Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

cristiboss56 29.12.2014 18:28:08

Privești cerul care-i atȃt de minunat, ȋnalt și ȋntins, ȋmpodobit cu felurite stele; soarele și luna, care strălucesc, luminȃnd ȋntreaga lume; norii care, trecȃnd prin văzduh dintr-o parte ȋn alta și asemănȃndu-se cu niște burdufuri, izvorăsc ploaie și ne adapă grȃnele. Simțurile și mintea ȋți ȋnfățișează pămȃntul cu tot ce-l umple: cu pomi și ierburi, cu dobitoace și fiare, cu mări, lacuri, rȃuri, izvoare și cu celelalte podoabe ale sale. De la cele văzute ȋnalță-te cu mintea la cele nevăzute, de la contemplarea lumii – la Ziditorul ei. Să-ți fie această ȋmprejurare un prilej pentru a te minuna: 1) de măreția Dumnezeului nostru, Care pe toate acestea din nimic le-a izvodit cu un singur cuvȃnt (Facerea 1); 2) de ȋnțelepciunea Aceluia, Care atȃt de ȋnțelept le-a făcut pe toate; 3) de bunătatea Lui, Care pe toate acestea pentru noi le-a zidit. Cel ce va cugeta astfel și prin zidire va cunoaște puterea, ȋnțelepciunea și bunătatea Ziditorului va fi răpit cu duhul și ȋntru bucurie va cȃnta ȋmpreună cu Psalmistul: „Cȃt s-au mărit lucrurile Tale, Doamne! Toate ȋntru ȋnțelepciune le-ai făcut” (Psalmul 103, 24). – SfÂNTUL TIHON DIN ZADONSK

cristiboss56 29.12.2014 18:33:58

- Ce este de făcut dacă, după o cădere ȋn păcat gravă, sufletul este cuprins de deznădejde?
- Niciodată să nu deznădăjduiești ȋn milostivirea lui Dumnezeu, de orice fel de păcate ai fi legat prin iscusința diavolului, ci roagă-te cu toată inima, avȃnd nădejde de miluire, bate la ușa milostivirii lui Dumnezeu și ȋți va deschide. Eu, un păcătos preot, ȋti sunt ție exemplu: cȃt greșesc eu uneori prin lucrarea vrăjmașului, de exemplu, uneori prin ȋnvrăjbirea cu semenul meu din cine știe ce motiv, chiar dacă dintr-un lucru drept, și totul se zădărnicește, ȋl ȋntărȃt pe fratele meu și săvȃrșesc Sfintele Taine cu nevrednicie, nu printr-o nesocotire liberă, ci printr-o nepregătire și prin acțiunea diavolească, cu toate că prin părerea de rău, Dumnezeu toate le iartă, mai ales prin ȋmpărtășirea cu vrednicie cu Sfintele Taine. Lumea cerească se va sălășlui ȋn sufletul tău și ȋncet, ȋncet va fi ȋn sufletul tău, făcȃndu-te fericit. Vei uita toate revoltele, neliniștile și ȋntunecarea diavolească, vei fi un om cu totul nou, ca și cum ai ȋnvia din morți. Nu deznădăjduiți, fraților, orice păcate ați face, trebuie doar să vă pocăiți prin ȋntristarea inimii și prin smerenie! Slavă milostivirii Tale, Doamne! Slavă ȋndelung-răbdării Tale, Doamne!
- SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT

cristiboss56 31.12.2014 01:25:10

„Ani buni și fericiți, zile bune, viitorul, așa cum dorim să-l avem!”
 
Poetul Mihai Eminescu are o poezie în care spune așa: „Cu mâine, zilele-ți adaugi,/ Cu ieri, viața ta ți-o scazi, / Având cu toate astea-n față,/ De-a pururi, ziua cea de azi.” Așa e rânduiala lui Dumnezeu, ca cele ce le trăim să treacă și să și rămână, să treacă și să se adauge la ceea ce suntem fiecare dintre noi. S-au înscris în existența noastră anii vieții noastre și, cu tot ce-am agonisit în viața noastră, stăm în fața viitorului. Viitorul nu ni-l cunoaștem, dar ni-l pregătim; ni-l pregătim în ziua de azi, pentru că prezentul este vremea noastră. Și fiecare zi o trăim ca azi pentru că timpul nostru-i timpul prezent. Cu trecutul ne prezentăm în fața viitorului pe care ni-l pregătim în prezent.
Iubiți credincioși, eu nu cred că există un cuvânt mai fericitor pentru un credincios adevărat decât cuvântul că Dumnezeu este Tatăl nostru. E mare lucru să te știi ocrotit de un Tată bun.
Așa trebuie să fie Dumnezeu pentru fiecare dintre noi: nu doar atunci când avem bucurii și succese, nu doar atunci când ne merge bine avem Tată pe Dumnezeu, ci și când ne încearcă, și când ne trimite situații de verificare, de cercetare pentru noi înșine, și când avem insuccese, Dumnezeu este Tatăl nostru. Cu gândul acesta este bine să pornim la drum într-un An Nou.
Aminteam odată o întâmplare pe care a povestit-o cineva care voia să statornicească în mintea omului gândul că noi suntem fiii lui Dumnezeu. Un om, având un copil în brațe, mergea undeva la o stațiune. A coborât din tren și având bagaje, a chemat un hamal. Și hamalul a vrut să-l ajute și cu copilul atunci când a luat bagajele. Însă tatăl a spus: „Nu! Pe copil îl duce tata”. Tare mult mi-a plăcut atunci acest cuvânt.
Așa suntem și noi, duși de Dumnezeu. Când? Când suntem ascultători de Tatăl nostru. Dumnezeu rămâne Tată și când nu suntem ascultători, El nu încetează niciodată să fie Tatăl nostru. Și pe copil îl duce Tata. Dacă nu-l duce în brațe, că-i mare și nu-l mai poate, îl duce de mână, dar nu-l lasă, nu-l părăsește, îl ajută. Când îl ajută? Când copilul vrea să trăiască o viață fără prihană, o viață cu împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
Să avem rugăciunea „Tatăl nostru” ca îndreptar de viață pentru anii câți vor mai fi și pentru veșnicia noastră în sensul acesta:
Dacă cerem de la Dumnezeu să ne ferească de cel rău, și noi să ne ferim de răul din gând, din cuvânt și din faptă, să nu înmulțim relele, ci să înmulțim cele bune.
Dacă cerem de la Dumnezeu să nu ne ducă în ispită, să nu căutăm nici noi prilejurile de ispită, de confuzie, de nedumerire, prilejurile care pot duce spre păcat.
Dacă ne-a învățat Domnul nostru Hristos să zicem „Și ne iartă nouă păcatele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”, să ne angajăm mai mult la iertare.
Dacă ne-a învățat Domnul Hristos să cerem pâinea noastră cea de toate zilele, să ne silim și noi să facem ceva pentru a avea această pâine, fie că e Sfânta Euharistie, fie că e cuvântul lui Dumnezeu – care-i tot o hrană pentru suflet, fie că e pâinea cu care ne hrănim și prin care ne întreținem viața.
Ne-a învățat Domnul Hristos să cerem să se împlineacă voia Lui, aici pe pămânr, așa cum se împlinește și în cer. În cer, toți se supun lui Dumnezeu. Și noi, cu inimă curată, să împlinim poruncile lui Dumnezeu. Să vrem să se înmulțească binele în această lume. Să ne silim să aducem în conștiința noastră în primul rând, împărăția lui Dumnezeu și apoi în jurul nostru, ca să fim preamăritori de Dumnezeu.
V-aș pune la suflet gândul acesta, să nu-l uitați: Dumnezeu este cu adevărat Tatăl nostru, iar pe copil îl duce Tata, nu-l lasă la nimeni. În toată vremea vieții noastre să împlinim tot ce putem să împlinim. Silințele noastre cele bune să ne pregătească ani buni și fericiți, zile bune, viitorul, așa cum dorim să-l avem!


(Extras și adaptat din cartea „Gândiți frumos” (cuvântări la ocazii speciale), arhimandrit Teofil Părăian, Edit. Teognost, Cluj - Napoca, 2006, pp. 199-207)

cristiboss56 01.01.2015 22:30:45

Când spunem: „Hristos S-a născut!” e ca și cum am spune: „Mesia S-a născut!”, sau „Împăratul S-a născut!”, sau „Mântuitorul S-a născut!” Felicitându-ne astfel, noi întărim și ne dăm mărturie unii altora că a venit în lume Cel ce trebuia să vină pentru mântuirea neamului omenesc, și că altul afară de El nu trebuie așteptat. Cel pe Care Dumnezeu L-a făgăduit strămoșilor noștri izgoniți din Rai; Cel pe Care popoarele și semințiile păgâne Îl presimțeau în chip cețos; Cel pe Care proorocii evrei L-au prevestit limpede; pentru Care omenirea neajutorată suspinase dureros vreme de mii de ani - Acela a răsărit pe pământ ca soarele după o lungă noapte. Și astfel, când spunem: „Hristos S-a născut!”, dăm mărturie și că Cel Preaînalt S-a ținut de făgăduință, și că presimțirile omenirii s-au împlinit, și că proorociile proorocilor sau înfăptuit, și că suspinele omenești au fost stinse de bucurie.
Mesia S-a născut, Cel mai minunat, în același timp Om și Dumnezeu - ca ochii omenești osteniți să se odihnească pe El și să nu se uite după un alt Mesia.
Împărat S-a născut, Cel mai puternic, în același timp cu toiagul puterii și cu candela milei - ca și cei mai mici să se îndrepteze și să strige: „Noi suntem fii de Împărat!” Erou S-a născut, Nebiruit, ca să-i apere pe cei drepți, ca să-i cucerească pe păcătoși, ca să sfărâme duhurile răutății, cele de sub ceruri.
Călăuză S-a născut, Cel mai limpede-văzător, ca pe cei rătăciți să-i aducă la drumul drept și să-i călăuzească. Luminător S-a născut, Cel mai luminat, ca să destrame întunericul și să îi lumineze pe cei întunecați. Păstor S-a născut, Cel mai grijuliu, ca să mântuiască turma de lupi și s-o adune în staulul Său.
Hrănitor S-a născut, Cel mai bogat, ca să-i hrănească pe cei flămânzi, nu cu pământ, ci cu cer - cu trupul Său ceresc și cu sângele Său de foc.
Iubitor de oameni S-a născut, Cel mai mare, ca să-i strângă la pieptul Său și să îi învieze prin dragoste pe orfanii Săi cei nenumărați, ce îndelung au mers din mormântul vieții în mormântul morții.
Descoperitor S-a născut, Cel mai mare, ca să tragă vălul și să descopere muritorilor nemuritoarea împărăție a cerurilor.
Toate acestea sunt înțelesuri ale acestor cuvinte încântătoare, cu care creștinii se salută de Nașterea Domnului și cu care și eu vă salut pe voi, fraților: Hristos S-a născut!

Episcop Nicolae Velimirovici

cristiboss56 02.01.2015 11:33:27

Aflat în exil în Europa occidentală, teologul Vladimir Lossky (1903-1958) s-a aflat în situația de a explica mediilor intelectuale vest-europene principalele trăsături ale spiritualității ortodoxe. Cu toate că nu ducea lipsă de metode erudite de expunere, Lossky apelează adesea la istorisiri pentru a ilustra teme fundamentale ale trăirii și spiritualității creștinismului răsăritean. Dialogul dintre Sfântul Serafim de Sarov și ucenicul său, redat în pasajul următor, poate suplini probabil mii de pagini de expuneri savante, cu privire la experiența trăirii Duhului Sfânt în viața unui creștin.
Insensibilitatea față de Dumnezeu este anormală
„Noi nu putem să nu-L simțim pe Dumnezeu, dacă firea noastră este în stare de sănătate duhovnicească. Nesimțirea în viața lăuntrică este o stare anormală. Trebuie să știi să îți recunoști propriile stări și să judeci fenomenele vieții mistice. Pentru aceasta, Sfântul Serafim din Sarov își începe învățăturile duhovnicești cu cuvintele: „Dumnezeu este un foc care încălzește și aprinde inimile. Dacă simțim în inimile noastre frigul ce vine de la diavol - căci diavolul este rece -, să-L chemăm pe Domnul și El va veni și va încălzi inima noastră prin dragostea față de El și față de aproapele. Și în fața căldurii feței Sale va fi alungat frigul vrăjmașului“.
Harul se va face cunoscut ca bucurie, pace, căldură lăuntrică, lumină. O persoană care intră în unire din ce în ce mai strânsă cu Dumnezeu nu poate rămâne în afara luminii. Dacă ea se află afundată în întuneric, aceasta se datorează faptului că firea sa este întunecată de vreun păcat sau pentru că Dumnezeu o încearcă pentru a-i mări și mai mult râvna. Aceste stări trebuie depășite prin ascultare și smerenie, la care Dumnezeu răspunde arătându-Se din nou în suflet, împărtășind Lumina Sa ființei omenești părăsite pentru o vreme. Uscăciunea sufletului este o stare bolnăvicioasă care nu poate dura; autorii de lucrări de ascetică și mistică aparținând tradiției orientale n-au considerat vreodată uscăciunea sufletului drept o etapă necesară și normală pe calea unirii cu Dumnezeu. Ea este un accident foarte frecvent pe această cale, dar totdeauna primejdios. Este o încercare care duce ființa umană la hotarele morții duhovnicești, pentru că urcușul spre sfințenie, lupta pentru lumina dumnezeiască nu este fără primejdie. Cei ce caută lumina, viața conștientă în Dumnezeu, trec printr-o mare primejdie duhovnicească, dar Dumnezeu nu-i lasă să rătăcească în întuneric.
Sfântul Serafim de Sarov și experiența Duhului Sfânt
Un pasaj extras din Revelațiile Sfântului Serafim din Sarov, scrise la începutul veacului al XIX-lea, ne face să înțelegem mai bine decât toate expunerile teologice în ce constă această siguranță, această „gnoză“ sau cunoaștere a unirii cu Dumnezeu. În cursul unei convorbiri pe care o avea cu Sfântul Serafim la marginea unei păduri, într-o dimineață de iarnă, un ucenic al Sfântului Serafim, autorul textului pe care îl cităm, a spus învățătorului său:
- „Nu înțeleg totuși cum putem avea siguranța că ne aflăm în Duhul lui Dumnezeu. Cum aș putea să recunosc într-un mod sigur, în mine însumi, arătarea Lui?
- Ți-am mai spus - zice Părintele Serafim - că este foarte simplu. Ți-am vorbit multă vreme despre starea în care se găsesc cei care sunt în Duhul lui Dumnezeu; și-am lămurit, de asemenea, cum trebuie recunoscută prezența Lui în noi... Ce-ți mai trebuie, prietene?!
- Trebuie să pricep mai bine tot ce mi-ai spus.
- Prietene, amândoi suntem în această clipă în Duhul lui Dumnezeu... De ce nu vrei să mă privești?
- Nu te pot privi Părinte, răspunsei, ochii tăi aruncă flăcări; fața ta a devenit mai orbitoare decât soarele și mă dor ochii privindu-te.
- Nu te teme de nimic - spuse el - în această clipă ai devenit la fel de luminos ca și mine. Și tu ești acum în plinătatea Duhului lui Dumnezeu; altfel, nu m-ai putea vedea așa cum mă vezi.
Și, aplecat spre mine, îmi spuse încet la ureche:
- Așadar, dă slavă Domnului Dumnezeu pentru nesfârșita Sa bunătate pe care o are față de noi. Așa cum ai văzut, nici n-am făcut măcar semnul crucii; a fost de ajuns să rog numai pe Dumnezeu în gând, în inima mea, spunând lăuntric: Doamne, învrednicește-l să vadă limpede cu ochii săi trupești această pogorâre a Duhului Tău, cu care învrednicești pe slujitorii Tăi, când binevoiești să li Te arăți în mărita lumină a slavei Tale. Și, cum vezi, prietene, Domnul a împlinit pe dată această cerere a smeritului Serafim... Cât de recunoscători trebuie să fim lui Dumnezeu pentru acest negrăit dar acordat amândurora! Nici chiar Părinții pustiului n-au avut totdeauna asemenea semne ale bunătății Sale. Aceasta înseamnă că harul lui Dumnezeu - ca o maică plină de duioșie față de copiii ei - a binevoit ca prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu să-ți mângâie inima întristată... Așadar, de ce nu vrei, prietene, să mă privești drept în față? Privește fără teamă, deschis! Domnul este cu noi.
Încurajat de aceste cuvinte, am privit și am fost cuprins de o evlavioasă spaimă. Imaginează-ți fața omului care-ți vorbește în mijlocul soarelui în strălucirea razelor sale orbitoare de la mijlocul zilei. Vezi mișcarea buzelor sale, expresia schimbătoare a ochilor lui, îi auzi vocea, simți mâinile lui care te țin de umeri, dar nu vezi nici aceste mâini, nici trupul interlocutorului tău, nimic, decât lumina strălucitoare care se răspândește departe, la câțiva stânjeni în jur, luminând prin strălucirea sa pajiștea acoperită cu zăpadă și fulgi albi care nu contenesc să cadă...
- Ce simți?..., mă întrebă Părintele Serafim.
- O bunăstare nesfârșită, răspunsei.
- Dar ce fel de bunăstare? În ce anume?
- Simt, răspunsei, o asemenea liniște, o asemenea pace în sufletul meu, că nu găsesc cuvinte să o spun.
- Aceasta, prietene, este pacea despre care vorbea Domnul, când spunea ucenicilor Săi: Pacea Mea dau vouă; pacea pe care lumea nu o poate da... pacea care covârșește toată mintea.
Ce mai simți încă?
- O nesfârșită bucurie în inimă.
Și Părintele Serafim urmă:
- Când Duhul lui Dumnezeu coboară în om și îl învăluie în plinătatea prezenței Sale, atunci sufletul este covârșit de o negrăită bucurie, căci Duhul Sfânt umple de bucurie toate cele pe care le atinge... Dacă pârga bucuriei viitoare umple deja sufletul nostru de o asemenea blândețe, de o asemenea bucurie, ce vom spune despre bucuria care îi așteaptă în Împărăția cerească pe toți cei ce plâng aici, pe pământ? Și tu, prietene, ai plâns destul în cursul vieții tale pământești, dar vezi bucuria pe care ți-o trimite Domnul ca să te mângâie chiar în lumea aceasta. Acum trebuie să te nevoiești, să faci necontenite strădanii, să dobândești puteri din ce în ce mai mari pentru a ajunge la măsura desăvârșită a staturii lui Hristos... Această bucurie pe care o simțim în această clipă, în parte și scurtă, atunci se va arăta în toată strălucirea ei, covârșind ființa noastră cu negrăite desfătări pe care nimeni nu ni le va putea răpi“.

cristiboss56 04.01.2015 01:10:08

- De ce se luptă permanent ȋn noi binele cu răul?
- Ȋn viața aceasta, o viață a ȋncercărilor și a luptelor, creștinul se află mereu ȋntre două tendințe: ȋntre bine și rău, ȋntre ispitirea și necazurile pricinuite de vrăjmași și liniștirea și ajutorul de la Dumnezeu. Parcă ar avea loc un fel de ȋntrecere ȋntre Dreptul, Sfȃntul și Multmilostivul Dumnezeu și răul, vicleanul și ucigașul vrăjmaș. Omul se află cȃnd sub influența vrăjmașilor, cȃnd sub influența harului lui Dumnezeu. Dușmanii atrag ȋn toate posibilele greșeli și păcate, iar Dumnezeu ȋi miluiește pe păcătoșii care se pocăiesc, curăță, sfințește, ȋndreptează, liniștește, ȋnnoiește și ȋntărește. Această competiție și victorie a harului asupra păcatului are loc mai ales ȋn timpul Sfintei Liturghii – această jertfă minunată ȋmpăciuitoare și sfințitoare a lui Dumnezeu, a milostivirii față de lume, jertfa de laudă. Tu, Doamne, ții ȋn mȃinile Tale și iadul ȋntreg, cu satana și mulțimea sa nenumărată, iar doar prin pedeapsa Ta, pentru aducerea noastră pe calea cea bună și pentru pedepsirea noastră, satana și ȋngerii săi plăsmuiesc chinuri pentru noi. Ne rugăm Ție, Mȃntuitorul nostru, ne pocăim ȋnaintea Ta fără fățărnicie de greșelile noastre, iar Tu să ne povățuiești pe noi, să ȋndepărtezi pe vrăjmașii noștri de la noi, spunȃnd: ȋi asupriți cu fărădelegi pe robii Mei, ȋnsă ei de acum Mă urmează pe Mine.
SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT

cristiboss56 05.01.2015 00:18:05

Când contemplația Luminii Necreate se leagă de invocarea Numelui lui Hristos, semnificația acestui nume ca „împărăția lui Dumnezeu venind întru putere” (Mc. 9, 1) devine deosebit de limpede și duhul omului aude glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit” (Mc. 9, 7). Hristos ne-a arătat în El Însuși pe Tatăl: „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (In. 14, 9). Acum cunoaștem pe Tatăl în aceeași măsură în care L-am cunoscut pe Fiul. „Eu și Tatăl Meu una suntem” (In. 10, 30). Și Tatăl dă mărturie Fiului Său. De aceea ne rugăm: „Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi și lumea Ta”.
A dobândi rugăciunea înseamnă a dobândi veșnicia. Când trupul stă să moară, strigătul „Iisuse Hristoase” devine veșmântul sufletului; când creierul nu mai funcționează și este greu să ne aducem aminte alte rugăciuni, în lumina cunoștinței dumnezeiești ce purcede din acest Nume, duhul nostru se va înălța spre viața cea nestricăcioasă.
Arhimandritul Sofronie

cristiboss56 05.01.2015 22:04:02

„Și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi iertăm oricui ne-o datorează nouă.” (Luca 11, 4)

Deseori, chiar dacă iertăm o ofensă, în adâncul sufletului nutrim o oarecare reținere față de cel ce ne-a ofensat. Într-un asemenea caz ar trebui să ne așteptăm la ceea ce spune Domnul: „Cu măsura cu care măsurați, cu aceea vi se va măsura” (Matei 7, 2).


Dacă vom spune, cunoscând aceasta, „aș fi vrut să iert, dar nu pot”, nu vom fi vrednici să venim înaintea lui Dumnezeu cu o rugăciune de iertare.
Mai bine lasă-ți rugăciunea, lasă-ți lucrul și mergi mai întâi să te împaci pe deplin și în toate privințele cu toți cei cu care ești dator să te împaci și după aceea revino la Dumnezeu. Caută să te păzești, ca să nu-ți spună Domnul și ție ce i-a spus slugii viclene: „Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat, fiindcă m-ai rugat. Nu trebuia, oare, ca și tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, așa cum am avut eu milă de tine? (Matei 18, 32-33). Ni se va ierta nouă, în măsura în care și noi am iertat.

Numai puterea crucii Domnului ne poate izbăvi de ținerea de minte a răului, dându-ne posibilitatea de a ierta așa cum ne iartă Domnul. „Pentru că Dumnezeu era Cel ce întru Hristos împăca lumea cu sine însuși, nesocotindu-le lor greșalele și punând întru noi cuvântul împăcării” (II Corinteni 5, 19). „Dacă ne mărturisim păcatele, credincios este El și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 9).

La începutul creștinismului locuiau în Antiohia doi prieteni, preotul Saprichie și mireanul Nichifor. La un moment dat, s-au certat dintr-un motiv oarecare și au încetat să se mai vadă. Între timp s-a iscat o prigoană împotriva creștinilor. Saprichie a fost prins și i s-a propus să aducă jertfă zeilor, pentru că altminteri ar fi dat morții. Saprichie a zis că preferă să moară și urma să fie executat. Nichifor, care încercase încă mai demult să se împace cu el, s-a grăbit să se ducă să-i ceară iertare mucenicului și, întâlnindu-l pe drum, i-a căzut la picioare, implorându-l: „Mucenicule al lui Hristos, iartă-mă!”

Saprichie nu i-a răspuns, întorcându-i spatele. Această s-a repetat de câteva ori. Nichifor s-a ținut pe urmele osânditului, până la locul de execuție, continunând să-și ceară, cu insistență, iertare, dar Saprichie rămânea neclintit în ura sa.

Și ce credeți că s-a întîmplat? În ultima clipă, înspăimântîndu-se de osândă, Saprichie s-a lepădat de Hristos și a acceptat să aducă jertfă idolilor. Prin aceasta se împlineau și în cazul lui cuvintele apostolului Ioan: „Cel ce-și urăște fratele este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul i-a orbit ochii” (I Ioan 2, 11).

Nichifor a mărturisit fără teamă credința creștină și s-a învrednicit de cununa muceniciei.

Extras din :
Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului. Editura Sofia, București 2008, p. 181-182

cristiboss56 07.01.2015 23:38:33

Sfaturi pentru rugăciune ale Starețului Porfirie
 
Să nu-L constrângem pe Dumnezeu cu rugăciunile noastre. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne slobozească de ceva, boală etc. sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem putere și întărire de la El, ca să putem suferi. Așa cum bate El cu noblețe la ușa inimii noastre, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, iar dacă Domnul nu răspunde, să încetăm a o mai cere. Când Dumnezeu nu ne dă ceea ce cerem cu insistență, înseamnă că are motivele Sale s-o facă. Are și Dumnezeu „tainele” Sale. De vreme ce credem în buna Sa purtare de grijă, de vreme ce credem că El cunoaște toate cele ale vieții noastre și că totdeauna ne vrea binele, de ce să nu-I acordăm încredere? Să ne rugăm simplu și liniștit, fără stress și constrângere. Știm că trecutul, prezentul și viitorul, toate sunt cunoscute, goale și descoperite înaintea lui Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „…nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite, pentru ochii Celui în fața Căruia noi vom da socoteală” (Evrei 4, 13). Noi să nu insistăm, căci insistența peste măsură face rău în loc de bine. Să nu stăruim să dobândim ceea ce vrem, ci s-o lăsăm la voia lui Dumnezeu. Căci cu cât stăruim, cu atât aceea pe care o cerem se depărtează. Așadar, răbdare, credință și pace. Și dacă vom uita noi, Dumnezeu nu uită niciodată și, dacă este spre binele nostru, ne va da ceea ce ne trebuie și când trebuie.
Să cerem în rugăciune numai mântuirea sufletului nostru. Nu a spus Domnul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu… și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33)? Ușor, chiar foarte ușor ne poate Hristos ceea ce dorim. Dar iată care este taina. Taina este să nu aveți în mintea voastră deloc intenția de a cere un lucru concret. Taina este să cereți unirea voastră cu Hristos dezinteresat, fără să spuneți: „Dă-mi aceasta, dă-mi aceea…”. Este destul să spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.
Nu este nevoie ca să-L înștiințăm pe Dumnezeu despre anumite nevoi ale noastre. El le cunoaște pe toate cu neasemănare mai bine decât noi și ne dăruiește dragostea Sa. Problema este să comunicăm cu această dragoste prin rugăciunea și prin respectarea poruncilor Lui. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu. Aceasta este cel mai folositor, cel mai sigur pentru noi și pentru cei pentru care ne rugăm. Hristos ne va pe toate din belșug. Dar dacă există chiar și puțin egoism, nu se poate face nimic.

cristiboss56 08.01.2015 20:00:08

"Numai prin dragostea lui Hristos ce Se rastigneste putem sa biruim toate "uraciunile" acestei lumi. Prin dragostea Lui rastignitoare putem deveni din robii mandriei si slavei desarte fii lucratori ai smereniei slujitoare, din purtatori ai dorintelor egoiste prin aceeasi dragoste putem deveni slujitori ai fratilor nostri si lucratori ai libertatii dragostei. Cea mai mare boala a omului este necunoasterea lui Dumnezeu, fara de care omul ramane singur, trist, mahnit, nedumerit. "Daruieste-mi lumina cunoasterii Tale" pentru ca sufar de necunoastere, insasi lipsa cunostintei adevarate a lui Dumnezeu este cea mai mare suferinta pe pamant." Ieromonah Teofan Mada


Ora este GMT +3. Ora este acum 22:42:51.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.