune în Evanghelie: «Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor». De aceste lacrimi se deosebesc mult cele ce răsar dintr-o inimă împietrită și din ochi uscați. Deși nu credem că sunt cu totul nerodnice (vărsarea lor este căutată cu bune intenții mai ales de către aceia care n-au putut ajunge la știința desăvârșită și la curățirea de păcatele trecute și prezente) totuși cei care au trecut în domeniul virtuților nu trebuie să-și stoarcă în acest mod lacrimi și nu trebuie exagerat plânsul, dacă lacrimile n-au venit în chip spontan și din belșug. Încercările de a scoate lacrimi îi vor abate gândurile celui ce se roagă și-l vor coborî la cele omenești, înjosindu-l și îndepărtându-l de acea înălțime cerească, în care mintea trebuie să se găsească neclintită în rugăciune, pentru a nu fi slăbită din încordarea sa și pentru a nu ajunge la lacrimi silite și fără roadă.”

cristiboss56 01.03.2018 22:49:46

Într-adevăr, postul, acest doctor al sufletelor noastre are puterea, la unii, să reprime înfierbântările și zburdările trupului, la unii să domolească mânia, la alții să alunge somnul, la unii să stimuleze dorința pentru fapta bună, în altă parte să curățească mintea și să-l elibereze pe om de gândurile viclene, în altă parte să domesticească limba cea neîmblânzită și cu frica lui Dumnezeu să o împiedice și să nu o lase deloc să spună cuvinte fără folos și rele. Altora le acoperă în chip nevăzut ochii și nu-i lasă să se rotească încoace și încolo, ci face pe fiecare să ia aminte la sine însuși și-l învață să-și amintească păcatele și lipsurile sale.
(Sfântul Simeon Noul Teolog)
Postul păzește pruncii, face curat pe tânăr, umple de vrednicie pe bătrân; părul alb împodobit cu postul, este mai vrednic de respect. Postul este pentru femei podoaba cea mai potrivită; este frâu pentru oamenii în floarea vârstei, talismanul căsniciei, păzitorul fecioriei. Acestea sunt binefacerile pe care le aduce postul în fiecare casă. (Sfântul Vasile cel Mare)
Postul adevărat este abținerea de la orice lucru rău. (Sfântul Teodor Studitul)
Dacă postul a fost necesar în rai, cu atât mai mult este necesar în afară de rai. Dacă a fost un medicament util înainte de rană, cu atât mai mult este util după rană. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Postul este medicament. Și dacă medicamentul este de mii de ori folositor, adeseori se face inutil și chiar păgubitor datorită lipsei de experiență a celui care îl folosește. Pentru că trebuie să știm și timpul în care îl folosim și cantitatea medicamentului și natura trupului acelora care îl vor primi și anotimpul anului și dieta corespunzătoare și multe altele, dintre care, dacă omitem numai unul, acesta strică pe toate celelalte mai sus însemnate.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
Postul ocrotește orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătați, frumusețea fecioriei și sfințeniei, strălucirea cumințeniei, începutul vieții creștine, mama rugăciunii, izvorul cumințeniei. El învață liniște și este înaintemergătorul tuturor celorlalte fapte. (Sfântul Isaac Sirul)
Patimile cu nimic nu se sting atât de mult, cât se sting cu cumpătarea. Dacă cineva se luptă și motivul lui este prefăcătoria sau credința că lucrează virtutea, el nu se luptă cu înțelepciune. Dar cel care este cumpătat nu gândește că lucrează virtutea, nici nu vrea să fie lăudat ca ascet, ci știe că prin cumpătare vine înțelepciunea și cu ajutorul ei vine smerenia.
(Avva Dorotei)
Postul acela este adevărat care este prezent în toate, pe toate le curățește și pe toate le vindecă. (Sfântul Grigorie Palama)
Ești bogat? Nu insulta postul, socotindu-l nevrednic să stea cu tine la masă.
(Sfântul Vasile cel Mare)
Postul învață pe toți nu numai cumpătarea de la mâncăruri ci și ocolirea și îndepărtarea de iubirea de argint, de nesaț și de orice răutate.
(Sfântul Vasile cel Mare)
Sunt foarte multe lucrări care se fac de către oameni și din natura lor sunt bune, dar motivate de anumite cauze pierd calitatea acestora. Postul, privegherea, rugăciunea, milostenia, primirea de oaspeți sunt din natura lor fapte bune, dar când se fac din prefăcătorie nu mai pot fi considerate fapte bune. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Postind să nu zici că nu mai poți posti datorită unei boli, pentru că mereu cei care au oprit postul din cauza unei oarecare boli, după vindecarea lor au căzut din nou în boala aceea. Ai început ceva bun, nu lăsa pe cel potrivnic să te oprească, pentru că puterea lui se anulează prin răbdarea ta. Într-adevăr, cei care călătoresc pe mare așteaptă vânt prielnic, dar de multe ori vine vânt din direcție opusă. În cazul acesta, marinarii nu descarcă vaporul din cauza vântului, ci se luptă cu el. Când acesta încetează, ei își continuă călătoria. Așa și noi, când un duh luptă împotriva noastră trebuie să ținem crucea și să săvârșim fără frică călătoria noastră. (Cuvioasa Siglitikia)
Postul e marea armă împotriva ispitelor, precum plăcerea este începutul tuturor păcatelor. (Teofilact al Bulgariei)
Dacă postul ar cârmui viața noastră, atunci viața n-ar mai fi atât de plină de plâns și de tristețe. (Sfântul Vasile cel Mare)
Să arătăm cât de vechi este postul, să arătăm că toți sfinții l-au primit ca pe o mpștenire strămoșească și l-au păzit, transmițându-l din tată în fiu. Așa s-a păstrat acest bun și a ajuns din neam în neam până la noi.
(Sfântul Vasile cel Mare)
Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăință. Iar pocăința fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post. (Sfântul Vasile cel Mare)
Pentru cei ce postesc de bună voie, postul le este folositor tot timpul pentru că demonii nu îndrăznesc să atace pe cel ce postește, iar îngerii, păzitorii vieții noastre, stau cu plăcere lângă cei ce-și curățesc sufletul cu post.
(Sfântul Vasile cel Mare)
Odată Avva Siluan și ucenicul lui, Zaharia, au vizitat o mânăstire, unde, înainte de plecare li s-a dat să mănânce puțin. La drum, ucenicul a găsit apă și voia să bea. Atunci Avva Siluan i-a spus:
– Zaharie, astăzi ținem post fără apă și fără mâncare.
– Dar, părinte, n-am mâncat noi la mânăstire?
– Da, dar ceea ce am mâncat, a fost mâncarea iubirii. Acum, copilul meu, putem să ținem postul nostru.
(Avva Siluan)
Chiar de la început, creind Dumnezeu pe om, numaidecât l-a dus și l-a predat în mâinile postului și, ca unei mame iubitoare și ca unui dascăl iscusit, i-a încredințat mântuirea lui. (Sfântul Vasile cel Mare)
Trebuie și noi, creștinii binecredincioși, să postim întotdeauna, mai ales miercurea, pentru că atunci a fost vândut Hristos Domnul și vinerea, pentru că a fost răstignit.
De asemenea, avem datoria să postim și în toate celelalte posturi, precum i-a luminat Sfântul Duh pe Sfinții Părinți ai Bisericii și ne-au scris ca să postim, să omorâm patimile, să smerim trupul care este ca un lup…Când trăim cu puțin, trăim cu ușurință și când mâncăm multe avem nevoie de cheltuieli mari. Acum eu pot trăi cu 100 g pâine. Pe acestea le binecuvântează Dumnezeu pentru că sunt necesare, dar nu voi putea mânca 110 g pentru că pe cele 10 g le condamnă, ele aparținând celui flămând.
(Sfântul Cosma Etolos)
Mulți oameni, când vine vremea ca să intre în post, par că stomacul lor va fi sub împresurare îndelungată. De aceea au grijă să-l încarce cât se poate cu mâncare și cu băutură. Aceiași oameni când ies din post, par că au petrecut o perioadă foarte îndelungată de foame și de închisoare grozavă de la care abia s-au salvat. De aceea se îndreaptă fără nici o măsură spre mese și mâncare, par că vor să piardă, din mâncarea fără saț, tot ce au câștigat prin post. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Săracilor, primiți postul, tovarășul vostru de casă și de masă!
Slugilor, primiți postul, odihna necontenitelor voastre osteneli!
Bogaților, primiți postul, doctorul care vă vindecă bolile, ce vă vin din pricina prea multelor mâncăruri, postul care, prin schimbarea mâncărurilor, vă face mai plăcute bucatele de care vă săturaserăți din obișnuința cu ele!
Bolnavilor, primiți postul, mama sănătății voastre!
Sănătoșilor, primiți postul, păzitorul sănătății voastre!
(Sfântul Vasile cel Mare)
Știm că Moise prin post s-a urcat pe munte. Că n-ar fi îndrăznit a se apropia de vârful muntelui care fumega, nici n-ar fi cutezat să intre în nor dacă n-ar fi fost înarmat cu postul. Prin post a primit poruncile scrise pe plăci de degetul lui Dumnezeu. Sus, pe munte, postul a prilejuit darea legii; iar, jos, la poalele lui, lăcomia la mâncare a înebunit pe oameni să se închine idolilor. (Sfântul Vasile cel Mare)

cristiboss56 05.03.2018 16:35:00

DECALOGUL POSTULUI MÂNTUITOR

• Nu ține ură, vrăjmășie sau invidie. Calcă-ți pe inimă, mergi și te împacă cu toată lumea, și mai ales cu cei cărora le-ai greșit. Iartă din toată inima ta, pentru ca și Dumnezeu să te ierte pe tine.

• Spovedește-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic și nu-l schimba. Mărturisește toate greșelile și patimile, gândurile și intențiile rele.

• Nu te certa, nu blestema, nu înjura. Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat fața Domnului nostru Iisus Hristos în timpul Pătimirii Sale.

• Roagă-te cu smerenie în fiecare zi, dimineața, seara și de câte ori poți. Roagă-te și pentru binele dușmanilor, împlinind astfel porunca Domnului, și El îți va da pace în suflet, bucurie și înțelegere duhovnicească.

• Fă milostenie după puterile tale, adică ai milă de alții, ca și Hristos să aibă milă de tine. Ajută orfanii, văduvele, săracii, familiile nevoiașe sau cu mai mulți copii, fără a-i judeca pentru lipsurile lor.

• Întoarce la credință pe cel căzut ori neștiutor, dăruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufletească, o candelă sau o icoană.

• Mergi și vizitează un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Ușurează suferința și vei putea să auzi și tu, la Judecată, chemarea Mântuitorului de a moșteni Împărăția Cerurilor.

• Pomenește și fă milostenie pentru cei adormiți, după rânduielile Bisericii, în semn de iubire, recunoștință și neuitare față de ei.

• Ai grijă să nu te mândrești cu postul tău și cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să spui: „Slugă netrebnică sunt, pentru că am făcut numai ceea ce eram dator să fac” (Luca 17, 10).

• Postiți pentru că ați păcătuit, postiți pentru a nu mai păcătui, postiți pentru a primi darurile Duhului Sfânt și a păstra ceea ce vi s-a dăruit!

Acesta să fie îndemnul: să postim cu folos! Fă din ziua împărtășirii tale cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos cea mai fericită sărbătoare a vieții tale, trăind bucuria Învierii.

Din Părintele Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăși pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 122-124


Ora este GMT +3. Ora este acum 23:08:42.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.