Ma simt trista
 

am stat putin pe ganduri inainte de a scrie, dar cred ca oricand o idee sau un sfat pot fi de ajutor. am incercat sa-mi gasesc pe cineva si de fiecare data patesc la fel-daca plac pe cineva niciodata sentimentul nu e reciproc; in plus, de fiecare data ma place cineva care mie nu-mi place deloc.povestea asta se repeta destul de des si nu stiu de ce. si in plus simt ca as cauta "acul in carul cu fan".mi-e f.greu sa intalnesc o persoana care sa mearga si la biserica.inca mai sper, dar timpul trece repede.mai e cineva in situatia mea?

marea majoritate a tinerilor credincioși pe care îi cunosc sunt în situația ta...și nu exagerez deloc când spun asta...secretul e să nu te mai gândești la ”el” ci la ”El”.
Hristos în mijlocul nostru ! (îmi spunea cineva că așa se salutau creștinii în anumite părți mai demult...mi-a plăcut mult când am auzit)

Răbdarea este secretul...răbdarea și credința în Dumnezeu...Și cu mersul la biserică...cine știe...poate întorci pe vreun băiat la credință și îl faci să meargă la biserică sau poate faci pe cineva care se credea credincios și nu mergea să meargă:). Doamne ajută!

Hristos a inviat!

Si eu sunt intr-o situatie asemanatoare, singura diferenta este ca nu ma simt chiar trista. Cred ca problema este la noi, exact asa cum raspundea, VladCat; nu reusim sa scapam de gandul acesta. Am ajuns la varsta in care deja imi fac griji ca nu intalnesc persoana potrivita pentru casatorie. Daca cunosc un "El" imediat ma gandesc , nu cumva el e barbatul cautat? Gresit. Pentru ca in acelasi timp, stiu ca lucrurile bune se petrec atunci cand te astepti mai putin.

Sa incercam sa ne detasam in primul rand de gandul acesta de a clasifica imediat: il plac/nu-l plac. Trebuie sa avem rabdare!!!

Cati ani ai, draga Ioana?

@ Ella
 

-simt nevoia să fac o precizare : când am spus ”El” mă refeream la Hristos și când am scris ”el” mă refeream la partenerul de viață.

-și eu sunt de aceeași părere : este ziditor a nu spune prea devreme ”poate că el/ea este alesul/aleasa” fiindcă asta arată ce primează de fapt în sufletul nostru...pe când toate acestea suntem chemați să le lăsăm să se adauge nu să facem scop din ele...acuma ca să fiu sincer eu știu din proprie experiență că e mai ușor cu teoria decât cu practica dar asta este situația...tre să ne învingem pe noi înșine :)

Multumesc VladCat ca mi-ai atras atentia, nu am vrut sa scriu cu "e" mare de tipar (E), ma refeream la partenerul de viata.

Imi vine in minte un fragment citit in cartea "Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie" si anume: momentul in care autorul povesteste ca avea o problema la genunchiul drept, datorata unei lovituri. Duhovnicul sau ii recomanda sa-l roage pe Parintele Porfirie sa-i vindece piciorul. Si iata cum descrie:

"- Părinte, duhovnicul a zis să-mi vindecati piciorul!

- Ei, bine, dacă a zis duhovnicul...

Si-a ridicat mâna neputincioasă, asa cum era asezat pe pat, si mi-a binecuvântat genunchiul în chipul crucii. Am simtit atunci o putere lină pogorându-se peste genunchiul meu si invadându-mă apoi până în măduva oaselor. O nedumerire si o curiozitate îndrăzneată si-au făcut loc în mintea mea: „Bine, dar ce se va întâmpla cu moleculele de lichid? Oare chiar vor dispărea? Cum vor lucra energiile lui Dumnezeu?“. Acest interes „stiintific“ mă determina să-mi tin genunchiul permanent sub observatie. La fiecare pas pe care îl făceam, la fiecare cuvânt pe care îl rosteam, gândurile mele se îndreptau spre starea genunchiului. Voiam neapărat să „prind din zbor“, să „trăiesc integral“ clipa în care Dumnezeu va lucra. Au trecut în felul acesta trei zile, si genunchiul nu dădea semne de însănătosire. Am început să am gânduri de îndoială. îmi controlam obsesiv genunchiul, dar nimic... La un moment dat, cuprins de indignare fată de propria-mi atitudine, mi-am zis: „Măi, rătăcitule, acum vrei repede si minuni? Ai tu fată pentru astfel de lucruri?“. Putin câte putin, am încetat să mă mai preocup de piciorul meu.

Nu voi uita niciodată dimineata în care m-am trezit în dormitorul unitătii. Deschizând ochii, mi-am spus în gând: „Bre, piciorul o să te necăjească mult timp“. Am miscat piciorul, dar n-am simtit nici o durere. M-am sculat si am început să sar pe loc. în mod normal, piciorul m-ar fi necăjit cumplit după cel mult două-trei sărituri. Nimic, nici o stânjeneală. Am iesit în curte si am alergat vreo sută de metri, fără absolut nici o dificultate! M-a cuprins atunci o bucurie nesfârsită, si lacrimi de recunostintă mi-au mijit în ochi. Mi-am zis emotionat: <<Asadar, Dumnezeu m-a vindecat atunci când am încetat să mai cred că mă voi însănătosi. Iar aceasta, pentru a întelege foarte limpede că a fost darul lui Dumnezeu, si în nici un caz rezultatul credintei mele, cum ar fi pretins yoghinii!>>. în zilele următoare, dobândisem reflexul de a-mi urmări cu atentie piciorul la fiecare miscare. S-au scurs astfel săptămâni în sir, fără să mai acuz nici cea mai vagă urmă de durere. Mă făcusem bine cu desăvârsire! Fără operatie, fără zgomot, ci delicat si „pe ascuns“ - asa cum lucrează de obicei harul dumnezeiesc."

Asadar, Dumnezeu va trimite persoana potrivita atunci cand vom inceta sa ne mai dam cu parerea despre un barbat cunoscut si sa credem in alegerea noastra. Un bun partener de viata il poti gasi numai prin darul lui Dumnezeu...

De ce n-ai placut pe cei care te-au placut?

Depinde unde cauti acea persoana..prin discoteci de ex. nu prea ai sa le gasesti.

Draga Ioana, uita toata tulburarea si intristarea ta ca ,,maritatul n-are varsta", asa imi zicea parintele Iustin Parvu acum cativa ani. Stiu ca ai sa-mi zici ca e greu si asa e! Si asta pt ca Dumnezeu a pus in firea noastra, a fetelor, a femeilor, dorinta de a fi mame, de a avea o familie( nu ai vazut ca fetitele oricat de mici ar fi se joaca cu papusile si isi inchipuie ca sunt mame?). Ai sa-mi zici ca te simti singura si ca doresti sa umpli golul afectiv pe care il ai sau din contra sa daruiesti tot ce ai mai frumos in suflet sau poate ai sa-mi zici ca e varsta, ca prietenele tale au prieteni, soti, da, asa e, dar daca te nelinistesti crezi ca se va schimba ceva sau daca esti trista??? scumpa mea, intristarea e un pacat, iar mesajul lui Hristos cand a venit in lume a fost: Bucurati-va! In toata problema ta e vorba de acceptare, nu poti sa accepti viata pe care o ai si te tulburi si asta e un lucru care nu iti face niciun bine. Eu tot ce iti spun, iti spun din experienta si lupta mea cu mine si nu pt a o face pe desteapta, ci pt ca te inteleg si ma doare tristetea ta. Nu ai de ce sa fii trista! Spune-i duhovnicului durerea ta, spovedeste-te cat mai curat, impartaseste-te si spune-mi daca in clipa in care Hristos se salasluieste in tine mai poti fi trista? Gandeste-te, draga mea, ca Dumnezeu le randuieste pe toate spre binele nostru, cine stie de cate rele nu te-a ferit prin singuratate? Bucura-te de tot ce ti-a dat Dumnezeu si nu deznadajdi! Smereste-te si nu te considera mai buna ca cei din jur!Da-i fiecarui om o sansa, ca s-ar putea sa ai mari surprize! sa nu zici niciodata ca vrei un baiat cu urmatoarele calitati, de exemplu :frumos, inalt, blond sau brunet, cu nu stiu ce studii etc., lasa preconceptiile! poate baiatul pe care il vrei tu nu e bun pt tine! smereste-te sa vezi frumosul din fiecare! Nu cauta nimic in mod special, in afara de prezenta lui Dumnezeu in sufletul si in viata ta! Uita de prieten, lasa-L pe Dumnezeu sa-ti mangaie sufletelul si toate cele de folos se vor adauga tie! Roaga-te cum mi-a zis un parinte: ,,Da-mi Doamne ce-mi este de folos pt mantuire!" si Dumnezeu iti va lumina viata. Bucurie sa ai! Hristos a inviat!

am 27 de ani; stiu ca trebuie sa avem rabdare, dar simt ca trece timpul aiurea pe langa mine..