Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 19.12.2011 19:21:35

Din lumea crestina !
 
O statuie a Maicii Domnului, vestită în întreaga lume și cinstită de milioane de catolici indonezieni a fost profanată și decapitată cu 10 zile înainte de Crăciun, a declarat un oficial al Bisericii Catolice din Indonezia.
http://www.doxologia.ro/sites/defaul...11/12/mary.jpg


Preotul Antonius Benny Susetyo, Secretar executiv al Comisiei Episcopilor Indonezieni, a spus pentru cotidianul “Jakarta Globe” că o persoană neidentificată, pretinzând că este un pelerin, s-a infiltrat în Sanctuarul “Goa Maria Sendang Pawitra” (Peștera Maria a Sfintelor Ape), din Tawangmangu, Java Centrală, în timpul nopții și a săvârșit acest act abominabil.
Oficialul eclesial a declarat că vandalul a distrus și o Cruce de un metru și jumătate și alte mici statui, precum și un recipient pentru aghiasmă. Poliția a lansat o investigație.
“Cred că aceasta este o provocare pentru sărbătoarea Crăciunului” a spus Benny. “Chemăm pe toți catolicii din Indonezia să nu răspundă la aceste provocări și să lase poliția să rezolve cazul”.
În Indonezia există peste 25 de milioane de creștini, aflați în minoritate (10% din totalul populației) deseori persecutați de sectele islamice radicale.
Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.persecution.org

cristiboss56 21.12.2011 00:41:22

Comunicat de Presa :
 
În zilele de 21, 22 și 23 decembrie 2011, la cimitirele, monumentele și troițele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga țară, ierarhi, preoți și diaconi vor înălța rugăciuni de pomenire a celor care în urmă cu 22 de ani și-au dat viața pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român.

În București, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la
biserica și troița din cimitirul Eroilor Tineri, troițele de la Piața Universității și Piața Romană, la Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluției, la Radio și Televiziune, Monumentul Eroilor Jandarmi – Aeroportul Henri Coandă Otopeni, precum și în alte locuri în care ei și-au jertfit viața.

Și la Catedrala patriarhală, joi,
22 decembrie 2011, de la orele 11.00, după Sfânta Liturghie, se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor din decembrie 1989.

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, la fiecare Sfântă Liturghie oficiată în bisericile și mănăstirile din țară și din străinătate sunt pomeniți eroi ostași și luptători români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român.

stefan florin 21.12.2011 01:18:47

Citat:

În prealabil postat de tigerAvalo9 (Post 105782)
PS CASIAN este episcopul Dunarii de Jos,sta la mine in Galati ,un minunat om care a pornit de jos.Eu,cred,ca peste catva timp poate sa fie si patriarh.

cine stie...cu voia lui Dumnezeu poate sa ajunga si patriarh. Doamne ajuta!

cristiboss56 21.12.2011 19:38:59

Pomenirea eroilor din Revolutia din decembrie 1989 !
 
Zilele acestea sunt pomeniți eroii români care au murit în timpul Revoluției din decembrie 1989. La troițele și monumentele închinate lor, precum și la cimitirele unde au fost înmormântați eroii revoluției sunt săvârșite slujbe de pomenire și depuse coroane de flori.

În București, începând cu 21 decembrie, au fost organizate manifestări pentru pomenirea revoluționarilor care au murit în timpul luptei împotriva regimului comunist ateu.


Astăzi de dimineața, la Cimitirul „Eroii Revoluției” din București, un sobor de preoți a săvârșit slujba Parastasului pentru eroii revoluției care au fost înmormântați acolo. După ce a fost intonat Imnul Național al României, a urmat și un ceremonial militar în care au fost depuse coroane de flori și jerbe la mormintele eroilor din partea Administrației Prezidențiale și a Guvernului României, a instituțiilor publice din Capitală, a Corpului Diplomatic, a primăriilor de sectoare, a asociațiilor veteranilor de război, a partidelor, precum și din partea altor instituții și asociații din țară.


Garda de onoare a fost formată din militari ai Regimentului 30 Gardă și protocol „Mihai Viteazul”.


Autorități, foști revoluționari și rude ale victimelor Revoluției din 1989 au participat la o slujbă de pomenire și la troița de lângă Spitalul Colțea.


După cum ne informează Ziarul Lumina, un parastas pentru cei care au murit în decembrie 1989 a fost oficiat și în Piața Universității, în fața crucilor înălțate în amintirea evenimentelor din 21 și 22 decembrie și a celor care s-au jertfit atunci. La acest eveniment au participat zeci de persoane care au aprins lumânări și au depus coroane de flori.


În București, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 sunt oficiate la Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluției, la Radio și Televiziune, Monumentul Eroilor Jandarmi, la Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, precum și în alte locuri în care ei și-au jertfit viața.


La Catedrala patriarhală se săvârșește mâine, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire a eroilor din decembrie 1989.

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, la fiecare Sfântă Liturghie oficiată în bisericile și mănăstirile din țară și din străinătate sunt pomeniți eroi ostași și luptători români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român.

cristiboss56 22.12.2011 20:24:15

Maine este zi aliturgica :
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...8343132333.jpg
În perioada Postului Crăciunului apar modificări în programul liturgic. Astfel, începând cu data de 21 noiembrie, se introduc în cadrul slujbei Utreniei Catavasiile Nașterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv. La Ceasuri și Pavecerniță stihirile și troparele nu se cântă, ci se citesc. De asemenea, mâine este zi aliturgică, zi în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, deoarece, rânduielile tipiconale ne învață că în zilele în care Ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica, slujba Ceasurilor Împărătești se mută în vinerea de dinainte, această zi devenind aliturgică.

De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”. Aceste zile sunt următoarele:
miercuri și vineri din Săptămâna Brânzei, luni și marți din prima săptamână a Postului Paștelui, Vinerea Mare sau a Patimilor, vinerea dinaintea Crăciunului și cea dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea și se oficiază slujbele Ceasurilor și Vecernia.

cristiboss56 23.12.2011 20:59:37

Sfanta Liturghie din Ajunul si in ziua Craciunului !
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...3865396645.jpg
Anul acesta în ziua Ajunului Crăciunului se va săvârși Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului se va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Cu privire la această rânduială, tipicul Bisericii Ortodoxe Române ne învață că În anii în care Ajunul Nașterii Domnului sau Ajunul Bobotezei cad sâmbăta sau duminica atunci în ziua Ajunului se face Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește în ziua Praznicului însuși, după rânduiala obișnuită.

Alte informații a oferit pentru „Ziarul Lumina” Părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor: ”O altă rânduială specială este săvârșirea în Ajunul praznicului a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, urmând ca în ziua praznicului să fie oficiată Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Dacă praznicul Nașterii Domnului ar fi căzut în zilele de rând, de luni până vineri, în Ajun se săvârșea Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare […] Tot în Ajunul Crăciunului se va săvârși în Catedrala patriarhală slujba Vecerniei unită cu Litia

cristiboss56 26.12.2011 23:41:37

Mine , 27 Decembrie !
 
În Capitală, în Biserica Sfântul Ștefan-Călărași (Calea Călărași nr. 83 - foto jos) și în Biserica Sfântul Ștefan-Cuibul cu Barză ( Strada Știrbei vodă nr 95) se oficiază slujbe de hram.
http://www.click.ro/bbtcontent/clipp...225_0037/5.jpg

cristiboss56 26.12.2011 23:54:12

Crestini ucisi de Craciun in NIgeria !
 
Secta islamistă numită Boko Haram a asumat responsabilitatea pentru atacuri, care reprezintă cel mai grav atentat împotriva creștinilor din ultima perioadă. Secta care promovează implementarea legii islamice Sharia a spus că atacurile vor continua. Vineri, o mașină capcană a explodat într-o clădire de trei etaje.
De asemenea, atacurile împotriva Bisericilor creștine din Nigeria în ziua de Crăciun au făcut 40 de morți. Aceștia erau creștini fără apărare care se rugau în Biserici când s-au declanșat atacurile cu bombă. A fost un Crăciun însângerat pentru Biserica Sfânta Tereza din Madalla, unde o mașină capcană a ucis 35 de bărbați, femei și copii. Au mai fost încă alte atacuri cu bombă sau cu arme de foc în biserici din regiunea Jos.
Președintele Nigeriei, Goodluck Jonathan, a condamnat atacurile și a spus că în ziua în care 2 miliarde de oameni se bucură de nașterea lui Dumnezeu, nigerienii își plâng morții. Conducători din întreaga lume au condamnat atacurile, asemănându-le cu uciderile pruncilor nevinovați de către Irod. Oamenii care se rugau la Liturghie și au fost uciși în ziua Nașterii lui Hristos sunt de fapt mucenici ai Mântuitorului Hristos.

Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.persecution.org

cristiboss56 28.12.2011 22:32:23

Te Deum in noaptea dintre ani !
 
 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...7683577128.jpg




În toate bisericile Patriarhiei Române vor fi oficiate, la cumpăna dintre ani, slujbe speciale. A devenit deja o tradiție ca la trecerea în noul an, ierarhii și preoții să înalțe rugăciuni de mulțumire pentru anul care a trecut, dar și de cerere pentru anul care urmează.

Și la Catedrala Patriarhală, în noaptea de 31 decembrie 2011 spre 1 ianuarie 2012 va fi oficiată o slujbă de Te Deum. Slujba de la miezul nopții de la Catedrala Patriarhală va fi transmisă în direct de TRINITAS TV.

cristiboss56 29.12.2011 14:39:32

Externe : Staretul Efrem de la Manastirea Vatoped arestat in ajunul Craciunului !
 
Arestarea starețului de la Vatoped cu doar o zi înainte de sărbătoarea sfântă a Crăciunului a stârnit valuri de proteste în întreaga lume, fiind considerată o formă de intimidare a Bisericii din partea unei părți a clasei politice.



http://www.doxologia.ro/sites/defaul...1/12/efrem.jpg



În același timp, detenția unui stareț care nu reprezintă un pericol social, și care este acuzat de un schimb de proprietăți complicat între mănăstire și stat, este văzută de majoritatea creștinilor ca fiind un abuz și un exces absurd de zel din partea justiției grecești. Într-o țară recunoscută pentru sistemul judiciar relaxat, unde traficanții de droguri, falsificatorii de bani și evazioniștii de milioane sunt judecați în libertate pentru că nu prezintă un "pericol social", arestarea unui stareț este o crimă.
Comisia de doctori care l-au examinat pe starețul cu viață sfântă Efrem a declarat că pacientul nu poate suporta detenția datorită stării sale de sănătate. Comunitatea monastică a Mănăstirii Vatoped a declarat într-o scrisoare sprijinul ei pentru Arhimandritul Efrem, se arată de către agenția de știri B.B.C. (http://www.bbc.co.uk).
Mai mult decât atât, sute de greci au manifestat împotriva întemnițării starețului chiar în ziua Ajunului Crăciunului. Mai multe partide politice din Grecia au criticat acid acțiunea, însă Ministrul Justiției, Miltiadis Papaioannou, a spus că nu are intenția în a interveni în sistemul judicar.
Arhiepiscopul Ieronim, primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei a pus în discuție timpul arestării, dar a declarat că are încredere în sistemul juridic al țării.
Rusia însă a criticat în termeni mai puțin diplomatici acest abuz de autoritate a statului, milioane de oameni care s-au închinat la Brâul Maicii Domnului care a fost însoțit în Rusia de Starețul Efrem, manifestându-și consternarea și tristețea pentru arestarea sa.
Ministrul Rus de Externe a declarat că decizia arestării violează regulile Curții Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, Președintele Departamentului pentru relații externe al Bisericii Ruse a spus că arestarea este “un atac ostil împotriva călugărilor din Athos și asupra Bisericii Ortodoxe în general”.
Igor Yakimchuk, Secretarul Departamentului Bisericii Ortodoxe Ruse pentru relațiile externe a spus că decizia de a-l ține în arest pe Efrem “crudă și irațională” și “exclusiv o decizie de natură politică”. “Este un fapt fără precedent și este firesc să ne îngrijorăm” a spus acesta pentru Agenția de știri Interfax Religion. “Chiar dacă asumăm că Efrem este vinovat, arestarea unui stareț trebuie să fie ultima soluție”. Starețul Efrem s-a întâlnit de două ori cu Primul Ministru rus Vladimir Putin în timpul pelerinajului său în Rusia, și aceasta ar fi de fapt rațiunea arestării starețului.
Aceste comentarii au determinat “Uniunea Judecătorilor și Procurorilor” din Grecia să acuze Rusia că încearcă să pună presiune pe sistemul judiciar al Greciei. “Este fără precedent ca o țară străină să critice deciziile justiției independente grecești” a spus purtătorul de cuvânt al Uniunii.
Starețul este acuzat că ar fi primit prin decizie judecătorească lacul Vistonida și mai multe proprietăți în Xanthi, printr-o decizie judecătorească în 2003 (atunci judecătorii ar trebui acuzați) și că apoi ar fi schimbat aceste proprietăți cu unele clădiri. Există însă acte doveditoare că lacul Vistonida aparține Mănăstirii Vatoped din 1080, printre altele și un Decret Imperial Bizantin care certifică proprietatea “totală și pentru totdeauna” a mănăstirii asupra lacului. De fapt, în joc sunt anumite jocuri politice ale partidelor politice din Grecia care încearcă să intimideze lucrarea Bisericii.
*Sursa : doxologia.ro

cristiboss56 30.12.2011 21:47:06

Hotararea nr.630 ce se pune in aplicare in noaptea trecerii dintre ani !
 
Hotărârea nr. 630 din 17 februarie 2011 a Sfântului Sinod privind rânduiala liturgică unitară în Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani, precum și pentru respectarea rânduielii citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare:

Având în vedere îndreptățirea propunerii Preasfințitului Părinte Episcop Corneliu al Hușilor privind adoptarea de către Sfântul Sinod a unei hotărâri prin care să se reglementeze rânduiala liturgică unitară ce trebuie urmată în toată Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani și justețea considerațiilor cu caracter liturgic, pastoral și duhovnicesc, privind slujbele ce trebuie oficiate în această noapte, în scopul marcării după cuviință a bucuriei duhovnicești a sărbătorii bisericești din ziua de 1 ianuarie;

Apreciind că cea mai potrivită slujbă în noaptea trecerii dintre ani este cea a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, rânduială liturgică prin excelență doxologică, care trebuie urmată de rostirea rugăciunii de mulțumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Tedeum) și a rugăciunii de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului) urmată de cântarea Apărătoare Doamnă..., precum și de cuvântul de învățătură în care să se sublinieze importanța sfințirii timpului în Hristos Mântuitorul, Împăratul veacurilor, și că slujba Tedeumului trebuie săvârșită după Sfânta Liturghie, așa cum se procedează la nivel panortodox și cum prevăd îndrumările tipiconale;

Întrucât în mănăstiri trebuie păstrată în întregime rânduiala săvârșirii celor șapte laude la vremea rostuită, urmând ca la slujba de la miezul nopții (Miezonoptică) să se adauge Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, rugăciunea de mulțumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Tedeum) și rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului) urmată de cântarea Apărătoare Doamnă...;

Luând act că, pentru a evita excesele străine de duhul credinței și al bunei-cuviințe pastorale, precum și practicile dăunătoare unității liturgice, săvârșite cu ostentație sau din motive pecuniare, este necesar să se respecte rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale și, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, aceasta trebuind să fie însoțită de post și spovedanie, atât din partea clericilor, cât și a credincioșilor;

Constatând, în cadrul discuțiilor care au avut loc, că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul țării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale țării și mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori;

Ținând seama că, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (3) din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, este necesar ca Editura și Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă să ia măsurile adecvate pentru tipărirea într-o broșură a rânduielii slujbei bisericești din noaptea trecerii dintre ani, cu conținutul aprobat de Sfântul Sinod, care să fie difuzată tuturor unităților de cult din eparhiile Patriarhiei Române;

În temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (modificat, completat și aprobat prin hotărârea Sfântului Sinod nr. 381/17 februarie 2011), potrivit cărora Sfântul Sinod ”păstrează unitatea dogmatică, liturgică și canonică, statutară și regulamentară în Biserica Ortodoxă Română, precum și comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă”;

La propunerea Comisiei teologice, liturgice și didactice, precum și a votului unanim exprimat, Sfântul Sinod a hotărât:

1. Ia act de propunerea Preasfințitului Părinte Episcop Corneliu al Hușilor privind stabilirea unei rânduieli liturgice unitare în Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani, precum și de considerațiile și propunerile cu caracter liturgic, pastoral și duhovnicesc formulate, în vederea adoptării unei hotărâri adecvate.

2. Aprobă uniformizarea rânduielii liturgice ce urmează a se săvârși în toate catedralele și bisericile parohiale din Biserica Ortodoxă Română în noaptea trecerii dintre ani și care va consta în: citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos - rânduială liturgică prin excelență doxologică, rostirea rugăciunii de mulțumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Tedeum), a rugăciunii de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului) și a cântării ”Apărătoare Doamnă...”, urmate de un cuvânt de învățătură în care se va sublinia importanța sfințirii timpului în Hristos Mântuitorul, Împăratul veacurilor.

3. Întrucât mănăstirile au îndatorirea săvârșirii în întregime a celor șapte Laude, la vremea lor, aprobă ca, în noaptea trecerii dintre ani, acestea să urmeze rânduiala, întemeiată tipiconal, de săvârșire a Miezonopticii, a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, la sfârșitul căreia se vor adăuga rugăciunea de mulțumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Tedeum), rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului) și cântarea ”Apărătoare Doamnă...”.

4. Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este și începutul anului civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, la sfârșitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Tedeumului, așa cum se procedează la nivel panortodox și cum prevăd îndrumările tipiconale.

5. Aprobă ca Editura și Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă să supună aprobării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel proiectul de broșură care va cuprinde rânduiala slujbei bisericești din noaptea trecerii dintre ani, cu conținutul aprobat de Sfântul Sinod și care, în scopul uniformizării acestei rânduieli liturgice, să fie difuzată tuturor unităților de cult din eparhiile Patriarhiei Române.

6. Înaltpreasfințiții și Preasfințiții Părinți chiriarhi vor da îndrumările necesare clerului privind respectarea acestor rânduieli liturgice la unitățile de cult din eparhie, precum și despre îndatorirea clerului de a face catehizarea credincioșilor privind rostul doxologic al rânduielii liturgice stabilite pentru slujba din noaptea trecerii dintre ani.

7. Pentru a se evita excesele străine de duhul credinței și al bunei-cuviințe pastorale, precum și practicile dăunătoare unității liturgice, săvârșite cu ostentație sau din motive pecuniare, Înaltpreasfințiții și Preasfințiții chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală și duhovnicească de a respecta rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale și, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoțită de post și spovedanie, atât din partea clericilor, cât și a credincioșilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul țării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale țării și mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.

În scopul îndrumării clerului din eparhie și a personalului monahal asupra necesității aducerii la îndeplinire și a respectării prevederilor de la punctele 6 și 7 din prezenta hotărâre sinodală, se va putea folosi prilejul conferințelor administrative lunare de la protopopiate și al sinaxelor stareților și egumenilor de mănăstiri și schituri din eparhie, precum și presa scrisă sau alte mijloace audio-vizuale bisericești centrale și eparhiale.

Pentru a veni în sprijinul eparhiilor și al unităților de cult din cuprinsul lor, prezenta hotărâre a Sfântului Sinod a fost comunicată Editurii și Tipografiei Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (punctul 5), precum și Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio TRINITAS, TRINITAS TV, publicațiile LUMINA, Agenția de știri BASILICA, Biroul de presă).

cristiboss56 30.12.2011 21:50:08

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare , in prima zi a anului !
 
În prima zi a anului, în toate bisericile se va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Ca formă, aceasta provine din Liturghia Antiohiană, pe care Sfântul Vasile cel Mare a rescris-o în a doua jumătate a secolului al IV-lea.

„În fiecare an în ziua de 1 ianuarie Biserica noastră prăznuiește pe lângă Praznicul Tăierii împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul din Cezareea Capadociei. De aceea, în această zi în cinstea Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește Liturghia care îi poartă numele și care este alcătuită de către el și se săvârșește de 10 ori pe an, având o rânduială mult mai practică întrucât anaforaua liturgică a acestei Liturghii este mai dezvoltată”, a explicat pentru TRINITAS TV părintele arhimandrit Antim David, slujitor la Catedrala Patriarhală.


Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește de zece ori pe an: în Ajunul Crăciunului și în cel al Bobotezei, în ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare, pe 1 ianuarie, în primele cinci duminici din Postul Mare, în Joia Mare și în Sâmbăta Mare.

sophia 31.12.2011 17:42:02

Cristi ne-ai zapacit de tot.
Mai sus in articolul citat, al Sinodului, scrie:

"...este necesar să se respecte rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale și, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, aceasta trebuind să fie însoțită de post și spovedanie, atât din partea clericilor, cât și a credincioșilor;.."

"Constatând, în cadrul discuțiilor care au avut loc, că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul țării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale țării și mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori;

Ținând seama că, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (3) din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, este necesar ca Editura și Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă să ia măsurile adecvate pentru tipărirea într-o broșură a rânduielii slujbei bisericești din noaptea trecerii dintre ani, cu conținutul aprobat de Sfântul Sinod, care să fie difuzată tuturor unităților de cult din eparhiile Patriarhiei Române;"

In mesajul urmator vii si spui ca se citesc Moliftele Sf. Vasile peste tot si citezi pe par. Antim David.
Sfintia sa nu trebuie sa asculte de Sinod? Sau cum functioneaza lucrurile?
Eu nu mai pricep nimic.

La noi se citesc pe ianuarie aceste molifte. Mai multe nu stiu, dar acum m-ati zapacit cu totul si m-ati pus pe ganduri.
Le mai aud pe masluri, si ma inspaimanta destul. Mi se par cumva utile, desi cam dure pentru un sfant si in biserica (adica blesteme si alte cele).

Sa ne ajute Dumnezeu, iar Sf. Vasile prin moliftele sale sa ne fereasca de rau.

cristiboss56 31.12.2011 18:15:02

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 419251)
Sa ne ajute Dumnezeu, iar Sf. Vasile prin moliftele sale sa ne fereasca de rau.

Nu numai Sfintia sa trebuie sa faca ascultare de decizile Sfantului Sinod , ci toti deopotriva , dar exista in continuare scapari tinand cont ca decizia a fost luata in acest an , la inceput !
Un nou an nou cu spor in toate , sanatate si bucurii !

sophia 31.12.2011 20:24:05

Si atunci? Cum ramane?
Ce e gresit? Ca tot n-am inteles.

cristiboss56 31.12.2011 21:00:20

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 419273)
Si atunci? Cum ramane?
Ce e gresit? Ca tot n-am inteles.

Despre aceasta este vorba , caci nu peste tot se proceda asa ! Deci despre slujba de Te Deum ( de slujba din toiul noptii dintre ani ) care se organizeza obligatoriu peste tot la fel ! :
"Uniformizarea rânduielii liturgice ce urmează a se săvârși în toate catedralele și bisericile parohiale din Biserica Ortodoxă Română în noaptea trecerii dintre ani și care va consta în: citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos - rânduială liturgică prin excelență doxologică, rostirea rugăciunii de mulțumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Tedeum), a rugăciunii de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului) și a cântării ”Apărătoare Doamnă...”, urmate de un cuvânt de învățătură în care se va sublinia importanța sfințirii timpului în Hristos Mântuitorul, Împăratul veacurilor
."

cristiboss56 31.12.2011 22:18:56

Peste o ora - la 23:3o ! ! !
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2494114042.jpg
La Catedrala Patriarhală din București, la trecerea în Anul Nou civil 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia, începând de la ora 23:30, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos.

Aceasta va fi urmată de rostirea
rugăciunii de mulțumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Te Deum) pentru binefacerille primite de la Dumnezeu în anul 2011, a rugăciunii de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului de Anul Nou) și a cântării 'Apărătoare Doamnă....
Pentru cei care din diferite motive nu pot participa , Slujba va fi transmisa in direct la TRINITAS TV!

cristiboss56 05.01.2012 00:45:09

Slujba Aghezmei Mari
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...0636289728.jpg
În Ajunul Bobotezei, în lăcașurile de cult se oficiază slujba Aghesmei mari, după săvârșirea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia Sărbătorii Botezului Domnului, informează TRINITAS TV.

Slujba Aghesmei Mari se săvârșește atât în Ajunul Bobotezei, când se sfințește apa cu care preoții binecuvintează casele credincioșilor, cât și în ziua Botezului Domnului, pentru credincioșii care vor duce agheasma în case și gospodării.


În tradiția creștină, prin această slujbă se sfințește toată firea apelor iar credincioșii sunt prezenți, peste timp, la momentul Botezului lui Iisus Hristos în apa Iordanului.

cristiboss56 06.01.2012 18:14:26

Din Presa straina : " Giulgiul din Torino a fost creat de o lumina supranaturala "
 
Chipul lui Hristos de pe Giulgiul din Torino este una dintre tainele istoriei și obiectul unei dezbateri aprinse între cei ce cred în autenticitatea sa și cei care spun că este un fals ulterior.

http://www.doxologia.ro/sites/defaul...12/giulgiu.jpg



Câțiva oameni de știință italieni care au afirmat că există îndoieli în privința autenticității acestuia, după cercetări intense, admit că relicva este adevărată. Cercetătorii lucrează la „Agenția Națională Italiană pentru Noi Tehnologii, Energie și Dezvoltare Economică Sustenabilă” și au petrecut mulți ani încercând să facă o replică a giulgiului. Ei au ajuns la concluzia că numai ceva ca un laser avansat cu ultraviolete ar fi putut fi capabil să creeze o asemenea imagine, o tehnologie imposibilă în Evul Mediu.
Ei au sugerat că imaginea de pe giulgiu a fost obținută printr-o descărcare imensă de energie, care nu ar putea veni decât din Învierea Mântuitorului Hristos. Rezultatele arată că o radiație intensă direcțională de ultra-violete ar putea colora o țesătură de in, pentru a reproduce caracteristici similare giulgiului de la Torino, spun cercetătorii. În același timp în Evul Mediu nu exista niciun dispoztiv capabil să genereze o asemenea radiație. Vaticanul deține proprietatea asupra Giulgiului și spune că el este o “explorare în taina credinței”. Dar Biserica Catolică nu declară dacă giulgiul a aparținut cu adevărat lui Hristos.
Giulgiul a fost adus din Țara Sfântă de un cruciat în secolul al XIV-lea. El a rămas într-o mănăstire franceză pentru secole. Apoi, el a fost dat Arhiepiscopului de Torino în 1578 de către Ducele de Savoia și a fost păstrat în Catedrala din Torino de atunci. Deși unii cercetători au spus că giulgiul este un fals, doi cercetători din Israel au declarat după datarea cu Carbon 14 că plantele din care a fost țesut provin din perioada sec. I și sunt din Țara Sfântă. Profesorul Paolo Di Lazzaro, unul dintre cercetătorii giulgiului a spus că “abilitatea de a colora astfel o pânză de in este de domeniul miracolelor”.
Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.dailymail.co.uk

glykys 09.01.2012 21:57:45

Maine il praznuim pe Sfantul Grigorie de Nyssa, o particica din moastele sale se gasesc la biserica Domnita Balasa din Capitala.

Sfantul Grigorie de Nyssa (335-395), episcop de Nyssa, este unul din marii parinti capadocieni, alaturi de fratele sau Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Grigorie de Nazianz.
Este prezent la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol (381), unde sustine cu mare succes cauza credintei niceene. Totodata, el ia apararea Sf. Grigorie de Nazianz impotriva atacurilor episcopilor egipteni si macedonieni, instigati de papa Damasus. Datorita talentului sau oratoric si cunostintelor sale, este proclamat "stalp al ortodoxiei". Revine la Constantinopol de mai multe ori, pentru a predica la moartea printesei Pulcheria, in 385 si apoi a mamei sale. Este prezent si la sinodul din 394 sau 395, convocat de Patriarhul Nectarie. Dupa aceasta data, informatiile despre el inceteaza, ceea ce ne face sa credem ca aceasta ar fi perioada la care a adormit intru Domnul.

Stirea este aici - http://www.basilica.ro/ro/stiri/proc...esti_8248.html

Acatistul Sfantului -
http://www.domnitabalasa.ro/index.ph...i.html?start=1


Tot maine il praznuim si pe Sf. Antipa de la Calapodesti, ale carui moaste se gasesc la manastirea Christiana din Bucuresti.

http://sfintiromani.mmb.ro/?sf=1


Acatistul sfantului Antipa:
http://www.crestinortodox.ro/acatist...sti-67078.html

cristiboss56 09.01.2012 22:14:59

Incendiu puternic la Biserica Sfantul Pantelimon din Capitala
 
Un incendiu puternic a izbucnit in urma cu cateva minute la Biserica Sfantul Pantelimon din Capitala !~
Mai multe echipaje de pompieri au intervenit in acest moment . Turla Bisericii este in pericol sa se prabuseasca . Realitatea Tv. si Antena3 transmit stiri in acest sens !

glykys 09.01.2012 22:43:09

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 421108)
Un incendiu puternic a izbucnit in urma cu cateva minute la Biserica Sfantul Pantelimon din Capitala !~
Mai multe echipaje de pompieri au intervenit in acest moment . Turla Bisericii este in pericol sa se prabuseasca . Realitatea Tv. si Antena3 transmit stiri in acest sens !

Din pacate s-a si prabusit! :( :(:(
Biserica e situata undeva pe langa Foisorul de Foc (noi transmitem din fata televizorului).

Yasmina 09.01.2012 22:46:51

Da,intr-adevar din pacate,s-a prabusit...
Parintii mei sunt acolo in fata bisericii,fiind biserica aproape de casa lor,cea pe care o frecventeaza...
Nu prea a mai ramas aproape nimic dintr-un foc de aproape 2 ore...

http://www.realitatea.net/incendiu-l...ti_902507.html

cristiboss56 09.01.2012 22:48:06

Citat:

În prealabil postat de glykys (Post 421116)
Din pacate s-a si prabusit! :( :(:(
Biserica e situata undeva pe langa Foisorul de Foc (noi transmitem din fata televizorului).

Biserica "Sfântul Pantelimon" din București are hramurile Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon și Sf. Cuvioasă Parascheva.

Construită pe locul unei vechi biserici de lemn, prima datând din 1752, cea de a doua din 1790, actuala formă a bisericii Sf. Pantelimon a fost finalizată, conform pisaniei, la 11 aprilie 1876. Lucrările s-au executat după planurile arhitectului Nae Cucu, pictura interioară a fost executată de G. Stoenescu, lucrările de sculptură în lemn: catapeteasma, amvonul, jilțurile și o masă de ofrande aparțin lui Petre Babic, poleitul tâmplei și a amvonului a fost executat de Franz Ferdinand.
Ulterior, în anul 1921, bisericii Sf. Pantelimon i s-a mai adăugat și un pridvor.

cristiboss56 09.01.2012 22:55:25

Citat:

În prealabil postat de Yasmina (Post 421118)
...
Parintii mei sunt acolo in fata bisericii,fiind biserica aproape de casa lor,cea pe care o frecventeaza...

Imi dau seama ce este in sufletul lor . . . !

Yasmina 09.01.2012 22:55:37

Dintre cauze,se vehiculeaza arderea petardelor de niste copii...

glykys 09.01.2012 22:56:23

Citat:

În prealabil postat de Yasmina (Post 421118)
Da,intr-adevar din pacate,s-a prabusit...
Parintii mei sunt acolo in fata bisericii,fiind biserica aproape de casa lor,cea pe care o frecventeaza...
Nu prea a mai ramas aproape nimic dintr-un foc de aproape 2 ore...

http://www.realitatea.net/incendiu-l...ti_902507.html


Dea Domnul sa o reconstruiti si sa o faceti mai frumoasa decat a fost!

Potrivit Realitatea TV, turla a cazut peste altar si in centrul bisericii, unde erau foarte multe icoane si podoabe vechi si valoroase. Nici pana acum nu au reusit sa stinga focul, care se datoreaza fie unui scurtcircuit la o instalatie, fie, potrivit unui martor, unor copii care se jucau cu artificiile. Focul a ars mocnit cateva zeci de minute, pana cand au fost anuntati pompierii.

cristiboss56 10.01.2012 20:58:29

Comunicat de Presa :
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...9617763568.jpg
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR ne informează:

Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în ședința sa din 10 ianuarie 2012, a hotărât acordarea, în primă fază, a unui ajutor în valoare de 50.000 lei Parohiei
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon din București.

În seara zilei de 9 ianuarie 2012, s-a produs un incendiu care a provocat distrugerea turlei altarului și alte grave daune locașului de cult cu hramul
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Protoieria II Capitală. În urma incendiului, biserica a devenit improprie desfășurării cultului.

Ajutorul financiar alocat este destinat reabilitării în regim de urgență a interiorului bisericii, în vederea reluării activității liturgice.

cristiboss56 11.01.2012 19:06:06

Apel !
 
Cei care vor să ajute la reconstruirea turlei și a cupolei bisericii Parohiei 'Sfântul Mc. Pantelimon' și 'Sfânta Cuv. Parascheva' de la Foișorul de Foc pot să facă donații direct la biserica situată în str. Iancu Căpitanu nr. 24, sect. 2, București, sau în contul parohiei: RO75CECEB20736RON0354536. Alte informații despre modul în care se pot sprijini lucrările de reabilitare a bisericii pot fi obținute apelând numărul de telefon 021.252.76.03

cristiboss56 11.01.2012 21:27:20

Programul liturgic cu prilejul hramului la Biserica Domneasca
 
Biserica Domnească - Paraclis Patriarhal - Sfântul Anton – Curtea Veche din Capitală își sărbătorește, în fiecare an la 17 ianuarie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Antonie cel Mare, a cărui icoană făcătoare de minuni se află în sfântul lăcaș. Acesta este cel de-al doilea hram primit după incendiul din 23 martie 1847 când Biserica Sfântul Anton din apropierea bisericii de la Curtea Veche a ars, aceasta nemaifiind refăcută; hramul ei a devenit al doilea hram al Bisericii Domnești care a rămas până astăzi cu numele Biserica Sf. Anton- Curtea Veche. O icoană a Sfântului Antonie salvată din incendiu se află în prezent în Biserica Domnească de Curtea Veche – Paraclis Patriarhal. Primul hram al celei mai vechi biserici bucureștene - Buna Vestire -, a fost dat de către ctitorii acesteia domnitorul Mircea Ciobanu și soția sa, Doamna Chiajna (1559).

Programul liturgic cu prilejul hramului va fi următorul:

Luni 16 ianuarie începând cu orele 16:00 va avea loc o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare din biserica Sfântul Anton – Curtea Veche până la locul unde s-a aflat biserica Sf. Anton ce a ars în incendiul de la 1847. Aici, se va oficia Acatistul Sfântului Antonie cel Mare, apoi se va merge în procesiune înapoi la Biserica Domnească de la Curtea Veche, unde, în curtea bisericii va fi așezată spre închinare icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare. Sărbătoarea hramului va continua cu oficierea Slujbei Vecerniei unită cu Litia, începând cu ora 17:30.

Marți, 17 ianuarie, la biserica Sfântul Anton – Curtea Veche, începând cu ora 07:30 se va oficia Slujba Acatistului Sfântului Antonie cel Mare, apoi va oficiată slujba Utreniei începând cu ora 08:00, slujbă care va fi urmată de Sfânta Liturghie, începând cu ora 09:30.

cristiboss56 12.01.2012 21:07:12

Biserica Sfantul Pantelimon de langa Foisorul de Foc , va fi resfintita duminica !
 
Patriarhul României va resfinți duminică Biserica Sfântul Mucenic Pantelimon-Foișorul de Foc din Capitală, în urma lucrărilor de reabilitare ce au avut loc după incendiul de luni seara care a afectat sfântul lăcaș. În aceste zile, echipe de muncitori au lucrat în ture pentru a pregăti biserica pentru evenimentul de duminică.

„Din cauza apei toată instalația electrică a intrat în scurtcircuit și am fost nevoiți să o schimbăm pe toată. Sus la cupolă unde a avut loc incendiul am bătut astereala, iar acum se lucrează la tablă. S-au adus și candelabrele ca să le montăm și se lucrează și la parchet pe care le astăzi le finalizăm, urmând ca mâine să facem curățenie pentru ca sâmbătă și duminică să fie biserica terminată pentru slujire”, a spus Ing. Ștefan Cliseru, coordonatorul lucrărilor.


Cu toate că lăcașul de cult a fost destul de afectat de incendiul de luni, activitățile culturale și sociale sunt continuate în parohie, a declarat pentru TRINITAS TV părintele Bogdan Teleanu, preot slujitor la Biserica
Sfântul Pantelimon.

Activitățile diverse care se desfășoară în cadrul parohiei au rolul de a veni în sprijinul persoanelor în vârstă și de a educa generația tânără.


„Avem proiecte atât pentru tineri cât și pentru persoane vârstnice. În primul rând aș menționa
Școala de Duminică care se desfășoară în cadrul proiectului Sfântului Pantelimon și prin care încercăm să devină un proiect mai amplu. De asemenea, încercăm să facem misiune în cadrul acestui proiect prin teatru religios, dar în același timp continuăm și proiectul catehetic Hristos Împărtășit Copiilor. Este un proiect care se adresează copiilor și, mai nou, încercăm să-i apropiem pe acești copii de bătrânii din parohie. Duminica, în cadrul acestui proiect, după Școala de Duminică tinerii de la biserica noastră merg și ajută bătrâni din parohie. Ne dorim ca această coeziune dintre tinerii și vârstnicii parohiei să crească, să fie cât mai mulți bătrâni susținuți de familiile tinere din parohie, în sensul să se ajute reciproc”, a mai precizat părintele Bogdan Teleanu.

La reamplasarea și curățarea obiectelor din biserică au participat în toate aceste zile numeroși enoriași, precum și alte persoane din București care au dorit să își ofere ajutorul.

cristiboss56 16.01.2012 17:06:56

Biserica Domneasca " Sfantul Anton " in sarbatoare !
 
Sărbătoarea hramului va începe încă de astăzi, 16 ianuarie, când, începând cu ora 16:00 va avea loc o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare din biserica Sfântul Anton – Curtea Veche până la locul unde s-a aflat biserica Sf. Anton ce a ars în incendiul de la 1847. Aici, se va oficia Acatistul Sfântului Antonie cel Mare, apoi se va merge în procesiune înapoi la Biserica Domnească de la Curtea Veche, unde, în curtea bisericii va fi așezată spre închinare icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare. Sărbătoarea hramului va continua cu oficierea Slujbei Vecerniei unită cu Litia, începând cu ora 17:30.

Marți, 17 ianuarie, la biserica Sfântul Anton – Curtea Veche, începând cu ora 07:30 se va oficia Slujba Acatistului Sfântului Antonie cel Mare, apoi va fi oficiată Slujba Utreniei începând cu ora 08:00, slujbă care va fi urmată de Sfânta Liturghie, începând cu ora 09:30.

Sfântul Antonie cel Mare a devenit ocrotitorul bisericii de la Curtea Veche după incendiul din 23 martie 1847 când Biserica Sfântul Anton din apropierea bisericii de la Curtea Veche a ars în întregime. Biserica are și un muzeu parohial care deține o icoană cu Sfânta Treime la Stejarul Mamvri de la 1715, realizată în timpul domnitorului Ștefan Cantacuzino, care face parte din catapeteasma veche a bisericii. De asemenea, mai există în muzeul bisericii o anaforniță dăruită bisericii de Sfântul Constantin Brâncoveanu, precum și alte obiecte de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din întreg secolul al XIX-lea.

cristiboss56 18.01.2012 19:12:11

" Rusinea , de la buna cuviinta la nevroza "- un articol publicat recent pe doxologia
 
"În acest articol ne propunem să vorbim despre un sentiment interesant și uneori periculos, prin aceea că se poate transforma, tăcut, chiar într-un veritabil mod de a fi. Despre rușine. Totodată, este și o continuare a articolului precedent, în care am discutat despre vulnerabilitate și în care am amintit că această stare de nesiguranță poate ascunde adesea faptul că ne simțim rușinați.

Rușinea, la fel ca o monedă cu două fețe sau poate ca orice moment din viață, este sănătoasă sau nesănătoasă, în funcție de felul cum o trăim.
Rușinea sănătoasă este un semnal din noi, către noi înșine, care ne indică că am făcut sau suntem pe cale să facem o faptă sau să ne raportăm, legat de ceva, într-un mod care se opune bazei noastre de valori, felului nostru de a fi. Deci, nu am putea să simțim rușine dacă nu am avea o imagine despre noi înșine. Și dacă nu am avea un grup de credințe care, odată infirmat, negat prin acțiunile noastre, să ne aducă în simțuri acel sentiment al rușinii. E important de specificat că putem simți rușine și legat de acțiunile altor persoane sau grupuri de persoane, dar numai față de care noi ne-am creat deja o imagine. Rușinea sănătoasă e utilă, pentru că ne oprește să ducem la capăt fapte cu care ulterior ne-ar fi dificil să ne iertăm sau să să le integrăm în noi, în povestea noastră de viață.
În schimb, rușinea nesănătoasă este falsă și inutilă. Nu o merităm, fiindcă aparține altcuiva. Putem să simțim că noi chiar trebuie să o ducem sau că noi suntem făcuți ca și când această rușine este de la sine a noastră. Victimele abuzului sexual, de exemplu, pot să aibă un acut sentiment de rușine. Poartă cu ei secretul și rușinea nesănătoasă legată de abuz. Doar în momentul în care au curajul să-și spună povestea realizează că rușinea este a abuzatorului și nu a lor. Ei nu sunt niciodată atât de răi pe cât i-a făcut abuzatorul să creadă că sunt. Integral, rușinea nesănătoasă își are originea într-un anume tip sau altul de minciună, exagerează vinovăția, ne străbate întreaga ființă și ne poate ține captivi în propriul trecut.
Cum putem rezolva problema rușinii
Acest sentiment crezut integrat ajunge să facă parte din persoană, ca un program de viață, ce aduce cu sine multiple consecințe. Acestea au fost descrise de cei care le-au studiat și organizate într-o serie de caracteristici. Se pare că persoanele ce trăiesc cu rușinea nesănătoasă, cel mai adesea se pierd pe sine în relațiile pe care le dezvoltă, se anulează, când se ceartă o fac ca și cum se luptă pentru propria viață, își pierd energia în gânduri, planuri, liste, ducând ample dialoguri imaginare. Acceptă să ofere un preț foarte mare pentru momentele în care se simt cu adevărat acceptați, își asumă cu reticență angajamentele de durată, simt că sunt controlați de partener, frecvent creează triunghiuri de relații și apreciază în special calitățile sufletești ale partenerului, pe care nu și le pot recunoaște în ei. Caută dragostea necondiționată pe care nu au simțit-o în copilărie (din Shame and Guilt: The Masters of Disguise de Jane Middelton-Moz). Sentimentul de „ne-apartenență“ este un punct de plecare în originea rușinii. Dacă părinții sau familia nu au putut sau nu au reușit să-și asume responsabilitatea pentru copil sau să-și manifeste adevărata bucurie pentru existența acestuia într-un mod inteligibil gândirii acestuia (de exemplu prin atingere, mângâiere, legănat, prezență), copilul poate simți că nu aparține sau că e respins într-un fel sau altul. Rușinea nesănătoasă crește pe măsură ce el se blamează pe sine pentru sentimentul că nu este dorit sau că nu merită să fie iubit. Această bază este consolidată apoi de experiențele de viață, când alții, din grupul social din care fac parte, îi hărțuiesc sau îi abuzează, adâncind disprețul și ura de sine, care mai apoi sunt cimentate de comportamente adictive, violente sau discutabile, în care singuri se implică. Pentru a ascunde, se creează adevărate scheme de comportament, care prin utilizare frecventă pot să devină modele de personalitate: cel exagerat de responsabil (se simte vinovat și atunci când nu este vina lui), moralistul obsesiv (totul e în alb și negru, corect sau greșit), cel care se compară compulsiv cu ceilalți (acesta nu merită, nu știe nimic, pentru că își alege repere foarte înalte pe care vrea să le atingă), dependentul de aprobare, cel care nu merită, cel condamant pe viață pentru un trecut pătat, cel care extinde vina de la o acțiune la întreaga sa viață. Cea mai bună metodă de a ne rezolva problema rușinii nu este aceea de a o acoperi sau de a o purta cu noi fără a fi cazul, ci de a o înfrunta cât mai onest posibil. Faptul că cineva ne-a făcut să simțim rușine rămâne imprimat în realitatea noastră. Noi nu putem anula ceea ce ni s-a făcut. Am fost răniți și purtăm cu noi cicatricea rănii noastre. Singura realitate asupra căreia putem interveni este cea a sentimentelor noastre interioare: a ceea ce simțim (din Labirintul codependenței de dr. Robert Hemfelt). Răzbunarea nu are cum să aducă vindecarea. Nu face decât să înrăutățească situația, pentru că mărește răul, în loc să-l vindece. Uitarea nu este de folos. Dacă avem impresia că am uitat, probabil doar am reușit cu succes să ne comprimăm amintirile în subconștient, de unde alimenteză sistematic cu otravă alte surse ale durerilor noastre. În plus, unele lucruri nu ar trebui niciodată uitate.
Singura opțiune reală pe care o avem este actul iertării
Învățăm să iertăm înțelegând că neputința celor care ne-au rănit a fost la fel de mare, de fapt aceeași cu neputința noastră de a face binele pe care îl dorim.
Învățăm că, „dacă am fi fost noi în locul lor“, am fi făcut la fel, dacă trăiam fără Dumnezeu viu în noi și în faptele noastre. Fiind atenți și onești cu noi, vom putea primi rușinea și durerea, le vom trăi și vom cunoaște ceea ce Sfinții Părinți numesc străpungerea inimii. Și pe acolo vom intra în Bucuria Domnului, în bucuria pe care nimeni și nimic nu o vor mai lua de la noi".


* Sursa : doxologia.ro

cristiboss56 20.01.2012 17:06:01

Comunicat de Presa !
 
Marți, 24 ianuarie 2012, la aniversarea a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859), act care a avut loc pe Dealul Patriarhiei, într-o clădire a Bisericii situată lângă Catedrala mitropolitană de atunci, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală vor fi pomeniți domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Țării Românești, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei și ceilalți făuritori ai Unirii Principatelor Române.

După Sfânta Liturghie, de la orele 11.00, va fi oficiat un Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreț din istoria poporului român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție semnificativă.


Patriarhia Română recomandă clerului ortodox ca rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu și de pomenire a înfăptuitorilor Unirii Principatelor Române să fie oficiate în toate eparhiile ortodoxe românești din țară și străinătate.

cristiboss56 20.01.2012 19:32:56

Comunicat de presa !
 
Intrucât situația actuală de profundă nemulțumire în care se află poporul român este deosebit de grea, ca urmare a crizei morale și economice din societate, în cadrul viitoarelor ședințe ale Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod ale Bisericii Ortodoxe Române din 15-16 februarie 2012 va fi dezbătută cu prioritate problema cum poate contribui Biserica, prin cuvânt și faptă, la schimbarea stării actuale de criză a societății românești.

Deși autonomă față de Stat (Constituția României, art. 29, alin 5) și neutră din punct de vedere politic, totuși Biserica nu poate fi indiferentă față de suferința poporului pe care îl păstorește pe calea mântuirii. Prin urmare, ea trebuie să-și exercite, în același timp, vocația de factor al păcii sociale (Legea cultelor, art. 7, alin. 1) și de apărătoare a demnității umane atunci când aceasta este umilită din cauza nedreptăților sociale, a sărăciei și neajutorării.

Ca atare, considerăm că în aceste momente dificile, trebuie să sporim rugăciunea, dialogul și cooperarea pentru a găsi împreună modalități practice de rezolvare a problemelor existente și de restabilire a încrederii în instituțiile cu responsabilitate maximă pentru viața societății românești, îndeosebi în contextul internațional prezent care este confuz și instabil. În pofida dificultăților existente, creștinii trebuie să cultive solidaritatea cu cei ce suferă și speranța că putem depăși criza actuală.

cristiboss56 20.01.2012 19:34:52

Comunicat de Presa !
 
Întrucât apelul pastoral al Patriarhiei Române la rugăciune, dialog și cooperarea a fost interpretat de unele canale media ca fiind o atitudine politică partizană, reamintim că Biserica dorește să fie permanent un factor al păcii sociale, iar nu unul de învrăjbire deoarece numai împreună se pot găsi soluții concrete pentru ieșirea din criza actuală.

cristiboss56 20.01.2012 20:01:47

Lumea in care traim : pictor de icoane ajuns in strada , in pragul disperarii !
 
-DIN PRESA STRAINA

Acum este recunoscător că a găsit o cameră unde poate dormi la căldură, împreună cu alți 20 de oameni săraci.
http://www.doxologia.ro/sites/defaul...meless_man.jpg



Într-o țară unde nu știi întotdeauna la ce sfânt să te închini, meseria de pictor de icoane este în pericol. Din septembrie, Leon este în stradă. După ce a încercat mai multe meserii ad hoc, prost plătite, a fost dat afară și din acestea.
A studiat artele în Anglia și a devenit pictor de icoane în 1990. “Aveam multe comenzi de la particulari, de la magazine dar și de la biserici. Lucram și 17 ore pe zi. Din 2009, această meserie a început să nu mai fie la căutare. Însă în 2011, a fost catastrofă. Nu câștigam mai mult de 60 de euro pe lună. În 30 septembrie am fost aruncat în stradă pentru că nu am mai putut plăti chiria”. Economiile sale au fost înghițite de boala gravă a mamei sale care a și murit în 2007. Din noiembrie, s-a lipit de o asociație de ajutor umanitar “Klimaka”, unde mănâncă prânzul. Un timp, această asociație i-a asigurat un pat, însă odată cu creșterea uriașă a numărului oamenilor săraci, nici acest lucru nu a mai fost posibil.
Acum este recunoscător că a găsit o cameră unde poate dormi la căldură, împreună cu alți 20 de oameni săraci. Iarna ateniană e grea, mai ales când nu ai ce mânca zile întregi, explică Leon. Un timp, pictorul de icoane a făcut curat într-un bar, însă acesta a dat faliment. Nici bețivii nu mai sunt ce-au fost.
Cei mai afectați sunt oamenii foarte săraci, care sunt lăsați pe drumuri din cauză că nu mai pot plăti chiria.
Marți, 17 ianuarie, Atena a cunoscut prima ei zi de grevă generală, înainte de sosirea reprezentanților Fondului Monetar Internațional, Băncii Centrale Europene și Comisiei Europene.
Ada Alamanou de la asociația umanitară sus-amintită spune că numărul celor fără adăpost în Grecia a crescut cu 25 % în două luni, cifră îngrijorătoare pentru viitorul grecilor.
În 2010, 27,7% dintre greci, adică 3 milioane de oameni trăiau la limita sărăciei și a excluderii sociale, după cifrele Institutului Grec de Statistică “Elstat”. În 2011, cifrele s-au înrăutățit. Astăzi se estimează că 18 % din populația activă a Greciei nu are un loc de muncă.
Arhiepiscopia Atenei oferă zilnic 10 000 de mese calde săracilor din capitala Greciei.
Articol scris de Alain Salles.
Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.lemonde.fr

cristiboss56 21.01.2012 19:19:57

Ansamblul mitropolitan din Iasi va fi restaurat si consolidat !
 
 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...3952433600.jpg


Proiectul de 'Valorificare turistică a Ansamblului mitropolitan din Iași' este finanțat prin Programul Operațional Regional, valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la 60,21 milioane de lei. 'Prin restaurarea clădirilor și a întregii incinte a Ansamblului mitropolitan, pe care dorim să le facem și mai primitoare decât sunt acum, pelerinul sau turistul venit din gâlceava străzii va putea găsi aici o oază de pace, de liniște, de întâlnire cu Dumnezeu, dar și de istorie și cultură', a spus Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Lucrările de amenajare, consolidare și restaurare sunt programate să dureze circa trei ani și jumătate.

Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a semnat, ieri, 20 ianuarie, la Iași, contractul de finanțare din fonduri europene a proiectului 'Valorificarea turistică a Ansamblului mitropolitan din Iași'. Alături de Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit și de ministrul Dezvoltării Regionale.


Proiectul 'Valorificarea turistică a Ansamblului mitropolitan din Iași' va beneficia de o finanțare în valoare totală de 60.215.216 milioane de lei (cu TVA), din care suma de 47.668.448 milioane de lei (aproximativ 11 milioane de euro) reprezintă asistența financiară nerambursabilă, provenită din fondurile structurale europene alocate prin intermediul Programului Operațional Regional (Axa Prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, domeniu major de intervenție 5.1 - Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural).


În subsolul Catedralei mitropolitane va fi amenajat un muzeu


Unul dintre obiectivele urmărite prin Programul Operațional Regional este acela de a reabilita și valorifica infrastructura turismului cultural-istoric și religios din România. În acest context, proiectul semnat ieri, care se va derula pe parcursul a 42 de luni, își propune reabilitarea Ansamblului mitropolitan Iași, ce cuprinde șase monumente istorice de valoare națională și universală, în vederea introducerii ansamblului în circuitul turistic cultural-istoric.


Proiectul 'Valorificarea turistică a Ansamblului mitropolitan din Iași' cuprinde următoarele categorii de lucrări: consolidarea și restaurarea Cancelariei mitropolitane și a Bibliotecii 'D. Stăniloae'; restaurarea și remodelarea plasticii fațadelor Căminului monahal 'Sf. Gheorghe' și Casa Epivata, a Bisericii 'Sfântul Gheorghe' - vechea Catedrală mitropolitană și a Reședinței mitropolitane, în vederea asigurării unei imagini unitare ansamblului; lucrări de amenajare peisagistică și de iluminat arhitectural a Ansamblului mitropolitan; restaurarea catapetesmelor Catedralei mitropolitane și a Bisericii 'Sfântul Gheorghe' - vechea Catedrală mitropolitană; amenajarea subsolului Catedralei mitropolitane și a spațiilor de acces spre subsol, în vederea funcționării, în această locație, a unui muzeu dotat cu spațiu polivalent, combinat cu zone de cult religios; amenajarea, la demisolul Bibliotecii 'D. Stăniloae', a unui punct de informare turistică; construcția, reabilitarea și modernizarea aleilor din incinta Ansamblului mitropolitan, în vederea facilitării accesului turiștilor către monumentele istorice; amenajarea de grupuri sanitare pentru turiști și spații de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.


Totodată, prin intermediul acestui proiect, se urmărește creșterea numărului monumentelor istorice de valoare națională și universală (grupa A din lista monumentelor istorice) din municipiul Iași restaurate/protejate (Catedrala mitropolitană, Biserica 'Sfântul Gheorghe' - vechea Catedrală mitropolitană, Reședința mitropolitană, Biblioteca ecumenică 'D. Stăniloae', Cancelaria mitropolitană, Căminul monahal 'Sfântul Gheorghe' și Casa Epivata); creșterea numărului de vizitatori ai ansamblului la peste 1,15 milioane de persoane, anual; creșterea perioadei de sezon turistic în municipiul Iași cu până la trei luni pe an și, totodată, înființarea de noi locuri de muncă (ghizi turistici, muzeografi etc.).

cristiboss56 22.01.2012 22:42:35

Sprijin pentru refacerea Bisericii Pantelimon
 
Preoții și credincioșii parohiilor bucureștene Iancu Vechi – Mătăsari și Iancu Nou – Bălăneanu (foto) sunt alături de enoriașii bisericii Sfântul Pantelimon - Foișorul de foc, grav avariată în urma incendiului produs în urmă cu două săptămâni.

Reprezentanții comunităților menționate au trimis o scrisoare de susținere pe adresa parohiei ”Sfântul Pantelimon”, în care arată că nu pot rămâne indiferenți în momentele dificile prin care trece aceasta.


Astfel, deși fiecare dintre cele două parohii au deschise șantiere de restaurare, consolidare sau de începere a picturii la bisericile parohiale, totuși ele vor oferi câte un ajutor financiar pentru refacerea bisericii ”Sfântul Pantelimon”, potrivit Radio TRINITAS.


Semnatarii scrisorii își exprimă, de asemenea, speranța că exemplul lor va fi urmat și de alte parohii din Capitală.

cristiboss56 23.01.2012 20:44:16

Comunicat de Presa :
 
Marți, 24 ianuarie 2012, la aniversarea a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859), act care a avut loc pe Dealul Patriarhiei, într-o clădire a Bisericii situată lângă Catedrala mitropolitană de atunci, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală vor fi pomeniți domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Țării Românești, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei și ceilalți făuritori ai Unirii Principatelor Române.

După Sfânta Liturghie, de la orele 11.00, va fi oficiat un Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreț din istoria poporului român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție semnificativă.


Patriarhia Română recomandă clerului ortodox ca rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu și de pomenire a înfăptuitorilor Unirii Principatelor Române să fie oficiate în toate eparhiile ortodoxe românești din țară și străinătate.


Ora este GMT +3. Ora este acum 22:51:41.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.