De ce suferim?
 

Fie ca e vorba de probleme familiale, de serviciu, dragoste sau boala, moartea cuiva drag, razboi etc - de ce suferim asa mult in viata aceasta?
Mie imi vine in minte ca pentru pacatele noastre, pentru pacatul stramosesc, desi ma gandesc ca acesta a fost rascumparat cu sangele Mantuitorului.
Totusi, de ce atata suferinta, chin de multe ori oricat de puternici am fi?

Exact, v-ati dat singura raspunsul.

Cu sangele Mantuitorului "care pentru multi se varsa" a fost rascumparat pacatul stramosesc insusi (pentru cei care se boteaza), dar nu consecintele in lume ale pacatului stramosesc. Nu aplecarea spre rau, nu razvratirea trupului, nu "vesmintele de piele". Cu Cristos, prin Cristos si in Cristos avem, cu totii, a doua sansa. Dar conditiile acestei a doua sanse sunt mai dure decat ale celei dintai.

Odata, un tanar bogat l-a intrebat pe Domnul ce trebuie sa faca pentru ca sa se mantuiasca. Ca prima masura, Domnul ii recapituleaza Decalogul. Dar tanarul raspunde ca a indeplinit deja aceasta conditie. Atunci, Domnul il invita sa isi ia crucea si sa Il urmeze. Fara aceasta cruce a noastra, pe care sa o luam si sa il urmam pe Domnul, nu am putea avea merit. Asa cum aurul se probeaza in foc, asa se probeaza sufletul in suferinta. Acesta este sensul mantuitor al suferintei: atunci cand mergem, cu crucea noastra despre care a vorbit Domnul tanarului aceluia, la crucea Lui, pe care a suferit El Insusi.

Am auzit de multe ori spunandu-se: "ce bine e sa fii copil: nu ai nicio problema!". Un exemplu de afirmatie relativa: adevarata si falsa in acelasi timp. Imi amintesc, cand eram copil: ce probleme teribile aveam! Trenuletul electric nu mai functiona cum trebuie. Aparuse un nou model le locomotiva, pe boghiuri, pe cand a mea avea osii simple. Diana nu-mi daduse radiera, desi eu o ajutasem sa-si faca tema la aritmetica. Invatatoarea a zis sa vina tata la scoala, fara sa-mi spuna de ce. Parintii imi impuneau sa ma culc dupa "Noapte buna, Mihaela!", pe cand parintii altor copii ii lasau pana dupa Telejurnal. Si cate si mai cate!

Astazi, rad de acele suferinte. Motivele lor imi par ridicole. Tot asa ni se vor parea, odata, si suferintele de acum. Indiferent de starea sufletelor noastre. Cu cat ne indepartam in timp mai mult, cu atat suferintele trecute ne par mai mici. Peste doar o mie de ani, daca vom fi in rai, ne vom mira singuri, zicand: "cat de bun este Domnul! Pentru asa o suferinta mica, mi-a dat o asemenea rasplata!". Iar daca vom fi in iad, vom spune: "mare cretin am fost: cat de usor mi-ar fi fost sa ma mantuiesc!", gand care va contribui el insusi la starea noastra mizerabila.

Traim durerile facerii, mela_me! Durerile facerii, atunci cand facerea are loc, sunt atroce: medicii le folosesc ca termen de referinta ca sa aprecieze intensitatea durerii pe o scala. Sunt teribile nu doar pentru mama, care e cuprinsa de o contractie sfasietoare care pare a nu se mai sfarsi, desi nu dureaza nici doua minute. Sunt teribile si pentru copil, care se vede nevoit sa plece dintr-o piscina calda, unde se deprinsese sa se balaceasca de noua luni, printr-un tunel negru, stramt, la capatul caruia oameni mascati, garbiti sa il insface iute il asteapta avand in mainile lor: clesti, foarfeci si alte obiecte reci, taioase ori ascutite.
Dar cat de repede trece aceasta suferinta si cat de mare e bucuria de dupa!

datorita pacatelor noastre. Daca am respecta cu totii poruncile Domnului, in lume nu ar mai fi atata suferinta

Ca avem lectii de invatat care probabil nu ne-am aratat dispusi sa le invatam pe alta cale, de buna voie.

"Atunci când nu trăieşti cu Hristos, trăieşti în melancolie, în necaz, în frământare, în strâmtorare; nu trăieşti corect.....Marele medicament este ca omul să se dăruiască slujirii lui Hristos. Toate se tămăduiesc. Toate lucrează după rânduială. Iubirea lui Dumnezeu le preface pe toate, le sfinţeşte, le îndreaptă, le schimbă." (Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 171)

Un posibil motiv al suferinţei este şi acela că ne ferim să căutăm întâlnirea cu noi înşine, cu adâncul ori înaltul propriei persoane.
Onestitatea întâlnirii cu oglinda conştiinţei de sine este aducătoare de izbăvire.
Dar ne este frică, se pare, să facem acest pas sanogen al înfruntării propriei persoane şi atunci ne risipim în atâtea altele...
Şi cum să nu suferim când lăsăm ogorul sufletului neîngrijit, plin de ghimpi şi de mărăcini şi chiar de...vulpi?

De ce sufera copiii?
 

Multi dintre copiii din zilele noastre nu traiesc bucuriile specifice acesti varste. Suntem constienti de adevaratele cauze?

De ce am trai daca nu ar exista suferinta ? Nu ar avea nici un sens. Trebuie sa intelegem ceva din suferinta noastra si suferinta altor persoane. E si asta un ajutor pentru mantuirea sufletului.

https://www.youtube.com/watch?v=ODCzqsneuq8

La nivel de societate suferim ptr ca numai avem parghii eficiente sa ne disciplinam.Sa invatam.
Pe vremea lui Dostoievski nu aveai voie sa iei in inchisoare nici o carte, singurra acceptata era Biblia. Deci mergeai acolo sa te caiesti,, sa te disciplinezi , sa inveti.
ACUM:Ei iasa mai repede daca "CREEAZA opere".Nu invata ei dar "invata" pe altii.

Pe vremea lui "Ceasca" intrai in puscarie si munceai de iti sareau capacele.Da cand ieseai erai capabil sa te intretii pe tine, si eventual o familie.
ACUM: stau pe Net sau TV si doar daca vor muncesc???Si cand iasa, revin la vechiile indeletniciri, ca nu stiu altceva ,nu i-a constrans nimeni sa invete ceva util.

La nivel de familie conteaza mult implicarea, cand stii un lucru.Cand iti vezi fata spunand de exemplu "Mama nu ma inteleg cu soacra, inca stau la ei,ma duc sa fac avort, ca sunt intr-o situatie nesigura si ea nu mai vrea alti nepoti!"
E o binecuvantare sa ai o mama care sa spuna :"Te rog nu fa asta,,chiar daca sora ta si familia ei stau cu noi, mai este loc si ptr voi, pana va gasiti unde sa stati!Si in ce ma priveste, te voi ajuta cu cel mai mare drag, nu numai primii trei ani pana va merge la gradinita ci si dupa!Va fi o binecuvantare inca un copil in casa asta!"
E nevoie de implicare ,de jertfa!

E nevoie sa ciulim urechile la Biserica sa nu fim doar prezenti.Sa aflam calea, caci necunoasterea e pacat.Ca facem o prostie, si nu am stiut si dupa, suferim!
Doamne ajuta!

Suferim din cauza pacatelor cele multe...nu stiu, cred ca s-a ajuns la un apogeu....si vin nenorociri in cascada.......