despre libertate
 

am vazut cu ceva vreme in urma un film,parca se numea no land for old people,in care unul din personaje impune altuia sa dea cu banul.in functie de rezultat,alegere vs realitate,cel silit sa aleaga urma sa traiasca sau nu.intr-o situatie similara ma simt si eu,silit sa dau cu banul,in acest circ dezgustator pe care nu putini il considera cel mai mare dar.intr-adevar sunt liber sa aleg ori banul ori stema,cap vs pajura,etc...dar de ce nu pot sa aleg daca particip sau nu la acest circ?daca miza este atat de mare,viata vs moarte,este oare libertatea deplina atata timp cat imi ingradeste posibilitatea de a alege sau nu sa particip?in momente de tensiune acuta le spun parintilor ca imi doresc un singur lucru.ca ei sa nu se fi intalnit niciodata.nu vreau vile,nici masini,nici averi,nici 77 de fecioare,vreau doar sa am posibilitatea,daca eu sunt cel vizat,sa aleg daca particip sau nu la joc.si as alege sa nu particip.ei,dragii mei,daca gandesc asa,si pe bune chiar asa gandesc,ce sanse am eu sa iau premiu,cand se trage linia...si cine ar pute sa-mi reseteze hardu,caci cu softu asta virusat ma minunez ca n-am muscat inca pe nimeni...cum spuneam,cu drag...

Imparate, imparate, care e dorinta ta ???

chestia asta cred ca se trage de la "adam si eva" , findca nu noi am hotarit sa participam la viata, nu am fost intrebati fiecare in parte asa cum nici copii nu sint intrebati de parinti daca sa ii nasca sau nu.
iar daca sintem aici ..atunci nu putem decit sa dam cu banul alegind dintre variantele pe care le avem la dispozitie.

Problema zic eu că e următoarea : tu te gândești ce ai alege dacă ar trebui să iei decizia prin puterile tale sufletești(rațiune, simțire, voință) actuale. Lucrul pe care nu îl iei în calcul este că, la fel ca în cazul marii majorități, aceste puteri sunt pervertite de păcatele noastre și de o viață petrecută pe drumuri străine de Dumnezeu. Tu vezi totul ca pe un circ absurd dar dacă te-ai angaja pe altă Cale, ai începe să vezi lumea ca pe un rai ce așteaptă să fie transfigurat. Circul ăsta absurd ar putea să fie mijlocul prin care să ajungi(încă din viața asta) la mai multă fericire, veselie și pace decât îți poți imagina că există.

Când tratezi problema darului vieții, pe care într-adevăr nu te-a întrebat nimeni dacă îl dorești sau nu, tu nu te gândești la dar în sine ci la ce ai făcut tu cu acest dar. E ca și cum cineva ar primi o cupa poleită cu aur ce poate fi umplută cu vin sau cu noroi ; ar scrijeli aurul de pe cupă, ar umple cupa cu noroi, iar apoi ar întreba „pe mine m-a întrebat cineva dacă vreau cupa asta scrijelită și plină cu noroi ??”

La asta se poate lesne replica că tu ai refuza cupa cu aur numai de frica de a nu ajunge victima propriilor acțiuni...și că de fapt libertatea tot ți-a fost încălcată...dar asta nu este adevărat...dacă în secunda următoare după ce ai spune lucrul ăsta ai fi curățat de păcate, și de celelalte consecințe ale propriilor acțiuni, adică dacă cu alte cuvinte ai fi adus la starea în care ai fost creat, și te-ar întreba „Vrei cupa de aur pe care o poți umple cu vin sau Mi-o dai înapoi ca nu cumva prin propria-ți voie să o umpli cu noroi?” NU AI RĂSPUNDE „o dau înapoi”. Cum poți să știi că nu ai răspunde asta?. Deocamdată nu ai cum să știi. Fiindcă pentru a știi trebuie întâi să crezi. Dar asta știm cu toții că poate fi o treabă extrem de complicată.

Doamne ajută!