Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

cristiboss56 22.10.2018 15:26:03

Să lăsăm sufletul nostru să vorbească singur cu Dumnezeu. Cu cuvinte simple, așa cum le înțelegem și noi înșine, să îi spunem lui Iisus tot ceea ce ne preocupă: durerile noastre, problemele noastre, nevoile și temerile noastre. Să vorbim cu Dumnezeu așa cum vorbește co*pilul mic cu tatăl lui, fără viclenie, spontan, fără prefăcătorie, ci simplu, autentic.
Desigur, putem să folosim și rugăciuni tipizate, pe care le-au scris Sfinții Părinți ai Bisericii noastre sau să citim Psalmii cei nemuritori ai lui David etc. Dar atunci când le rostim, trebuie să le simțim pe viu ca fiind ale noastre, drept cuvinte ale propriei inimi.
Adevăruri mari, în cuvinte simple,de Kallinikos Karousos, fostul mitropolit al Pireului.

cristiboss56 24.10.2018 13:37:32

Dumnezeu este foc care încălzește și înflăcărează inima. Așadar, atunci când simțim în inima noastră răceală, să-L rugăm pe Domnul să vină și să ne încălzească, insuflându-ne iubire pentru El și pentru aproapele. Părinții spuneau: caută-l pe Dumnezeu, dar nu cerceta cu curiozitate să vezi unde se află. Acolo unde se află Dumnezeu, nu există răutate. Cele ce provin de la Dumnezeu sunt liniștite și de folos și-l conduc pe om la osândire de sine și smerenie.

Dumnezeu vădește iubirea sa de oameni nu numai atunci când săvârșim binele, dar și atunci când Îl supărăm și Îl mâniem prin păcatele noastre. Cu câtă îndelungă răbdare rabdă greșelile noastre! Dar și când pedepsește, cu câtă compasiune pedepsește!

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, p. 313)

cristiboss56 26.10.2018 01:24:59

Spunem o vorbă, poate chiar în glumă, fară să realizăm că poate răni omul de lângă noi. Uneori descurajăm voit, de teamă ca muritorul căruia ne adresăm să nu ajungă pe scara vieții cu o treaptă mai sus decât noi. Descurajăm câteodată pentru simplul fapt că viziunea noastră nu coincide cu a celuilalt, că țintim prea jos și credem prea mult în imposibil. Descurajăm din invidie și din ipocrizie. Descurajăm pentru că n-avem altceva mai bun de făcut… Ne lăsăm descurajați pentru că pierdem din ochi țina. Pentru că o mică turbulență ne poate distrage atenția; un mic eșec ne poate face să aruncăm arma în colb și să ne dăm bătuți. Așa ușor! Mult prea ușor…
Renunțăm pentru că nu avem încredere în noi și ne subestimăm. Înăuntrul fiecăruia există o forță creatoare mai mare decât bănuim. Problema e că mulți trecem prin viață fără să fi descoperit măcar o părticică din ea. Altfel spus, trăim degeaba… Abandonăm lupta pentru că avem prea multă încredere în ceilalți și ne lăsăm influențați de vorbele lor. Uităm prea des că fericirea noastră nu trebuie să depindă decât de voința propriei persoane. Alegem descurajarea pentru că ne e frică să pierdem. Ne e frică să ne facem iar de râs, să ni se calce mândria și orgoliul în picioare. Să ne stricăm reputația. E adevărat, mediocrii nu își strică imaginea, dar nici nu ajung eroi vreodată…
Să te lași descurajat e ca și cum ai merge de bună voie acolo unde știi că sunt nisipuri mișcătoare. Pentru că ea, descurajarea, nu te ține doar pe loc, ci te trage în jos. Atât de mult încât într-o zi o să te înghită pământul fără să lași nimic în urmă. Asta-i cea mai mare înfrângere: să te lași descurajat…
Este trist că petrecem mai mult timp pentru a felicita oamenii care au reușit decât pentru a încuraja pe cei care nu au reușit. Îndopăm sănătoșii cu pastile în loc să le dăm celor bolnavi. Trebuie să acceptăm eșecul, dar nu ca pe un capăt de drum, ci ca pe antrenamentul ce ne pregătește pentru victoria de mâine.
Indiferent de unde pornești, nu te lăsa descurajat! Toți oamenii au ajuns unde sunt, pentru că mai întâi de toate au pornit de undeva. Nu descuraja pe nimeni, indiferent de cât de încet înaintează! Fără să realizezi că vorbele tale atârnă greu în ochii cuiva, poți priva întreaga oamenire de binecuvântările ce puteau fi primite prin el…
Luptă și mergi înainte! Demonstrează celorlalți că tu poți face posibil ceea ce pentru ei era imposibil și de imaginat. Încurajează oamenii să își urmeze visul! Să își găsească un scop în viață. Să ajugă sus. Poate mâine vei uita că ai spus o vorbă bună unui om singur și descurajat, dar îți garantez că el nu va uita niciodată.
Descurajarea e arma Diavolului. Ea naște oameni mediocri, cu ochii lipiți de asfalt, cu inima ruptă de cer. Naște îngeri cu aripile tăiate. Uneori ne e greu să acceptăm rolul distribuitorului de speranță, pentru că mai degrabă avem nevoie să fim încurajați decât să încurajăm. Dar dacă n-o facem noi, atunci cine o va face? Vă provoc la ceva… Ce ar fi… să nu ne mai tăiem aripile unii altora?!
Sefora G.

cristiboss56 29.10.2018 02:02:01

Fratilor, sa ne temem de moarte si sa ne infricosam. Sa ne temem si de focul gheenei, ca vesnic este. Sa ne temem de foc, ca nestins este. Sa ne temem de tartar, ca n-are parte de bucurie. Sa ne temem de intuneric, ca nu se impartaseste de lumina. Sa ne temem de viermi, ca fara de moarte sunt. Sa ne temem de ingerii cei de la judecata, ca nemilostivi sunt. Vai si amar mie, ca Tu Doamne graiesti cu tarie, iar eu nu Te aud, cand imi vorbesti mie. O, suflete, departeaza-te de la toate spurcaciunile si de la toate lucrurile cele rele. Vai mie, ca lacasul Tau l-am spurcat si pe Duhul Sfant L-am scarbit, Dumnezeule, drepte sunt lucrurile Tale si Judecatile. Ca, pentru un pacat mic ma lipsesc si ma despart de desfatarea Raiului si de Imparatia cerurilor si fara de moarte ma voi osandi si, pentru dulceata trupeasca, focului sa ma dau. Dreapta este judecata Domnului, ca ma invata pe mine si eu nu o ascult, imi aduce marturii, iar eu le batjocoresc.

Asa vei incepe a grai inaintea mortii, cu parere de rau. Drept aceea, fratilor, nimic sa nu cinstiti decat dragostea. Ca mult gresim, in toate zilele, in toate vremile, ceasurile si noptile. Pentru aceasta, dragoste sa avem, ca ea acopera multime de pacate. Ca vom folosi, fiilor, macar de am dobandi toata lumea, iar mantuitoarea dragoste nu o vom avea? Si ce ar folosi, de ar face cineva o masa mare, ca sa ospateze imparati si domni si ar gati de toate celelalte bunatati, cate ii trebuie, iar bucatele n-ar avea sare? Oare s-ar putea sa manance cineva din masa aceea? Si nu numai ca a gatit toate acele bunatati in zadar, dar se va simti si rusinat, fata de cei chemati. Asa, si aici, fratilor mei, ce vom spori, ostenindu-ne in desert, atat de mult, fara de dragoste? Ca, fara de dragoste, tot lucrul este necurat. De ar avea cineva feciorie, postire, priveghere, rugaciune, primire de straini sau ar aduce dar lui Dumnezeu si roadele sale la biserica, sau orice altceva de ar face, fara de dragoste, toate ca nimic se arata lui Dumnezeu, ca nu are trebuinta de ele. Sa nu gandesti ca, fara dragoste, vei face ceva, vreodata. Iar de vei zice: „Nu voiesc sa ma impac cu fratele meu, dar pe Hristos il iubesc”, vei fi un mincinos, caci te arata pe tine Ioan Apostolul, zicand: „Sfarsitul legii este dragostea.” O, ce putere are dragostea cea nebiruita. Si ce putere are dragostea cea nemasurata. Nimic nu este mai mare, decat dragostea, nici in cer, nici pe pamant. Aceasta sfanta dragoste este inceputul faptelor bune. Dragostea este semnul a toata fapta buna. Este sarea tuturor bunatatilor. Ea nu se inalta. Este implinirea legii. Dragostea s-a salasuit in inima lui Abel. Ea le-a ajutat patriarhilor; drept aceea, au si pazit-o. Tot ea a salasuit si in profeti. Dragostea l-a facut, si pe David, lacas al Duhului Sfant. Aceasta, inca si pe Iov l-a intarit. Si ce sa graiesc mai mult? Ea, si pe Fiul lui Dumnezeu, din cer, la noi L-a pogorat. Din dragoste tot lucrul bun s-a facut. Ca prin ea moartea s-a omorat, iadul s-a robit si Adam s-a innoit. Prin dragoste, una s-au facut, ingerii cu oamenii. Prin dragoste, Raiul s-a deschis. Pentru dragoste, Imparatia lui Dumnezeu s-a propovaduit. Prin ea, pustietatile s-au prefacut in niste cetati, iar pescarii s-au inteleptit. Ea muntii si pesterile s-au umplut de cantari. Ea a invatat pe barbati si pe femei, sa umble pe calea cea stramta si cu greutati.
Dar, cum sa tac despre faptele dragostei, de care si ingerii se minuneaza? Dragostea, de care si ingerii se minuneaza? Dragostea este aducatoarea a tot lucrul cel bun Fericit este omul, care a aflat dragostea cea adevarata si nefatarnica, precum a zis Stapanul, ca mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca, adica, cineva sa-si puna sufletul sau pentru aproapele. Pe aceasta dragoste, avand-o Pavel Apostolul, a zis: „Dragostea nu face rau aproapelui, nu rasplateste nimanui, rau pentru rau, nici clevetire pentru clevetire.” Deci, pe aceasta dragoste afland-o, pe nici unul nu-l vei trece cu vederea, nici nu vei invrajbi, nici nu vei carti, nici nu vei ura pe fratele tau, candva. Si vei iubi, nu numai pe cei care te iubesc, ci si pe cei ce te urasc pe tine. Aceasta dragoste sfanta, avand-o intaiul Mucenic Stefan, pentru cel ce-l ucideau cu pietre, se ruga lui Dumnezeu, zicand: „Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta „Fericit este omul, acela, care, mai intai, de toate, o are pe ea, ca plata lui in fiecare zi creste. Acestuia i s-a pregatit cununa. Pe aceasta toti ingerii il fericesc. De aceasta, Dumnezeu, niciodata, nu se desparte, ca Dumnezeu dragoste este. Cela ce petrece in dragoste intru Dumnezeu petrece si Dumnezeu intru el. Si, prin dragoste, toate sunt. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sfantul Vasilie cel Mare

cristiboss56 05.11.2018 18:19:26

Toate pedepsele sunt vazute ca venind de la Dumnezeu, ca plata pentru pacate. Cu toate acestea, Dumnezeu nu pedepseste aici toate pacatele. Oamenii asa ar vrea. Si fiindca ei nu pot rabda, se intreaba: “Cum de mai rabda Dumnezeu?” Multi, din pricina acestei rabdari divine, isi pierd siguranta in existenta lui Dumnezeu.
De aceea, stiind Dumnezeu slabiciunea credinciosilor si desfraul rautatii, mai intervine din cand in cand cu pedepse (intamplari) infricosatoare intre oameni. Nu pedepseste toate relele aici si imediat, dupa cum nici nu rasplateste tot binele aici si numaidecat, cred ca din urmatoarea ratiune:
- Daca ar pedepsi toate relele aici, ar putea insemna ca lumea aceasta este singura care exista. Daca ar pedepsi toate relele imediat, ar insemna ca se teme de puterea raului, care, nepedepsit imediat, I-ar putea periclita stapanirea lumii.
- Daca ar rasplati tot binele aici ar insemna acelasi lucru, ca exista numai lumea aceasta. Daca ar rasplati tot binele imediat, ar insemna ca sufletul exista numai in lumea aceasta, in care Dumnezeu trebuie sa se achite urgent de indatorirea ce I-a facut-o omul.
- Ca uneori Dumnezeu pedepseste raul si uneori rasplateste binele, este ca omul sa stie ca raul se pedepseste si binele se rasplateste.
- Daca o face rar in lumea aceasta, este semn ca o face sigur in cealalta.
- Daca uneori nu pedepseste raul este ca asteapta pocainta pacatosului.
Oare ne intrebam de ce mama nu-si omoara numaidecat copilul, cand il surprinde in fapta rea? Sau de ce oare Dumnezeu nu ne trazneste pe noi numaidecat cand ne surprinde in fapta rea?
Pentru ca nici un gospodar nu-si taie livada daca nu a rodit intr-un singur an, ci asteapta cu nadejde anul al doilea si al treilea. Nedreptatea unui om este un an nerodnic, si Dumnezeu tace si asteapta cu nadejde.
Cateodata asteapta in zadar; Iuda ramane tot Iuda. Insa adesea se intampla ca livada neroditoare sa aduca un rod bogat si Saul sa devina Pavel.
- Daca uneori nu rasplateste binele dreptului este semn ca-i lucreaza rabdarea. Dumnezeu asteapta sfarsitul omului: fie ca a fost multa vreme bun, fie ca a fost multa vreme rau, cele de pe urma au ultimul cuvant.
O rasplata aici si imediat pentru toate faptele, ar dauna libertatii omului. Binele s-ar face numai din interesul rasplatii, iar raul nu s-ar mai face de frica pedepsei. S-ar micsora ceva din slava lui Dumnezeu si s-ar micsora si prestigiul fiintei omenesti in drumul ei spre indumnezeire.
Limitele omului sunt limitele sfinteniei sale. Iar sfintenia este de la Dumnezeu. De altfel, singurul leac al vietii pentru a o scapa de la naruire, numai sfintenia ramane.
Sfintenia tare seamana cu sanatatea originara a omului. Toti oamenii care vor sa se mantuiasca sunt datori a o dobandi. Dar este cel mai greu lucru sa indupleci omul sa urmareasca realizarea sfinteniei. Vede bine cate napaste indura daca nu-si reazema viata pe Dumnezeu, si totusi … Cu toate acestea, sunt frati de-ai nostri, oameni care au ajuns inca din veacul acesta, urgisit de pacate, pana la stralucirile “Schimbarii la fata”.
.
Surse bibliografice:
Parintele Arsenie Boca, “Omul, zidire de mare pret”
Episcopul Nicolae Velimirovici, “Invataturi despre bine si rau”

cristiboss56 09.11.2018 22:22:08

Pentru ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubești – “iubește și fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin – căci cine iubește cu adevărat, acela nu poate și nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut ființei iubite… cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea și lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea același lucru: pentru mântuire nu este nevoie de nimic altceva decât de rugăciunea neîncetată. Roagă-te și fă ce vrei, și vei atinge țelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea.

cristiboss56 09.11.2018 22:34:54

Prietenia dintre un om duhovnicesc si un om trupesc este mai putin placuta si mai putin trainica decat prietenia dintre o oaie si un lup.
Daca esti un om duhovnicesc, nimeni nu-ti poate fi prieten mai suparator decat omul a carui placere este sa vorbeasca despre castigarea bogatiei si despre desfatarile trupesti.
Daca esti insa un om bogat si-ti place cel mai mult sa vorbesti despre bogatie si despre desfatari trupesti, nimeni nu-ti poate fi prieten mai suparator decat omul duhovnicesc, care-ti vorbeste despre Dumnezeu si despre suflet.
Omul duhovnicesc niciodata, nici in timpul vietii si nici pe patul de moarte, nu va dori prietenia omului trupesc si nici nu se va cai vreodata ca nu a urmat sfaturile acestuia. Iar omul trupesc va dori, daca nu mai devreme, cel putin pe patul de moarte, prietenia omului duhovnicesc. Iar pe patul mortii se va pocai poate ca nu a urmat sfaturile acestuia.
[Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"]

cristiboss56 11.11.2018 19:19:38

DESPRE LACRIMI :

Pojghița amăgirilor comode și a deznădejdii poate fi topită cu lacrimi - lacrimi calde și sincere, lacrimi de căință, lacrimi de iertare și împăcare. Printre cuvintele de folos ale Sfinților se regăsește constant îndemnul la a-L căuta pe Dumnezeu (și) cu lacrimi:

- „Sufletul meu tânjește după Domnul și îl caut cu lacrimi” (Sfântul Siluan Athonitul).

- „Darul plânsului și al lacrimilor este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. El e un dar esențial pentru mântuirea noastră. Darurile proorociei, înainte vederii, facerii de minuni, sunt semne că cel care le are a plăcut în chip deosebit Lui Dumnezeu și și-a atras în chip deosebit bunăvoința Lui, iar darul străpungerii și al lacrimilor este semnul că pocăința noastră a fost sau este primită” (Sfântul Ignatie Briancianinov).

- „Doctorul așteaptă să vadă lacrimile tale. Apropie-te! Să nu te temi! Arată-i Lui rana, aducându-i și doctoria - lacrimi și suspine - că iată s-a deschis ușa pocăinței!” (Sfântul Efrem Sirul).

- „Sufletul e omorât de păcate și zace înaintea ta și el e mai mult pentru tine decât toată lumea și nu ai nevoie de plâns?” (Sfântul Isaac Sirul).

- „Cu lacrimile ochilor tăi udă-ți obrajii, ca să odihnească peste tine Duhul lui Dumnezeu și să te spele de întinăciunea urii tale” (Sfântul Isaac Sirul).

- „Lipsa plânsului, după învățătura Părinților noștri este un semn că rugăciunea noastră încă nu a atins prima sa treaptă de înălțare către Dumnezeu” (Cuviosul Sofronie de la Essex).

- „Să plângem, fraților! Ochii noștri să verse lacrimi înainte de a trece acolo unde lacrimile noastre vor arde trupurile noastre” (Sfântul Macarie cel Mare).

- „Să plângem pe măsura fărădelegii; pentru o rană adâncă să fie o tămăduire adâncă și îndelungată; pocăința nu trebuie să fie mai mică decât nelegiuirea” (Sfântul Ciprian).

- „Lacrimile în vremea rugăciunii sunt o frumoasă baie, iar după rugăciune să ții minte pentru ce ai plâns” (Sfântul Nil Sinaitul).

- „Cel ce spune că-și plânge păcatele sale și continuă să le facă se înșeală singur pe sine” (Avva Isaia Pustnicul).

- „Sufletul apăsat de necazuri se ridică spre Dumnezeu prin lacrimile pocăinței” (Sfântul Ioan Scărarul).

- „Precum focul topește trestia, așa lacrima topește toată întinăciunea văzută și gândită (....) Precum apa, adăugându-se câte puțin în foc, schimbă văpaia cu desăvârșire, așa și lacrima plânsului adevărat stinge toată văpaia mâniei și iuțimii” (Sfântul Ioan Scărarul).

- „David a păcătuit numai o dată și a plâns totdeauna, iar tu păcătuiești totdeauna și nu plângi niciodată” (Fericitul Augustin).

- „Sf. Apostol Pavel a plâns trei ani, zi și noapte, îndreptând lipsurile altora (Fapte 20, 31), iară noi nu plângem nici pentru ale noastre” (Sfntul Ioan Hrisostom).

cristiboss56 14.11.2018 00:47:54

Duhul Sfânt, luând parte la neputința noastră, vine la noi, cu toate că suntem necurați de patimi și de păcate. Și dacă află mintea rugându-se cu sinceritate doar Acestuia, o ia în stăpânire și pierde toată ceata gândurilor și cugetelor viclene care-o înconjoară, și-o îndeamnă la iubirea rugăciunii duhovnicești.
Ai dorință să te rogi? Fă-te mort față de cele de pe pământ. Să ai întotdeauna patria în Cer, dar nu doar prin cuvinte, ci prin viață îngerească și prin cunoaștere dumnezeiască. Leapădă-te de toate, ca să moștenești totul! Dacă ești teolog adevărat, te vei ruga cu adevărat! Și dacă te rogi cu adevărat, ești un adevărat teolog!
Fericită este mintea care la vremea rugăciunii nu plăsmuiește înlăuntrul ei nici o înfățișare! Fericită este mintea care se roagă nestingherită și dobândește în timp, mai mult, dorul după Dumnezeu! Fericită este mintea care, la vremea rugăciunii, devine nematerială și liberă de toate! Fericită este mintea care, la vremea rugăciunii, rămâne netulburată de nici un lucru!
Dacă la vremea rugăciunii simți o bucurie mai mare decât orice altă bucurie, atunci într-adevăr ai aflat rugăciunea adevărată. (Sfântul Nil Ascetul)

cristiboss56 14.11.2018 07:12:32

Grigorie Palama spune în omiliile sale următoarele: „Dacă Dumnezeu nu lucrează în noi, tot ceea ce se face de noi este păcat”. Cu toate că noi izbutim să facem toate prin harul lui Hristos, totuși nimic nu ne dă harul fără împreună-lucrarea voinței omenești. Iată de ce vatămă și păgubesc pe om cele două mari rele, egoismul și nepăsarea. Nepăsarea este osândită de Dumnezeu și cel robit de ea – într-un oarecare fel – este părăsit de Dumnezeu, fiindcă, deși cunoaște din experiență că se cere și împreună-lucrarea lui odată cu harul lui Dumnezeu pentru învierea și sporirea lui, refuză împreună-lucrarea și trădează binecuvântarea harului dumnezeiesc, care singur de la el însuși i-a dăruit atâtea bunătăți. Iar mândria provoacă omului căderea și părăsirea de către har, cu mânie și scârbire, fiindcă acesta nu suferă însușirea propriilor lui daruri, să fie adică furate și însușite de om darurile cerești pe care harul le dăruiește cu îmbelșugare.
Dar această stare bună, care nu se întrerupe în toate orizonturile ei, este și se numește luminătoare și îl pregătește pe cel ce o deține pentru a treia și ultima treaptă a sfințirii și desăvârșirii celei după Dumnezeu. Monahul își mărginește, pe de o parte, înclinația dragostei lui la orice lucru din toată creația, iar pe de altă parte, se întoarce în întregime către Dumnezeu și cu râvnă fierbinte se dedică în mod practic păzirii poruncilor dumnezeiești. Astfel robind tot cugetul și toată voia și toată energia lui ascultării lui Hristos[1], moare complet pentru lume, nu mai trăiește el nici pentru sine, nici pentru altcineva, ci numai pentru Hristos, Cel ce a murit și a înviat pentru el[2]. Zice Domnul nostru Iisus că Eu sunt Viu și voi veți fi vii[3], și acolo unde monahul, care este viu cu adevărat, ca fiu al învierii, cele de sus dorește, cele de sus cugetă[4], acolo este și Hristos.
(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, Editura Marii Mănăstiri Vatoped, Sfântul Munte, 1998, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)
[1] Cf. II Cor. 10, 5.
[2] Cf. II Cor. 5, 15.
[3] In. 14, 19.
[4] Col. 3, 1-2.


Ora este GMT +3. Ora este acum 22:27:02.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.