hmm... help?
 

nu cred ca trebuie sa acord o importanta deosebita titlului,asa ca l-am pus la nimereala. nici nu stiu daca am deschis topicul unde trebuie,dar sper sa nu fi gresit. daca am gresit,rog un administrator/moderator sa stearga topicul sau sa-l mute la arhiva(daca exista asa ceva pe aici;mentionez ca sunt si noua pe forum).
anyway,urmaresc de mai mult timp(de anul trecut,chiar) temele care se dezbat aici. unele dintre raspunsuri mi-au atras atentia, altele m-au lasat complet indiferenta(Daca as putea spune asa). am citit si pareri bune, dar si contradictorii. ma rog, nu cred ca asta conteaza acum asa ca am sa trec direct la subiect.
sunt crestina(nu cred ca conteaza atat de mult religia in care m-am nascut,dar daca trebuie neaparat sa o spun,voi modifica la profil),cred in Dumnezeu(mama a avut grija sa ma invete ce e bine, sa ma feresc pe cat posibilul de cei rau si asa mai departe) si chiar daca am unele indoieli in privinta anumitor lucruri,am o multime de intrebari la care inca nu mi-am primit raspunsul si nici nu cred ca am sa-l primesc vreodata.
am un iubit si nu suntem de aceeasi religie(si-n ciuda faptului ca am aflat multe lucruri despre religia lui,sunt unele chestii carora nu le dau crezare). daca e necesar sa dau mai multe detalii,am sa le dau,dar sper sa se inteleaga din intrebarea mea: e atat de grav sa iubesti(si aici nu ma refer la sentimentele pe care le ai in timpul liceului,cand iti place de cineva sau iti da papucii dupa cateva saptamani;nu,asta e iubire,pentru ca asta simt;ma rog,nu am atat de multa experienta,dar am invatat destule din micile relatii pe care le-am avut pana acum si pot sa spun ca e prima persoana pentru care simt asta) pe cineva care nu e de aceeasi religie cu tine? E un pacat daca iubesti pe cine nu trebuie(si asta o spun cei cu care incerci sa vorbesti civilizat si sa afli cate ceva).
am observat ca pentru explicatii si pareri contradictorii se dau citate din Biblie. v-as fi recunoscatoare daca ati incerca sa-mi explicati fara sa-mi dati citate din Biblie(sau daca e necesar,ok;oricum nu ma deranjeaza).
multumesc din suflet ^_^

Sper ca nu vrei sa iei vreo decizie pe baza a ce spun altii , cauta sa vezi cum au mers lucrurile in cupluri formate din oameni cu viziuni spirituale diferite, cum s-au desfasurat in cursul timpului. Una e acuma, cand clocoteste sangele in vene si alta e mai tarziu cand unul poate spune "Ia mai lasa-ma cu astea ale tale". Stiu de o familie in care s-a intamplat ceva de genul asta, sotul de un fel, sotia de alt fel, toate bune si frumoase pana cand a aparut primul copil. Fiecare parinte a vrut sa-l influenteze dupa propriul mod de a vedea cele spirituale, azi asa, maine asa, un parinte tragea in dreapta, altul in stanga pana cand copilul s-a saturat si le-a zis sa nu care cumva sa mai deschida subiectul, sa il lase in pace, prefera sa fie ateu. In loc sa fie model pentru copii, unii parinti ii aduc la disperare, inclusiv in chestiuni religioase.

Mai cauta, mai gandeste-te, pune in balanta argumentele pro, argumentele contra si nu in ultimul rand inalta o rugaciune catre Dumnezeu pentru a te lumina.

iti multumesc pentru raspuns. de asemenea, si pentru sfat. am sa tin cont de el, cu siguranta!
problema este ca eu am cautat si am citit(ce-i drept,putine,dar decat deloc,e bine si asa,pentru inceput) cateva carti,dar fiecare spunea exact ce nu trebuia(si ceea ce stiam,si nu numai eu,ci orice persoana):fiecare isi sustinea cu tarie religie;am citit/auzit si cazuri cand unul s-a convertit la o alta religie(de aceeasi cu persoana iubita),dar nu credea(sau daca credea,erau putine cazuri).apoi,in cazul meu nu este(si nici nu o sa fie) vorba de convertire.am decis de comun acord ca vom fi impreuna(si cu ajutorul lui Dumnezeu poate ne vom si casatori,peste cativa ani) fara sa aducem in discutie(sau sa obligam sau sa facem de dragul persoanei iubite) schimbarea religiei. nici nu o sa fac asa ceva(in primul rand,pentru ca nu vreau eu si-n al doilea rand,pentru ca nu vreau sa fac ce-mi spune unul sau altul;fac ce simt eu). ca sa nu mai spun ca din ce stiu,este un pacat mare sa-ti schimbi religie(dar si faptul ca iubesc o persoana de religie diferita este considerat un pacat-asa am citit,nu stiu daca este adevarat).
asa,revenind...parerile pro si contra se cam bat cap in cap;plus ca sunt cam la egalitate,deci nu stiu ce e bn sa fac T.T...eu vreau sa fac ce simt,chiar daca inseamna ca o sa gresesc sau o sa sufar dupa aia(desi nu am de unde sa stiu).am fost la biserica(merg de fiecare data cand simt nevoia sa ma descarc sau la slujbe importante sau de sarbatori,cu familia;dar cand simt nevoia,merg singura) si m-am sfatuit si cu un preot(care mi-a spus sa nu fac nimic cu el ca e pacat mare) si m-am rugat(si ma rog in continuare) sa fie bine,sa ma ajute in continuare Dumnezeu si sa-mi arate drumul cel bun.
eu cred ca nu ar trebui sa existe gandurile negative atunci cand se discuta despre religia din care face parte o persoana.nu vreau sa ajung sa ma despart de el din cauza religie,pentru eu chiar il iubesc si sunt sigura ca se vor gasi solutii pentru problemele ce vor aparea pe parcurs.
si da,mi-ar placea sa aud parerile/sfaturile persoanelor care sunt in aceeasi situatie ca mine.

Nu este nici un păcat să iubeşti pe cineva de altă credinţă. Iubirea este virtute, cum să fie păcat ? Este de discutat, însă, mai ales dacă e vorba de o legătură cu un necreştin, dacă e lucru înţelept sau este o greşeală împotriva unei alte virtuţi: virtutea prudenţei. De asemenea, eu cred că preotul cu care ai vorbit, când a spus că "e mare păcat să faceţi ceva împreună" s-a referit nu la iubire şi nici chiar la o eventuală căsătorie, ci a vrut să spună că este mare păcat să aveţi relaţii sexuale (înainte de căsătorie). Asta e complet altceva.

Eu am o credinţă (catolică), iar soţia mea altă credinţă (ortodoxă) şi uite că suntem căsătoriţi de aproape 15 ani şi nu ne-am certat niciodată din cauza asta. Tot secretul cred că e acela că nu am încercat niciodată să ne impunem unul altuia credinţa şi confesiunea. Sigur, ziua în care ea va dori să vină la credinţa mea va fi cea mai fericită pentru mine: am să o aştept oricât de mult şi, chiar dacă nu va veni niciodată, eu tot am să o iubesc. Lucrurile se pot aranja întotdeauna când există bunăvoinţă şi iubire: este esenţial să privim mai degrabă la cât de multe ne unesc în credinţă decât ne despart. Dacă, însă, soţia mea ar fi fost, să zicem, musulmană sau budistă, recunosc că lucrurile ar fi fost ceva mai complicate, fiindcă nu am fi putut nici măcar să ne rugăm împreună seara ori la masă, pe când aşa, putem.

Nu stiu ce ai dori sa afli cu adevarat...sa iubesti nu e pacat, impreunarea de dinainte de casatorie este pacat (dpdv al BO).
Fii mai concreta, spune daca esti NP(nu e nevoie sa mentionezi cultul), protestanta, catolica...si ce confesiune este prietenul...apoi, la CHESTII NU LE DAI CREZARE?

multumesc, mihnea, pentru raspuns. eu cred ca atata timp cat exista intelegere, se poate rezolva orice problema. inca odata, iti multumesc ^_^
geony, nu prea am inteles ce-ai vrut sa spui in capslock. cat despre mine, sunt ortodoxa de cand m-am nascut(dupa cum am specificat mai sus,nu-mi schimb religia orice ar fi), iar prietenul meu e adventist.

Cu bucurie !


Hmmm, asta mă îngrijorează puţin. Ecartul dintre adventişti şi confesiunile apostolice este foarte mare, ei sunt la graniţa creştinismului. Sunt SINGURII protestanţi (alături de Martorii lui Iehova) pe care, dacă se convertesc la catolicism, îi rebotezăm, fiindcă validitatea botezului lor e îndoielnică. Aveţi nu confesiuni diferite, ci religii diferite. Nu este vorba numai de deosebiri majore de credinţă, cât, cel puţin aşa îmi face impresia, ei contestă "ecuaţia fundamentală" a creştinismului, aceea că "Isus este Dumnezeu". Eu am văzut, şi încă destul de frecvent, baptişti la care am recunoscut strălucirea Spiritului Sfânt, penticostali la care am cunoscut acel proces de convertire interioară pe care îl numim "transformare în Cristos", luterani care se goliseră de ei şi se umpluseră de El. Dar, poate că am avut un teribil ghinion, nu am cunoscut adventişti altfel decât formalişti, bigoţi şi plini de prejudecată şi resentiment la adresa a ceea ce ei numesc, în sinagogile lor, "religii istorice". Acuma, nu contest că o judecată de acest tip se cheamă "inducţie ilicită" şi nu e OK din punct de vedere logic. Eu îţi spun numai experienţa mea cu ei. Mai e ceva: contează şi "cât de adventist" e. Că, dacă e mai mult adventist decât creştin, nu e bine. Dar, poate ai noroc şi e invers...

Roaga-te lui Dumnezeu si vei primi raspuns.

V-aș putea da dreptate că ați întâlnit adventiști formaliști, bigoți ori cu prejudecăți, însă faptul că ei contestă ”ecuația fundamentală a creștinismului” e mai mult decât o simplă impresie, e o regretabilă confuzie. Probabil v-ați gândit la Martorii lui Iehova. În rest, să auzim numai de bine!

E posibil, din cauză că am avut contacte atât de parţiale cu adventiştii. Poate că nici ei nu au ştiut să-mi explice prea bine credinţa lor.

Deci, adventiştii cred că Isus Cristos a fost născut, ca Dumnezeu, din preeternitate ? Cred ei că "este Unul născut, mai înainte de toţi vecii" ?