Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

Yasmina 05.09.2011 09:16:17

Citat:

În prealabil postat de glykys (Post 395543)
Un om si cainele sau au murit deodata.
Ajungand in cer. Au mers pe drumul pietruit cu aur...
Va amintiti? Pe langa un gard de marmura fina.
Urcand spre deal au intalnit o poarta superba, construita din perle, ce straluceau sub razele soarelui.
Ajungand langa poarta, au vazut un om sezand in pragul ei.
" scuzati-ma" i s-a adresat stapanul cainelui, " unde ne aflam?"
" in rai " - a raspuns portarul.
" putem primi un pahar de apa? " a intrebat stapanul cainelui.
" desigur " a raspuns portarul, " intra si vei primi apa racoritoare".
" si prietenul meu poate intra?" a intrebat vizitatorul.
" regret " i-a raspuns portarul " nu permitem intrarea animalelor".
Omul a decis sa renunte la apa,
si-a chemat cainele si au plecat mai departe.
Drumul in continuare era anevoios si plin de praf.
Tot mergand au ajuns la o poarta simpla de lemn, fara gard prin prejur.
Portarul rezemat de poarta, citea dintr-o carte.
" pardon " i s-a adresat vizitatorul.
" putem primi putina apa?"
" desigur, cu placere, poftim intrati "
a raspuns amabil portarul.
Ei au trecut poarta si au baut apa rece
din fantana apropiata, cat au poftit.
" multumim, puteti sa ne spuneti unde ne aflam?"
" in rai " le-a raspuns portarul.
" sunt complet derutat si portarul precedent, mi-a spus, ca la poarta lui e intrarea in rai " a spus vizitatorul.
" aaa, te referi la strada aurita si poarta cu perle? Nu, acolo e iadul."
" si nu va pasa ca acolo se folosesc de numele vostru? "
s-a mirat stapanul cainelui.
" nu " i-a raspuns portarul.
" noi suntem bucurosi ca ei ii iau pe toti aceia care sunt de acord, sa-si paraseasca prietenii si sa-i lase afara."

sa tineti minte ...
Cu un prieten bun,
intotdeauna veti avea,
o " raza de lumina " la
capatul tunelului ...

Vai,glykys multumesc pt povestea asta !!!
Este superba,o sa o spun si mamei :)

glykys 05.09.2011 19:44:47

Citat:

În prealabil postat de Yasmina (Post 396795)
Vai,glykys multumesc pt povestea asta !!!
Este superba,o sa o spun si mamei :)

E culeasa de pe blogul lui Cristiboss. Mi-ar fi placut insa ca in loc de caine sa fi fost un om.

glykys 07.09.2011 15:07:10

Intr-o dupa-amiaza, cum statea Avraam la umbra cortului, pentru a se racori de caldura desertului, vede un batran inaintand pe cale. Avraam il pofteste in cortul sau, pentru a se odihni si a manca. Ii pune in fata o masa bogata si ii spune:
- Tata, o singura rugaminte am: inainte de a manca, sa ii multumim Domnului.
- Fiule, eu nu cred in zei.
Avraaam, bucuros: - Bine faci ca nu crezi in ei, ca nu exista.
Batranul, nedumerit: - Atunci cui vrei sa-i multumesti?
-Unului Dumnezeu.
-Unul Dumnezeu? Eu de nouazeci de ani de cand m-am trezit in pustiul asta si il tot bat, nici nu L-am vazut, nici nu am auzit de El.
Si ii spune Avraam cu insufletire cum i s-a aratat Lui Dumnezeu...
- Fiule,imi pare rau, dar de nouazeci de ani de cand sunt nu am auzit asa ceva.
Nu-i pot da slava Dumnezeului tau.
Avraam s-a infuriat, l-a inhatat si l-a dat afara din cort.
Seara, Dumnezeu i-a spus: Avraam, de ce L-ai alungat pe batranul acela?
-Doamne, cat i-am vorbit despre Tine si tot nu credea, spunea ca de nouazeci de ani nu a auzit asa ceva.
- Daca Eu l-am suportat timp de nouazeci de ani sa umble in starea aceasta sub cerul Meu, nu puteai si tu sa-l suporti asa cum era, o zi, in cortul tau? L-ai dat afara si l-ai trimis in desert, pe caldura, la moarte. Sa stii ca pentru asta neamul care se va trage din tine va rataci prin desert, in cautarea tarii fagaduintei.

glykys 11.09.2011 21:23:07

DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU

Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"

Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.

Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?

Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:

- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine, dar să nu te smintesti!

- Unde, fiule?

- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare.

Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântânită. Si lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns si să te uiti spre fântână. Si ce-i vedea acolo, ai să te folosesti mult.

Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tăscută frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal să pască. Si el a stat, a băut apă si a scos din tăscuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.

Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păstea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut si a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.

Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.

În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desagă si apă din fântână, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urmă s-a culcat oleacă.

În timpul acesta boierul si-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.

- Mosule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?

ăsta nu stia nimic:

- N-am găsit nimic.

- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?

- Cucoane, n-am găsit nici un galben!

- Ei! Scoate banii că te omor!

- Cucoane, nu stiu nimic!

Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui si n-a găsit banii.

Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si văitându-se că a omorât om nevinovat. Si s-a dus călare bătându-se.

Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat si celălalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".

Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.

- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!

A iesit părintele si îngerul l-a întrebat:

- Ce ai văzut si cum ti s-a părut?

- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăti a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si cine a fost omorât!

- Părinte, mata ai vrut să stii judecătile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăti a făcut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Si la acela săracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier să-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.

Si a venit săracul la el, zicând:

- Cucoane, dă-mi niste bani împrumut să în-grop pe mama si pe sotia, că ti-oi prăsi la vară, ti-oi cosi, voi secera pe lan.

Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"

- Dă-mi livada ta!

- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit si nu pot să ti-o dau!

- Cât să-ti dau pe livadă?

Dar acela a spus asa:

- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea.

Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.

- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur.

Si săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă dreptate".

Si acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie si 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".

Si iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.

- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?

- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si bătrânul nu stia nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut să treacă râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"

Si el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a băgat acolo". Si acela s-a mai luptat oleacă cu apa si s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost milă si a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sărac.

- Dar boierul?

- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomană, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Si după 40 de ani cât o să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se mărturiseste si face canon si se mântuieste.

Si tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte si bune. Că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească.

N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile Mele de judecătile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!

N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecătile Domnului sunt adânc mult?

Cum ai îndrăznit tu un om, să stii judecătile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ti arăt că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Si tu ai judecat ceva, dar judecătile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecătile Tale!

Dar, fiindcă esti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înteleptesc să nu mai îndrăznesti să iscodesti judecătile Lui, că judecătile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.

*

Asadar să tinem minte din această povestire, că tot ce ni se pare nouă în lumea asta că-i strâmb si rău, de multe ori ne înselăm! Că nu cunoastem jude-cătile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.

Nu cerca cele necercate si nu voi să ajungi cele neajunse! Amin.

cristiboss56 22.09.2011 20:44:17

Cu mulți ani în urmă, 3 soldați înfometați și obosiți de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Țăranii de aici abia supraviețuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace și a multor ani de război. S-au adunat repede în piața satului să-i întâmpine pe soldați însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic și că sunt muritori de foame.
Soldații au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului. Primul soldat le-a spus: “Pământul vostru sărăcit v-a lăsat fără nimic de oferit, dar vă vom împărtăși noi din puținul pe care îl avem: Secretul cu ajutorul căruia poți face supă din pietre.”
Bineînțeles că țăranii au fost intrigați de spusele soldatului. Au aprins focul și au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Soldații au aruncat în apă trei pietricele.
“Aceasta va fi o supă foarte bună”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunată”. În acel moment o țărancă s-a ridicat și a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva.” S-a întors repede și a mai adus și un șorț de bucătărie, un pătrunjel și o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert și altor țărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă și smântână. Până să fie gata supa, a mai apărut și o sticlă de vin.
Tot satul alături de cei trei soldați s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult.
Dimineața când cei trei soldați s-au trezit, toți sătenii stăteau în fața lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine și brânză. “Ne-ați împărtășit cel mai mare secret, acela de a face supă din pietre, a spus un țăran soldaților, și pentru aceasta nu vă vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors către mulțime și a spus:
“Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărțind poți face o mare sărbătoare.”

cristiboss56 24.09.2011 01:47:02

Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu și i-a spus:
“Doamne aș vrea să știu cum e Raiul și cum e Iadul.” Dumnezeu l-a condus pe om către două uși. A deschis una dintre uși iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă.
Oamenii care stăteau la masă erau slabi și bolnăvicioși. Păreau a fi înfometați… Țineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de brațe și deși puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…
Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinței lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul”
Au mers apoi către cealaltă cameră și au deschis ușa… Arăta la fel ca și prima. Se găsea acolo o masă mare și rotundă cu un vas mare de tocană care îți lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipați cu același gen de linguri dar aceștia păreau bine hrăniți și durdulii, râdeau și vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înțeleg”
“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Acești oameni sănătoși au învățat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalți se gândeau doar la ei înșiși”

cristiboss56 24.09.2011 01:48:49

Auzit-ai povestea celui mai mare idiot de pe pământ? Se spune că trăia odată într-un oraș, un om mare idiot. Indiferent ce făcea, indiferent ce spunea – oamenii râdeau mereu de el. Chiar de ar fi spus ceva adevărat, ceva frumos, ceva înțelept, lumea începea a râde chiar de la primele lui cuvinte… că doar era cunoscut ca fiind idiotul fără seamăn al orașului.
Ajuns în pragul deznădejdii, urmărit de gânduri sinucigașe, omul nostru a mers la un bătrân înțelept. Nu mai putea suporta. Ori îi spunea bătrânul o cale de rezolvare, ori își lua viața.
Bătrânul, zâmbind, l-a asigurat că nu e o problemă așa de grea. Nu trebuie decât să meargă înapoi și orice spuneau ceilalți, el să pună sub semnul întrebării. Dacă cineva ar fi spus “ce frumos e asfințitul”, el imediat să întrebe unde e acea frumusețe, ce este frumusețea, cum o poate dovedi, e o prostie să spui că există frumusețe pe lume, nu poate fi dovedită, nu poate fi atinsă. Dacă ar fi spus că muzica este “dătătoare de extaz” el să întrebe ce e extazul, cum îl definesc, să conteste existența muzicii, e doar zgomot. 7 zile de negativism, de contestat, de pus întrebări la care nu se pot da răspunsuri despre dragoste, extaz, viață, moarte, Dumnezeu, etc. după care să se întoarcă înapoi la el.
După cele 7 zile, prostul se întoarse la înțelept, urmat de multă lume. Avea o cunună pe cap și era frumos îmbrăcat. Fața lui radia fericire. Urmând povețele bătrânului a lăsat lumea cu gura căscată. Era privit acum ca un mare filosof, un mare gânditor. Orice ar fi spus ceilalți oameni, el transforma acel lucru într-o întrebare și devenea complet negativist. Iar trucul a funcționat atât de bine încât acum toți ceilalți doreau cu ardoare să îi devină discipol.
Oare de câte ori în viața noastră am ajuns, la fel ca omul din povestea noastră, să punem sub semnul întrebării lucruri importante ce nu pot fi înțelese cu mintea ci doar cu inima? Oare de câte ori am negat existența acestor lucruri pentru că mintea noastră ne spunea că nu există așa ceva? Oare de câte ori ne-am îndepărtat de adevăratul miracol al vieții doar pentru a face față traiului de zi cu zi după etaloanele și la standardele din zilele de azi?

cristiboss56 24.09.2011 01:51:25

Un copil de 4 anișori stătea în vecini de un bătrân a cărui soție murise de curând. Copilul, văzând bătrânul plângând în curtea casei, s-a apropiat și s-a așezat la pieptul lui. Când mama lui l-a întrebat ce a făcut la vecin, copilul a răspuns:
- Nimic, l-am ajutat numai să plângă.

Profesoara Debbie Moon studia cu grupul ei din clasa întâi un tablou cu o familie. În tablou era un copil, care avea părul de altă culoare decât restul membrilor familiei. Unul din copiii din grup sugeră că acel copil din tablou era adoptat.
Atunci, o fetiță din grup spuse:
- Eu știu totul despre adopții pentru că eu sunt adoptată.
- Ce înseamnă să fii adoptat? întrebă un alt copil.
- Înseamnă că tu crești în inima mamei tale, în loc să crești în burta ei, a spus fetița.

Jaime încerca să reușească să obțină un loc in echipa de fotbal a școlii. Mama lui știa că băiatul pusese suflet în asta și se temea că nu va fi ales. În ziua în care locurille au fost repartizate, Jaime ieși alergând cu ochii sclipind, mândru și emoționat.
- Ghicește mamă, strigă și apoi spuse cuvintele care au rămas ca o lecție pentru mama lui. Am fost ales să aplaud și să animez.

Un copil de 10 ani stătea în fața unei vitrine a unui magazin de pantofi pe stradă, desculț, privind prin fereastră și tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil și îi spuse:
- Micuțul meu prieten, la ce te uiți cu atâta interes prin fereastra asta?
- Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul.
Doamna l-a luat de mână și au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de șosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă și un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele și i le-a șters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului și îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de șosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap și i-a zis:
- Nu e nicio îndoială că acum te simți mai bine micuțule!
Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână și, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă:
- Dumneavoastră sunteți soția lui Dumnezeu?

Cu trecerea anilor ne pierdem inocența, care nu este altceva decât înțelepciunea pe care ne-a dat-o în dar Dumnezeu. Dacă privim viața cu ochi de copil, s-ar putea să înțelegem mai bine acest joc de a trăi și a evolua.


cristiboss56 24.09.2011 19:38:56

"Cuvinte pline de miez " ; " Porcii spinosi " : " Frumusete "
 
Cuvinte pline de miez
Povestea vorbește de: simțul datoriei, compasiune și iubire, iubirea de aproape, generozitate.
Undeva la munte, pe o cărare îngustă, am întâlnit un băiat slăbuț, care‑și purta în spate frățiorul. Se vedea cu ușurință, că micuțul era prea greu pentru puținele lui puteri. I‑am spus cu inima strânsă de milă:
–Băiete, ce grea povară duci în spate!
El mi‑a spus cu reproș în glas, prividu‑mă mirat:
–Nu este o povară, este fratele meu!
El a plecat mai departe.Am rămas mut și uluit. Tocmai primisem o lecție de viață. Când îmi pierd tot curajul și durerile oamenilor ori necazurile, mă copleșesc, cuvintele acelea pline de miez, îmi amintesc: Nu este povară, este fratele tău!
Spunem povestea: copilului, soțului, colaboratorului egoist,
celui care nu se gândește decât la propriul bine, omului fără simțul datoriei, aceluia ce nu cunoaște compasiunea, tinerilor, pentru a învăța iubirea de aproape.
Porcii spinoși
Povestea spune: împreună suntem puternici, trebuie respectată libertatea individului, calea de mijloc e mai bună.
O turmă de porci sălbatici păștea în tundra înghețată a Siberiei polare. Căutau licheni cruțați de ger, ca să‑și potolească foamea. Deodată s‑a stârnit o grozavă furtună și Crivățul s‑a pornit să sufle, tot mai dezlănțuit. Temperatura scădea vertiginos. Vântul înghețat pătrundea prin firele aspre, ca niște țepi, cu care sunt acoperiți porcii spinoși. Cu o mișcare instinctivă, turma se strânge, pentru a se feri de vânt și ger. Se înghesuie unul în altul. Tot mai aproape, strâns lipiți, trup lângă trup, pentru a scăpa de îngheț și pentru a găsi un stop de căldură, în trupul celuilalt…Dar cu cât se strâng mai tare, unul lângă altul, cu atât mai tare, țepii le intră în carne. Durerea îi face să se depărteze…Dar vârtejul de vânt și zăpadă îi învăluie iar, cu mantia sa înghețată. Și iar se apropie, ca să se încălzească.. și din nou se depărtează, ca să nu se mai înțepe unul pe altul…și astfel, încet, încet au găsit distanța potrivită.
Spunem povestea: unui om tiranic (șef, soț, prieten, colaborator), cui nu respectă libertatea celorlalți, cui nu știe lucra în echipă, unui părinte autoritar, cui crede că știe mai bine ce au de făcut ceilalți, celui predispus la exagerări, omului care se bagă în sufletul tău, liderului de grup, colectivului unei clase nedisciplinate.
Frumusețe
Povestea spune că: nu‑i bun ceea ce este prea mult, trebuie căutat echilibrul în toate.
Trăia odinioară, într‑o țară peste mări și țări, un prinț nespus de frumos. Era atât de frumos la chip, la trup și la suflet, încât însuși soarele se oprea din drumul lui zilnic, pentru a se bucura de neasemuita frumusețe. Apele se opreau din curgerea lor, iar păsările amuțeau. Oamenii din preajma lui, erau așa de copleșiți de atâta frumusețe, și nu mai puteau face nimic altceva, decât să‑l privească…Oamenii, natura, viața se opriseră, pentru a‑l privi…
De aceea prințul și‑a pus o mască urâtă…și oamenii au putut trăi, iar lumea și‑a urmat cursul…
Spunem povestea: cuiva care mizează numai pe frumusețea lui, celui predispus la excese, celor care nu înțeleg frumusețea, pentru a arăta că totul trebuie să aibe măsură, superficialului.

MariS_ 24.09.2011 20:35:16

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 402551)
Cu mulți ani în urmă, 3 soldați înfometați și obosiți de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Țăranii de aici abia supraviețuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace și a multor ani de război. S-au adunat repede în piața satului să-i întâmpine pe soldați însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic și că sunt muritori de foame.
Soldații au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului. Primul soldat le-a spus: “Pământul vostru sărăcit v-a lăsat fără nimic de oferit, dar vă vom împărtăși noi din puținul pe care îl avem: Secretul cu ajutorul căruia poți face supă din pietre.”
Bineînțeles că țăranii au fost intrigați de spusele soldatului. Au aprins focul și au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Soldații au aruncat în apă trei pietricele.
“Aceasta va fi o supă foarte bună”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunată”. În acel moment o țărancă s-a ridicat și a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva.” S-a întors repede și a mai adus și un șorț de bucătărie, un pătrunjel și o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert și altor țărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă și smântână. Până să fie gata supa, a mai apărut și o sticlă de vin.
Tot satul alături de cei trei soldați s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult.
Dimineața când cei trei soldați s-au trezit, toți sătenii stăteau în fața lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine și brânză. “Ne-ați împărtășit cel mai mare secret, acela de a face supă din pietre, a spus un țăran soldaților, și pentru aceasta nu vă vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors către mulțime și a spus:
“Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărțind poți face o mare sărbătoare.”

Frumoasa poveastea! Foarte frumoasa chiar. Talcul ei se leaga de scena inmultirii painilor si pestilor din evanghelii. Spune Evanghelia dupa Ioan, cap.6,
"9. Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâția?"
Multi talcuind acest episod au trecut cu vederea peste acest "amanunt", ca Iisus a adunat mai intai ceea ce au daruit chiar acei saraci care ascultau invataturile Sale. El a strans mai intai DARUL lor, "jertfa" lor, putinul lor si pe ACESTA l-a INMULTIT. Dar din dar se face har (sau Rai). Minunat si minune, in acelasi timp.
Asa trebuia sa facem si noi, asa au facut primii crestini, de-aia se si numeau sfinti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

cristiboss56 25.09.2011 22:32:38

Un călugăr cu numele Nicolae locuia în lavra lui avva Petre care se afla alături de sfântul râu Iordan. Acesta ne povestea, zicând: pe când locuiam odinioară în Rait, am fost trimiși trei frați spre slujbă în Tebaida. Ajungând în pustie, am rătăcit drumul și ne învârteam în pustie. Am isprăvit apa și, pentru că nu am găsit apă timp de câteva zile, a început să ni se facă rău din pricina setei și a arșiței. Nemaiputând merge, ne-am așezat fiecare la umbra unui tamarisc, pe care l-am găsit în această pustie, și așteptam să murim din pricina setei. Pe când stăteam eu întins la pământ, văd ca în vis un vas plin cu atâta apa încât se vărsa pe de lături, iar doi oameni stăteau pe marginea colimvitrei și scoteau apa cu o cană de lemn. Și am început să rog pe unul dintre ei, zicându-i:
- Ai milă, frate, și dă-mi puțină apă că mă sfârșesc de sete!
Dar n-a vrut să-mi dea.
- Dă-i puțină apă, i-a spus celălalt.
- Să nu-i dăm, i-a răspuns, că-i un leneș și nu se îngrijește de mântuirea sufletului lui!
- Da, într-adevăr, a spus celălalt, este leneș! Da, este leneș, dar să-i dăm pentru că e printre străini.
Și astfel mi-a dat.
- Dă și celor ce sunt cu tine, mi-a spus el.
Și am băut și am mers trei zile fără să bem ceva. Apoi am ajuns la locuințe omenești.

cristiboss56 25.09.2011 22:34:41

Un frate oarecare, silitor fiind, își făcea rugăciunea și pravila împreună cu alt frate al lui și cum începea a citi, îl biruiau lacrimile și umilința sa. Pentru aceea nu putea să citească, ci lăsa câte un stih din psalmi. Odată l-a rugat vecinul lui să-i spună ce gândește când stă el la pravila și rugăciunea sa, de plânge cu așa amar?
Iar el i-a răspuns:
- Iartă-mă, frate, că totdeauna când stau la pravila și rugăciunea mea, văd pe Judecătorul și pe mine ca pe un osândit stând, întrebat și mustrat fiind și zicându-mi Judecătorul: pentru ce ai făcut cutare păcat și cutare? Și de aceea eu nu mai știu ce voi răspunde, că mi se astupă gura de vădirea cugetului meu și nu pot citi, ci las câte un cuvânt din psalmi. Mă iartă, frate, că și pe tine te smintesc și pentru aceea, frate, dacă vei vrea, să facem separat fiecare pravila sa.
Răspuns-a lui fratele, zicând:
- Nu, frate, că eu măcar de nu am darul umilinței, ca să pot plânge, văzându-te pe tine, mă văd și mă cunosc pe mine nevrednic și ticălos.
Iar Dumnezeu văzând smerenia lui, i-a dat și lui darul umilinței și lacrimi ca și celuilalt.

cristiboss56 25.09.2011 22:37:03

Cineva a povestit că niște filosofi au voit să ispitească pe niște monahi. Trecând cineva bine îmbrăcat i-au zis lui:
- Vino încoace!
Iar acela supărându-se, i-a certat. Deci a trecut un alt călugăr și i-au zis lui:
- Tu, călugăre, răule bătrâne, vino încoace!
Iar acela a venit și l-au lovit filosofii peste obraz, iar el a întors și pe celălalt. Aceia îndată s-au sculat și i s-au închinat lui zicând:
- Iată, acesta cu adevărat este călugăr.
Și punându-l între dânșii, îl întrebau:
- Ce faceți mai mult decât noi în pustie? Postiți? Și noi postim. Privegheați? Și noi priveghem. Ce faceți dar mai mult decât noi, șezând în pustie?
Bătrânul le-a răspuns:
- Noi nădăjduim spre darul lui Dumnezeu și ne păzim mintea.
Și i-au zis aceia:
- Noi aceasta n-o putem face.
Și folosindu-se l-au lăsat.

cristiboss56 28.09.2011 19:26:22

Într-o școală de la marginea unui oraș, era un profesor foarte iubit de copii. Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toți elevii, încercând să-i învețe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură și l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu l-a pedepsit pe făptaș. După câteva zile, hoțul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când același lucru s-a întâmplat și a treia oară, câțiva băieți s-au dus la profesor să se plângă și i-au spus:
- Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă și vă rugăm să-l dați imediat afară din școală, altfel plecăm noi.
- N-am să-l dau afară. Dacă vreți, puteți pleca toți ceilalți, dar el rămâne.
- Domnule profesor, dar cum este posibil să renunțați atât de ușor la noi toți, care v-am ascultat mereu?
Privindu-i cu blândețe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de mirați de această neașteptată situație:
- Voi știți, deja, ce e bine și ce e rău. Dacă ați pleca în lume, cu siguranță că ați ști cum să vă purtați, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-ați întrebat? De ce v-ați gândit doar la voi? Credeți că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu știe cum e bine să te porți, ce va face el în lume? Așa că, indiferent dacă voi rămâneți sau plecați, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe și să devină un om bun. Iar atunci când va dori și el acest lucru, cu siguranță că dintr-un hoț ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat și iubit de toți cei din jurul său.
Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băiețelul care până atunci furase și le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Și s-a ținut de cuvânt, fiindcă – așa cum spusese și domnul profesor – de data aceasta EL era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.


cristiboss56 28.09.2011 19:29:17

Un om călătorea pe un drum de țară, împreună cu soția sa. Obosiți de atâta mers și văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulțumită. - Ei, lasă, femeie – a încercat să o liniștească omul – lasă, că știe Dumnezeu ce e mai bine!
- Măi, omule – zise atunci femeia sa – da’ ce poate fi bine când – uite! – nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârșit, au plecat mai departe și, spre bucuria lor, au întâlnit un țăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, țăranul i-a primit cu drag în căsuța lui.
Dar a doua zi dimineața, când au vrut să plece mai departe, țăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoți, care îi jefuiseră pe toți călătorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduiește pe toate. Ții minte ce ți-am spus aseară? “Lasă, știe Dumnezeu ce e mai bine.”
“Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduiește faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înșine. ” (Sfântul Vasile cel Mare )


cristiboss56 28.09.2011 19:32:14

Era odată un tibetan care plecase de unul singur spre o mânăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere și tunete. Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva și s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă și călătorul era gata de plecare.
Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata și a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus pe munte!“
Drumețul a deschis ușa și i-a răspuns din prag: „Nu-ți face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, așa că picioarelor mele le este ușor să-l urmeze.“
Atunci când îți dorești ceva cu sufletul, dorința e ca și împlinită, nu trebuie decât s-o urmezi.

cristiboss56 28.09.2011 19:37:09

Într-o dimineață, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcții. În timp ce își savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte. Patronul cafenelei trecu să-l salute și văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, așa că trebuie să muncească la lucrarea lui.
Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Își sună apoi soția rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-și anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă și s-au anunțat „vremuri grele”.
Aceasta sună la magazinul unde își comandase rochia și o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Își ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” și trebuie să facă economii.
Patroana n-a avut încotro și a anulat comanda, dar își aminti că a auzit ea la știri cândva că „Vin vremuri grele”. Așa că a sunat imediat la firma de construcții pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunțat pe constructor că va renunța pentru moment la lucrare, deoarece “ vin vremuri grele “ și nu își poate asuma un asemenea risc în acest moment.
Constructorul s-a întristat la auzul acestei vești, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că dorește anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” și acesta nu este un moment potrivit să cheltuie banii pe lucruri artistice.
Copleșit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat așa cum a anticipat. Simțindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-și înece amarul cu un pahar de vin.
În timp ce stătea din nou așezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat și a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.
Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.
Morala: Gândurile și cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim.


cristiboss56 01.10.2011 22:13:35

" Furnicuta muncitoare "
 
În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul său Furnicuța productivă și fericită în felul ei. Acolo își petrecea zilele Furnicuța; muncea, muncea cu spor și canta vesela. Ea era fericită și firma mergea foarte bine.
Dar… BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuța, a considerat că nu era posibil ca Furnicuța să lucreze de capul ei, așa că a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experiență.
Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost să organizezemunca Furnicuței, și a pus-o să facă rapoarte de activitate zilnice. În curând a fost necesară angajarea unei Secretare pentru a-l ajutape Scarabeu la citirea și înregistrarea rapoartelor Furnicuței. Așa că au angajat o PĂIENJENIȚĂ care organiza actele și raspundea la telefon. Între timp, Furnicuța productivă și fericită muncea, muncea, muncea…
BONDARUL, directorul general, era foarte mulțumit de rapoartele date de SCARABEU, așa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune și pronosticuri. Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC, asistent pentrusupreveghetor… …și a mai fost nevoie de un nou calculator și de o imprimantă color. Curând, Furnicuța productivă și fericită a început să se plângă de toată hârțogâraia și de toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca inainte.
BONDARUL, directorul general, văzând aceasta, a considerat că trebuie să ia măsuri. Așa că a creat postul de șef de departament, acolo unde lucra Furnicuța productivă și fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care și-a făcut un birou nou, modern și echipat corespunzător. Noul șef de departament avea nevoie de un asistent, care să îl ajute în pregatirea planului strategic și al bugetului pentru departamentul la care lucra Furnicuța productivă și fericită.
Furnicuța nu mai cânta ca înainte, și era din ce în ce mai stresată. Într-o zi, directorul general, uitându-se peste cifre, și-a datseama că departamentul unde lucra Furnicuța nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Așa că a angajat-o pe BUFNIȚĂ, consultant de specialitate, pentru un diagnostic.
Bufnița a stat 3 luni la firmă; în urma studiilor făcute a tras următoarea concluzie: “Departamentul are prea mult personal…”Așa că, urmând sfatul specialistului, s-a făcut o reducere de personal. FURNICUȚA a fost prima pe listă, deoarece era nemulțumită mereu…
Morală: Nici să nu-ți treacă prin cap sa fii o Furnicuță productivă și fericită.
E de preferat sa fii incompetent și nefolositor. Incompetenții nu au nevoie de supraveghetor… – toată lumea își dă seama de ce. Și dacă, în ciuda “eforturilor” tale, eștiproductiv, să nu areți – pentru nimic în lume – că ești fericit. Asta nu ți se va ierta!
Dar dacă, în ciuda celor de mai sus, te incăpățânezi să fii o FURNICUȚĂ PRODUCTIVĂ ȘI FERICITĂ, lucrează pe cont propriu, astfel încât să nu ții în cârcă bondari, scarabei, paianjeni, gândaci, greieri și bufnițe în felul acesta.

adam000 02.10.2011 00:15:28

Cristi, tare de tot povestea! :-)

Scotland The Brave 02.10.2011 22:16:05

,,Privind prin gaura din perete, un soricel vazu pe fermier si pe sotia sa desfacand un pachet. "Oare ce se afla acolo?" se intreba soricelul. A fost ingrozit sa vada ca in pachet era o capcana pentru soareci. Intorcandu-se la ferma, soricelul dadu de veste tuturor despre ceea ce vazuse. "Este o capcana pentru soricei in casa! Este o capcana pentru soricei in casa!" Gaina a cloncanit, si-a ridicat capul si a spus: "Domnule soarece, iti pot spune doar atat. Inteleg ca este o problema grava pentru dumneata, dar nu are nici o consecinta asupra mea. Nu pot fi deranjata de aceasta informatie".

Apoi soricelul se duse la porc si ii spuse: "Este o capcana pentru soricei in casa!" Porcul a fost impresionat, dar a raspuns: "Regret domnule soarece, nu pot face nimic, poate doar sa ma rog pentru tine. Poti sa fii sigur ca esti in rugaciunile mele viitoare"

Soricelul s-a dus apoi la vaca si i-a si ei: "Este o capcana pentru soricei in casa!" Vaca i-a raspuns: "Domnule soricel, imi pare rau pentru tine, dar in ceea ce ma priveste pe mine aceasta capcana nu ma poate rani in nici un fel."

In cele din urma, soricelul s-a intors in casa foarte deznadajduit si s-a decis sa infrunte de unul singur capcana. In acea noapte s-a auzit un sunet care vestea ca ceva fusese prins in capcana. Sotia fermierului se grabi sa vada despre ce este vorba, dar din cauza intunericului nu a vazut ca in capcana era coada unui sarpe mare si veninos. Asa ca acesta o muscase. Fermierul se grabi cu sotia sa la spital, apoi o aduse acasa cu febra mare. Toata lumea stie ca un bun remediu impotriva febrei este supa de pui, asa ca fermierul se duse si sacrifica gaina. Cu toate acestea, starea sotiei sale se inrautatea. Prietenii si vecinii venisera sa stea cu ea, iar ca sa ii poata hrani fermierul taie si porcul.

Sotia fermierului nu se insanatosi si in cele din urma a murit. La inmormantare au venit atat de multe persoane incat fermierul a sacrificat si vaca pentru a-i hrani pe toti.Soricelul privea acum prin gaura din perete cu multa tristete..."

Toti suntem intr-o calatorie numita viata.Cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste,adu-ti aminte ca daca unul este amenintat s-ar putea ca toti sa fie-n pericol.

cristiboss56 03.10.2011 20:46:34

De ce tipa oamenii cand sunt suparati ?
 
Intr-o zi, un profesor înțelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
- De ce țipă oamenii când sunt supărați?
- Țipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce să țipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înteleptul.
- Păi, țipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
- Totuși, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulțumi pe înțelept. Atunci el îi lămuri:
- Știți de ce țipăm unul la altul când suntem supărați? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanțează foarte mult. Pentru a acoperi această distanță, ei trebuie să strige ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supărați, cu atât mai tare trebuie să strige din cauza distanței și mai mari. Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două ființe sunt îndrăgostite? Ele nu țipă deloc. Vorbesc încetișor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanța dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar șoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e și mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să șoptească, ajunge doar să se privească și inimile lor se înțeleg. Asta se petrece atunci când două ființe care se iubesc, au inimile apropiate.
În final, înțeleptul concluzionă, zicând:
- Când discutați, nu lăsați ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiți cuvinte care să vă îndepărteze și mai mult, căci va veni o zi în care distanța va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.

cristiboss56 04.10.2011 19:48:07

. . .
 
Un rege avea un fiu deștept și curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viața, îl trimise la un bătrân înțelept.
- Luminează-mă: ce trebuie să știu în viață?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pașilor tăi pe nisip, dar o să-ți dau totuși câteva sfaturi. În drumul tău prin viață vei întâlni trei porți. Citește ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorință mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăiești din nou și din nou ceea ce încerci să eviți. Nu pot să-ți spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima și cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din fața ta.
Bătrânul înțelept dispăru și tânărul porni pe drumul vieții. Nu după mult timp, se găsi în fața unei porți mari, pe care se putea citi:
SCHIMBĂ LUMEA.
Asta era și intenția mea, gândi prințul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea și vigoarea sa îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorința sa. El găsi plăcerea și beția cuceritorului, dar nu și alinarea inimii. Reuși să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.
Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept care-l întrebă:
- Ce-ai învățat tu pe acest drum?
- Am învățat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise bătrânul. Utilizează-ți forțele pentru ceea ce stă în puterea ta și uită ceea ce-ți scapă printre degete.
Și dispăru.
Puțin după această întâlnire, prințul se găsi în fața celei de-a doua porți pe care stătea scris:
SCHIMBĂ-I PE CEILALȚI.
Asta era și intenția mea, gândi el. Ceilalți sunt sursa de plăcere, bucurii și satisfacții, dar și de durere, necazuri și frustrări.
El se ridică deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul sau. Încerca să le pătrundă în caracter și să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua luptă a sa.
Într-o zi, pe când medita asupra utilității tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalți, îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:
- Ce ai învățat tu, deci, pe acest drum?
- Am învățat că nu ceilalți sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacțiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcină toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalți trezesc în tine, ei te descoperă în fața ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria și plăcerea, dar și celor care fac să se nasca în tine suferința sau frustrarea, căci prin ei viața îți arată ce mai ai încă de învățat și calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prințul ajunse în fața unei porți pe care scria:
SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI.
Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, își zise el și începu lupta cu el însuși.
El caută să pătrundă în interiorul său, să-și combată imperfecțiunile, să-și înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său.
După câțiva ani de luptă cu el însuși, după ce cunoscu câteva succese, dar și eșecuri și rezistență, prințul îl întâlni iarăși pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:
- Ce ai învățat tu pe acest drum?
- Am învățat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar și altele care ne rezistă și pe care nu le putem învinge.
- Așa este, spuse bătrânul.
- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toți și chiar împotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunț, să mă dau bătut și să mă resemnez.
- Asta va fi ultima ta lecție, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te și contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul și apoi dispăru.
Privind înapoi, prințul văzu în departare spatele celei de-a treia porți pe care stătea scris:
ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI.
Prințul se mira că n-a vazut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poarta, dar în celălalt sens.
În luptă devenim orbi, își spuse el. Și mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins și a învins în luptă cu el însuși: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate și învăță să le accepte și să le iubească. Învăță să se iubească pe el însuși, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovățească.
Îl intalni din nou pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:
- Ce-ai învățat în plus pe acest drum?
- Am învățat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învățat să mă accept în totalitate, necondiționat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiți în viață, acum poți merge mai departe.
Prințul zări în departare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria:
ACCEPTĂ-I PE CEILALȚI.
Și în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viața sa, pe cei pe care i-a iubit și pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat și pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecțiunile, defectele, lucrurile care altădata îl deranjau enorm și impotriva cărora luptase.
Bătrânul înțelept apăru din nou și-l întrebă:
- Ce-ai învățat mai mult decât prima dată pe acest drum?
- Am învățat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproșat celorlați și nici nu mă mai tem de ei. Am învățat să-i accept și să-i iubesc așa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ții minte.
Continuă drumul. Prințul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă, și văzu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTĂ LUMEA.
Privi în jurul său și recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina și frumusețea tuturor lucrurilor, de perfecțiunea lor.
Era totuși aceeași lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:
- Ce-ai învățat pe drumul acesta?
- Acum am învățat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit și grijile pe care mi le făceam. Am învățat să o accept fără să o judec, fara nici o condiție.
- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiți. Acum ești împăcat cu tine, cu ceilalți și cu lumea!
Ești pregătit să pornești spre ultima încercare: trecerea de la liniștea împlinirii, la împlinirea liniștii, spuse el și dispăru pentru totdeauna.


cristiboss56 07.10.2011 20:58:13

O povestioara si un sfat :Sfantul Siluan Athonitul
 
Un vultur zbura în înălțimi, se desfăta de frumusețea lumii si gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi si munți, mări și râuri, câmpii și păduri; văd mulțime de fiare și păsări; văd orașe și sate și cum trăiesc oamenii. Dar cocoșul de la țară nu cunoaște nimic în afara ogrăzii în care trăiește și nu vede decât câțiva oameni și câteva dobitoace.
Voi zbura la el și-i voi povesti despre viața lumii“. Și vulturul a venit să se așeze pe acoperișul gospodăriei și a văzut cât de țantos și de vesel se plimba cocoșul în mijlocul găinilor lui si s-a gândit: „Înseamnă că e mulțumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“.
Și vulturul a început să-i vorbească cocoșului despre frumusețea și bogăția lumii. La început cocoșul l-a ascultat cu atenție, dar nu înțelegea nimic. Văzând că nu întelege nimic, vulturul s-a mâhnit și i-a fost greu să mai vorbească cu cocoșul. La rândul lui, cocoșul, neînțelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea și-i era greu să-l asculte. Și fiecare a rămas mulțumit de soarta lui.
Așa se întâmplă atunci când un om învățat vorbește cu unul neînvătat și, încă și mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbește cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoșului.
Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua și noaptea la legea Domnului (Ps 1, 2) și se înalță prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol și împrăștiat.
Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălțimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu și vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în întunericul nopții; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slava deșartă, sau de bogății, sau caută desfătările trupești. Și atunci când un om duhovnicesc se întâlneste cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor si anevoios.
Sfântul Siluan Athonitul

cristiboss56 09.10.2011 23:27:27

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o rudă în vârstă o casă într-un cartier foarte liniștit. Înainte de a se muta mama, tataăl și fiica lor mergeau câteva ore în fiecare zi pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curățenie și a pregăti cât mai bine locuința.
În prima dimineață când au ajuns în casă fiica a observat, privind pe fereastră, o doamnă în vârstă care își întindea hainele abia spălate în balcon.
- Mama, privește ce haine murdare întinde vecina noastră în balcon! Până și eu știu să spăl mai bine decât ea! Poate ar trebui să merg s-o învăț cum se face! Sau poate să-i spun ce săpun să folosească…
Mama a privit la doamna în vârstă care își întindea rufele, a privit apoi la fiica ei și n-a spus niciun cuvânt.
Și așa, la fiecare două sau trei zile fiica repeta observațiile, în timp ce vecina își întindea rufele la soare.
Dupa vreo lună fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearceafuri mult mai curate, așa că i-a spus mamei sale:
- Privește, a învățat să spele rufele, cu toate că n-am avut timp să trec pe la ea să-i spun cum se face!
Mama s-a uitat zâmbind la ea și i-a răspuns:
- Nu, astăzi am reușit să vin ceva mai devreme decât tine și am spălat geamurile casei noastre!
Și în viață se întâmplă de multe ori la fel… Totul depinde de cât de curată este fereastra sufletului nostru, cea prin care observăm faptele celorlalți.
Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne uităm la noi înșine și să ne curățăm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Atunci am reuși în sfârșit să vedem și curățenia sufletească a celorlalți, chiar dacă ei nu sunt niciodată perfecți…
Fie că “afară” este ploaie, vânt sau soare… eu mă străduiesc în fiecare zi, atât cât îmi stă în puteri, să-mi păstrez curată fereastra sufletului. Și fără îndoială… azi te văd mult mai bine decât ieri!
O zi fericită, în care să intre cât mai multă lumină prin fereastra ta!

cristiboss56 10.10.2011 22:27:09

" Cine da , lui isi da ! " - DORINA STOICA
 
Nicodor traia sarmanul undeva intr-o padure.
Se hranea cu ce-i da Domnul; cu ciuperci, cu fragi, cu mure.
Uneori mergea in sat pentru-a cere cate-o paine
Din care gusta putin. Asa traia de azi pe maine.
Pe la porti umbla sarmanul, la toti oamenii spunea:
- De vei da cu bucurie, bucurie vei avea.

O femeie pacatoasa tot vazandu-l la cerut
Si-a spus ticaloasa-n barba: - La-s ca stiu ce-am de facut!
A luat faina alba, a facut o paine mare
Si i-o dete de pomana cand trecu el pe carare.
Bucuroasa intra-n casa. Painea era otravita
Iar de datul de pomana de acum va fi scutita.
Indreptandu-se spre casa cu pomenile sub brat
Se gandi sa guste painea si sa faca un popas.
Nu statu mai mult de-o clipa cand apare un fecior
Care ratacise drumul: - Da-mi sa gust, de foame mor!
Luand painea din desaga i-a spus bunul cersetor
- Ia copile de mananca, painea-i de la mama ta
E intreaga, rumenita , n-apucai nici a gusta..
Cand s-ajung-acasa fiul a simtit un rau cumplit
Iar in poarta casei sale a cazut si a murit.
Era singur la parinti si a fost o mare jale.
Mama sa din rautate cand a pus otrava tare
N-a stiut ca milostenia dintre fapte-i cea mai mare.
Plange lacrimi multe-amare la portita ei cand sta
- "Cine da lui isi da " murmura de-atunci intr-una
Da paine la toata lumea si le spune cu oftat
- Sunt pentru baiatul mamei. Dumnezeu mi l-a luat.
Dorina Stoica
(dupa o povestire cu talc)

cristiboss56 14.10.2011 20:31:27

Un simplu gest poate schimba o viata . . . !
 
Un băiețel ce vindea reviste pentru școala sa, a ajuns în fața unei case pe care oamenii o vizitau foarte rar. E o casă veche, la un pas de a se dărâma, iar proprietarul acesteia e un bătrân care cu greu ieșea afară. Iar când ieșea nu își saluta niciodată vecinii, ba mai mult le arunca priviri crunte, dușmănoase.
Băiețelul își luă inima în dinți și bătu la ușa bătrânului. În timp ce aștepta a început să transpire și să tremure de frică. A fost avertizat de părinții săi să ocolească acea casă. Dar trebuia să își facă norma la vânzarea revistelor, așa că nu avea încotro.
Pe când era pe punctul să renunțe și să plece mai departe, ușa s-a deschis încet.
“Ce dorești?” l-a întrebat bătrânul.
“Domnule, eu vând aceste reviste și mă întrebam dacă nu cumva doriți și dumneavoastră să cumpărați una.”
Bătrânul se holba la copil fără să scoată un cuvânt pe gură. Băiatul, reușind să arunce o privire în casa bătrânului, observă că acesta are deasupra șemineului o colecție de figurine-căței foarte vechi.
“Colecționați căței?”, întrebă curios băiatul.
“Da, am multe colecții. Ele sunt familia mea, sunt tot ceea ce am.”
Auzind acestea băiatului i se făcu milă de bătrân pentru că părea un suflet atât de singur.
“Știți, domnule, eu am câteva reviste pentru colecționari care ar fi perfecte pentru dumneavoastră. Una dintre ele este chiar despre căței.”
“Nu băiete, nu am nevoie de nicio revistă. La revedere.”, zise bătrânul în timp ce închidea ușa.
Băiatul s-a întristat pentru că nu a reușit să-și vândă revista. Mai trist era însă la gândul că acel bătrân era atât de singur în casa lui mare. Mergând acasă îi venise însă o idee. Avea o mică figurină cu un cățel pe care o primise de mult de la mătușa lui. Cum acea figurină nu însemna foarte mult pentru el de vreme ce avea un câine în carne și oase și o familie numeroasă, s-a decis să i-o ducă bătrânului.
A fugit într-un suflet la casa acestuia și a bătut la ușă. Bătrânul a deschis și i-a spus tăios:
“Băiete, ți-am spus că nu am nevoie de nicio revistă!”
“Domnule, știu asta. Eu doar v-am adus un cadou.” Zicând acestea, copilul i-a înmânat figurina iar fața bătrânului s-a luminat într-o clipită.
“Eu am un câine acasă, așa că acesta e al dumneavoastră”, continuă băiatul.
Bătrânul a încremenit de uimire. Nimeni, niciodată nu i-a dăruit nimic și nici nu i-a arătat atăta bunătate.
“Băiete, tu ai o inimă mare. De ce ai făcut acest gest?”
Copilul îi zâmbi bătrânului și îi răspunse:
“Pentru că îți plac câinii!”
Din acea zi bătrânul a început să iasă mai des din casă și să intre în vorbă cu vecinii săi. El și băiatul au devenit buni prieteni. În fiecare săptămână copilul venea la el în vizită împreună cu cățelul său.
Să nu uităm niciodată că suntem aici pentru a-i face fericiți pe cei din jurul nostru, pentru a le aduce lumină și speranță! Un simplu gest poate schimba o viață.

cristiboss56 18.10.2011 23:47:06

La o întâlnire cu tinerii din parohia sa, un duhovnic deschise vorba despre ispitele pe care le aduce televizorul. La un moment dat, unul dintre tineri, Toni, făcu referire la o emisiune religioasă pe care o vedea în fiecare săptămână:
- Nu stiu cât o să mai dureze emisiunea asta, pentru că, spre deosebire de alte emisiuni religioase, aici se prezintă fără modificări învătătura ortodoxă. Nu sunt invitati nici sectanti, nici vorbitori de alte religii. Este o emisiune cu adevărat folositoare.
- Da, spuse Bogdan, un alt tânăr, dar ai văzut si tu ce urmează după ea.
- Ce urmează? întrebă părintele.
- Urmează un talk-show moderat de o prezentatoare foarte vulgară, răspunse Bogdan.
- Tie cum ti se pare talk-show-ul?, îl întrebă părintele pe Toni.
- Nu stiu, părinte. Cum se termină emisiunea religioasă, sting televizorul si fac altceva. Sunt foarte presat de timp…
- O, de ar întelege toti crestinii cât de important este timpul. Nu ne mai întâlnim cu clipa care trece.
- Dar de unde stii, Toni, ce merită să vezi si ce nu?
- Îmi iau programul si îmi însemnez toate emisiunile care cred că merită să fie văzute.
- Si ai timp să le vezi pe toate? Nu ziceai că esti presat de timp? întrebă Bogdan.
- Nu sunt prea multe, cam trei-patru pe săptămână. Si uneori mai văd câte un film. În rest, nu mă uit la televizor.
O fată interveni în discutie:
- Asta e cea mai bună solutie. Să îti iei programul si să îti alegi ceea ce vrei să vezi. Nu are rost să stai tot timpul în fata ecranului asteptând ceva interesant.
Părintele spuse:
- Dacă omul ar sti cu adevărat ce să aleagă, ar fi bine. Numai că multi se mint singuri si stau ore întregi în fata televizorului închipuindu-si că se aleg cu vreun oarecare folos. Si de multe ori cunostintele aflate de la televizor nu ajută la nimic altceva decât la risipirea unui timp care ar putea fi folosit mai bine. Oricum, Toni face foarte bine; cum se termină emisiunea care îl interesează, stinge televizorul.
Auzindu-l pe părinte, Bogdan îsi dădu seama cât gresea. Se uita foarte mult timp la televizor si, chiar dacă uneori vedea ceva de folos, rămânea în fata ecranului si după aceea …

cristiboss56 18.10.2011 23:55:54

A întrebat un bătrân dacă se folosesc cei ce cer rugăciunile părintilor, iar ei se lenevesc. Si i-a răspuns: "Mult poate rugăciunea dreptului, precum este scris; însă care se face, adică aceea care se ajutorează de cel ce cere rugăciunea, păzindu-se cu toată osârdia si cu durere în inimă de gânduri si fapte rele. Că de va petrece cu nebăgare de seamă, de nici un folos nu-i va fi, chiar dacă sfintii se vor ruga pentru el. Că unul zidind si altul surpând, ce au folosit, fără numai osteneli?"
A adaos încă si acest fel de povestire, zicând: "Era un sfânt părinte al unei chinovii împodobit cu toată fapta bună, dar mai vârtos cu smerita cugetare, cu blândetea, cu milostivirea către săraci si cu dragostea. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, mă stii pe mine cât sunt de păcătos, dar nădăjduiesc în îndurările Tale să mă mântuiesc prin mila Ta. Deci, mă rog bunătătii Tale, Stăpâne, să nu mă desparti de obstea mea, ci împreună cu mine si pe aceia îi învredniceste Împărătiei Tale, pentru nespusa Ta bunătate"".
Deci, această rugăciune neîncetat făcând-o, l-a încredintat iubitorul de oameni Dumnezeu în acest chip: trebuia să se săvârsească pomenire de sfinti la o altă mănăstire, care nu era departe de dânsii, si îl chemau părintii acelei mănăstiri pe el împreună cu ucenicii lui. Iar el se lepăda. Dar a auzit în vis, zicându-i-se să meargă si să trimită întâi pe ucenicii săi, apoi să meargă singur. Deci, ducându-se ucenicii lui, zăcea un înger în chip de sărac bolnav în mijlocul drumului. Venind ucenicii la locul acela si văzându-l văitându-se, l-au întrebat care e pricina. Iar el a zis: "Sunt bolnav si eram călare pe dobitoc, care, trântindu-mă, a fugit si iată, nu are cine să-mi ajute". Iar ei au zis: "Ce putem să-ti facem, avvo? Noi suntem pe jos". Si lăsându-l, s-au dus. Apoi, după putin timp a venit si părintele lor si l-a aflat zăcând si suspinând, si înstiintându-se de pricină i-a zis: "Nu au venit niste monahi si nu te-au aflat asa?". Iar el a zis: "Ba da, au venit, dar neînstiintându-se de pricină au trecut zicând: "Noi suntem pe jos, ce putem să-ti facem?"". Zis-a lui avva: "Poti să umbli putin si să mergem?". Iar el a zis: "Nu pot!". Atunci avva i-a zis: "Vino să te iau în spate si Dumnezeu ne va ajuta si vom merge". Iar el a zis: "Cum poti atâta depărtare să mă duci în spate? Mergi si te roagă pentru mine!". Iar avva a zis: "Nu te voi lăsa, ci iată piatra aceea, te voi pune pe dânsa si mă voi apleca si te voi lua în spate". Si asa a făcut.
La început îl simtea că este greu, ca un om mare, apoi se făcea mai usor, tot mai usor, încât se minuna cel ce îl purta pe spate. Si deodată s-a făcut nevăzut si a venit glas către el: "Pururea te rugai pentru ucenicii tăi să se învrednicească împreună cu tine de Împărătia cerurilor, si iată că altele sunt măsurile tale si altele ale lor. Deci fă-i pe ei să vină la lucrarea ta si vei dobândi cererea, căci eu sunt Dreptul Judecător, răsplătind fiecăruia după faptele lui". (1-321)

cristiboss56 18.10.2011 23:58:29

În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli. Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:
- Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.
Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica devenea interesantă si pentru ei - se gândeau că poate părintele va da si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.
- Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

OmuBun 19.10.2011 00:16:32

Nu stiu de ce n-am trecut pe-aici niciodata... Adica stiu: din mandrie!
Minunat topic, minunate lectii. Pe unele (putine), le stiam; pe altele (cele mai multe) nu. Se pare ca Dumnezeu are infinita rabdare cu noi... "Invatati, copiii Mei! Invatati sa va iertati, invatati sa va iubiti, invatati sa uitati, invatati sa va smeriti, invatati sa muriti!"
Doamne, iarta-ma ca-s tare pacatos!
Multumesc, Cristi pentru acest topic! Dumnezeu sa te binecuvanteze cum stie El mai bine.

cristiboss56 20.10.2011 15:51:14

Citat:

În prealabil postat de OmuBun (Post 406536)
Nu stiu de ce n-am trecut pe-aici niciodata... Adica stiu: din mandrie!
Minunat topic, minunate lectii. Pe unele (putine), le stiam; pe altele (cele mai multe) nu. Se pare ca Dumnezeu are infinita rabdare cu noi... "Invatati, copiii Mei! Invatati sa va iertati, invatati sa va iubiti, invatati sa uitati, invatati sa va smeriti, invatati sa muriti!"
Doamne, iarta-ma ca-s tare pacatos!
Multumesc, Cristi pentru acest topic! Dumnezeu sa te binecuvanteze cum stie El mai bine.

Mulțumesc frumos pentru vorbele și gândurile tale , și te asigur că disputele noastre din trecut , au rămas doar în acest spațiu virtual ! Important să nu purtăm ranchiună ,să avem inima curată , iar gândurile potrivnice să le înlăturăm cât mai grabnic, să nu le lăsăm să facă pui ca ele să ne conducă pe noi , ci noi să le zdrobim la timp. Cât despre mândrie , grea boală și generală , căci numai în starea de sfințenie poți spune că ai scăpat de ea , ori nu văd pe aici (momentan ) un sfânt , sau cel puțin un sfințișor. Cu drag . . . !

cristiboss56 22.10.2011 00:28:29

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.
Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.
Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.
Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
“Spune-mi ce vezi?”
“Morcovi, oua si cafea”, a raspuns ea.
Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.
Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: “Ce inseamna toate acestea, mama?”
Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.
  • Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.
  • Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.
  • Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.
“Care dintre ele esti tu?” si-a intrebat fiica. “Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?”
Gandeste-te si tu: Care sunt eu?
  • Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.
  • Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?
  • Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?
In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?
Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.
Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.
Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.


cristiboss56 22.10.2011 23:05:43

Un crestin a venit la duhovnicul său:- Părinte, de câteva săptămâni îmi e foarte bine, nu am mai avut nici o ispită, nici un necaz. E bine sau nu?- Când nu ai ispite înseamnă ori că dracii te-au lăsat în pace, că le slujesti fără să te mai ispitească, ori că Dumnezeu îti dă o vreme de liniste, o vreme de refacere. Dar nu te mândri, căci atunci harul lui Dumnezeu se îndepărtează de la tine. Si tine minte că astfel de momente nu sunt foarte dese în războiul duhovnicesc. Ele sunt trimise pentru neputinta noastră, nu pentru virtutile noastre. Căci dacă ai fi fost în stare să duci acum un război greu, care ti-ar fi adus cunună, Dumnezeu ti l-ar fi trimis. Numai că, desi uneori ni se pare că suntem pregătiti pentru războaie grele, Dumnezeu ne cunoaste mai bine sufletul. El stie că dacă am birui acum într-un război greu, poate că pentru asta ne-ar birui mândria. Sau, dacă am duce un război greu, care nu este totusi necesar, poate că am cădea la următoarea ispită, mult mai usoară, dar care ne-ar prinde fără vlagă, fără putere.

cristiboss56 24.10.2011 21:41:35

Patru lumanari . . .
 
Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind:

Prima a spus:
-Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor…
Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins.

Apoi a vorbit cea de a doua:
-Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard…
Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins.

-Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor…
O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea.

Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga.
-Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse…

Cea de a patra lumanare i-a soptit usor:
-Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte.

Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletu tau… pentru ca tu sa ai o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire!

lore86 25.10.2011 20:01:12

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 407202)
O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.
Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.
Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.
Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
“Spune-mi ce vezi?”
“Morcovi, oua si cafea”, a raspuns ea.
Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.
Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: “Ce inseamna toate acestea, mama?”
Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.
  • Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.
  • Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.
  • Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.
“Care dintre ele esti tu?” si-a intrebat fiica. “Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?”
Gandeste-te si tu: Care sunt eu?
  • Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.
  • Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?
  • Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?
In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?
Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.
Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.
Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.


Minunata pilda! Asadar sa-L rugam pe Domnul sa ne faca boabe de cafea!:)

cristiboss56 28.10.2011 23:06:01

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba: - Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.
Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

cristiboss56 30.10.2011 21:01:24

. . .
 
Pentru tine,copilul meu drag,


Copilul meu, poate ca tu nu Ma cunosti, dar Eu stiu totul despre tine. Stiu cand stai jos si cand te ridici si cunosc toate caile tale. Iti cunosc pana si numarul firelor de par. Ai fost creat dupa chipul Meu. In Mine ai viata, miscarea si fiinta. Tu esti al Meu. Inainte sa fi fost creat in pantecele mamei tale te cunosteam. Te-am ales dinainte de intemeierea lumii. Nu esti rodul unei greseli, caci toate zilele tale au fost scrise in cartea mea. Eu am hotarat ziua nasteriii tale si locul unde vei trai. Esti o faptura asa de minunata. Eu te-am tesut in pantecele mamei tale si te-am sprijinit in ziua nasterii tale. Am fost inteles gresit de cei care nu m-au cunoscut, dar nu sunt nepasator, nici suparat. Sunt dragostea desavarsita. Dorinta Mea este sa revars aceasta iubire asupra ta, doar pentru faptul ca tu esti copilul Meu, iar eu Tatal tau. Eu iti daruiesc mai mult decat ti-ar putea oferii vreodata tatal tau pamanatesc, pentru ca eu sunt cel mai bun Tata. Orice lucru bun pe care il primesti vine din mana Mea, pentru ca Eu sunt cel care iti poarta de grija in toate nevoile tale.
Intotdeauna am gandit pentru tine un viitor plin de speranta, pentru ca te iubesc cu o dragoste vesnica. Ma gandesc la tine de tot atatea ori cate boabe de nisip sunt pe malul marii, si sunt plin de bucurie de dragul tau. Nu voi inceta niciodata sa-ti fac bine, caci tu esti comoara Mea nepretuita. Eu doresc din toata inima mea si din tot sufletul tau sa-ti fac bine si vreau sa-ti arat lucruri mari si minunate. Daca Ma vei cauta cu toata inima, Ma vei gasi. Desfatarea ta sa fie in Mine si Eu iti voi da tot ce –ti doreste inima pentru ca Eu dau si vointa si infaptuirea. Pot face mult mai mult decat ceri sau gandesti, pentru ca Eu sunt cel care Te intareste, dar si Tatal care te mangaie in toate necazurile tale. Cand inima iti este zdrobita Sunt aproape de tine. Asa cum un pastor isi duce miei pe brate, asa Te-am adus eu aproape de inima Mea. Intr-o zi Eu voi sterge o lacrima din ochii tai si voi indeparta de la tine toata suferinta indurata pe acest pamant.
Eu sunt Tatal tau si Te iubesc la fel de mult cat L-am iubit pe fiul meu Iisus, pentru ca in IIsus ti-am descoperit dragostea Mea pentru tine. El este intru totul asemena mie. El a venit ca sa-Ti arate ca Eu sunt de partea ta si nu impotriva si sa-ti arate ca nu mai tin socoteala pacatelor tale. Iisus a murit ca tu si cu Mine sa putem fi impacati, moartea Lui a fost dovada iubirii Mele supreme pentru tine. Am renuntat la tot ce am avut mai scump ca sa-ti castig dragostea. Daca primesti darul Fiului Meu Iisus, Ma primesti pe Mine, si nimic nu te va mai desparti vreodata de dragostea Mea.
Intoarce-te acasa si vei avea parte de cea mai mare sarbatoare pe care a vazut-o vreodata cerul. Ti-am fost dintodeauna Tatal si Iti voi ramne intotdeauna Tatal
Te astept cu drag,Tatal tau care te iubeste!

cristiboss56 03.11.2011 22:07:41

În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli. Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:
- Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.
Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica devenea interesantă si pentru ei - se gândeau că poate părintele va da si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.
- Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

cristiboss56 03.11.2011 22:09:13

O femeie nu vroia să aibă copii. La spovedanie nu îi spunea duhovnicului că lua pilule contraceptive. După câtiva ani, însă, preotul a întrebat-o:
- Ce e cu voi de nu aveti copii? Aveti probleme cu sănătatea?
- Nu, părinte.
Sotul femeii era de fată:
- Nu, părinte, suntem sănătosi. Dar dacă nu pot să o conving… Duhovnicul meu m-a oprit de la împărtăsanie pentru asta, dar dacă sfintia voastră îi îngăduiti…
- Eu? Eu nu îngădui asa ceva. Preotii nu pot fi îngăduitori cu păcatul. Nu stiam nimic. Of, de asta e bine ca amândoi sotii să aibă acelasi duhovnic, să fie călăuziti pe acelasi drum, nu unul într-o parte si unul în alta.
Femeii îi spuse:
- Îti dau dezlegare să mergi la duhovnicul sotului tău. Si cât de curând vreau să aud că ai rămas însărcinată. Terminati cu prostiile!
Femeia s-a dus la duhovnicul sotului ei si a început să ducă o viată crestină. A făcut prima spovedanie completă din viata ei. Si apoi a renuntat să mai ia pilule contraceptive. Au trecut câteva luni si a rămas însărcinată.
Nu după mult timp, însă, în viata lor au început să apară tot felul de necazuri si ispite. Întâlnindu-se pe stradă cu fostul ei duhovnic, l-a întrebat:
- Părinte, cum se face că înainte toate ne mergeau bine, iar acum avem din ce în ce mai multe probleme?
- Înainte, când vă fereati să faceti copii, adică fugeati de una din cele mai importante cruci ale familiei, dracii vă lăsau în pace. Pentru că dragostea egoistă în care trăiati era de ajuns ca să vă pierdeti mântuirea. Acum, însă, când ati înteles că trebuie să faceti copii, când asteptati un copil, începeti să mergeti pe drumul cel bun. Înainte, toate faptele voastre bune erau puse în umbră de lasitatea voastră, de frica voastră de a avea copii care să vă stânjenească, copii care să vă mănânce timpul. Acum dracii se luptă cu voi, pentru că stiu că mergeti pe calea mântuirii. Ar trebui să vă bucurati că aveti necazuri. E semn bun. E semnul că Dumnezeu vă învată să urcati pe scara raiului.

cristiboss56 03.11.2011 22:11:00

Trei prieteni - doi elevi si un student - s-au dus pentru câteva zile la munte. Studentul, Cătălin, le-a propus într-o zi să facă un traseu foarte greu, dar plin de locuri frumoase, pe care el îl mai făcuse o dată, cu ani în urmă. Ceilalti doi, Valentin si Costel, s-au învoit. Si-au luat la ei mâncare si au pornit. La un moment dat s-au îndepărtat de marcaj.
- Nu e nici o problemă, spuse Cătălin. Mergem drept înainte.
Mergeau de câteva ore. Mai era putin si se însera. În zare se vedea o mică stână părăsită.
- Mai e mult? Ai mai fost pe aici? întrebă Costel.
- Nu mai tin minte stâna, spuse studentul. Dar, în două ore de mers, ajungem la cabană. Luati-o voi putin înainte, că eu rămân aici, la această curată toaletă naturală. Vin imediat după voi.
Elevii porniră înainte.
- Ne-am rătăcit, spuse Valentin.
- De unde stii? întrebă Costel.
- După soare. Dacă nu crezi, uită-te la muschiul de pe copaci. Îti arată întotdeauna nordul. Ar fi trebuit să o luăm spre vest.
- Ce ne facem?
- Cătălin e prea încăpătânat si nu vrea să recunoască că ne-a dus pe un drum gresit. O tine una si bună că mergem pe drumul drept. Si el e putin speriat, dar nu vrea să îsi recunoască greseala. Dacă rămânem peste noapte la stână, mâine dimineată vom reusi să ne întoarcem de unde am plecat azi în zori. Altfel, dacă mai mergem mult, ne rătăcim de tot. De aici de unde suntem, mai avem sanse să ne întoarcem. Dar, dacă ne continuăm drumul pe întuneric, va fi vai de noi.
- Stiu ce facem. O să îi spun că am făcut febră musculară si că nu mai pot merge. Rămânem aici si mâine dimineată ne întoarcem înapoi. Dacă îi spun că nu vreau să merg mai departe pentru că ne-am rătăcit, o să ne certăm. Si nu rezolvăm nimic cu cearta.
Cătălin îi prinse din urmă:
- Hai, lenesilor, că ne prinde noaptea. Ne-am cam îndepărtat de traseu, dar în două ore ajungem la destinatie. Grăbiti-vă.
- Nu, Cătăline, nu mai pot. Mă dor picioarele, de-abia pot să merg. Eu rămân la stână, zise Costel.
- Si eu rămân la stână, căci si eu sunt frânt de oboseală. Nu merg mai departe, zise si Valentin.
- Of, mai bine vă lăsam acasă si veneam singur, oftă Cătălin, nemultumit.
Au rămas la stâna părăsită. Aveau sacii de dormit la ei, asa că nu le-a fost foarte frig.
Dimineata s-au sculat devreme. Văzând răsăritul soarelui, Cătălin le spuse:
- Nu e în regulă, mă asteptam să răsară din altă parte. Se duse să caute un copac care avea pe el muschi.
- Ne-am rătăcit, aseară ne-am rătăcit. Bine că am rămas aici, căci, dacă intram din nou în pădure, nu stiu cum am mai fi scăpat cu viată. Să ne întoarcem înapoi. Noroc cu oboseala ta, Costele, că altfel cine stie unde ajungeam.
- Da, noroc cu oboseala mea, zise Costel zâmbind.


Ora este GMT +3. Ora este acum 13:17:44.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2022, Jelsoft Enterprises Ltd.