Dar asta nu descalifica rugaciunea pentru ceilalti si nici nu justifica ideea ca nu putem face nimic pentru ceilalti.

Frumos de data asta..

Nu trebuie sa ne imaginam, chiar exista viata dupa moarte, asa ca faceti tot ce va sta in putinta pentru a-i ajuta pe cei raposati si va veni si ajutorul pentru noi.

Niciodata nu am putut sa inteleg aceste vorbe "acum este ingeras si vegheaza pentru mama sa/fratele sau". Pot sa inteleg durerea si sa inteleg cuvinte de alinare, dar oare exista vreo dovada in Biblie, in cartile Sfintilor Parinti, in canoanele bisericesti pentru aceasta schimbare de natura? Si cand cineva sufera, nu stiu cum poti sa il amagesti cu ceva ce nu face parte din credinta noastra si care o poate face sa se indeparteze de adevar. Si hai sa spunem ca ii spui asa, o zi, doua, trei, dupa ce si-a pierdut fiinta draga. Dar chiar nu putem sa facem fata durerii? Si atunci nu e de mirare ca unii oameni nu se roaga si nu fac fapte bune pentru cei plecati, daca ii considera deja ingeri...

Desigur că acesta este un eres, care trădează cateheză insuficientă. Natura oamenilor nu se schimbă, la fel natura îngerilor. Din aceeaşi categorie: "înainte de a mă naşte, eram înger."

Pe de altă parte, ceva-ceva este adevărat. Noi credem că cei care sunt deja mântuiţi pot mijloci pentru noi. Asta înseamnă, în fond, "cred în comuniunea îngerilor". Toţi cei aflaţi la "ospăţul cel veşnic", îngeri şi oameni formează Biserica Triumfătoare, cu care a noastră este în comuniune. De aceea, nu este greşit ca cineva, având convingerea că unul dintre cei care au murit au ajuns la Dumnezeu, să se roage în particular aceluia ca unui sfânt.

Vai Adelina - Sa te fereasca Dumnezeu sa pierzi pe cineva drag.
Chiar nu se poate face fata durerii sa stii? Suferi o viata intreaga: dupa mama, tata, copil, frate, sora, sot/sotie. In rest poate iti mai trece.
Si credinta spune (nu stiu insa unde) ca sufletele mortilor se duc la cer, la Dumnezeu. Noi nu stim daca raman acolo sau se duc in iad.
Traim cu ideea ca raman acolo in cer si sunt ingeri, sunt cu noi.
Este o rugaciune in ambele sensuri.
La slujbele de pomenire si cele individuale, ne rugam noi pentru ei, sa le fie iertate pacatele si sa ramana in rai. Acolo sus se roaga ei pentru noi si au grija de noi. Sunt ingerii nostri pazitori.
De ce ti se pare rau?
Daca ai iubit pe cineva cu adevarat, atunci te rogi pentru el si dupa moarte si faci fapte bune si pomeniri, in memoria lui. Si ii consideri ingeri. Cei care nu fac asa...n-au iubit (destul).

Din dragoste nu avem voie sa ne amagim.
Nu sunt ingerii nostri pazitori, nici nu devin alt fel de ingeri.

Bucuria Sfintilor nu este deplina decat la a doua venire a lui Hristos cand la fericirea lor se vor adauga si cei de pe pamant pentru care ei se roaga neincetat. Fericirea lor presupune comuniunea si exclude egoismul. Sa nu ne imaginam ca acestia contempla intr-un mod individual Fiinta lui Dumnezeu, care nici macar nu poate fi cunoscuta.

Vreau sa aduc din nou in actualitate acest topic, de dragul postarilor folositoare ale lui Geo Nektarios - deci sa nu incetam niciodata sa ii pomenim la Liturghie pe adormitii nostri! Iar cand noi nu vom mai fi, sa fi lasat pe cineva care sa ii pomeneasca si pe acestia, nu doar pe noi!

Moartea nu are putere sa nimiceasca legatura dintre noi si cei adormiti.
Comnuniunea noastra cu cei adormiti nu scade in intensitate, datorita harului divin si a rugaciunilor staruitoare. Cei trecuti la Domnul nu ne uita, ci ne pomenesc in rugaciunile lor, iar noi continuam sa ne rugam, sa mijlocim pentru ei in fata Bunului Dumnezeu.

ne mai ajuta cu ceva?
 

Eu cunosc persoane care spun ca.i ajuta foarte mult mortii,ca au o legatura speciala cu peroanele aproapiate care au murit si ca le arata prin vise sau ca simt unele chestii dupa care sa ghideaza .Aveam o prietena care se trezea si pleca direct sa faca ceva ca asa i.a spus mama ei in noaptea respectiva ,mama ei fiind moarta. Eu in schimb stiam ca nu e bine sa credem ca ne mai poate ajuta cu ceva si am refuzat orice legatura cu o persoana din familia mea ,doar sa ma rog .