Prostii. Nu se poate vorbi despre toate cazurile la un loc, fiecare adolescent e unic, are problemele sale, iar cei care ajung la sinucidere au trecut demult de stadiul la care vorba ii poate determina sa renunte.

Ce educatie sa faci ca profesor, indiferent ce materie predai, cand tanarul are problema sau problemele sale specifice? Poate l-a lasat iubita sau iubitul, poate are grave probleme financiare in familie, sau un parinte bolnav de cancer; poate parintii divorteaza, poate alti tineri din jur il ostracizeaza. Toate astea sunt probleme adevarate, concrete, pe care oamenii le intalnesc in viata, iar atunci cand te lovesti de ele la adolescenta e si mai grav. Cand ai ajuns la ganduri negre, de sinucidere, e nevoie de ajutor urgent, specializat, de interventie prompta si hotarata, nu de vorbarie.

Iar preventia e o gluma trista. Cum previi cauzele sinuciderilor? Cum previi problemele oamenilor? Daca poti sa previi astea, poti sa rezolvi infometarea la nivel global, printre altele.

da, ai dreptate amice, dar partial. Numai ca din ecuatia asta a ta l-ai scos pe Dumnezeu! Atunci cand un tanar are probleme si nu-l cunoaste pe Dumnezeu, i se pare ca raspunsul l-a problemele luii este sinuciderea...din pacate

Sinuciderea
 

Mă faci să râd! Ce zici de femeile care aveau 10-12 copii... femei care sperau ca soții lor să se întoarcă nevătămați de pe front? O mamă văduvă cu atâția copii presupune multă muncă. Își mai luau viața când vedeau situația în care sunt? Problemele de astăzi se datorează proastei educații. Dacă nu învață de la părinți respectivul măcar de la profesori ceva.

Eu nu discut aici motivele pentru care oamenii se decid sa se sinucida. Unii o fac pentru ca n-au luat bacul sau pentru ca nu le cumpara mami iPhone, iar altii pentru ca n-au tratament paliativ pentru bolile incurabile de care sufera, sau pentru ca risca sa ramana pe strazi. Fiecare decide pentru el ce e important in viata si fiecare sinucigas are drama lui personala, pe care numai el o intelege si noi nu. Exemplele tale sunt scoase din context si ignora exact lucrul asta. Nu toti oamenii au aceeasi toleranta la stres si la presiune, intocmai cum nu toti oamenii au aceeasi toleranta la efort, de exemplu. E foarte usor sa clasifici motivele drept nesemnificative, "niste prostii", dar uiti ca in urma unei sinucideri exista mereu o consecinta foarte serioasa: un om moare, indiferent de motive.

Depresia...
 

Multa lume e depresiva. O simt chiar pe propria piele. Vad in jurul meu tristete, camuflata in diverse forme; unii sunt tristi cu zambetul pe buze, altii sunt tristi in plina reusita sociala. Lipsa credintei , viata ta si a celor din jur, sistemul de valori tot mai straine de legile lui Dumnezeu, te seaca de viata. Iti ramane doar frica de Dumnezeu si de Judecata Lui, glasul constiintei si a Adevarului. Mi se pare ca toata viata e o lupta continua cu depresia.

Lipsa credintei aduce dupa sine vanitatea si mandria, iar dupa astea vine sinuciderea morala. Ce poti tu sa spui unui om in plin colaps cand si tu la randul tau simti cadere? Poti doar sa te uiti la el si in gandul tau sa apelezi la mila lui Dumnezeu pentru amandoi.

A zis candva un preot ca Dumnezeu are nevoie de oameni barbatosi, puternici, nu de plangaciosi. Cu asta ma cert deseori cand ma simt trist: "Nu te mai plange atat!".

Nu stiu cum un profesor ar putea sa ajute un copil depresiv, daca acel copil si-a omorat vointa de a se ridica pe picioare. Sper ca Dumnezeu sa aiba grijia de inimile noastre firave si sa ramana cu noi, oricat de mult l-am alunga prin faptele si necredinta noastra.

Doamne ajuta!

Ai uitat ceva, dragul meu: iubirea. Fara iubire suntem doar chimvale sunatoare; suntem goi pe dinauntru, suntem seci, uscati, fara miez. Pierdem sensul vietii. Si daca mai vine si un necaz, insucces sau o pierdere, se ajunge foarte usor la depresie. Umple-ti sufletul cu iubire si depresia va disparea.
Iti doresc sa cresti in iubire si sa-ti gasesti pacea sufleteasca!
Bucurii!

Tristeţea e un simţământ derivat, unul de mâna a doua ca să zic aşa, adică un racket pentru durerea camuflată a unei pierderi neacceptate în starea de copil a eului.

Cuvinte-cheie: racket, pierdere, refuzul acceptării, stare de copil (a eului).
Am mai spus şi îmi cer scuze că repet: copilul nu poate trăi fără adult şi fără părinte, oricât de mult îl înfurie asta, generînd la mâna a doua tristeţea...
Vorbe de psiholog, deformare profesională, scuze!... :)

,,Nu se cuvine ca cei mai slăbuţi cu firea să deznădăjduiască şi să părăsească vieţuirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu şi să o dispreţuiască ca una ce nu ar putea fi ajunsă nici înţeleasă de ei. Căci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtuţii şi mântuirii, prin sârguinţă şi dorinţă, totuşi se fac mai buni sau în nici un caz mai răi. Iar acest folos al sufletului nu este mic.'' (Antonie cel Mare)9

ˇ Toţi dracii fac sufletul iubitor de plăceri; numai dracul întristării nu primeşte să facă aceasta, ci el ucide gândurile celor ce au început această vieţuire, tăind şi uscând prin întristare orice plăcere a sufletului, dacă e adevărat că oasele bărbatului trist se usucă. Dacă acest drac războieşte pe un monah cu măsură, îl face încercat, căci îl convinge să nu se apropie de nimic dintr-ale lumii acesteia şi să înlăture toată plăcerea. Dar dacă stăruie mai mult, naşte gânduri care sfătuiesc pe monah să-şi ia viaţa, sau îl silesc să fugă departe de locul unde petrece. Acest lucru l-a gândit şi l-a pătimit dreptul Iov fiind asuprit de acest drac. “De aş putea, zice, să mă omor, sau pe altul să rog să-mi facă mie aceasta”. Simbol al acestui drac este sălbăticiunea numită năpârcă, a cărei fire se arată prietenoasă, însă al cărei venin covârşeşte veninul celorlalte fiare, ba dacă e primit fără măsură, omoară şi animalul însuşi. Acestui drac i-a predat Pavel pe cel ce a făcut nelegiuire în Corint. De aceea şi scrie cu râvnă Corintenilor, zicând: “Arătaţi-i dragoste, ca nu cumva să fie înghiţit unul ca acesta de o întristare mai mare”. Dar duhul acesta, care întristează pe oameni, ştie să se facă şi pricinuitor de bună pocăinţă. De aceea şi Ioan Botezătorul îi numea pe cei ce erau străpunşi de duhul acesta şi alergau la Dumnezeu “pui de năpârci”, zicând: “Cine v-a arătat vouă să fugiţi de mânia ce va să vie? Faceţi deci roade vrednice de pocăinţă; şi să nu vi se pară a grăi întru voi: Părinte avem pe Avraam”. Căci oricine a urmat lui Avraam şi a ieşit din pământul şi din neamul său, s-a făcut mai tare decât dracul acesta. (Evagrie Ponticul)9


ˇ Ceilalţi strecoară în minte gânduri, sau înţelesuri, sau vederi prin schimbări în starea trupului. Iar Domnul lucrează dimpotrivă: coborându-se în mintea însăşi, aşează în ea cunoştinţa celor ce le vrea, şi prin minte linişteşte neînfrânarea trupului. (Evagrie Ponticul)9


ˇ Păzeşte-te de cursele celor potrivnici. Căci se întâmplă că, în vreme ce te rogi curat şi netulburat, să ţi se înfăţişeze deodată înainte vreun chip străin şi ciudat, ca să te ducă la părerea că Dumnezeu este acolo şi să te înduplece să crezi că dumnezeirea este câtimea ce ţi s-a descoperit ţie deodată. Dar dumnezeirea nu este câtime şi nu are chip. (Evagrie Ponticul)9


ˇ Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat cu uşurinţă, de unde vine aceasta? Ca să nu cazi în vreo cursă şi să te predai înşelat. (Evagrie Ponticul)9
ˇ Este o zdrobire de inimă lină şi folositoare, spre înmuierea ei; şi este alta ascuţită şi vătămătoare, spre pedepsirea ei. (Marcu Ascetul)9
ˇ Definiţia nădejdii: călătoria minţii spre cele nădăjduite. (Diadoh al Foticeii)9


ˇ Părăsirea povăţuitoare aduce sufletului întristare multă; de asemenea o anumită smerenie şi deznădejde măsurată. Aceasta pentru ca partea lui iubitoare de slavă şi fricoasă să ajungă, după cuviinţă, la smerenie. Ea produce în inimă îndată frica de Dumnezeu şi lacrimi de mărturisire, precum şi multă dorinţă de tăcere. Dar părăsirea în sens de lepădare lasă sufletul să se umple de deznădejde, de necredinţă, de fumul mândriei şi de mânie. Deci având noi experienţa ambelor părăsiri suntem datori să ne apropiem de Dumnezeu după cum o cere fiecare. În cazul celei dintâi suntem datori să-l aducem mulţumire însoţită de rugăciuni de iertare, ca unuia ce ne pedepseşte neînfrânarea voii noastre cu certarea acestei părăsiri, ca să ne înveţe, asemenea unui Tată bun, deosebirea dintre virtute şi păcat. În cazul celei din urmă, trebuie să-l aducem mărturisirea neîncetată a păcatelor şi lacrimi nelipsite şi retragere şi mai multă, că doar vom putea astfel, prin sporirea ostenelilor, să ni-L facem pe Dumnezeu milostiv, ca să caute ca mai înainte la inimile noastre. Dar trebuie să ştim că atunci când se dă lupta între suflet şi Satana, ciocnindu-se ca două fiinţe, datorită părăsirii povăţuitoare, harul se ascunde pe sine, precum am mai spus, ca să arate vrăjmaşilor sufletului, că biruinţa este numai a lui. (Diadoh al Foticeii)9

Sursa: http://www.filocalie.ro/deznadejdea/

Nu intamplator se spune ca deznadejdea este un pacat impotriva Sfantului Duh. Iar pacatele impotriva Sfantului Duh sunt foarte mari. Sa fugim de deznadejde indiferent cat de grele ar fi momentele prin care trecem. Razboiul se pierde pe plan psihic. Daca-i lasam vrajmasului cale libera, apoi sa nu ne miram de ce e in stare sa faca cu sufletele noastre. Cei care s-au sfintit in inchisori au stiut sa lupte in primul rand cu deznadejdea.

Si sunt de acord cu domnul Cezar Ion. Ar trebui ca, dupa atata timp de falsa democratie si religiozitate, sa se intoarca toti cei care sunt in institutia numita Biserica si sa vada ca toate problemele tineretului, a copiilor-ca sinuciderile apar tot mai mult la copii care nu au intrat in adolescenta, 11-12-14 ani si nu numai. Nu v-ati gandit ca, in afara de faptul ca copii o aiu pe cai gresite, fac prostii, se apuca de tot felul de lucruri negative...in spatele acestor rele se afla, de fapt lipsa iubirii dupa care, efectuv, tanjesc...Si psihologic e demonstrat, ce dovezi va mai trebuie, ca omul, in lipsa iubirii ajunge la tot felul de idoli sau gesturi criminale...iar in adanc, la baza instinctelor pe care nu le mai poate sau nu mai vrea sa le infraneze sau nu stie...se afla faptul ca, undeva, in copilarie nu a fost iubit de parinti...?? E trist ca, atatia invatati exista aici dar nici unul nu a atins problema asta...Stiu ca e vechi topicul dar nu pot sa nu imi exprim parerea direct....! De ce nu patrundeti pana in sulfetul elevilor ca sa vedeti daca sunt multumiti de profesorii de religie? Sa analizati..! Sa vedeti cum isi fac treba de mentori spirituali in scoli?? E fumata, cum se spune, deja, intrebarea: Ce se intampla? Ca exista profesori de religie, dar copii sunt asa si pe dincolo?! Iar daca motivatia de a te face profesor de religie, recte, te motiveaza doar titlul si banii..nu stiu daca mai merita sa devii..din ambele motive: stii cat de prost platiti sunt profesorii si ...atunci de ce te mai facu profesor? Inainte de a-ti afce o cariera, parerea mea umila, este sa analizezi putin si foarte simplu salariul care se ofera. Prin simple intrebari, dintr-o persoana in alta tot afli ce salarii sunt, nu? Daca in teorie profii de religie ar trebui sa fie un fel de mentor spiritual sau apropiat al elevilor asa cum afirmati, atunci in practica stiti ca nici pe departe nu e asa. Problema nu sta in profii de religie, in totalitate, ci in societatea care o apuca pe principii negative, transformate in cai corecte si bune. S-a ajuns cu susul in jos, unde sus-ul se confunda cu jos-ul! Se stie cata mizerie, incompetenta si nesimtire excista in multi oameni din sistemul de invatamant, insa cine ar putea nu face nimic pentru ca are interese de acoperit si castiguri de aparat. E cat se poate de vizibil si nu trebuie nu stiu cata inteligenta sau carte pentru asta, decat un minim spirit de observatie!!!! Va spune toate astea un fost elev, de putin timp student.

@lena Esti putin cam peste tot cu mesajul tau. Adica ai inceput de la parinti si ai ajuns sa dai vina pe profesorii de religie. Cu alte cuvinte, nu prea inteleg exact ce doresti sa spui.

Profesorii de "religie" (ortodoxia nu este religie, dar asta e alta discutie) nu ar trebui sa fie mentorii spirituali ai copiilor. Indrumatorii spirituali ai copiilor ar trebui sa fie duhovnicul familiei sau duhovnicul lor si parintii. Apoi, un profesor de religie nu poate sa faca intr-o ora pe saptamana ce ar trebui sa faca parintii acasa sau directorul scolii/dirigintele. Nu cred ca profesorii de religie au legatura cu sinuciderea copiilor si a adolescentilor, as spune ca porneste totul de la familie, apoi de la anturaj.

Sunt si copii care au parinti buni, dar sunt hartuitit mereu la scoala, iar in Romania(si nu numai) este aceasta mentalitate ca tanrul ar trebui sa isi rezolve singur problemele, desi este gresit. Nu stiu cazuri din Romania, dar stiu ca in Vest multi copii si tineri s-au sinucis dupa ce au fost hartuiti ani de zile. Sunt si copii de 9 ani care si-au luat viata din cauza asta. In engleza se numeste bulling. Sunt mai multe probleme si cazurile sunt diferite.