Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Din Noul Testament (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5016)
-   -   Demnitatea creștină în situații critice - 3 texte asupra cărora să medităm... (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16846)

laurastifter 08.10.2013 14:39:33

Demnitatea creștină în situații critice - 3 texte asupra cărora să medităm...
 
Morala creștină - etica iubirii și a libertății în Duhul Sfânt - este, prin excelență, nonviolentă.
În același timp, creștinismul NU promovează pasivismul "mioritic", obediența sau alte atitudini contrare demnității și curajului evanghelic.
Mai mult nu spun... propunându-vă, în continuare, trei texte biblice spre dezbatere - pasaje în care este consemnată atitudinea Sfântului Apostol Pavel față de autorități (politice și religioase) în vreme de prigoniri.
În primele două texte, este relatată atitudinea Apostolului față de autoritățile politice, iar în cel de-al treilea, atitudinea Sf. Pavel față de autoritățile religioase iudaice.
Toate cele 3 pasaje se găsesc în "Faptele Apostolilor".

laurastifter 08.10.2013 14:40:18

Fa16, 35-40
 
35.Și făcându-se ziuă, judecătorii au trimis pe purtătorii de vergi, zicând: Dă drumul oamenilor acelora. 36.Iar temnicerul a spus cuvintele acestea către Pavel: Că au trimis judecătorii să fiți lăsați liberi. Acum deci ieșiți și mergeți în pace. 37.Dar Pavel a zis către ei: După ce, fără judecată, ne-au bătut în fața lumii, pe noi care suntem cetățeni romani și ne-au băgat în temniță, acum ne scot afară pe ascuns? Nu așa! Ci să vină ei înșiși să ne scoată afară. 38.Și purtătorii de vergi au spus judecătorilor aceste cuvinte. Și auzind că sunt cetățeni romani, judecătorii s-au temut. 39.Și venind, se rugau de ei și, scoțându-i afară, îi rugau să plece din cetate. 40.Iar ei, ieșind din închisoare, s-au dus în casa Lidiei; și văzând pe frați, i-au mângâiat și au plecat.

laurastifter 08.10.2013 14:45:30

22, 23-29
 
23.Și strigând ei și aruncând hainele și azvârlind pulbere în aer, 24.Comandantul a poruncit să-l ducă în fortăreață, spunând să-l ia la cercetare, cu biciul, ca să cunoască pentru care pricină strigau așa împotriva lui. 25.Și când l-au întins ca să-l biciuiască, Pavel a zis către sutașul care era de față: Oare vă este îngăduit să biciuiți un cetățean roman și nejudecat? 26.Și auzind sutașul s-a dus la comandant să-i vestească, zicând: Ce ai de gând să faci? Că omul acesta este (cetățean) roman. 27.Și venind la el, comandantul i-a zis: Spune-mi, ești tu (cetățean) roman? Iar el a zis: Da! 28.Și a răspuns comandantul: Eu am dobândit această cetățenie cu multă cheltuială. Iar Pavel a zis: Eu însă m-am și născut. 29.Deci cei ce erau gata să-l ia la cercetare s-au depărtat îndată de la el, iar comandantul s-a temut, aflând că el este (cetățean) roman și că a fost legat.

laurastifter 08.10.2013 14:50:25

23, 1-10
 
1.Și Pavel, fixând sinedriul cu privirea, a zis: Bărbați frați, eu cu bun cuget am viețuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta. 2.Arhiereul Anania a poruncit celor ce ședeau lângă el să-l bată peste gură. 3.Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Și tu șezi să mă judeci pe mine după Lege, și, călcând Legea, poruncești să mă bată? 4.Iar cei ce stăteau lângă el au zis: Pe arhiereul lui Dumnezeu îl faci tu de ocară? 5.Iar Pavel a zis: Fraților, nu știam că este arhiereu; căci este scris: "Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbești de rău". 6.Dar Pavel, știind că o parte erau saduchei și cealaltă farisei, a strigat în sinedriu: Bărbați frați! Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea și învierea morților sunt eu judecat! 7.Și grăind el aceasta, între farisei și saduchei s-a iscat neînțelegere și mulțimea s-a dezbinat; 8.Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturisesc și una și alta. 9.Și s-a făcut mare strigare, și, ridicându-se unii cărturari din partea fariseilor, se certau zicând: Nici un rău nu găsim în acest om; iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim lui Dumnezeu. 10.Deci făcându-se mare neînțelegere și temându-se comandantul ca Pavel să nu fie sfâșiat de ei, a poruncit ostașilor să se coboare și să-l smulgă din mijlocul lor și să-l ducă în fortăreață.

VladCat 08.10.2013 16:06:50

Îmi place mult topicul asta. Din pacate nu am energia sa imi „revars intelepciunea” acum cu privire la tema data insa subiectul propus e foarte actual si exemplele din Fapte extrem de graitoare. O chestiune as remarca totusi in treacat: probabil una este sa faci asemenea „inginerii” (precum cele ale lui Pavel) cand il ai pe Dumnezeu care iti vorbeste in casca si alta e sa te ghidezi de unul singur :)
Doamne ajuta!

cezar_ioan 08.10.2013 16:39:23

Mie mi se pare că tema nu ar fi aici neapărat demnitatea, ci mai degrabă diplomația politică și abilitatea de a face față unor situații psihosociale conflictuale ajunse la extrem.
Sau, poate, demnitatea se exprimă în diplomație și abilități în relațiile psiho-sociale critice...

Annyta 08.10.2013 17:40:44

Trebuie să fim cu adevărat raționali, în sensul de a deosebi binele de rău, și demnitatea de mândrie, pentru a ne manifesta similar cu sfântul apostol Pavel în cazuri...similare...

laurastifter 18.10.2013 02:49:58

Citat:

În prealabil postat de cezar_ioan (Post 536846)
Mie mi se pare că tema nu ar fi aici neapărat demnitatea, ci mai degrabă diplomația politică și abilitatea de a face față unor situații psihosociale conflictuale ajunse la extrem.
Sau, poate, demnitatea se exprimă în diplomație și abilități în relațiile psiho-sociale critice...

Domnule Cezar,
M-a întristat mult faptul că ați fost banat...
De mai mult de o săptămână, n-am mai scris mesaje pe forum (am mai intrat sporadic, foarte puțin), dar chiar în seara în care am observat că ați fost banat (nu-mi explic pentru ce...), v-am trimis câteva gânduri prin e-mail, de vreme ce nu mai aveți acces la mesageria privată a forumului. Nădăjduiesc că ați primit mesajul.
De aceea, aici aș dori să vă scriu doar că m-aș bucura din toată inima să reveniți pe forum, de veți considera că aceasta v-ar fi de folos (multora dintre noi le-ar fi, cu siguranță, de MULT folos duhovnicesc!).
Dumnezeu să fie cu dvs și cu toți cei pe care-i iubiți, să vă ocrotească neîncetat și să vă ajute în toate: în credință, în cariera didactică și-n tot ceea ce vă doriți să realizați!
Hristos în mijlocul nostru!

Cu deosebită prețuire,
Laura Stifter

Decebal 27.10.2013 06:58:31

Citat:

În prealabil postat de laurastifter (Post 537869)
Domnule Cezar,
M-a întristat mult faptul că ați fost banat...

Păi n-a fost bannat, ci doar i s-a oferit un binemeritat timp de respiro, pe care dealtfel l-a căutat și singur foarte insistent, așa încât să își vadă în pace și liniște de politica lui de partidă, acolo pe plaiurile însorite la Benidorm, hotel Bali. Fiecare cu politica lui ... Era până la urmă în cursul firesc al lucrurilor să fie bannat. Și până la urmă ce ar căuta pe un forum public un ins pe care nu îl interesează la modul real decât de sine însuși și de apropiații săi, de gașca lui de suflet? Nu își poate vedea liniștit de preocupări și de politică în Benidorm, hotel Bali? De ce ar mai trebui el în continuare să își facă din viața lui privată, politica ce-l interesează, un spectacol (cu) public în continuare, așa cum în repetate rânduri a mai practicat aici pe forum? Nu-i sunt oare suficiente spațiile sale private pentru a își duce politica mai departe? Eu unul sunt sigur că deocamdată răspunsul este un Da categoric. De aceea bannarea "domnului" Cezar este un lucru foarte binevenit, atât pentru spațiul public al forumului creștin, cât și mai ales pentru însuși bannatul. Este drept că excluderea "domnului" Cezar a venit cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Excluderea "domniei" sale nu a fost până la urmă decât constatarea firească, deși cam tardivă, a autoexcluderii "fratelui" Cezar. Și până la urmă ce ar avea de-a face omfalopsihismul cu politica publică? (Nu că "fratele" Cezar ar fi fost singurul omfalopsih de pe-aici ..., mai sunt destui ...)

Citat:

În prealabil postat de laurastifter (Post 537869)
(...), dar chiar în seara în care am observat că ați fost banat (nu-mi explic pentru ce...), (...)

Lasă că îți explică alții și altele, "înalt preaobiectivo" care ești!

(... Eu chiar stau și mă gândesc până unde va mai continua în a ne lua peste picior în halul ăsta pe noi toți laura a lu' stifter.)

Cu deosebită prețuire,
din cazarma amenajată natural la Sarmisegetuza,
"Decebal".

(Pax americana! ... în continuare)

Demetrius 28.10.2013 03:21:30

Citat:

În prealabil postat de laurastifter (Post 536812)
Morala creștină - etica iubirii și a libertății în Duhul Sfânt - este, prin excelență, nonviolentă.
În același timp, creștinismul NU promovează pasivismul "mioritic", obediența sau alte atitudini contrare demnității și curajului evanghelic.
Mai mult nu spun... propunându-vă, în continuare, trei texte biblice spre dezbatere - pasaje în care este consemnată atitudinea Sfântului Apostol Pavel față de autorități (politice și religioase) în vreme de prigoniri.
În primele două texte, este relatată atitudinea Apostolului față de autoritățile politice, iar în cel de-al treilea, atitudinea Sf. Pavel față de autoritățile religioase iudaice.
Toate cele 3 pasaje se găsesc în "Faptele Apostolilor".

Protestele și demonstarțiile publice împotriva exploatării gazelor de șist și a proiectului Roșia Montană se înscriu perfect în acest topic și în aceste cauze românii sunt mai umiliți ca niciodată de către alți români.


Ora este GMT +3. Ora este acum 01:01:28.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.