Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Despre Vecernie (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5024)
-   -   vecernia (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=3726)

ioanhodean 16.05.2008 21:54:29

vam observat ca in vecernie mai mult pe "lucruri" din VT se pune accentul..oare de ce?

cozia 17.05.2008 00:25:32

Eu ma bucur ca la slujbe ne sunt amintite si diferite pasaje din VT care sunt si ele la rindul lor cutremuratoare. Biblia ramine CARTEA CARTILOR, care ar trebui citita toata viata, neincetat, si ne-ar fi SUFICIENT pentru a ne mingiia sufletul si linisti firea.

esox 17.05.2008 15:54:13

...mai ales ca VT seamana asa mult cu Coranul.

georgeval 05.06.2008 23:33:37

Citat:

În prealabil postat de ioanhodean
vam observat ca in vecernie mai mult pe "lucruri" din VT se pune accentul..oare de ce?

Vecernia dschide ziua liturgica. Ziua liturgica incepe cu slujba Vecerniei. Aceasta slujba aminteste de creatia si providenta divina, caderea omului in pacat, izgo*nirea lui din rai si intregul tragism al starii de pacat si al departarii de Dumnezeu inainte de venirea Mantuitorului sunt evocate in sensurile tipico-simbolice, in stihurile psalmilor Vecerniei.

dorstor 16.06.2008 22:22:30

Atunci ce slujba incheie ziua liturgica?!

ioanhodean 16.06.2008 22:46:38

ceasul al 9 lea ...
liturghia de fapt le incununeaza pe toate..

georgeval 17.06.2008 12:39:17

Citat:

În prealabil postat de ioanhodean
ceasul al 9 lea ...
liturghia de fapt le incununeaza pe toate..

Ceasul al 9 lea incheie ziua liturgica

ioanhodean 17.06.2008 13:46:26

defapt e chiar interesant..de la vecernie cand e inainte sa vina Hristos ajungem pana la ceasul al 9 lea la moartea Sa.defapt,cu laudele cred ca il urmam pe Hristos in viata Sa, mergem cu el prin toate.

georgeval 18.06.2008 14:28:21

Citat:

În prealabil postat de ioanhodean
defapt e chiar interesant..de la vecernie cand e inainte sa vina Hristos ajungem pana la ceasul al 9 lea la moartea Sa.defapt,cu laudele cred ca il urmam pe Hristos in viata Sa, mergem cu el prin toate.

Prin cele Sapte Laude Bisericesti(Vecernia, Pavecernita, Miezonoptica.....) se reactualizeaza intreaga viata a Mantuitorului, mai ales prin Sfanta Liturghie.

eduardd 21.06.2009 17:02:44

Lucrarea preotului la vecernie
 
Vecernia face parte din ciclul celor 7 laude regasite in cultul B.O.R (Vecernia, Pavecernita, Miezonoptica, Utrenia cu ceasul I, Ceasul al-III-lea, Ceasul al-VI-lea si ceasul al-IX-lea) prin care trupul cel viu al bisericii luptatoare aduce lauda lui Dumnezeu neincetat. Acestea au in centru Sf.Liturghie ;de aceea unele din ele se savarsesc in ziua premergatoare Liturghiei,iar altele in insasi ziua Liturghiei.
Originea Laudelor isi are baza in vechiul testament unde ritualul cultic cuprindea zilnic rugaciunile de lauda a lui Dumnezeu,dupa cum spune si psalmistul David”De 7 ori pe zi Te-am laudat pentru judecatile dreptatii Tale Doamne” (Ps 118,164)
In baza acestei practici Apostolii au asimilat laudele crestine care in perioada apostolica isi aveau denumirea de rugaciuni,iar ulterior crestinii le-au inmultit ajungand la numarul de 7 si le-au denumit laude.
Originea vecerniei
Notiunea de vecernie isi are etimologia in grecescul hesperios care inseamna seara sau de la ulteriorul termen slav vesperina care insemna acelasi lucru,adica seara. Astfel vecernia este slujba de seara cu care incepe serviciul divin din fiecare zi liturgica.In vechime aceasta se savarsea la apusul soarelui ,iar astazi se savarseste la orele 5 (iarna) si la orele 6 (vara). Desi aceasta se savarseste seara exista exceptii in care vecernia se savarseste dimineata impreuna cu Liturghia Darurilor mai inainte sfintite in decursul postului mare sau de 4 ori pe an cand se savarseste unita cu Liturghia Sf. Vasile cel Mare (ajunul Nasterii si al Bobotezei,Joia si Sambata din saptamana Patimilor) .La fel se intampla cand praznicul Bunei vestiri cade in postul mare,de luni pana vineri si se savarseste liturghia Sf. Ioan gura da Aur unita cu vecernia.de asemenea vecernia zilei de luni dupa Rusalii se savarseste in duminica Rusaliior, indata dupa Liturghie.Vecernia ne aminteste de ridicarea pe cruce si de inmormantarea Domnului care a avut loc seara.
Sfarsitul zilei si inceputul serii trezeste in sufletul omului sentimental de moarte,de nefiinta ceea ce il duce pe om cu gandul la Dumnezeu,Stapanul vietii si al morii lui.Identificarea lui Hristos cu lumina spirituala si vesnica “pe care intunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,5) si care nu apune niciodata,inspira si caracteriza rugaciunea de seara a bis. primare. Ideea aceasta o dezv. Sf Ciprian,ep. Cartaginei (+258):”Ni se cuvine a ne ruga din nou la apusul soarelui si la sf. zilei;caci Hristos este soarele adevarat si ziua adevarata.Si apunand soarele si sfarsindu-se ziua lumii,cand ne rugam si cerem ca sa vina peste noi iarasi lumina,imploram venirea lui Hristos Cel ce ne va da harul luminii vesnice”.
Precum si celelate laude isi au originea in V.T. la fel si vecernia care in cultul iudaic se manifesta prin arderea de catre arhiereu toata noaptea “inaintea Domnului”. Acest rit a trecut si in seama crestinilor indata ce acestia erau in numar mare fosti evrei.Astfel ca lumina “lina”a sfesnicului aprins la vreme de seara le aducea aminte crestinilor despre ”Cuvantul care era lumina cea adevarata si care venind in lume lumineaza pe tot omul”(Ioan I,19)
Odata cu trecerea secolelor cultul s-a dezvoltat ,iar in anul 600 calugarul Ioan Moshos gaseste la manastirea Sinai o slujba a vecerniei care cuprindea ps. I (Fericit barbatul…), ps. 140(Doamne strigat-am…),imnul “Lumina lina” , rugaciunea “Invredniceste-ne Doamne” si rugaciunea lui Simeon(“Acum slobozeste”).Astfel vecernia urmeaza ulterior sa capete dimensiuni din ce in ce mai extinse iar mai apoi mai diminuate din cauza lipsei de cantareti,pana cand aceasta ajunge in forma pe care astazi cartile de cult o arata.
Simbolistica slujbei vecerniei.
Binecuvantarea mica arata nedeplinatatea descoperirii treimice si caracterul nedesavarsit al revelatiei iar faptul ca preotul o rosteste din altar inchipuie existenta primilor oameni (simbolizati de preot) in paradis (simbolizat de altar)inainte de caderea acestora in pacat.Psalmul 103 simbolizeaza creatia perfecta si intr-o armonie perfecta a Ziditorului.Prin continutul sau,el evidentiiaza o continuitate cu Psalmii 148-150 ai doxologiei cosmice ce incheie slujba diminetii;acesti din urma psalmi erau un apel adresat tuturor fapturilor la lauda intr-o miscare expansiva de bucurie;cel dintai, de la sfarsitul zilei e o multumire pentru binefacerile lui Dumnezeu si armonia creatiei Sale.Iesirea preotului din altar unde citeste cele 7 rugaciuni si ectenia mare simbolizeaza caderea omului si dorinta lui de rascumparare.
Rugaciunile care sunt citite de preot in taina au o frumusete aparte,la fel ca rugaciunile de la utrenie si sunt regasite in manuscrise foarte vechi,manuscrise folosite numai de preot in care se gaseau numai rugaciuni fara ectenii caci diaconul in timp ce rostea ectenia mica,iar credinciosii citeau catisma preotul se ruga in taina.Acesta este si motivul pentru care multe din acele rugaciuni si catisme s-au scos din randuiala parohiala,tocmai din lipsa de diacon si astfel Liturghierele de astazi afiseaza aceasta randuiala asemanatoare cu vechile manuscrise.
Psalmul 140
este o exeriorizare a neputintei omenesti prin care omul cere atentia divina pe care o transforma intr-o ruga imbinata cu jertfa arderii de tot a miresmei de buna mireasma care este analogic asimilata cu rugaciunea.” Sa se indrepteze rugaciunea ea ca tamaia inatintea Ta”. Pacatele acumulate si ispitele infruntate in timpul zilei il indeamna pe credincios sa-si marturiseasca mahnirea si incapacitatea radicala de a face binele prin el insusi:”Doamne strigat-am catre Tine auzi-ma,ia aminte la glasul rugaciunii mele cand strig catre Tine….Cu glasul meu catre Domnul am strigat,cu glasul meu catre Domnul m-am rugat. Varsa-voi inaintea Lui rugaciunea mea,necazul meu inaintea Lui voi spune…” (Ps.140 1-3).In perioada postului mare acest psalm primeste o conotatie mai profunda el rascolind rautatea si izvorand dorinta de rugaciune si meditatie in credincios.
Desi vecernia are o alura vechi-testamentara ,ea simbolizand pana acum omul cel vechi care locuia in umbra mortii si care dorea ca lumina sa straluceasca peste el,imnele respective stihurile si stihirile impletesc legea veche cu legea noua aratand atfel legatura indisolubila dintre cele duoa mari perioade ale istoriei mantuirii.
Venirea Domnului in lume este simbolizata mai sugestiv deritualul vohodului de la Vecernia sarbatorilor,adica iesirea cu cadelnita sau intrarea mica.Deschiderea usilor imparatesti simbolizeaza deschiderea raiului pentru intrarea lui Adam Cel Nou,iar cel ce poarta sfesnicul simbolizeaza lumina”Eu sunt lumina lumii”(Ioan 8,2).Imbracarea felonului simbolizeaza intruparea,sederea in mijlocul bisericii cu capul plecat inseamna ca Mantuitorul s-a rastignit in mijlocul pamantului,s-a pogorat in iad pentru noi,iar intoarcerea in altar inseamna ca Domnul s-a inaltat de pe pamant la cer si s-a suit acolo de unde a venit cu trupul pe care l-a luat.(Simeon al Tesalonicului).Tamia este un simbol al rugaciunii noastre ,iar fumul de tamaie simbolizeaza dupa unii liturgisti norul in care Domnul s-a inaltat la cer.


Ora este GMT +3. Ora este acum 01:58:55.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.