Cativa frati din pustie au mers la Avva Serapion si l-au intrebat: Avva, ce inseamna: "De veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia mute-te de aici dincolo, si se va muta?" (Matei 17,20). Si Avva le-a spus: "Nu intelegeti? Ei bine, cuvintele: “De veti avea credinta cat un graunte de mustar si veti zice muntelui acestuia “muta-te de aici dincolo...!" si s-a oprit Ava, pentru ca un zgomot asurzitor s-a pornit de deasupra. Si a strigat Avva: "Stai, munte, nu am poruncit sa te muti, ci cautam doar sa explic fratilor mei ce inseamna sa ai credinta".

Parintele Paisie Aghioritul acuzat de o persoana ca este asemeni unui pom sterp, ca nu aduce viata in lumea aceasta, a raspuns: "Mai frate, daca vreun monah sterp, cum ii zici, se sfinteste, el si dupa moarte naste: naste din femei sterpe zamisliri (multe familii au ajuns sa aiba parte de copii datorita rugaciunilor acestora), naste din pacatosi sfinti si naste din morti".

Un tanar a venit la invatatorul sau si l-a intrebat cum poate scapa de ispite.
Invatatorul i-a spus:
- Scapa de lene. Ia aminte la pasarea care nu poate fi prinsa atunci cand zboara, ci numai in momentul in care sta pe loc.

Intr-o zi, un copil a venit inaintea mamei sale cu o foaie de hartie pe care scrisese:
"Pentru ca am facut curat in camera mea: 10 lei.
Pentru ca am fost la cumparaturi: 5 lei.
Pentru ca m-am jucat cu fratele meu: 15 lei.
Pentru ca am luat note bune in aceasta saptamana la scoala: 10 lei.
In total: 40 lei."
Mama l-a privit cu bucurie pe copil si a scris pe spatele hartiei:
"Pentru ca te-am purtat in pantece vreme de noua luni: 0 lei.
Pentru tot ceea ce te-am invatat zi de zi: 0 lei.
Pentru toate mesele pe care ti le-am pregatit: 0 lei.
Pentru viata pe care ti-o dau zi de zi: 0 lei.
In total: 0 lei."
Sa daruim dragostea, fara a astepta ceva in schimb.

Odata, avva Stefan era foarte bolnav si doctorii l-au silit sa manance carne. El avea un frate, foarte evlavios, care traia potrivit poruncilor lui Dumnezeu. S-a intamplat sa vina fratele lui chiar atunci cand batranul manca din carne. Cand l-a vazut, s-a intristat foarte tare, zicandu-si ca, dupa atata asceza si infranare, a mancat, spre sfarsitul vietii, carne. Dar indata a cazut in extaz si a vazut pe cineva care i-a spus:
- Pentru ce te superi din pricina preotului pe care l-ai vazut mancand carne? Nu stii ca a mancat de nevoie si pentru ca sa faca ascultare? Nu trebuie sa te superi. Iar daca vrei sa vezi in ce slava este fratele tau, intoarce-te si uita-te!
Cand s-a intors, a vazut pe preot alaturi de Hristos. Si i-a spus cel ce i s-a aratat:
- Iata in ce slava este! Slaveste, asadar, pe Cel ce slaveste pe cei ce Il iubesc cu adevarat.

Avva Moise a zis: "Daca fapta nu consuna cu rugaciunea, degeaba te ostenesti". Un frate a intrebat: "Ce inseamna: fapta trebuie sa consune cu rugaciunea?". Batranul a zis: "Inseamna sa nu mai facem pacatele pentru care ne rugam. Cand omul renunta la propria vointa, atunci Dumnezeu se impaca cu dansul si-i primeste rugaciunea". Un frate a intrebat: „In toate ostenelile omului, ce-l ajuta mai mult?". Batranul ii zice: "Dumnezeu il ajuta. Caci este scris: «Dumnezeu este scaparea noastra si puterea, ajutorul nostru in necazurile care ne-au lovit foarte tare»".

Unul dintre calugarii rusi de la Manastirea "Sfantul Pantelimon", putin contrariat de faptul ca Siluan Athonitul era un monah simplu si neinvatat, a intrebat bibliotecarul lavrei: "De ce oare se duc atatia oameni la el? Mi se pare ca nu citeste totusi nimic". Bibliotecarul i-a raspuns: "Nu citeste nimic, dar face totul, pe cand ceilalti citesc totul, dar nu fac nimic".

Dupa o zi de drum, o persoana se hotari sa ramana peste noapte la o manastire. Cand i-a fost aratata camera in care urma sa se odihneasca, aceasta a spus: "Nu aveti mobilier?"
Calugarul care a insotit-o a raspuns: "Dar al dumneavoastra unde este?"
"Al meu?", a intrebat calatorul. "Eu sunt aici in calitate de pelerin, nu am de ce sa port cu mine mobilierul".
Si noi suntem la fel, i-a raspuns monahul, niste pelerini in aceasta lume.

Intr-o zi, Sfantul Ioan Scaraul l-a trimis pe Moise, ucenicul sau, sa aduca pamant hranitor pentru gradina. Fara lene, Moise a facut ascultare, dar pe la amiaza, fiind foarte cald, s-a asezat la umbra unui bolovan si a adormit.
In acest timp, Cuviosul Ioan statea in chilie si se ruga. Deodata i s-a aratat un barbat luminos care i-a spus: "Moise este in primejdie".
Atunci, Sfantul Ioan a inceput sa se roage fierbinte pentru Moise. Catre seara, ucenicul s-a intors de la lucru si staretul l-a intrebat:
- Ti s-a intamplat ceva rau si neasteptat?
- Parinte, daca nu erai tu, s-ar fi intamplat!
- Cum asa?
- De la caldura adormisem langa un bolovan mare. In somn te-am auzit strigandu-ma. M-am trezit si m-am ridicat. Atunci am vazut cum bolovanul s-a rostogolit peste locul unde dormeam. Daca nu ma strigai, muream.
- Mare este Domnul!, a spus Sfantul Ioan.
Apoi au laudat amandoi pe Dumnezeu.

Odata, un imparat a voit sa ispiteasca firea celui invidios. I-a chemat la el pe un invidios si pe un iubitor de bani si le-a zis: "Poruncesc sa cereti de la mine orice veti voi si eu va voi da cu placere. Dar sa stiti ca celui ce va cere in urma, ii voi da indoit cat va cere cel dintai. Hai, cine cere intai?"
Vazand imparatul ca se cearta multa vreme nevoind nici unul sa ceara intai, a poruncit invidiosului sa ceara primul. Acesta, atunci, de necaz ca va lua celalalt indoit, a cerut sa i se scoata un ochi, ca celuilalt sa i se scoata amandoi.
Aceasta este firea celui stapanit de invidie.

Una din legendele Sfantului Nicolae ne spune ca acesta ar fi plecat cu Sfantul Ioan Casian la intalnirea cu Dumnezeu. Mergand ei pe cale, dintr-o data in dreptul lor s-a ivit o caruta a unui amarat. Fiind grabiti spre intalnirea cu Dumnezeu, Sfantul Ioan Casian i-a spus Sfantului Nicolae: "Parinte Nicolae, n-avem vreme de stat, trebuie sa ne grabim, sa alergam, ca ne asteapta Dumnezeu." Sfantul Nicolae si-a suflecat manecile si a zis: "Du-te tu inainte, Ioane! Te voi ajunge si eu din urma." S-a asezat la marginea drumului, s-a osarduit impreuna cu oamenii si, in sudoarea fruntii lui, murdarindu-se tot, din cap pana-n picioare - caci era noroiul mare la marginea drumului - au ridicat caruta, au pus-o pe drum, s-a sters repede de noroi si a plecat grabit sa se intalneasca cu Dumnezeu si sa-si ceara iertare pentru intarziere. Dumnezeu intre timp, vorbea cu Sfantul Ioan Casian. Sfantul Nicolae, apropiindu-Se de Dumnezeu, a zis: "Doamne, iarta-ma ca am intarziat. Iarta-ma ca sunt murdar". Mantuitorul ii raspunde: "Nicolae, erai aici dinainte de a fi aici. Pe cand ajutai la caruta aceea de la marginea drumului, tu erai deja la intalnirea cu Mine".

Un frate din Pateric ce vietuise fara a implini cu prea multa constiinciozitate randuielile zilnice a fost vazut pe patul de moarte cu un chip luminat si linistit. Atunci parintii din manastire l-au intrebat cum de este atat de linistit acum cand se apropie plecarea catre Dreapta Judecata, de vreme ce nu si-a implinit toate ascultarile manastiresti. Raspunsul sau i-a uimit pe toti: "Cu adevarat nu mi-am implinit toate datoriile pe care le-am avut in obste, insa din ziua cand am pasit pe poarta manastirii si pana in prezent nu-mi aduc aminte sa fi judecat pe cineva, iar eu cred cuvintelor Domnului - nu judeca si nu vei fi judecat!"

Odata, un tanar indragostit a mers la un duhovnic iscusit, pentru a-i cere sfatul in legatura cu o fata pe care o cunoscuse. Spera ca acesta ii va da indemn de casatorie sau de despartire. Intrebat asupra calitatilor fetei, baiatul a inceput sa o laude, spunand mai intai ca este frumoasa. La auzul acestor cuvinte, duhovnicul a asternut pe hartie un "zero". Apoi a aflat ca este bogata si a mai adaugat unul. Enumerarea s-a continuat, iar la fiecare calitate, avva adauga cate un zero. La un moment dat, el l-a intrebat pe tanar: "Dar credincioasa este?", iar tanarul a raspuns ca, in fapt, pentru aceasta a ales-o. Batranul a asezat in fata sirului bogat de zero-uri cifra unu si i-a spus tanarului: "Cu adevarat ti-ai gasit jumatatea, pentru ca daca nu ar fi avut credinta - acel "unu" din fata zero-urilor -, toate acestea, oricat de multe ar fi fost, nu aveau nici o valoare".

In cartea "Viata din inima mortii", Olivier Clement aminteste de o intamplare din viata mitropolitului Antonie Bloom. El avea un prieten care adesea i se plangea ca nu are timp de meditatie si rugaciune, iar post nu poate tine. Cand acesta se imbolnaveste de cancer, mitropolitul merge si il viziteaza, spunandu-i increzator: "Acum ai timp destul. Foloseste-l pentru a iti reciti viata si pentru a o impaca". Si, incet-incet, il invata postul, rugaciunea, il sfatuieste sa-si smulga din inima ura. La sfarsitul vietii, agonizand, bolnavul marturiseste: "Simt ca o sa mor, dar niciodata nu m-am simtit atat de viu.“ Afirmatia ulterioara a mitropolitului Antonie este remarcabila: "Si a intrat in moarte ca o fiinta vie".

Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de luncilor era omul, pe atât de leneş era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba şi tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său şi îi spuse:
- Tată, am văzut pe uliţă nişte băieţi încălţaţi cu ghete noi, foarte frumoase. Aş vrea şi eu aşa ghete.
- Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci şi tu cât de puţin, ţi-aş da banii, dar aşa, pe degeaba, zi şi tu, e drept?
N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare şi-ar fi dorit asemenea ghete, aşa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar şi de data aceasta părintele 1-a refuzat.
Când a venit şi a treia zi să-i ceară bani, ţăranul i-a spus:
- Uite, măi băiete -văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeşte şi se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul şi pe urmă vino aici şi-ţi dau bani să-ţi cumperi ghetele.
N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Aşa că s-a culcat pe un braţ de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte, strigând:
- Gata, tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii?
- Nu! - a răspuns omul categoric. Ţi-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vre-mea. Treci în pod şi fă ce ţi-am spus!
A plecat iar băiatul, dar nu putea înţelege de unde ştia tata că el nu vânturase grâul. Probabil că 1-a surprins dormind şi nu 1-a trezit, că altfel im se poate... Aşa că, după ce s-a urcat iarăşi în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preţ de jumătate de ceas, cu ochii aţintiţi spre tatăl său, care muncea de zor în curte, şi, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăşi în grădină.
- Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii?
- Măi băiete, după ce că eşti leneş, mai eşti şi un mare mincinos. Nu ţi-e ruşine? Să ştii că, dacă nici de data asta nu te duci în pod şi nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai înţeles?
Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată şi a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouţe, exact aşa cum îşi dorea el.
De bucurat, s-a bucurat, cum era şi de aşteptat, dar, în acelaşi timp, îi crăpa obrazul de ruşine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fără să-1 mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus şi în grădină să îşi ajute tatăl. Acum simţea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simţea cât de bine este să fii alături de părinţi şi să îi ajuţi.
„Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi înţelepciunea Domnului! " ( Sfânta Scriptură )

In jungla, un vanator a constatat la un moment dat ca i s-a umezit praful de pusca si aceasta nu mai functiona. A aparut un leu. Cand a vazut leul, stiind ca pusca nu mai functioneaza, a inceput sa alerge. Stia ca in apropiere se afla o cabana unde s-ar fi putut adaposti. A alergat pana la cabana si leul nu l-a ajuns. A ajuns pana la usa cabanei, dar usa era incuiata si el nu avea cheia. A alergat bine pana atunci, a facut tot ceea ce trebuia ca sa scape, dar n-avea cheia. Imparatia scaparii era dincolo, inauntru, iar el era dincoace. Cativa centimetri, grosimea unei usi l-a despartit, dar acesti centimetri erau diferenta ca intre alb si negru, ca intre rai si iad. Era aproape, dar nu era inauntru.
Asadar, prin toate faptele crestinesti, daca nu sunt unite cu inima buna, esti aproape de Imparatia Cerurilor, dar nu esti inauntrul ei.

Odata, avva Paladie din Tesalonic a povestit ce l-a determinat sa se calugareasca: In tara mea, ca la trei stadii departare de zidurile orasului, era un monah care statea zavorat in chilia sa. Acest barbat foarte virtuos, milostiv si infranat, era de fel din Mesopotamia si se numea David. A stat inchis in chilia lui 60 de ani.
Din pricina barbarilor, zidurile orasului erau pazite de ostasi. Intr-o noapte, ostasii care pazeau zidul din partea in care se afla chilia calugarului, au vazut ca prin toate ferestrele chiliei iesea foc. Soldatii au crezut ca barbarii au dat foc chiliei. Cand s-a facut ziua, soldatii au iesit si s-au dus la chilia batranului, insa au gasit pe batran nevatamat si chilia intreaga. Noaptea urmatoare, au vazut acelasi foc in chilie. Asa s-a intamplat nopti de-a randul. Asta s-a aflat in tot orasul si tinutul acela, incat multi oameni privegheau, noaptea, pe zid, ca sa vada focul. Asa s-a intamplat pana la moartea batranului.
Vazand aceasta minune de mai multe ori, mi-am zis: „Daca Domnul daruieste robilor Sai in lumea aceasta o astfel de slava, cat de mare va fi slava in veacul viitor, cand fata lor va straluci ca soarele!“.

Povestea celor doi frati
 

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte. Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie. “Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta.” “Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata.” Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie.
Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu. Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus: “Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” Şi s-au iertat. Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într-ale sale. “Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata.” “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit.”
“OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI ” (Isaac Newton).

Trei adolescente erau preocupate zilnic de cum sa aiba niste maini tot mai frumoase. Isi impartaseau una alteia importanta unei creme sau a unei lotiuni.
Intr-o zi, celor trei fete care iesisera la plimbare si se odihneau in parc, li s-a alaturat o alta fata. Pentru ca ele conversau despre maini, fata nou venita si-a privit mainile. Avea bataturi din cauza muncii, iar unghiile erau nevopsite si nelacuite. A fost luata in deradere.
In acel moment a aparut in fata lor o batrana, care le-a rugat pe fete sa o ajute sa urce dealul, mai ales ca avea cu ea si o sacosa destul de grea in mana. Cele trei fete i-au intors spatele, motivand ca exista riscul sa-si piarda frumusetea mainilor. Cealalta fata s-a repezit de indata, i-a luat sacosa si a ajutat-o sa urce dealul.
Cand au ajuns sus, batranica prefacuta in inger, i-a luat mainile si i-a spus:
- Fata mea, cele mai frumoase maini sunt cele care ajuta pe altii.

La o manastire, un calugar ii tot marturisea staretului: "Parinte staret, sunt un pacatos, nu sunt in stare de nimic, sunt mai rau decat ceilalti”. Intr-o zi, staretul l-a pus la incercare. Venind din nou calugarul la el, i-a spus: "Am auzit ca nu prea iti faci datoria, fratii spun ca dormi prea mult, mananci pe ascuns, lipsesti de la pravila”. In urma acestor cuvinte, calugarul a spus: "Cum adica? Eu nu-mi fac datoria? Cum adica? Sunt eu mai pacatos decat ei?”
Staretul l-a inteles pe loc: "Parca asa spuneai inainte, ca esti pacatos! Doreai sa-ti arati un chip al smereniei pe care nu-l aveai, ca sa-l ascunzi pe cel adevarat, al mandriei. Du-te! Nu esti smerit. Sa stii ca smerenia devine virtute cand indreapta slabiciunile, nu cand doar le afirma. Si smerit nu este cel care spune despre sine ca este smerit, ci acela care rabda cu smerenie si adevarul si neadevarul spus de altii despre sine”.

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen:
- "Ce este mai sanatos, sa vorbesti ori sa taci?“.
Batranul i-a raspuns: "Cine vorbeste din dragoste de Dumnezeu, bine face; la fel, cine tace din dragoste de Dumnezeu“.

La o manastire, un calugar ii tot marturisea staretului: "Parinte staret, sunt un pacatos, nu sunt in stare de nimic, sunt mai rau decat ceilalti”. Intr-o zi, staretul l-a pus la incercare. Venind din nou calugarul la el, i-a spus: "Am auzit ca nu prea iti faci datoria, fratii spun ca dormi prea mult, mananci pe ascuns, lipsesti de la pravila”. In urma acestor cuvinte, calugarul a spus: "Cum adica? Eu nu-mi fac datoria? Cum adica? Sunt eu mai pacatos decat ei?”
Staretul l-a inteles pe loc: "Parca asa spuneai inainte, ca esti pacatos! Doreai sa-ti arati un chip al smereniei pe care nu-l aveai, ca sa-l ascunzi pe cel adevarat, al mandriei. Du-te! Nu esti smerit. Sa stii ca smerenia devine virtute cand indreapta slabiciunile, nu cand doar le afirma. Si smerit nu este cel care spune despre sine ca este smerit, ci acela care rabda cu smerenie si adevarul si neadevarul spus de altii despre sine”.

Un rege avea un servitor care nu credea in Dumnezeu. Dupa o vreme, servitorul s-a imbolnavit si a fost internat intr-un spital. Regele l-a vizitat si stiind ca acesta este aproape de moarte, l-a intrebat ce dorinta ar vrea sa-i fie indeplinita.
Servitorul a raspuns fara a sta pe ganduri:
- Sa-mi prelungiti viata cu o zi.
Regele i-a raspuns:
- Acest lucru nu sta in puterea mea, ci numai in puterile lui Dumnezeu.
Atunci servitorul a inceput sa planga si sa strige:
- Nebunul de mine! Toata viata am slujit regelui pamantesc care nu-mi poate prelungi viata cu macar o zi si am uitat de Regele ceresc.

O femeie i-a marturist preotului ca L-a gasit pe Mantuitorul. Acesta a intrebat-o:
- Si cum te simti acum?
Femeia raspunse fara retineri:
- Inainte de convertire am fost o pacatoasa care alerga dupa pacate, iar acum sunt o pacatoasa care fuge de pacate.

Se spune despre un tanar ce avea ravna mare ca venind odata la o renumita manastire si preocupat fiind de un anumit gand, s-a oprit sa se spovedeasca la duhovnicul de acolo. Ajuns in fata batranului duhovnic, tanarul a inceput a isi desfasura gandurile ce il macinau, aproape fara a mai rasufla, zicand:
- Parinte, ce pot face eu pentru ca lumea sa-si gaseasca pacea, sa nu mai existe atat de multe conflicte militare si pentru a nu mai muri atat de multi oameni nevinovati ?
Duhovnicul cel batran, intelegand starea tanarului si cautand a-l face pe acesta sa priveasca spre cele de trebuinta lui si spre cele ce ii erau lui in putere, adica asupra pacatelor si faptelor sale, fara a-l lua catusi de putin in ras, ii zise:
- Pentru pacea lumii tu poti face urmatorul lucru, care este si un lucru de capatai: atunci cand vei iesi din chilia aceasta, sa ai grija sa nu trantesti prea tare usa !

O femeie, care obisnuia sa mearga la biserica si se credea cuvioasa, era tinuta de patima mandriei, dispretuindu-si semenii si indreptatindu-se in acestea prin cuvintele: "Dumnezeu singur imi ajunge, iar eu nu nadajduiesc spre om."
Dar Dumnezeu a vrut s-o tamaduiasca si i-a trimis o "doctorie" destul de amara.
Astfel, intr-o buna zi, pe cand se intorcea femeia de la biserica, trecand peste o punte, cazu in apa. Astfel stand lucrurile, incepu biata femeie sa strige dupa ajutor. Cum in preajma era ceva lume, un vecin ajunse imediat acolo, dar vazand cine este in apa, zise:
- De buna seama ca nu de ajutorul meu ai mata nevoie, caci mereu spui ca "Dumnezeu singur iti ajunge si in om nu nadajduiesti" - si pleca omul mai departe.
Ajunse la punte si barbatul ei.
Cand o vazu acesta pe femeia lui in apa, ii zise cu mahnire:
- Cred ca nu dupa ajutorul meu, al unui pacatos, strigi tu, femeie. Tu de buna seama asteapti vreun inger trimis de Dumnezeu ca sa te scoata. Cum mereu zici ca n-ai nevoie de ajutor omenesc, ma duc sa imi vad de treburi. Si pleca.
La putin timp, batran fiind si mergand anevoie, veni la punte si tatal ei. Acesta o ajuta cum putu el mai bine si cu greu o scoase afara din apa. Apoi, o intreba pe aceasta:
- Oare nu au trecut pe aici si alti oameni, ba chiar si barbatul tau ?
- Au trecut, tata, dar pe buna dreptate nu m-au ajutat. Eu, dispretuindu-i, totdeauna le spuneam: nu am nevoie de ajutorul oamenilor; in om nu-mi pun nadejdea, ci singur Dumnezeu imi este de ajuns.
Drept aceea, prin oameni lucreaza Dumnezeu, chiar daca omul nu are de fiecare data ochi sa vada aceasta.

Odata, vazand pe un frate pregatindu-se de priveghere, dracul i-a pus in minte sa gandeasca asa:
- Odihneste-te astazi, si vei sta la priveghere maine.
Dar fratele i-a zis gandului:
- Dar cine stie daca mai ajung pana maine? Asadar, mai bine stau la priveghere acum.
Iar inainte de a se aseza la lucru fratele, i-a zis lui ispititorul, in gand:
- Odihneste-te acum, si-ti vei sfarsi lucrarea maine.
Iar fratele a raspuns:
- Nu, nu, acum este al meu sa-mi sfarsesc lucrul, iar ce va fi maine, doar Domnul stie.
Sfantul Antonie cel Mare ne invata la fel, zicand: "Asa sa-ti randuiesti zilele vietii tale, incat la caderea serii sa socotesti ca aceasta este ultima ta zi pe pamant, si niciodata nu vei pacatui."

Un sot crestin, care se plangea de sotia lui, a ajuns sa spuna parintelui duhovnic acestea:
- Parinte, nu mai pot suporta cele pe care mi le face sotia mea. Cred ca tot nu scapa fara sa ii dau o bataie, pe buna dreptate, caci nu mai pot duce atata nedreptate ce mi se face.
Parintele, vazand starea sufleteasca a sotului, si stiind si faptul ca sotia se comporta rau, zise:
- Da, poti sa ii dai o bataie buna, insa tine minte ca atunci vei urma legea dreptatii, iar nu pe cea a dragostei si a milei, drept aceea si la Judecata de Apoi, tot dupa aceeasi lege a dreptatii vei fi si tu judecat, iar nu dupa cea a dragostei si a milei.

Intr-o zi, s-au intalnit intr-o biblioteca trei crestini. Patrunsi de frumusetea cartilor pe care le citeau, nici nu au observat ca s-a facut seara. Deodata, lumina s-a stins si au ramas cufundati in intuneric.
Unul dintre ai zise:
- Hai sa ne rugam. Sa facem fiecare "Tatal nostru..." si poate Dumnezeu se va indura de cel ce se roaga mai frumos si lumina se va aprinde.
Ceilalti doi au fost imediat de acord. Primul a inceput sa se roage. Ruga sa a fost frumos spusa, dar camera a ramas in continuare in intuneric. Atunci s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din inima, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa.
In sfarsit, a inceput si cel de-al treilea sa isi spuna rugaciunea. Doar ca, in timp ce rostea cuvintele cu smerenie, linistit si cu grija, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu totii, a plecat incet, pe pipaite, spre intrare, a gasit tabloul electric, a schimbat siguranta si s-a intors.
In timp ce el isi incheia rugaciunea, spunand "Amin", intreaga incapere fu inundata de lumina.

La avva Lucius a venit un frate care i-a spus gandurile sale si dorintele pe care le avea in inima. La un moment dat, tanarul i-a spus parintelui ca vrea sa se faca pelerin. Pentru ca a cerut sfat, avva Lucius i-a spus:
- Da, dar dupa ce ai invatat sa pui paza limbii !
Apoi, fratele cel tanar i-a spus:
- Vreau sa postesc.
- Bine faci, i-a raspuns avva Lucius, dar sa incepi cu abtinerea de la orice gand rau.
Fratele continua sa-i spuna:
- Vreau sa fug de oameni.
Batranul i-a raspuns:
- Da, dar dupa ce ai dovedit ca esti capabil sa traiesti cu toata dragostea in mijlocul lor.

Un om care se afla pe cale s-a oprit in mijlocul unui grup de muncitori si - vrand sa afle ce aveau de gand aceia sa faca - a inceput sa intrebe cand pe unul, cand pe altul, despre cele ce faceau.
Astfel, el intreba pe primul muncitor:
- Ce faci aici, frate ?
- Imi castig painea ! I-a raspuns lucratorul fara sa ridice capul.
Calatorul a mers apoi la al doilea muncitor, pe care l-a intrebat:
- Dar tu, ce faci aici, omule ?
Muncitorul cel de-al doilea, privind cu mult drag spre cele ce facea, ii spuse:
- Vedeti ?! Tai o piatra frumoasa !
Mai apoi, el s-a adresat si unui al treilea muncitor, care, cu multa bucurie si lumina pe chip, i-a raspuns:
- Construim o biserica minunata !
Abia la sfarsit a inteles calatorul cele ce lucrau acei muncitori, insa si faptul ca fiecare vedea in munca lui altceva. Unul vedea in aceasta doar o simpla slujba, de care avea nevoie, un altul facea aceasta din pasiune pentru slujba lui, iar un altul o facea din dragoste pentru ceea ce se zidea, pentru ceea ce rezulta in urma acelei munci.

Pilde si povestiri ortodoxe cu talc - Minunea Nasterii Domnului
 

- Parinte, de ce facem parastasele, daca "in iad nu exista pocainta" ?
- Ai citit vreodata cu atentie slujba parastasului ?
- Nu !
- S-o citesti ! Nu spune nicaieri despre pocainta. Spune numai expresii cum ar fi: "Odihneste sufletul robului Tau...", "Ca un bun si iubitor de oameni, iarta..." etc. Ceea ce se petrece, fiul meu cel bun, este asa: un acuzat este acuzat la moarte (pacatosul la iad). Rudele lui si mama lui (Biserica) fac cerere de gratiere (rugaciune de pomenire) la suveran (la Dumnezeu). Daca El vrea, il absolva de pedeapsa pe condamnat, daca nu vrea, pedeapsa se savarseste.
- Bine, parinte, dar mila lui Dumnezeu se intinde pana in iad ?
- Daca este nesfarsita, fiule, exista oare loc sau stare care sa o impiedice sa se intinda ?!

Un tanar l-a viziat oarecand pe un parinte si i-a zis:
- Parinte, injur. Dar se intampla ceva ciudat. Cand incerc sa insurubez un surub si el nu se insurubeaza, ma infurii. Cum injur, imediat se insurubeaza surubul.
Parintele i-a raspuns fara tulburare:
- Asa si trebuie sa se intample !
La uimirea tanarului, parintele continua:
- Un diavol impiedica surubul sa se insurubeze si un altul te indeamna sa injuri. Cand al doilea te biruieste sa injuri, primul pleaca de la surub si indata se insurubeaza. Ia aminte, fiule, sa nu injuri, ci sa te rogi cand lucrezi.

Un stapan cu mari bogatii avea in ascultare o multime de sclavi. Intre acestia se afla si unul, renumit intre ei pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, stapanul ii spune ca pentru a doua zi sa ii pregateasca o masa cu cea mai buna mancare posibila. A doua zi, stapanul a ramas fara cuvinte cand, pe masa, a vazut mai multe mancaruri facute numai din limbi.
Sclavul cu pricina se scuza, zicand:
- Ce poate fi mai bun ca limba? Cu limba ne rugam, vestim pacea, mangaiem pe cei intristati, certam pe cei rai, comunicam adevarul, intelepciunea si dreptatea.
Stapanul casei il iarta, insa numai cu conditia ca in ziua urmatoare sa-i pregateasca mancare cu ceea ce este mai rau posibil. A doua zi, stapanul gasi la masa iarasi toate mancarurile gatite din limba. Maniindu-se tare, stapanul aproape ca porunci slugilor sa-l bata pe sclav, gandind ca acela a ras de el.
Sclavul insa se scuza, zicand:
- Ce poate fi mai rau decat limba? Cu limba injuram pe Dumnezeu, ne certam, stricam pe cei nevinovati, semanam ura, nedreptate, tagaduim adevarul si multe altele asemenea.
Atunci, stapanul a inteles intelepciunea sclavului. Limba este cand cea mai buna, cand cea mai rea sluga.

Un batran a fost intrebat de un frate:
- Pentru ce judec necontenit pe fratele ?
Batranul i-a raspuns:
- Pentru ca nu te cunosti inca pe tine insuti.
Cel care se cunoaste pe sine nu se mai uita la viata si faptele fratilor.

Odata, mergand spre cetate, Sfantul Efrem Sirul acest lucru il cerea de la Dumnezeu, zicand:
- Doamne, Iisuse Hristoase, invredniceste-ma ca intrand in cetate sa ma intalnesc cu acel barbat care va fi puternic a-mi grai cele spre folosul sufletului.
Astfel rugandu-se, cand a ajuns la portile cetatii era ingrijorat. "Cum adica se va apropia de acel batran, ce va afla de la dansul si ce folos va dobandi?!" Deci, calatorind astfel cu atintirea mintii, o femeie indata il intampina si aceasta era o desfranata. Negresit al lui Dumnezeu lucru era acesta, caci pentru cele bune de multe ori le randuieste tainic pe cele potrivnice. Deci, sfintitul Efrem, astfel intalnind pe desfranata, statea uimit oarecum, cautand catre dansa, mahnindu-se si patimind intru sine cu sufletul, ca nu i s-a implinit cererea dupa rugaciune, ci cu totul potrivnic. Iar ea, vazandu-l, iarasi privea la dansul cu ochi necuviosi. Si fiindca astfel multa vreme se priveau unul pe altul, vrand sa o rusineze, si intru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce, i-a zis:
- Pentru ce nu te rusinezi, o, femeie, privind la mine cu ochii atintiti ?
Si aceea zi-se:
- Dar mie asa mi se cuvine, a privi la tine, caci din tine si din a ta coasta sunt luata. Iar tie ti se cuvine a te uita nu catre noi, ci in pamant, din care ai si fost luat.
Acestea auzindu-le Sfantul Efrem a multumit si femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, si lui Dumnezeu ii inalta multumire; care chiar si prin cele fara de nadejde, de multe ori, poate face lucruri bune.

Un frate l-a intrebat pe un parinte oarecare, zicand:
- Pentru ce, parinte, acum fratii care se ostenesc prin pustie si prin manastiri, nu pot castiga darurile lui Dumnezeu precum castigau parintii cei de demult ?
Raspuns-a lui batranul, zicand:
- Fiule, parintii cei de demult aveau dragostea frateasca cea desavarsita si fiecare ridica in sus, spre cer, pe fratele sau. Acum, fiindca s-a stins dragostea intre preoti, fiecare il trage in jos pe fratele sau, si pentru aceea nu castiga fratii nostri darul lui Dumnezeu ca parintii cei de demult

Avva Atanasie spunea oarecand ucenicilor:
- Mi-a venit odata un gand si am zis: care este oare deosebirea intre cei cei ce se nevoiesc pentru indeplinirea poruncilor lui Dumnezeu si cei ce nu se nevoiesc?
Si am cazut in extaz si a venit la mine cineva care mi-a zis:
- Urmeaza-ma !
Si m-am dus intr-un loc plin de lumina. M-a oprit langa o usa a carei infatisare nu se poate povesti. Si am auzit ca inauntru lauda pe Dumnezeu o multime nenumarata. Am batut la usa. Si am auzit pe cineva dinlauntru zicandu-mi:
- Ce voiesti ?
- Vrem sa intram, a raspuns conducatorul meu.
Cel dinlauntru a zis:
- Cel care traieste in trandavie nu intra aici.
Dar daca vreti sa intrati, duceti-va si nevoiti-va si nu puneti nici un pret pe zadarnicia lumii.

Frumoase. De unde sunt citate?