Ti-ai lasa sotia(-ul),copiii...pentru calugarie?
 

Ma gandesc oare cati si-ar lasa familia pentru manastire,sa se calugareasca...cati ar avea puterea?cat credeti ca ar rezista acestia?si ce se va intampla cu familia lor dupa aceasta?

Poi io cred ca nu isi are rost intrebarea, oamenii au diferite chemari, unii pt calugarie altii pt intemeierea familiei, daca iti asumi jugul familiei il duci pan la capat
Cei cu familie intra in calugarie doar dupa ce raman vaduvi si copiii sunt mari si la casele lor, dar nu mi se pare normal sa-ti lasi sotul/sotia si copii mici si sa pleci in manastire, ar fi o lipsa de responsabilitate

Odata ce te-ai casatorit si ai facut acel legamant pe viata,cred ca schimbarea lui depinde sau ar trebui sa depinda in egala masura de ambii soti,dar si de copii.
Oricum,e un subiect tare delicat si nu stiu cat suntem noi in masura sa ne dam cu parerea.

Stupid, nici nu exista intelegere in aceasta afirmatie, nu stiu cu ce ne-am crede mai presus de sectanti si habotnicii islamici sau alte confesiuni, daca se ingaduie astfel de situatii. In mod teoretic nu se admite asa ceva in Biserica Ortodoxa, dar in realitate se mai intampla, si fara sa prezinte macar situatii delicate.
Trist !...imi aminteste de confesiunea Aum din Japonia...niste nenorociti cu creierele spalate vizibil.
Consider ca responsabilitatea morala fata de aproapele trebuie sa primeze, dincolo de orice consideratie religioasa.

Dupa savarsirea Tainei Cununiei mai exista doar doua cai de vietuire monahala.

1. Dandu'si amandoi acordul, din inima si de bunavoie, sa se retraga in cate o manastire (sotia la maici, iar sotul la calugari).
Aceasta s'a intalnit de mai multe ori in istorie. Este total buna, atata timp cat isi doresc amandoi acest lucru.
Unii nu pot avea copii si incep sa se nevoiasca din ce in ce mai mult, iar altii care au i'au crescut deja mari si sunt pe picioarele lor.

2. Pot vietui monahiceste impreuna.
De la o anumita varsta incep sa renunte la cele ingaduite trupului si incep sa se nevoiasca, fiecare dupa putere.
Vedeti cazul Sfintei Iuliana de Lazarevo.
Vrand sa plece la manastire, la o varsta mai inaintata, sotul nu i'a dat voie, ci i'a zis: "Stai langa mine, nu ne mai apropiem si poti face toata randuiala pe care ti'o doresti." Sfanta avea vreo 13 copii parca. A ramas langa ei ca mama si ca maica.

Ambele sunt ok.
Dar atunci cand doar unul vrea sa vietuiasca la manastire sau ca la manastire, iar al doilea nu... primul trebuie sa isi taie voia.
Nu te casatoresti cu un om pe care mai apoi sa'l parasesti, fara voia lui, plecand de langa el.

Daca cineva ar avea intentia asta, nu mi s-ar parea putere si rezistenta ,ci iresponsabilitate, e acelasi lucru cu a pleca din manastire dupa ce ai depus voturile monahale si te-ai calugarit, ca sa te casatoresti. Ba mise pare mai grav, pt. ca in primul caz, sunt implicate si alte persoane care nu au nici o vina si sufera din acuza iresponsabilitatii unora.
Cazurile in care cei doi soti au ajuns la o anumita varsta si au copii mari , asezati la casele lor e cu totul alta poveste. Dar nici asa nu se poate face pasul decat cu invoirea celuilalt.

Mie nu mi se pare deloc deplasata aceasta discutie. Mai deplasate mi se pare unele comentarii de mai sus, cu referiri la secte sau alte deviatii.
Drept e sa ai o casatorie curata si sa iti cresti copii in credinta de Dumnezeu si sa faci din ei oameni curati. Asta cere foarte mult efort si foarte multa intelegere. Insa daca te gandesti putin mai mult realizezi ca diferente foarte mari intre o casatorie curata in fata lui Dumnezeu si monahism nu este foarte mare.
Caci cel mai greu lucru dintre toate este sa fii curat cu inima si sa ai ascultare si iubire fata de ceilalti. Si in casatorie si in monahism. Multa lume considera ca fiind cel mai relevant aspect la monahism, lipsa relatiilor sexuale. Dupa parerea mea, asta e o diferenta importanta, dar nu e cel mai greu lucru de facut. Cel mai greu lucru de facut e sa ai dragoste fata de cel aproape.
Adica sa il intelegi si atunci cand nu face ce crezi tu ca e mai bine sa faca, sa ai rabdare cand celuilalt ii lipseste, sa fii bun si cand celalalt e rau, sa il coplesesti cu bunatate si speranta cand celalalt e in deznadejde. Sa il asculti si sa incerci sa il intelegi si sa faci asta indiferent de starile tale. Asta e cel mai greu si e chiar foarte greu. Si daca faci asta esti aproape de Dumnezeu, prin sotul/sotia ta si prin copii tai. Monahii incearca si ei acelasi lucru cu fratii/surorile lor si cu toti oamenii.
Insa e gresit, dupa parerea mea proasta, sa crezi ca a te refugia din lume, fie dintr-o casatorie sau nu, e o scapare. Cei care fac asta se inseala amar. E greu sa fii la inaltimea darurilor pe care le-am primit de la Dumnezeu si aici trebuie sa fie toata stradania noastra.
Eu nu spun sa ne facem toti monahi, ci spun ca o viata cu adevarat in frica si dragostea lui Dumnezeu, e in punctele esentiale aceeasi si in casatorie si in monahism. Caci nu oare toti dorim mantuirea noastra si a celorlalti? Diferenta e in aceea ca ascultarea monahului e fata de frati, iar ascultarea omului casatorit este fata de celalalt si fata de copii. In aceste conditii, in unele cazuri, daca exista o intelegere comuna si deplina asupra acestui lucru, se poate face acest pas. Insa situatiile sunt rare pentru ca astfel de familii imbunatatite sunt rare.

padreati, nu inteleg ce legatura are ce ai scris tu cu tema topicului.Aici se punea problema ca un om casatorit care a depus un juramant in fata lui Dumnezeu sa ,,dezerteze´´ si sa plece la manastire. Cu mantuirea nu ne jucam. Azi vreau sa fiu casatorit, dupa aia, ma gandesc eu mai bine, hai sa ma calugaresc...Sau invers...
Odata ce ai luat o hotarare si ai depus juramant in fata Sfantului Altar( pentru casatorie sau calugarie) nu mai e cale de intoarcere binecuvantata. Exceptiile s-au amintit deja mai sus( vaduvie sau invoirea ambilor soti dupa un anumit timp de casatorie binecuvantata).

scuze, am recitit postarea ta, padreati si am vazut ca ai atins subiectul

Pentru cei in nestiinta...cititi vietile sfintilor sau chipuri de calugari imbunatatiti(1) de Arhimandrit Ioanichie Balan.
Pentru aceeasi....am ''intrebat'' daca ti-ai lasa familia pentru calugarie...nu daca este o responsabilitate si nici nu am precizat ''cand vor fi copii la casele lor''...perfecta dreptate pentru cine a spus aceasta insa nu patim ca cel ce spune''Doamne stau pana la 30 de ani in lume sa vad cum e viata si dupa imi dedic sufletul tie''?..care a murit la 29 de ani...
Deci...stiu ca polemica este combustibil pentru un forum..care mentine ''focul''...
Cati si-ar lasa familia(asta categoric nu inseamna ca o lasa la un colt de strada,ai nimanui)?
Oamenii stiu ca au obiceiul sa le puna de mancare si apa pana si la animale daca stiu ca pleaca cateva zile..darmite la familia lui..
Si sunt foarte multe exemple de familii(tati cu fii,mame cu fiice)care au intrat impreuna in manastire copii avnd doar cativa anisori...
Si pentru toti Iertare mie daca v-am smintit!!!