Deci sintetizand : sfintii ne ajuta ei pe noi,iar pe cei din iad,ii ajutam noi pe ei.

Intrebare:
Pe (unii) Sfinti avem voie sa ii punem pe pomelnicele pentru adormiti, la Sf. Liturghie? Stiu pe cineva care face lucrul asta dar eu mereu m-am gandit ca in fond omul acela e mantuit, e Sfant, probabil in cea mai apropiata relatie cu Dumnezeu, cine sunt eu sa-l trec pe pomelnic alaturi de mortii din neamul meu cel pacatos? Cine ma cred sa pomenesc eu un sfant cand acesta are poate un cult dedicat, biserici, il pomenesc preotii in permanenta etc.

Dar am citit pe urma undeva ca de fapt ei se bucura cand facem lucrul acesta.
Deci: se cuvine s-o facem, ma refer la acei sfinti la care avem evlavie mai mare, nu neaparat de rangul celor trei Ierarhi, ci ceva asa, mai "local".

Actul de canonizare cuprinde si ultima slujba a parastasului, prin care se va sublinia ca de acum sfantul nu va mai fi pomenit la cei adormiti care au nevoie de rugaciunile noastre a celor de pe pamant. Prin slujba alcatuita(utrenie, vecernie, acatist) sfantul devine pentru noi rugator si va fi invocat in rugaciunile Bisericii ca un rugator pentru noi cei de pe pamant.
In cazul dreptilor care inca nu sunt canonizati de catre Biserica este posibil ca ei sa se roage pentru iertarea noastra si noi pentru slava lor.

Ok multumesc pentru raspuns :)

Eu stiu persoane care ii pun la liturghie, in dreptul adormitilor, pe par. Cleopa, pe par. Boca, pe par. Paisie, etc...

Este absolut necesar sa ne imbarbatam sufletele in situatii in care am pierdut pe cineva drag, insasi Scriptura vine si spune prin Pavel ca nu trebuie sa fim asemenea celor care nu au nadejde, din contra sa avem credinta ca va exista e zi a revederii, o zi a bucuriei. Sa fim linistiti ca atata timp cat destinul fiecaruia este in mana lui Dumnezeu totul va fi bine, indiferent de verdictul dat in final, judecatile Sale vor fi drepte.

Pilda bogatului si saracul Lazar ne spune in cuvinte destul de clare ca dupa moarte nu se mai poate face nimic. Bogatul, aflat in pedeapsa cere un deget inmuiat in apa insa nici macar atata lucru nu i se poate da, cu alte cuvinte nici macar un gest minim din partea noastra nu mai este de folos pentru cineva care a incheiat socotelile cu viata. Fiecare este constiinta pentru sine insusi, oricat ar iubi un parinte pe un copil, daca acesta alege un drum gresit, va suporta consecintele neascultarii. Bogatul insista din nou si cere ca printr-o minune, aceea de a fi Lazar inviat si trimis pe pamant, sa se aduca la cunostinta fratilor lui care traiesc si sa nu aiba si ei aceeasi soarta, insa i se refuza si aceasta spunandui-se ca ar fi complet inutil. Pilda ne invata ca putem influenta in bine pe cei de langa noi atata timp cat sunt in viata iar fiecare alege pentru sine prin deciziile pe care le ia.

Generalizezi grosolan.
Pilda spune cred, destul de clar, ca cel din Rai, nu poate usura chinul celui din Iad.
Nu spune daca cei ramasi pe Pamant, nu se pot ruga pentru cei din Iad, sau daca cei din Rai nu se pot ruga pentru cei de pe Pamant.

[quoe] Fiecare este constiinta pentru sine insusi, oricat ar iubi un parinte pe un copil, daca acesta alege un drum gresit, va suporta consecintele neascultarii. [/quote]

Aha, si atunci de ce ne mai spune Scriptura sa ne rugam unii pentru altii?
Ca doar na, fiecare cu constiinta lui..

Pentru unii ar fi fost inutil. Dar nu pentru toti.
Minunea invierii altu Lazar s-a petrecut cu adevarat. Ca n-o fi schimbat inima nimanui, este indoielnic.

Dar cu fratii respectivului, se pare ca fara doar si poate asta n-ar fi schimbat nimic.

Si cand alege sa se roage pentru altcineva? Este bine, sau pierdere de timp?

Ne putem ruga unii pentru altii, insa noi nu stim daca cel pentru care ne rugam tine "usa" deschisa pentru Dumnezeu, uneori e nevoie de ani intregi, am auzit de astfel de cazuri, personal nu ma simt in stare sa mijlocesc pentru un om atat de mult. Conteaza si starea noastra cand mijlocim pentru cineva: „Curăţaţi-vă, voi cei ce purtaţi vasele Domnului” Rugaciunea nu este niciodata pierdere de timp mai ales intr-o vreme ca aceasta in care parca nu mai gasesti timp pentru nimic.

Revenind la chestiunea principala care se discuta pe acest thread, consider atat in lumina pildei bogatului si saracul Lazar, cat si a altor pasaje ca moartea nu survine niciodata prea devreme sau prea tarziu. Sigur, pentru cei ramasi in viata suferinta este imensa, dar pentru cel in cauza, Dumnezeu accepta sa moara fie pentru ca este pregatit, fie ca indiferent cat de mult ar trai va merge pe un drum gresit pana la sfarsit. Spre deosebire de noi, Dumnezeu este interesat mai mult de calitatea vietii si nu de numarul anilor, pe Creator il intereseaza sa ne stie salvati, ca ne-am intors de pe drumul care ducea la moarte. Ideal ar fi sa traim mult, frumos si sanatosi, sa fim o binecuvantare pentru altii si nu un blestem. Imi aduc aminte ce scria cineva intr-o carte : "Daca unii oameni nu vor ajunge niciodata in Paradis, fie dragostea noastra sa fi fost singurul Paradis pe care ei l-au gustat"

Tu vorbesti serios?

Sunt pusi pt ca inca nu sunt canonizati.